Servicii de evaluare, colectare, reambalare, manipulare, transport și tratare a deșeurilor existente pe amplasamentul fostei platforme ARO Câmpulung Muscel
Prin Sentința Civilă nr. 3564 a Tribunalului București – Secția a II-A de Contencios Administrativ și Fiscal, din data de 08.04.2025, în sarcina Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) s-a stabilit obligația de a asigura preluarea de pe amplasamentul aparținând unui operator privat situat în Câmpulung Muscel, strada Traian nr. 223, „Parcul Industrial Câmpulung Park”, județul Argeș, a unei cantități de 1.572,31 tone de deșeuri (conform tabelului anexat prezentului caiet de sarcini – ANEXA 1). La data elaborării documentației de atribuire, deșeurile existente pe amplasament nu sunt inventariate în mod complet și corespunzător din punctul de vedere al proprietăților de periculozitate, stării fizice și modului de ambalare/depozitare. Cantitatea de 1.572,31 tone și informațiile privind categoriile/codurile de deșeuri prevăzute în ANEXA 1 reprezintă datele de referință rezultate din documentele aflate la dispoziția Autorității contractante și care au stat la baza obligației stabilite prin hotărârea judecătorească. Aceste informații nu reprezintă o inventariere și caracterizare tehnică actualizată a deșeurilor existente pe amplasament la data inițierii procedurii.
Anunţ de participare (2026-09-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de evaluare, colectare, reambalare, manipulare, transport și tratare a deșeurilor existente pe amplasamentul fostei platforme ARO Câmpulung Muscel
Număr de referință: 2026/2
Scurtă descriere:
Prin Sentința Civilă nr. 3564 a Tribunalului București – Secția a II-A de Contencios Administrativ și Fiscal, din data de 08.04.2025, în sarcina Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) s-a stabilit obligația de a asigura preluarea de pe amplasamentul aparținând unui operator privat situat în Câmpulung Muscel, strada Traian nr. 223, „Parcul Industrial Câmpulung Park”, județul Argeș, a unei cantități de 1.572,31 tone de deșeuri (conform tabelului anexat prezentului caiet de sarcini – ANEXA 1).
La data elaborării documentației de atribuire, deșeurile existente pe amplasament nu sunt inventariate în mod complet și corespunzător din punctul de vedere al proprietăților de periculozitate, stării fizice și modului de ambalare/depozitare.
Cantitatea de 1.572,31 tone și informațiile privind categoriile/codurile de deșeuri prevăzute în ANEXA 1 reprezintă datele de referință rezultate din documentele aflate la dispoziția Autorității contractante și care au stat la baza obligației stabilite prin hotărârea judecătorească. Aceste informații nu reprezintă o inventariere și caracterizare tehnică actualizată a deșeurilor existente pe amplasament la data inițierii procedurii.

Prin Sentința Civilă nr. 3564 a Tribunalului București – Secția a II-A de Contencios Administrativ și Fiscal, din data de 08.04.2025, în sarcina Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) s-a stabilit obligația de a asigura preluarea de pe amplasamentul aparținând unui operator privat situat în Câmpulung Muscel, strada Traian nr. 223, „Parcul Industrial Câmpulung Park”, județul Argeș, a unei cantități de 1.572,31 tone de deșeuri (conform tabelului anexat prezentului caiet de sarcini – ANEXA 1)

Locul principal sau locul de desfășurare: Fosta platformă ARO Câmpulung Muscel, județul Argeș
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Argeş
🏙️
Durata: 180 zile
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 70
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de executare a contractului
Criteriul de calitate (pondere): 30
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-10-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-10-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-10-08 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în statul membru de stabilire, astfel cum este descris în anexa XI la Directiva 2014/24/UE, în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea/entitatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de
(din care să rezulte denumirea completă, sediul social și punctul/punctele de lucru, persoanele autorizate (administratori/persoane împuternicite la data prezentării), domeniul de activitate principal/domeniile de activitate secundare și codurile CAEN aferente acestora) sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității/entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire/ sau, după caz ofertanții selectați să semneze acordul-cadru.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Autorizație sau apartenență la o organizație particulară necesară pentru contracte de servicii
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorul economic participant la procedură, în calitate de prestator de servicii pentru operațiunile de colectare, încărcare, transport, tratare, valorificare și/sau eliminare a cantității de deșeuri ce face obiectul prezentului caiet de sarcini, are obligația legală de a deține și menține valabile pe toată durata contractului:
• Autorizația de mediu emisă de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care să acopere în mod explicit toate codurile de deșeuri identificate prin Lista Europeană a Deșeurilor (LED) aferente fluxului contractat.
• Avize, autorizații sau înregistrări sanitar-veterinare (ANSVSA), dacă natura deșeurilor rezultată din sentința judecătorească impune respectarea legislației specifice privind produsele de origine animală sau subprodusele nedestinate consumului uman.
• Autorizații specifice pentru transportul deșeurilor periculoase, după caz, inclusiv respectarea reglementărilor internaționale și naționale privind transportul rutier de mărfuri periculoase (ADR), dotarea corespunzătoare a mijloacelor de transport și personal calificat/atestat.

Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinta nr 1.
Ofertantul va demonstra că, în ultimii 3 ani calculați până la data-limită de depunere a ofertelor, a prestat în mod corespunzător servicii de colectare/preluare, manipulare, transport și tratare, valorificare și/sau eliminare a deșeurilor periculoase pentru o cantitate cumulată de minimum 500 tone.
Cerința poate fi demonstrată prin unul sau mai multe contracte.
Nu se impune demonstrarea cantității solicitate printr-un singur contract.
Pentru contractele exprimate prin alte unități de măsură, operatorul economic va prezenta informațiile și documentele necesare stabilirii cantității relevante.
Modalitatea de îndeplinire va fi declarată inițial prin DUAE, urmând ca documentele justificative actualizate să fie prezentate în condițiile Legii nr. 98/2016.
Documentele justificative pot consta în certificate constatatoare, procese-verbale de recepție, recomandări, certificate emise de beneficiari sau alte documente echivalente din care să rezulte natura serviciilor, cantitățile gestionate și îndeplinirea corespunzătoare.
Cerinta nr 2.
Ofertantul va demonstra că dispune sau va dispune pentru executarea contractului de acces efectiv la capacități autorizate suficiente pentru gestionarea cantității maxime de 1.572,31 tone.
Dovada se poate realiza prin:
• instalații proprii;
• contracte;
• acorduri-cadru;
• precontracte;
• angajamente ferme;
• acorduri ale instalațiilor de destinație;
• alte documente echivalente.
Documentele trebuie să demonstreze posibilitatea efectivă de gestionare a cantităților în termenul ofertat.
Nu se impune ca ofertantul să dețină în proprietate instalațiile de tratare/valorificare/eliminare.
În cazul utilizării unor terți/subcontractanți se vor aplica prevederile legislației achizițiilor publice privind subcontractarea și susținerea acordată de terți.

Criteriu de selecție: Unelte, instalații sau echipamente tehnice
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul va prezenta informații privind resursele tehnice pe care le va avea efectiv la dispoziție pentru executarea contractului, corespunzătoare metodologiei și graficului propuse.
Acestea vor include, în funcție de necesitățile efective:
• mijloace de transport adecvate;
• echipamente de manipulare;
• echipamente de ridicare;
• echipamente pentru transvazare;
• sisteme de ambalare și supraambalare;
• echipamente pentru prelevare;
• acces la laboratoare competente;
• sisteme de retenție;
• echipamente pentru situații accidentale;
• acces la mijloace de cântărire verificate metrologic;
• echipamente individuale și colective de protecție.
Resursele pot fi proprii, închiriate ori asigurate prin subcontractanți, terți sau alte raporturi juridice care garantează disponibilitatea acestora.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici trebuie să precizeze partea/părțile din contract pe care intenționează să o/le subcontracteze.
Operatorii economici care depun ofertă precizeaza în DUAE numărul și data contractului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare, precum și procentajul părții subcontractate. Odata cu depunerea DUAE operatorul economic participant la procedură va prezenta și acordul de subcontractarecare va contine informatii privind partea de contract care se subcontracteaza. În cazul în care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va completa DUAE în SEAP în mod corespunzator de catre subcontractant precizând informațiile criteriilor de calificare. Daca prin subcontractant nu se îndeplineste o cerinta de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrarii neîncadrarii în motivele de excludere.
Documentele justificative care probează cele asumate în acordul de subcontractare vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Autoritatea contractanta poate respinge subcontractantul propus daca acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadreaza printre motivele de excludere și solicita ofertantului o singura data – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Sursa de finanțare pentru îndeplinirea obiectului contractului este asigurată din fonduri publice, de la Bugetul de Stat.
Având în vedere că la data inițierii prezentei proceduri de licitație deschisă nu sunt deschise integral creditele bugetare sau de angajament necesare pentru acoperirea valorii totale estimate.
Încheierea contractului este condiționată de alocarea creditelor bugetare/de angajament cu această destinație de la bugetul de stat, semnarea contractului fiind posibilă numai în situația în care se asigură finanțarea necesară.
Procedura de atribuire se derulează sub condiție suspensivă, în sensul că semnarea contractului de achiziție publică este strict condiționată de alocarea creditelor necesare finanțării obiectivului.
În cazul în care condiția suspensivă nu se împlinește în termen de maximum 6 luni de la data declarării ofertantului câștigător, procedura de atribuire se anulează, fără ca operatorul economic să poată pretinde despăgubiri sau daune-interese.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
Sursa de finanțare pentru îndeplinirea obiectului contractului este asigurată din fonduri publice, de la Bugetul de Stat.
Având în vedere că la data inițierii prezentei proceduri de licitație deschisă nu sunt deschise integral creditele bugetare sau de angajament necesare pentru acoperirea valorii totale estimate.
Încheierea contractului este condiționată de alocarea creditelor bugetare/de angajament cu această destinație de la bugetul de stat, semnarea contractului fiind posibilă numai în situația în care se asigură finanțarea necesară.
Procedura de atribuire se derulează sub condiție suspensivă, în sensul că semnarea contractului de achiziție publică este strict condiționată de alocarea creditelor necesare finanțării obiectivului.
În cazul în care condiția suspensivă nu se împlinește în termen de maximum 6 luni de la data declarării ofertantului câștigător, procedura de atribuire se anulează, fără ca operatorul economic să poată pretinde despăgubiri sau daune-interese.
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Agenția națională pentru mediu și arii protejate
Numărul național de înregistrare: 51623216
Adresa poștală: Strada: Independentei, nr. 294
Cod poștal: 060031
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Andrei Vasile
E-mail: vasile.andrei@anmap.gov.ro📧
Telefon: 0745057011📞
URL: https://anmap.gov.ro/🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Mediu
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100211824🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de notificare si de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art. 8 din Legea nr 101/2016
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 174-621677 (2026-09-08)