Obiectul procedurii de achiziţie este atribuirea unui Acord-cadru de prestări Servicii de consultanţă în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile prin: - Fondul pentru Modernizare, Program-cheie 3: MODERNIZAREA ŞI CONSTRUCŢIA DE NOI TRONSOANE DE INFRASTRUCTURǍ ENERGETICǍ - Sprijin pentru modernizarea şi realizarea de noi tronsoane în reţelele de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, inclusiv pentru tranziţia la reţele de transport şi distribuţie a gazelor naturale capabile să preia hidrogen verde şi pentru construirea şi modernizarea depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale şi pentru creşterea nivelului de inter- conectivitate al reţelei electrice de transport; - Programul Operațional Dezvoltare Durabilă - Prioritatea 4. Promovarea eficientei energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Acțiunea 4.4. Sisteme și rețele inteligente de energie; - Programe de Finanţare Europeană care se adresează investiţiilor vizate de catre DEO
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-09-26.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-08-22.
Anunţ de participare (2023-08-22) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de consultanţă privind gestionarea proiectelor
Număr de referință: 2023_231*
Scurtă descriere:
Obiectul procedurii de achiziţie este atribuirea unui Acord-cadru de prestări Servicii de consultanţă în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile prin:
- Fondul pentru Modernizare, Program-cheie 3: MODERNIZAREA ŞI CONSTRUCŢIA DE NOI TRONSOANE DE INFRASTRUCTURǍ ENERGETICǍ - Sprijin pentru modernizarea şi realizarea de noi tronsoane în reţelele de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, inclusiv pentru tranziţia la reţele de transport şi distribuţie a gazelor naturale capabile să preia hidrogen verde şi pentru construirea şi modernizarea depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale şi pentru creşterea nivelului de inter- conectivitate al reţelei electrice de transport;
- Programul Operațional Dezvoltare Durabilă - Prioritatea 4. Promovarea eficientei energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Acțiunea 4.4. Sisteme și rețele inteligente de energie;
- Programe de Finanţare Europeană care se adresează investiţiilor vizate de catre DEO

