Servicii de upgradare a portalului online de depunere a cererilor și corelarea Sistemului Informatic de Management al Străinilor, precum și modificarea și dezvoltarea unor noi module în sistemul informatic al IGI
Activitățile de depunere online a cererilor, de programare la ghișeu a solicitanților care au depus cereri online precum și de preluare a documentelor asociate unei cereri depuse online trebuie modificate/ actualizate conform cerințelor operative și nevoile identificate la nivelul IGI, ținând cont de contextul actual și de tendințele crescătoare permanente ale fluxului migrator. Totodată s-a identificat necesitatea modificării modulului de programare online din cadrul portalului IGI, în sensul programării de către solicitant fără intervenția lucrătorilor din cadrul IGI. După aderarea la spațiul Schengen, Romania va fi consultata, de către statele membre Schengen, anterior eliberării, de către acestea, a vizelor uniforme, în conformitate cu prevederile art. 22 din Codul de Vize, respectiv, va fi informata ex-post cu privire la vizele uniforme eliberate de statele membre Schengen, potrivit art. 31 din Codul de Vize. Implementarea unor noi module tip fișa firma și modulul privind situația operativă a străinilor astfel, fiind efectuate analize complexe ale structurilor operative și rezultând nevoile stringente ale implementărilor acestor dezvoltări. Dezvoltarea unor servicii web pentru a sprijinii schimbul de date cu alte instituții 'in vederea eficientizării fluxurilor de lucru in relația lucrător IGI - solicitant. Beneficiile așteptate după implementarea obiectivelor caietului de sarcini: Eliminarea oricărei intervenții din partea IGI In procesul programărilor la ghișeu a străinilor, indiferent de tipul cererilor depuse. Reducerea timpului alocat primirii și procesării cererilor la ghișeu; Eliminarea aglomerării solicitanților la ghișeele structuri lor teritoriale pentru imigrări ale LG.I.; Funcționarea programărilor după principiul ,,primul venit, prin1ul servit"; Creșterea eficientei utilizării portalului online de depunere a cererilor r; Creșterea gradului de satisfacție al străinilor care depun cereri online prin îmbunătățirea interfeței expuse și alegerea datei disponibilității programărilor; Creșterea fiabilității funcționarii portalului online de depunere a cererilor în special prin asigurarea unui transfer sigur al informației din portal In SIMS; Îmbunătățirea activității de programare la ghișeu a străinilor care au depus cereri on line. Operatorii economici vor putea solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire până la 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor astfel încât autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/ informațiilor suplimentare in a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-10-31.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-09-25.
Anunţ de participare (2023-09-25) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de dezvoltare software
Număr de referință: 22084517_2023_PAAPD1429848
Scurtă descriere:
Activitățile de depunere online a cererilor, de programare la ghișeu a solicitanților care au depus cereri online precum și de preluare a documentelor asociate unei cereri depuse online trebuie modificate/ actualizate conform cerințelor operative și nevoile identificate la nivelul IGI, ținând cont de contextul actual și de tendințele crescătoare permanente ale fluxului migrator. Totodată s-a identificat necesitatea modificării modulului de programare online din cadrul portalului IGI, în sensul programării de către solicitant fără intervenția lucrătorilor din cadrul IGI. După aderarea la spațiul Schengen, Romania va fi consultata, de către statele membre Schengen, anterior eliberării, de către acestea, a vizelor uniforme, în conformitate cu prevederile art. 22 din Codul de Vize, respectiv, va fi informata ex-post cu privire la vizele uniforme eliberate de statele membre Schengen, potrivit art. 31 din Codul de Vize. Implementarea unor noi module tip fișa firma și modulul privind situația operativă a străinilor astfel, fiind efectuate analize complexe ale structurilor operative și rezultând nevoile stringente ale implementărilor acestor dezvoltări. Dezvoltarea unor servicii web pentru a sprijinii schimbul de date cu alte instituții 'in vederea eficientizării fluxurilor de lucru in relația lucrător IGI - solicitant.
