Servicii de întreținere cimitire și crematorii umane aflate în administrarea directă aAdministrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane

Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane Bucuresti

Serviciile de întreținere pentru cimitirele și crematoriile umane aflate în administrarea directă a Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane includ operațiuni caracteristice și activități profesionale adaptate specificului cimitirelor, menite să asigure funcționalitatea cimitirelor în condițiile impuse de lege. Operațiunile de efectuat sunt atât operațiuni efectuate mecanizat, cât și operațiuni executate manual, datorită condițiilor specifice terenului.
Obiectul contractului se referă la servicii cu caracter de regularitate, necesare și obligatorii atât prin legislația în vigoare cât și prin natura serviciilor administrative de bază ce compun tipul atribuțiilor Autorității Contractante, în acest caz menținerea unor condiții optime de întreținere pentru obiectivele administrate de aceasta.
Serviciul include operațiuni caracteristice și activități profesionale adaptate specificului cimitirelor, în condițiile impuse de lege.
NOTA : Potrivit prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta stabileste 1 termen - limita in care va asigura raspunsul clar si complet la solicitarile de clarificare/informatii suplimentare ale ofertantilor astfel :
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este 18 zile.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11 zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-10-03. Achiziția publică a fost publicată pe 2023-08-28.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2023-08-28 Anunţ de participare
2023-09-28 Informaţii suplimentare
Anunţ de participare (2023-08-28)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de întreţinere a cimitirelor
Număr de referință: 9791650_2023_PAAPD1428801
Scurtă descriere:
Serviciile de întreținere pentru cimitirele și crematoriile umane aflate în administrarea directă a Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane includ operațiuni caracteristice și activități profesionale adaptate specificului cimitirelor, menite să asigure funcționalitatea cimitirelor în condițiile impuse de lege. Operațiunile de efectuat sunt atât operațiuni efectuate mecanizat, cât și operațiuni executate manual, datorită condițiilor specifice terenului. Obiectul contractului se referă la servicii cu caracter de regularitate, necesare și obligatorii atât prin legislația în vigoare cât și prin natura serviciilor administrative de bază ce compun tipul atribuțiilor Autorității Contractante, în acest caz menținerea unor condiții optime de întreținere pentru obiectivele administrate de aceasta. Serviciul include operațiuni caracteristice și activități profesionale adaptate specificului cimitirelor, în condițiile impuse de lege. NOTA : Potrivit prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta stabileste 1 termen - limita in care va asigura raspunsul clar si complet la solicitarile de clarificare/informatii suplimentare ale ofertantilor astfel : Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11 zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de întreţinere a cimitirelor 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Agenţie/birou regional sau local
Numele autorității contractante: Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane Bucuresti
Adresa poștală: Strada: Calea Serban Voda, nr. 249
Cod poștal: 040124
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.accu.ro 🌏
E-mail: contact@accu.ro 📧
Telefon: +40 0216363571 📞
Fax: +40 3344254 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100170024 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-08-28 📅
Termen-limită de depunere: 2023-10-03 📅
Data publicării: 2023-09-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 168-530245
Număr JO-S: 168
Informații suplimentare
Membrii comisiei de evaluare si expertul cooptat

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Serviciile de întreținere pentru cimitirele și crematoriile umane aflate în administrarea directă a Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane includ operațiuni caracteristice și activități profesionale adaptate specificului cimitirelor, menite să asigure funcționalitatea cimitirelor în condițiile impuse de lege. Operațiunile de efectuat sunt atât operațiuni efectuate mecanizat, cât și operațiuni executate manual, datorită condițiilor specifice terenului.
Arată mai mult
Obiectul contractului se referă la servicii cu caracter de regularitate, necesare și obligatorii atât prin legislația în vigoare cât și prin natura serviciilor administrative de bază ce compun tipul atribuțiilor Autorității Contractante, în acest caz menținerea unor condiții optime de întreținere pentru obiectivele administrate de aceasta.
Arată mai mult
Serviciul include operațiuni caracteristice și activități profesionale adaptate specificului cimitirelor, în condițiile impuse de lege.
NOTA : Potrivit prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta stabileste 1 termen - limita in care va asigura raspunsul clar si complet la solicitarile de clarificare/informatii suplimentare ale ofertantilor astfel :
Arată mai mult
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este 18 zile.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11 zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 33027707.52 RON 💰
Scurtă descriere:
Servicii de întreținere cimitire și crematorii umane aflate în administrarea directă a Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini.
Cantitățile minime și maxime se regăsesc la capitolul ”Serviciile solicitate: cantitățile și activitățile ce vor fi realizate” din caietul de sarcini, paginile 3 -6.
Durata: 24 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Cimitirele si crematoriile umane aflate in administrarea ACCU

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința 1- Neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 si 167 din Legea privind achizitiile nr 98/2016 pentru ofertant/ tert sustinator/subcontractant
Modalitate de indeplinire : se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire (inclusiv eventualii terti si subcontractanti) cu informatiile aferente situatiei lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
În sensul celor de mai sus, operatorul economic situat pe primul loc, la solicitarea autorităţii contractante va prezenta documente-suport actualizate/la zi :
- certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal,
iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate;
- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Arată mai mult
- după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
Cerința 2: - Neîncadrarea în prevederile art. 59 -60 din Legea privind achizitiile nr 98/2016
Modalitate de indeplinire: Completarea Formularului „Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 59-60 din Legea privind achizitiile nr 98/2016”. Se va prezenta atât de lider de asociere, asociat, subcontractant, cât si de tertul sustinator, odata cu DUAE având în vedere prevederile acestuia si obligativitatea asumarii lor în momentul participarii la procedura.
Arată mai mult
Persoane responsabile cu atribuirea contractului din partea Autoritatii Contractante precum si persoanele din cadrul autoritatii contractante ce pot influenta continutul documentatiei de atribuire si/sau procedura de atribuire sunt:
1. Persoane cu funcție de conducere: Iana Emil - Director, Dan - Iulian CROITORU - director adjunct; Ionel SOARE - director adjunct; Gina VASILACHE - Șef birou Achiziții Publice, Cristian-Mihai Mănăilă - Șef birou Financiar; Monica Florentina PANCU - Șef Serviciu Resurse Umane; Mihai Bîgu - Șef birou Administrativ;
Arată mai mult
2. Membrii comisiei de evaluare:
Președinte: - Gina Vasilache
membru comisia de evaluare: Edward RĂȘCHITOR
membru comisia de evaluare: Mihai SĂNDULESCU
membru comisia de evaluare: Marioara ILIESCU
membru comisia de evaluare: Stelică SÎRBU
Persoane implicate in procedură din partea consultantului in achiziții publice: SC FIRST WIDE WEB SRL - Andrescu Andreea- Cristina - expert cooptat
În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare membru al asocierii are obligatia de a demonstra îndeplinirea cerintei prin prezentarea documentelor justificative, la solicitarea autoritatii contractante către operatorul economic clasat pe locul 1 in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz.
Cerința 1- Operatorii economici care depun ofertă individuală sau comună trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică inclusiv pentru asociați în cazul ofertei comune și subcontractanți, daca este cazul, care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Arată mai mult
Modalitate de îndeplinire: Se va completa DUAE de către toți operatorii economici (ofertanți/ ofertanți asociați /subcontractanți) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, în funcție de situația fiecarui operator economic în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. La solicitarea autorității contractante doar ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar rezultat după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, vor prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Aceste documente sunt:
Arată mai mult
Pentru persoanele juridice/fizice române: Se va prezenta certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul competent. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/valide la data prezentării acestuia. Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent in codurile CAEN din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, iar ofertantul trebuie să fie autorizat sa desfasoare activitatile aferente contractului, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004.
Arată mai mult
Pentru persoane juridice/fizice străine: Se vor prezenta documente echivalente care sa dovedească forma de înregistrare/autorizare ori apartenenta, din punct de vedere profesional în conditiile legii din tara de rezidentă, din care sa rezulte că operatorul economic este adecvat constituit, că nu se află în niciuna din situatiile de anulare a constituirii si că are capacitatea profesională de a realiza activitatile care fac obiectul prezentului contract în corelare cu cerintele mai sus mentionate si reglementarile aplicabile în tara de origine/ tara în care operatorul economic este stabilit, în limba în care au fost emise, însoțite de o traducere autorizata a acestora în limba română. Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent în domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate. Informațiile cuprinse în aceste documente trebuie sa fie reale/valide la data prezentării acestora.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatOperatorii economici vor face dovada că în ultimii 3 ani raportați la termenul limită de depunere a ofertelor au prestat servicii similare în valoare cumulată de cel puțin 1.376.154,48 lei fără TVA. Prin servicii similare autoritatea contractantă înțelege servicii de curățenie și întreținere a zonelor verzi (parcuri / grădini/ cimitire)
Arată mai mult
Proportia de subcontractareInformatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze, conform prevederilorart.55 din Legea 98/2016.
Certificate emise de organisme independente cu privire la sistemele sau standardele de management de mediuDovada implementării sistemului de management al mediului din seria ISO 14001 sau echivalente/ documente emise în condițiile art. 200 alin. (2) din Legea 98/2016 pentru activitatea principală care face obiectul contractului.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de către toți operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/ subcontractanți/ terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, în funcție de situația fiecărui operator economic în conformitate cu art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. La solicitarea autoritatii contractante, operatorul economic clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind experiența similară.Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similara sunt urmatoarele, fara a se limita la:- certificate de predare-primire; - recomandari;- procese-verbale de recepție;- certificate constatatoare;- alte documente relevante.Nota: Enumerarea nu este cumulativa.Din documentele prezentate sa reiasa toate elementele necesare pentru confirmarea indeplinirii cerintei de capacitate tehnica. Nota 1: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Nota 2: In vederea indeplinirii cerintei, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/unor tert/terti. In acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 si ale art. 48 din HG nr. 395/2016. Nota 3: In conformitate cu Notificarea 256/2016 se solicita tuturor ofertantilor ca odata cu depunerea DUAE sa prezinte angajamentul tertului sustinator, (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/terti sustinatori din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora) acordul de asociere si acordul de subcontractare. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc la solicitarea autoritatii contractante.Nota 4: a) Pentru transformarea in Lei se va utiliza cursul mediu pentru anul 2020, 2021, 2022. b) Pentru alte monede decat Euro, se transforma mai intai in Euro, utilizandu-se cursul mediu pentru anul 2020, 2021, 2022 publicat pe site-ul http://ec.europa.eu/budget/inforeuro.Pentru transformarea Euro in Lei se vor urma indicatiile de la punctul a.Informatii privind asociatiiModalitatea de indeplinire: Se completeaza DUAE conform prevederilor art. 193, alin (1) din Legea nr. 98/2016 Asociatii nu trebuie sa se afle în situatiile prevazute de art 164 din Legea 98/2016, art. 165 din Legea nr. 98/2016 si art. 167 din Legea nr. 98/2016 din, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta si acordul de asociere. Documentele justificative care probeaza cele asumate in acord/acorduri vor fi prezentate la solicitarea AC doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.Informatii privind tertul sustinator tehnic Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic poate fi susținută în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016. Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate. Odată cu depunerea DUAE se prezintă Angajament terț/i susținători și documente anexe la angajament, transmise de terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia. Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziție publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament. Informatii privind subcontractanțiiProportia de subcontractare Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei.Modalitatea de indeplinire: Subcontractanții vor completa la rândul lor DUAE. Odată cu DUAE se prezintă și acordul de subcontractare (Formularul nr.4). Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele excludere și solicita ofertantului o singură dată înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant. Contractele incheiate cu subcontractantul/ subcontractantii vor fi prezentate de ofertantul castigator la semnarea contractului.
Arată mai mult
Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de identificare alesubcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei.Subcontractanții vor completa la rândul lor DUAE. Odată cu DUAE se prezintă și acordul de subcontractare (Formularul nr.5).Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privindcapacitatea sau se încadrează printre motivele excludere și solicita ofertantului o singură dată înlocuirea acestuia și prezentarea unuialt subcontractant. Contractele incheiate cu subcontractantul/ subcontractantii vor fi prezentate de ofertantul castigator la semnareacontractului.Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente : angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv încare se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz.
Arată mai mult
Se va completa DUAE. Documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, dupa aplicarea criteriului de atribuire.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-02-03 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-10-03 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare si expertul cooptat
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experiența inginerului horticol
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 90

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 9791650
Contact
Punct de contact: Mihai constantin sandulescu
Adresă internet: www.accu.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100170024 🌏

Referință
Informații suplimentare
Solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la sectiunea Intrebari din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP la sectiunea Documentatie, clarificari si decizii din cadrul anuntului de participare, autoritatea contractanta urmand să nu dea curs solicitarilor adresate prin altă modalitate de comunicare decât cea stabilită.
Arată mai mult
Operatorii economici au dreptul de a transmite oferta numai in format electronic si numai pana la data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor. Aceste raspunsuri vor face parte din documentatia de atribuire si este obligatoriu ca la elaborarea ofertei sa fie avute in vedere.
Arată mai mult
Mai multi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna, avand obligatia sa isi legalizeze din punct de vedere formal asocierea numai in cazul in care oferta comuna va fi declarata castigatoare (Formularul pus la dispozitie in fisierul “Modele de formulare”). Atunci cand un grup de operatori economici depune oferta comuna, capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
Arată mai mult
Operatorii economici au obligativitatea depunerii DUAE odata cu oferta, sub sanctiunea respingerii ofertei ca inacceptabila conf.art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr.395/2016.
Pentru îndeplinirea obligației referitoare la modul de transmitere a DUAE de către operatorii economici participanți la procedurile de atribuire, prevăzută la art. 60 alin. (1) și (4), art. 69 alin. (1) și (3), art. 123 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 67 alin. (1) și (4), art. 76 alin. (1) și (3), art. 129 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, aceștia vor completa direct în SEAP, în secțiunea dedicată a procedurii de interes, DUAE-ul deja configurat de autoritatea contractantă. DUAE, astfel completat, va putea fi vizualizat și analizat de către autoritățile contractante în secțiunea dedicată acestuia.
Arată mai mult
Comunicarea privind rezultatul procedurii va fi transmisa prin intermediul SEAP.
Toata procedura se va desfasura online, prin intermediul operatorului SEAP. Data si ora limita pentru depunerea ofertelor vor fi mentionate in invitatia de participare. Toate documentele care fac parte din oferta candidatilor vor purta in mod obligatoriu semnatura electronica extinsa conform art 60 alin 4 din HG 395/2016.
Arată mai mult
Neprezentarea propunerii tehnice si/sau financiare are ca efect respingerea ofertei.

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Eventualele contestatii se pot depune la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor si vor fi solutionate potrivit Legii
101/2016.
Termenul de depunere al contestatiei : in conformitate cu art.8 din legea 101/2016
Sursa: OJS 2023/S 168-530245 (2023-08-28)
Informaţii suplimentare (2023-09-28)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-09-28 📅
Termen-limită de depunere: 2023-10-12 📅
Data publicării: 2023-10-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 190-593509
Se referă la anunț: 2023/S 168-530245
Număr JO-S: 190
Sursa: OJS 2023/S 190-593509 (2023-09-28)