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de consultanţă privind gestionarea proiectelor📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Sud-Vest Oltenia
🏙️
Procedura
Tip de procedură: Procedură de negociere
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-22 📅
Termen-limită de depunere: 2023-09-26 📅
Data publicării: 2023-08-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 163-516667
Număr JO-S: 163
Informații suplimentare
Candidatii/ofertantii vor transmite solicitarile de participare, DUAE,documente ce insotesc solicitarea de participare/justificative/oferta in format electronic - semnate cu semnatura electronica extinsa, bazatã pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, la adresa de mail loredana.nemteanu1@distributieoltenia.ro. Dimensiunea atasamentelor trebuie sa fie de maxim 30 MB, iar arhivele sa NU fie in format zip (pentru formatul zip fiind conditionari impuse de sistemele de securitate IT). In subiectul mailului, operatorul economic/ofertantul va mentiona denumirea procedurii, data deschiderii ofertelor, denumirea ofertantului.Documentele trebuie obligatoriu sa contina OPIS si sa fie numerotate.
Pana la data si ora de depunere a candidaturilor, prevazuta in anuntul de participare, se vor depune la adresa de email loredana.nemteanu1@distributieoltenia.ro : solicitarea de participare inclusiv DUAE- pentru candidat si, daca este cazul pentru asociat/asociati, tert/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/ subcontractanti , Declaratia privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 (Formular conflict interese art 73)- pentru candidat si, daca este cazul pentru asociat/asociati, tert/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/ subcontractanti, acord de subcontractare (daca este cazul), acord de asociere (daca este cazul), angajament privind sustinerea (daca este cazul).
În cazul în care operatorul economic își demonstrează situația economică și financiară/capacitatea tehnică și/sau profesională invocând și susținerea acordată de către unul sau mai mulți terți, atunci operatorul economic va prezenta entitatii contractante, impreuna cu angajamentul în acest sens din partea terțului/terților, măsurile luate pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. Totodata, in acest caz, odată cu documentele solicitate anterior, ofertantul/candidatul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de către terț/terții susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător(i) va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate tuturor candidatilor selectati inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de
atribuire, urmand ca ofertele tehnico-financiare sa fie depuse, numai de candidatii calificati, dupa primirea invitatiei de participare la negociere. Entitatea contractanta nu doreste limitarea participantilor. Toti candidatii calificati vor fi invitati la negociere. La data limita stabilita de entitatea contractanta prin invitatia de participare transmisa candidatilor calificati, ofertantii vor depune oferta tehnica si financiara insotita de dovada constituirii garantiei de participare. In cazul in care garantia de participare constituita prin virament bancar , propunerea tehnica si financiara va fi insotita de ordinul de plata in format pdf, semnat pentru conformitate cu semnãturã electronicã extinsã, bazatã pe un certificat calificat, Pe ordinul de plata este obligatorie mentionarea procedurii de achizitie. In cazul in care garantia de participare va fi constituita printr-un instrument de garantare acesta va fi transmis in original pana cel mai târziu la data și ora-limitã de depunere a ofertelor, la adresa Distributie Energie Oltenia SA (mentionata la sectiunea I.1).Perioada minima pe parcursul careia ofertantul trebuie sa isi mentina oferta: 180 de zile de la data limita stabilita pentru depunere a ofertelor
Pentru toate documentele emise in alta limba decat cea romana se impune prezentarea lor insotita de traducerea autorizata in limba romana.
Daca se constata ca ofertele clasate pe primul loc, dupa derularea rundelor de negocieri, au punctaje egale, entitatea contractanta, va face departajarea avand in vedere punctajul obtinut la factorii de evaluare in ordinea descrescatoare a ponderilor acestora. In situatia in care
egalitatea se mentine, entitatea contractanta are dreptul sa solicite noi propuneri financiare si oferta castigatoare va fi desemnata cea cu propunerea financiara cea mai mica. Preturile unitare ce compun oferta financiara vor fi intocmite/ ofertate cu maxim 2 zecimale exacte, valoarea totala obtinuta astfel si ofertata conform formularului de oferta, rezultand la randul ei cu maxim 2 zecimale exacte (nerotunjite).
Orice posibil ofertant are dreptul de a solicita clarificari despre elementele cuprinse in prezenta documentatie. Modificarea/ completarea Clauzelor contractuale obligatorii (Obiectul si pretul contractului, Durata contractului, Documentele contractului,Obligatiile principale ale
partilor, Sanctiuni pentru nerespectarea culpabila a obligatiilor) poate fi solicitata de catre posibilii ofertanti, motivat , doar in perioada clarificarilor referitoare la documentatia de atribuire asa cum este prevazuta la sectiunea I.3). Entitatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit in sectiunea I.3. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a solicitarilor de participare: 18 zile. Entitatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificari in a 11-a zi inainte de data depunerii solicitarilor de participare.
Ofertantul declarat castigator are obligatia sa furnizeze raspunsuri care reflecta in mod exact situatia sa la toate intrebarile cuprinse in Chestionarul de conformitate GDPR (anexat Caietului de Sarcini).
Garantia de Buna Executie - reprezentând 10% din valoarea Contractului subsecvent fara TVA, se constituie de către Prestator în termen de maxim 5 zile lucratoare de la semnarea Contractului , printr-una din următoarele modalităţi:
a) virament bancar;
b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel:
(i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
(iii) asigurări de garanţii emise:
- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene
şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
- fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
c) depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei;
d) reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale, în cazul garanţiei de bună execuţie.
e) combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a)-c), în cazul garanţiei de bună execuţie.
În cazul în care, prin acordul părţilor, garanţia de bună execuţie se constituie prin reţineri succesive, Prestatorul are obligaţia de a deschide un cont la dispoziţia Achizitorului, purtător de dobândă, la o bancă agreată de ambele Părţi şi de a depune suma iniţială ce nu poate fi mai mică decât 0,5% din preţul Contractului fără TVA. Prestatorul va face dovada deschiderii contului şi efectuǎrii vǎrsǎmântului iniţial în termen de 5 zile lucratoare de la semnarea Contractului. Ulterior, pe parcursul îndeplinirii Contractului, Achizitorul urmează să alimenteze acest cont de disponibil prin reţineri succesive din sumele datorate şi cuvenite Prestatorului până la concurenţa sumei de 10% din valoarea Contractului fara TVA, cu obligaţia Achizitorului de a înştiinţa Prestatorul despre vărsământul efectuat si destinatia lui.
Termenul de constituire a garantiei de buna executie de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului subsecvent poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăşi 15 zile de la data semnării contractului sectorial.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul procedurii de achiziţie este atribuirea unui Acord-cadru de prestări Servicii de consultanţă în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile prin:
- Fondul pentru Modernizare, Program-cheie 3: MODERNIZAREA ŞI CONSTRUCŢIA DE NOI TRONSOANE DE INFRASTRUCTURǍ ENERGETICǍ - Sprijin pentru modernizarea şi realizarea de noi tronsoane în reţelele de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, inclusiv pentru tranziţia la reţele de transport şi distribuţie a gazelor naturale capabile să preia hidrogen verde şi pentru construirea şi modernizarea depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale şi pentru creşterea nivelului de inter- conectivitate al reţelei electrice de transport;
- Fondul pentru Modernizare, Program-cheie 3: MODERNIZAREA ŞI CONSTRUCŢIA DE NOI TRONSOANE DE INFRASTRUCTURǍ ENERGETICǍ - Sprijin pentru modernizarea şi realizarea de noi tronsoane în reţelele de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, inclusiv pentru tranziţia la reţele de transport şi distribuţie a gazelor naturale capabile să preia hidrogen verde şi pentru construirea şi modernizarea depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale şi pentru creşterea nivelului de inter- conectivitate al reţelei electrice de transport;
- Programul Operațional Dezvoltare Durabilă - Prioritatea 4. Promovarea eficientei energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Acțiunea 4.4. Sisteme și rețele inteligente de energie;
- Programe de Finanţare Europeană care se adresează investiţiilor vizate de catre DEO
Valoarea totală estimată: 4 000 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Valoarea estimata a celor maxim 8 proiecte propuse pentru a accesa finantarea din fonduri europene este de 400.000.000 lei. Valoarea maximala a acordului cadru se va constitui din procentul aplicat la aceasta valoare. Valoarea estimata a celui mai mare proiect pentru atragere fonduri europene va fi de 65.000.000 lei.

Cantitatea minima aferenta unui acord cadru este de cel putin 1 proiect.
Cantitatea maxima aferenta unui contract subsecvent de 1 proiect.
Cantitatea minima aferenta unui contract subsecvent este de 1 proiect
Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent care urmeaza a fi atribuit pe durata acordului cadru este de 650.000.lei (raportat la valoarea celui mai mare proiect de atragere de fonduri europene). Valoarea minima aferenta unui contract subsecvent este de 250.000 lei.

