Servicii de colectare, de transport si eliminare finala a deseurilor medicale spitalicesti

Spitalul Judetean de Urgenta Giurgiu

Obiectul contractului se referă la servicii cu caracter de regularitate, necesare și obligatorii atât prin legislația în vigoare cât și prin natura serviciilor ce compun tipul atribuțiilor Autorității Contractante, în acest caz menținerea unor condiții optime de igienă și întreținere în zonele de lucru ale acesteia. Categoriile de deșeuri ce urmează a fi colectate sunt: a) Servicii de colectare, de transport si de eliminare a deseurilor spitalicesti, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, de la adresa beneficiarului, in ritmul si intervalul prevazut in prezentul caiet de sarcini; Conform CS. Operatorul serviciului de colectare deșeuri spitalicești va asigura prestarea serviciilor care fac obiectul contractului de colectare, transport și neutralizare/incinerare/eliminare a deseurilor medicale, cu respectarea prevederilor Caietului de sarcini, a legislației de specialitate în vigoare și a documentelor programatice cu referire la organizarea și funcționarea serviciului în conformitate cu prevederile legale în domeniu. a. O.G. nr. 21/2002, privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare; b. O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările si completările ulterioare; c. Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare; d. Legii nr. 101/2006 a serviciului se salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare; e. O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare; f. Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările ulterioare; g. Legii nr. 98/2016, privind achiziţiile publice; h. O.G. nr. 24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală; i. H.G. nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acorduluicadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; j. Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, k. Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice l. HG 1061 / 10.09.2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României m. Ordinul Ministerului mediului și gospodăririi apelor nr. 756/26.11.2004 pentru aprobarea Normativului Tehnic privind incinerarea deșeurilor n. Ordinul Ministerului Administratiei Publice nr. 140/2003 o. OUG 195/2005 privind protecția mediului p. Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu q. Ordinul Ministerului Transportului si Infrastructurii nr. 980/2011 pentru aprobarea normelor metodologice la OG 27/2011 privind transporturile rutiere r. Ordinul Ministerului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare; s. Ordin NOTA : Potrivit prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta stabileste 1 termen - limita in care va asigura raspunsul clar si complet la solicitarile de clarificare/informatii suplimentare ale ofertantilor astfel : Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11 zi înainte de data limită de depunere a ofertelor

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-05-12. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-04-08.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-04-08 Anunţ de participare
2026-05-04 Anunţ de participare
2026-05-15 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-04-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de colectare, de transport si eliminare finala a deseurilor medicale spitalicesti
Număr de referință: 3/27.03.2026
Scurtă descriere:
Obiectul contractului se referă la servicii cu caracter de regularitate, necesare și obligatorii atât prin legislația în vigoare cât și prin natura serviciilor ce compun tipul atribuțiilor Autorității Contractante, în acest caz menținerea unor condiții optime de igienă și întreținere în zonele de lucru ale acesteia. Categoriile de deșeuri ce urmează a fi colectate sunt: a) Servicii de colectare, de transport si de eliminare a deseurilor spitalicesti, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, de la adresa beneficiarului, in ritmul si intervalul prevazut in prezentul caiet de sarcini; Conform CS. Operatorul serviciului de colectare deșeuri spitalicești va asigura prestarea serviciilor care fac obiectul contractului de colectare, transport și neutralizare/incinerare/eliminare a deseurilor medicale, cu respectarea prevederilor Caietului de sarcini, a legislației de specialitate în vigoare și a documentelor programatice cu referire la organizarea și funcționarea serviciului în conformitate cu prevederile legale în domeniu. a. O.G. nr. 21/2002, privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare; b. O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările si completările ulterioare; c. Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare; d. Legii nr. 101/2006 a serviciului se salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare; e. O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare; f. Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările ulterioare; g. Legii nr. 98/2016, privind achiziţiile publice; h. O.G. nr. 24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală; i. H.G. nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acorduluicadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; j. Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, k. Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice l. HG 1061 / 10.09.2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României m. Ordinul Ministerului mediului și gospodăririi apelor nr. 756/26.11.2004 pentru aprobarea Normativului Tehnic privind incinerarea deșeurilor n. Ordinul Ministerului Administratiei Publice nr. 140/2003 o. OUG 195/2005 privind protecția mediului p. Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu q. Ordinul Ministerului Transportului si Infrastructurii nr. 980/2011 pentru aprobarea normelor metodologice la OG 27/2011 privind transporturile rutiere r. Ordinul Ministerului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare; s. Ordin NOTA : Potrivit prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta stabileste 1 termen - limita in care va asigura raspunsul clar si complet la solicitarile de clarificare/informatii suplimentare ale ofertantilor astfel : Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11 zi înainte de data limită de depunere a ofertelor
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de colectare, de transport şi de eliminare a deşeurilor spitaliceşti 📦
Valoarea estimată fără TVA: 4 320 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Acord cadru / 48 luni: Servicii de colectare, de transport și eliminare finală a deșeurilor medicale spitalicești
Locul principal sau locul de desfășurare:
1. Spitalul Județean de Urgență Giurgiu: mun. Giurgiu, bld. București nr.18, jud. Giurgiu 2. Laborator BK din cadrul Dispensarului TBC: mun. Giurgiu, sos. Alexandriei nr.7-9, jud. Giurgiu 3. Serviciul de Medicina Legala: mun. Giurgiu, sos. Alexandriei nr.7-9, jud. Giurgiu 4. Secția Exterioară de Psihiatrie: com. Bucșani, sat Vadu Lat, str. Principala nr.78, jud. Giurgiu 5. Dispensarul TBC Mogoșești: com. Adunații Copăceni, sat Mogoșești, str. Victoriei nr.31, jud. Giurgiu
Arată mai mult
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Giurgiu 🏙️
Durata: 48 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Numărul maxim de participanți: 1
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Persoane juridice/fizice române: Certificatul Constatator eliberat de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic, urmează să fie prezentat, la solicitarea AC, de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la data prezentării documentului. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat să prezinte acest document. Pentru persoane juridice/fizice străine: Documente care dovedesc o formă de înregistrare/atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. Operatorii economici nerezidenți (străini) ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă ca operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract. Operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Documentele justificative care probează cele asumate prin DUAE vor fi postate în SEAP, semnate electronic, la solicitarea autorității contractante numai de ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire (inclusiv de ofertantul asociat sau terțul susținător, sau subcontractant, după caz) până la data încheierii raportului procedurii de atribuire conform art. 196, alin 2, din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței pentru partea de contract pe care o realizează. Documentele emise într-o alta limbă decât română trebuie să fie însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Autorizație sau apartenență la o organizație particulară necesară pentru contracte de servicii
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1 Operatorul economic va prezenta autorizația de mediu în forma completă, valabilă la momentul prezentării, document emis, după caz, de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) sau autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului (ATPM) - ( ORDIN nr. 1798 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, art.4, alin (1) si art. 5). Autorizația de mediu va fi pentru toate etapele de gestionare a deșeurilor infecțioase (colectare, transport, tratare și eliminare finală prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale). Din cuprinsul autorizației trebuie să reiasă în mod explicit autorizarea pentru fiecare activitate, codurile deșeurilor prevăzute în obiectul contractului, conform prevederilor art. 8 Anexa nr. 1 la Ordinul Ministerului Sănătății nr.1226/2012, pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale, care are la bază clasificarea prevăzută de H.G. nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase. Pentru ofertanții străini: depunerea de documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență. Cerința 2 Operatorul economic va face dovada înregistrării la Autoritatea Rutieră Română din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri (conform art. 24 