Având în vedere necesarele de pâine transmise de către centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, obiectivul prezentei achiziții este reprezentat de furnizarea de paine la centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Constanța. Furnizarea de pâine este benefică pentru beneficiarii D.G.A.S.P.C. Constanța, deoarece se asigură respectarea prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 292/2011, Legea asistenţei sociale și ale Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informatii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de maximum 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarficare/informațiilor suplimentare cu 11 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-10-05.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-08-31.
Anunţ de participare (2023-08-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pâine
Număr de referință: D78687/07.08.2023
Scurtă descriere:
Având în vedere necesarele de pâine transmise de către centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, obiectivul prezentei achiziții este reprezentat de furnizarea de paine la centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Constanța. Furnizarea de pâine este benefică pentru beneficiarii D.G.A.S.P.C. Constanța, deoarece se asigură respectarea prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 292/2011, Legea asistenţei sociale și ale Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informatii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de maximum 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarficare/informațiilor suplimentare cu 11 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Pâine📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Constanţa
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Agenţie/birou regional sau local
Numele autorității contractante: Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta
Adresa poștală: Strada: Decebal, nr. 22
Cod poștal: 900665
Orașul poștal: Constanta
Contact
Adresă internet: http://www.dgaspc-ct.ro🌏
E-mail: achizitii@dgaspc-ct.ro📧
Telefon: +40 241480876📞
Fax: +40 241694137 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100170200🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-31 📅
Termen-limită de depunere: 2023-10-05 📅
Data publicării: 2023-09-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 170-535585
Număr JO-S: 170
Informații suplimentare
Acord-cadru va fi încheiat cu maxim 3 operatorii economici, fără reluarea competiției.
Frecvența atribuirii contractelor subsecvente, în cazul utilizării acordului cadru:
Autoritatea contractantă va încheia 2 contracte subsecvente unul pe 7 luni si unul pe 8 luni în funcție de necesități și în raport de fondurile bugetare alocate. Estimarea cantităților minime și maxime aferente acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini.
Cantitățile sunt estimative, având rol informativ, cantitățile efectiv solicitate se vor stabili la nivelul contractelor subsecvente, sub forma cantităților minime și maxime.
Modalitatea de departajare a ofertelor clasate pe primul loc, cu punctaje egale: În conformitate cu prev art.139 alin (1) și (3) din HG 395/2016 actualizată, respectiv:„(1) În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” și alin (3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu punctajul cel mai mare”.
Formulare aplicabilă pentru încheierea unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici:Având în vedere că autoritatea/entitatea contractantă va semna acordul cadru doar cu operatorii ecomomici situați pe primele 3 locuri ( după caz) modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel:
1. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse/introduse în SEAP mai mult de două oferte admisibile cu prețuri egale la ofertanții clasați pe locul 1, autoritatea/entitatea contractantă va transmite o solicitare de clarificare referitoare la depunerea unor noi propuneri financiare îmbunătățite (cu 2 zecimale), iar operatorii economici vor transmite răspunsul lor off-line (doar dacă nu există facilități tehnice de reofertare criptată în SEAP) caz în care contractul va fi atribuit primilor 3 ofertanți în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora.
2. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse mai mult de 2 oferte admisibile cu prețuri egale de către ofertanții clasați pe locul II, modul de departajare a acestora se va face în mod similar celor mai sus precizate, astfel încât ofertantul clasat pe locul I să nu fie afectat, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante, va influența clasamentul locurilor superioare, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
3. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse mai mult de 2 oferte admisibile cu prețuri egale de către ofertanții clasați pe locul III, modul de departajare a acestora se va face în mod similar, astfel încât ofertanții clasați pe locul I și II să nu fie afectați, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I, respectiv II. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante va influența clasamentul locurilor I și II, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
Termenele/datele de depunere ale noilor propuneri financiare se vor comunica în solicitarea transmisă de către autoritatea/entitatea contractantă.
În măsura în care D.G.A.S.P.C. Constanța va deschide noi centre și în funcție de resursele bugetare suplimentare care pot fi identificate în timpul implementării contractului, autoritatea contractantă va suplimenta valoarea contractului, în conformitate cu prevederile art. 221 alin. 1 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Având în vedere necesarele de pâine transmise de către centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, obiectivul prezentei achiziții este reprezentat de furnizarea de paine la centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Constanța. Furnizarea de pâine este benefică pentru beneficiarii D.G.A.S.P.C. Constanța, deoarece se asigură respectarea prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 292/2011, Legea asistenţei sociale și ale Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Având în vedere necesarele de pâine transmise de către centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, obiectivul prezentei achiziții este reprezentat de furnizarea de paine la centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Constanța. Furnizarea de pâine este benefică pentru beneficiarii D.G.A.S.P.C. Constanța, deoarece se asigură respectarea prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 292/2011, Legea asistenţei sociale și ale Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informatii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de maximum 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarficare/informațiilor suplimentare cu 11 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informatii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de maximum 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarficare/informațiilor suplimentare cu 11 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Valoarea totală estimată: 1186096.4 RON 💰
Scurtă descriere:
Prin atribuirea produselor de pâine, autoritatea contractantă urmărește încheierea unui acord-cadru de furnizare și a contractelor subsecvente asociate, în vederea asigurarii necesarului de paine beneficiarilor din centrele aferente D.G.A.S.P.C Constanța situate atât în municipiul cât și în județul Constanța. Durata acordului-cadru de furnizare medicamente este de 15 luni.
Prin atribuirea produselor de pâine, autoritatea contractantă urmărește încheierea unui acord-cadru de furnizare și a contractelor subsecvente asociate, în vederea asigurarii necesarului de paine beneficiarilor din centrele aferente D.G.A.S.P.C Constanța situate atât în municipiul cât și în județul Constanța. Durata acordului-cadru de furnizare medicamente este de 15 luni.
Autoritatea contractantă va încheia 2 contracte subsecvente unul pe 7 luni si unul pe 8 luni în funcție de necesități și în raport de fondurile bugetare alocate. Estimarea cantităților minime și maxime aferente acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini.
Autoritatea contractantă va încheia 2 contracte subsecvente unul pe 7 luni si unul pe 8 luni în funcție de necesități și în raport de fondurile bugetare alocate. Estimarea cantităților minime și maxime aferente acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini.
Cantitatea minimă estimată a Acordului-cadru: conform anexa 1-listă cantități pâine;
Cantitatea maximă estimată a Acordului-cadru: conform anexa 1-listă cantități pâine;
Cantitatea minimă estimată care poate face obiectul unui Contract Subsecvent: conform anexa 1-listă cantități pâine;
Cantitatea maximă estimată care poate face obiectul unui Contract Subsecvent: conform anexa 1-listă cantități pâine;
Durata: 15 luni
Descrierea reînnoirilor:
Autoritatea contractantă va încheia 2 contracte subsecvente unul pe 7 luni si unul pe 8 luni în funcție de necesități și în raport de fondurile bugetare alocate. Estimarea cantităților minime și maxime aferente acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini.Cantitățile sunt estimative, având rol informativ, cantitățile efectiv solicitate se vor stabili la nivelul contractelor subsecvente, sub forma cantităților minime și maxime.