Durata: 24 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Arges, Dolj, Olt, Gorj, Valcea, Mehedinti, Teleorman
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1) Neincadrarea operatorilor economici si daca exista, tertului/tertilor sustinator/sustinatori si/sau subcontractantului/ subcontractantilor, in prevederile art.177,178,180 din Legea privind achizitiile
sectoriale nr.99/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: completarea DUAE.
Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate tuturor candidatilor selectati inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de atribuire, dupa cum urmeaza:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

a) Cazierul judiciar al operatorului economic (si daca exista, tertului/tertilor sustinator/sustinatori si/sau subcontractantului/ subcontractantilor) si al persoanelor care, potrivit Certificatului constatator emis de
Oficiul National Registrul Comerțului, figureazã la nivelul formularului drept persoane fizice si/sau juridice împuternicite. În cazul operatorilor economici nerezidenți, se solicita documente similare cu cele de mai sus, pe baza datelor înscrise în documentele suport depuse de aceștia, insotite de traducerea autorizata in limba romana. Documentele trebuie sa fie valabile la data depunerii acestora.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Oficiul National Registrul Comerțului, figureazã la nivelul formularului drept persoane fizice si/sau juridice împuternicite. În cazul operatorilor economici nerezidenți, se solicita documente similare cu cele de mai sus, pe baza datelor înscrise în documentele suport depuse de aceștia, insotite de traducerea autorizata in limba romana. Documentele trebuie sa fie valabile la data depunerii acestora.
b) Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (bugetul de stat si bugetul local), valabile la momentul prezentarii acestora, pentru sediul social, in conformitate cu prevederile legale in vigoare in Romania sau in tara in care este stabilit. Se vor prezenta de catre operatorul economic (si daca exista, terti/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/subcontractanti).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (bugetul de stat si bugetul local), valabile la momentul prezentarii acestora, pentru sediul social, in conformitate cu prevederile legale in vigoare in Romania sau in tara in care este stabilit. Se vor prezenta de catre operatorul economic (si daca exista, terti/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/subcontractanti).
Pentru sediile secundare/punctele de lucru, mentionate in Certificatul constatator emis de Oficiul National Registrul Comerțului, se va depune o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate. Se va prezenta de catre operatorul economic (si daca exista, terti/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/subcontractanti);
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Pentru sediile secundare/punctele de lucru, mentionate in Certificatul constatator emis de Oficiul National Registrul Comerțului, se va depune o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate. Se va prezenta de catre operatorul economic (si daca exista, terti/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/subcontractanti);
c) Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic (si daca exista, tertul/tertii sustinator/sustinatori si/sau subcontractantul/subcontractantii) poate/pot beneficia de
derogarile prevazute la art. 179 alin. 2, art. 180 alin. 2, art. 184 din Legea privind achizitiile sectoriale nr.99/2016;
d) Alte documente edificatoare dupa caz;
e) Pentru operatorul economic (si daca exista, tertul/tertii sustinator/sustinatori si/sau subcontractantul/subcontractantii), persoana/persoane juridica/juridice straina/straine se accepta orice
documente considerate edificatoare în tara de origine sau în tara în care acesta/acestia este/sunt stabilit/stabiliti, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva, insotite de traducerea autorizata in limba romana.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
documente considerate edificatoare în tara de origine sau în tara în care acesta/acestia este/sunt stabilit/stabiliti, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva, insotite de traducerea autorizata in limba romana.
Pentru toate documentele emise in alta limba decat cea romana se impune prezentarea lor insotita de traducerea autorizata in limba romana.
2). Neincadrarea operatorilor economici si daca exista, tertului/tertilor sustinator/sustinatori si/sau subcontractantului/subcontractantilor, in prevederile art. 73 din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: completarea DUAE si Declaratiea privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 (Formular conflict interese) - se va prezenta odata cu depunerea DUAE.
Persoanele ce detin functii de decizie în cadrul entitatii contractante sunt: Director Executiv -Presedinte al Directoratului - Ion-Eugen Butoarca, Membru al Directoratului – Doina Vornicu, Membru al Directoratului- Director Directie Administrativ-Financiara-:Zorel-Cristinel Tita, Director DSDA: Miron Alba-Presedinte al Comisiei de Evaluare, Manager Dep Achizitii Servicii si Produse: Viorel Catana, Membru al Comisiei de evaluare: Ioan Calin Moica, Membru al Comisiei de evaluare: Cornelia Rusu, Interfata Achizitii Compartiment Achizitii : Lorela-Adriana Motroc, Asistent manager Dep. Achizitii Servicii -Membru al Comisiei de evaluare: Mihaela Ilie, Specialist Achizitii Dep. Achizitii Servicii - Membru al Comisiei de evaluare: Loredana NEMTEANU.

1) Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul acordului cadru.

Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: completarea DUAE in Partea IV: Criterii de selecție- lit A: CAPACITATEA DE A CORESPUNDE CERINȚELOR- pct.1 -sectiune pe care operatorii economici participanti la procedura de atribuire trebuie sa o completeze cu informatiile aferente situatiei lor.

