Furnizarea fructelor (mere), laptelui UHT și produselor de panificație în cadrul Programului pentru școli al României, pt preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat și pt elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, precum și pt preșcolarii și elevii incluși în învățământul special din jud Maramureș în anii şcolari 2026-2029, în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev
Acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat, precum și pt preșcolarii și elevii incluși în învățământul special, de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate și produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/ preşcolar/ elev. Limita valorică zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz. Pt anii școlari 2026-2029, în unitățile de învățământ din jud Maramureș se vor distribui: - lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, și fără adaos de cacao, cu un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime; Porția de lapte UHT are 200 ml. - mere, gata de consum în stare proaspătă, din categoria ,,Extra” și/sau categoria ,,I”, conf standard de comercializ specific prev în părţile 1, 6, 8 şi 9 din partea B a anexei I la Regulam delegat (UE) 2023/2.429 al Comisiei din 17 august 2023 de completare a Regulament (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standard de comercializ pt sect fructelor şi legum, pt anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pt sect bananelor. Porția de mere distribuită are cel puțin 100 grame și conține o singură specie de fructe, gata de consum în stare proaspătă. Fiecare porţie de fructe va fi ambalată individual sau, după caz, pentru fructe ambalajele pot conţine mai multe porţii. - corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025. - covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025. La cererea motivată a părinților, preșcolarii sau elevii care suferă de intoleranță la gluten și/sau lactoză și/sau la orice alt ingredient sau compus și/sau la orice produs distribuit conform prev. art. 3 alin. (3) sau degustat conf prev. art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prev. la art. 3 alin. (1) din HG nr. 652/2023. Prin lotizare au fost stabilite mai multe zone de distribuție pe raza județului, prin divizarea teritoriului acestuia, astfel încât să fie asigurate condițiile optime pt asigurarea distribuirii produselor către beneficiari. Astfel este stabilit un lot pt distribuția laptelui UHT, lot care acoperă suprafața întreg județ, un lot care acoperă teritoriul întreg județ pt distribuția fructelor-merelor și au fost stabilite 4 loturi aferente celor 4 zone de distribuţie pt produs de panificație – corn/baton ambalat/biscuiți. Prin stabilirea acestor loturi s-a urmărit ca produsele să fie furnizate cât mai eficient, ținând cont de distanțele de parcus, de perioadele de garanție ale produselor, de respectarea unui orar zilnic de distribuție (între orele 07-10), de o calitate cât mai bună, în funcţie de gradul de concentrare pe zonele geografice a unităţilor şcolare. Datorită numărului redus de caractere permis informații complete se găsesc în fișierul Instructiuni pt ofertanti.pdf. Orice solicit de clarific trebuie transm în SEAP la adresa https://e-licitatie.ro. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor stabilit de către autoritatea contractantă este de 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Anunţ de participare (2026-08-05) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizarea fructelor (mere), laptelui UHT și produselor de panificație în cadrul Programului pentru școli al României, pt preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat și pt elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, precum și pt preșcolarii și elevii incluși în învățământul special din jud Maramureș în anii şcolari 2026-2029, în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev
Număr de referință: 3627315_2026_PAAPD
Scurtă descriere:
Acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat, precum și pt preșcolarii și elevii incluși în învățământul special, de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate și produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/ preşcolar/ elev.
Limita valorică zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz.
Pt anii școlari 2026-2029, în unitățile de învățământ din jud Maramureș se vor distribui:
- lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, și fără adaos de cacao, cu un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime; Porția de lapte UHT are 200 ml.
- mere, gata de consum în stare proaspătă, din categoria ,,Extra” și/sau categoria ,,I”, conf standard de comercializ specific prev în părţile 1, 6, 8 şi 9 din partea B a anexei I la Regulam delegat (UE) 2023/2.429 al Comisiei din 17 august 2023 de completare a Regulament (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standard de comercializ pt sect fructelor şi legum, pt anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pt sect bananelor. Porția de mere distribuită are cel puțin 100 grame și conține o singură specie de fructe, gata de consum în stare proaspătă. Fiecare porţie de fructe va fi ambalată individual sau, după caz, pentru fructe ambalajele pot conţine mai multe porţii.
- corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
- covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
La cererea motivată a părinților, preșcolarii sau elevii care suferă de intoleranță la gluten și/sau lactoză și/sau la orice alt ingredient sau compus și/sau la orice produs distribuit conform prev. art. 3 alin. (3) sau degustat conf prev. art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prev. la art. 3 alin. (1) din HG nr. 652/2023.
Prin lotizare au fost stabilite mai multe zone de distribuție pe raza județului, prin divizarea teritoriului acestuia, astfel încât să fie asigurate condițiile optime pt asigurarea distribuirii produselor către beneficiari.
Astfel este stabilit un lot pt distribuția laptelui UHT, lot care acoperă suprafața întreg județ, un lot care acoperă teritoriul întreg județ pt distribuția fructelor-merelor și au fost stabilite 4 loturi aferente celor 4 zone de distribuţie pt produs de panificație – corn/baton ambalat/biscuiți. Prin stabilirea acestor loturi s-a urmărit ca produsele să fie furnizate cât mai eficient, ținând cont de distanțele de parcus, de perioadele de garanție ale produselor, de respectarea unui orar zilnic de distribuție (între orele 07-10), de o calitate cât mai bună, în funcţie de gradul de concentrare pe zonele geografice a unităţilor şcolare.
Datorită numărului redus de caractere permis informații complete se găsesc în fișierul Instructiuni pt ofertanti.pdf.
Orice solicit de clarific trebuie transm în SEAP la adresa https://e-licitatie.ro.
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor stabilit de către autoritatea contractantă este de 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Lapte UHT📦
Valoarea estimată fără TVA: 44 662 464 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 4
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 6
Se va furniza lapte UHT pe suprafața întregului județ. Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României se va distribui lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, și fără adaos de cacao, cu un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime. Porția de lapte UHT are 200 ml. Estimări ale cantităților min și max care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: cant. min. 7.292.800 buc. și cant. max. 21.878.400 buc. Val. min. 7.730.368,00 lei și val. max. 23.191.104,00 lei. Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe fiecare an școlar pentru fiecare lot și tip de produse (fructe/mere, produse lactate – lapte UHT și produse de panificație) și pe întreaga perioadă a acordului-cadru de maxim 35 luni. Cantitatea minimă a unui singur contract subsecvent este de 7.120.800 bucăți lapte UHT. Cantitatea maximă a unui singur contract subsecvent este de 7.292.800 bucăți lapte UHT.

Informații suplimentare:
Clasamentul pe baza căruia se stabilește oferta câștigătoare se întocmește în ordinea descrescătoare a punctajului total (P_total) obținut prin însumarea punctajelor aferente factorului preț și a celor privind calitatea, potrivit formulei:
P_total = (P_fin) + (P_teh),
unde:
P_fin = punctaj financiar;
P_teh = punctaj calitate, calculat astfel:
P_teh = (P_SCPA x pondere SCPA) + (P_LA x pondere LA), unde:
P_SCPA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare scheme de calitate ale produselor agroalimentare;
P_LA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare lanţul de aprovizionare.
Menţionăm că P_fin reprezintă punctajul pentru factorul de evaluare preţul ofertei şi se acordă astfel:
a) Pentru oferta cu preţul cel mai scăzut dintre preţurile ofertate se va acorda punctajul maxim alocat acestui factor - 40 de puncte.
b) Pentru alt preţ decât cel prevăzut la lit. a), punctajul se acordă astfel:
P_fin (oferta în evaluare) = preţ minim ofertă admisibilă/preţ ofertă în evaluare x 40 de puncte.
NOTĂ
Autoritatea contractantă a integrat corespunzător avantajele urmărite prin aplicarea factorilor de evaluare, în viitorul contract/acord-cadru încheiat între părți, astfel încât rezultatele exprimate și asumate prin ofertă să fie monitorizate pe parcursul derulării contractului.
Clasamentul Ofertelor va fi determinat pe baza punctajului total.
Pe baza metodei de calcul de mai sus, Ofertantul care are cel mai mare punctaj total va fi declarat câștigător.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situaţii de natura celor anterior menţionate se va reaplica acest sistem, până la momentul în care se va realiza departajarea ofertelor pe poziţii distincte în clasament.

Obiectivul achiziției publice strategice: Îndeplinirea obiectivelor sociale
Furnizarea fructelor (mere), laptelui UHT și produselor de panificație în cadrul Programului pentru școli al României, pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, precum și pentru preșcolarii și elevii incluși în învățământul special din județul Maramureș în anii şcolari 2026-2029”, în limita unei valori zilnice/ preșcolar/elev.

Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Altele
Obiectiv social promovat: Altele
Criterii privind achizițiile ecologice: Criteriile naționale privind achizițiile publice ecologice
Locul principal sau locul de desfășurare:
Instituţiile de învăţământ de stat cuprinse în Programul pentru școli al României din județul Maramureș, conform tabel / Grafice – unităţi şcolare ataşat în SEAP, pe perioada anilor școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Maramureş
🏙️
Durata: 35 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Calitate - scheme de calitate ale produselor agroalimentare (SCPA) – 30 de puncte - cu următorii subfactorii (denumiți în continuare S): - S(1) - Produs ecologic; - S(2) - Produs înregistrat pe schema de calitate UE (IGP, STG, DOP); - S(3) Produs traditional; - S(4) Produs atestat pe schema de calitate «rețete consacrate»; - S(5) Produs montan.
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Calitate - Lanţul de aprovizionare (LA)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României conform legii, se vor distribui mere. Merele se vor distribui în zilele de joi și vineri. Estimări ale cantităților min și max care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: cant. min. 3.052.800 buc. și cant. max. 9.158.400 buc. Val. min. 2.198.016 lei și val. max. 6.594.048,00 lei.
Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe fiecare an școlar pentru fiecare lot și tip de produse (fructe/mere, produse lactate – lapte UHT și produse de panificație) și pe întreaga perioadă a acordului-cadru de maxim 35 luni. Cantitatea minimă a unui singur contract subsecvent este de 2.070.000 bucăți mere. Cantitatea maximă a unui singur contract subsecvent este de 3.052.800 bucăți mere.

3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Lotul 3-Zona 2 Produse de panificație Zona 2 (Sighetu Marmației-Tisa-Mara)
Valoarea estimată fără TVA: 2 421 072 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României conform legii, se vor distribui: - corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025; - covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025. Se vor furniza produse de panificație, 5 zile pe săptămână, astfel: 3 zile corn/baton (luni, marți, miercuri) și 2 zile biscuiți uscați/covrigi simpli (joi și vineri). Estimări ale cantităților min și max care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: cant. min. 1.186.800 buc. și cant. max. 3.560.400 buc. Val. min. 807.024,00 lei și val. max. 2.421.072,00 lei.
Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe fiecare an școlar pentru fiecare lot și tip de produse (fructe/mere, produse lactate – lapte UHT și produse de panificație) și pe întreaga perioadă a acordului-cadru de maxim 35 luni. Cantitatea minimă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 702.000 bucăți (din care 421.200 buc. corn și 280.800 buc. biscuiți uscați). Cantitatea maximă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 1.186.800 bucăți (din care 690.000 buc. corn și 496.800 buc. biscuiți uscați).
Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României conform legii, se vor distribui: - corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025; - covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025. Se vor furniza produse de panificație, 5 zile pe săptămână, astfel: 3 zile corn/baton (luni, marți, miercuri) și 2 zile biscuiți uscați/covrigi simpli (joi și vineri). Estimări ale cantităților min și max care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: cant. min. 1.186.800 buc. și cant. max. 3.560.400 buc. Val. min. 807.024,00 lei și val. max. 2.421.072,00 lei.
Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe fiecare an școlar pentru fiecare lot și tip de produse (fructe/mere, produse lactate – lapte UHT și produse de panificație) și pe întreaga perioadă a acordului-cadru de maxim 35 luni. Cantitatea minimă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 702.000 bucăți (din care 421.200 buc. corn și 280.800 buc. biscuiți uscați). Cantitatea maximă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 1.186.800 bucăți (din care 690.000 buc. corn și 496.800 buc. biscuiți uscați).
Informații suplimentare:
Clasamentul pe baza căruia se stabilește oferta câștigătoare se întocmește în ordinea descrescătoare a punctajului total (P_total) obținut prin însumarea punctajelor aferente factorului preț și a celor privind calitatea, potrivit formulei:
P_total = (P_fin) + (P_teh),
unde:
P_fin = punctaj financiar;
P_teh = punctaj calitate, calculat astfel:
P_teh = (P_SCPA x pondere SCPA) + (P_LA x pondere LA), unde:
P_SCPA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare scheme de calitate ale produselor agroalimentare;
P_LA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare lanţul de aprovizionare.
Menţionăm că P_fin reprezintă punctajul pentru factorul de evaluare preţul ofertei şi se acordă astfel:
a) Pentru oferta cu preţul cel mai scăzut dintre preţurile ofertate se va acorda punctajul maxim alocat acestui factor - 40 de puncte.
b) Pentru alt preţ decât cel prevăzut la lit. a), punctajul se acordă astfel:
P_fin (oferta în evaluare) = preţ minim ofertă admisibilă/preţ ofertă în evaluare x 40 de puncte.
NOTĂ
Autoritatea contractantă a integrat corespunzător avantajele urmărite prin aplicarea factorilor de evaluare, în viitorul contract/acord-cadru încheiat între părți, astfel încât rezultatele exprimate și asumate prin ofertă să fie monitorizate pe parcursul derulării contractului.
Clasamentul Ofertelor va fi determinat pe baza punctajului total.
Pe baza metodei de calcul de mai sus, Ofertantul care are cel mai mare punctaj total va fi declarat câștigător.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situaţii de natura celor anterior menţionate se va reaplica acest sistem, până la momentul în care se va realiza departajarea ofertelor pe poziţii distincte în clasament.
Clasamentul pe baza căruia se stabilește oferta câștigătoare se întocmește în ordinea descrescătoare a punctajului total (P_total) obținut prin însumarea punctajelor aferente factorului preț și a celor privind calitatea, potrivit formulei:
P_total = (P_fin) + (P_teh),
unde:
P_fin = punctaj financiar;
P_teh = punctaj calitate, calculat astfel:
P_teh = (P_SCPA x pondere SCPA) + (P_LA x pondere LA), unde:
P_SCPA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare scheme de calitate ale produselor agroalimentare;
P_LA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare lanţul de aprovizionare.
