Furnizare şi distribuţie a fructelor, laptelui şi produselor lactate şi produselor de panificaţie elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat, precum şi preşcolarilor din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore, pentru anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029
Acordarea gratuită pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, precum și pentru preșcolarii și elevii incluși în învățământul special de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și produse de panificație în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev. Limita valorică zilnică cuprinde prețul integral de achiziție a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz. Estimările cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga perioadă a acordului-cadru și a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru se regăsesc în anexele caietului de sarcini. Acestea se vor actualiza în funcție de prezența la cursuri a beneficiarilor de produse pe categorii de elevi din școli și grădinițe. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, AC a stabilit ca termenul limită până la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publică are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este cu 25 de zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. AC va răspunde la solicitările de clarificari în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Anunţ de participare (2026-09-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare şi distribuţie a fructelor, laptelui şi produselor lactate şi produselor de panificaţie elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat, precum şi preşcolarilor din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore, pentru anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029
Număr de referință: 4244997/10/2026
Scurtă descriere:
Acordarea gratuită pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, precum și pentru preșcolarii și elevii incluși în învățământul special de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și produse de panificație în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev. Limita valorică zilnică cuprinde prețul integral de achiziție a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz. Estimările cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga perioadă a acordului-cadru și a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru se regăsesc în anexele caietului de sarcini. Acestea se vor actualiza în funcție de prezența la cursuri a beneficiarilor de produse pe categorii de elevi din școli și grădinițe. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, AC a stabilit ca termenul limită până la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publică are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este cu 25 de zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. AC va răspunde la solicitările de clarificari în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Acordarea gratuită pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, precum și pentru preșcolarii și elevii incluși în învățământul special de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și produse de panificație în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev. Limita valorică zilnică cuprinde prețul integral de achiziție a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz. Estimările cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga perioadă a acordului-cadru și a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru se regăsesc în anexele caietului de sarcini. Acestea se vor actualiza în funcție de prezența la cursuri a beneficiarilor de produse pe categorii de elevi din școli și grădinițe. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, AC a stabilit ca termenul limită până la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publică are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este cu 25 de zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. AC va răspunde la solicitările de clarificari în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Lapte UHT📦
Valoarea estimată fără TVA: 84460122.48 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 3
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 3
1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Lotul 1 - produse de panificație
Valoarea estimată fără TVA: 26903179.22 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Acordarea gratuită pentru prescolarii din gradinitele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate si pentru elevii din invatamantul primar si gimnazial de stat de produse de panificație in limita unei valori zilnice/prescolar/elev. Limita valorica zilnica cuprinde pretul integral de achizitie a produselor, cheltuielile de transport, distributie si depozitare a acestora, dupa caz. Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe an școlar pentru Lotul 1: Produse de panificație si 3 contracte subsecvente pe intreaga perioada a acordului-cadru de 3 ani. Calendarul estimativ nu constituie angajament ferm din partea autoritatii contractante.
Estimari ale cantit min si max care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru: cantit min = 37.250.200 buc si cantit max = 40.974.919 buc.
Acord-cadru: Valoare min: 24.457.621,70 lei; Valoare max: 26.903.179,22 lei. Estimari ale cantit min si max care ar putea face obiectul unui singur contr. subs. dintre cele care urmeaza sa fie atribuite pe durata acordului-cadru: cantit min: 12.464.490 buc si cantit max: 13.710.939 buc. Val celui mai mare contr subsecvent: 9.001.940,64 lei.
Notă: Estimările cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga perioadă a acordului-cadru şi a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru, se regăsesc în anexele la caietele de sarcini. Acestea se vor actualiza în funcţie de prezenţa la cursuri a beneficiarilor de produse pe categorii de elevi din scoli şi grădiniţe.

