Furnizare, montaj și punere în funcțiune scări rulante la obiectivul de investiții: ”Reconfigurarea axei de transport public: str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului”
Primăria Municipiului Bistrița are în derulare obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public: str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” prin Programul Operațional Regional 2014-2020
În anul 2017 a fost promovat obiectivul de investiții anterior menționat pentru care s-a elaborat documentația de avizare a lucrărilor de investiții (DALI) aprobată prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 83/24.05.2018 având prevăzute lucrări pentru realizarea unui Pasaj subteran pietonal pe B-dul Decebal pentru a asigura fluența circulației, atât pentru traficul public rutier cât și pentru transportul în comun. Având în vedere că acestă zonă este una comercială iar traficul pietonal este intens, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Municipiul Bistrița consideră că este necesar ca Pasajul subteran să fie dotat cu scări rulante pe sensul de urcare pe toate cele 4 accese.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari de catre operatorii economici, inainte de data limita de depunere a ofertelor : 20 zile. Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari si/sau informatii suplimentare primite de la operatorii economici, in legatura cu documentatia de atribuire, cu 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-05-17.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-04-11.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2023-04-11) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Scări rulante
Număr de referință: 4347569_2023_PAAPD1412994
Scurtă descriere:
“Primăria Municipiului Bistrița are în derulare obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public: str. Gării – Bulevardul Decebal – str....”
Scurtă descriere
Primăria Municipiului Bistrița are în derulare obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public: str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Arată mai mult Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Scări rulante📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bistriţa-Năsăud🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2023-04-11 📅
Termen-limită de depunere: 2023-05-17 📅
Data publicării: 2023-04-14 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 074-221557
Număr JO-S: 74
Informații suplimentare
“Proiectul ”Reconfigurarea axei de transport public: str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” este finanţat este finantat...”
Proiectul ”Reconfigurarea axei de transport public: str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” este finanţat este finantat prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.- Sprijinirea dezvoltării urbane – Prioritatea de investitii 4.1- Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană si a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor – Obiectiv specific: “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2023/S 074-221557 (2023-04-11)
Anunt de atribuire (2023-07-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 573 318 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-07-03 📅
Data publicării: 2023-07-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 129-413103
Se referă la anunț: 2023/S 074-221557
Număr JO-S: 129
Sursa: OJS 2023/S 129-413103 (2023-07-03)