Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
CERINTA NR. 1
Operatorii economici, subcontractanţii, asociații şi terţii susţinători nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa D.U.A.E. de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă, conform art. 137 alin (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea D.U.A.E. urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanții admisibili în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Documentele vor fi traduse în limba română de către un traducător atestat, potrivit legii în vigoare. Aceste documente pot fi:
1. Cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acesteia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de O.N.R.C./ actul constitutiv;
2. Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate.
3. După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 171 din Legea nr. 98/ 2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
4. Alte documente edificatoare, după caz. Documentele vor fi valabile la momentul prezentării. Neprezentarea acestor documente duce la excluderea ofertantului din procedură.
CERINȚA NR. 2
Declaraţie privind neîncadrarea în situaţia prevăzută la art. 59 – 60 din Legea 98 / 2016 cu modificările și completările ulterioare, privind regulile de evitare a conflictului de interese.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa D.U.A.E. de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă, conform art. 137 alin (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare Operatorii economici (ofertant individual, asociat, terț susținător, subcontractant) vor depune odată cu D.U.A.E., sub sancțiunile prevederilor legale privind falsul în declarații, o declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 59 – 60 din Legea 98 / 2016 cu modificările și completările ulterioare, privind regulile de evitare a conflictului de interese.
Persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante sunt: Vladimir Danilov, Iustin-Gheorghe Jalaboi, Oana-Andreea Popa, Luigi-Antonio Ciobanu. Consultant servicii auxiliare achizitii - Rebenciuc Cristi-Constantin.
Ofertantul/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător care are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/ organ de conducere ori de supervizare si/sau are acţionari ori asociaţi persoane care sunt soţ/soţie, ruda sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorității contractante, este exclus din procedura de atribuire. Neprezentarea acestui document duce la excluderea ofertantului din procedură.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum și faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa D.U.A.E. de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea D.U.A.E., urmează să fie prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanții admisibili în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Documente solicitate: a) pentru persoane juridice române: - certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului - acreditare I.A.T.A. (Asociaţia Internaţională de Transport Aerian / International Air Transport Association) pentru ofertant, ca persoană juridică; b) pentru persoane juridice străine: - documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. - acreditare I.A.T.A. (Asociaţia Internaţională de Transport Aerian / International Air Transport Association) pentru ofertant, ca persoană juridică; Documentele se vor prezenta însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
În cazul unei asocieri, fiecare asociat trebuie să prezinte aceste documente. Documentele vor fi valabile la momentul prezentării. Neprezentarea acestor documente duce la excluderea ofertantului din procedură.