Informații suplimentare:
Acord-cadru va fi încheiat cu maxim 3 operatorii economici, fără reluarea competiției.
Frecvența atribuirii contractelor subsecvente, în cazul utilizării acordului cadru:
Autoritatea contractantă va încheia 2 contracte subsecvente unul pe 7 luni si unul pe 8 luni în funcție de necesități și în raport de fondurile bugetare alocate. Estimarea cantităților minime și maxime aferente acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini.
Autoritatea contractantă va încheia 2 contracte subsecvente unul pe 7 luni si unul pe 8 luni în funcție de necesități și în raport de fondurile bugetare alocate. Estimarea cantităților minime și maxime aferente acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini.
Cantitățile sunt estimative, având rol informativ, cantitățile efectiv solicitate se vor stabili la nivelul contractelor subsecvente, sub forma cantităților minime și maxime.
Modalitatea de departajare a ofertelor clasate pe primul loc, cu punctaje egale: În conformitate cu prev art.139 alin (1) și (3) din HG 395/2016 actualizată, respectiv:„(1) În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” și alin (3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu punctajul cel mai mare”.
Modalitatea de departajare a ofertelor clasate pe primul loc, cu punctaje egale: În conformitate cu prev art.139 alin (1) și (3) din HG 395/2016 actualizată, respectiv:„(1) În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” și alin (3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu punctajul cel mai mare”.
Formulare aplicabilă pentru încheierea unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici:Având în vedere că autoritatea/entitatea contractantă va semna acordul cadru doar cu operatorii ecomomici situați pe primele 3 locuri ( după caz) modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel:
Formulare aplicabilă pentru încheierea unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici:Având în vedere că autoritatea/entitatea contractantă va semna acordul cadru doar cu operatorii ecomomici situați pe primele 3 locuri ( după caz) modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel:
1. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse/introduse în SEAP mai mult de două oferte admisibile cu prețuri egale la ofertanții clasați pe locul 1, autoritatea/entitatea contractantă va transmite o solicitare de clarificare referitoare la depunerea unor noi propuneri financiare îmbunătățite (cu 2 zecimale), iar operatorii economici vor transmite răspunsul lor off-line (doar dacă nu există facilități tehnice de reofertare criptată în SEAP) caz în care contractul va fi atribuit primilor 3 ofertanți în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora.
1. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse/introduse în SEAP mai mult de două oferte admisibile cu prețuri egale la ofertanții clasați pe locul 1, autoritatea/entitatea contractantă va transmite o solicitare de clarificare referitoare la depunerea unor noi propuneri financiare îmbunătățite (cu 2 zecimale), iar operatorii economici vor transmite răspunsul lor off-line (doar dacă nu există facilități tehnice de reofertare criptată în SEAP) caz în care contractul va fi atribuit primilor 3 ofertanți în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora.
2. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse mai mult de 2 oferte admisibile cu prețuri egale de către ofertanții clasați pe locul II, modul de departajare a acestora se va face în mod similar celor mai sus precizate, astfel încât ofertantul clasat pe locul I să nu fie afectat, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante, va influența clasamentul locurilor superioare, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
2. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse mai mult de 2 oferte admisibile cu prețuri egale de către ofertanții clasați pe locul II, modul de departajare a acestora se va face în mod similar celor mai sus precizate, astfel încât ofertantul clasat pe locul I să nu fie afectat, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante, va influența clasamentul locurilor superioare, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
3. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse mai mult de 2 oferte admisibile cu prețuri egale de către ofertanții clasați pe locul III, modul de departajare a acestora se va face în mod similar, astfel încât ofertanții clasați pe locul I și II să nu fie afectați, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I, respectiv II. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante va influența clasamentul locurilor I și II, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
3. În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse mai mult de 2 oferte admisibile cu prețuri egale de către ofertanții clasați pe locul III, modul de departajare a acestora se va face în mod similar, astfel încât ofertanții clasați pe locul I și II să nu fie afectați, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I, respectiv II. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante va influența clasamentul locurilor I și II, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
Termenele/datele de depunere ale noilor propuneri financiare se vor comunica în solicitarea transmisă de către autoritatea/entitatea contractantă.
În măsura în care D.G.A.S.P.C. Constanța va deschide noi centre și în funcție de resursele bugetare suplimentare care pot fi identificate în timpul implementării contractului, autoritatea contractantă va suplimenta valoarea contractului, în conformitate cu prevederile art. 221 alin. 1 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice
În măsura în care D.G.A.S.P.C. Constanța va deschide noi centre și în funcție de resursele bugetare suplimentare care pot fi identificate în timpul implementării contractului, autoritatea contractantă va suplimenta valoarea contractului, în conformitate cu prevederile art. 221 alin. 1 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
La centrele aferente D.G.A.S.P.C. Constanța, situate atât în municipiul cât și în județul Constanța
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinţa 1. Operatorii economici (ofertanţii/ofertanţii asociaţi/terţi susţinători/subcontractanţii) care depun ofertă, nu trebuie să se afle în niciuna din situaţiile de excludere menţionate la art. 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanti la procedura de atribuire inclusiv eventualii asociaţi, terţi susţinători si subcontractanţi, prin care confirm că acesta/aceştia nu se află în niciuna din situaţiile de excludere menţionate la 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016 conform prevederilor art. 183, 170 alin. (3) şi 193-195 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Documentele justificative, actualizate, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autoritătii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, vor prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE.

