Servicii pentru realizarea și implementarea Programului Național pentru Colectarea Datelor din sectorul pescăresc al României 2026 - 2027

Agentia nationala pentru pescuit si acvacultura

Obiectul contractului de achizitie publica este reprezentat de Servicii pentru realizarea și implementarea Programului Național pentru Colectarea Datelor din sectorul pescăresc al României pentru anii 2026 si 2027. Programul Național pentru Colectarea Datelor din sectorul pescăresc al României (P.N.C.D.) contribuie la implementarea obiectivelor strategice pentru dezvoltarea unei politici sectoriale în conformitate cu Strategia națională a Românei în sectorul pescăresc, inclusiv a noii Politici Comune în domeniul Pescuitului a U.E.. Contractul include o componenta semnificativa de servicii intelectuale având ca obiect prestaţii intelectuale care presupun activităţi cu nivel de complexitate ridicat. Colectarea si transmiterea datelor din P.N.C.D. pentru anul 2025 către CE, in conformitate cu Decizia Deleagată UE 2021/1167, precum și cu Planul de Lucru (WP) 2025 -2027 asumat de România este obiectivul major al contractului care trebuie atribuit prin achiziție publică. Datele la care se face referire, trebuie gestionate în baze de date naționale computerizate, astfel încât să fie accesibile Comisiei si să poată fi transmise utilizatorilor finali, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului din 2017, privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (reformare), Art 6- Programe naționale de activitate. Programul Național de Colectare Date din sectorul pescăresc, acvaculturii și procesării peștelui al României este inclus în Programul Uniunii Europene pentru colectarea și gestionarea datelor din sectoarele pescuitului și acvaculturii și, pe cale de consecință, se vor prezenta în primul rând datele din cele două sectoare privind evoluția acestora, în conformitate cu prevederile regulamentelor, deciziilor și ghidurilor U.E./C.E. aplicabile pe perioada 2022-2027. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor – 20 zile Raspunsul consolidat al autoritatii contractante la aceste solicitari va fi transmis cu 15 zile înainte de data limita stabilita in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor

Termen limită

Deadline 2026-08-12

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-07-10 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-07-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii pentru realizarea și implementarea Programului Național pentru Colectarea Datelor din sectorul pescăresc al României 2026 - 2027
Număr de referință: 1734449120262
Scurtă descriere:
Obiectul contractului de achizitie publica este reprezentat de Servicii pentru realizarea și implementarea Programului Național pentru Colectarea Datelor din sectorul pescăresc al României pentru anii 2026 si 2027. Programul Național pentru Colectarea Datelor din sectorul pescăresc al României (P.N.C.D.) contribuie la implementarea obiectivelor strategice pentru dezvoltarea unei politici sectoriale în conformitate cu Strategia națională a Românei în sectorul pescăresc, inclusiv a noii Politici Comune în domeniul Pescuitului a U.E.. Contractul include o componenta semnificativa de servicii intelectuale având ca obiect prestaţii intelectuale care presupun activităţi cu nivel de complexitate ridicat. Colectarea si transmiterea datelor din P.N.C.D. pentru anul 2025 către CE, in conformitate cu Decizia Deleagată UE 2021/1167, precum și cu Planul de Lucru (WP) 2025 -2027 asumat de România este obiectivul major al contractului care trebuie atribuit prin achiziție publică. Datele la care se face referire, trebuie gestionate în baze de date naționale computerizate, astfel încât să fie accesibile Comisiei si să poată fi transmise utilizatorilor finali, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului din 2017, privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (reformare), Art 6- Programe naționale de activitate. Programul Național de Colectare Date din sectorul pescăresc, acvaculturii și procesării peștelui al României este inclus în Programul Uniunii Europene pentru colectarea și gestionarea datelor din sectoarele pescuitului și acvaculturii și, pe cale de consecință, se vor prezenta în primul rând datele din cele două sectoare privind evoluția acestora, în conformitate cu prevederile regulamentelor, deciziilor și ghidurilor U.E./C.E. aplicabile pe perioada 2022-2027. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor – 20 zile Raspunsul consolidat al autoritatii contractante la aceste solicitari va fi transmis cu 15 zile înainte de data limita stabilita in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de cercetare 📦
Valoarea estimată fără TVA: 7 600 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Autoritatea contractantă, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) este instituția publică de interes național desemnată să realizeze și să implementeze Programul Național pentru Colectarea Datelor (P.N.C.D.) si intentioneaza sa achiziționeze Servicii pentru realizarea și implementarea Programului Național pentru Colectarea Datelor din sectorul pescăresc al României pentru anii 2026 si 2027. Implementarea P.N.C.D. al României pentru anii 2026 si 2027 se va face în conformitate cu prevederile legislației U.E. și a celei naționale aplicabile în domeniu, corespunzator prevederilor Deciziei Delegată (UE) 2021/1167 a Comisiei din 2021, de stabilire a programului multianual al Uniunii pentru colectarea și gestionarea datelor biologice, de mediu, tehnice și socio-economice din sectoarele pescuitului și acvaculturii și Deciziei de Punere în Aplicare (UE) 2021/1168 a COMISIEI din 2021, de stabilire a listei campaniilor de cercetare pe mare obligatorii și a pragurilor în cadrul programului multianual al Uniunii pentru colectarea și gestionarea datelor în sectoarele pescuitului și acvaculturii. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32021D1167 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32021D1168 În acest sens sunt prevăzute o serie de activități noi și date suplimentare în cadrul formatului transmis în faza actuală de către DGMARE, atât pentru programul anual de lucru cât și pentru raportul anual (text și tabele), cerințe care sunt menționate mai jos, încorporate în secțiuni specifice, pentru îndeplinirea obligațiilor față de U.E. care trebuie să răspundă cerințelor, corespunzătoare secțiunilor din ghidul pentru redactarea programului ale CE/DGMARE, după cum urmează: Secțiunea I - Informații generale și studii pilot: Cadrul de lucru al colectării datelor la nivel național – mod organizare, insitituții, grupul regional în care se încadrează, indicarea metodologii modificate, descrierea studiilor-test: scop, duată, metodologii și rezultate așteptate, alte activități legate de colectarea datelor; se vor respecta cerințele căsuța-text 1a și 1b ale Planului de Lucru (WP) 2025 -2027 asumat de România, după caz, studii pilot. - Asigurarea gestionării și transmiterii datelor către utilizatorii finali. Secțiunea 2: date biologice: Descriere plan/schema eșantionare date biologice în contextul regional și complementar Anexa 1.1. corespunzător Ghidului UE privind formatul planului de lucru și raportului anual aplicabile începând din anul 2022 precum și Planului de Lucru (WP) 2025 -2027 asumat de România : căsuța – text 2.5; asigurarea calității datelor Respectare cerințe căsuța-text: 2.3 (Date specii diadrome în ape dulci) și 2.4 (pescuit recreativ marin), unde este cazul. Campanii de cercetare pe mare căsuța-text 2.6: Decizia Delegată UE 20121/1168. Asigurarea gestionării și transmiterii datelor către utilizatorii finali. Secțiunea 3: Date privind activitatea de pescuit: Variabile ale activității de pescuit (unde este cazul) - căsuța-text 3.1., 3.2 – strategii aplicabile: Decizia Delegată UE 2021/1167 Planul de Lucru (WP) 2025 - 2027: Secțiunea 4: impactul pescuitului asupra resurselor biologice marine.Se vor respecta cerințele căsuța-text 4.2 și 4.3 ale Planului de Lucru (WP) 2025 -2027 asumat de România. 4.2. Capturi accidentale de specii vulnerabile:4.3. (Impactul pescuitului asupra habitatelor): complementar Anexa 1.1. Asigurarea stocării și transmiterii datelor către utilizatorii finali. Secțiunea 5: variabile economice și sociale pentru datele colectate din pescuit: Căsuța – text 5.2 -complementar Anexa 1.2, variabile economice și sociale din Decizia Deleagată UE 2021/1167, precum și Planul de Lucru (WP) 2025 -2027 asumat de România. Prezentarea datelor, evaluarea calitativă a acestora, asigurarea transmiterii datelor către utilizatorii finali conform calendarului Secțiunea 6: colectarea variabilelor economice și sociale din acvacultură: Căsuța – text 6.1 – complementar Anexa 1.2, respectare cerințe Decizia Delegată UE 2021/1167 precum și Planul de Lucru (WP) 2025 -2027.Asigurarea stocării și transmiterii datelor către utilizatorii finali Secțiunea 7: colectarea variabilelor economice și sociale din procesarea peștelui: Căsuța-text 7.1 - complementar Anexa 1.2, respectare cerințe Decizia Delegată UE 2021/1167 precum și Planul de Lucru (WP) 2025 -2027 . Asigurarea stocării și transmiterii datelor către utilizatorii finali. Descrierea serviciilor ce fac obiectul prezentei proceduri este facuta detaliat in Caietul de sarcini. Obligațiile României privind colectarea de date, respectiv implementarea PNCD în scopurile consemnate de regulamentele și deciziile UE aplicabile în anul 2026 si anul 2027, trebuie incluse în contextul necesar îndeplinirii obligațiilor asumate de România prin P.N.C.D. 2021-2027. Colectarea si transmiterea datelor din P.N.C.D. pentru anul 2025 către CE, in conformitate cu Decizia Deleagată UE 2021/1167, precum și cu Planul de Lucru (WP) 2025 -2027 asumat de România este obiectivul major al contractului care trebuie atribuit prin achiziție publică. Datele la care se face referire, trebuie gestionate în baze de date naționale computerizate, astfel încât să fie accesibile Comisiei si să poată fi transmise utilizatorilor finali, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului din 2017, privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (reformare), Art 6- Programe naționale de activitate. Rezultatele programului vor contribui la implementarea obiectivelor strategice pentru dezvoltarea unei politici sectoriale în conformitate cu Strategia națională a Românei în sectorul pescăresc și a implementării noii Politici Comune în domeniul Pescuitului a UE.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Capitolul bugetar 83.01 ‘’Agricultură, Silvicultură, Piscicultură și Vânătoare’’; Subcapitolul bugetar 50.00 ‘’Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii și vânătorii’’; Titlul bugetar 56 ‘’Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare’’; Articolul bugetar 56.67 ‘’Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură (FEAMPA)’’.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare:
SEDIUL ANPA - Strada: Sf. Vineri, nr. 29, Sector 3; Cod Postal: 030203; Tara: Romania, Bucuresti, Strada: Sf. Vineri, nr. 29, Sector 3; Cod Postal: 030203; Tara: Romania, Bucuresti
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 36 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Propunerea tehnică - Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților solicitate în Caietul de sarcini
Criteriul de calitate (pondere): 36
Criteriul de calitate (denumire): Experiența experților - cheie
Criteriul de calitate (pondere): 24
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-08-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-08-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare, expert extern cooptat.
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-08-12 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare, expert extern cooptat.
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici (ofertanţii/ofertanţii asociaţi/terţ susţinători/subcontractanţii) care participa la procedura, trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, faptul că nu se află în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitătile care fac obiectul contractului, respectiv există corespondență între obiectul principal/secundar al contractului și activitatea economică înscisă în documentul de constituire al operatorului economic, sub formă de cod CAEN (NACE), principal sau secundar. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanţii/ofertanţii asociaţi/terţii susţinători/subcontractanţii) participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentul justificativ actualizat, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează a fi prezentat la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire, respectiv: - Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teritorial, în integralitate, din care să rezulte ca activitatea principală/secundară pe care o desfaşoară conform codificării CAEN corespunde activităţii specifice desfăşurate în cadrul contractului şi care trebuie să cuprindă informaţii reale/actuale la momentul prezentării acestuia. Astfel, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta, la solicitarea autoritatii contractante urmatoarele : a) Persoane juridice române: - Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe raza căruia este situat sediul ofertantului. Din certificatul constatator /extrasul de registru prezentat, trebuie sa rezulte obiectul de activitate al ofertantului - obiectul contractului trebuie sa aiba correspondent in CAEN din certificatul constatator emis de ONRC; - starea ofertantului; - persoanele care reprezinta ofertantul în relația cu terții. b) Persoane juridice străine : Ofertantul va prezenta documente edificatoare, traduse in limba romana de catre un traducator autorizat, reale/actuale la data prezentarii, care sa dovedeasca o forma de inregistrare ca persoana juridica, sau de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional si in care sa se mentioneze persoanele care reprezinta Autoritatea in relatiile cu tertii, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie valabile la momentul prezentării. Documentele emise în alta limba decat română vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Media cifrei de afaceri totala, pe ultimii 3 ani calendaristici, (2023, 2024, 2025), trebuie să fie cel puțin 3.600.000,00 lei, sau echivalentul sumei în valută la cursul mediu anual lei/valută comunicat de BNR. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: În vederea dovedirii îndeplinirii cerinței, conform art. 193 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările ulterioare, ofertantul/ ofertantul asociat/ terțul susținător va completa DUAE - Partea IV "Criteriile de selectie" - Sectiunea "Capacitatea economică și financiară" cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente pot fi, dar fără a se limita la acestea, bilanțurile contabile, sau rapoarte de audit financiar întocmite de entități specializate, pentru anii financiari: 2023, la data de 31.12.2023; 2024, la data de 31.12.2024; 2025, la data de 31.12.2025; Persoanele juridice/fizice străine, participante la procedură, vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, prin care să dovedească îndeplinirea cerințelor cu privire la capacitatea economică și financiară.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
În cursul unei perioade, care acoperă cel mult ultimii 3 ani, ofertantul trebuie sa fi prestat si dus la bun sfarsit servicii similare cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedură, servicii de colectare a datelor din sectorul pescăresc, pentru beneficiari publici sau privați, în conformitate cu normele profesionale în domeniu, cu o valoare totală, fără TVA, mai mare sau cel puțin egală cu 7.000.000,00 lei, la nivelul unuia sau cel mult doua contracte. Valoarea solicitată a serviciilor similare, necesară pentru îndeplinirea cerinței de experiență similară pentru, se poate demonstra prin însumarea valorilor serviciilor sau activitatilor similare prestate la nivelul a maximum 2 (doua) contracte. Ultimii 3 ani vor fi calculati prin raportare la data-limită de depunere a ofertelor stabilită de autoritatea contractantă în anunţul de participare, cu mentiunea că, în cazul în care este nevoită, indiferent de motive, să procedeze la decalarea termenului-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat. Modalitatea de îndeplinire: În vederea dovedirii îndeplinirii cerinței, ofertantul/ ofertantul asociat/ terțul susținător va completa DUAE - Partea IV "Criteriile de selectie" - Sectiunea C "Capacitatea tehnica si profesionala" cu informațiile aferente situației lor Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, după caz acestea putând fi (fără a se limita la acestea): - copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit; - procesul-verbal de receptie întocmite în conditiile actelor normative care reglementează recepția serviciilor; - certificări de bună execuție; - documente constatatoare, etc. Documentele prezentate, emise sau contrasemnate de clientul beneficiar, vor conține informații privind numarul si data contractului invocat drept experienta similară, data si numarul documentului de receptie, beneficiarul contractului, tipul contractului, perioada în care au fost prestate serviciile, valoarea contractului precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil. Ultimii 3 ani vor fi calculati prin raportare la data-limită de depunere a ofertelor stabilită de autoritatea contractantă în anunţul de participare, cu mentiunea că, în cazul în care este nevoită, indiferent de motive, să procedeze la decalarea termenului-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat. Se va prezenta in sectiunea dedicata „documente de calificare” de pe SEAP, acordul de asociere si declaraţia asociaţilor privind legalizarea asocierii, Formular nr.6. In cazul in care ofertantul beneficiază de susţinerea unuia, sau mai multor terţi susţinători, capacitatea acestuia/acestora va fi cumulata, după caz, cu cea a ofertantului pentru îndeplinirea cerinţei privind experienţa similara, caz in care se va prezenta Formular nr. 12- Angajamentul ferm al terţului susţinător/angajamentele ferme ale terţilor susţinători din care trebuie sa rezulte modul efectiv in care se va materializa susţinerea acestuia/acestora si declaraţia/declaraţiile terţului/terţilor susţinători, privind neîncadrarea in prevederile art.59-60 din Legea 98/2016. NOTA : Odată cu angajamentul de sustinere, ofertantul are obligatia sa prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinători, din care sa rezulte propria experienţă similara modul efectiv prin care terţul/terţii susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de sustinere, elemente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Documentele solicitate se vor prezenta in copie scanată, iar documentele emise în altă limbă vor fi însoţite de traducerea autorizată în limba română. Nota 1: Certificările vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Intra in categoria documentelor reprezentând certificări de buna execuție documentele întocmite in conformitate cu formularul din documentația de atribuire precum si procese verbale de recepție /recomandări /documente constatatoare sau alte documente similare in măsura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizează toate informațiile solicitate pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței de calificare privind experiența similara. Ca si condiție ad validitatem, sub sancțiunea considerării cerinței ca neîndeplinită, documentele reprezentând certificări de buna execuție, vor avea număr de înregistrare si semnătura emitentului, lipsa acestora fiind vicii de forma care lipsesc documentele de forța probanta. Nota 2: Daca se vor prezenta ca experiența similara contracte care au ca obiect execuția mai multor tipuri de servicii, atunci ofertantul are obligația sa evidențieze si sa dovedească in mod clar in documentele reprezentând certificări de buna execuție depuse, care sunt lucrările de natura a îndeplini solicitările din fisa de date a achiziției
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Implementarea unui sistem de management al calităţii pentru activităţi in domeniul in care se incadreaza activitatea principala de servicii, care face obiectul contractului, in conformitate cu SR EN 9001. Ofertantul trebuie sa facă dovada implementării unui sistem de management al calităţii pentru activităţi in domeniul in care se incadreaza activitatea principala de servicii, care face obiectul contractului, in conformitate cu SR EN 9001 sau echivalent . Modalitate de îndeplinire: În vederea dovedirii îndeplinirii cerinței, ofertantul/ ofertantul asociat/ terțul susținător va completa DUAE - Partea IV "Criteriile de selectie" cu informațiile aferente situației lor, care include îndeplinirea criteriului Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Se va prezenta un Certificat emis de un organism de certificare sau alte documente care probează in mod concludent îndeplinirea cerinţei (de ex: proceduri/manuale de calitate, activitate procedurală, etc.), toate valabile la data prezentarii. În cazul în care exista asociați, fiecare asociat trebuie sa prezinte acest certificat, sau echivalentul acestuia, pentru activitatea care reprezintă partea sa de implicare in contract.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Implementarea unui sistem de management de mediu pentru activităţi in domeniul in care se incadreaza activitatea principala de servicii, care face obiectul contractului, in conformitate cu SR EN 14001. Ofertantul trebuie sa facă dovada implementării unui sistem de management de mediu pentru activităţi in domeniul in care se incadreaza activitatea principala de servicii, care face obiectul contractului, in conformitate cu SR EN 14001 sau echivalent . Modalitate de îndeplinire: În vederea dovedirii îndeplinirii cerinței, ofertantul/ ofertantul asociat/ terțul susținător va completa DUAE - Partea IV "Criteriile de selectie" , cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Se va prezenta un Certificat emis de un organism de certificare sau alte documente care probează in mod concludent îndeplinirea cerinţei (de ex: proceduri/manuale de calitate, activitate procedurală, etc.), toate valabile la data prezentarii. În cazul în care exista asociați, fiecare asociat trebuie sa prezinte acest certificat, sau echivalentul acestuia, pentru activitatea care reprezintă partea sa de implicare in contract.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Agentia nationala pentru pescuit si acvacultura
Numărul național de înregistrare: RO 17344491
Adresa poștală: Strada: Sfanta Vineri nr. 29, sector 3.
Cod poștal: 010798
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Colea Daniel
E-mail: anpa@anpa.ro 📧
Telefon: +4031 43 40 512 📞
Fax: +40 0314340513 📠
URL: https://www.anpa.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100209757 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. 1. În situația în care două sau mai multe oferte obțin același punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul, clasamentul se va stabili în ordinea descrescătoare a clasamentului refăcut prin luarea în considerare a punctajului obținut de ofertele respective pentru factorii de evaluare ai propunerii tehnice (punctaj tehnic). În situația în care prin aplicarea acestui sistem nu se obține o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, autoritatea contractantă va stabili clasamentul final în funcție de ordinea descrescătoare a punctajului obținut pentru factorul de evaluare “prețul ofertei”. În eventualitatea în care nici prin aplicarea acestui sistem nu se va ajunge la o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, autoritatea contractantă va recurge la solicitarea transmiterii de către operatorii economici de documente care conțin noi prețuri (reofertare de preț). Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situații de natura celor anterior menționate se va reaplica sistemul explicitat în cadrul prezentei note asigurându-se parcurgerea tuturor pașilor stabiliți, până la momentul în care se va realiza o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament.. 2.Autoritatea contractanta nu va raspunde solicitarilor de clarificari facute cu depasirea termenului stabilit în prezenta fișă de date. Autoritatea contractanta va posta raspunsurile insotite de intrebari in SICAP conform art.160 alin 3 din Legea98/2016. cu 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. 3. Autoritatea contractanta va transmite ofertantului declarat castigator o comunicare privind acceptarea ofertei sale, prin care isi manifesta acordul de a incheia contractul de achizitie publica. 4.Oferta si documentele care o insotesc se depun on line semnate cu semnatura electronica. Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli: Pentru vizualizarea documentației de atribuire incarcate in SICAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizarii fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatura electronică). Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari referitorare la prezenta documentatie de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SICAP la Secțiunea ”Întrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SICAP la Sectiunea ”Documentatie, clarificari si decizii” din cadrul anuntului de participar simplificat. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SICAP (www.elicitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 și vor transmite solicitările avand în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute la art.160-161 din Legea nr.98/2016. Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare în legatura cu oferta prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SICAP (Secțiunea “Întrebari”).Comisia de evaluare va analiza DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin fișa de date a achiziției.Comisia de evaluare va analiza și verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. În urma finalizării evaluarii ofertelor, autoritatea contractantă va introduce în SICAP rezultatul admis/respins, și va deschide în SICAP sesiunea pentru prezentarea documentelor suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, acordând un termen de răspuns. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SICAP (Sectiunea “Întrebari”),în format electronic, semnate cu semnatura electronica, conform Legii455/2001. Operatorii economici vor respecta modelul de contract de servicii și vor anexa o declarație prin care își manifestă acordul cu privire la conținutul acestuia. 5.Garanţia de participare sau, după caz, garanţia de bună execuţie trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi se constituie conform art.154 din Legea nr.98/2016, prin: a)virament bancar; În cazul viramentului bancar, plata garantiei de participare se va realiza în contul cu indicativul IBAN RO RO49TREZ7035005XXX005207, deschis pe seama Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură la Trezoreria Statului Sector 3 București b)instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel: (i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat; (ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA; (iii) asigurări de garanţii emise: – fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz; – fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; c)depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei; d)reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale, în cazul garanţiei de bună execuţie; e)combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la lit. a)-c), în cazul garanţiei de bună execuţie.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform Legii nr.101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 132-482242 (2026-07-10)