Menţionăm că P_fin reprezintă punctajul pentru factorul de evaluare preţul ofertei şi se acordă astfel:
a) Pentru oferta cu preţul cel mai scăzut dintre preţurile ofertate se va acorda punctajul maxim alocat acestui factor - 40 de puncte.
b) Pentru alt preţ decât cel prevăzut la lit. a), punctajul se acordă astfel:
P_fin (oferta în evaluare) = preţ minim ofertă admisibilă/preţ ofertă în evaluare x 40 de puncte.
NOTĂ
Autoritatea contractantă a integrat corespunzător avantajele urmărite prin aplicarea factorilor de evaluare, în viitorul contract/acord-cadru încheiat între părți, astfel încât rezultatele exprimate și asumate prin ofertă să fie monitorizate pe parcursul derulării contractului.
Clasamentul Ofertelor va fi determinat pe baza punctajului total.
Pe baza metodei de calcul de mai sus, Ofertantul care are cel mai mare punctaj total va fi declarat câștigător.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situaţii de natura celor anterior menţionate se va reaplica acest sistem, până la momentul în care se va realiza departajarea ofertelor pe poziţii distincte în clasament.
Se furnizează fructe (mere), lapte UHT și produse de panificație în cadrul Programului pentru școli al României, pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat, precum și pentru preșcolarii și elevii incluși în învățământul special din județul Maramureș în anii şcolari 2026-2029”, în limita unei valori zilnice/ preșcolar/elev. Lot 3, 4, 5, 6.
Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României se vor distribui:
- corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar;
- covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
La cererea motivată a părinților, preșcolarii sau elevii care suferă de intoleranță la gluten și/sau lactoză și/sau la orice alt ingredient sau compus și/sau la orice produs distribuit conform prevederilor art. 3 alin. (3) sau degustat conform prevederilor art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prevăzute la art. 3 alin. (1) din HG nr. 652/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Instituţiile de învăţământ de stat cuprinse în Programul pentru școli al României din județul Maramureș, conform tabele / Grafice – unităţi şcolare ataşat în SEAP, pe perioada anilor școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Calitate - Scheme de calitate ale produselor agroalimentare (SCPA): - cu următorii subfactorii (denumiți în continuare S): - S(1) - Produs ecologic; - S(2) - Produs înregistrat pe schema de calitate UE (IGP, STG, DOP); - S(3) Produs traditional; - S(4) Produs atestat pe schema de calitate «rețete consacrate»; - S(5) Produs montan.
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003
4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: Lotul 4-Zona 3 Produse de panificație Zona 3 (Borșa-Valea Vișeului-Valea Izei)
Valoarea estimată fără TVA: 3 403 536 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României conform legii, se vor distribui: - corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar; - covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025. Se vor furniza produse de panificație, 5 zile pe săptămână, astfel: 3 zile corn/baton (luni, marți, miercuri) și 2 zile biscuiți uscați/covrigi simpli (joi și vineri). Estimări ale cantităților min și max care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: cant. min. 1.668.400 buc. și cant. max. 5.005.200 buc. Val. min. 1.134.512,00 lei și val. max. 3.403.536,00 lei.
Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe fiecare an școlar pentru fiecare lot și tip de produse (fructe/mere, produse lactate – lapte UHT și produse de panificație) și pe întreaga perioadă a acordului-cadru de maxim 35 luni. Cantitatea minimă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 1.053.000 bucăți (din care 631.800 buc. corn și 421.200 buc. biscuiți uscați). Cantitatea maximă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 1.668.400 bucăți (din care 970.000 buc. corn și 698.400 buc. biscuiți uscați).

Numărul de identificare a lotului: LOT-0004
5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: Lotul 5-Zona 4 Produse de panificație Zona 4 (Tg Lăpuș-Baia Sprie-Copalnic-Baia Mare-Seini)
Valoarea estimată fără TVA: 6 842 160 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României conform legii, se vor distribui: - corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar; - covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025. Se vor furniza produse de panificație, 5 zile pe săptămână, astfel: 3 zile corn/baton (luni, marți, miercuri) și 2 zile biscuiți uscați/covrigi simpli (joi și vineri). Limita valorică zilnică a produselor distribuite este de 0,76 lei pentru porția de produse de panificație. Limita valorică zilnică cuprinde prețul integral de achiziție a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz. Estimări ale cantităților min și max care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: cant. min. 3.354.000 buc. și cant. max. 10.062.000 buc. Val. min. 2.280.720,00 lei și val. max. 6.842.160,00 lei.
Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe fiecare an școlar pentru fiecare lot și tip de produse (fructe/mere, produse lactate – lapte UHT și produse de panificație) și pe întreaga perioadă a acordului-cadru de maxim 35 luni. Cantitatea minimă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 2.223.000 bucăți (din care 1.333.800 buc. corn și 889.200 buc. biscuiți uscați). Cantitatea maximă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 3.354.000 bucăți (din care 1.950.000 buc. corn și 1.404.000 buc. biscuiți uscați).

Numărul de identificare a lotului: LOT-0005
6️⃣
Identificator intern: 6
Titlu: Lotul 6-Zona 5 Produse de panificație Zona 5 (Chioar-Codru)
Valoarea estimată fără TVA: 2 210 544 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Pentru perioada 2026-2029, respectiv anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș cuprinse în Programul pentru școli al României conform legii, se vor distribui: - corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar; - covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025. Se vor furniza produse de panificație, 5 zile pe săptămână, astfel: 3 zile corn/baton (luni, marți, miercuri) și 2 zile biscuiți uscați/covrigi simpli (joi și vineri). Estimări ale cantităților min și max care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru: cant. min. 1.083.600 buc. și cant. max. 3.250.800 buc. Val. min. 736.848,00 lei și val. max. 2.210.544,00 lei.
Acordul-cadru va cuprinde câte 1 contract subsecvent pe fiecare an școlar pentru fiecare lot și tip de produse (fructe/mere, produse lactate – lapte UHT și produse de panificație) și pe întreaga perioadă a acordului-cadru de maxim 35 luni. Cantitatea minimă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 702.000 bucăți (din care 421.200 buc. corn și 280.800 buc. biscuiți uscați). Cantitatea maximă ce poate face obiectul unui contract subsecvent este de: 1.083.600 bucăți (din care 630.000 buc. corn și 453.600 buc. biscuiți uscați).

Numărul de identificare a lotului: LOT-0006
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-09-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-09-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu un singur operator ✅
Numărul maxim de participanți: 3
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-09-11 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința nr. 1
Pentru fiecare lot în parte:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul acordului-cadru de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului/acordului-cadru de achiziție cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 (trei) locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor după aplicarea criteriului de atribuire. Informațiile din certificatul constatator trebuie să fie REALE/ ACTUALE LA DATA PREZENTARII ACESTUIA.”
În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Documentele emise în altă limbă vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Operatorii economici nerezidenți vor avea în vedere prevederile OUG nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, cu modificările și completările ulterioare.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri generală anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința nr.1.
Nivelul minim pentru cifra medie de afaceri globală anuală a ofertantului pe ultimii 3 ani, 2023, 2024 și 2025, trebuie să fie cel puțin egală cu:
- 7.730.368,00 lei pentru lot 1;
- 2.198.016,00 lei pentru lot 2;
- 807.024,00 lei pentru lot 3;
- 1.134.512,00 lei pentru lot 4;
- 2.280.720,00 lei pentru lot 5;
- 646.884,00 lei pentru lot 6.
