Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Operatorul economic participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (ofertant cu ofertă individuală, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător), nu trebuie să se afle sub incidența prevederilor art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, care determină excluderea din procedura de atribuire.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței:
Operatorii economici vor completa în SEAP, în secțiunea dedicată, Documentul Unic de achiziție European (DUAE), constând în declarația pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare conform cărora nu se încadrează în prevederile art.164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016. Ulterior la solicitarea autorității contractante, doar operatorii economici ale căror oferte se clasează în primele 3 locuri în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, vor prezenta documente justificative pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare declarate prin DUAE, cum ar fi:
- Certificat de atestare fiscală (datorii la bugetul general consolidat) din care să reiasă faptul că operatorul economic nu are datorii restante la momentul prezentării;
- Certificat privind achitarea impozitelor și taxelor locale (datorii la bugetele locale) din care să reiasă faptul că operatorul economic nu are datorii restante la momentul prezentării ofertei;
- Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere, sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv – valabil la momentul prezentării;
- După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin (2) art. 167 alin (2) și art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, alte documente edificatoare după caz.
Asociații, terții susținători și/sau subcontractanții se vor autentifica în sistem și vor completa Documentul Unic de Achiziție European (DUAE), în calitatea în care au fost incluși în procedura de atribuire.
Se va prezenta la momentul depunerii o declarație în conformitate cu regulile obligatorii referitoare la condițiile privind respectarea condițiilor de mediu, sociale și cu privire la relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări conform art. 51 alin.(2) din Legea nr. 98/2016, se pot obține de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (site: www.mmuncii.ro)- Formularul nr. 4
Informațiile se pot obține de pe site-urile:
http://www.inspectmun.ro/legislatie/legislatie.html
http://www.anpm.ro/web/guest/legislatie.
Ofertanții / ofertanții asociații / terții susținători / subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevazute la art. 59, 60 din Legea nr. 98/2016- Formular nr. 3
Persoanele ce detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt:
Liviu Sebastian Jicman - Președinte
Attila Iuliu Weinberger - Vicepreşedinte
Corina Raluca Încrosnatu - Secretar General
Monica Camen - Director General Economic, Achiziții Publice și Administrativ
Carmen Blanca Fudulu - Consilier Jurdic IA, Compartimentul Juridic
Cristina-Emanuela Ilinoiu - Consilier Jurdic IA, Compartimentul Juridic
Adriana-Camelia-Silvia Popp - Consilier Jurdic IA, Compartimentul Juridic
Simona Tănăsescu - Expert IA, Biroul Achiziții Publice
Silviu Cristian Andrieș - Expert II, Biroul Achiziții Publice
Adrian Deaconescu - Șef Serviciu, Serviciul Financiar-Contabilitate
Angela Roșioru - Expert IA, Serviciul Financiar-Contabilitate
Octavian Perpelea - Expert IA, Direcția Generală Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Istorice
Claudian-Ciprian Șiman - Expert IA, Direcția Generală Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Istorice
Gabriela -Liliana Blebea - Director, Directia Economica
Eduard Radi - Expert CFFP, Direcția Economică
Orice Operator Economic participant la procedură, indiferent dacă este Ofertant individual, membru al unei asocieri, Subcontractant sau Terț Susținător trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
Operatorii economici vor completa în SEAP, în secțiunea dedicată, Documentul Unic de Achiziții European (DUAE), conform art. 193-195 din Legea nr. 98/2016, cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către operatorii economici ale căror oferte se clasează în primele 3 locuri în urma aplicării criteriului de atribuire, întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, care sa cuprindă informații reale/actuale la momentul prezentării.