Furnizare material didactic în cadrul proiectului ” DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BUZAU- „ Material didactic pentru ateliere ,Material didactic pentru cabinete scolare ,Material didactic pentru laboratoare , Material didactic pentru sali de sport si Material didactic pentru sali de clasa”
Prin prezenta procedură de achiziție publică urmează a se achiziționa produsele de tipul : Lot 1 Material didactic pentru ateliere Lot 2 Material didactic pentru cabinete scolare Lot 3 Material didactic pentru laboratoare Lot 4 Material didactic pentru sali de sport Lot 5 Material didactic pentru sali de clasa Clauză suspensivă privind finanțarea: Procedura de atribuire se derulează sub incidența unei clauze suspensive privind asigurarea finanțării. Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/asigurarea fondurilor necesare și/sau de aprobarea prelungirii termenelor de implementare a proiectului, după caz. În situația în care finanțarea nu va fi obținută/asigurată ori nu vor fi îndeplinite condițiile necesare implementării proiectului, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a nu încheia contractul, fără ca ofertantul declarat câștigător să poată solicita despăgubiri, daune-interese sau alte costuri.
Anunţ de participare (2026-06-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare material didactic în cadrul proiectului ” DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BUZAU- „ Material didactic pentru ateliere ,Material didactic pentru cabinete scolare ,Material didactic pentru laboratoare , Material didactic pentru sali de sport si Material didactic pentru sali de clasa”
Număr de referință: 4233874_2026_PAAPD1623269
Scurtă descriere:
Prin prezenta procedură de achiziție publică urmează a se achiziționa produsele de tipul :
Lot 1 Material didactic pentru ateliere
Lot 2 Material didactic pentru cabinete scolare
Lot 3 Material didactic pentru laboratoare
Lot 4 Material didactic pentru sali de sport
Lot 5 Material didactic pentru sali de clasa
Clauză suspensivă privind finanțarea:
Procedura de atribuire se derulează sub incidența unei clauze suspensive privind asigurarea finanțării. Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/asigurarea fondurilor necesare și/sau de aprobarea prelungirii termenelor de implementare a proiectului, după caz. În situația în care finanțarea nu va fi obținută/asigurată ori nu vor fi îndeplinite condițiile necesare implementării proiectului, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a nu încheia contractul, fără ca ofertantul declarat câștigător să poată solicita despăgubiri, daune-interese sau alte costuri.

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Material pedagogic📦
Valoarea estimată fără TVA: 6876197.64 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 5
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 5
1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Material didactic pentru ateliere
Valoarea estimată fără TVA: 1977309.24 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Contract de achizitie publica Furnizare material didactic pentru ateliere in cadrul proiectului "DOTARE CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATILOR DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BUZAU"
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) NUME, ADRESĂ ŞI PUNCT(E) DE CONTACT, secțiunea - Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 18 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor), autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 11 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

Informații suplimentare:
Procedura de atribuire se derulează sub incidența unei clauze suspensive privind asigurarea finanțării. Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/asigurarea fondurilor necesare și/sau de aprobarea prelungirii termenelor de implementare a proiectului, după caz. În situația în care finanțarea nu va fi obținută/asigurată ori nu vor fi îndeplinite condițiile necesare implementării proiectului, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a nu încheia contractul, fără ca ofertantul declarat câștigător să poată solicita despăgubiri, daune-interese sau alte costuri.
Procedura de atribuire se derulează sub incidența unei clauze suspensive privind asigurarea finanțării. Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/asigurarea fondurilor necesare și/sau de aprobarea prelungirii termenelor de implementare a proiectului, după caz. În situația în care finanțarea nu va fi obținută/asigurată ori nu vor fi îndeplinite condițiile necesare implementării proiectului, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a nu încheia contractul, fără ca ofertantul declarat câștigător să poată solicita despăgubiri, daune-interese sau alte costuri.
Produse/servicii: Diverse echipamente📦
Produse/servicii suplimentare: Echipament de atelier📦
Locul principal sau locul de desfășurare: Buzau
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Buzău
🏙️
Durata: 30 zile
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 80
Criteriul de calitate (denumire): Termen de livrare
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Material didactic pentru cabinete scolare
Valoarea estimată fără TVA: 1302088.4 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Contract de achizitie publica Furnizare material didactic pentru cabinete scolare in cadrul proiectului "DOTARE CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATILOR DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BUZAU" Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) NUME, ADRESĂ ŞI PUNCT(E) DE CONTACT, secțiunea - Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 18 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor), autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 11 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