Informații suplimentare:
CERINTE OBLIGATORII PRIVIND GP:În vederea participării la procedura de achiziție publică, ofertanții au obligația constituirii garanției de participare și a încărcarii acesteia în SEAP împreună cu ofertele cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor. GP trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin: - FIE prin virament bancar în contul RO72TREZ0765006XXX000161 deschis la Trezoreria Oradea, CIF al autorității contractante: 4244997. În acest caz, Ordinul de Plată, cu viza băncii emitente, va fi încărcat în SEAP împreună cu oferta cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Ofertantul trebuie să realizeze viramentul bancar în timp util, luând în calcul, dacă este cazul, și durata transferurilor interbancare. Autoritatea Contractantă va verifica existența sumelor în contul JUDEȚULUI BIHOR-CONSILIULUI JUDEȚEAN BIHOR ulterior datei și orei limită pentru depunerea ofertelor, cu respectarea termenului prevăzut la art. 132 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Ordinul de plată emis în altă limbă decât română va fi însoțit de traducerea autorizată în limba română. - FIE prin instrumente de garantare emise în condiţiile legii, astfel: (i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare sau de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat: Instrumentul de garantare se prezintă, în cuantumul și având perioada de valabilitate solicitată în Documentația de atribuire, în conformitate cu Formularul A „Garanția de Participare” pus la dispoziție în Documentația de Atribuire. Instrumentul de garantare va fi încărcat în SEAP împreună cu oferta cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Instrumentul de garantare emis în altă limbă decât română va fi însoțită de traducerea autorizată în limba română. Instrumentul de garantare TREBUIE ELIBERAT ÎN NUMELE OFERTANTULUI și poate fi emis la solicitarea unuia dintre asociați, mai multor asociați sau a tuturor asociaților. În cazul în care Ofertantul este reprezentat de o Asociere de operatori economici, este obligatorie completarea în conținutul garanției de participare la secțiunea „ofertant – denumire/ numele” a numelui Asocierii cu nominalizarea tuturor membrilor Asocierii în conformitate cu Acordul de Asociere. (ii)asigurări de garanţii emise:
- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
- fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
În cazul unui instrument de garantare emis de către o societate de asigurări, se va prezenta și POLIȚA DE ASIGURARE/ CONTRACTUL DE ASIGURARE însoțită de DOVADA PLĂȚII INTEGRALE a primei de asigurare, documente care vor fi încărcate în SEAP împreună cu garanția de participare și cu oferta, cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Polița de asigurare/ contractul de asigurare precum și dovada plății integrale a primei de asigurare emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română. Instrumentele de garantare care au un cuantum mai mare decât cel solicitat de Autoritatea Contractantă vor fi acceptate la prezenta procedura de achiziție publică cu condiția respectării atât a prevederilor legale în vigoare, cât și a cerințelor Documentației de Atribuire. Notă: Eventualele neconcordanțe referitoare la îndeplinirea condițiilor de formă ale garanției de participare, precum și la cuantumul sau valabilitatea acesteia, se vor clarifica de către comisia de evaluare cu ofertanții în termen de o zi lucrătoare de la data-limită de depunere a ofertelor, acordând ofertanților un termen de 3 zile pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancțiunea respingerii ofertelor ca inacceptabile.
Clasamentul pe baza căruia se stabileşte oferta câştigătoare se întocmeşte în ordinea descrescătoare a punctajului total (P_total) obţinut prin însumarea punctajelor aferente factorului preţ şi a celor privind calitatea, potrivit formulei Propunere:
P_total = (P_fin) + (P_teh), unde: P_fin = punctaj financiar; P_teh = punctaj calitate, calculat astfel: P_teh = (P_SCPA x pondere SCPA) + (P_LA x pondere LA), unde: P_SCPA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare scheme de calitate ale produselor agroalimentare; P_LA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare lanţul de aprovizionare. Menţionăm că P_fin reprezintă punctajul pentru factorul de evaluare preţul ofertei şi se acordă astfel: a) Pentru oferta cu preţul cel mai scăzut dintre preţurile ofertate se va acorda punctajul maxim alocat acestui factor - 40 de puncte. b) Pentru alt preţ decât cel prevăzut la lit. a), punctajul se acordă astfel: P_fin (oferta în evaluare) = preţ minim ofertă admisibilă/preţ ofertă în evaluare x 40 de puncte. NOTĂ: AC va integra corespunzător avantajele urmărite prin aplicarea factorilor de evaluare, în viitorul contract/acord-cadru încheiat între părţi, astfel încât rezultatele exprimate şi asumate prin ofertă să fie monitorizate pe parcursul derulării contractului.

Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Atenuarea schimbărilor climatice
Locul principal sau locul de desfășurare:
Unitățile școlare de învățământ de stat autorizat/acreditat de Ministerul Educației Naționale din județul Bihor (conform grafice livrare atașate caietului de sarcini).
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bihor
🏙️
Durata: 36 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Scheme de calitate ale produselor agroalimentare (SCPA) -P(scpa): - cu următorii subfactorii (denumiti în continuare S): - S(1) - Produs ecologic; - S(2) - Produs înregistrat pe schema de calitate UE (IGP, STG, DOP); - S(3) Produs traditional; - S(4) Produs atestat pe schema de calitate «rețete consacrate», sau - S(5) Produs montan.
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Lanțul de aprovizionare - (LA)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Lot 2 – Lapte și produse lactate
Valoarea estimată fără TVA: 46039754.86 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Acordarea gratuită pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat de lapte și produse lactate în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev. Limita valorică zilnică cuprinde prețul integral de achizitie a produselor, cheltuielile de transport, distributie si depozitare a acestora, dupa caz. Acordul-cadru va cuprinde cate 1 contract subsecvent pe an școlar pentru Lotul 2 - Lapte și produse lactate și 3 contracte subsecvente pe intreaga perioada a acordului-cadru de 3 ani. Calendarul estimativ nu constituie angajament ferm din partea autoritatii contractante. Estimari ale cantit min si max care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru; cantit min= 37.250.200 buc si cantit max = 43.433.731 buc. Acord-cadru: Val min: 39.485.212,00 lei; Val max: 46.039.754,86 lei. Estimari ale cantit min si max care ar putea face obiectul unui singur contr subs dintre cele care urmeaza sa fie atribuite pe durata acordului-cadru: cantit min: 12.464.490 buc si cantit max: 13.710.939 buc. Val celui mai mare contr subsecvent: 14.533.595,34 lei.
Notă: Estimările cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga perioadă a acordului-cadru şi a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru, se regăsesc în anexele la caietele de sarcini. Acestea se vor actualiza în funcţie de prezenţa la cursuri a beneficiarilor de produse pe categorii de elevi din scoli şi grădiniţe.
Acordarea gratuită pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat de lapte și produse lactate în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev. Limita valorică zilnică cuprinde prețul integral de achizitie a produselor, cheltuielile de transport, distributie si depozitare a acestora, dupa caz. Acordul-cadru va cuprinde cate 1 contract subsecvent pe an școlar pentru Lotul 2 - Lapte și produse lactate și 3 contracte subsecvente pe intreaga perioada a acordului-cadru de 3 ani. Calendarul estimativ nu constituie angajament ferm din partea autoritatii contractante. Estimari ale cantit min si max care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru; cantit min= 37.250.200 buc si cantit max = 43.433.731 buc. Acord-cadru: Val min: 39.485.212,00 lei; Val max: 46.039.754,86 lei. Estimari ale cantit min si max care ar putea face obiectul unui singur contr subs dintre cele care urmeaza sa fie atribuite pe durata acordului-cadru: cantit min: 12.464.490 buc si cantit max: 13.710.939 buc. Val celui mai mare contr subsecvent: 14.533.595,34 lei.
Notă: Estimările cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga perioadă a acordului-cadru şi a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru, se regăsesc în anexele la caietele de sarcini. Acestea se vor actualiza în funcţie de prezenţa la cursuri a beneficiarilor de produse pe categorii de elevi din scoli şi grădiniţe.