Aceste documente pot fi:
• certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligatiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contributiilor la bugetul general consolidat datorate.

• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organismului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;

• după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice, actualizată;
• alte documente edificatoare, dacă este cazul.
Informaţii pentru persoanele juridice străine: Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare privind dovedirea situaţiei personale. Pentru ofertanţii nerezidenti se vor aplica prevederile art. 168 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, actualizată.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Informaţii pentru persoanele juridice străine: Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare privind dovedirea situaţiei personale. Pentru ofertanţii nerezidenti se vor aplica prevederile art. 168 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, actualizată.
Se vor depune documente eliberate de autoritățile competente din țara în care ofertantul este rezident, copii lizibile semnate și ștampilate "conform cu originalul" de către reprezentantul legal al ofertantului și, după caz, însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Se vor depune documente eliberate de autoritățile competente din țara în care ofertantul este rezident, copii lizibile semnate și ștampilate "conform cu originalul" de către reprezentantul legal al ofertantului și, după caz, însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
Note:
1. În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea cerinţei se demonstrează de fiecare operator economic în parte.
2. Se va solicita, ca odată cu depunerea DUAE să prezinte dacă este cazul si angajamentul ferm al terţului susţinător (împreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terţ sustinător, din care rezultă modul efectiv in care se va materializa susținerea acestuia/acestora), acordul de asociere si acordul de subcontractare, după caz.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
2. Se va solicita, ca odată cu depunerea DUAE să prezinte dacă este cazul si angajamentul ferm al terţului susţinător (împreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terţ sustinător, din care rezultă modul efectiv in care se va materializa susținerea acestuia/acestora), acordul de asociere si acordul de subcontractare, după caz.
Cerința 2. Evitarea conflictului de interese. Operatorii economici (ofertanţii/ofertanţii asociaţi/terţ susţinători/subcontractanţii), nu trebuie să se afle într-o situaţie de conflict de interese şi/sau concurenţa neloială respectiv situaţiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Încadrarea în situaţia prevăzută la art. 60 din Legea nr. 98/2016, actualizată, atrage excluderea ofertantului din procedura de atribuirea contractului.

Se va prezenta odată cu DUAE, o declaraţie pe propria răspundere a operatorului economic (ofertantul/ofertantul asociat/terţul susţinător/subcontractantul) privind evitarea conflictului de interes, asa cum sunt acestea definite la art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt: Director General – Răducu Carmen; Director Executiv Directia Economica – Dănilă George;; Director Executiv Asistență Socială Persoane Adulte – Suliman Secyl; Director Executiv Protecția Copilului – Marcașanu Silviu Mihai; Biroul Achiziții Urmărire Contracte: Constantin Dana Antonela, Sotir Anișoara, Ilie Giorgiana; Teodorescu Elena; Serviciul Administrativ Patrimoniu Tehnic:Carmen Erimia, Helepciuc Stefana; Ghenge Merdan; Serviciul Juridic Contencios: Ristea Mihaela, Guță Titiana, Dragomir Denisa, Larie Petre; Serviciul Contabilitate, Buget: Stamule Zoica, Neculaev Alina, Geamalingă Tanța, Cosma Felicia Iuliana, Serbinuc Iuliana Claudia, Marius Eremia, Butoi Meral, Acatrinei Florentina; CIRUL DASPA: Macovei Marius, Andrei Liviu, Mititelu Radu, Meroșneac Cătălin, Monea Florin, Pivoda Roxana, Palimariu Georgian, Nurla Aysel;

Cerinta nr.1 : Operatorii economici (ofertanţii/ofertanţii asociaţi/subcontractanţii) care depun ofertă, trebuie să dovedească o formă de înregistrare în conditiile legii din ţara de rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitătile ce fac obiectul contractului /acordului-cadru de achiziție publică.

Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertantul/ofertant asociat/terț susținător/ subcontractantul) participanti la procedura de atribuire. În situatia în care ofertantul beneficiază de sustinere din partea unor terti sau în situatia în care subcontractează părti din contract acesta va prezenta certificatul constatator si pentru tertii sustinători/subcontractantii declarati în DUAE.

Documentele justificative, actualizate, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, de primii 3 ofertanții clasati pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, care să cuprindă informaţii reale/actuale la momentul prezentării, respectiv:

Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial in integralitate, din care să rezulte ca activitatea principala/secundara pe care o desfasoara conform codificarii CAEN corespunde obiectului contractului.Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie valabile la momentul prezentării. Documentele emise in alta limba decat română vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.

Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaOfertantul (Operator Economic individual sau Asociere de Operatori Economici) trebuie sa dovedească cifra de afaceri globală în ultimii 3 ani [2020, 2021, 2022] de cel puțin: 1.240.000,00 lei.Ca dovadă preliminară pentru verificarea situației economice și financiare, Ofertantul (Ofertant individual, fiecare membru al unei Asocierii sau Terț Susținător) trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere completată și semnată.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Autorității Contractante și înainte de atribuirea Contractului de achiziție publică/Acordului-cadru, Ofertantii (Ofertant individual sau Asociere de Operatori Economici) clasati pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE (răspuns). Cerința de a prezenta documente justificative actualizate este aplicabilă tuturor Operatorilor Economici care au legătură cu Ofertantul în această procedură (membrii ai Asocierii sau Terți susținători), dacă este cazul.Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informațiile incluse în DUAE (răspuns):i. trebuie să susțină toate declarațiile incluse în DUAE (răspuns) în secțiunea/secțiunile solicitată(e)ii. se vor prezenta: bilanțuri contabile sau alte documente din care rezulta cifra de afaceri.

Capacitatea tehnică și profesională:
Diplome de studii si calificari profesionale
Document de înregistrare sanitar-veterinară în conformitate art.3 (1) și/sau art.18 (1) și în baza documentului de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor emis de D.S.V.S.A., prevăzut în anexa nr. 3. din Ordinul nr. 111 din 16.12.2008 privind aprobarea „Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimala” ȘI Autorizație sanitar-veterinară de funcționare pentru activitatea desfășurată, în acord cu obiectul contractului, respectiv furnizare pâine, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 57 din 24.06.2010 pentru aprobarea „Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitara veterinara a unitatilor care produc, proceseaza, depoziteaza, transporta si/ sau distribuie produse de origine animala”, informatiile din acest document trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării. Persoanele juridice/ fizice străine: vor prezenta documente echivalente, emise in conformitate cu legislatia aplicabila in tara de rezidenta si vor fi insotite de traducere autorizata in limba romana autorizată.

Utilaje, instalatii si echipament tehnic
Ofertantul (Operator Economic individual sau Asociere de Operatori Economici) trebuie să demonstreze că dispune de cel puțin 1 mijloc de transport autorizat sanitar–veterinar.
Ca dovadă preliminară pentru verificarea capacității tehnice și profesionale, Ofertantul (Ofertant individual, fiecare membru al unei Asocierii sau Terț Susținător dispune de cel puțin 1 mijloc de transport pentru furnizarea produselor) trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere completată și semnată.Declarația pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (răspuns).

Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat
Ofertantul (Operator Economic individual sau Asociere de Operatori Economici) trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani până la data limită de depunere a Ofertei a furnizat la nivelul unuia sau mai multor contracte, produse similare cu cele care fac obiectul achiziției, în valoare cumulată de minim: 600.000,00 lei.
Pentru scopul acestei proceduri:
i. Referința la ultimii 3 ani trebuie să fie întotdeauna calculată în sens invers plecând de la termenul-limită de depunere a ofertei, așa cum este indicat în Anunțul de participare sau orice eventuală erată publicată de către Autoritatea Contractantă.
ii. "produse furnizate în mod corespunzător" trebuie să fie înțelese drept produse frunizate în limitele acordului dintre ofertant și beneficiarul produselor menționate.

Proportia de subcontractare
În cazul în care Ofertantul (Operatorul Economic individual sau Asocierea de Operatori Economici) intenționează să subcontracteze o parte din obiectul Contractului/Acordului-cadru, iar Subcontractanții sunt cunoscuți la momentul depunerii Ofertei, acesta trebuie să prezinte informații despre partea pe care intenționează să o subcontracteze.

Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii
Ofertantul (Operatorul Economic individual sau fiecare membru al unei Asocieri) trebuie să demonstreze că deține certificări specifice care atestă respectarea de către acesta a standardului de asigurare a calității conform SR EN ISO 9001 sau SR EN ISO 22000, valabil la data limită de depunere a ofertelor.
Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii acestei cerințe minime de calificare, Ofertantul (Operatorul Economic individual sau fiecare membru al Asocierii de Operatori Economici) trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere completă și semnată. Declarația pe proprie răspundere este reprezentată de DUAE (răspuns).

Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertantul/ofertant asociat/terţul susţinător/ subcontractantul) participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor - informatii referitoare la îndeplinirea cerinţelor privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale.Documentele justificative, actualizate, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autoritătii contractante, doar ofertanților clasați primele_3_locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Pentru persoanele juridice straine: Se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o forma de înregistrare in conformitate cu prevederile legale din ţara în care ofertantul este stabilit, din care sa reiasa informaţiile solicitate de către Autoritatea Contractantă. Documentele se vor depune în copii lizibile semnate și ștampilate pentru "conformitate cu originalul" de către reprezentantul legal al ofertantului și, după caz, însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
Note:
1. In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie in concordanţă cu partea din contract pe care o va realiza.
2: In situatia in care ofertantul beneficiaza de sustinere din partea unor terti sau in situatia in care subcontracteaza parti din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator si pentru tertii sustinatori/subcontractantii declarati in DUAE.

