Pachete educaționale pentru derularea anuală a atelierelor pedagogice pentru anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din clasa a XI-a din liceele pedagogice și din clasele de vocațional pedagogic, în scopul organizării și desfășurării activităților proiectului „Sistem Unitar pentru Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate” - SUETIC

Ministerul Educației și Cercetării

Obiectul contractului îl reprezinta achiziționarea de „Pachete educaționale pentru derularea anuală a atelierelor pedagogice pentru anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din clasa a XI-a din liceele pedagogice și din clasele de vocațional pedagogic”, vizate de acest Caiet de sarcini. Atelierele pedagogice, numite in continuare AP, reprezintă un program complementar programului educațional, care se deruleaza anual, timp de 5 zile, în unitățile de învățământ preuniversitar liceal, filieră vocațională – învățământ pedagogic, care formează educatori/educatoare. În situația în care acestea nu se pot desfășura în timpul vacanței de vară, se vor realiza pe parcursul a 5 sâmbete, începând cu luna octombrie 2026 și până la 15 decembrie 2026. În cadrul proiectului SUETIC, AP au fost gândite a se derula anual, timp de 5 zile, cu un număr de minim 2.800 elevi din clasa a XI-a din liceele pedagogice/clasele de vocațional pedagogic, inclusiv celor proveniți din medii defavorizate (rural, comunități izolate sau segregate rezidențial, comunități dezavantajate socio-economic sau cultural etc.). Atelierele pedagogice au ca scop familiarizarea elevilor din grupul țintă cu metode de lucru din cadrul diverselor abordări pedagogice aplicate deja în sistem, încă neabordate în formarea inițială. Totodată, aceste ateliere sprijină elevii pentru pregătirea unor materiale pentru mapa personală, pe care o vor utiliza atât în cadrul practicii pedagogice, cât și după finalizarea studiilor, în calitate de angajați ai sistemului. Pentru derularea acestora în anul scolar 2025 – 2026, am luat în considerare numărul de elevi din clasa a XI-a din liceele pedagogice/clasele de vocațional pedagogic din acest an școlar, respectiv 2.871 elevi. Termenul maxim de livrare a produselor prevazute în caietul de sarcini, obligatoriu a fi respectat de către viitorul furnizor, este de maximum 45 zile de la data constituirii garanției de bună execuție, ca urmare a semnării contractului de către ambele părți. Valoarea totală a celor 2.871 de pachete educaționale trebuie să se încadreze în valoarea estimată a contractului, respectiv maximum 4.317.438,00 lei fără TVA. Prețul ofertat va cuprinde, în mod obligatoriu, toate costurile aferente îndeplinirii integrale a cerințelor prevăzute în prezentul caiet de sarcini, incluzând, fără a se limita la: • contravaloarea tuturor produselor din componența pachetului educațional, conform specificațiilor tehnice minime obligatorii; • ambalarea produselor, conform condițiilor prevăzute la secțiunea „Garanții, condiții de ambalare, livrare, recepționare și plată"; • transportul produselor până la fiecare dintre cele 57 de locații de livrare prevăzute în Anexa 1, inclusiv operațiunile de descărcare-manipulare; • garanția comercială aferentă produselor pentru care aceasta este solicitată; • orice alte costuri indirecte (asigurări, documente însoțitoare, certificate, taxe, etc.) necesare pentru îndeplinirea în condiții de calitate a obiectului contractului. Ofertele a căror valoare totală depășește valoarea estimată a contractului vor fi declarate inacceptabile, conform art. 137 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 395/2016. Ofertantul nu poate solicita, pe parcursul derulării contractului, costuri suplimentare pentru elemente care, deși nu au fost detaliate explicit în propunerea financiară, erau prevăzute ca obligatorii în caietul de sarcini. Termenul limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este: 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari în a 11-zi inainte de termenul limita stabilit in Anuntul de participare pentru depunerea ofertelor, în masura în care sunt transmise în termenul precizat.

Termen limită

Deadline 2026-10-07

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-09-01 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-09-01)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pachete educaționale pentru derularea anuală a atelierelor pedagogice pentru anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din clasa a XI-a din liceele pedagogice și din clasele de vocațional pedagogic, în scopul organizării și desfășurării activităților proiectului „Sistem Unitar pentru Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate” - SUETIC
Număr de referință: 13729380/2026/3
Scurtă descriere:
Obiectul contractului îl reprezinta achiziționarea de „Pachete educaționale pentru derularea anuală a atelierelor pedagogice pentru anul școlar 2025 – 2026, pentru elevii din clasa a XI-a din liceele pedagogice și din clasele de vocațional pedagogic”, vizate de acest Caiet de sarcini. Atelierele pedagogice, numite in continuare AP, reprezintă un program complementar programului educațional, care se deruleaza anual, timp de 5 zile, în unitățile de învățământ preuniversitar liceal, filieră vocațională – învățământ pedagogic, care formează educatori/educatoare. În situația în care acestea nu se pot desfășura în timpul vacanței de vară, se vor realiza pe parcursul a 5 sâmbete, începând cu luna octombrie 2026 și până la 15 decembrie 2026. În cadrul proiectului SUETIC, AP au fost gândite a se derula anual, timp de 5 zile, cu un număr de minim 2.800 elevi din clasa a XI-a din liceele pedagogice/clasele de vocațional pedagogic, inclusiv celor proveniți din medii defavorizate (rural, comunități izolate sau segregate rezidențial, comunități dezavantajate socio-economic sau cultural etc.). Atelierele pedagogice au ca scop familiarizarea elevilor din grupul țintă cu metode de lucru din cadrul diverselor abordări pedagogice aplicate deja în sistem, încă neabordate în formarea inițială. Totodată, aceste ateliere sprijină elevii pentru pregătirea unor materiale pentru mapa personală, pe care o vor utiliza atât în cadrul practicii pedagogice, cât și după finalizarea studiilor, în calitate de angajați ai sistemului. Pentru derularea acestora în anul scolar 2025 – 2026, am luat în considerare numărul de elevi din clasa a XI-a din liceele pedagogice/clasele de vocațional pedagogic din acest an școlar, respectiv 2.871 elevi. Termenul maxim de livrare a produselor prevazute în caietul de sarcini, obligatoriu a fi respectat de către viitorul furnizor, este de maximum 45 zile de la data constituirii garanției de bună execuție, ca urmare a semnării contractului de către ambele părți. Valoarea totală a celor 2.871 de pachete educaționale trebuie să se încadreze în valoarea estimată a contractului, respectiv maximum 4.317.438,00 lei fără TVA. Prețul ofertat va cuprinde, în mod obligatoriu, toate costurile aferente îndeplinirii integrale a cerințelor prevăzute în prezentul caiet de sarcini, incluzând, fără a se limita la: • contravaloarea tuturor produselor din componența pachetului educațional, conform specificațiilor tehnice minime obligatorii; • ambalarea produselor, conform condițiilor prevăzute la secțiunea „Garanții, condiții de ambalare, livrare, recepționare și plată"; • transportul produselor până la fiecare dintre cele 57 de locații de livrare prevăzute în Anexa 1, inclusiv operațiunile de descărcare-manipulare; • garanția comercială aferentă produselor pentru care aceasta este solicitată; • orice alte costuri indirecte (asigurări, documente însoțitoare, certificate, taxe, etc.) necesare pentru îndeplinirea în condiții de calitate a obiectului contractului. Ofertele a căror valoare totală depășește valoarea estimată a contractului vor fi declarate inacceptabile, conform art. 137 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 395/2016. Ofertantul nu poate solicita, pe parcursul derulării contractului, costuri suplimentare pentru elemente care, deși nu au fost detaliate explicit în propunerea financiară, erau prevăzute ca obligatorii în caietul de sarcini. Termenul limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este: 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari în a 11-zi inainte de termenul limita stabilit in Anuntul de participare pentru depunerea ofertelor, în masura în care sunt transmise în termenul precizat.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Articole de papetărie şi alte articole din hârtie 📦
Valoarea estimată fără TVA: 4 317 438 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
În cadrul proiectului SUETIC, AP au fost gândite a se derula anual, timp de 5 zile, cu un număr de minim 2.800 elevi din clasa a XI-a din liceele pedagogice/clasele de vocațional pedagogic, inclusiv celor proveniți din medii defavorizate (rural, comunități izolate sau segregate rezidențial, comunități dezavantajate socio-economic sau cultural etc.). Atelierele pedagogice au ca scop familiarizarea elevilor din grupul țintă cu metode de lucru din cadrul diverselor abordări pedagogice aplicate deja în sistem, încă neabordate în formarea inițială. Totodată, aceste ateliere sprijină elevii pentru pregătirea unor materiale pentru mapa personală, pe care o vor utiliza atât în cadrul practicii pedagogice, cât și după finalizarea studiilor, în calitate de angajați ai sistemului. Pentru derularea acestora în anul scolar 2025 – 2026, am luat în considerare numărul de elevi din clasa a XI-a din liceele pedagogice/clasele de vocațional pedagogic din acest an școlar, respectiv 2.871 elevi.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
În cadrul proiectului ”Sistem unitar pentru educație timpurie incluzivă și de calitate” (SU-ETIC), Cod SMIS - 333468, finanțat prin Fondul Social European plus – Programul Educație și Ocupare (PEO), având ca beneficiar Ministerul Educației și Cercetării, obiectivul principal este: Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (FSE +). Proiectul ”Sistem unitar pentru educație timpurie incluzivă și de calitate” (SU-ETIC), Cod SMIS - 333468 este în implementare începând cu 1 Februarie 2025, în baza Contractului de Finanțare Nr. G2025-5597/27.01.2025, încheiat de Ministerul Investițiilor și a Proiectelor Europene (în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Educație și Ocupare) cu Ministerul Educației și Cercetării. Valoarea totală a contractului este de 115.495.758,06 lei din care 98.171.394,35 lei o reprezintă finanțarea nerambursabilă (85,00% din valoarea totală eligibilă). Durata de implementare al proiectului este de 4 ani (48 de luni).
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: România
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 4 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de livrare pachete educaționale – maximum 30 puncte (30%)
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Calitatea hârtiei de copiator (gradul de alb) – maximum 15 puncte (15%)
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Garanția rucsacului — maximum 15 puncte (15%)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-10-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-10-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-10-07 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza plata electronică
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial, valabil la data prezentării acestuia din care să rezulte: adresa actuală și obiectul de activitate al societății. Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii: - Pentru persoanele fizice/juridice romane: Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, ofertantul își va asuma raspunderea cu privire la faptul că informațiile cuprinse în acest document trebuie să fie valabile/reale, la data prezentării. - Pentru persoanele fizice/juridice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică/fizică sau de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident (traducere legalizată în limba română). Operatorul economic (lider, asociat, terţ susţinător) va completa cerinţa corespunzătoare în formularul DUAE din documentaţia de atribuire. Acest certificat trebuie prezentat numai de ofertantul clasat pe primul loc conform 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, după aplicarea criteriului de atribuire (inclusiv de ofertantul asociat sau terţul susţinător, după caz) până la data încheierii raportului procedurii de atribuire.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantii trebuie sa fi avut media cifrei de afaceri globale/generale in ultimii 3 ani/ultimele 3 exercitii financiare (2023, 2024, 2025) de minim 4.317.438,00 lei fără TVA Pentru conversia lei/alta moneda, ofertantii vor utiliza cursul mediu de schimb anual al BNR corespunzator anilor pentru care face dovada îndeplinirii acestei cerinte de calificare, respectiv 2023, 2024, 2025. Modalitatea de indeplinire: In vederea indeplinirii cerintei, ofertantul/ ofertantul asociat/ tertul sustinator vor completa si depune DUAE, unde se va bifa “a: Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” din “Parte IV: Criterii de selectie”. Ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autoritatii Contractante, situatiile financiare sau extrase din situatiile financiare, rapoarte de audit, precum si orice alte documente relevante, aferente anilor 2022, 2023 si 2024. Nota 1. Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. In aceasta situatie, si ofertantul asociat va completa DUAE unde se va bifa “a: Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” din “Parte IV: Criterii de selectie”. De asemenea, impreuna cu DUAE si cu oferta, se va incarca in SEAP si Acordul de Asociere, semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii. Nota 2. In cazul in care beneficiaza de sustinere din partea unui tert, tertul sustinator va completa DUAE. In cazul in care beneficiaza de sustinere din partea unui tert, ofertantul va prezenta: a) Angajamentul ferm privind sustinerea capacitatii tehnice acordata de tertul sustinator. Angajamentul ferm va fi incarcat in mod obligatoriu in SEAP impreuna cu DUAE si cu oferta si va fi semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat digital, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii. b) documentele transmise ofertantului de catre tertul/tertii sustinator/sustinatori din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, care se constituie in anexe la angajamentul ferm. Aceste documente vor fi incarcate in SEAP impreuna cu Angajamentul ferm, cu DUAE si cu oferta, si vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa. c) Documente din care reiese modul efectiv prin care va transfera către contractant sumele puse la dispoziție, atunci când va fi necesar în derularea contractului. d) Documentele care justifică îndeplinirea criteriului de calificare, respectiv situațiile financiare sau extrase din situațiile financiare pentru anii solicitați din care rezultă îndeplinirea nivelului minim solicitat al cifrei de afaceri. Terțul susținător al situației economice și financiare răspunde solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziție publică, această răspundere angajându-se, în principiu, sub condiția neîndeplinirii de către terț a obligațiilor de susținere asumate prin angajament. În măsura în care se invocă susținerea mai multor terți pentru îndeplinirea criteriilor privind situația economică și financiară, fiecare dintre terții susținători va răspunde solidar cu ofertantul pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică/sectorial. Acest lucru înseamnă că autoritatea contractantă are posibilitatea de a solicita oricăruia dintre ei execuția contractului de achiziție publică/sectorial ori daune-interese, după caz. Justificare: In conformitate cu prevederile art. 175 alin. (2), lit. a) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă poate viza elemente cum ar fi: a) un anumit nivel minim al cifrei de afaceri anuale, inclusiv o anumită cifră de afaceri minimă în domeniul obiectului contractului de achiziţie publică/acordului-cadru; Autoritatea a stabilit acest indicator întrucât dovedirea performantei economice a ofertantului, a capacitatii sale de a sustine financiar un angajament contractual de o asemenea amploare si complexitate reprezinta un indicator prin a carui demonstrare operatorul economic este considerat calificat pentru indeplinirea contractului de achizitie publica. Astfel, intr-un contract de o asemenea complexitate, AC considera ca unul dintre cele mai mari riscuri il reprezinta probleme in gestionarea unor contracte de anvergură financiară similară si adecvat printr-un management de proiect calitativ si o existenta continua a finantarii contractului din partea ofertantului castigator. Prin stabilirea unei astfel de cerinţe minime de performanţă economico-financiară, autoritatea contractantă doreşte să asigure un grad înalt de profesionalism prin selectarea unor operatori economici cu capacitate tehnică şi financiară relevantă necesităţilor acesteia, tinand cont de complexitatea si anvergura proiectului ce urmeaza a fi implementat.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul va completa Lista principalelor furnizări produse similare, din secțiunea formulare, furnizate în ultimii 3 ani (calculați până la termenul limită pentru depunerea ofertelor, modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalări ale termenului limită prevăzut în anunțul de participare publicat inițial, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării). Ofertantul (operator economic sau membrii asocierii împreună) va face dovada că a furnizat produse similare în ultimii 3 ani în valoare minimă cumulată, în cadrul a unuia sau mai multor contracte, raportată la valoarea estimată, respectiv de 2.000.000,00 lei fără TVA. Cursul de referinţă care va fi avut în vedere pentru calculul echivalenţei pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei este cursul mediu anual în lei/valută comunicat de Banca Naţională a României pentru fiecare an în parte. Prin produse similare se înțelege acele produse care, deși pot proveni de la producători diferiți sau pot avea denumiri comerciale distincte, prezintă caracteristici tehnice, funcționale și de calitate echivalente cu cele ale produselor descrise în caietul de sarcini, astfel încât să permită îndeplinirea în mod corespunzător a obiectului contractului. Similaritatea se raportează strict la cerințele tehnice minime obligatorii prevăzute în caietul de sarcini, nu la categoria generală de produse existente pe piață. În sensul prezentei strategii, sunt considerate produse similare doar acele produse care îndeplinesc cumulativ: – aceleași parametre tehnici esențiali (dimensiuni, materiale, performanțe, standarde ISO, durabilitate etc.); – aceeași funcționalitate în cadrul activităților prevăzute în proiect; – același nivel de calitate necesar pentru utilizarea în context educațional; – respectarea tuturor cerințelor minime obligatorii din caietul de sarcini. Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii: La nivelul DUAE vor fi precizate: nr şi data contractului/elor invocat/e drept experiență similară, beneficiarii acestuia şi datele sale de contact, data şi nr documentelor de recepţie, ponderea şi/sau activitățile pentru care a fost responsabil, și valoarea acestora, fără TVA. Documentele justificative solicitate în susținerea cerinței se vor prezenta de către operatorul economic clasat pe primul loc în clasamentul intermediar doar la solicitarea autorității contractante (AC). Îndeplinirea cerinței va fi probată prin prezentarea de documente/certificate edificatoare (document constatator privind îndeplinirea obligațiilor contractuale, PV de recepție, alte doc relevante în susținerea cerinței) din care să rezulte furnizarea de produse similare conform cerinței. Documentele probante vor fi emise sau contrasemnate de beneficiari și vor conține informatți privind părțile contractante, valori (Lei fără TVA), obiectul detaliat al contractului, perioada de livrare, calitatea ofertantului în contract, modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale și eventualele prejudicii. Documentele probante se vor prezenta corelat cu contractele menționate în lista principalelor furnizari de produse similare. Persoanele juridice străine vor prezenta documentele sub forma unei traduceri autorizate. Capacitatea tehnică şi/sau profesională poate fi dovedită prin susţinerea unui/unor terţ/terţi. Ofertantul va completa DUAE în care se vor include informații cu privire la existența unei susțineri de terță parte, inclusiv măsurile avute în vedere pentru a accesa în orice moment resursele necesare. Odată cu depunerea DUAE se va prezenta angajamentul terțului sustinător împreună cu documentele anexate acestui angajament, transmise acestora de către terț/terții sustinători din care să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora, iar document(e) justificativ(e) care probează cele asumate în angajament vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe loc I în clasamentul intermediar la finalizarea evaluării ofertelor, la solicitarea Autorității Contractante. Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul de experiență, prin raportare la contractele finalizate în trecut, corespunzător susținerii acordate.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Dacă este aplicabil, ofertanţii includ informaţiile cu privire la subcontractanţi în DUAE precum și informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. yy) din Legea nr. 98/2016, punerea la dispoziție a unor materiale/bunuri în cadrul contractului de achiziție publică nu este considerată subcontractare în sensul legii. Operatorii economici pot indica în DUAE partea din contract pe care intenționează, dacă este cazul, să o subcontracteze, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. În stabilirea acestor cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară şi la capacitatea tehnică şi profesională, Ministerul Educației și Cercetării, a avut în vedere următoarele: i. Stabilirea de cerinţe minime şi solicitarea de informaţii relevante pentru îndeplinirea contractului, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, care: a. să asigure demonstrarea faptului că ofertantul este calificat pentru îndeplinirea acestui contract b. să nu conducă la restricţionarea participării operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului (respectarea principiului proporţionalităţii) Stabilirea de cerinţe minime proporţionale (art. 172 alin 5 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice) în raport cu natura şi complexitatea contractului care urmează a fi atribuit şi solicitarea de informaţii relevante în raport cu natura produselor ce urmează a fi furnizate (achizitia publică de Pachete educaționale).
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Ministerul educatiei și cercetării
Numărul național de înregistrare: 13729380
Adresa poștală: Strada: Berthelot Henri Mathias, g-ral., nr. 28-30
Cod poștal: 010168
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Dragos ionut irimia
E-mail: achizitii.uipffe@edu.gov.ro 📧
Telefon: +40 14056300 📞
Fax: +40 0213120140 📠
URL: https://www.edu.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Educație
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100211601 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Conform art. 53 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, “orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alți operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară în scopul participării la procedura de atribuire”. Fără a i se diminua răspunderea în ceea ce privește modul de îndeplinire a viitorului contract, ofertantul are dreptul să invoce suportul unor terți dovedind susținerea de care beneficiază prin prezentarea unui angajament ferm prin care se confirmă faptul că acesta va pune la dispoziția ofertantului resursele invocate (resursele tehnice și resursele financiare). Ofertantul va elabora oferta în concordanță cu prevederile documentației de atribuire și va indica motivat în cuprinsul acesteia care informații din propunerea tehnică și/sau propunerea financiară sunt confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. Clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea descrescătoare a punctajelor obținute, oferta câștigătoare va fi cea de pe primul loc, respectiv cea cu punctajul cel mai mare. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractanta va departaja ofertanții în funcție de prețul ofertat, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are prețul cel mai scăzut. Garanția de participare va fi de 1% din valoarea estimată a contractului fără TVA, respectiv 43.174,00 lei. Conform articolului 35 alin. 3) lit. b din HG 395/2016, garanția de participare va avea o valabilitate de 90 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor. Operatorii economici pot constitui garanția de participare în oricare din variantele precizate la articolul 154 din Legea nr.98/2016 coroborat cu prevederile art.36 din HG 395/2016. Garanția de participare sau, după caz, garanția de bună execuție trebuie să fie irevocabilă, necondiționată și se constituie prin: a) virament bancar; b) instrumente de garantare emise în condițiile legii, astfel: (i) scrisori de garanție emise de instituții de credit bancare sau de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat; (ii) asigurări de garanții emise: – fie de societăți de asigurare care dețin autorizații de funcționare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene și/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, după caz; – fie de societăți de asigurare din state terțe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; c) prin depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei; d) prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, în cazul garanției de bună execuție; e) prin combinarea a două sau mai multe dintre modalitățile de constituire prevăzute la lit. a)-c), în cazul garanției de bună execuție. Instrumentul de garantare se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor, și trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. Contul garanției de participare este RO96 TREZ 7005 005X XX00 0182, CUI 13729380, COD MySmis2021 - 333468. Eliberarea/restituirea garanției de participare se restituie de către Autoritatea contractantă după semnarea contractului de achiziție publică, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziție publică cu ofertantul declarant câștigător (art.154^1 din Legea nr.98/2016). Ofertantul declarat câștigător se obligă să constituie garanția de bună execuție în cuantum de 10% din valoarea contractului fără TVA, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăși 15 zile de la data semnării contractului de achiziție publică. Modul de constituire a garanției de bună execuție a contractului, conform prevederilor art. 154 din Legea nr.98/2016 coroborat cu prevederile art. 40 alin. (1) din HG nr. 395/2016: prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii, astfel: a) virament bancar; b) instrumente de garantare emise în condițiile legii, astfel: i) scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit din România sau din alt stat; ii) asigurare de garanții emisă: - fie de o societate de asigurări care deține autorizație de funcționare emisă în România sau alt stat membru al Uniunii Europene și/sau care este înscrisă în registrele publicate pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, după caz, - fie de o societate de asigurări dintr-un stat terț printr-o sucursală autorizată în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Garanția constituită devine anexă la contract. Autoritatea contractantă va elibera/ restitui garanția de buna execuție conform prevederilor art. 42 din H.G. nr. 395/2016. Eliberarea/restituirea garanției de bună execuție se va realiza în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către contractant a obligațiilor asumate prin contract dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei, conform dispozițiilor art. 42 alin. (1) din HG nr. 395/2016.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Termenul de depunere al contestatiei: in conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016.
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 170-607223 (2026-09-01)