Informații suplimentare:
CERINTE OBLIGATORII PRIVIND GP:În vederea participării la procedura de achiziție publică, ofertanții au obligația constituirii garanției de participare și a încărcarii acesteia în SEAP împreună cu ofertele cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor. GP trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie prin: - FIE prin virament bancar în contul RO72TREZ0765006XXX000161 deschis la Trezoreria Oradea, CIF al autorității contractante: 4244997. În acest caz, Ordinul de Plată, cu viza băncii emitente, va fi încărcat în SEAP împreună cu oferta cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Ofertantul trebuie să realizeze viramentul bancar în timp util, luând în calcul, dacă este cazul, și durata transferurilor interbancare. Autoritatea Contractantă va verifica existența sumelor în contul JUDEȚULUI BIHOR-CONSILIULUI JUDEȚEAN BIHOR ulterior datei și orei limită pentru depunerea ofertelor, cu respectarea termenului prevăzut la art. 132 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Ordinul de plată emis în altă limbă decât română va fi însoțit de traducerea autorizată în limba română. - FIE prin instrumente de garantare emise în condiţiile legii, astfel: (i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare sau de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat: Instrumentul de garantare se prezintă, în cuantumul și având perioada de valabilitate solicitată în Documentația de atribuire, în conformitate cu Formularul A „Garanția de Participare” pus la dispoziție în Documentația de Atribuire. Instrumentul de garantare va fi încărcat în SEAP împreună cu oferta cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Instrumentul de garantare emis în altă limbă decât română va fi însoțită de traducerea autorizată în limba română. Instrumentul de garantare TREBUIE ELIBERAT ÎN NUMELE OFERTANTULUI și poate fi emis la solicitarea unuia dintre asociați, mai multor asociați sau a tuturor asociaților. În cazul în care Ofertantul este reprezentat de o Asociere de operatori economici, este obligatorie completarea în conținutul garanției de participare la secțiunea „ofertant – denumire/ numele” a numelui Asocierii cu nominalizarea tuturor membrilor Asocierii în conformitate cu Acordul de Asociere. (ii)asigurări de garanţii emise:- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;- fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;În cazul unui instrument de garantare emis de către o societate de asigurări, se va prezenta și POLIȚA DE ASIGURARE/ CONTRACTUL DE ASIGURARE însoțită de DOVADA PLĂȚII INTEGRALE a primei de asigurare, documente care vor fi încărcate în SEAP împreună cu garanția de participare și cu oferta, cel mai târziu la data și ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Polița de asigurare/ contractul de asigurare precum și dovada plății integrale a primei de asigurare emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română. Instrumentele de garantare care au un cuantum mai mare decât cel solicitat de Autoritatea Contractantă vor fi acceptate la prezenta procedura de achiziție publică cu condiția respectării atât a prevederilor legale în vigoare, cât și a cerințelor Documentației de Atribuire. Notă: Eventualele neconcordanțe referitoare la îndeplinirea condițiilor de formă ale garanției de participare, precum și la cuantumul sau valabilitatea acesteia, se vor clarifica de către comisia de evaluare cu ofertanții în termen de o zi lucrătoare de la data-limită de depunere a ofertelor, acordând ofertanților un termen de 3 zile pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancțiunea respingerii ofertelor ca inacceptabile
Clasamentul pe baza căruia se stabileşte oferta câştigătoare se întocmeşte în ordinea descrescătoare a punctajului total (P_total) obţinut prin însumarea punctajelor aferente factorului preţ şi a celor privind calitatea, potrivit formulei Propunere:P_total = (P_fin) + (P_teh), unde: P_fin = punctaj financiar; P_teh = punctaj calitate, calculat astfel: P_teh = (P_SCPA x pondere SCPA) + (P_LA x pondere LA), unde: P_SCPA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare scheme de calitate ale produselor agroalimentare; P_LA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare lanţul de aprovizionare. Menţionăm că P_fin reprezintă punctajul pentru factorul de evaluare preţul ofertei şi se acordă astfel: a) Pentru oferta cu preţul cel mai scăzut dintre preţurile ofertate se va acorda punctajul maxim alocat acestui factor - 40 de puncte. b) Pentru alt preţ decât cel prevăzut la lit. a), punctajul se acordă astfel: P_fin (oferta în evaluare) = preţ minim ofertă admisibilă/preţ ofertă în evaluare x 40 de puncte. NOTĂ: AC va integra corespunzător avantajele urmărite prin aplicarea factorilor de evaluare, în viitorul contract/acord-cadru încheiat între părţi, astfel încât rezultatele exprimate şi asumate prin ofertă să fie monitorizate pe parcursul derulării contractului.

