Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de autoritate contractantă, dorește să încheie un acord-cadru cu minim unul și maxim zece operatori economici care să asigure servicii de transport aerian intern și internațional de călători, pe o perioadă de 24 luni. Participarea delegațiilor Autorității pentru Digitalizarea României la târguri, expoziții, și alte asemenea manifestări în domeniul de competență al ADR. Îmbunătățirea relațiilor internaționale pe marginea subiectelor abordate în cadrul conferințelor, evenimentelor și transpunerea lor în legislația din România. Participarea în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul de competență al ADR, potrivit cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al Instituțiilor Uniunii Europene. Acord-cadru de servicii încheiat cu operatorii economici ale căror oferte vor fi declarate admisibile și conforme, și care vor fi clasate pe primele 10 locuri după aplicarea criteriului de atribuire, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru, contracte subsecvente/comenzi. Reluarea competiției se va desfășura offline. Atribuirea contractelor subsecvente/comenzilor se va realiza cu respectarea elementelor/condiţiilor prevăzute în acordul-cadru, prin reluarea competiţiei între toţi operatorii economici semnatari ai acordului – cadru, ori de cate ori va apărea necesitatea organizării unor deplasări în ţară şi/sau străinătate pentru personalul sau delegaţii autorităţii contractante. Obiectul reluării competiţiei îl constituie preţul serviciilor de transport aerian (bilete de avion) solicitate de către autoritatea contractantă. La reluarea competiţiei, va fi aplicat criteriul de atribuire “prețul cel mai scăzut” pentru serviciile de transport aerian solicitate. - cantitatea minimă estimată pentru acordul-cadru – 75 bilete de avion - cantitatea maximă estimată pentru acordul-cadru – 250 bilete de avion - cantitatea minima estimată pentru un contract subsecvent – 1 bilet de avion - cantitatea maximă estimată pentru un contract subsecvent – 10 bilete de avion Frecvența de atribuire a contractelor/comenzilor subsecvente - ori de câte ori va apărea necesitatea organizării unor deplasări în ţară şi/sau străinătate pentru personalul sau delegaţii autorităţii contractante. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 60.000 lei, fără TVA
Anunţ de participare (2026-06-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de transport aerian intern și internațional de pasageri
Număr de referință: 42283735/2026/10
Scurtă descriere:
Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de autoritate contractantă, dorește să încheie un acord-cadru cu minim unul și maxim zece operatori economici care să asigure servicii de transport aerian intern și internațional de călători, pe o perioadă de 24 luni. Participarea delegațiilor Autorității pentru Digitalizarea României la târguri, expoziții, și alte asemenea manifestări în domeniul de competență al ADR. Îmbunătățirea relațiilor internaționale pe marginea subiectelor abordate în cadrul conferințelor, evenimentelor și transpunerea lor în legislația din România. Participarea în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul de competență al ADR, potrivit cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al Instituțiilor Uniunii Europene. Acord-cadru de servicii încheiat cu operatorii economici ale căror oferte vor fi declarate admisibile și conforme, și care vor fi clasate pe primele 10 locuri după aplicarea criteriului de atribuire, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru, contracte subsecvente/comenzi. Reluarea competiției se va desfășura offline. Atribuirea contractelor subsecvente/comenzilor se va realiza cu respectarea elementelor/condiţiilor prevăzute în acordul-cadru, prin reluarea competiţiei între toţi operatorii economici semnatari ai acordului – cadru, ori de cate ori va apărea necesitatea organizării unor deplasări în ţară şi/sau străinătate pentru personalul sau delegaţii autorităţii contractante. Obiectul reluării competiţiei îl constituie preţul serviciilor de transport aerian (bilete de avion) solicitate de către autoritatea contractantă. La reluarea competiţiei, va fi aplicat criteriul de atribuire “prețul cel mai scăzut” pentru serviciile de transport aerian solicitate.
- cantitatea minimă estimată pentru acordul-cadru – 75 bilete de avion
- cantitatea maximă estimată pentru acordul-cadru – 250 bilete de avion
- cantitatea minima estimată pentru un contract subsecvent – 1 bilet de avion
- cantitatea maximă estimată pentru un contract subsecvent – 10 bilete de avion
Frecvența de atribuire a contractelor/comenzilor subsecvente - ori de câte ori va apărea necesitatea organizării unor deplasări în ţară şi/sau străinătate pentru personalul sau delegaţii autorităţii contractante.
