Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Operatorii economici vor prezenta la data limită DUAE in conformitate cu prevederile art.193 alin.(1) din Legea nr.98/2016.
1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la și art. 58-63 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare
Declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, se va încărca în SEAP împreună cu DUAE. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, în urma aplicării criteriului de atribuire. Persoanele juridice străine vor depune împreună cu documentele și traducerea autorizată în limba română. Documentele trebuiesc prezentate atât de către ofertant/lider, cât și de către asociați, subcontractanți și terți susținători.
Documentele justificative pot fi:
- Certificate Constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc) valabile la momentul prezentării. Conform prevederilor art. 165 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate;
- Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
- După caz, reprezentantul legal al operatorului economic va depune o declarație pe propria răspundere cu privire la deținătorii/beneficiarii reali ai acțiunilor la purtător în conformitate cu revederile art. 53 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 98/2016;
- După caz, documentele prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
- Alte documente edificatoare, după caz.
2. Conform art. 60 din Legea nr. 98/2016, o situație de conflict de interese reprezintă orice situație în care personalul Autorității Contractante sau cel al furnizorului de servicii auxiliare achiziţiei implicat în derularea procedurii de atribuire sau care poate influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea sau independenţa lor în contextul procedurii de atribuire.
Pentru a preveni, a identifica și a remedia în mod eficient conflictele de interese care pot apărea pe parcursul derulării procedurii de atribuire, astfel încât să se evite orice denaturare a concurenței și să se asigure un tratament egal pentru toți Operatorii Economici, Autoritatea Contractantă comunică în cele ce urmează numele persoanelor cu funcție de decizie în cadrul Autorității Contractante:
Nr. crt. Numele şi prenumele Funcţia
1 DINITĂ Alin Conf.univ.dr.ing. - Rector
2 POPOVICI Daniela Roxana Conf.univ.dr.ing -Prorector
3 BREZOI Alina Conf.univ.dr.ing. -Prorector
4 DRĂGAN Stefan Director general administrativ
5 EPARU Cristian Conf.univ.dr.ing
6 PETRESCU Marius Prof.univ.dr.ing
7 ALBULESCU Mihai Prof.univ.dr.ing
8 BADOIU Georgiana Adm. Financiar – Sef Birou Contabilitate
9 BULEARCĂ Claudia Elena Expert achizitii - Sef Birou Achizitii
10 PORTOACA Alexandra Asistent univ.
11 BRATOSIN Vasile Marius Consilier juridic- Oficiul juridic
12 GHEORGHIEVICI Gabriela Cristina Expert achizitii - Biroul Achiztii
13 FUMEA Vasile Ec Contabil Şef
14 BRĂNOIU Gheorghe-Adrian Conf.univ.dr.ing
15 LAZAR Avram Prof.dr.ing
16 SUDITU Silvian Sef lucrari dr. ing
17 IONESCU Octavian Conf.univ.dr.ing.
Persoanele juridice străine vor depune împreună cu documentul şi traducerea autorizata în limba română. Documentul trebuie prezentat atât de către ofertant / lider, cât şi de asociaţi, subcontractanţi şi terţii susţinători.
In ceea ce priveste capacitatea de exercitare a activității profesionale în aplicarea prevederilor art. 173 din Legea nr. 98/2016:
Orice Operator Economic participant la procedură, indiferent dacă este Ofertant individual, membru al unei asocieri, Subcontractant sau Terț Susținător trebuie să demonstreze capacitatea de exercitare a activității sale profesionale, prin:
i. înscrierea într-un registru profesional relevant, sau
ii. înscrierea în registrul comerțului.
Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, Operatorul Economic trebuie să utilizeze Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea A: Capacitatea de a corespunde cerințelor în DUAE (răspuns), rubrica:
i. "Înscrierea într-un registru profesional relevant"
ii. "Înscrierea în registrul comerțului".
În condițiile art. 20 alin. (7) din HG nr. 395/2016, in cazul în care există discrepanțe între informațiile prevăzute în DUAE și cele prevăzute în fișa de date, prevalează informațiile din fișa de date, DUAE urmând a fi revizuit corespunzător.
La solicitarea expresă a Autorității Contractante și în aplicarea prevederilor art. 196 din Legea 98/2016, transmisă ca urmare a finalizării procesului de evaluare și întocmirea clasamentului ofertelor admisibile pe baza aplicării criteriului de atribuire, Ofertantul (Operator Economic individual sau membru al asocierii) aflat pe primul loc va demonstra îndeplinirea cerinței prin prezentarea de documente care să:
i. probeze toate afirmațiile incluse în DUAE (răspuns) la rubrica/rubricile solicitate;
ii. să demonstreze că:
a. Operatorul Economic este legal constituit în țara sa de origine și că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii,
b. desfășoară în mod licit pe piață activitatea sa profesională, respectiv:
i. există corespondență între obiectul principal al Contractului și activitatea economică înscrisă în documentul de constituire al Operatorului Economic sub formă de cod NACE (Clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană sau echivalent) pentru Operatorul/Operatorii Economici ofertanți;
ii. există corespondență între activitatea asociată rolului Operatorului Economic în procedură și activitatea economică înscrisă în documentul de constituire al acestuia sub formă de cod NACE (Clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană sau echivalent) pentru Subcontractant și/sau Terț susținător. Corespondenta se determina prin raportarea cel puțin la secțiunea din economia națională, determinata pe principiul omogenității la nivel de Clasificare activităților din economia națională, cu luarea in considerare a naturii bunurilor furnizate.
Documente justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informațiilor incluse în DUAE (răspuns) referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale și pe care Operatorul Economic le poate propune Autorității Contractante includ, fără a se limita la:
i. certificate eliberate de registrul profesional sau de registrul comerțului sau documente echivalente eliberate de autorități competente din țara în care Operatorul Economic este stabilit;
ii. alte dovezi pe care le poate prezenta Operatorul Economic, în conformitate cu legislația tarii in care este stabilit
În cazul în care, din orice motive documentele justificative solicitate nu sunt în limba procedurii specificată în secțiunea IV.3.6) a Fișei de Date a Achiziției operatorii economici trebuie să prezinte, ca urmare a solicitării exprese a Autorității Contractante versiunea tradusă a respectivelor documente în limba procedurii așa cum este aceasta specificată în secțiunea IV.3.6 a Fișei de Date a Achiziției.
În aplicarea art. 197 din Legea 98/2016, atunci când, la completarea DUAE, operatorul economic precizează că documentele justificative pentru afirmațiile și informațiile incluse în declarația pe proprie răspundere (sub forma DUAE) sunt disponibile în format electronic și indică URL-ul și codul de acces la informații, acesta nu trebuie să mai transmită, la solicitarea expresă a Autorității Contractante, documentele suport, ci doar să confirme Autorității Contractante că informațiile sunt disponibile pentru a fi accesate și transferate de la adresa URL menționată de operator și incluse în arhiva electronică constituită la nivel de Autoritate Contractantă.