Pentru calculul echivalenței leu/euro/altă valută se va avea în vedere cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
În cazul decalării termenului limită de depunere a ofertelor, perioada de 3 ani calculată inițial se extinde cu perioada de timp aferentă decalării.
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru fiecare lot în parte
Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertanții clasați pe primele 3 (trei) locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor pentru fiecare lot în parte: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE.
În cazul în care, din motive obiective și justificate, operatorul economic nu este în măsură să prezinte una sau mai multe dintre informațiile și documentele prevăzute mai sus, operatorul economic este autorizat să facă dovada situației sale economice și financiare prin orice alt document pe care autoritatea contractantă îl consideră adecvat.
În cazul în care un operator economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară invocând susținerea unui/unor terț/terți, autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic și terțul/terții susținător/susținători să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziție publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/ susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/ aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
Se vor depune odată cu depunerea DUAE următoarele documente: angajamentul ferm al terţului susţinător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia, a acordului de subcontractare/şi sau a acordului de asociere, după caz.

Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința nr.1.
Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare a căror valoare cumulată a fost de minimum pentru fiecare lot în parte, la nivelul unui sau mai multor contracte:
- minim 7.730.000,00 lei fără TVA pentru lotul 1;
- minim 2.198.000,00 lei fără TVA pentru lotul 2;
- minim 807.000,00 lei fără TVA pentru lotul 3;
- minim 1.134.000,00 lei fără TVA pentru lotul 4;
- minim 2.280.000,00 lei fără TVA pentru lotul 5;
- minim 736.000,00 lei fără TVA pentru lotul 6;
pentru fiecare lot în parte, la nivelul unuia sau mai multor contracte.
În cazul decalării termenului limită de depunere a ofertelor, perioada de 3 ani calculată inițial se extinde cu perioada de timp aferentă decalării.
Prin produse similare se înțelege următoarea sintagmă:
- Lot 1 - Furnizare de lapte şi produse lactate;
- Lot 2 - Furnizare de fructe și legume;
- Lot 3 – Furnizare de produse de panificație, cornuri, pișcoturi și biscuiți; produse de patiserie și cofetărie conservate;
- Lot 4 – Furnizare de produse de panificație, cornuri, pișcoturi și biscuiți; produse de patiserie și cofetărie conservate;
- Lot 5 – Furnizare de produse de panificație, cornuri, pișcoturi și biscuiți; produse de patiserie și cofetărie conservate;
- Lot 6 - Furnizare de produse de panificație, cornuri, pișcoturi și biscuiți; produse de patiserie și cofetărie conservate.
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru fiecare lot în parte
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante. Asociatul/asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informațiile solicitate.
La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, tipul/categoriile de produse, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertanții clasați pe primele 3 (trei) locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
- procesul-verbal de recepție sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul livrării;
- recomandări;
- alte documente echivalente.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Pentru fiecare lot în parte:
Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant individual ori în comun cu alți operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de atribuire, în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016. În cazul în care părți din contractul de achiziție publică urmează să se îndeplinească de unul sau mai mulți subcontractanți, autoritatea contractantă va solicita, la încheierea contractului de achiziție publică, prezentarea contractelor încheiate între viitorul contractant și subcontractanții nominalizați în ofertă. Contractele prezentate trebuie să fie în concordanță cu oferta și se vor constitui în anexe la contractul de achiziție publică. Pe parcursul derulării contractului, contractantul nu are dreptul de a înlocui subcontractanții nominalizați în ofertă fără acceptul autorității contractante, iar eventuala înlocuire a acestora nu trebuie să conducă la modificarea propunerii tehnice sau financiare inițiale. Se vor preciza părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, dacă este cazul.
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru fiecare lot în parte
Se va prezenta DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. 1 din Legea nr. 98/2016. În cazul depunerii unei oferte comune, DUAE va fi completat de către fiecare operator economic în parte. Acordul de asociere se prezintă de către toți ofertanții odată cu DUAE, la data limită de depunere a ofertelor. În cazul în care ofertantul intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea de contract care urmează a fi eventual subcontractată și va avea anexat acordul de subcontractare. De asemenea se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia. Astfel, următoarele documente care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate de către toți ofertanții odată cu DUAE, la data limită de depunere a ofertelor: Formularul A3 - Acord de subcontractare, Formularul A4 - Acord de asociere.
Prezentarea DUAE – documentul unic de achiziții european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declarația pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu art. 193 din Legea nr. 98/2016. Un operator economic care participă pe cont propriu și care nu se bazează pe capacitățile altor entități, trebuie să completeze un singur DUAE. Un operator economic care participă pe cont propriu, dar se bazează pe capacitățile uneia sau mai multor entități (terț/terți susținător/susținători, subcontractanți) trebuie să se asigure că autoritatea contractantă primește propriul său DUAE împreună cu un DUAE separat care cuprinde informațiile relevante pentru fiecare din entitățile pe care se bazează. În cazul în care la procedură participă o asociere, trebuie prezentat un DUAE separat care să cuprindă informațiile solicitate în părtile II-V pentru fiecare dintre operatorii economici participanți.
Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător/ subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa nr. 1
Dovada implementării sistemului de management al calităţii conform SR EN ISO 9001 sau HACCP sau ISO 22000, 22001 sau echivalent prin prezentarea unui certificat valabil, emis de un organism de certificare acreditat sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii/siguranţei alimentare (pentru cazurile specifice prevăzute de lege).
În cazul unei asocieri, această condiţie trebuie îndeplinită individual de fiecare asociat, pentru partea din acordul-cadru (activitatea) pe care acesta o îndeplineşte.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedură. La solicitarea autorităţii contractante, doar ofertanții clasați pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor după aplicarea criteriului de atribuire vor prezenta documente care demonstrează îndeplinirea cerinţei, fie prin prezentarea de certificate emise de organisme acreditate care să ateste implementarea principiilor HACCP conform H.G. nr. 924/2005 şi/sau a altor tehnici şi măsuri echivalente privind siguranţa alimentară fie prin prezentarea unor documente ce susţin existenţa procedurilor permanente bazate pe principiile HACCP însoţite de dovezi care să ateste înregistrările de conformitate potrivit măsurilor impuse de H.G. nr. 924/2005.

Criteriu de selecție: Certificate emise de institutele de control al calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Pentru fiecare lot în parte:
Operatorii economici vor prezenta documentul de înregistrare pentru siguranţa alimentelor emis de direcţia judeţeană sanitară veterinară pentru siguranţa alimentelor (conform Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală).
Pentru produsele lactate se va prezenta autorizaţia sanitar veterinară pentru schimburi intracomunitare cu produse de origine animală conform Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010, cu modificările ulterioare.
Pentru operatorii economici străini se vor prezenta documente echivalente emise în condițiile legii din țara rezidentă (traducere autorizată în limba română)
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a acordului-cadru de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 (trei) locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Autorizaţiile/documentele vor fi valabile la momentul prezentării lor. În cazul unei oferte depuse de o asociere, fiecare asociat trebuie să demonstreze faptul că deține Autorizația sanitară pentru partea sa din contract și va completa DUAE cu informațiile aferente situației lui.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Produsele de panificație sunt finanțate din fonduri naționale/bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Finanțarea din fonduri FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se aplică doar în cazul fructelor/legumelor, laptelui si produselor lactate.