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 60.000 lei, fără TVA

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de transport aerian📦
Valoarea estimată fără TVA: 945 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de autoritate contractantă, dorește să încheie un acord-cadru cu minim unul și maxim zece operatori economici care să asigure servicii de transport aerian intern și internațional de călători, pe o perioadă de 24 luni. Participarea delegațiilor Autorității pentru Digitalizarea României la târguri, expoziții, și alte asemenea manifestări în domeniul de competență al ADR. Îmbunătățirea relațiilor internaționale pe marginea subiectelor abordate în cadrul conferințelor, evenimentelor și transpunerea lor în legislația din România. Participarea în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul de competență al ADR, potrivit cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al Instituțiilor Uniunii Europene. Acord-cadru de servicii încheiat cu operatorii economici ale căror oferte vor fi declarate admisibile și conforme, și care vor fi clasate pe primele 10 locuri după aplicarea criteriului de atribuire, atribuind ulterior, prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru, contracte subsecvente/comenzi. Reluarea competiției se va desfășura offline. Atribuirea contractelor subsecvente/comenzilor se va realiza cu respectarea elementelor/condiţiilor prevăzute în acordul-cadru, prin reluarea competiţiei între toţi operatorii economici semnatari ai acordului – cadru, ori de cate ori va apărea necesitatea organizării unor deplasări în ţară şi/sau străinătate pentru personalul sau delegaţii autorităţii contractante. Obiectul reluării competiţiei îl constituie preţul serviciilor de transport aerian (bilete de avion) solicitate de către autoritatea contractantă. La reluarea competiţiei, va fi aplicat criteriul de atribuire “prețul cel mai scăzut” pentru serviciile de transport aerian solicitate. Termene pentru depunerea/răspunsul la solicitările de clarificări/informații suplimentare: A. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificările și completările ulterioare, termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legatură cu documentația de atribuire este cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. B. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarficare/informațiilor suplimentare în a 11 - a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Daca aceste termene se sfârsesc în zile nelucrătoare sau sărbători legale, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP www.e-licitatie.ro.

Informații suplimentare:
Pe durata perioadei de valabilitate a Acordului-cadru, Părțile au dreptul de a conveni modificarea și/sau completarea clauzelor acestuia, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, cu acordul Părților, prin act adițional, fără a afecta caracterul general al Acordului-cadru, în limitele dispozițiilor prevăzute de art. 221 și 222 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Modificările acordului-cadru se pot referi, fără a se limita la:
(i) Variații ale activităților din acordul-cadru necesare în scopul îndeplinirii obiectului acordului-cadru (diferențele dintre cantitățile estimate inițial și cele real furnizate);
(ii)Opțiuni/variații ale duratei acordului-cadru;
(iii)Opțiuni/variații ale cantităților ce urmează a fi achiziționate.
Opțiunea de achiziționare suplimentară/extindere a duratei acordului-cadru nu va fi luată în considerare dacă finanțarea nu este disponibilă sau dacă performanța anterioară a Promitenților-prestatori nu se încadrează în standardul de calitate stabilit prin Caietul de sarcini.
În cazul în care se constată necesitatea unor cantități suplimentare, autoritatea contractantă își rezervă opțiunea de a achiziționa cantități suplimentare de servicii la prețurile unitare din ofertele financiare detaliate.
Partea care propune modificarea Acordului-cadru are obligația de a transmite celeilalte Părți propunerea de modificare a Acordului-cadru, împreună cu documentele support, cu cel puțin 20 zile lucrătoare înainte de data la care se consideră că modificarea ar trebui să producă efecte.
Modificările nesubstanțiale, așa cum sunt definite acestea în cuprinsul art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, sunt singurele modificări ale Acordului-cadru care pot fi făcute fără organizarea unei noi proceduri de atribuire.
Modificările contractuale nu trebuie să afecteze, în niciun caz și în niciun fel, rezultatul procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia Promitenții-prestatori au fost declarați câștigători în cadrul procedurii de atribuire.

Locul principal sau locul de desfășurare:
Sediul principal și secundar al Autorității pentru Digitalizarea României din Bd. Libertății nr 14, sector 5, București și din str. Italiană nr. 22, sector 2, București, România
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti
🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅ Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-07-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-07-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare.
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu un singur operator ✅
Numărul maxim de participanți: 10
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-07-27 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare.
Facturare electronică: Obligatorie
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorul economic trebuie să dețină o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, dovedind astfel că este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru.