Aceste documente trebuie să demonstreze că operatorul economic dispune de cel puțin un mijloc de transport adecvat (documente care confirmă modul de dispunere a acestuia: în proprietate/contract de închiriere/leasing/angajament de punere la dispoziție) și Autorizatia sanitar-veterinară pentru mijlocul de transport produse alimentare, valabilă la data prezentarii acesteia.
Documentele justificative (nominalizate de către Ofertant în DUAE (răspuns) și care vor fi prezentate de Ofertantii clasati pe primele 3 locuri la finalizarea procesului de evaluare) considerate adecvate pentru demonstrarea informațiilor incluse în DUAE (răspuns) includ, dar nu se limitează la:
i. Documente care să demonstreze că operatorul economic dispune de cel puțin 1 mijloc de transport adecvat pentru furnizarea produselor, respectiv:
Document de înregistrare sanitar-veterinara în conformitate art. 3 alin. (1) si/sau art.18 alin. (1) si în baza documentului de înregistrare sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor emis de D.S.V.S.A., prevăzut în anexa nr. 3. din Ordinul nr. 111 din 16.12.2008 privind aprobarea „Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor privind procedura de înregistrare sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor a activitatilor de obtinere si de vânzare directa si/sau cu amanuntul a produselor alimentare de origine animala sau nonanimala, precum si a activitatilor de productie, procesare, depozitare, transport si comercializare a produselor alimentare de origine nonanimala”.

Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante indicând în mod explicit, pentru fiecare contract prezentat, cel putin urmatoarele informatii necesare pentru a verifica modul de îndeplinire a criteriului:
a) numărul și data contractului invocat drept experienta similara,
b) obiectul contractului astfel încât sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara,
c) beneficiarul contractului invocat, indiferent dacă acestia sunt autorităti contractante sau clienti privati,
d) valoarea în lei fără TVA,
e) perioada, mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) în care s-a executat contractul;
f) data şi numărul documentului/documentelor de receptie (procese verbale)/ recomandări/ale documentelor constatatoare/alte documente echivalente, fără a se limita la acestea.
g) în cazul în care contractul a fost executat intr-o forma de asociere, ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA
Se vor prezenta documentele justificative, care probează/atestă îndeplinirea cerinţei cu privire la experienţa similară in furnizare produse, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele trei locuri în urma aplicării criteriului de atribuire, fără a se limita la:
i. procese verbale de recepție/acceptanță a produselor, documente constatatoare, recomandări sau orice alte documente echivalente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea / valoarea, perioada și locul furnizării.
ii. orice alte dovezi nominalizate de Ofertant în DUAE (răspuns) ca documente justificative pentru declarațiile făcute în legătură cu livrarile furnizate în mod corespunzător care îndeplinesc cerința minimă.

Ofertanții vor încărca în mod obligatoriu în SEAP, împreună cu DUAE și cu oferta, acordul/acordurile de subcontractare încheiate între contractant și subcontractantul/ subcontractanții nominalizat/ nominalizați în ofertă, astfel încât activitățile ce revin acestuia/acestora, precum și sumele aferente prestatiilor, sa poata fi cuprinse in contractul de achizitie publica. Acordul/acordurile de subcontractare va/vor fi semnat/e cu semnatura electronica extinsă, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii si trebuie sa fie în concordanță cu oferta. Acestea trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente: numele, datele de contact, reprezentanții legali ai subcontractantului; activitatile ce urmeaza a fi subcontractate; optiunea privind realizarea platilor direct către subcontractant. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 174, alin (1) din Legea 98/2016 ofertanții clasați pe primele trei locuri dupa aplicarea criteriului de atribuire, la solicitarea autorității contractante, vor prezenta, dacă este cazul, documente relevante referitoare la capacitatea tehnica a subcontractantilor propuși cu privire la partea/părțile din contract pe care aceștia urmează să o/le îndeplinească efectiv. Răspunderea contractantului în ceea ce privește modul de îndeplinire a contractului nu este diminuata in cazul in care o parte/parti din acesta sunt indeplinite de subcontractanti. In cazul in care din informatiile si documentele prezentate potrivit solicitarii de mai sus nu rezulta ca subcontractantul propus are capacitatea tehnica si/sau profesionala necesara pentru partea/partile din contract pe care acesta urmeaza sa o/le îndeplinească efectiv, in conformitate cu art. 174, alin (2) din Legea nr. 98/ 2016, autoritatea contractanta respinge subcontractantul propus si solicita ofertantului o singura data inlocuirea acestuia si prezentarea unui alt subcontractant care sa aiba capacitatea tehnica si profesionala necesara pentru partea/partile din contract pe care acesta urmeaza sa o/le indeplineasca efectiv. Nedepunerea acordului de subcontractare odată cu DUAE constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventuale inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse in sectiunile DUAE, atat ale ofertantului, cat si ale subcontractantului, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire.