din ORDONANŢĂ nr. 27 din 31 august 2011 privind transporturile rutiere) și, de asemenea, va prezenta dovada de la -A.R.R. din care să rezulte că operatorul economic poate efectua transport rutier de mărfuri periculoase (conform art. 35 din ORDIN nr. 980 din 30 noiembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere). Modalitatea de îndeplinire cerințele 1 și 2: Completarea DUAE. Operatorul economic (lider, asociat, terț susținător, subcontractant-dacă este cazul) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Documentele justificative care probează cele asumate prin DUAE vor fi postate în SEAP, semnate electronic, la solicitarea autorității contractante numai de ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire (inclusiv de ofertantul asociat sau terțul susținător, sau subcontractant, după caz) până la data încheierii raportului procedurii de atribuire conform art. 196, alin 2, din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Informații privind cifra de afaceri: Se va prezenta cifra de afaceri pe ultimii 3 ani 2023, 2024 și 2025. Valoarea cifrei de afaceri globale, calculate ca medie anuală pe ultimii 3 ani financiari (2023 - 2025) să fie cel puțin egală cu valoarea celui mai mare contract subsecvent, respectiv 1.080.000,00 lei. Dacă situația financiară este întocmită în altă monedă decât leu, se va aplica cursul mediu anual leu/altă valută comunicat de BNR (curs mediu stabilit de BNR) pe anul respectiv. Operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Se vor prezenta documente relevante din partea operatorului economic privind situația economică și financiară prin prezentarea în original, copii legalizate, copii certificate pentru conformitate cu originalul după documente. Documentele solicitate, în susținerea cifrei de afaceri vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Precizarea principalelor servicii similare prestate în ultimii 3 ani împliniți la data publicării anunțului de participare însoțită de certificări de bună execuție, conținând valori, perioade de execuție, beneficiari, indiferent daca aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați din care să rezulte că au fost prestate servicii similare și că au fost duse la bun sfârșit contracte de natura și complexitate similară/comparabilă cu serviciile care fac obiectul contractului. Valoarea cumulată va fi de minim 1.080.000,00 lei fără TVA, suma echivalentă cu valoarea contractului subsecvent cel mai mare. Experiența similară se va demonstra la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin servicii similare autoritatea contractantă înțelege servicii de colectare, transport și eliminare deșeuri spitalicești (deșeuri periculoase). Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele prestate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante. La nivelul DUAE se va indica: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia și datele sale de contact, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea și /sau activitățile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora fără TVA. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: - procesul verbal de recepție finală la terminarea prestării serviciilor care să ateste faptul că serviciile au fost prestate în conformitate cu normele legale în domeniu și că au fost duse la bun sfârșit și/sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, natura serviciilor prestate, perioada (inclusiv data încheierii contractului) și locul prestării. În cazul contractelor indicate ca și experiență similară a căror valoare este exprimata în valută, autoritatea contractantă va avea în vedere cursul mediu anual lei/valuta comunicat de BNR pentru fiecare an în parte. Numărul de ani aferenți experienței similare se va calcula prin raportare la data publicării anunțului de participare. Pentru îndeplinirea cerinței se vor prezenta, ca documente justificative, următoarele: 1) Lista principalelor prestări de servicii similare in ultimii 3 ani. În situația în care ofertantul a fost înființat sau și-a început activitatea economică de mai puțin de 3 ani, se va lua în considerare prezentarea informațiilor corespunzătoare perioadei efective de activitate. 2) Prezentarea de recomandări/certificări care să ateste ca serviciile similare au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. 3) Declarație privind dotările, instalațiile și echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic necesare pentru executarea contractului. Cerința 2: Dovada deținerii de mijloace de colectare și transport. Se va prezenta liste cu utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea în condiții optime a contractului de prestări servicii. Operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Se vor prezenta documente relevante din partea operatorului economic privind deținerea de mijloace de transport prin prezentarea în original/copii legalizate/copii certificate pentru conformitate cu originalul după documente. Documentele solicitate, în cerința privind deținerea de mijloace de transport vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Unelte, instalații sau echipamente tehnice