-Persoanele juridice romane: Certificat Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului. Informatiile cuprinse in Certificatul Constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii. Certificatul trebuie sa fie valabil la data prezentarii.
Din Certificatul Constatator trebuie sa rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic care trebuie sa aiba corespondenta cu obiectul supus prezentei achizitii.
Certificat Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului se va prezenta de catre operatorul economic (si daca exista, tertul/tertii sustinator/sustinatori si/sau subcontractantul/subcontractantii).
-Persoanele juridice straine: Documente edificatoare, insotite de traducerea autorizata in limba romana, care sa dovedeasca forma de inregistrare ca persoana juridica si, dupa caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu prevederile legale din tara in care operatorul economic este rezident. Informatiile cuprinse in documentele prezentate trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii. Din acestea trebuie sa rezulte ca obiectul de activitate al operatorul economic este similar cu obiectul supus prezentei achizitii.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat
Se solicita candidatului sa demonstreze ca detine experienţa similară relevantă realizată în ultimii 3 ani, din minim trei contracte de consultanta finalizate (cu toate etapele parcurse, inclusiv cu semnareacontractului de finantare pentru respectivul proiect) similare cu prezenta documentaţie pentru proiecte dezvoltate în domeniul energiei. Valoarea finantarilor atrase din aceste contracte prezentate ca si experienta similara sa fie de minim 65.000.000 Lei, cumulativ.

Diplome de studii si calificari profesionale
Experti
Manager de proiect – 1 pozitie
a.- calificări şi competenţe: studii superioare absolvite cu diplomă de licenta sau echivalent;
b.- experienta profesionala specifică:
• participarea pe o pozitie similară în cel putin un contract de servicii, avand ca obiectiv servicii Pentru Proiecte de investitii din sectorul de Energie si/sau Utilităţi finanţate din Fonduri UE, în care expertul propus a prestat activităţi corespunzătoare responsabilitatilor mentionate ( conform CV)
Se va completa DUAE, specificand calificarile educationale si forma de indeplinire a cerintei. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de atribuire.
Candidatul va prezenta – CV -ul si diplomă de licenţă sau echivalent;
Expert financiar pentru întocmirea Analizei Cost-Beneficiu ACB-1 pozitie
a. calificări şi competenţe: studii superioare economice absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent;
b.experienţa profesională specifică:
- cel puţin un contract de servicii, având ca obiect întocmirea analiză cost beneficiu pentru proiecte de investiţii din sectorul de Energie de Finantare si/ sauUtilitati de Fonduri UE în care specialistul propus a prestat activităţi corespunzătoare responsabilităţilor menţionate (Se va detalia in CV )

Consultant tehnic -1 pozitie
- calificări şi competente: studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent;
- experienţa profesională specifică: participarea în calitate de Consultant tehnic / Expert tehnic de specialitate (energetic) la cel puţin 1 proiect/ contract de consultanţă pentru proiecte de investiţii din sectorul de Energie şi/sau Utilităţi finanţate din fonduri UE, în care expertul propus a prestat activităţi corespunzătoare responsabilităţilor menţionate (detaliate in CV).

Consultant fonduri europene -1 pozitie
a. calificări şi competenţe studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent;
b. experienţă profesională specifică:
- fonduri europene / Expert accesare fonduri la cel putin 1 proiect /contract de consultanţă pentru proiecte de investitii din sectorul de nergie si/ sau Utilitatii fininciare din fonduri UE ( se va detalia in CV)

Candidatul va prezenta – CV -ul, diplomă de licenţă sau echivalent si diplomă „Expert accesare fonduri europene” (pentru pregatire de proiecte, scriere de aplicatii, verificare cereri de finantare).
Astfel, prin raportarea la cerintele de mai sus ofertantul va prezenta pentru fiecare expert / consultant urmatoarele: numele şi prenumele, poziţia pentru care este propus, calificările pe care le deţine, documentele doveditoare pentru calificări (diplome, licente, certificari, atestate), iar pentru experienţa profesională se va prezenta CV, insotit de recomandare/decizie/contract sau orice alt document din care sa rezulte experienta profesionala.
Nota: Un expert / consultant poate fi alocat pe cel mult două poziţii, doar în situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele aferente fiecărui rol pe care expertul este propus.

Proportia de subcontractare
Informatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze.
Se va completa DUAE in Partea II –Informatii referitoare la operatorul economic-lit. D: Informatii privind subcontractantii pe ale caror capacitati operatorul economic nu se bazeaza- de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu
informatiile aferente situatiei lor. In Partea II –„Informatii referitoare la operatorul economic“-lit. D: se vor preciza subcontractantii pe ale caror capacitati operatorul economic nu se bazeaza.
Se va completa DUAE in Partea IV : Criterii de selectie-lit. C-„Capacitate tehnica si profesionala“- de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor, precizand subcontractantii si partile (adica procentajul) din
contract ce se subcontracteaza.
Se vor anexa de asemenea Acordurile de subcontractare si DUAE al tuturor subcontractantilor

Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii
Dovada implementarii sistemului de management al calitatii in conformitate cu cerintele standardului SR EN ISO 9001, sau echivalent, prin prezentarea unor certificate valabile emise de organisme de certificare acreditate sau alte probe/dovezi care confirma asigurarea unui nivel
corespunzator al calitatii- valabile la data prezentarii.
In Certificatul prezentat trebuie sa se regaseasca obiectul de activitate al ofertantului care sa fie in corespondenta cu obiectul supus prezentei achizitii.
In cazul in care candidatul este o asociere de operatori economici, fiecare membru al asocierii trebuie sa demonstreze individual ca detine certificari specifice care atesta respectarea de catre acesta a standardului de asigurare a calitatii SR EN ISO 9001 sau echivalent, pentru partea din acord pe care o va indeplini.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va prezenta DUAE - la nivel DUAE-Partea IV: Criterii de selecție-lit. C: CAPACITATEA TEHNICĂ ȘI PROFESIONALĂ informatiile referitoare la serviciile similare prestate indicand beneficiarii, datele de inceput si de finalizare ale serviciilor prestate, valori, iar documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate tuturor candidatilor selectati inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de atribuire. Documentele justificative care probeazã îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE: O listă in care sa se evidentieze contractele prezentate ca si experienta similara, insotita de copii contracte sau extrase relevante din aceste contracte si de recomandări emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar, din care să rezulte denumirea beneficiarului, număr/data contract,valoarea fondurilor atrase (lei sau echivalentul in lei), durata contractului (inclusiv data de intrare in vigoare si finalizare a contractului) şi modul de executare a obligaţiilor contractuale.
Informatiile prezentate se vor raporta doar la ultimii 3 ani. Ultimii 3 ani se calculeaza prin raportare la termenul limita de depunere a solicitarilor de participare, inclusiv DUAE. In cazul in care entitatea contracatanta este nevoita , indiferent de motive sa procedeze la decalarea termenului limita stabilit pentru depunerea candidaturilor publicand in acest sens o Erata, limita inferioara a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalarii, urmand a fi considerata indeplinita cerinta pentru toti operatoriicare au prezentat dovada finalizarii contractului de experienta similara in intervalul de timp nou rezultat.Nivelul solicitat pentru experienta similara poate fi indeplinit din minim 3 sau mai multe contracte.
În cazul în care operatorul economic își demonstrează capacitatea tehnică și/sau profesională invocând și susținerea acordată de către unul sau mai mulți terți, atunci operatorul economic va prezenta entitatii contractante, impreuna cu angajamentul în acest sens din partea terțului/terților, măsurile luate pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. Totodata, in acest caz, odată cu documentele solicitate anterior, ofertantul/candidatul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de
către terț/terții susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător(i) va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Se va prezenta DUAE - la nivel DUAE-Partea IV: Criterii de selecție-lit. C: CAPACITATEA TEHNICĂ ȘI PROFESIONALĂ informatiile referitoare la serviciile similare prestate indicand beneficiarii, datele de inceput si de finalizare ale serviciilor prestate, valori, iar documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate tuturor candidatilor selectati inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de atribuire. Documentele justificative care probeazã îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE: O listă in care sa se evidentieze contractele prezentate ca si experienta similara, insotita de copii contracte sau extrase relevante din aceste contracte si de recomandări emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar, din care să rezulte denumirea beneficiarului, număr/data contract,valoarea fondurilor atrase (lei sau echivalentul in lei), durata contractului (inclusiv data de intrare in vigoare si finalizare a contractului) şi modul de executare a obligaţiilor contractuale.
Informatiile prezentate se vor raporta doar la ultimii 3 ani. Ultimii 3 ani se calculeaza prin raportare la termenul limita de depunere a solicitarilor de participare, inclusiv DUAE. In cazul in care entitatea contracatanta este nevoita , indiferent de motive sa procedeze la decalarea termenului limita stabilit pentru depunerea candidaturilor publicand in acest sens o Erata, limita inferioara a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalarii, urmand a fi considerata indeplinita cerinta pentru toti operatoriicare au prezentat dovada finalizarii contractului de experienta similara in intervalul de timp nou rezultat.Nivelul solicitat pentru experienta similara poate fi indeplinit din minim 3 sau mai multe contracte.
În cazul în care operatorul economic își demonstrează capacitatea tehnică și/sau profesională invocând și susținerea acordată de către unul sau mai mulți terți, atunci operatorul economic va prezenta entitatii contractante, impreuna cu angajamentul în acest sens din partea terțului/terților, măsurile luate pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. Totodata, in acest caz, odată cu documentele solicitate anterior, ofertantul/candidatul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de
către terț/terții susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător(i) va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Se va completa DUAE, specificand calificarile educationale si forma de indeplinire a cerintei. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de atribuire.
Candidatul va prezenta documentele precizate pentru fiecare expert.
Se va completa DUAE, specificand calificarile educationale si forma de indeplinire a cerintei. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de atribuire.
Candidatul va prezenta documentele precizate pentru fiecare expert.
Se va completa DUAE in Partea II –Informatii referitoare la operatorul economic-lit. D: Informatii privind subcontractantii pe ale caror capacitati operatorul economic nu se bazeaza- de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu
informatiile aferente situatiei lor. In Partea II –„Informatii referitoare la operatorul economic“-lit. D: se vor preciza subcontractantii pe ale caror capacitati operatorul economic nu se bazeaza.
Se va completa DUAE in Partea IV : Criterii de selectie-lit. C-„Capacitate tehnica si profesionala“- de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor, precizand subcontractantii si partile (adica procentajul) din
contract ce se subcontracteaza.
Se vor anexa de asemenea Acordurile de subcontractare si DUAE al tuturor subcontractantilor
Se va completa DUAE in Partea II –Informatii referitoare la operatorul economic-lit. D: Informatii privind subcontractantii pe ale caror capacitati operatorul economic nu se bazeaza- de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu
informatiile aferente situatiei lor. In Partea II –„Informatii referitoare la operatorul economic“-lit. D: se vor preciza subcontractantii pe ale caror capacitati operatorul economic nu se bazeaza.
Se va completa DUAE in Partea IV : Criterii de selectie-lit. C-„Capacitate tehnica si profesionala“- de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor, precizand subcontractantii si partile (adica procentajul) din
contract ce se subcontracteaza.
Se vor anexa de asemenea Acordurile de subcontractare si DUAE al tuturor subcontractantilor
Se va completa DUAE in Partea IV- Criterii de selectie-lit. D: SISTEME DE ASIGURARE A CALITĂȚII ȘI STANDARDE DE MANAGEMENT DE MEDIU.- precizand certificarea SR EN ISO 9001, sau echivalent si valabilitatea acestuia.
In cazul in care candidatul este o asociere de operatori economici, fiecare membru al asocierii trebuie sa depuna DUAE si sa demonstreze individual ca detine certificari specifice care atesta respectarea de catre acesta a standardului de asigurare a calitatii SR EN ISO 9001 sau echivalent, pentru partea din acordul cadru/ contractul subsecvent pe care o va indeplini. In concordanta cu dispozitiile art. 202 alin. (4) din Legea 99/2016 si in conformitate cu dispozitiile art. 205 alin. (3) din Legea 99/2016, în cadrul procedurii de negociere competitiva, desfasurata in 2 etape, entitatea are obligatia de a solicita documentele justificative, inclusiv certificarea ISO 9001, actualizate si valabile la data prezentarii, tuturor candidatilor selectati, inainte de transmiterea invitatiilor pentru etapa a doua a procedurii de atribuire.
Documentele justificative care probeazã îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE : certificat ISO 9001, sau echivalent- valabil la data prezentarii ,In Certificatul prezentat trebuie sa se regaseasca obiectul de activitate al ofertantului care sa fie in corespondenta cu obiectul supus prezentei achizitii. In cazul in care candidatul este o asociere de operatori economici, fiecare membru al asocierii trebuie sa prezinte individual detinerea de certificari specifice care atesta respectarea de catre acesta a standardului de asigurare a calitatii SR EN ISO 9001 sau echivalent, pentru partea din acord pe care o va indeplini-valabile la dat aprezentarii.

Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Procedura de atribuire de tipul negociere competitiva se desfasoara in doua etape, conform prevederilor art. 85 alin (1), doar candidatii care vor indeplini conditiile si criteriile de calificare obiectiv stabilite de catre entitatea contractanta in etapa I a procedurii vor fi invitati in etapa a 2-a a procedurii. Numarul de candidati preconizat de entitatea contractanta , pentru desfasurarea etapei a 2-a a procedurii este de minim 3, incidente fiind dispozitiile art. 95 din Legea 99/2016. Toti candidatii care indeplinesc criteriile de calificare vor fi invitati in etapa a 2-a a procedurii de negociere. Entitatea contractanta nu doreste limitarea participantilor.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Cuantumul garantiei pentru participare: 6500 lei. Perioada de valab. a garantiei pentru participare: 180 zile de la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor. Garanţia de participare se constituie fie prin virament bancar in contul nr.RO03BRDE170SV26689741700 deschis la BRD Suc. Craiova sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii, astfel: (a) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit din România sau din alt stat; (b) asigurare de garanţii emisă: - fie de o societate de asigurări care deţine autorizaţie de funcţionare emisă în România sau într-un alt stat membru al U.E. şi/sau care este înscrisă în

registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz; – fie de o societate de asigurări dintr-un stat terţ printr-o sucursală autorizată în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Garantia de participare trebuie să fie constituită în suma şi pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentaţia de atribuire, sa fie irevocabila, iar instrumentul de garantare trebuie sa prevada ca plata garantiei de participare se va executa neconditionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaratiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. Garantia de participare emisa in alta limba decat romana va fi insotita de traducerea autorizata in limba romana. In cazul in care garantia de participare constituita prin virament bancar , propunerea tehnica si financiara va fi insotita de ordinul de plata in format pdf, semnat pentru conformitate cu semnãturã electronicã extinsã, bazatã pe un certificat calificat, Pe ordinul de plata este obligatorie mentionarea procedurii de achizitie. In cazul in care garantia de participare va fi constituita printr-un instrument de garantare acesta va fi transmis in original pana cel mai târziu la data și ora-limitã de depunere a ofertelor, la adresa Distributie Energie Oltenia SA (mentionata la sectiunea I.1).