Beneficiile așteptate după implementarea obiectivelor caietului de sarcini:
Eliminarea oricărei intervenții din partea IGI In procesul programărilor la ghișeu a străinilor, indiferent de tipul cererilor depuse.
Reducerea timpului alocat primirii și procesării cererilor la ghișeu;
Eliminarea aglomerării solicitanților la ghișeele structuri lor teritoriale pentru imigrări ale LG.I.;
Funcționarea programărilor după principiul ,,primul venit, prin1ul servit";
Creșterea eficientei utilizării portalului online de depunere a cererilor r;
Creșterea gradului de satisfacție al străinilor care depun cereri online prin îmbunătățirea interfeței expuse și alegerea datei disponibilității programărilor;
Creșterea fiabilității funcționarii portalului online de depunere a cererilor în special prin asigurarea unui transfer sigur al informației din portal In SIMS;
Îmbunătățirea activității de programare la ghișeu a străinilor care au depus cereri on line.
Operatorii economici vor putea solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire până la 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor astfel încât autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/ informațiilor suplimentare in a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Inspectoratul general pentru imigrari
Adresa poștală: Strada: Cpt. Av. Alexandru Serbănescu, nr. 50
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.igi.mai.gov.ro🌏
E-mail: achizitii.igi@mai.gov.ro📧
Telefon: +40 213132331📞
Fax: +40 0213132331 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100171059🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2023-09-25 📅
Termen-limită de depunere: 2023-10-31 📅
Data publicării: 2023-09-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 188-587896
Număr JO-S: 188
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Eventualele raspunsuri la clarificari se vor atasa la anuntul de participare. Aceste raspunsuri vor face parte din Documentatia de atribuire si este obligatoriu ca la elaborarea ofertei sa fie avute in vedere. Daca pe primul loc in clasamentul preturilor sunt ofertanti cu preturi egale pentru departajare se vor solicita prin clarificari pe SEAP noi oferte financiare care pot fi egale sau diminuate fata de cele initiale. Evaluarea se va face folosind criteriul de atribuire,, pretul cel mai scazut,, Ofertantii respectivi vor incarca in SEAP documentele care contin noile propuneri financiare. La momentul depunerii ofertelor operatorii economici vor incarca DUAE . DUAE care poate fi accesat la adresa URL:https://sicap-prod.e-licitatie.ro8881, urmand ca celelalte documente sa fie solicitate numai ofertantului clasat pe primul loc, in urma finalizarii evaluarii ofertelor . Pentru informaţii privind subcontractanţii şi asociaţii se va completa DUAE. Odată cu DUAE operatorii economici vor prezenta acordul de asociere şi acordul de subcontractare.Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea cerinţei de calificare şi selecţie în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE, vor fi solicitate ofertantului declarat câştigător la solicitarea autorităţii contractante. Oferta trebuie să cuprindă un acord sau o scrisoare preliminară de asociere în care să se menţioneze că toţi asociaţii îsi asumă răspunderea colectivă şi solidară pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asocierii este împuternicit să se oblige şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului.În cazul în care oferta depusă în asociere va fi declarată câştigătoare se va prezenta, înainte de data semnării contractului, Acordul sau scrisoarea de asociere legalizată prin care să se menţioneze că toţi asociaţii îşi asumă răspunderea conform cotei de implicare pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asociaţiei este împuternicit să se oblige şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului. În cazul în care oferta este depusa de un operator economic ce are, eventual, intentia de a subcontracta parte/parti din contract, se va completa Declaratia privind lista asociaţilor/subcontractantilor si partea/partile din contract care sunt îndeplinite de acestia.Subcontractanţii propuşi trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca şi ofertanţii, în domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.Pentru informaţiile privind terţii susţinători se va completa DUAE. Odată cu DUAE operatorii economici vor prezenta angajamentul terţului susţinător ( împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre terţ/terţii susţinători,din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia/acestora).În urma solicitării autorităţii contractante, ofertantul clasat pe primul loc în urma finalizării evaluării ofertelor are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţ/terţii susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.În cazul în care operatorul economic işi demonstrează capacitatea tehnică şi/sau profesională invocând şi susţinerea acordată,de către unul sau mai mulţi terţi,atunci operatorul economic are obligaţia de a dovedi autorităţii contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament ferm în acest sens din parteaterţului/terţilor (Formulare)

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Activitățile de depunere online a cererilor, de programare la ghișeu a solicitanților care au depus cereri online precum și de preluare a documentelor asociate unei cereri depuse online trebuie modificate/ actualizate conform cerințelor operative și nevoile identificate la nivelul IGI, ținând cont de contextul actual și de tendințele crescătoare permanente ale fluxului migrator. Totodată s-a identificat necesitatea modificării modulului de programare online din cadrul portalului IGI, în sensul programării de către solicitant fără intervenția lucrătorilor din cadrul IGI. După aderarea la spațiul Schengen, Romania va fi consultata, de către statele membre Schengen, anterior eliberării, de către acestea, a vizelor uniforme, în conformitate cu prevederile art. 22 din Codul de Vize, respectiv, va fi informata ex-post cu privire la vizele uniforme eliberate de statele membre Schengen, potrivit art. 31 din Codul de Vize. Implementarea unor noi module tip fișa firma și modulul privind situația operativă a străinilor astfel, fiind efectuate analize complexe ale structurilor operative și rezultând nevoile stringente ale implementărilor acestor dezvoltări. Dezvoltarea unor servicii web pentru a sprijinii schimbul de date cu alte instituții 'in vederea eficientizării fluxurilor de lucru in relația lucrător IGI - solicitant.
Activitățile de depunere online a cererilor, de programare la ghișeu a solicitanților care au depus cereri online precum și de preluare a documentelor asociate unei cereri depuse online trebuie modificate/ actualizate conform cerințelor operative și nevoile identificate la nivelul IGI, ținând cont de contextul actual și de tendințele crescătoare permanente ale fluxului migrator. Totodată s-a identificat necesitatea modificării modulului de programare online din cadrul portalului IGI, în sensul programării de către solicitant fără intervenția lucrătorilor din cadrul IGI. După aderarea la spațiul Schengen, Romania va fi consultata, de către statele membre Schengen, anterior eliberării, de către acestea, a vizelor uniforme, în conformitate cu prevederile art. 22 din Codul de Vize, respectiv, va fi informata ex-post cu privire la vizele uniforme eliberate de statele membre Schengen, potrivit art. 31 din Codul de Vize. Implementarea unor noi module tip fișa firma și modulul privind situația operativă a străinilor astfel, fiind efectuate analize complexe ale structurilor operative și rezultând nevoile stringente ale implementărilor acestor dezvoltări. Dezvoltarea unor servicii web pentru a sprijinii schimbul de date cu alte instituții 'in vederea eficientizării fluxurilor de lucru in relația lucrător IGI - solicitant.
Beneficiile așteptate după implementarea obiectivelor caietului de sarcini:
Eliminarea oricărei intervenții din partea IGI In procesul programărilor la ghișeu a străinilor, indiferent de tipul cererilor depuse.
Reducerea timpului alocat primirii și procesării cererilor la ghișeu;
Eliminarea aglomerării solicitanților la ghișeele structuri lor teritoriale pentru imigrări ale LG.I.;
Funcționarea programărilor după principiul ,,primul venit, prin1ul servit";
Creșterea eficientei utilizării portalului online de depunere a cererilor r;
Creșterea gradului de satisfacție al străinilor care depun cereri online prin îmbunătățirea interfeței expuse și alegerea datei disponibilității programărilor;
Creșterea fiabilității funcționarii portalului online de depunere a cererilor în special prin asigurarea unui transfer sigur al informației din portal In SIMS;
Îmbunătățirea activității de programare la ghișeu a străinilor care au depus cereri on line.
Operatorii economici vor putea solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire până la 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor astfel încât autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/ informațiilor suplimentare in a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Operatorii economici vor putea solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire până la 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor astfel încât autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/ informațiilor suplimentare in a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Valoarea totală estimată: 550 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă propune încheierea unui contract de achiziției publică de servicii, care are ca obiect servicii de upgradare a portalului online de depunere a cererilor și corelarea Sistemului Informatic de Management al Străinilor, precum și modificarea și dezvoltarea unor noi module în sistemul informatic al IGI conform cerințelor din caietul de sarcini

Durata: 119 zile
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: ”Îmbunătățirea sistemului național de azil și migrație finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, proiectul PDP1”
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Str. Eforie nr. 3, sector 5
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința nr. 1:
Ofertanții, subcontractanții, terții susținători vor completa Documentul European de Achiziție Unic (DUAE)
- declarație pe proprie răspundere prin care declara ca nu se afla intr-una dintre situațiile de excludere prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice si îndeplinește cerințele de calificare precizate in Fisa de date.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Modalitatea de îndeplinire:
Pentru demonstrarea îndeplinirii acestei cerințe, operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European) cu informațiile aferente situației lor. DUAE se va completa în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, ținându-se cont şi de îndrumările prevăzute în Notificarea Agenției Naționale pentru Achizitii Publice (ANAP) privind utilizarea DUAE în procedurile desfășurate exclusiv prin mijloace electronice din data de 08.04.2019. Notificarea poate fi descărcată de la adresa http://anap.gov.ro/web/notificare-privindutilizareaduae-in-procedurile-desfasurate-exclusiv- prin-mijloace-electronice/. Operatorii economici , atunci când vor completa DUAE cu respectivele informații solicitate, nu au dreptul de a modifica formatul documentului, respectiv asupra cerințelor bifate de autoritatea contractantă. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I după evaluarea ofertelor.

Nota:
Documentele solicitate ofertantului clasat pe locul I după evaluarea ofertelor pentru demonstrarea celor asumate in DUAE pot fi:
a) certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării acestora, iar pentru persoane juridice/fizice străine, se vor prezenta documente edificatoare eliberate de autorități competente din tara de rezidenta, prin care sa dovedească lipsa datoriilor restante cu privire plata a impozitelor către bugetul de stat si bugetul local, în conformitate cu legislația din tara de rezidenta, la momentul prezentării acestora. Declarație pe propria răspundere pentru punctele de lucru privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local);

b) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;

c) după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
d) alte documente edificatoare, după caz.
- în cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit candidatul nu se emit documente care vizează toate situațiile prevăzute DUAE, se va accepta o declarație pe propria răspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentica data in fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competente in acest sens;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- în cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit candidatul nu se emit documente care vizează toate situațiile prevăzute DUAE, se va accepta o declarație pe propria răspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentica data in fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competente in acest sens;
- documentele emise in alta limba decât limba romana vor fi prezentate in limba in care au fost emise, însoțite de o traducere autorizata a acestora in limba romana. Toate documentele vor avea, pe lângă semnătura, menționat in clar numele întreg al persoanei semnatare;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- documentele emise in alta limba decât limba romana vor fi prezentate in limba in care au fost emise, însoțite de o traducere autorizata a acestora in limba romana. Toate documentele vor avea, pe lângă semnătura, menționat in clar numele întreg al persoanei semnatare;
- in cazul in care oferta este depusa de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta DUAE, In cazul in care persoana care semnează declarațiile/formularele solicitate nu este reprezentantul legal al ofertantului (lider, asociat,), se va atașa o împuternicire pentru acesta.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- in cazul in care oferta este depusa de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta DUAE, In cazul in care persoana care semnează declarațiile/formularele solicitate nu este reprezentantul legal al ofertantului (lider, asociat,), se va atașa o împuternicire pentru acesta.
În cazul depunerii unei oferte individuale/comune susținuta financiar si/sau tehnica-profesional de către terț/terți susținători, fiecare susținător are obligația de a prezenta DUAE.
În cazul în care operatorul economic intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include şi informațiile solicitate cu privire la subcontractanți.