Unitatile scolare de invatamant de stat autorizat/acreditat de Ministerul Educatiei Nationale din judetul Bihor (conform grafice livrare atasate caietului de sarcini)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Lot 3 – Mere
Valoarea estimată fără TVA: 11517188.4 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Acordarea gratuita pentru prescolarii din gradinitele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate si pentru elevii din invatamantul primar si gimnazial de stat de mere in limita unei valori zilnice/prescolar/elev. Limita valorica zilnica cuprinde pretul integral de achizitie a produselor, cheltuielile de transport, distributie si depozitare a acestora, dupa caz. Acordul-cadru va cuprinde cate 1 contract subsecvent pe an școlar pentru Lotul 3 - Mere si 3 contracte subsecvente pe intreaga perioada a acordului-cadru de 3 ani. Calendarul estimativ nu constituie angajament ferm din partea autoritatii contractante. Estimari ale cantit min si max care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru; cantit min= 14.541.905 buc si cantit max = 15.996.095 buc. Acord-cadru: Val min: 10.470.171,60 lei; Val max: 11.517.188,40 lei. Estimari ale cantit min si max care ar putea face obiectul unui singur contr subs dintre cele care urmeaza sa fie atribuite pe durata acordului-cadru: cantit min: 4.871.180 buc si cantit max: 5.358.298 buc. Val celui mai mare contr subsecvent: 3.857.974,56 lei. Notă: Estimările cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe întreaga perioadă a acordului-cadru şi a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru, se regăsesc în anexele la caietele de sarcini. Acestea se vor actualiza în funcţie de prezenţa la cursuri a beneficiarilor de produse pe categorii de elevi din scoli şi grădiniţe.

Produse/servicii: Mere📦
Produse/servicii suplimentare: Servicii de transport (cu excepţia transportului de deşeuri)📦 Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): 2. Lanțul de aprovizionare - (LA)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-10-26 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-10-26 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Informații despre licitația electronică
Se va folosi o licitație electronică ✅ Descriere
Informații despre licitația electronică:
Operatorii economici calificaţi vor fi invitați de autoritatea contractantă pentru etapa finală a licitaţiei electronice, care se va desfăşura într-o singură rundă, la data stabilita de operatorul electronic (SEAP), fiind invitati toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile să prezinte prețuri noi. (Operatorii economici trebuie să fie înscrişi in SEAP pentru a putea oferta. Informaţii www.e-licitatie.ro). Ofertele de pret se vor exprima in preț fără tva/unitate de produs (portie de lapte/corn/mar). Sumele vor avea maxim 2 zecimale. Pasul minim de licitare este echivalent cu scăderea a minim 1 ban/bucată.
Licitația electronică se va desfășura conform art. 116-122 din HG 395/2016 și potrivit art 131-138 din Legea 98/2016.
In cazul in care se constata ca ofertele clasate pe primul loc au preturi egale, autoritatea contractanta va solicita clarificari prin intermediul SEAP, in vederea incarcarii electronice de catre operatorii economici de documente care contin noi preturi.

Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅
Numărul maxim de participanți: 3
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-10-26 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința nr. 1.Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul acordului-cadru de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului/acordului-cadru de achiziție cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă - informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Nivelul minim pentru cifra medie de afaceri globală anuală a ofertantului pe ultimii 3 ani 2023, 2024, 2025 trebuie să fie cel puţin egală cu 4.000.000,00 lei pentru Lotul 1, 6.000.000,00 lei pentru Lotul 2 și 1.800.000,00 lei pentru Lotul 3.
Pentru calculul echivalenței euro/altă valută se va avea în vedere cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
MODALITATEA DE INDEPLINIRE
Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a acordului-cadru de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE.
[Autoritatea contractantă poate stabili cerințele privind nivelul cifrei medii de afaceri globale minime anuale prin raportare la grupuri de loturi, în cazul în care este permisă atribuirea mai multor loturi aceluiași ofertant, iar contractele pentru acestea trebuie executate în același timp.
Autoritatea contractantă nu are dreptul să limiteze documentul ce va fi prezentat în vederea îndeplinirii nivelului aferent cifrei de afaceri la bilanțul contabil; acesta are obligația acceptării și a altor documente edificatoare, în cazul în care din motive justificate corespunzător operatorul economic nu poate prezenta documentele solicitate de dvs.
Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinței, se va menționa faptul că pentru calculul echivalentei se va aplica cursul mediu anual lei/valută comunicat fie de BNR fie de BCE pentru fiecare an în parte (pentru o evaluare unitară autoritatea contractantă va alege una din cele două instituții pentru referință)

Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare a căror valoare cumulată a fost de minimum 4.000.000,00 lei fără TVA pentru lotul 1, 6.000.000,00 lei fără TVA pentru lotul 2 și 1.800.000,00 lei fără TVA pentru lotul 3, la nivelul unuia sau mai multe contracte (Art. 6 lit. c) coroborat cu art. 13 din Instrucțiunea 2/2017).
Prin produse similare se înțelege următoarea sintagmă:
Lot 1 - Furnizare de produse de panificație
Lot 2 - Furnizare de lapte și produse lactate
Lot 3 - Furnizare de fructe și legume
În cazul decalării termenului limită de depunere a ofertelor, perioada de 3 ani calculată inițial se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, având în vedere prevederile art. 13 alin (2) din Instrucțiunea Președintelui ANAP nr. 2/2017. Astfel, în concordanță cu prevederea legală menționată, dacă se decalează termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare.
MODALITATEA DE INDEPLINIRE
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante.
Asociatul/asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informațiile solicitate.
La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, tipul/categoriile de produse, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție.Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
- procesul-verbal de recepție sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul livrării;
- recomandări;
- alte documente echivalente.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorilor economici li se solicită precizarea părţii/părţilor din contract pe care intenţionează să o/le subcontracteze. Operatorii economici ofertanți precizeaza în DUAE numărul și data contractului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare.
MODALITATEA DE INDEPLINIRE
În DUAE-ul completat de ofertant se vor include şi informaţiile solicitate cu privire la subcontractanți. În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/ subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
- acordul/acordurile de subcontractare
- documente justificative ale subcontractantului/subcontractanților.
Notă: Activitatea de furnizare nu poate fi subcontractată, potrivit art. 3 alin. (1)lit yy) din Legea nr. 98/2016 ”subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie publică nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi;”. Pot fi subcontractate doar prestarea de servicii şi execuţia de lucrări.

Criteriu de selecție: Certificate emise de institutele de control al calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici vor prezenta autorizația [...] emisă de [...] eliberată în conformitate cu art. [...] din [...] Operatorii economici vor prezenta documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor emis de direcția județeană sanitară veterinară pentru siguranța alimentelor (conform Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, cu modificările și completările ulterioare, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală).Pentru produsele lactate se va prezenta autorizația sanitar veterinară pentru schimburi intracomunitare cu produse de origine animală conform Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 57/2010, cu modificările ulterioare. Pentru operatorii economici străini se vor prezenta documente echivalente emise în condițiile legii din țara rezidentă (traducere autorizată în limba română)
MODALITATEA DE INDEPLINIRE
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a acordului-cadru de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă - informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Autorizațiile/documentele vor fi valabile la momentul prezentării lor.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Operatorii economici calificaţi vor fi invitați de autoritatea contractantă pentru etapa finală a licitaţiei electronice, care se va desfăşura într-o singură rundă, la data stabilita de operatorul electronic (SEAP), fiind invitati toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile să prezinte prețuri noi. (Operatorii economici trebuie să fie înscrişi in SEAP pentru a putea oferta. Informaţii www.e-licitatie.ro). Ofertele de pret se vor exprima in preț fără tva/unitate de produs (portie de lapte/corn/mar). Sumele vor avea maxim 2 zecimale. Pasul minim de licitare este echivalent cu scăderea a minim 1 ban/bucată.
Licitația electronică se va desfășura conform art. 116-122 din HG 395/2016 și potrivit art 131-138 din Legea 98/2016.
In cazul in care se constata ca ofertele clasate pe primul loc au preturi egale, autoritatea contractanta va solicita clarificari prin intermediul SEAP, in vederea incarcarii electronice de catre operatorii economici de documente care contin noi preturi.
Operatorii economici calificaţi vor fi invitați de autoritatea contractantă pentru etapa finală a licitaţiei electronice, care se va desfăşura într-o singură rundă, la data stabilita de operatorul electronic (SEAP), fiind invitati toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile să prezinte prețuri noi. (Operatorii economici trebuie să fie înscrişi in SEAP pentru a putea oferta. Informaţii www.e-licitatie.ro). Ofertele de pret se vor exprima in preț fără tva/unitate de produs (portie de lapte/corn/mar). Sumele vor avea maxim 2 zecimale. Pasul minim de licitare este echivalent cu scăderea a minim 1 ban/bucată.
Licitația electronică se va desfășura conform art. 116-122 din HG 395/2016 și potrivit art 131-138 din Legea 98/2016.
In cazul in care se constata ca ofertele clasate pe primul loc au preturi egale, autoritatea contractanta va solicita clarificari prin intermediul SEAP, in vederea incarcarii electronice de catre operatorii economici de documente care contin noi preturi.
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
a) Avand in vedere ca AC va semna acordul-cadru doar cu op ec situati pe locul I, II, III, dupa caz, modul de departajare a ofertelor cu punctaje egale (după etapa de licitație electronică) se va face astfel:
realiza conform art. 139 din HG nr. 395/2016, care stipulează: „(1) În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ" sau "cel mai bun raport calitate-cost", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), se stabileşte clasamentul ofertelor prin ordonarea descrescătoare a punctajelor respective, oferta câştigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj. (3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”.
Termenele/datele de depunere ale noilor propuneri financiare se vor comunica in solicitarea transmisa de catre AC.
b) AC va incheia un acord - cadru cu max 3 op ec fară reluarea competitiei respectiv cu op ec ale caror oferte sunt admisibile si care se situeaza pe locul I, II si III. In cazul in care nu exista 3 op ec cu oferte admisibile acordul - cadru se va incheia cu 2 op ec. In cazul in care nu exista nici 2 op ec cu oferte admisibile acordul - cadru se va incheia cu 1 op ec.
În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, AC a stabilit ca termenul limită până la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publică are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este cu 25 de zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. AC va răspunde la solicitările de clarificari în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
e) Pentru comunicarile privind rezultatul procedurii, autoritatea contractantă va transmite adresele prin e-mail, la e-mail-ul indicat de ofertanti în adresa de inaintare a ofertei.
f) Lista completă a UAT-urilor pentru care se realizează achiziția poate fi completată în anexa 6.
Motive de excludere/Motive referitoare la condamnari penale si motive legate de plata impozitelor sau a contributiilor la asigurarile sociale: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164 si 165 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantii clasati pe primele 3 locuri după aplicarea criteriului de atribuire. Documentele suport includ, dar nu se limitează la: caziere judiciare, certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc. ) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate și / sau alte documente justificative sau alte documente echivalente emise de autoritățile competente din țara în care este stabilit operatorul economic.
Ofertanții pot depune oferta conform secțiunii II.1.6) Impartire in loturi: Pentru unul sau mai multe loturi!
INFORMAȚII PRIVIND SECȚIUNEA II.2.5 Criterii de atribuire
Atenționare: Subfactorii nu se cumulează. Pentru acelaşi produs, atestat/înregistrat/certificat pe mai multe scheme de calitate, ofertanţii vor indica o singură schemă de calitate şi vor prezenta documentele corespunzătoare privind atestarea/înregistrarea/certificarea în cadrul schemei respective, urmând ca punctajul acordat să fie determinat conf. grilei de punctare. Toate celelalte produse convenţionale care nu sunt atestate/înregistrate/certificate pe schemele de calitate enumerate mai sus, dar care îndeplinesc normele europene şi naţionale de comercializare, pot participa la licitaţie, respectiv oferta va fi considerată conformă, dar nu se va acorda punctaj.
Nota 1: Toate celelalte produse convenţionale care nu sunt atestate/înregistrate/certificate pe schemele de calitate enumerate mai sus, dar care îndeplinesc normele europene şi naţionale de comercializare, pot participa la licitaţie.
Nota 2: Pentru acelaşi produs, atestat/înregistrat/certificat pe mai multe scheme de calitate, ofertanţii vor indica o singură schemă de calitate şi vor prezenta documentele corespunzătoare privind atestarea/înregistrarea/certificarea în cadrul schemei respective, urmând ca punctajul acordat să fie determinat conform grilei de punctare.
Se va avea în vedere ORDINUL nr. 349/2.662 din 9 septembrie 2024 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 346/1.718/2023 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse - fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a) din legea 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 179-637740 (2026-09-15)