Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
(OE) participant la procedură, indif. de calitatea acestuia (of. cu ofertă individuală, of. asociat, subcontractant, terţ susţinător), nu tb. să se afle sub incidenţa prev. 164, 165 şi 167 din Lg.nr. 98/2016, cu modif și compl. ult. care determină excluderea din procedura de atribuire. Fiecare OE care va participa la procedură va trebui să prezinte, odată cu DUAE Formularul nr.1.
Conf. art. 193 din Lg. nr. 98/2016, cu modif și compl ult., se va completa şi prezenta DUAE pt. fiecare OE participant la procedură (nominalizat la nivelul unei oferte). Se va completa şi prezenta obligatoriu un DUAE separat inclusiv pt.asociaţi, subcontractanţi sau terţi susţinători, dacă aceştia există.
În cazul în care of. demonstr. îndeplinirea criteriilor referitoare la sit. economică şi fin. ori privind cap. tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător(i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător(i) va include toate inform. menţ. la art.193 alin. (1) lit. a) din Lg. nr. 98/2016, cu modif și compl ulterioare, precum şi inform. de la alin. (1) lit. b) şi c) ale aceluiaşi art., care prez. relevanţă pt.susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.
În cazul în care OE intenţionează să subcontr. o parte/părţi din serviciile incluse in prezenta procedura, DUAE include şi inform. privind partea din contr. care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat ac. de subcontractare. Subcontr. pe ale căror capacităţi se bazează OE tb. să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate inform. menţ. la art.193, alin. (1) lit. a), din Lg.nr. 98/2016, cu modif și compl ulterioare, precum şi cele de la alin. (1) lit. b) şi c), ale aceluiași articol, care prez. relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontr. pe care se bazează OE în cadrul procedurii de atribuire. În cazul subcontr. pe ale căror capacităţi ofertantul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile menţionate la art.193, alin. (1) lit. a) din Lg. nr. 98/2016, cu modif și compl ulterioare.
Înainte de atrib.ac, AC va solicita of. clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte doc. justif. actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE.
Se vor solicita/prez. urm. doc. justif., valabile (actuale/reale) la mom. prez. acestora:
1. Certificate de atestare fiscală privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate, semnată de reprezentantul legal/ împuternicit al operatorului economic.
2. Cazierul judiciar al operatorului economic, respectiv cazierul judiciar pentru fiecare dintre persoanele membre ale organului de administrare, de conducere sau împuternicite, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de Ministerul Justiţiei - Oficiul Registrului Comerţului/Actul constitutiv al operatorului economic;
3. După caz, alte documente prin care operatorul economic demonstrează că se încadrează în situaţiile de excepţie care nu determină excluderea din procedură, prevăzute la art. 165 alin. (2), art. 166, art. 167 alin.(2), respectiv art. 171 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
4. După caz, orice alte documente echivalente edificatoare, conform prevederilor art. 168 alin (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Ofertanții vor prezenta odată cu DUAE o listă cu datele de identificare ale terților susținători/subcontractanților, în vederea respectării prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociaţi/subcontractanţi/terţi susţinători) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă conform art. 137 alin (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terţului susţinător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia, acordul de subcontractare şi/sau acordul de asociere, după caz.
În conformitate cu prevederile art. 168 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor de mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, se va accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.
Persoanele cu funcţii de decizie la nivelul Autorităţii contractante, în sensul prevederilor art. 60 și art. 167 lit. e) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare:dl. BĂLAN Ionel-Sorin– Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,dl. VASILCA Ionel –Sorinel – Prim adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,dl. MIHAI Mădălin-Virgil – Adjunct tehnic al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,dl. RĂDOI Marian-Cosmin – Adjunct economic al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,dl. BĂRĂNESCU Mihail – Şeful Direcţiei Achiziţii Publice,dl. BAICU Constantin-Lucian – Locţiitor al şefului Direcţiei Achiziţii Publice,dna. PĂUN Monica-Lisette – Locţiitor al şefului Direcţiei Achiziţii Publice, dl. ANGHELINA Dragoș-Constantin - Locţiitor al şefului Direcţiei Achiziţii Publice
Modalitatea de îndeplinire:Fiecare OE (ofertant cu ofertă individuală, ofertant asociat, subcontractant, terţ susţinător) care va participa la procedură va trebui să prezinte, odată cu DUAE, o declaraţie pe propria răspundere în conformitate cu art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, completata conform formularului nr. 1, însoțită de documente justificative (certificatul constatator emis de Ministerul Justiției-Oficiul Registrului Comerțului) din care să reiasă calitatea persoanei semnatare. În situația în care persoana care semnează documentele nu are calitatea de reprezentant legal, ci împuternicit, se va prezenta o împuternicire.
OE participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (ofertant cu ofertă individuală, ofertant asociat, subcontractant) trebuie să dov.o formă de înreg. în cond. legii din ţara de rezidenţă, respectiv că este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre sit. de anulare a constituirii şi că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contr. şi care cad în sarcina sa conform of. depuse.
Conf. art. 193 din Lg. nr. 98/2016, cu modif. și compl.e ult., se va completa şi prezenta DUAE completat la - secțiunea A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
Înainte de atribuirea contractului, AC va solicita of. clasat pe primul loc, după aplic. crit. de atrib., să prez.doc. justif. actualizate prin care să demonstreze îndepl. cond. solicitate.
Doc.justif. din care să reiasă capacitatea fiecărui OE participant la procedură (nominalizat la nivelul ofertei) de a executa activităţile care cad în sarcina sa, conform of.dep., pe parcursul impl. ctr.:
1. Pt pers. juridice române: se va solicita certificatul constatator emis de Ministerul Justiţiei - Oficiul Național al Registrului Comerţului din care să rezulte den. completă, sediul social şi punctul/punctele de lucru, pers. autorizate (administratori/persoane împuternicite), domeniul de activitate principal/domeniile de activitate secundare şi codurile CAEN aferente acestora.
2. Pt.pers. juridice străine: se vor solicita documente edificatoare care să dovedească o formă de înreg./atestare ori apartenenţă din pct de vedere profesional, în conf.cu leg. din ţara de rezidenţă a OE.
3. Pt pers fizice române/străine: se vor solicita documente edif care să dov. o formă de înreg. ca pers. fizică autorizată, în conf.cu legisl.din ţara de rezidenţă a OE.
În cazul unei of. dep.în asociere, doc. se prezintă de către fiecare of. asociat, pentru partea de contract pe care o realizează.
Doc. prez. tb să fie valabile (actuale/reale) la data prez.. În cazul în care, potrivit legislaţiei în vig. din ţara de rezidenţă a OE, pt doc. prez. nu este prevăzută o per. de valab. (de ex., cazul Certificatului constatator), doc. prez. vor purta menţiunea “Confirm pe propria răspundere că prezentul document conţine informaţii actuale, conforme cu realitatea de la data prezentării”, sub semnătura reprez. legal/împuternicit al OE resp. sau vor fi însoțite de o declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal/împuternicit al operatorului economic respectiv prin care acesta confirma valabilitatea informațiilor din documentele prezentate.
Documentele emise într-o altă limbă decât limba română vor fi prezentate însoţite de traducerile autorizate în limba română.
Toate documentele vor avea, pe lângă semnătură, menționat în clar, numele întreg al persoanei semnatare.
Fiecare operator economic (ofertant cu ofertă individuală, ofertant asociat, subcontractant) care va participa la procedură va trebui să prezinte, odată cu DUAE, documente care conțin informații cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din PNRR. Informații suplimentare privind documentele care trebuie prezentate se regăsesc secțiunea IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei.