Furnizare de produse alimentare de origine animala, carne,produse din carne si pateu

PENITENCIARUL DEVA

Conform referatului de necesitate întocmit de Compartimentul hrănire, este necesară achiziția de produse alimentare de origine animală, carne, produse din carne și pateu în vederea hrănirii persoanelor private de libertate custodiate la Penitenciarul Deva, pentru o perioadă de 24 luni. Achizitia produselor va fi realizata prin utilizarea procedurii de LICITAȚIE DESCHISĂ derulată prin mijloace electronice, prin intermediul platformei SEAP, care se va finaliza prin încheierea de acorduri cadru cu maxim 3 operatori economici pentru o durata de 24 luni. Contractele subsecvente vor fi incheiate, fără reluarea competiției, de regula lunar sau trimestrial in functie de necesitatile unitatii penitenciare si a fondurilor bugetare alocate. În scopul asigurării continuității aprovizionării cu produse alimentare și a eliminării riscurilor asociate lipsei acestora, autoritatea contractantă organizează prezenta procedură de atribuire. Astfel, se propune încheierea unui acord cadru pe o perioadă de 24 luni de către penitenciarul Deva după cum urmează: Penitenciarul Deva va demara procedurile necesare, finalizate prin încheierea unui acord cadru care se va derula pe o perioadă de 24 luni, începând cu luna septembrie 2026 , acesta previziune fiind condiționată de existența contestațiilor și/sau anularea procedurii, retragerea ofertelor. Penitenciarul Deva își rezervă dreptul de a încheia acordul-cadru anterior duratei estimate mai sus , în situația în care acordul-cadru aflat în derulare este finalizat înainte de termen ( prin epuizarea valorii maxime estimate sau a cantitățiilor prevăzute). Contractele subsecvente aferente acordului cadru vor fi încheiate de către Penitenciarul Deva în funcție de prevederiile acordului cadru și de necesitățile acestuia însă numai în limita fondurilor bugetare disponibile, iar plata va fi efectuată de către aceasta din creditele bugetare aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli. Contractantul va avea obligația de a furniza, în baza acordurilor-cadru și a contractelor subsecvente încheiate în executarea acestora, produsele alimentare regăsite în tabelul de mai jos, conform comenzilor transmise de Penitenciarul Deva . Totodată, contractantul va asigura și serviciile accesorii furnizării produselor, respectiv transportul gratuit al produselor până la adresa autorității contractante din Deva , strada Sântuhalm nr.1 , județul Hunedoara. Produsele solicitate sunt: carne de porc semigrasă congelată, cârnați afumați, salam de vară, oase afumate garf, slănină afumată, pate de ficat de pasăre, pate vegetal, pulpe de pui întregi congelate, iar specificațiile tehnice ale acestora sunt prevăzute în anexa prezentului Caiet de sarcini – Fișele tehnice ale produselor. LOTUL 1: CARNE DE PORC SEMIGRASĂ CONGELATĂ LOTUL 2: CÂRNAȚI AFUMAȚI LOTUL 3: SALAM DE VARĂ LOTUL 4: OASE GARF AFUMATE LOTUL 5: SLĂNINĂ AFUMATĂ LOTUL 6: PATE DE FICAT PASĂRE LOTUL 7: PATE VEGETAL LOTUL 8: PULPE DE PUI ÎNTREGI CONGELATE În prețul produselor va fi inclus, în mod obligatoriu, costul reprezentând asigurarea transportului pana la sediul autorității contractante. Cerinţele impuse prin Caietul de sarcini sunt considerate minimale, iar în acest sens orice oferta prezentată, care se abate de la prevederile Caietului de sarcini, va fi luată in considerare numai in masura in care propunerea tehnica presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerintelor minimale din Caietul de sarcini.

Termen limită

Deadline 2026-07-01

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-05-27 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-05-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare de produse alimentare de origine animala, carne,produse din carne si pateu
Număr de referință: 4374660_2026_PAAPD1604073
Scurtă descriere:
Conform referatului de necesitate întocmit de Compartimentul hrănire, este necesară achiziția de produse alimentare de origine animală, carne, produse din carne și pateu în vederea hrănirii persoanelor private de libertate custodiate la Penitenciarul Deva, pentru o perioadă de 24 luni. Achizitia produselor va fi realizata prin utilizarea procedurii de LICITAȚIE DESCHISĂ derulată prin mijloace electronice, prin intermediul platformei SEAP, care se va finaliza prin încheierea de acorduri cadru cu maxim 3 operatori economici pentru o durata de 24 luni. Contractele subsecvente vor fi incheiate, fără reluarea competiției, de regula lunar sau trimestrial in functie de necesitatile unitatii penitenciare si a fondurilor bugetare alocate. În scopul asigurării continuității aprovizionării cu produse alimentare și a eliminării riscurilor asociate lipsei acestora, autoritatea contractantă organizează prezenta procedură de atribuire. Astfel, se propune încheierea unui acord cadru pe o perioadă de 24 luni de către penitenciarul Deva după cum urmează: Penitenciarul Deva va demara procedurile necesare, finalizate prin încheierea unui acord cadru care se va derula pe o perioadă de 24 luni, începând cu luna septembrie 2026 , acesta previziune fiind condiționată de existența contestațiilor și/sau anularea procedurii, retragerea ofertelor. Penitenciarul Deva își rezervă dreptul de a încheia acordul-cadru anterior duratei estimate mai sus , în situația în care acordul-cadru aflat în derulare este finalizat înainte de termen ( prin epuizarea valorii maxime estimate sau a cantitățiilor prevăzute). Contractele subsecvente aferente acordului cadru vor fi încheiate de către Penitenciarul Deva în funcție de prevederiile acordului cadru și de necesitățile acestuia însă numai în limita fondurilor bugetare disponibile, iar plata va fi efectuată de către aceasta din creditele bugetare aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli. Contractantul va avea obligația de a furniza, în baza acordurilor-cadru și a contractelor subsecvente încheiate în executarea acestora, produsele alimentare regăsite în tabelul de mai jos, conform comenzilor transmise de Penitenciarul Deva . Totodată, contractantul va asigura și serviciile accesorii furnizării produselor, respectiv transportul gratuit al produselor până la adresa autorității contractante din Deva , strada Sântuhalm nr.1 , județul Hunedoara. Produsele solicitate sunt: carne de porc semigrasă congelată, cârnați afumați, salam de vară, oase afumate garf, slănină afumată, pate de ficat de pasăre, pate vegetal, pulpe de pui întregi congelate, iar specificațiile tehnice ale acestora sunt prevăzute în anexa prezentului Caiet de sarcini – Fișele tehnice ale produselor. LOTUL 1: CARNE DE PORC SEMIGRASĂ CONGELATĂ LOTUL 2: CÂRNAȚI AFUMAȚI LOTUL 3: SALAM DE VARĂ LOTUL 4: OASE GARF AFUMATE LOTUL 5: SLĂNINĂ AFUMATĂ LOTUL 6: PATE DE FICAT PASĂRE LOTUL 7: PATE VEGETAL LOTUL 8: PULPE DE PUI ÎNTREGI CONGELATE În prețul produselor va fi inclus, în mod obligatoriu, costul reprezentând asigurarea transportului pana la sediul autorității contractante. Cerinţele impuse prin Caietul de sarcini sunt considerate minimale, iar în acest sens orice oferta prezentată, care se abate de la prevederile Caietului de sarcini, va fi luată in considerare numai in masura in care propunerea tehnica presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerintelor minimale din Caietul de sarcini.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Alimente, băuturi, tutun şi produse conexe 📦
Valoarea estimată fără TVA: 3 400 994 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 8
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 8

1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Carne de porc semigrasă congelată
Valoarea estimată fără TVA: 1 352 360 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 1 : Carne de porc semigrasă congelată , cantitate minima = 43495 kg , cantitate maxima = 67618 kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 1: 67618 kg x 20,00 lei/kg = 1352360,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 8452,25 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 169045,00 lei fara TVA .
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Livrarea se va face de două ori pe săptămână la interval de cel puțin două zile lucrătoare între comenzi.
Produse/servicii suplimentare: Carne de porc 📦
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Atenuarea schimbărilor climatice
Criterii privind achizițiile ecologice: Criteriile naționale privind achizițiile publice ecologice
Locul principal sau locul de desfășurare:
Penitenciar DEVA Strada Sântuhalm nr. 1 , loc. Deva , jud. Hunedoara
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Hunedoara 🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Lanțul de aprovizionare
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Utilizarea de ambalaje refolosibile
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001

2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Cârnați afumați
Valoarea estimată fără TVA: 189 152 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 2 : Cârnați afumați , cantitate minima = 4752 kg , cantitate maxima = 8224 kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 2 : 8224 kg x 23,00 lei/kg = 189152,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 1028 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 23644,00 lei fara TVA .
Arată mai mult
Informații suplimentare: Livrarea se va face cel puțin o dată pe săptămână
Produse/servicii suplimentare: Cârnaţi 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002

3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Salam de vară
Valoarea estimată fără TVA: 1 088 636 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 3 : Salam de vară , cantitate minima = 31068 kg , cantitate maxima =47332 kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 3: 47332 kg x 23,00 lei/kg =1088636,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 5916,50 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 136079,50 lei fara TVA .
Arată mai mult
Informații suplimentare: Livrarea se va face cel puțin o dată pe săptămână.
Produse/servicii suplimentare: Salam 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003

4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: Oase garf afumate
Valoarea estimată fără TVA: 120 615 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 4: Oase garf afumate , cantitate minima = 9503 kg , cantitate maxima = 10965kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 4: 10965 kg x 11,00 lei/kg = 120615,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 1370,63 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 15076,93 lei fara TVA .
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Produse din carne 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004

5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: Slănină afumată
Valoarea estimată fără TVA: 350 880 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 5 : Slănină afumată , cantitate minima = 11696 kg , cantitate maxima = 17544 kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 5: 17544 kg x 20,00 lei/kg = 350880,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 2193 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 43860,00 lei fara TVA .
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Slănină 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005

6️⃣
Identificator intern: 6
Titlu: Pate de ficat pasăre 100g/buc
Valoarea estimată fără TVA: 26 316 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 6 : Pate de ficat pasăre 100g/buc , cantitate minima = 731 kg , cantitate maxima = 1462 kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 6: 1462 kg x 18,00 lei/kg = 26316,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 182,75 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 3289,50 lei fara TVA .
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Pateu 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0006

7️⃣
Identificator intern: 7
Titlu: Pate vegetal 100g/buc
Valoarea estimată fără TVA: 30 702 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 7 : Pate vegetal 100g/buc , cantitate minima = 731 kg , cantitate maxima = 1462 kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 7: 1462 kg x 21,00 lei/kg = 30702,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 182,75 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 3837,75 lei fara TVA .
Arată mai mult
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0007

8️⃣
Identificator intern: 8
Titlu: Pulpe de pui întregi congelate
Valoarea estimată fără TVA: 242 333 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Lotul 8 : Pulpe de pui întregi congelate , cantitate minima = 5117 kg , cantitate maxima = 18641 kg . Ofertanții vor depune oferta în lei fără TVA/ kg pentru cantitatea maximă a ACORDULUI CADRU a (LOTULUI OFERTAT) . În Sistemul Electronic de Achiziții Publice se va încarca valoarea ofertată în lei fără TVA/cantitate maximă acord cadru LOTUL 8 : 18641 kg x 13,00 lei/kg = 242333,00 lei valoare cantitate maximă fără TVA. Cantitate maxima contract subsecvent 2330,13 kg . Valoarea celui mai mare contract subsecvent 30291,69 lei fara TVA .
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Carne de pui 📦
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Adaptarea la schimbările climatice
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-07-01 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-07-01 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): CONFORM ART. 129, ALIN 4 DIN HG 395/2016
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Numărul maxim de participanți: 3
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-07-01 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: CONFORM ART. 129, ALIN 4 DIN HG 395/2016
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza plata electronică
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ca dovadă preliminară pentru verificarea capacității de exercitare a activității profesionale se va completa DUAE(răspuns), de către OE participanți la procedura de atribuire, completând-se secțiunea specifica aferenta cerințelor solicitate, conform situației lor - indicație globala pentru toate criteriile de selecție. În cazul în care Ofertantul este o Asociere de OE sau propune Subcontractanți (cunoscuți în momentul depunerii Ofertei), fiecare OE va prezenta câte un DUAE(răspuns) separat, așa cum este specificat mai sus și va include informațiile solicitate. Documentul justificativ actualizat (valabil la data prezentării), respectiv Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului sau Certificatul eliberat de registrul profesional, sau, pentru ofertanții străini, documentul echivalent emis in tara de rezidenta care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, va fi prezentat, la solicitarea autorității contractante, doar ofertanților clasați pe primele 3 locuri, in clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire si trebuie sa demonstreze:
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de institutele de control al calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificate emise de organisme de control al calității - Autorizații / Înregistrări sanitar veterinare si pentru siguranță alimentelor emise de instituții abilitate Orice Operator Economic, indiferent de rolul acestuia (Ofertant individual, membru al unei Asocieri, Subcontractant, Terț Susținător), care participă la această procedură trebuie să demonstreze că: • deține Autorizație/ Înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor pentru unitatea de producție/ procesare/ ambalare/ depozitare eliberata/e de către autoritatea competenta. • dispune de cel puțin un mijloc de transport autorizat sanitar–veterinar, conform Ordinului Autorității Naționale Sanitar Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor nr. 111/2008 cu modificările si completările ulterioare. Modalitate de îndeplinire a cerinței: Ca dovada preliminara se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire, completând-se secțiunea specifica aferenta cerințelor solicitate conform situației lor. – indicație globala pentru toate criteriile de selecție. Documentele justificative ( valabile la data prezentării) care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE (răspuns) si care vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar ofertanților clasați pe primele 3 locuri in clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire, sunt: 1) Documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor sau Autorizație sanitar-veterinara emis/ă de Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor si/sau Autorizație sanitara de funcționare / alt document echivalent emis/a de Direcția de Sănătate Publica pentru unitatea de producție/procesare/ambalare/depozitare. 2) Documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor sau Autorizație sanitar-veterinara emis/ă de Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor pentru mijloacele de transport folosite. Acest document trebuie sa demonstreze ca operatorul economic dispune de cel puțin un mijloc de transport adecvat. In cazul in care mijlocul de transport nu este deținut in proprietate ofertantul va face dovada folosinței acestuia prin prezentarea, după caz a unui: contract de închiriere, leasing, etc
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Contractantul va emite factura, in lei, pentru produsele livrate. Fiecare factura va avea menționat, datele de emitere și de scadența ale facturii respective. Facturile vor fi emise in format electronic, in conditiile stabilite de legislatia in vigoare, si cu respectarea termenelor impuse de legislatie. Plățile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de 30-60 de zile de la data primirii si inregistrarii facturii fiscale in format electronic, transmisa prin sistemul electronic RO e-Factura, in conditiile stabilite de legislatia in vigoare și a tuturor documentelor justificative mentionate la punctul 5 din prezentul caiet de sarcini. Plățile în favoarea Contractantului se vor efectua in lei, prin ordin de plata, in contul de trezorerie specificat de Contractant.
Arată mai mult
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Penitenciarul deva
Numărul național de înregistrare: RO 4374660
Adresa poștală: Strada: Telinii, nr. 1
Cod poștal: 330003
Orașul poștal: Cristur
Regiune: Hunedoara 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Marius Horopciuc
E-mail: achizitii.pdeva@anp.gov.ro 📧
Telefon: +40 254218920 📞
Fax: +40 254230780 📠
URL: https://anp.gov.ro/penitenciarul-deva 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Ordine și siguranță publică
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100208307 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Instrumentul de achiziție URL: https://achizitii.pdeva@anp.gov.ro 📧
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform prevederilor Legii 101/2016, orice persoană care consideră că a fost vătămată de o eroare sau de o neregulă printr-un act al Autorității Contractante, care încalcă legile privind achizițiile publice, poate depune o plângere în termen de 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul Autorității Contractante considerat nelegal: fie pe cale administrativ-jurisdicțională la CNSC fie pe cale judiciară la instanța de judecată.
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 101-365786 (2026-05-27)