NOTĂ: NU trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice: ofertantul/membrii asocierii, subcontractantul / subcontractanții, terțul / terții susținător(i).
Cerința nr.2.
Operatorii economici participanți la procedură (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016
Modalitate de îndeplinire: se va completa DUAE. în cazul depunerii unei oferte individuale/comune susținută financiar şi/sau tehnica-profesional de către terț/terți susținători, fiecare susținător are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței. Ofertanții, terții susținători si subcontractanții trebuie sa respecte regulile de evitare a conflictului de interese prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. Ofertanții, tertii sustinatori si subcontractantii vor prezenta odată cu DUAE o declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.

Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității/entității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:
- Liviu BUTE – Î.inspector general
- Dumitru BÎLTAG - Î.inspector general adjunct
- Adrian DRAGOMANU– Î.director Direcția Suport Logistic
- Narcisa GEORGESCU– contabil şef
- Cristian PENESCU– Sef Serviciu Achizitii
Persoane cu atributii în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Florin TOADER președinte cu drept de vot, Sabin IANCU, Bogdan CHIRIȚOIU, Simona BALEA, Florina PĂUN membri și Alexandra STANCIU, Alin GHEORGHE, Cristiana STANCIU, Andreea BALTAG - membri de rezervă.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Persoane cu atributii în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Florin TOADER președinte cu drept de vot, Sabin IANCU, Bogdan CHIRIȚOIU, Simona BALEA, Florina PĂUN membri și Alexandra STANCIU, Alin GHEORGHE, Cristiana STANCIU, Andreea BALTAG - membri de rezervă.
Cerința nr.1.
Operatorii economici (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători) ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, că este legal constituit şi că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului. Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale trebuie demonstrată de orice operator economic participant la procedură, indiferent dacă este ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant sau terţ susţinător.

Se va prezenta DUAE, completandu-se sectiunile conform cerintelor solicitate, urmând ca documentul justificativ, respectiv Certificat constatator eliberat de Oficiul National al Registrului Comerţului (ONRC) sau pentru operatorii straini documentul echivalent emis in tara de rezidenta la fie prezentat, doar la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor de catre ofertantul clasat pe locul I.

Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, ţinându-se cont şi de îndrumările prevăzute în Notificarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) privind utilizarea DUAE în procedurile desfăşurate exclusiv prin mijloace electronice din data de 08.04.2019. Notificarea poate fi descărcată de la adresa http://anap.gov.ro/web/notificare-privind-utilizarea-duae-in- procedurile-desfasurate-exclusiv-prin-mijloace-electronice/. Documentele care vor fi prezentate pentru îndeplinirea criteriului de calificare, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, sunt:

Se va solicita - Certificat constatator eliberat de Oficiul National al Registrului Comerţului emis in baza legii nr. 26/1990. Informatiile cuprinse in aceasta trebuie sa fie reale /actuale la data prezentarii acestuia. Certificatul constatator va fi prezentat original, copie legalizata sau copie conform cu originalul. Si din care trebuie sa rezulte că obiectul de activitate al ofertantului include si prestarea serviciilor care fac obiectul achiziţiei. Informaţiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie conforme cu realitatea la data prezentarii documentului. Fiecare asociat este obligat să prezinte aceste documente, pentru partea din contract pe care o are de realizat. în cazul în care operatorul economic subcontractează o parte/părţi din contract, subcontractantul va prezenta aceste documente pentru partea/părţile din contract pe care o/le are de realizat. Pentru persoanele juridice straine: - documente echivalente emise în țara de rezidență, care dovedesc o formă de înregistrare ori apartenenţă din punct de vedere profesional (documentele vor fi semnate de reprezentantul legal şi vor fi însoţite de o traducere autorizată în limba română), în conformitate cu prevederile legale din ţara de rezidenţă. Fiecare operator economic participant la procedură, indiferent daca este ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant sau terţ susţinător este obligat să prezinte acest document, pentru partea din contract pe care o are de realizat. Documentele se vor prezenta însotite de traducerea autorizata a acestora în limba româna efectuata de catre un traducator autorizat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 178/1997. In cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte acest certificat pentru partea din contract pe care o va realiza.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatPentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Operatorul economic trebuie sa demonstreze ca in ultimii 3 ani, in cadrul a unuia sau mai multor contracte, a prestat servicii similare in valoare totală cumulata de minim 550.000,00 lei fără TVA. Prin servicii similare se înțelege - servicii de dezvoltare software si/sau implementare a unei soluții. Precizări: Ultimii 3 ani solicitati in vederea demonstrarii experientei similare se vor calcula prin raportare la data limita de depunere a ofertelor. In cazul in care autoritatea contractanta este nevoita, indiferent de motive, sa procedeze la decalarea termenului-limita stabilit pentru depunerea ofertelor, publicand in acest sens o erata, limita inferioara a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalarii, urmand a fi considerata îndeplinita cerinta pentru toti operatorii care au prezentat dovada finalizarii contractului de experienta similara in intervalul de timp nou rezultat. Decalarea termenului-limita stabilit pentru depunerea ofertelor si stabilirea astfel a unei noi date nu pot conduce in mod automat la respingerea unui ofertant pe motiv ca experienta lui similara este situata in afara perioadei de 3 ani raportate la noua data-limita de depunere a /ofertelor, atat timp cat acesta, la data initial stabilita în anuntul de participare, indeplinea cerinta astfel cum a fost aceasta solicitata. In situatia în care ofertantul a fost infiintat sau si-a inceput activitatea economica de mai putin de 3 ani, se va lua în considerare prezentarea informatiilor corespunzatoare perioadei efective de activitate.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE. La nivelul DUAE trebuie precizate urmatoarele informatii: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, valoarea contractului (exprimata in Lei fara TVA), beneficiarul, obiectul detaliat, perioada de livrare/ prestare, data si numarul documentului de receptie / certificatului constatator, calitatea ofertantului in contract, ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil, modul de indeplinire a obligatiilor contractuale si, daca este cazul, eventualele prejudicii. Se vor solicita ca şi documente justificative documente suport relevante: certificate/ documente emise sau contrasemnate de autorităţile contractante sau clienţii privaţi, beneficiari ai livrărilor/ prestărilor, cum ar fi procese-verbale de recepţie cantitativă şi calitativă, recomandări sau orice alte documente edificatoare echivalente care să ateste livrarea/prestarea efectivă a produselor/serviciilor din DUAE. Pentru a-şi demonstra capacitatea de a furniza aplicaţii software, ofertantul trebuie să facă dovada faptului că aplicaţiile dezvoltate şi implementate au fost recepţionate, respectiv au fost/sunt funcţionale. Documentele justificative solicitate in sustinerea cerintei, se vor prezenta de catre operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar, la solicitarea autoritatii contractante. Autoritatea contractanta are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al serviciilor / produselor ce fac obiectul contractului prezentat drept experienta, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant 2.) NOTA: Pentru demonstrarea indeplinirii cerintei minime de calificare, se va lua in calcul numai cota de participare a ofertantului la contractul respectiv. Cota de participare a ofertantului reprezinta proportia din valoarea finala a contractului, corespunzatoare participarii acestuia la contractul respectiv. In cazul unei oferte depuse in asociere,cerinta privind experienta similara poate fi indeplinita prin cumul de catre asociati. Pentru contractele a caror valoare este exprimata in alta valuta decat in lei, pentru calculul echivalentei se va avea in vedere cursul mediu anual in lei/valuta comunicat de BNR pentru fiecare an in parte. Ofertantul va prezenta in DUAE informații cu privire la existența unei susțineri de terță parte. In cazul in care ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnică și profesionala invocand si sustinerea acordata de catre o alta persoana, atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective. Angajamentul trebuie sa fie explicit, scris si neconditionat, precizand fara echivoc cerinta pentru care tertul intelege sa acorde sustinerea, precum si modalitatea concreta de acordare a sustinerii, in conditiile legii. Odata cu angajamentul de sustinere, ofertantul are obligatia sa prezinte documente transmise acestuia de catre tertul/tertii sustinator/sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui ca anexe la respectivul angajament. Atunci cand ofertantul demonstreaza indeplinirea cerintei de calificare legata de capacitatea tehnica si /sau profesionala prin invocarea sustinerii acordate de unul sau mai multi terti, capacitatea acestuia/acestora se va cumula cu cea a ofertantului in ceea ce priveste respectiva/ respectivele cerinte. Persoana ce asigura sustinerea tehnica si profesionala nu trebuie sa se afle in situatia care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 164, art. 165 si 167 din Legea 98/2016. Daca tertul/tertii nu indeplineste/indeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau se încadreaza în unul dintre motivele de excludere prevazute la art. 164, 165 si 167, autoritatea contractanta va solicita, o singura data, ca operatorul economic sa înlocuiasca tertul/tertii sustinator/sustinatori. 2.) Proportia de subcontractare Informatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze. Ofertantul are obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi. - Modalitate de indeplinire: in DUAE completat de ofertant se vor include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. In cazul in care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/ subcontractantilor pentru a indeplini criteriile de calificare, se va prezenta cate un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti, completat si semnat in mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia. Acordul/acordurile de subcontractare va fi prezentat odata cu DUAE-ul. ANUL CURS leu / Euro - 2020-4,8371; 2021-4,9204; 2022- 4.9315 Ofertanții care trebuie să efectueze conversia altor monede decât euro sau lei vor utiliza ratele de schimb medii anuale stabilite de Banca Națională a României (www.bnr.ro). In cadrul unei asocieri cerința va fi considerată îndeplinită în mod cumulativ.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-01-31 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-10-31 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică
Criteriul de calitate (pondere): 30
Preț (pondere): 70
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Eventualele raspunsuri la clarificari se vor atasa la anuntul de participare. Aceste raspunsuri vor face parte din Documentatia de atribuire si este obligatoriu ca la elaborarea ofertei sa fie avute in vedere. Daca pe primul loc in clasamentul preturilor sunt ofertanti cu preturi egale pentru departajare se vor solicita prin clarificari pe SEAP noi oferte financiare care pot fi egale sau diminuate fata de cele initiale. Evaluarea se va face folosind criteriul de atribuire,, pretul cel mai scazut,, Ofertantii respectivi vor incarca in SEAP documentele care contin noile propuneri financiare. La momentul depunerii ofertelor operatorii economici vor incarca DUAE . DUAE care poate fi accesat la adresa URL:https://sicap-prod.e-licitatie.ro8881, urmand ca celelalte documente sa fie solicitate numai ofertantului clasat pe primul loc, in urma finalizarii evaluarii ofertelor . Pentru informaţii privind subcontractanţii şi asociaţii se va completa DUAE. Odată cu DUAE operatorii economici vor prezenta acordul de asociere şi acordul de subcontractare.Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea cerinţei de calificare şi selecţie în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE, vor fi solicitate ofertantului declarat câştigător la solicitarea autorităţii contractante. Oferta trebuie să cuprindă un acord sau o scrisoare preliminară de asociere în care să se menţioneze că toţi asociaţii îsi asumă răspunderea colectivă şi solidară pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asocierii este împuternicit să se oblige şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului.În cazul în care oferta depusă în asociere va fi declarată câştigătoare se va prezenta, înainte de data semnării contractului, Acordul sau scrisoarea de asociere legalizată prin care să se menţioneze că toţi asociaţii îşi asumă răspunderea conform cotei de implicare pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asociaţiei este împuternicit să se oblige şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului. În cazul în care oferta este depusa de un operator economic ce are, eventual, intentia de a subcontracta parte/parti din contract, se va completa Declaratia privind lista asociaţilor/subcontractantilor si partea/partile din contract care sunt îndeplinite de acestia.Subcontractanţii propuşi trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca şi ofertanţii, în domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.Pentru informaţiile privind terţii susţinători se va completa DUAE. Odată cu DUAE operatorii economici vor prezenta angajamentul terţului susţinător ( împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre terţ/terţii susţinători,din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia/acestora).În urma solicitării autorităţii contractante, ofertantul clasat pe primul loc în urma finalizării evaluării ofertelor are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţ/terţii susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.În cazul în care operatorul economic işi demonstrează capacitatea tehnică şi/sau profesională invocând şi susţinerea acordată,de către unul sau mai mulţi terţi,atunci operatorul economic are obligaţia de a dovedi autorităţii contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament ferm în acest sens din parteaterţului/terţilor (Formulare)
Eventualele raspunsuri la clarificari se vor atasa la anuntul de participare. Aceste raspunsuri vor face parte din Documentatia de atribuire si este obligatoriu ca la elaborarea ofertei sa fie avute in vedere. Daca pe primul loc in clasamentul preturilor sunt ofertanti cu preturi egale pentru departajare se vor solicita prin clarificari pe SEAP noi oferte financiare care pot fi egale sau diminuate fata de cele initiale. Evaluarea se va face folosind criteriul de atribuire,, pretul cel mai scazut,, Ofertantii respectivi vor incarca in SEAP documentele care contin noile propuneri financiare. La momentul depunerii ofertelor operatorii economici vor incarca DUAE . DUAE care poate fi accesat la adresa URL:https://sicap-prod.e-licitatie.ro8881, urmand ca celelalte documente sa fie solicitate numai ofertantului clasat pe primul loc, in urma finalizarii evaluarii ofertelor . Pentru informaţii privind subcontractanţii şi asociaţii se va completa DUAE. Odată cu DUAE operatorii economici vor prezenta acordul de asociere şi acordul de subcontractare.Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea cerinţei de calificare şi selecţie în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE, vor fi solicitate ofertantului declarat câştigător la solicitarea autorităţii contractante. Oferta trebuie să cuprindă un acord sau o scrisoare preliminară de asociere în care să se menţioneze că toţi asociaţii îsi asumă răspunderea colectivă şi solidară pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asocierii este împuternicit să se oblige şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului.În cazul în care oferta depusă în asociere va fi declarată câştigătoare se va prezenta, înainte de data semnării contractului, Acordul sau scrisoarea de asociere legalizată prin care să se menţioneze că toţi asociaţii îşi asumă răspunderea conform cotei de implicare pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asociaţiei este împuternicit să se oblige şi să primească instrucţiuni în numele tuturor asociaţilor şi este răspunzător în nume propriu şi în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului. În cazul în care oferta este depusa de un operator economic ce are, eventual, intentia de a subcontracta parte/parti din contract, se va completa Declaratia privind lista asociaţilor/subcontractantilor si partea/partile din contract care sunt îndeplinite de acestia.Subcontractanţii propuşi trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca şi ofertanţii, în domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.Pentru informaţiile privind terţii susţinători se va completa DUAE. Odată cu DUAE operatorii economici vor prezenta angajamentul terţului susţinător ( împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre terţ/terţii susţinători,din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia/acestora).În urma solicitării autorităţii contractante, ofertantul clasat pe primul loc în urma finalizării evaluării ofertelor are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţ/terţii susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.În cazul în care operatorul economic işi demonstrează capacitatea tehnică şi/sau profesională invocând şi susţinerea acordată,de către unul sau mai mulţi terţi,atunci operatorul economic are obligaţia de a dovedi autorităţii contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament ferm în acest sens din parteaterţului/terţilor (Formulare)
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac sunt cele precizate la art. art.8 alin (1) litera a) din Legea 101 /2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
Termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac sunt cele precizate la art. art.8 alin (1) litera a) din Legea 101 /2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Achiziții
Adresa poștală: Strada Lt. Col. Marinescu Constantin nr. 15 A, sector 5
Cod poștal: 060787
Telefon: +40 213132331📞
E-mail: achizitii.igi@mai.gov.ro📧
Fax: +40 213132331 📠
Adresă internet: https://igi.mai.gov.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 188-587896 (2023-09-25)