Plățile care urmează a fi realizate în cadrul Contractelor Subsecvente se vor face numai după emiterea facturii ca urmare a aprobării de către Autoritatea contractantă a îndeplinirii obligațiilor de către Contractant în ceea ce privește livrarea Produselor, în condițiile Caietului de sarcini.
Plățile vor fi efectuate în termen de maxim 30 de zile de la momentul comunicării facturii. Data comunicării facturii se consideră data la care factura electronică este disponibilă Autorității contractante pentru descărcare din sistemul RO-eFactura.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
Produsele de panificație sunt finanțate din fonduri naționale/bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Finanțarea din fonduri FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se aplică doar în cazul fructelor/legumelor, laptelui si produselor lactate.
Plățile care urmează a fi realizate în cadrul Contractelor Subsecvente se vor face numai după emiterea facturii ca urmare a aprobării de către Autoritatea contractantă a îndeplinirii obligațiilor de către Contractant în ceea ce privește livrarea Produselor, în condițiile Caietului de sarcini.
Plățile vor fi efectuate în termen de maxim 30 de zile de la momentul comunicării facturii. Data comunicării facturii se consideră data la care factura electronică este disponibilă Autorității contractante pentru descărcare din sistemul RO-eFactura.
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Se vor furniza următoarele:
Pentru anii școlari 2026-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș se vor distribui:
Lot 1 – Lapte UHT - Pt anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din jud MM cuprinse în Programul pt școli al României se va distribui lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, și fără adaos de cacao, cu un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime. Porția de lapte UHT are 200 ml.
Lot 2 – Mere - Pt anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul MM cuprinse în Progr pt școli al României se vor distribui mere.
Lot 3, 4, 5, 6 - Pt anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul MM cuprinse în Progr pt școli al României se vor distribui alternativ, corn sau baton ambalat (în zilele de luni, marți, miercuri) și biscuiți uscați (în zilele de joi și vineri):
- corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prev în anexa nr. 1 la Ordin ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pt aprob Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar;
- covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ord ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
La cererea motivată a părinților, preșcolarii sau elevii care suferă de intoleranță la gluten și/sau lactoză și/sau la orice alt ingredient sau compus și/sau la orice produs distribuit conform prev art. 3 alin. (3) sau degustat conf prev art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prev la art. 3 alin. (1) din HG nr. 652/2023, cu modif și compl ult.
Autoritatea contractantă a decis să limiteze numărul de loturi de produse de panificație care poate fi atribuit unui operator economic. Astfel un operator economic poate depune oferte pt toate loturile, dar i se pot atribui un număr maxim de 2 loturi de produse de panificație. Operatorului economic i se va solicita de către autoritatea contractantă să indice loturile pentru care optează și loturile la care renunță. Dacă operatorul economic nu își exprimă opțiunea în termenul indicat, aut contr va considera că acesta a optat pentru cele 2 loturi cu valoarea estimată cea mai mare, dintre loturile dintre care operatorul economic trebuia să opteze. Astfel numărul maxim de loturi care poate fi atribuit unui singur ofertant este de 4, în cazul în care câștigătorul celor 2 loturi de produse de panificație participă și devine câștigător și la loturile 1 și 2.
Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați este descris în Notificarea ANAP privind utilizarea DUAE în procedurile desfășurate exclusiv prin mijloace electronice din 08.04.2019 (disponibilă la adresa www.anap.gov.ro). Solicitările de clarificări ale potențialilor ofertanți privind documentația de atribuire publicată și răspunsurile la acestea se vor adresa prin SEAP. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări sau informații suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări vor fi adresate în termenul prevăzut la secțiunea I din Fișa de Date, respectiv cu minim 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. AC va transmite solicitările de clarificare privind ofertele depuse prin SEAP. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP, sub forma unuia sau a mai multor documente/fișiere distincte semnate cu semnatura electronică.
La ofertarea prețului pentru produsele de panificație se va ține cont de asemenea de conținutul de zahăr al produselor care determină aplicarea unor cote diferite de TVA, de 11% și respectiv 21%, conform prev art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu mod și compl ult.
Reluarea competitiei în vederea încheierii contractelor subsecvente.
În măsura în care Promitentul-Achizitor dorește încheierea unui Contract Subsecvent acesta are obligația de a transmite tuturor Promitenților-Furnizori parte la Acordul-Cadru, o invitație la reofertare. Invitația la reofertare va conține următ: (i) Cantitățile de Produse și valoarea estimată a produselor care vor face obiectul Contractului Subsecvent; (ii) Termenele și adresele de livrare a Produselor; (iii) Termenul limită în vederea exprimării intenției Promitenților-Furnizori de a depune sau nu o nouă ofertă. Termenul limită este același cu cel de depunere a ofertei; (iv) Formalitățile pentru transmiterea ofertei (persoana de contact, modalitatea de transmitere, etc.): promitenții-furnizori vor transmite oferta în SEAP conform informațiilor conținute în respectiva invitație; (v) Termenul limită (data și ora) pentru transmiterea ofertei. Termenul de transmitere a ofertei se va calcula începând cu următoarea zi lucrătoare din momentul transmiterii învitației la reofertare. Termenul limită de depunere a ofertelor este de 3 (trei) zile lucrătoare; (vi) Informațiile cu privire la elementele care fac obiectul reluării competiției, precum și criteriul de atribuire / factorii de evaluare care se vor aplica în scopul stabilirii Promit-Furnizor căruia îi va fi atribuit Contr Subsecvent așa cum au fost ele stabilite în cuprins documentaț de atribuire; (vii) Obligația Promitenților-Furnizori de a nu modifica termenii și condițiile din oferta inițială decât în sensul îmbunătății acestora și fără a afecta elementele/condițiile stabilite ca fiind neschimbate. Elementele/condițiile care fac obiectul redeschiderii competiției astfel cum ele sunt enumerate la art. 3.1.10 și 3.1.11 din Acordul-cadru. Criteriile de atribuire și factorii de evaluare a noilor oferte sunt conform Documentaţiei de atribuire. Promitentul-Achizitor are obligația de a evalua ofertele, de a stabili noul clasament al ofertelor depuse de Promitenții-Furnizori și de a comunica rezultatele Promitenților Furnizori care au depus noi oferte. Comunicarea rezultatelor se va realiza prin mijloace electronice la adresa de e-mail indicată de fiecare Promitent-Furnizor, în termen de 1 zi lucrătoare de la stabilirea acestora sau în SEAP, dacă acesta oferă această posibilitate. Promitentul-Achizitor are obligația de a încheia contractul subsecvent cu Promitentul-Furnizor care s-a clasat pe locul I ca urmare a procedurii de reofertare. Dacă niciunul dintre Promitenții-Furnizori nu depune o nouă ofertă, Promitentul- Achizitor are obligația de a notifica Promitentul-Furnizor clasat pe primul loc în procedura de atribuire a Acordului-Cadru cu privire la solicitarea de a încheia un Contract Subsecvent, indicând cantitatea de bunuri și valoarea totală a Contractului Subsecvent, atașând și modelul de Contract Subsecvent, indicând un termen de 3 (trei) zile lucrătoare în care Promitentul-Furnizor să procedeze la acordarea unui răspuns cu privire la încheierea Contr Subsecvent. În măsura în care Promitentul-Furnizor, clasat pe locul I nu acceptă încheierea Contractului Subsecvent sau nu răspunde în termenul indicat solicitării Promitentului-Achizitor, acesta din urmă are obligația de a notifica succesiv ceilalți Promitenți-Furnizori. În măsura în