Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Ofertanţii, terţii susţinători şi subcontractanţii nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art.164,165, 167 din Legea nr.98/2016 Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Aceste documente pot fi:
1. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării;
2. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/ actul constitutiv;
3. după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute de art.166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
4. alte documente edificatoare, după caz.
Ofertanții, terții susținători si subcontractanții nu trebuie sa se regăsească in situațiile prevăzute la art. 58-60 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertanți, terți susținători, subcontractanți) cu informațiile aferente situației lor si va prezenta Declaratie privind conflictul de interese si neîncadrarea în situațiile prevăzute în art.59- 60 din Legea nr. 98/2016.
Persoanele cu functie de decizie din cadrul autorității contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt: Poalelungi Dumitru – Director General, Anton Luminita-Sofia – presedinte comisie de evaluare cu drept de vot, membrii comisiei de evaluare: Munteanu Cristian Eugen, Stan Georgiana- Steluta, Matei Cristina Alina, Vasile Amalia-Magdalena, inlocuitori in comisia de evaluare: Andrei Narcis Cristian si Ionescu Antonela-Daniela.
Modalitate de îndeplinire: Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016 care va fi prezentata de ofertanți, terți susținători si subcontractanți odată cu DUAE. Se va completa Formularul din fisierul „Formulare” din Documentatia de Atribuire, stampilat si semnat de catre reprezentantul legal/imputernicit al ofertantului.
Documentele trebuie sa fie valabile la momentul prezentarii.
In cazul in care in tara de origine sau tara in care este stabilit ofertantul/tertul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractanta are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentica data in fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competente în acest sens.
Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinator) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau acordul de asociere, dupa caz.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Modalitatea de îndeplinire si aplicabilitatea in cadrul procedurii:
Se va completa DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) de către ofertant (lider si asociat – după caz) si, respectiv, separat de subcontractanti/tert sustinător cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE care urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, sunt urmatoarele:
1. Persoane juridice /fizice române: Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului, document justificativ depus de operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar trebuie să fie valabil la data prezentării acestuia. Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent in codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC/ORC. Informatiile cuprinse în aceste documente trebuie sa fie reale/valide la data prezentării acestora.
In cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizatia de functionare sau alte documente echivalente din care sa rezulte competenta acestora de a realiza activitatile care fac obiectul prezentului contract.
În cazul operatorilor economici ce participa în comun la procedura de atribuire si /sau in cazul subcontractării unor lucrări, fiecare membru al asocierii si/sau subcontractant trebuie sa faca dovada ca pentru partea din contract pe care o realizează are corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC/ORC.
2. Persoane juridice/fizice străine: documente relevante, emise de autoritatile competente din tara in care isi are sediul operatorul economic, care sa dovedească o forma de înregistrare si, după caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerintele legale din tara în care este stabilit operatorul economic, în copie legalizata/copie lizibila, însotite de o traducere autorizata a acestora în limba româna. Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent în domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate. Informatiile cuprinse în aceste documente trebuie sa fie reale/valide la data prezentării acestora.
3. În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele solicitate la acest capitol pentru partea din contract pe care o realizează.