conform prev. de la sectiunea VI.3.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Numărul preconizat de candidați: 3
Ora de primire a ofertelor: 11:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️ Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experienţa consultantilor/experţilor în domeniile fiecăruia de competenţă -Pexp.3 punctaj pentru experienţa — Consultant tehnic . Punctaj maxim acordat Pexp.3 — 17 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 17
Criteriul de calitate (denumire): Experienţa consultantilor/experţilor în domeniile fiecăruia de competenţă - Pexp.2 punctaj pentru experienţa —Expertul financiar pentru intocmire ACB (Analiza Cost-Beneficiu) . Punctaj maxim acordat Pexp.2 — 9 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 9
Criteriul de calitate (denumire): Experienţa consultantilor/experţilor în domeniile fiecăruia de competenţă- Pexp.1 punctaj pentru experienta — Manager de proiect Punctaj maxim acordat Pexp.1 — 17 puncte
Experienţa consultantilor/experţilor în domeniile fiecăruia de competenţă -Pexp.4 punctaj pentru experienţa — Consultant Fonduri Europene. Punctaj maxim acordat Pexp.4 — 17 puncte
Preț (pondere): 40
Candidatii/ofertantii vor transmite solicitarile de participare, DUAE,documente ce insotesc solicitarea de participare/justificative/oferta in format electronic - semnate cu semnatura electronica extinsa, bazatã pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, la adresa de mail loredana.nemteanu1@distributieoltenia.ro. Dimensiunea atasamentelor trebuie sa fie de maxim 30 MB, iar arhivele sa NU fie in format zip (pentru formatul zip fiind conditionari impuse de sistemele de securitate IT). In subiectul mailului, operatorul economic/ofertantul va mentiona denumirea procedurii, data deschiderii ofertelor, denumirea ofertantului.Documentele trebuie obligatoriu sa contina OPIS si sa fie numerotate.
Candidatii/ofertantii vor transmite solicitarile de participare, DUAE,documente ce insotesc solicitarea de participare/justificative/oferta in format electronic - semnate cu semnatura electronica extinsa, bazatã pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, la adresa de mail loredana.nemteanu1@distributieoltenia.ro. Dimensiunea atasamentelor trebuie sa fie de maxim 30 MB, iar arhivele sa NU fie in format zip (pentru formatul zip fiind conditionari impuse de sistemele de securitate IT). In subiectul mailului, operatorul economic/ofertantul va mentiona denumirea procedurii, data deschiderii ofertelor, denumirea ofertantului.Documentele trebuie obligatoriu sa contina OPIS si sa fie numerotate.
Pana la data si ora de depunere a candidaturilor, prevazuta in anuntul de participare, se vor depune la adresa de email loredana.nemteanu1@distributieoltenia.ro : solicitarea de participare inclusiv DUAE- pentru candidat si, daca este cazul pentru asociat/asociati, tert/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/ subcontractanti , Declaratia privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 (Formular conflict interese art 73)- pentru candidat si, daca este cazul pentru asociat/asociati, tert/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/ subcontractanti, acord de subcontractare (daca este cazul), acord de asociere (daca este cazul), angajament privind sustinerea (daca este cazul).
Pana la data si ora de depunere a candidaturilor, prevazuta in anuntul de participare, se vor depune la adresa de email loredana.nemteanu1@distributieoltenia.ro : solicitarea de participare inclusiv DUAE- pentru candidat si, daca este cazul pentru asociat/asociati, tert/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/ subcontractanti , Declaratia privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 (Formular conflict interese art 73)- pentru candidat si, daca este cazul pentru asociat/asociati, tert/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/ subcontractanti, acord de subcontractare (daca este cazul), acord de asociere (daca este cazul), angajament privind sustinerea (daca este cazul).
În cazul în care operatorul economic își demonstrează situația economică și financiară/capacitatea tehnică și/sau profesională invocând și susținerea acordată de către unul sau mai mulți terți, atunci operatorul economic va prezenta entitatii contractante, impreuna cu angajamentul în acest sens din partea terțului/terților, măsurile luate pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. Totodata, in acest caz, odată cu documentele solicitate anterior, ofertantul/candidatul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de către terț/terții susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător(i) va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
În cazul în care operatorul economic își demonstrează situația economică și financiară/capacitatea tehnică și/sau profesională invocând și susținerea acordată de către unul sau mai mulți terți, atunci operatorul economic va prezenta entitatii contractante, impreuna cu angajamentul în acest sens din partea terțului/terților, măsurile luate pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. Totodata, in acest caz, odată cu documentele solicitate anterior, ofertantul/candidatul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de către terț/terții susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător(i) va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate tuturor candidatilor selectati inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de
Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate tuturor candidatilor selectati inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de
atribuire, urmand ca ofertele tehnico-financiare sa fie depuse, numai de candidatii calificati, dupa primirea invitatiei de participare la negociere. Entitatea contractanta nu doreste limitarea participantilor. Toti candidatii calificati vor fi invitati la negociere. La data limita stabilita de entitatea contractanta prin invitatia de participare transmisa candidatilor calificati, ofertantii vor depune oferta tehnica si financiara insotita de dovada constituirii garantiei de participare. In cazul in care garantia de participare constituita prin virament bancar , propunerea tehnica si financiara va fi insotita de ordinul de plata in format pdf, semnat pentru conformitate cu semnãturã electronicã extinsã, bazatã pe un certificat calificat, Pe ordinul de plata este obligatorie mentionarea procedurii de achizitie. In cazul in care garantia de participare va fi constituita printr-un instrument de garantare acesta va fi transmis in original pana cel mai târziu la data și ora-limitã de depunere a ofertelor, la adresa Distributie Energie Oltenia SA (mentionata la sectiunea I.1).Perioada minima pe parcursul careia ofertantul trebuie sa isi mentina oferta: 180 de zile de la data limita stabilita pentru depunere a ofertelor