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Va dispune de următoarele utilaje, instalații sau echipamente tehnice pentru executarea contractului: Cerința 1: Autovehiculele necesare efectuării transportului, licențiate, autorizate şi avizate de către Institutul de Sănătate Publică. - Dovada deţinerii în dotare proprie a echipamentelor şi autovehiculelor va consta în: carte de identitate, talonul mașinii, contract de vânzare-cumpărare, de licenţă, închiriere, etc. În cazul în care echipamentele folosite se află în proprietatea unor terţi se va prezenta contractul, care conferă dreptul ofertantului/subcontractanţilor să folosească echipamentul respectiv, contract care va avea o durată minimă cu durata contractului ce reprezintă obiectul achiziţiei, acordul proprietarilor pentru a folosi echipamentele respective în actuala procedură, precum şi documentele de autorizare a echipamentelor respective. - Documente care să demonstreze că ofertantul dispune de referatul tehnic pentru autovehiculele de transport al deșeurilor periculoase (deșeuri medicale) emis de Institutul de Sănătate Publică/MS, cu respectarea art.174 alin.1, lit. a, b din HG nr.1391/2006 si HG nr. 1061/2008. Modalitatea de îndeplinire: Completarea DUAE. Operatorul economic (lider, asociat, terţ susţinător, subcontractant-dacă este cazul) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Documentele în susținerea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalul evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Orice op. ec. are dreptul de a part. la proc. de atrib. în calitate de ofertant, individual sau în comun cu alți op. ec., inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul particip. la proc. de atrib.. În cazul în care mai mulți op. ec. part. în comun la proc. de atrib., îndeplinirea criteriilor privind cap. tehnică si prof.se demonstrează prin luarea în consie a resurselor tuturor membrilor grupului, iar a. c. va solicita acestora să răspundă în mod solidar pentru executarea ctr. de achiz. publică. A. c. poate solicita op. ec. participanți în comun la proc. de atrib. a căror oferta a fost desemnata câștigătoare să adopte sau să constituie o anumită formă juridică în măsura în care este necesar pentru executarea în mod coresp. a ctr. de achiz. publică. Ofertantul va complete inf. corespunzătoare din doc. DUAE din doc. de atribuire. Asociatul/asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde inf. solicitate. Ofertantul va completa inf. corespunz. din doc. DUAE din doc. de atribuire. Asociatul/asociații nominalizați va/vor prez. distinct DUAE în care se vor cuprinde inform. solicit. și vor prez. atașat ACORDUL DE ASOCIERE în vederea particip. la proc. de atrib. a ctr. de achiz.publica. Doc. în susț. DUAE vor fi prez. la solicit. a. c. de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermed. întocmit la finalizarea ev. ofertelor. În cazul subco. unei părți din ctr.t, ofertantul are obligația de a cuprinde în oferta sa denumirea subco. și date de contact ale acestora, în măsura în care aceștia sunt cunoscuți la data prezentării ofertei, partea/părțile din ctr. care urmează a fi îndeplinite de către aceștia, valoarea la care se ridică partea/părțile respective, precum și acordul subcon. cu privire la aceste aspecte. Subco. propuși trebuie sa respecte aceleași obligații ca și ofertantul în dom. mediului, social, și al rel. de munca stabilite prin legisl. adopt. la nivelul UE, legisl. naționala, prin acordurile colective sau prin tratatele și acordurile Internaț. în aceste domenii prevăzute în doc. de atribuire. În situația în care vot fi execu. părți din ctr de către subco. ofertantul va transmite inf. și doc. relevante ref. la cap. tehnică a subco. proprii, cu privire la partea/părțile din ctr pe care aceștia urmează să le îndeplinească efectiv, conform art. 174 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Se consideră subco. orice tip de raport juridic între ofertantul care prezintă o ofertă individ. sau comună, pe de o parte, și un alt op. ec. ori un profesionist, în înțelesul Codului Civil, pe de altă parte, prin care acesta din urmă realizează pentru primul orice activitate (servicii sau lucrări) legate de îndeplinirea contractului de execuție care va fi încheiat prin finalizarea proced. de atrib.. Ofertantul va completa inf. corespunzătoare în doc. DUAE din doc. de atribuire. Subcontractantul/subcontractanții nomin. vor prezenta distinct doc.DUAE în care se vor cuprinde inform. solicitate. Doc. în susținerea DUAE vor fi prez. la solicitarea a. c. doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul interm. întocmit la finalizarea ev. ofertelor. - Ofertantul va completa inform. corespunz. în doc. DUAE din doc. de atrib.. Subcol/subcontractanții nominalizați va/vor prezenta distinct doc. DUAE în care se vor cuprinde inform. solicitate și vor prezenta Acordul de subco. semnat de toate părțile. Doc. în susținerea DUAE vor fi prez.la