Operatorii economici participanți la procedură (Ofertanți individuali, ofertanții asociați, subcontractanții), vor completa DUAE cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă, informații necesare pentru demonstrarea capacității de exercitare a activității profesionale.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă poate solicita ofertanților să depună toate sau o parte dintre documentele justificative ca dovadă a informațiilor declarate în DUAE, în orice moment pe durata desfășurării procedurii de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii.
Modalitatea de îndeplinire:
Autoritatea contractantă va accepta, la momentul depunerii ofertei, formularul DUAE, ca dovada preliminară care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplinește cerințele solicitate, urmând ca înainte de stabilirea câștigătorilor, ofertanții aflați pe primele 10 locuri după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte la solicitarea autorității contractante documente justificative actualizate/valabile la momentul prezentării, prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare şi selecție, în conformitate cu informațiile declarate în DUAE.
Documentele justificative ce vor fi solicitate de autoritatea contractantă și care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt:
- Certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care să rezulte datele de identificare ale operatorului economic, acționarii/asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare, domeniul de activitate principal/secundar, codurile CAEN aferente acestora. Codul CAEN al activității ofertantului trebuie să fie corespunzător obiectului contractului.
Informațiile din certificatul constatator trebuie să fie actuale/reale/valide la data prezentării acestuia.
În cazul acțiunilor la purtător, conform art. 53 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,, „În vederea respectării principiilor transparenței și tratamentului egal, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, iar operatorul economic are obligația de a comunica datele de identificare a deținătorilor/beneficiarilor reali ai acțiunilor la purtător, în situația în care forma de organizare a operatorului economic ofertant/candidat, terț susținător sau subcontractant la procedură este de societate pe acțiuni, cu capital social reprezentat prin acțiuni la purtător.”
Pentru documentul menționat mai sus, ofertanții străini pot depune documente echivalente, emise în țara de rezidență, traduse în limba română semnate și parafate de un traducător autorizat, care dovedesc o formă de înregistrare/atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, conforme cu legile țării de rezidență a ofertanților, documente de atestare care vor evidenția elemente precum denumirea completă, durata de funcționare, sediul social, asociați/acționari, persoane împuternicite/administratori, domenii de activitate autorizate.
Operatorii economici participanți la procedură, vor completa Formularul nr. 9 din care trebuie să rezulte că nu se regăsesc în situațiile prevăzute:
- la art. 5K din Regulamentul (UE) 2022/576,
- în prevederile Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, privind beneficiarii reali ai persoanei juridice.
La momentul depunerii ofertei, operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa Formularul nr. 9 pus la dispoziție de autoritatea contractantă.
Această declarație se va prezenta odată cu DUAE.
Modalitatea de îndeplinire:
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, de către ofertanții aflați pe primele 10 locuri după aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu mod. și complet. ult.: Documentele care cuprind informațiile cu privire la beneficiarul real, conform formularului nr. 9.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Autorizație sau apartenență la o organizație particulară necesară pentru contracte de servicii
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertanții trebuie să dovedească că sunt membri/agenți acreditați IATA(Asociația Internațională de Transport Aerian – International Air Transport Association) sau echivalent, valabilă la momentul prezentării acesteia, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, privind normele commune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate (reformare), în care se menționează faptul că un operator atestat este un operator care dispune de capacitate profesională și organizatorică necesară pentru a asigura siguranța operațiunilor menționate în certificate, astfel cum se prevede prin dispozițiile relevante de drept comunitar sau național.
Operatorii economici participanți la procedură (Ofertanți individuali, ofertanții asociați, subcontractanții), vor completa DUAE cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă (numărul și data documentului de acreditare ca membru/agent acreditat IATA), informații necesare pentru demonstrarea capacității de exercitare a activității profesionale.

- Documentul care atestă calitatea de membru/agent acreditat IATA (Asociația Internațională de Transport Aerian – International Air Transport Association) sau echivalent, valabil la momentul prezentării acestuia.

Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Dovedirea experienţei similare
Ofertanții (ofertant individual, asociaţii în cazul ofertelor comune şi dacă este cazul terțul susținător în situaţia susţinerii), trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani, raportați la data limita de depunerea a ofertelor stabilită în anunțul de participare, au prestat și au dus la bun sfârșit servicii similare cu cele care fac obiectul viitorului accord-cadru ce urmează a fi atribuit, în valoarea minimă cumulată de 20.000,00 lei fără TVA, la nivelul a maxim 3 contracte/contracte subsecvente/comenzi.
Ultimii 3 ani vor fi calculati până la data limită de depunere a ofertei, conform prevederilor art. 13 alin.(2) din Instrucțiunea nr.2/2017 a Președintelui ANAP, cu mențiunea că modul de calul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalări ale termenului limită prevăzut în invitație.
Pentru contractele/contractele subsecvente/comenzile care sunt în altă monedă decât lei, pentru calculul echivalenței se va aplica cursul mediu anual lei/altă valută comunicat de BNR, pentru fiecare an în parte, din ultimii 3 ani.
Prin servicii similare cu obiectul viitorului accord-cadru ce urmează a fi atribuit, se înțeleg servicii de transport aerian, care au fost duse la bun sfârșit.
Prin servicii duse la bun sfârșit, se înțeleg:
a) servicii recepţionate parţial, cu condiţia ca specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţă similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent;
b) servicii recepționate la sfârșitul prestării serviciului.
Modalitate de îndeplinire:
Operatorii economici participanți la procedură (Ofertanții individuali, ofertanții asociați, terții susținători), vor completa DUAE cu informațiile aferente situației lor, completându-se secțiunile aferente cerinței solicitate cu informații relevante ce descriu nivelul lor de experienţă similară, la nivelul a maxim 3 contracte/contracte subsecvente/comenzi de prestări servicii și care demonstrează realizarea plafoanelor valorice impuse, informații cum ar fi:
- numărul și data contractului/contractului subsecvent/comenzii invocat drept experiență similară;
- tipul, obiectul și valoarea contractului/contractului subsecvent/comenzii;
- beneficiarul contractului/contractului subsecvent/comenzii şi datele sale de contact;
- data şi numărul documentului de recepţie, precum şi ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA.
Autoritatea contractantă va solicita ofertanților aflați pe primele 10 locuri după aplicarea criteriului de atribuire, conform prevederilor art. 132 alin. (2) din HG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, următoarele documente justificative:
- copii ale unor părți relevante ale contractelor/contractelor subsecvente/comenzilor prin care se probează experiența similară solicitată, și care să facă dovada că serviciile prestate în domeniul solicitat au fost duse la bun sfârșit. Din contractele/contractele subsecvente/comenzile prezentate trebuie să reiasă identitatea părților, obiectul contractului/contractului subsecvent/comenzii şi al serviciilor prestate, valoarea fără TVA a serviciilor similare prestate, perioada de desfăşurare.
- pentru contractele/contractele subsecvente/comenzile care probează experiența similară, se pot prezenta documente constatatoare/recomandări/procese verbale de recepţie etc. emise de beneficiarul serviciilor prestate din care să reiasă fără echivoc prestarea de servicii similare de tipul solicitat, precum şi modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale/alte documente care probează cele asumate prin DUAE.
- orice alte dovezi nominalizate de Ofertant în DUAE (răspuns) ca documente justificative pentru declarațiile făcute în legătură cu serviciile prestate.
Toate documentele menționate în prezenta secțiune redactate în altă limbă decât româna vor fi însoţite de traducerea autorizată.
În cazul în care un operator economic prezintă pentru îndeplinirea cerinței de calificare, contracte ce au fost executate într-o asociere, vor fi avute în vedere părțile/valorile prestate de operatorul economic.
În situația în care operatorul economic a realizat serviciile în calitate de subcontractant în contractul prezentat drept experiență similară, va prezenta documente prin care prestatorul confirmă realizarea serviciilor, iar beneficiarul final al contractului atestă faptul că operatorul economic a avut calitatea de subcontractant.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
În cazul în care are intenția să subcontracteze parte/părţi din contract, ofertantul are obligaţia de a cuprinde în oferta sa denumirea subcontractanților şi datele de contact ale acestora, partea/părțile din contract care urmează a fi îndeplinite de către aceştia, procentul din contract la care se ridică partea/părțile respective, precum şi acordul subcontractanților cu privire la aceste aspecte, dacă aceste informaţii sunt cunoscute la data depunerii ofertelor.
Se va completa și transmite DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor, inclusiv de către subcontractanţii nominalizaţi în ofertă.
Operatorii economici vor indica în cadrul DUAE informaţii cu privire la partea/părţile din contract pe care intenționează să le subcontracteze.
Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor prezenta DUAE completat în mod corespunzător de fiecare entitate participantă în parte (după caz, ofertant, subcontractant declarat) împreună cu Acordul/Acordurile de subcontractare, în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Acordul de subcontractare/angajamentul ferm de susținere se va depune odată cu DUAE.
Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere.
Autoritatea contractantă va solicita, la încheierea acordului-cadru, prezentarea contractelor de subcontractare încheiate între viitorul contractant şi subcontractanţii nominalizaţi în ofertă. Contractele prezentate trebuie sa fie în concordanță cu oferta şi se vor constitui în anexe la contractul de achiziţie publică.
Având în vedere prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr.98/2016, subcontractanţii își vor exprima la data depunerii ofertei/momentul introducerii acestora în contractul de achiziţie publică opțiunea de a fi sau nu plătiți direct de către autoritatea contractantă.
Modalitatea de îndeplinire:
Documentele justificative din care rezultă modul efectiv prin care subcontractanții/terţii susţinători asigură îndeplinirea obligațiilor asumate, se vor solicita de către autoritatea contractantă ofertanților aflați pe primele 10 locuri după aplicarea criteriului de atribuire.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Autoritatea pentru digitalizarea romaniei
Numărul național de înregistrare: 42283735
Adresa poștală: Strada: Libertăţii, nr. 14
Cod poștal: 050706
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Aura-Andreia Ciobanu
E-mail: aura.ciobanu@adr.gov.ro📧
Telefon: +40 374411104📞
Fax: +40 213052899 📠
URL: https://www.adr.gov.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100208879🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
Pe durata perioadei de valabilitate a Acordului-cadru, Părțile au dreptul de a conveni modificarea și/sau completarea clauzelor acestuia, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, cu acordul Părților, prin act adițional, fără a afecta caracterul general al Acordului-cadru, în limitele dispozițiilor prevăzute de art. 221 și 222 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Modificările acordului-cadru se pot referi, fără a se limita la:
(i) Variații ale activităților din acordul-cadru necesare în scopul îndeplinirii obiectului acordului-cadru (diferențele dintre cantitățile estimate inițial și cele real furnizate);
(ii)Opțiuni/variații ale duratei acordului-cadru;
(iii)Opțiuni/variații ale cantităților ce urmează a fi achiziționate.
Opțiunea de achiziționare suplimentară/extindere a duratei acordului-cadru nu va fi luată în considerare dacă finanțarea nu este disponibilă sau dacă performanța anterioară a Promitenților-prestatori nu se încadrează în standardul de calitate stabilit prin Caietul de sarcini.
În cazul în care se constată necesitatea unor cantități suplimentare, autoritatea contractantă își rezervă opțiunea de a achiziționa cantități suplimentare de servicii la prețurile unitare din ofertele financiare detaliate.
Partea care propune modificarea Acordului-cadru are obligația de a transmite celeilalte Părți propunerea de modificare a Acordului-cadru, împreună cu documentele support, cu cel puțin 20 zile lucrătoare înainte de data la care se consideră că modificarea ar trebui să producă efecte.
Modificările nesubstanțiale, așa cum sunt definite acestea în cuprinsul art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, sunt singurele modificări ale Acordului-cadru care pot fi făcute fără organizarea unei noi proceduri de atribuire.
Modificările contractuale nu trebuie să afecteze, în niciun caz și în niciun fel, rezultatul procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia Promitenții-prestatori au fost declarați câștigători în cadrul procedurii de atribuire.
Termenul de solicitare de clarificări cu privire la Documentația de atribuire: cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor
Termen de răspuns la solicitările de clarificări: cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Autoritatea pentru digitalizarea romaniei-serviciul juridic și contencios administrativ
Numărul național de înregistrare: 42283735_3
Adresa poștală: Bd. Libertății nr. 14, sect. 5 București
Cod poștal: 050706
E-mail: juridic@adr.gov.ro📧
Telefon: +40 374411104📞
URL: https://www.adr.gov.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform prevederilor Legii 101/2016, orice persoană care consideră că a fost vătămată de o eroare sau de o neregulă printr-un act al A.C., care încalcă legile privind achizițiile publice, poate depune o plângere în termen de10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal: i. fie pe cale administrativ-jurisdicțională la CNSC; ii. fie pe cale judiciară la instanța de judecată.
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Conform prevederilor Legii 101/2016, orice persoană care consideră că a fost vătămată de o eroare sau de o neregulă printr-un act al A.C., care încalcă legile privind achizițiile publice, poate depune o plângere în termen de10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal: i. fie pe cale administrativ-jurisdicțională la CNSC; ii. fie pe cale judiciară la instanța de judecată.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 114-410230 (2026-06-15)