care niciunul dintre Promitenții-Furnizori nu răspunde solicitării Promitentului- Achizitor în termenul de 3 zile lucrătoare prevăzut la art. 3.1.6., acesta are dreptul de a rezilia Acordul-cadru și de a derula o nouă procedură de achiziție cu privire la furnizarea produselor prevăzute la art. 2.2.1. Numărul maxim de operatori economici cu care se încheie Acordul-Cadru este de 3 (trei). (a) Elementele și condiţiile care rămân neschimbate pe întreaga durată a Acordului- Cadru sunt specificațiile tehnice ale produselor care nu vor putea fi schimbate la momentul reofertării. Elementul care va face obiectul reluării competiției pentru atribuirea Contractelor Subsecvente este PREȚUL PRODUSELOR. Dacă ulterior etapei de reevaluare, doi ofertanți au un punctaj egal, criteriile de departajare ale acestora sunt următoarele: În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține se vor solicita noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situaţii de natura celor anterior menţionate se va reaplica acest sistem, până la momentul în care se va realiza departajarea ofertelor pe poziţii distincte în clasament. Dacă și în acest caz, prețurile ofertate sunt aceleași oferta câștigătoare este considerată oferta depusă de Promitentul-Furnizor care s-a clasat primul în procedura de atribuire a Acordului-Cadru.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: JUDETUL MARAMURES (CONSILIUL JUDETEAN MARAMURES) - Direcția juridică - Serviciul juridic și contencios
Numărul național de înregistrare: 3627315_3
Adresa poștală: Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 46, județul Maramureș
Cod poștal: 430311
Orașul poștal: Baia Mare
Regiune: Maramureş
🏙️
E-mail: achizitii@maramures.ro📧
Telefon: +40 262214659📞
Fax: +40 0262215597 📠
URL: https://www.cjmm.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prev la art. 8 alin (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu mod și compl ult. Conf prev Legii nr. 101/2016, orice persoană care consideră că a fost vătămată de o eroare sau de o neregulă printr-un act al autorității/entității contractante, care încalcă legile privind achizițiile publice, poate depune o plângere în termen de 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității/entității contractante considerat nelegal.
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prev la art. 8 alin (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu mod și compl ult. Conf prev Legii nr. 101/2016, orice persoană care consideră că a fost vătămată de o eroare sau de o neregulă printr-un act al autorității/entității contractante, care încalcă legile privind achizițiile publice, poate depune o plângere în termen de 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității/entității contractante considerat nelegal.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 151-549368 (2026-08-05)
Anunţ de participare (2026-08-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat, precum și pt preșcolarii și elevii incluși în învățământul special, de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate și produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/ preşcolar/ elev.
Limita valorică zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz.
Pt anii școlari 2026-2029, în unitățile de învățământ din jud Maramureș se vor distribui:
- lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, și fără adaos de cacao, cu un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime; Porția de lapte UHT are 200 ml.
- mere, gata de consum în stare proaspătă, din categoria ,,Extra” și/sau categoria ,,I”, conf standard de comercializ specific prev în părţile 1, 6, 8 şi 9 din partea B a anexei I la Regulam delegat (UE) 2023/2.429 al Comisiei din 17 august 2023 de completare a Regulament (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standard de comercializ pt sect fructelor şi legum, pt anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pt sect bananelor. Porția de mere distribuită are cel puțin 100 grame și conține o singură specie de fructe, gata de consum în stare proaspătă. Fiecare porţie de fructe va fi ambalată individual sau, după caz, pentru fructe ambalajele pot conţine mai multe porţii.
- corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
- covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
La cererea motivată a părinților, preșcolarii sau elevii care suferă de intoleranță la gluten și/sau lactoză și/sau la orice alt ingredient sau compus și/sau la orice produs distribuit conform prev. art. 3 alin. (3) sau degustat conf prev. art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prev. la art. 3 alin. (1) din HG nr. 652/2023.
Prin lotizare au fost stabilite mai multe zone de distribuție pe raza județului, prin divizarea teritoriului acestuia, astfel încât să fie asigurate condițiile optime pt asigurarea distribuirii produselor către beneficiari.
Astfel este stabilit un lot pt distribuția laptelui UHT, lot care acoperă suprafața întreg județ, un lot care acoperă teritoriul întreg județ pt distribuția fructelor-merelor și au fost stabilite 4 loturi aferente celor 4 zone de distribuţie pt produs de panificație – corn/baton ambalat/biscuiți. Prin stabilirea acestor loturi s-a urmărit ca produsele să fie furnizate cât mai eficient, ținând cont de distanțele de parcus, de perioadele de garanție ale produselor, de respectarea unui orar zilnic de distribuție (între orele 07-10), de o calitate cât mai bună, în funcţie de gradul de concentrare pe zonele geografice a unităţilor şcolare.
Orice solicit de clarific trebuie transm în SEAP la adresa https://e-licitatie.ro.
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor stabilit de către autoritatea contractantă este de 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat, precum și pt preșcolarii și elevii incluși în învățământul special, de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate și produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/ preşcolar/ elev.
Limita valorică zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz.
Pt anii școlari 2026-2029, în unitățile de învățământ din jud Maramureș se vor distribui:
- lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, și fără adaos de cacao, cu un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime; Porția de lapte UHT are 200 ml.
- mere, gata de consum în stare proaspătă, din categoria ,,Extra” și/sau categoria ,,I”, conf standard de comercializ specific prev în părţile 1, 6, 8 şi 9 din partea B a anexei I la Regulam delegat (UE) 2023/2.429 al Comisiei din 17 august 2023 de completare a Regulament (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standard de comercializ pt sect fructelor şi legum, pt anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pt sect bananelor. Porția de mere distribuită are cel puțin 100 grame și conține o singură specie de fructe, gata de consum în stare proaspătă. Fiecare porţie de fructe va fi ambalată individual sau, după caz, pentru fructe ambalajele pot conţine mai multe porţii.
- corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
- covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
La cererea motivată a părinților, preșcolarii sau elevii care suferă de intoleranță la gluten și/sau lactoză și/sau la orice alt ingredient sau compus și/sau la orice produs distribuit conform prev. art. 3 alin. (3) sau degustat conf prev. art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prev. la art. 3 alin. (1) din HG nr. 652/2023.
Prin lotizare au fost stabilite mai multe zone de distribuție pe raza județului, prin divizarea teritoriului acestuia, astfel încât să fie asigurate condițiile optime pt asigurarea distribuirii produselor către beneficiari.
Astfel este stabilit un lot pt distribuția laptelui UHT, lot care acoperă suprafața întreg județ, un lot care acoperă teritoriul întreg județ pt distribuția fructelor-merelor și au fost stabilite 4 loturi aferente celor 4 zone de distribuţie pt produs de panificație – corn/baton ambalat/biscuiți. Prin stabilirea acestor loturi s-a urmărit ca produsele să fie furnizate cât mai eficient, ținând cont de distanțele de parcus, de perioadele de garanție ale produselor, de respectarea unui orar zilnic de distribuție (între orele 07-10), de o calitate cât mai bună, în funcţie de gradul de concentrare pe zonele geografice a unităţilor şcolare.
Orice solicit de clarific trebuie transm în SEAP la adresa https://e-licitatie.ro.
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor stabilit de către autoritatea contractantă este de 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Valoarea estimată fără TVA: 44 662 464 RON 💰
Descriere
23 191 104 RON 💰
Informații suplimentare:
Clasamentul pe baza căruia se stabilește oferta câștigătoare se întocmește în ordinea descrescătoare a punctajului total (P_total) obținut prin însumarea punctajelor aferente factorului preț și a celor privind calitatea, potrivit formulei:
P_total = (P_fin) + (P_teh),
unde:
P_fin = punctaj financiar;
P_teh = punctaj calitate, calculat astfel:
P_teh = (P_SCPA x pondere SCPA) + (P_LA x pondere LA), unde:
P_SCPA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare scheme de calitate ale produselor agroalimentare;
P_LA = punctajul alocat pentru factorul de evaluare lanţul de aprovizionare.
Menţionăm că P_fin reprezintă punctajul pentru factorul de evaluare preţul ofertei şi se acordă astfel:
a) Pentru oferta cu preţul cel mai scăzut dintre preţurile ofertate se va acorda punctajul maxim alocat acestui factor - 40 de puncte.
b) Pentru alt preţ decât cel prevăzut la lit. a), punctajul se acordă astfel:
P_fin (oferta în evaluare) = preţ minim ofertă admisibilă/preţ ofertă în evaluare x 40 de puncte.
NOTĂ
Autoritatea contractantă a integrat corespunzător avantajele urmărite prin aplicarea factorilor de evaluare, în viitorul contract/acord-cadru încheiat între părți, astfel încât rezultatele exprimate și asumate prin ofertă să fie monitorizate pe parcursul derulării contractului.
Clasamentul Ofertelor va fi determinat pe baza punctajului total.
Pe baza metodei de calcul de mai sus, Ofertantul care are cel mai mare punctaj total va fi declarat câștigător.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. Ordinea de prioritate a punctajelor în vederea departajării ofertelor, pentru factorii de evaluare tehnici, respectiv a celor care au o pondere de 30%, este punctajul obținut la factorul de evaluare Schema de calitate a produselor agroalimentare (SCPA) și apoi punctajul obținut la factorul de evaluare Calitate – lanțul de aprovizionare (LA)
În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Valoarea estimată fără TVA: 6 594 048 RON 💰

În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. Ordinea de prioritate a punctajelor în vederea departajării ofertelor, pentru factorii de evaluare tehnici, respectiv a celor care au o pondere de 30%, este punctajul obținut la factorul de evaluare Schema de calitate a produselor agroalimentare (SCPA) și apoi punctajul obținut la factorul de evaluare Calitate – lanțul de aprovizionare (LA). În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.

6 842 160 RON 💰
2 210 544 RON 💰
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-08-24 15:00:00.0000000 📅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința nr.1.
Nivelul minim pentru cifra medie de afaceri globală anuală a ofertantului pe ultimii 3 ani, 2023, 2024 și 2025, trebuie să fie cel puțin egală cu:
- 7.730.368,00 lei pentru lot 1;
- 2.198.016,00 lei pentru lot 2;
- 807.024,00 lei pentru lot 3;
- 1.134.512,00 lei pentru lot 4;
- 2.280.720,00 lei pentru lot 5;
- 646.884,00 lei pentru lot 6.
Pentru calculul echivalenței leu/euro/altă valută se va avea în vedere cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru fiecare lot în parte
Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertanții clasați pe primele 3 (trei) locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor pentru fiecare lot în parte: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE.
În cazul în care, din motive obiective și justificate, operatorul economic nu este în măsură să prezinte una sau mai multe dintre informațiile și documentele prevăzute mai sus, operatorul economic este autorizat să facă dovada situației sale economice și financiare prin orice alt document pe care autoritatea contractantă îl consideră adecvat.
În cazul în care un operator economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară invocând susținerea unui/unor terț/terți, autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic și terțul/terții susținător/susținători să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziție publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/ susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/ aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
Se vor depune odată cu depunerea DUAE următoarele documente: angajamentul ferm al terţului susţinător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia, a acordului de subcontractare/şi sau a acordului de asociere, după caz.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Cerința nr.1.
Nivelul minim pentru cifra medie de afaceri globală anuală a ofertantului pe ultimii 3 ani, 2023, 2024 și 2025, trebuie să fie cel puțin egală cu:
- 7.730.368,00 lei pentru lot 1;
- 2.198.016,00 lei pentru lot 2;
- 807.024,00 lei pentru lot 3;
- 1.134.512,00 lei pentru lot 4;
- 2.280.720,00 lei pentru lot 5;
- 646.884,00 lei pentru lot 6.
Pentru calculul echivalenței leu/euro/altă valută se va avea în vedere cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru fiecare lot în parte
Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertanții clasați pe primele 3 (trei) locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor pentru fiecare lot în parte: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE.
În cazul în care, din motive obiective și justificate, operatorul economic nu este în măsură să prezinte una sau mai multe dintre informațiile și documentele prevăzute mai sus, operatorul economic este autorizat să facă dovada situației sale economice și financiare prin orice alt document pe care autoritatea contractantă îl consideră adecvat.
În cazul în care un operator economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară invocând susținerea unui/unor terț/terți, autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic și terțul/terții susținător/susținători să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziție publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/ susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/ aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
Se vor depune odată cu depunerea DUAE următoarele documente: angajamentul ferm al terţului susţinător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia, a acordului de subcontractare/şi sau a acordului de asociere, după caz.
Se vor furniza următoarele:
Pentru anii școlari 2026-2029, în unitățile de învățământ din județul Maramureș se vor distribui:
Lot 1 – Lapte UHT - Pt anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din jud MM cuprinse în Programul pt școli al României se va distribui lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, și fără adaos de cacao, cu un conținut de minimum 3,2% proteine și de minimum 1,8% grăsime. Porția de lapte UHT are 200 ml.
Lot 2 – Mere - Pt anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul MM cuprinse în Progr pt școli al României se vor distribui mere.
Lot 3, 4, 5, 6 - Pt anii școlari 2026-2027, 2027-2028, 2028-2029, în unitățile de învățământ din județul MM cuprinse în Progr pt școli al României se vor distribui alternativ, corn sau baton ambalat (în zilele de luni, marți, miercuri) și biscuiți uscați (în zilele de joi și vineri):
- corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produse pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prev în anexa nr. 1 la Ordin ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pt aprob Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar;
- covrigi simpli sau biscuiți uscați, ambalați, din făină integrală/ dietetică, care nu sunt produși pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ord ministrului sănătăţii nr. 541/2025.
La cererea motivată a părinților, preșcolarii sau elevii care suferă de intoleranță la gluten și/sau lactoză și/sau la orice alt ingredient sau compus și/sau la orice produs distribuit conform prev art. 3 alin. (3) sau degustat conf prev art. 5 alin. (3) vor beneficia de produse adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prev la art. 3 alin. (1) din HG nr. 652/2023, cu modif și compl ult.
Autoritatea contractantă a decis să limiteze numărul de loturi de produse de panificație care poate fi atribuit unui operator economic. Astfel un operator economic poate depune oferte pt toate loturile, dar i se pot atribui un număr maxim de 2 loturi de produse de panificație. Operatorului economic i se va solicita de către autoritatea contractantă să indice loturile pentru care optează și loturile la care renunță. Dacă operatorul economic nu își exprimă opțiunea în termenul indicat, aut contr va considera că acesta a optat pentru cele 2 loturi cu valoarea estimată cea mai mare, dintre loturile dintre care operatorul economic trebuia să opteze. Astfel numărul maxim de loturi care poate fi atribuit unui singur ofertant este de 4, în cazul în care câștigătorul celor 2 loturi de produse de panificație participă și devine câștigător și la loturile 1 și 2.
Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați este descris în Notificarea ANAP privind utilizarea DUAE în procedurile desfășurate exclusiv prin mijloace electronice din 08.04.2019 (disponibilă la adresa www.anap.gov.ro). Solicitările de clarificări ale potențialilor ofertanți privind documentația de atribuire publicată și răspunsurile la acestea se vor adresa prin SEAP. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări sau informații suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări vor fi adresate în termenul prevăzut la secțiunea I din Fișa de Date, respectiv cu minim 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. AC va transmite solicitările de clarificare privind ofertele depuse prin SEAP. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP, sub forma unuia sau a mai multor documente/fișiere distincte semnate cu semnatura electronică.
La ofertarea prețului pentru produsele de panificație se va ține cont de asemenea de conținutul de zahăr al produselor care determină aplicarea unor cote diferite de TVA, de 11% și respectiv 21%, conform prev art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu mod și compl ult.
Reluarea competitiei în vederea încheierii contractelor subsecvente.
În măsura în care Promitentul-Achizitor dorește încheierea unui Contract Subsecvent acesta are obligația de a transmite tuturor Promitenților-Furnizori parte la Acordul-Cadru, o invitație la reofertare. Invitația la reofertare va conține următ: (i) Cantitățile de Produse și valoarea estimată a produselor care vor face obiectul Contractului Subsecvent; (ii) Termenele și adresele de livrare a Produselor; (iii) Termenul limită în vederea exprimării intenției Promitenților-Furnizori de a depune sau nu o nouă ofertă. Termenul limită este același cu cel de depunere a ofertei; (iv) Formalitățile pentru transmiterea ofertei (persoana de contact, modalitatea de transmitere, etc.): promitenții-furnizori vor transmite oferta în SEAP conform informațiilor conținute în respectiva invitație; (v) Termenul limită (data și ora) pentru transmiterea ofertei. Termenul de transmitere a ofertei se va calcula începând cu următoarea zi lucrătoare din momentul transmiterii învitației la reofertare. Termenul limită de depunere a ofertelor este de 3 (trei) zile lucrătoare; (vi) Informațiile cu privire la elementele care fac obiectul reluării competiției, precum și criteriul de atribuire / factorii de evaluare care se vor aplica în scopul stabilirii Promit-Furnizor căruia îi va fi atribuit Contr Subsecvent așa cum au fost ele stabilite în cuprins documentaț de atribuire; (vii) Obligația Promitenților-Furnizori de a nu modifica termenii și condițiile din oferta inițială decât în sensul îmbunătății acestora și fără a afecta elementele/condițiile stabilite ca fiind neschimbate. Elementele/condițiile care fac obiectul redeschiderii competiției astfel cum ele sunt enumerate la art. 3.1.10 și 3.1.11 din Acordul-cadru. Criteriile de atribuire și factorii de evaluare a noilor oferte sunt conform Documentaţiei de atribuire. Promitentul-Achizitor are obligația de a evalua ofertele, de a stabili noul clasament al ofertelor depuse de Promitenții-Furnizori și de a comunica rezultatele Promitenților Furnizori care au depus noi oferte. Comunicarea rezultatelor se va realiza prin mijloace electronice la adresa de e-mail indicată de fiecare Promitent-Furnizor, în termen de 1 zi lucrătoare de la stabilirea acestora sau în SEAP, dacă acesta oferă această posibilitate. Promitentul-Achizitor are obligația de a încheia contractul subsecvent cu Promitentul-Furnizor care s-a clasat pe locul I ca urmare a procedurii de reofertare. Dacă niciunul dintre Promitenții-Furnizori nu depune o nouă ofertă, Promitentul- Achizitor are obligația de a notifica Promitentul-Furnizor clasat pe primul loc în procedura de atribuire a Acordului-Cadru cu privire la solicitarea de a încheia un Contract Subsecvent, indicând cantitatea de bunuri și valoarea totală a Contractului Subsecvent, atașând și modelul de Contract Subsecvent, indicând un termen de 3 (trei) zile lucrătoare în care Promitentul-Furnizor să procedeze la acordarea unui răspuns cu privire la încheierea Contr Subsecvent. În măsura în care Promitentul-Furnizor, clasat pe locul I nu acceptă încheierea Contractului Subsecvent sau nu răspunde în termenul indicat solicitării Promitentului-Achizitor, acesta din urmă are obligația de a notifica succesiv ceilalți Promitenți-Furnizori. În măsura în care niciunul dintre Promitenții-Furnizori nu răspunde solicitării Promitentului- Achizitor în termenul de 3 zile lucrătoare prevăzut la art. 3.1.6., acesta are dreptul de a rezilia Acordul-cadru și de a derula o nouă procedură de achiziție cu privire la furnizarea produselor prevăzute la art. 2.2.1. Numărul maxim de operatori economici cu care se încheie Acordul-Cadru este de 3 (trei). (a) Elementele și condiţiile care rămân neschimbate pe întreaga durată a Acordului- Cadru sunt specificațiile tehnice ale produselor care nu vor putea fi schimbate la momentul reofertării. Elementul care va face obiectul reluării competiției pentru atribuirea Contractelor Subsecvente este PREȚUL PRODUSELOR. Dacă ulterior etapei de reevaluare, doi ofertanți au un punctaj egal, criteriile de departajare ale acestora sunt următoarele: În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. Ordinea de prioritate a punctajelor în vederea departajării ofertelor, pentru factorii de evaluare tehnici, respectiv a celor care au o pondere de 30%, este punctajul obținut la factorul de evaluare Schema de calitate a produselor agroalimentare (SCPA) și apoi punctajul obținut la factorul de evaluare Calitate – lanțul de aprovizionare (LA). În situația în care egalitatea se menține se vor solicita noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situaţii de natura celor anterior menţionate se va reaplica acest sistem, până la momentul în care se va realiza departajarea ofertelor pe poziţii distincte în clasament. Dacă și în acest caz, prețurile ofertate sunt aceleași oferta câștigătoare este considerată oferta depusă de Promitentul-Furnizor care s-a clasat primul în procedura de atribuire a Acordului-Cadru.

Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE Valoare nouă
Text: II.1.4) Descriere succinta
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001 Valoare nouă
Text: II.2.14) Informatii suplimentare
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002 LOT-0003 LOT-0004 LOT-0005 LOT-0006 Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.2) Situatia economica si financiara"
Frecventa si valoarea contractelor care vor fi atribuite, daca se cunosc
VI.3) Informatii suplimentare
Alte informații suplimentare
Autoritatea contractantă publică prezenta clarificare din oficiu automată conform Adresei nr. 8250/9967/13.08.2026 privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin Avizul conform condționat nr. 8250/10.07.2026.
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 406d66f2-ce6d-4473-9142-79aa1b1affa8-01
Sursa: OJS 2026/S 168-600366 (2026-08-31)