solicit. a. c.doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasam. intermed. întocmit la finalul ev. ofertelor. În cazul în care ofert. își demonst. cap. tehnică și prof. invocând susținerea unui/unor terți atunci acesta are obligația de a dovedi susț. de care beneficiază prin prez. unui angajament ferm al persoanei respective, prin care se confirmă că acesta va pune la dispoziția ofertantului resursele invocate – exp. similară (art. 48 din HG nr. 395/2016). În scopul verificării îndeplinirii crit.de calif. de către terțul/terții care acorda susținere, se va atașa angajamentul ferm al terțul/terților susținători și doc. suport prin care se va face dovada îndeplinirii cerințelor de calif. (art. 49 din HG nr 395/2016). Ofertantul va completa în mod oblig. inform. corespunzătoare din doc.DUAE din doc. de atribuire. Terțul/terții susținători nominalizați prezintă distinct doc. DUAE în care se vor cuprinde inform. solicitate. Op. ec. pot să invoce susținerea unui/unor terț/terți pentru 100% din cerința ce a fost stabilită în conform. cu art. 182 din Legea nr. 98/2016, respectiv exp. similară, solicitată prin Fisa de date. În cazul în care op. ec. demonst. îndeplinirea cri. referitoare la cap. tehnică și prof. invocând susținerea unui terț, DUAE include inf. menționate la art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu privire la terțul/terții susținător/susținători. – Op. ec. va completa inf. coresp. din DUAE din doc. de atrib.. Terțul/terții susținători nominalizați vor prez. distinct DUAE în care se vor cuprinde inf. solicit. și vor prezenta ANGAJAMENTUL privind susț. tehnica - exp.simi. a ofertantului grupului de op. ec.însoțit și de doc. transmise op. ec. de către terț/terții susținători din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținători vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, doc. care se vor constitui în anexe la respectivul angaj. Se sol. tuturor ofertanților ca odată cu dep. DUAE să prezinte angaj.terțului/terților susțin. (împreuna cu doc. anexate la angajament, transmise acestora de către terțul/terții susțin. din care să reiasă modul efectiv în care se materializează susț. acestora), ac. de asociere și ac. de subco.. Doc. Just. vor fi prez., la solic. Aut. Con., de către ofertantul clasat pe locul 1 după aplicarea crit. de atrib.. În cazul în care susț. terțului susț. vizează resurse netransferabile, angaj. asigură aut. Con. îndeplinirea obligațiilor asumate prin aceasta, în sit. în care ctr. întâmpină dificult. pe parcursul derulării
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calității Certificare a sistemului de management al calității ISO 9001 sau echivalent. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa și se va depune DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu documente care atestă o certificare a sistemului de management al calității ISO 9001 sau echivalent, pentru activitatea principală ce face obiectul contractului sau alte documente echivalente care să ateste ca operatorul economic asigură un nivel corespunzător al calității. Documentele trebuie să fie valabile la momentul prezentării și vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar, in urma evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Tehnicieni sau organisme tehnice pentru controlul calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorul economic va face dovada ca dispune de următorul personal specializat : a) Persoana desemnată pentru funcția de Responsabil SSM - conf. art. 8 din legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă b) Persoana desemnată pentru funcția de Responsabil de Mediu - conf. art. 23 alin (4) din Ordonanță de urgență 92/2021 privind regimul deșeurilor; c) Consilier de siguranță pentru transportul rutier – certificat în baza HG nr 1175/2007 pentru normele de efectuare a activității de transport rutier de mărfuri periculoase în România; d) Conducători auto - certificat ADR în baza HG nr.1175/2007 pentru aprobarea normelor de efectuare a activității de transport rutier a mărfurilor periculoase în România. e) Manager de transport - certificat de competență profesională pentru manager de transport (Certificat de competență profesională pentru transportul rutier de marfă, eliberat de Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.) în baza Normei din 2015 privind pregătirea și atestarea profesională a managerilor de transport; Conducătorii auto, consilierul de siguranță, managerul de transport și persoana desemnată trebuie să aibă cunoștințe referitoare la natura încărcăturii și la normele de igienă privind deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală. Se vor prezenta: - Atestatele profesionale corespunzătoare - în original, copie legalizată sau copie lizibilă conformă cu originalul, pentru fiecare persoana nominalizată. Modalitatea de îndeplinire: Completarea DUAE. Operatorul economic (lider, asociat, terț susținător, subcontractant - dacă este cazul) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Documentele în