Ca urmare a unei solicitări exprese din partea Autorității Contractante și înainte de atribuirea Contractului de achiziție publică/Acordului-cadru, Ofertantul (Ofertant individual sau Asociere de Operatori Economici) clasați pe primele trei locuri după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE (răspuns).
Documentele suport includ, dar nu se limitează la certificate emise de organisme independente cu privire la standardul de asigurare a calității solicitat sau alte dovezi pe care Ofertantul le consideră relevante sau le-a nominalizat în DUAE (răspuns) ca documente suport pentru informațiile incluse în DUAE (răspuns) în legătură cu "demonstrarea deținerii de certificări specifice care atestă respectarea de către Ofertant a standardelor de asigurare a calității, respectiv :
1. Dovada implementării sistemului de management al calității conform SR EN ISO 9001 sau SR EN ISO 22000/HACCP, valabil la data limită de depunere a ofertelor.
Pentru situațiile în care se depun oferte în asociere, cerința privind standardele de asigurare a calității trebuie îndeplinită de fiecare membru al asocierii, pentru partea de contract pe care o realizează.

Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-04-05 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-10-05 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare si analiza a ofertelor
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Factor de evaluare privind calitate
Criteriul de calitate (pondere): 30
Preț (pondere): 40
1. Acordul cadrul de furnizare produse va fi încheiat pe o perioadă de 15 luni de la data semnării lui, cu un numar de maxim 3 operatori economici, daca numarul de oferte admisibile va permite acest lucru. In caz contrar, numarul operatorilor economici cu care se va incheia acordul cadru poate fi si mai mic decat cel precizat, respectiv mai mic de 3. Atribuirea contractelor subsecvente se va face fara reluarea competitiei, pe baza criteriului de atribuire stabilit, prin utilizarea metodei cascada. Metoda „cascada” presupune atribuirea contractelor subsecvente întotdeauna operatorului clasat pe locul I. In cazul în care operatorul clasat pe locul I nu are capacitatea sa furnizeze produsele in cauza, contractul subsecvent se va atribui urmatorului operator economic semnatar al acordului, si asa mai departe.

2. Autoritatea contractantă va încheia 2 contracte subsecvente unul pe 7 luni si unul pe 8 luni în funcție de necesități și în raport de fondurile bugetare alocate. Estimarea cantităților minime și maxime aferente acordului cadru se regăsesc în caietul de sarcini. În acest sens, promitentul-furnizor se obligă să semneze contractul subsecvent în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la solicitarea promitentului-achizitor și să furnizeze produsele la prețurile unitare stabilite în prezentul acord-cadru. După încheierea acordului-cadru, se vor încheia în funcție de necesitățile Beneficiarului contracte subsecvente. Operatorii economici semnatari ai acordului cadru care s-au calificat, în funcție de punctajul obținut, în ordine descrescătoare a punctajului obținut. Beneficiarul va transmite specificațiile tehnice și cantitățile minime și maxime care vor face obiectul contractului subsecvent, către operatorul economic clasat pe locul I în urma punctajului obținut. Promitentul furnizor semnatar al Acordului-Cadru are obligația de a răspunde fiecărei solicitări transmise, în termenul precizat de Beneficiar. În cazul în care operatorul economic căruia i s-au transmis specificațiile tehnice și canitățile minime și maxime nu are capacitatea de a susține contractul, trebuie să ofere o justificare scrisă până la termenul limită precizat. În acest caz, Beneficiarul se va adresa următorului operator economic semnatar al Acordului Cadru, în ordinea descrescătoarea a punctajului obținut, până când se va încheia contractul subsecvent cu acel furnizor care are capacitatea de a furniza produsele în condițiile solicitate.

3. Documentația de atribuire este afișată în SEAP, https: // SEAP-prod.e-licitatie.ro. Documentul DUAE este disponibil în format electronic, prin intermediul serviciului online, pus la dispoziție gratuit de Comisia Europeană, disponibil la adresa de internet: https: //ec.europa.eu/growth/toolsdatabases/espd/filter.

4. Conform art.193 din Legea nr. 98/2016 prezentarea DUAE pana la data limita de depunere a ofertelor este obligatorie si nu reprezinta o optiune a operatorilor economici.
5. Modalitatea de departajare a ofertelor clasate pe primul loc, cu punctaje egale: În conformitate cu prev art.139 alin (1) și (3) din HG 395/2016 actualizată, respectiv:„(1) În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” și alin (3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu punctajul cel mai mare”.
5. Modalitatea de departajare a ofertelor clasate pe primul loc, cu punctaje egale: În conformitate cu prev art.139 alin (1) și (3) din HG 395/2016 actualizată, respectiv:„(1) În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” și alin (3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu punctajul cel mai mare”.
Formulare aplicabilă pentru încheierea unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici:Având în vedere că autoritatea/entitatea contractantă va semna acordul cadru doar cu operatorii ecomomici situați pe primele 3 locuri ( după caz) modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel:
Formulare aplicabilă pentru încheierea unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici:Având în vedere că autoritatea/entitatea contractantă va semna acordul cadru doar cu operatorii ecomomici situați pe primele 3 locuri ( după caz) modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel:
- În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse/introduse în SEAP mai mult de două oferte admisibile cu prețuri egale la ofertanții clasați pe locul 1, autoritatea/entitatea contractantă va transmite o solicitare de clarificare referitoare la depunerea unor noi propuneri financiare îmbunătățite (cu 2 zecimale), iar operatorii economici vor transmite răspunsul lor off-line (doar dacă nu există facilități tehnice de reofertare criptată în SEAP) caz în care contractul va fi atribuit primilor 3 ofertanți în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora.

- În cazul în care comisia de evaluare constată că au fost depuse mai mult de 2 oferte admisibile cu prețuri egale de către ofertanții clasați pe locul…
… II, modul de departajare a acestora se va face în mod similar celor mai sus precizate, astfel încât ofertantul clasat pe locul I să nu fie afectat, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante, va influența clasamentul locurilor superioare, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
… III, modul de departajare a acestora se va face în mod similar, astfel încât ofertanții clasați pe locul I și II să nu fie afectați, respectiv noua propunere financiară să nu fie egală sau mai mică decât oferta clasată pe locul I, respectiv II. În cazul în care noua propunere financiară îmbunătățită, ca urmare a solicitării autorității/entității contractante va influența clasamentul locurilor I și II, aceasta nu va fi luată în considerare, păstrându-se oferta inițială depusă în SEAP, la procedură.
Termenele/datele de depunere ale noilor propuneri financiare se vor comunica în solicitarea transmisă de către autoritatea/entitatea contractantă.
6. Orice operator are dreptul de a solicita clarificari privind documentatia. Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art.5 alin.(1) din H.G. nr.395/2016 și vor transmite solicitările avand în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute în anunțul de participare simplificat.

7. Numărul de zile înainte de termenul limită pentru primirea Ofertelor până când operatorii economici pot solicita clarificări 18 zile calendaristice înainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea Contractantă va răspunde (prin intermediul Buletinului/Buletinelor consolidat/consolidate de răspuns) în mod clar și complet la toate Solicitările de clarificări și la toate solicitările de informații suplimentare primite de la Operatorii Economici interesați cu 11 zile calendaristice înainte de termenul limită pentru primirea Ofertelor.

8. Se va avea în vedere încărcarea tuturor documentelor aferente documentației transmise, semnate cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat;
9. Dispozițiile art. 125 din H.G. nr. 395/2016 vin să precizeze că riscurile transmiterii ofertei cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă. Prin urmare, ofertantul este responsabil atât cu privire la întocmirea ofertei conform cerințelor prevăzute prin documentele achiziției, cu respectarea prevederilor legale în materie, cât și cu privire la încărcarea acesteia în S.E.A..P, însoțită de documentele aferente, în secțiunile dedicate;

10. Oferta care va fi depusa in SICAP va contine: - DUAE; - Propunerea tehnica; - Propunerea financiara completata in campul corespunzator. - Formularul de oferta financiara si anexele acestuia din sectiunea Formulare; - declarația cu privire la neîncadrarea în dispozițiile at. 60 din Legea nr.98/2016; - garanția de participare. Neprezentarea documentelor mai sus amintite are ca efect respingerea ofertei.

11. ”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizări privind termenul/termenele pentru procedurile de contestare sunt stabilite în art. 8 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
Precizări privind termenul/termenele pentru procedurile de contestare sunt stabilite în art. 8 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Sursa: OJS 2023/S 170-535585 (2023-08-31)
Informaţii suplimentare (2023-09-06) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2023-09-06 📅
Data publicării: 2023-09-11 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 174-546517
Se referă la anunț: 2023/S 170-535585
Număr JO-S: 174
Sursa: OJS 2023/S 174-546517 (2023-09-06)