Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Cerința nr. 1
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar de ofertanții clasați pe primele trei locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, sunt:
- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (Buget Local - taxe și impozite locale, Buget de Stat - ANAF, etc.) cu informații actualizate la momentul prezentării pentru sediul principal;
- declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate pentru sediile secundare/punctele de lucru;
- certificatul de cazier fiscal al operatorului economic;
- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control (auditori, cenzori) în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- în situația în care forma de organizare a operatorului economic ofertant, terț susținător/ subcontractant la procedura este societate pe acțiuni, cu capital social reprezentat prin acțiuni la purtător, se solicită declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal cu privire la deținătorii/ beneficiarii reali ai acțiunilor la purtător, sub sancțiunile prevăzute la art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările si completările ulterioare;
- alte documente edificatoare, după caz.În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Potențialii Ofertanți, rezidenți în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE), pot utiliza site-ul web al Comisiei Europene disponibil la următoarea adresă:
https://ec.europa.eu/tools/ecertis/search pentru a identifica documentele care urmează să fie prezentate ca documente justificative (dacă acestea sunt disponibile în țara respectivă).
Cerința nr. 2
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:
MIHĂILĂ Adrian-Mircea - Director general
ZAMFIROI Cristian-Andrei-Cornel - Director General Adjunct Dezvoltare Comercial
STANCIU Dumitru - Inginer Șef
BARBU Loredana Mădălina - Inginer – Serviciul Investiții și Proiectare
LUNGU Mariana - Inginer – Serviciul Investiții și Proiectare
GEORGESCU Claudiu – Cristian -Ionel - Inginer – Serviciul Investiții și Proiectare
PÎRVAN Adriana - Inginer – Serviciul Investiții și Proiectare
STANCU Ioana - Șef Serviciu - Financiar Contabilitate, Buget
CONSTANTIN Carmen - Economist, Compartimentul Control Financiar Preventiv
MUȘAT Cosmin Dragoș - Șef Birou Achiziții
SECU Ciprian-Mădălin - Expert Achiziții, Biroul Achiziții
GRIGORIU Violeta - Economist – Serviciul Investiții și Proiectare
MAREȘ Bogdan - Aurelian - Analist Servicii Client - Serviciul Comercial și Energetic
STĂNESCU Marian - Șef Santier Dr. Taberei – Divizia Execuție Lucrări
LUCIU Petre - Zidar- Divizia Execuție Lucrări
NICOLA Sonia - Asistent commercial – Serviciul Comercial și Energetic
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul acordului-cadru/contractului-subsecvent.
Modalitate de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – Partea IV „Criteriile de selecție” - Secțiunea A „Capacitatea de a corespunde cerințelor” - subsecțiunea „Înscrierea în registrul comerțului”.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de ofertanții clasați pe primele trei locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Din certificatul constatator trebuie să rezulte domeniul de activitate principal și secundar/e (dacă există) și codurile CAEN aferente acestora. Informațiile din certificatul constatator să fie reale/valide la data prezentării acestuia.
Obiectul acordului-cadru/contractului-subsecvent trebuie să aibă corespondent în codul/rile CAEN (activități principale și/sau secundare) înscrise în Certificatul constatator și să fie autorizat conform prevederilor art. 15 din Legea 359/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Persoanele juridice străine vor prezenta documentele în traducere autorizată în limba română.