susținerea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalul evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Măsuri pentru asigurarea calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1: Se va prezenta dovada deținerii următoarelor echipamente: a. Instalație de incinerare, autorizată de Autoritatea Teritorială de Mediu și avizată de Ministerul Sănătății. b. Instalație de decontaminare termică, autorizată de Autoritatea Teritorială de Mediu și avizată de Ministerul Sănătății. Vor fi declarate în mod explicit instalațiile de incinerare și decontaminare termică, ce vor fi folosite ca instalații de bază în îndeplinirea contractului. Pentru acestea se vor prezenta toate documentele privind autorizările conform prezentei documentații de atribuire, inclusiv referatul tehnic pentru echipamentul utilizat la decontaminarea termică a deșeurilor - emis de Institutul de Sănătate Publică conform OMS 1279 din 2012. Cerința 2: Ofertantul trebuie să facă dovada înregistrării în Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor sau/și în Planul Local și Planul Regional de Gestionare a Deșeurilor. Serviciile de eliminare finală a deșeurilor medicale se prestează conform prevederilor art. 45 din Ordinul 1226/2012. Modalitatea de îndeplinire: Completarea DUAE. Operatorul economic (lider, asociat, terţ susţinător, subcontractant-dacă este cazul) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Documentele în susținerea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalul evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificate emise de organisme independente cu privire la sistemele sau standardele de management de mediu. Certificatul sistemului de management al calității de mediu emis de către un organism de certificare acreditat în țară sau în străinătate, standardul aplicabil fiind ISO 14001 sau echivalent valabil la momentul prezentării acestuia - copie lizibilă conformă cu originalul. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa și se va depune DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu documente care atestă o certificare a sistemului de management al calității de mediu ISO 14001 sau echivalent, pentru activitatea principală ce face obiectul contractului sau alte documente echivalente care să ateste că operatorul economic asigură un nivel corespunzător al calității. Documentele trebuie să fie valabile la momentul prezentării și vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar, în urma evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Conform documentatiei de atribuire.
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
securitatea socială.
protecția mediului.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Spitalul Judetean de Urgenta Giurgiu
Numărul național de înregistrare: 4352620
Adresa poștală: Strada: Bucureşti, nr. 18
Cod poștal: 080307
Orașul poștal: Giurgiu
Regiune: Giurgiu 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Enache Nicusor Dancu
E-mail: spitalgiurgiuachizitii@yahoo.com 📧
Telefon: +40 0211550 📞
Fax: +40 246216293 📠
URL: www.spitalgiurgiu.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Sănătate
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100206867 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 069-243789 (2026-04-08)
Anunţ de participare (2026-05-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 4 320 000 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
DECALARE TERMEN DEPUNERE.
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: f27468ba-c2de-4886-92b8-b6bafb389be7-01
Sursa: OJS 2026/S 086-308049 (2026-05-04)
Anunţ de participare (2026-05-15)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 4 320 000 RON 💰

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-05-07 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1: Se va prezenta dovada deținerii următoarelor echipamente: a. Instalație de incinerare, autorizată de Autoritatea Teritorială de Mediu și avizată de Ministerul Sănătății. b. Instalație de decontaminare termică, autorizată de Autoritatea Teritorială de Mediu și avizată de Ministerul Sănătății. Vor fi declarate în mod explicit instalațiile de incinerare și decontaminare termică, ce vor fi folosite ca instalații de bază în îndeplinirea contractului. Pentru acestea se vor prezenta toate documentele privind autorizările conform prezentei documentații de atribuire, inclusiv referatul tehnic pentru echipamentul utilizat la decontaminarea termică a deșeurilor - emis de Institutul de Sănătate Publică conform OMS 1279 din 2012. Modalitatea de îndeplinire: Completarea DUAE. Operatorul economic (lider, asociat, terţ susţinător, subcontractant-dacă este cazul) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire. Documentele în susținerea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalul evaluării ofertelor.
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Alte informații suplimentare
CONFORM CLARIFICARILOR
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: f27468ba-c2de-4886-92b8-b6bafb389be7-01
Sursa: OJS 2026/S 094-336767 (2026-05-15)