Produse/servicii suplimentare: Materiale şi echipamente de pregătire📦
Locul principal sau locul de desfășurare: buzau
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Material didactic pentru laboratoare
Valoarea estimată fără TVA: 1533748.8 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Contract de achizitie publica Furnizare material didactic pentru laboratoare in cadrul proiectului "DOTARE CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATILOR DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BUZAU" Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) NUME, ADRESĂ ŞI PUNCT(E) DE CONTACT, secțiunea - Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 18 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor), autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 11 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: Material didactic pentru sali de sport
Valoarea estimată fără TVA: 1139828.6 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Contract de achizitie publica Furnizare material didactic pentru sali de sport in cadrul proiectului "DOTARE CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATILOR DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BUZAU" Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) NUME, ADRESĂ ŞI PUNCT(E) DE CONTACT, secțiunea - Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 18 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor), autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 12 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

Numărul de identificare a lotului: LOT-0004
5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: Material didactic pentru sali de clasa
Valoarea estimată fără TVA: 923222.6 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Contract de achizitie publica Furnizare material didactic pentru sali de clasa in cadrul proiectului "DOTARE CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATILOR DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BUZAU" Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) NUME, ADRESĂ ŞI PUNCT(E) DE CONTACT, secțiunea - Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 18 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor), autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 12 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

Numărul de identificare a lotului: LOT-0005
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-07-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-07-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-07-15 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că sunt legal constituiți, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii și că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE – indicație globală.
În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va selecta în DUAE „a: indicația globală pentru toate criteriile de selecție”. Astfel, pentru completarea DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire este suficientă bifarea cu „DA” la secțiunea indicată.
Documentul justificativ, respectiv certificatul constatator emis de ONRC pentru operatorii economici români sau documentul echivalent emis în țara de rezidență pentru operatorii economici străini, va fi prezentat doar la solicitarea Autorității Contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire.
Din certificatul constatator ONRC sau din documentul echivalent trebuie să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic, corespunzător activităților ce fac obiectul contractului.
În cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii va demonstra îndeplinirea cerinței pentru partea din contract pe care urmează să o realizeze.
Documentele emise într-o altă limbă decât limba română vor fi însoțite de traducere autorizată în limba română.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri generală anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Se va completa DUAE-indicatie globala
In conformitate cu prevederile art. 193 alin (6) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă va selecta în DUAE «a: indicația globală pentru toate criteriile de selecție». Astfel, în completarea DUAE de către operatorii economici (ofertanți/asociați/subcontractanți/terți) participant la procedura de atribuire este suficientă bifarea cu „DA” la secțiunea indicata anterior.
Ofertantul clasat pe primul loc va prezenta, la solicitarea Autorității Contractante, după aplicarea criteriului de atribuire, documente justificative în susținerea celor declarate în DUAE, respectiv bilanț contabil sau extrase din acesta aferente ultimului an contabil disponibil și/sau orice alte documente fiscale ori financiare care pot demonstra realitatea celor declarate în DUAE, din care să rezulte că cifra de afaceri este de minimum 2 ori valoarea estimată a lotului/loturilor pentru care se depune oferta.
Nota 1: daca din motive obiective si justificative, operatorul economic nu este in masura sa prezinte documentele solicitate, acesta este autorizat sa faca dovada situatiei sale economice si finanicare prin orice alt document care poate fi considerat adecvat.
Nota 2: daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. In aceasta situatie, si ofertantul asociat va completa DUAE – Partea IV “Criterii de selectie”, Sectiunea B “Capacitatea economica si financiara.
Nota 3: in vederea indeplinirii cerintei, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/unor tert/ terti. In acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 si ale art 48 din HG nr. 395/2016.
Nota 4: in cazul in care ofertantul beneficiaza de sustinere din partea unui tert, ofertantul va prezenta:
- Angajamentul ferm privind sustinerea capacitatii economice si financiara acordata de tertul sustinator ce se va prezenta odata cu duae
- Documentele indicate in cadrul Angajamentului ferm din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul sustinator asigura indeplinirea obligatiilor asumate prin angajament;
- Situatiile financiare sau extrase din situatiile financiare aferente anilor 2022,2023 si 2024
- Aceste documente vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, , la solicitarea Autoritatii Contractante.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Se va completa DUAE – indicație globală.
În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, Autoritatea Contractantă va selecta în DUAE „a: indicația globală pentru toate criteriile de selecție”. Astfel, pentru completarea DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire — ofertanți, asociați, subcontractanți și terți susținători, după caz — este suficientă bifarea cu „DA” la secțiunea indicată.
Ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor va prezenta, doar la solicitarea Autorității Contractante, certificatul valabil SR EN ISO 9001 sau echivalent, emis de un organism de certificare acreditat, ori alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității, în cazul în care operatorul economic nu a avut acces la un astfel de certificat ori nu are posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.
În cazul în care ofertantul este o asociere, fiecare asociat va prezenta DUAE și, la solicitarea Autorității Contractante, documentele justificative pentru partea din contract pe care urmează să o execute.

Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Se va completa DUAE – indicație globală.
Prin produse similare, Autoritatea Contractantă înțelege materiale didactice, echipamente, instrumente, aparatură, mobilier școlar sau alte produse destinate procesului educațional, similare sau superioare din punct de vedere al complexității și scopului cu cele care fac obiectul prezentei proceduri.
Dovada îndeplinirii cerinței se face prin prezentarea unui contract de livrare produse similare, în valoare de minimum valoarea estimată a lotului pentru care se depune oferta, respectiv, în cazul depunerii ofertei pentru mai multe loturi, de minimum valoarea cumulată estimată a loturilor pentru care se depune oferta, contract încheiat și executat în ultimul an anterior datei-limită de depunere a ofertelor.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire, cu informațiile aferente situației lor, inclusiv de către subcontractanții nominalizați în ofertă.
Operatorii economici vor indica în DUAE informații privind partea/părțile din contract pe care intenționează să le subcontracteze.
Până la termenul-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor prezenta DUAE completat în mod corespunzător de fiecare entitate participantă, respectiv ofertant, ofertant asociat și subcontractant declarat, după caz, împreună cu acordul/acordurile de subcontractare, în scopul demonstrării preliminare a îndeplinirii cerințelor aplicabile.
Autoritatea Contractantă va solicita, la încheierea contractului de achiziție publică, prezentarea contractelor de subcontractare încheiate între viitorul contractant și subcontractanții nominalizați în ofertă. Contractele prezentate trebuie să fie în concordanță cu oferta și se vor constitui în anexe la contractul de achiziție publică.
Având în vedere prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, subcontractanții își vor exprima, la data depunerii ofertei sau la momentul introducerii acestora în contractul de achiziție publică, opțiunea de a fi sau nu plătiți direct de către Autoritatea Contractantă.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Finanțarea se realizează din bugetul propriu/fonduri nerambursabile. Plățile se vor efectua prin ordin de plată în termen de 60 de zile de la înregistrarea facturii, conform contract."
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Procedura de atribuire se derulează sub incidența unei clauze suspensive privind asigurarea finanțării. Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/asigurarea fondurilor necesare și/sau de aprobarea prelungirii termenelor de implementare a proiectului, după caz. În situația în care finanțarea nu va fi obținută/asigurată ori nu vor fi îndeplinite condițiile necesare implementării proiectului, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a nu încheia contractul, fără ca ofertantul declarat câștigător să poată solicita despăgubiri, daune-interese sau alte costuri.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Procedura de atribuire se derulează sub incidența unei clauze suspensive privind asigurarea finanțării. Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/asigurarea fondurilor necesare și/sau de aprobarea prelungirii termenelor de implementare a proiectului, după caz. În situația în care finanțarea nu va fi obținută/asigurată ori nu vor fi îndeplinite condițiile necesare implementării proiectului, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a nu încheia contractul, fără ca ofertantul declarat câștigător să poată solicita despăgubiri, daune-interese sau alte costuri.
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 109-391813 (2026-06-08)