atribuire, urmand ca ofertele tehnico-financiare sa fie depuse, numai de candidatii calificati, dupa primirea invitatiei de participare la negociere. Entitatea contractanta nu doreste limitarea participantilor. Toti candidatii calificati vor fi invitati la negociere. La data limita stabilita de entitatea contractanta prin invitatia de participare transmisa candidatilor calificati, ofertantii vor depune oferta tehnica si financiara insotita de dovada constituirii garantiei de participare. In cazul in care garantia de participare constituita prin virament bancar , propunerea tehnica si financiara va fi insotita de ordinul de plata in format pdf, semnat pentru conformitate cu semnãturã electronicã extinsã, bazatã pe un certificat calificat, Pe ordinul de plata este obligatorie mentionarea procedurii de achizitie. In cazul in care garantia de participare va fi constituita printr-un instrument de garantare acesta va fi transmis in original pana cel mai târziu la data și ora-limitã de depunere a ofertelor, la adresa Distributie Energie Oltenia SA (mentionata la sectiunea I.1).Perioada minima pe parcursul careia ofertantul trebuie sa isi mentina oferta: 180 de zile de la data limita stabilita pentru depunere a ofertelor
Pentru toate documentele emise in alta limba decat cea romana se impune prezentarea lor insotita de traducerea autorizata in limba romana.
Daca se constata ca ofertele clasate pe primul loc, dupa derularea rundelor de negocieri, au punctaje egale, entitatea contractanta, va face departajarea avand in vedere punctajul obtinut la factorii de evaluare in ordinea descrescatoare a ponderilor acestora. In situatia in care
Daca se constata ca ofertele clasate pe primul loc, dupa derularea rundelor de negocieri, au punctaje egale, entitatea contractanta, va face departajarea avand in vedere punctajul obtinut la factorii de evaluare in ordinea descrescatoare a ponderilor acestora. In situatia in care
egalitatea se mentine, entitatea contractanta are dreptul sa solicite noi propuneri financiare si oferta castigatoare va fi desemnata cea cu propunerea financiara cea mai mica. Preturile unitare ce compun oferta financiara vor fi intocmite/ ofertate cu maxim 2 zecimale exacte, valoarea totala obtinuta astfel si ofertata conform formularului de oferta, rezultand la randul ei cu maxim 2 zecimale exacte (nerotunjite).
egalitatea se mentine, entitatea contractanta are dreptul sa solicite noi propuneri financiare si oferta castigatoare va fi desemnata cea cu propunerea financiara cea mai mica. Preturile unitare ce compun oferta financiara vor fi intocmite/ ofertate cu maxim 2 zecimale exacte, valoarea totala obtinuta astfel si ofertata conform formularului de oferta, rezultand la randul ei cu maxim 2 zecimale exacte (nerotunjite).
Orice posibil ofertant are dreptul de a solicita clarificari despre elementele cuprinse in prezenta documentatie. Modificarea/ completarea Clauzelor contractuale obligatorii (Obiectul si pretul contractului, Durata contractului, Documentele contractului,Obligatiile principale ale
Orice posibil ofertant are dreptul de a solicita clarificari despre elementele cuprinse in prezenta documentatie. Modificarea/ completarea Clauzelor contractuale obligatorii (Obiectul si pretul contractului, Durata contractului, Documentele contractului,Obligatiile principale ale
partilor, Sanctiuni pentru nerespectarea culpabila a obligatiilor) poate fi solicitata de catre posibilii ofertanti, motivat , doar in perioada clarificarilor referitoare la documentatia de atribuire asa cum este prevazuta la sectiunea I.3). Entitatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit in sectiunea I.3. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a solicitarilor de participare: 18 zile. Entitatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificari in a 11-a zi inainte de data depunerii solicitarilor de participare.
partilor, Sanctiuni pentru nerespectarea culpabila a obligatiilor) poate fi solicitata de catre posibilii ofertanti, motivat , doar in perioada clarificarilor referitoare la documentatia de atribuire asa cum este prevazuta la sectiunea I.3). Entitatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit in sectiunea I.3. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a solicitarilor de participare: 18 zile. Entitatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificari in a 11-a zi inainte de data depunerii solicitarilor de participare.
Ofertantul declarat castigator are obligatia sa furnizeze raspunsuri care reflecta in mod exact situatia sa la toate intrebarile cuprinse in Chestionarul de conformitate GDPR (anexat Caietului de Sarcini).
Garantia de Buna Executie - reprezentând 10% din valoarea Contractului subsecvent fara TVA, se constituie de către Prestator în termen de maxim 5 zile lucratoare de la semnarea Contractului , printr-una din următoarele modalităţi:
a) virament bancar;
b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel:
(i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
(ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
(iii) asigurări de garanţii emise:
- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene
şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
- fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
c) depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei;
d) reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale, în cazul garanţiei de bună execuţie.
e) combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a)-c), în cazul garanţiei de bună execuţie.
În cazul în care, prin acordul părţilor, garanţia de bună execuţie se constituie prin reţineri succesive, Prestatorul are obligaţia de a deschide un cont la dispoziţia Achizitorului, purtător de dobândă, la o bancă agreată de ambele Părţi şi de a depune suma iniţială ce nu poate fi mai mică decât 0,5% din preţul Contractului fără TVA. Prestatorul va face dovada deschiderii contului şi efectuǎrii vǎrsǎmântului iniţial în termen de 5 zile lucratoare de la semnarea Contractului. Ulterior, pe parcursul îndeplinirii Contractului, Achizitorul urmează să alimenteze acest cont de disponibil prin reţineri succesive din sumele datorate şi cuvenite Prestatorului până la concurenţa sumei de 10% din valoarea Contractului fara TVA, cu obligaţia Achizitorului de a înştiinţa Prestatorul despre vărsământul efectuat si destinatia lui.
În cazul în care, prin acordul părţilor, garanţia de bună execuţie se constituie prin reţineri succesive, Prestatorul are obligaţia de a deschide un cont la dispoziţia Achizitorului, purtător de dobândă, la o bancă agreată de ambele Părţi şi de a depune suma iniţială ce nu poate fi mai mică decât 0,5% din preţul Contractului fără TVA. Prestatorul va face dovada deschiderii contului şi efectuǎrii vǎrsǎmântului iniţial în termen de 5 zile lucratoare de la semnarea Contractului. Ulterior, pe parcursul îndeplinirii Contractului, Achizitorul urmează să alimenteze acest cont de disponibil prin reţineri succesive din sumele datorate şi cuvenite Prestatorului până la concurenţa sumei de 10% din valoarea Contractului fara TVA, cu obligaţia Achizitorului de a înştiinţa Prestatorul despre vărsământul efectuat si destinatia lui.
Termenul de constituire a garantiei de buna executie de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului subsecvent poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăşi 15 zile de la data semnării contractului sectorial.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul entitatii i contractante considerat nelegal, conform art. 8 alin 1 lit. a din Legea 101/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac