Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Cerința 1: Neîncadrarea operatorilor economici și, daca există, a ofertantului/ofertanților asociat/asociati, tertului/tertilor susținător/susținători și/sau subcontractantului/subcontractanților, în prevederile art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Cerința obligatorie completarea DUAE. Documentele justificative prin care se demonstrează îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, vor fi solicitate ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 205 din Legea nr. 99/2016 astfel:
a) Cazierul judiciar al operatorilor economici (și, dacă există, ofertantului/ofertantilor asociat/asociați, terțului/terților susținător/susținători și/sau subcontractantului/ subcontractanților) și al persoanelor care, potrivit Certificatului constatator emis de ONRC, figureazã la nivelul formularului drept persoane fizice și/sau juridice împuternicite. Documentele trebuie sa fie valabile la data depunerii acestora.
b) Certificat constatator privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (bugetul de stat și bugetul local), valabile la momentul prezentării acestora, pentru sediul social, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în Romania sau în țara în care este stabilit. Se vor prezenta de către operatorul economic (și, dacă există, ofertant/ofertanți asociat/asociați, tert/terți susținător/susținători și/sau subcontractant/subcontractanți). Pentru sediile secundare/punctele de lucru menționate in Certificatul constatator emis de ONRC, se va depune o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate. Se va prezenta de către operatorul economic (și, dacă există, ofertant/ofertanți asociat/asociați, tert/terți susținător/susținători și/sau subcontractant/subcontractanți);
c) După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorii economici (și, dacă există, ofertantul/ofertanții asociatul/asociații, terțul/terții susținătorul/susținătorii și/sau subcontractantul/subcontractanții) poate/pot beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. 2, art. 180 alin. 2, art. 184 din Legea privind achizițiile sectoriale nr.99/2016;
d) Alte documente edificatoare dupa caz;
NOTA 1 Pentru operatorii economici (și, dacă există, ofertanții asociați, terții susținători și/sau subcontractantul/subcontractantții), persoana/persoane juridică/juridice straină/straine se acceptă orice documente considerate edificatoare în țara de origine sau în țara în care aceștia sunt stabilitți, cum ar fi certificate, caziere judicice sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă.
NOTA 2 Pentru toate documentele emise în altă limbă decât cea romană se impune prezentarea lor însoțită de traducerea autorizată în limba romană.
Cerinta 2: Neîncadrarea operatorilor economici și, dacă există, ofertantului/ofertanților asociat/asociați, terțului/terților susținător/susținători și/sau subcontractantului/subcontractanților în prevederile art. 72 si art. 73 din Legea privind achizițiile sectoriale nr. 99/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: completarea DUAE și Declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 72 si art. 73 din Legea nr. 99/2016 (Sectiunea Formulare)
Persoanele ce dețin funcții de decizie în cadrul entității contractante sunt: Membrii CS: Crișan Valeriu – Radu, Pană Ionel, Negruț Cornelia, Blejan Ciprian-Mircea, Popovici Nicolae-Cristian; Membrii Directorat: Președinte Directorat Dr. Nicolae Bogdan Codruț STĂNESCU, Membru Directorat Luiza MARIAN, Membru Directorat ION-GABRIEL GROZAVU; Alte persoane: Director Direcția Economică Bogdan Pîrvulescu, Șef SCB Bostan Andreea, Șef SPAP Douglas Monica, Șef SAAIT Marcu Gabriel, Șef SMCCP Neacșu Diana, Șef SCAJ Tesleanu Andreea Violeta, Consilier juridic SAAIT Cătălina Turtoi, Consilier juridic SAAIT Triscariu Ana-Maria, Expert eficientizare investiții SPAP Robu Simona;
NOTA În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul / ofertantul asociat / terțul susținător / subcontractantul nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, se acceptă o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. Daca există incertitudini referitoare la situația unui operator economic, entitatea contractantă are dreptul să solicite informații direct de la autoritățile competente. Pentru persoanele juridice / fizice străine, documentele vor fi însoțite de traducere autorizată în limba romană. Informațiile cuprinse în documentele mentionate trebuie sa fie valabile la momentul prezentării acestora.
Cerința 1: Operatorii economici participanți la procedura trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul Contractului.
Operatorul economic va completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea evaluării ofertelor. Documentele justificative trebuie sa fie valabile la data prezentarii. Cerința se aplică inclusiv pentru asociați, subcontractanți, terți susținători.Documentele justificative prin care se demonstrează îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 205 din Legea nr. 99/2016 astfel:
-Persoanele juridice romane: Certificat Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului. Informatiile cuprinse in Certificatul Constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii. Din Certificatul Constatator trebuie sa rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic care trebuie sa aiba corespondenta cu obiectul supus prezentei achizitii. Certificatul Constatator emis de ONRC se va prezenta de catre operatorii economici (si daca exista, ofertantul/ofertantii asociat/asociati, tertul/tertii sustinator/sustinatori si/sau subcontractantul/subcontractantii).
-Persoanele juridice straine: Documente edificatoare, insotite de traducerea autorizata in lb romana, care sa dovedeasca forma de inregistrare ca persoana juridica si, dupa caz, de atestare ori apartenenta dpdv profesional, in conformitate cu prevederile legale din tara in care operatorul economic este rezident. Informatiile cuprinse in documentele prezentate trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii. Din acestea trebuie sa rezulte ca obiectul de activitate al operatorului ecenomic este similar cu obiectul supus prezentei achizitii. Pentru toate documentele emise in alta limba decat cea romana se impune prezentarea lor insotita de traducerea autorizata in limba romana.
Entitatea contractanta a optat să limiteze informațiile solicitate cu privire la îndeplinirea de către operatorii economici a tuturor criteriilor de selecție care se regăsesc la nivelul anunțului relevant și a documentației de atribuire, la o singură întrebare cu un singur raspuns și anume DA sau NU. În această situație, operatorii economici (Ofertanți individuali, membri ai unei asocieri, terți susținători și subcontractanți) vor răspunde prin răspuns afirmativ (alegere opțiune - Da) sau negativ (alegere opțiune – Nu), completând secțiunea a: INDICAȚIA GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE.