Universitatea Maritimă din Constanța are ca rol principal în proiectul BLOW monitorizarea parametrilor vântului, valurilor și curenților marini. Contract de “Furnizare – Cumpărare” conform specificații Caiet de sarcini, în condițiile stabilite în legislația, normativele si reglementările în domeniu, în vigoare. Sistemul/Produsul ce va fi achizitionat, va fi utilizat pentru realizarea unei baze de date privind potențialul eolian în zona Dobrogei, după finalizarea proiectului. De asemenea se va utiliza în Universitatea Maritimă din Constanța ca material didactic în cadrul Facultatii de Ingineria Mediului, la disciplinele ce implică tehnologii de achiziție și monitorizare și pe cele privind energiile regenerabile/neconvenționale. • Primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, adresate de operatorii economici: în a 19-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor); • Termenul pentru operatorii economici, de solicitare de clarificări/informații suplimentare cu privire la conținutul documentației de atribuire: până în a 13-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor); • Cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire: în a 7-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor). Se vor respecta prevederile art. 160 din Legea 98/2016, actualizata si ale art. 27 din Anexa la HG 395/2016 actualizata.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-06-13.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-05-10.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2023-05-10) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Aparate de observare la suprafaţă a vânturilor
Număr de referință: 2747321_2023_PAAPD1402691-reluare procedură anulată
Scurtă descriere:
Universitatea Maritimă din Constanța are ca rol principal în proiectul BLOW monitorizarea parametrilor vântului, valurilor și curenților marini.
Contract de “Furnizare – Cumpărare” conform specificații Caiet de sarcini, în condițiile stabilite în legislația, normativele si reglementările în domeniu, în vigoare.
Sistemul/Produsul ce va fi achizitionat, va fi utilizat pentru realizarea unei baze de date privind potențialul eolian în zona Dobrogei, după finalizarea proiectului. De asemenea se va utiliza în Universitatea Maritimă din Constanța ca material didactic în cadrul Facultatii de Ingineria Mediului, la disciplinele ce implică tehnologii de achiziție și monitorizare și pe cele privind energiile regenerabile/neconvenționale.
• Primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, adresate de operatorii economici: în a 19-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor);
• Termenul pentru operatorii economici, de solicitare de clarificări/informații suplimentare cu privire la conținutul documentației de atribuire: până în a 13-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor);
• Cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire: în a 7-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor).
Se vor respecta prevederile art. 160 din Legea 98/2016, actualizata si ale art. 27 din Anexa la HG 395/2016 actualizata.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Aparate de observare la suprafaţă a vânturilor📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Constanţa
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Universitatea maritima din constanta
Adresa poștală: Strada: Mircea cel Bătrân, nr. 104
Cod poștal: 900233
Orașul poștal: Constanta
Contact
Adresă internet: https://cmu-edu.eu/🌏
E-mail: achizitii@cmu-edu.eu📧
Telefon: +40 241664740📞
Fax: +40 241617260 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100165883🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2023-05-10 📅
Termen-limită de depunere: 2023-06-13 📅
Data publicării: 2023-05-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 093-285638
Număr JO-S: 93
Informații suplimentare
DESEMNAREA OFERTEI CÂȘTIGĂTOARE/ALGORITM DE CALCUL SCOR FINAL
Desemnarea ofertei câștigătoare se va face pe baza punctajul final obținut de fiecare ofertă, ce va fi stabilit prin calcularea sumei punctajelor aferente fiecărui factor de evaluare, calculate conform algoritmului de calcul prezentat anterior.
Oferta cu punctajul final cel mai mare va fi considerată oferta câştigătoare, valoarea de atribuire a contractului, fără TVA, fiind cea specificată în cadrul formularului de ofertă (Formular nr.10).

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Universitatea Maritimă din Constanța are ca rol principal în proiectul BLOW monitorizarea parametrilor vântului, valurilor și curenților marini.
Contract de “Furnizare – Cumpărare” conform specificații Caiet de sarcini, în condițiile stabilite în legislația, normativele si reglementările în domeniu, în vigoare.
Sistemul/Produsul ce va fi achizitionat, va fi utilizat pentru realizarea unei baze de date privind potențialul eolian în zona Dobrogei, după finalizarea proiectului. De asemenea se va utiliza în Universitatea Maritimă din Constanța ca material didactic în cadrul Facultatii de Ingineria Mediului, la disciplinele ce implică tehnologii de achiziție și monitorizare și pe cele privind energiile regenerabile/neconvenționale.
Sistemul/Produsul ce va fi achizitionat, va fi utilizat pentru realizarea unei baze de date privind potențialul eolian în zona Dobrogei, după finalizarea proiectului. De asemenea se va utiliza în Universitatea Maritimă din Constanța ca material didactic în cadrul Facultatii de Ingineria Mediului, la disciplinele ce implică tehnologii de achiziție și monitorizare și pe cele privind energiile regenerabile/neconvenționale.
• Primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, adresate de operatorii economici: în a 19-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor);
• Primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, adresate de operatorii economici: în a 19-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor);
• Termenul pentru operatorii economici, de solicitare de clarificări/informații suplimentare cu privire la conținutul documentației de atribuire: până în a 13-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor);
• Termenul pentru operatorii economici, de solicitare de clarificări/informații suplimentare cu privire la conținutul documentației de atribuire: până în a 13-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor);
• Cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire: în a 7-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor).
• Cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire: în a 7-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor (nu se ia în calcul termenul limtă de depunere a ofertelor).
Se vor respecta prevederile art. 160 din Legea 98/2016, actualizata si ale art. 27 din Anexa la HG 395/2016 actualizata.
Valoarea totală estimată: 124 000 EUR 💰
Scurtă descriere:
Furnizarea unui Sistem LIDAR-profiller de monitorizare a parametrilor vantului, pentru care se solicită:
- livrarea integrală a sistemului și a accesoriilor necesare, asamblarea (dacă este cazul), punerea în funcțiune și testarea sistemului la sediul Universității Maritime din Constanța din str. Cuarțului nr 2; Instruiriea personalului utilizator cu privire la instalarea/montarea, operarea și întreținerea sistemului în condiții de garanție;

- asistența online, pentru personalul achizitorului, la montarea/instalarea, punerea în funcțiune, testarea/ inspecția după punerea în funcțiune a sistemului pe platforma petrolieră GALATA aparținând Petroceltic Bulgaria.
Perioada de garanție solicitată: minim 36 luni.
Pe perioada de garanție ofertată se solicită, fară costuri suplimentare:
- lucrări de mentenanță, dacă este cazul,
- suport tehnic online pe perioada de garanție, daca este cazul,
- lucrări de service constând în reparații (pentru defecte cauzate din vina producătorului/contractantului), reglaje (dacă este cazul), înlocuire de piese/accesorii pe perioada de garanție (dacă se constată că acestea au cedat în urma utilizării conforme a produsului/sistemului de către achizitor).

Durata: 84 zile
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Număr proiect: 101084323 Nume proiect: Black sea fLoating Offshore Wind Acronim proiect: BLOW Apel: HORIZON-CL5-2021-D3-03 Topic: HORIZON-CL5-2021-D3-03-12 Tip de acțiune: HORIZON Innovation Actions Autoritatea de acordare: European Climate, Infrastructure and Environment Executive Agency Grant gestionat prin intermediul portalului de finanțare și licitație UE: DA (eGrants)
Informații suplimentare:
DESEMNAREA OFERTEI CÂȘTIGĂTOARE/ALGORITM DE CALCUL SCOR FINAL
Desemnarea ofertei câștigătoare se va face pe baza punctajul final obținut de fiecare ofertă, ce va fi stabilit prin calcularea sumei punctajelor aferente fiecărui factor de evaluare, calculate conform algoritmului de calcul prezentat anterior.
Oferta cu punctajul final cel mai mare va fi considerată oferta câştigătoare, valoarea de atribuire a contractului, fără TVA, fiind cea specificată în cadrul formularului de ofertă (Formular nr.10).
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Str. Cuarțului nr.2, Constanta.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința nr.1:
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, pentru sediul social (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării. Pentru toate sediile secundare/punctele de lucru, se soliocita o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că nu și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor sau cele privind contribuțiile la asigurările sociale, fără alte documente suplimentare.

- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;

- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- alte documente edificatoare, după caz.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.

Documentele emise în alte limbi vor fi prezentate însotite de traduceri în limba română.
Cerinta nr. 2.
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regasească în situațiile preăazute la art. 59 și 60 din Legea nr. 98/2016.
Se va prezenta Declaratia pe proprie raspundere privind inexistența conflictului de interese (Formular nr.3), completată conform modelului pus la dispozitie de catre autoritatea contractanta in sectiunea Formulare. Se va depune de către toți operatorii economici odată cu DUAE.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Se va prezenta Declaratia pe proprie raspundere privind inexistența conflictului de interese (Formular nr.3), completată conform modelului pus la dispozitie de catre autoritatea contractanta in sectiunea Formulare. Se va depune de către toți operatorii economici odată cu DUAE.
Persoanele ce dețin funcție de decizie în cadrul autorității contractante sunt:
Violeta Vali CIUCUR, Rector
Cornel PANAIT, Președinte Senat
Mariana ROTARIU, Contabil Șef
Eliodor-Mihail CONSTANTINESCU, Prorector
Radu-Ioan HANZU-PAZARA, Prorector
Gabriel-Margarit RAICU, Prorector
Laurențiu SÎRBU, Director General Administrativ,
Fănel-Viorel PANAITESCU, Președinte comisie de evaluare, cu drept de vot
Andrei - Alexandru SCUPI, Membru comisie de evaluare
Cristalina STOIAN, p. Sef Serviciu Achizitii Publice, Membru comisie de evaluare
Cătălin FAITĂR, Membru comisie de evaluare
Cecilia-Marcela BĂLĂNESCU, Administrator financiar, Membru comisie de evaluare
Mariana PANAITESCU, Membru de rezervă comisie de evaluare
Florentina CIOCOI, Administrator patrimoniu, Membru de rezervă comisie de evaluare
Dorina ȘEULEANU, Administrator financiar, Membru de rezervă comisie de evaluare
Nota: În cazul în care oferta este depusă de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta declarația privind conflictul de interese. În cazul în care vor exista subcontractanți/terți susținători, declarația privind conflictul de interese va fi prezentată de fiecare subcontractant/terț susținător în parte. Dacă există incertitudini cu privire la situația personală a unui operator economic, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita informații direct de la autoritățile competente.

Dacă este cazul, se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținator din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz. Este necesar ca toți cei care trebuie să răspundă la DUAE să fie înregistrați ca utilizatori ai sistemului SEAP. Detalii cu privire la întocmirea DUAE se regăsesc, după autentificarea în sistemul SEAP, în secțiunea „Informații DUAE” – Ghid de completare DUAE și în cadrul secțiunii IV.4.3 – Modul de prezentare al ofertei.

Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru ofertanții asociați/subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.

Autoritatea contractantă apelează în cadrul DUAE generat la indicația globală pentru toate criteriile de selecție (Partea IV: Criterii de selecție).
Astfel, în cadrul formularului DUAE, Partea IV. Criterii de selecție din cadrul DUAE, operatorul economic va răspunde la o singură întrebare, și anume dacă sunt îndeplinite toate criteriile impuse, acesta va putea să răspundă prin răspuns afirmativ (alegere opțiune - Da) sau negativ (alegere opțiune - Nu).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Astfel, în cadrul formularului DUAE, Partea IV. Criterii de selecție din cadrul DUAE, operatorul economic va răspunde la o singură întrebare, și anume dacă sunt îndeplinite toate criteriile impuse, acesta va putea să răspundă prin răspuns afirmativ (alegere opțiune - Da) sau negativ (alegere opțiune - Nu).
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea
din contract pe care o vor realiza.
Situația economică și financiară:
Cifra de afaceri anuala generalaCifra de afaceri anuală generală a ofertantului pentru ultimii 3 ani (2020, 2021 si 2022)/Cifra de afaceri minimă anuală a ofertantului pentru ultimii 3 ani (2020, 2021 si 2022) trebuie să fie cel puțin egală cu: 240.000 EUROPrin cifra de afaceri minimă anuală pentru ultimii 3 ani se întelege cifra de afaceri specifică fiecărui an în parte, respectiv 2020, 2021 și 2022.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Autoritatea contractantă apelează în cadrul DUAE generat la indicația globală pentru toate criteriile de selecție (Partea IV: Criterii de selecție). Astfel, în cadrul formularului DUAE, Partea IV. Criterii de selecție din cadrul DUAE, operatorul economic va răspunde la o singură întrebare, și anume dacă sunt îndeplinite toate criteriile impuse, acesta va putea să răspundă prin răspuns afirmativ (alegere opțiune - Da) sau negativ (alegere opțiune - Nu). Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței, vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: bilanțurile contabile și conturile de rezultat patrimonial aferente exercițiilor financiare pentru anii 2020, 2021 si 2022 înregistrate la organele competente sau alte documente din care să reiasă situația economică a ofertantului. Echivalentul în lei al cifrei de afaceri (CA) va fi determinat la cursurile medii de schimb euro/leu comunicate de Banca Națională a României pentru anii 2020, 2021 și 2022. Pentru conversia altor monede în lei, se vor utiliza cursurile de schimb medii anuale stabilite de către Banca Națională a României pentru monedele respective. În situația în care publicarea bilanțurilor nu este prevazută de legislația țării în care este stabilit operatorul economic (OE) se pot prezenta orice alte documente echivalente, considerate edificatoare, prin care să fie susținute informațiile prezentate în cadrul DUAE (de ex., raportul anual al cenzorilor, raportul de audit financiar și contabil, scrisoare de bonitate din partea unei banci etc.). Toate documentele pot fi prezentate în oricare din formele original/copie legalizată/ copie certificată pentru conformitate cu originalul. Certificarea pentru conformitate se face de către reprezentantul legal/împuternicit al OE prin înscrierea pe fiecare pagină a mențiunii „conform cu originalul”, însoțită de semnătura persoanei respective. Documentele emise în alte limbi vor fi prezentate însotite de traduceri în limba română.În situația în care ofertantul a fost înființat sau și-a început activitatea economică de mai puțin de 3 ani, se va lua în considerare prezentarea informațiilor corespunzătoare perioadei efective de activitate.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatOfertantul (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici) dovedește ca în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, a furnizat produse similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului, în valoare CUMULATA de minim 120.000 EURO fără TVA, la nivelul a cel mult 3 contracte.Pentru scopul prezentei proceduri:• perioada de referință - respectiv ultimii 3 ani - va fi întotdeauna calculată în sens invers pornind de la data comunicată în anunțul de participare (publicat la inițierea procedurii) ca fiind termenul limită de depunere a Ofertei. In cazul in care autoritatea contractanta va decala termenul limita de depunere a ofertei, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat;• prin furnizarea de produse similare autoritatea contractantă înțelege: furnizarea de INSTRUMENTE DE METEOROLOGIE și/sau furnizarea altor produse similare superioare din punct de vedere al complexității și/sau scopului. furnizarea de produse care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: sunt destinate unor utilizări identice sau similare și fac parte din gama normală de produse care sunt furnizate/ comercializate de către operatori economici cu activitate constantă în sectorul respectiv (conform art 18 alin (3) din Legea 98/2016).Efectuarea furnizărilor similare se demonstrează prin prezentarea de certificate/documente emise sau contrasemnate de către o autoritate sau de către clientul beneficiar, din care sa rezulte: • numărul și data contractului invocat drept experiență similară, • furnizarea de produse similare; • valoarea produselor furnizate– în euro fără tva; • perioada furnizării; • beneficiari indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați; • ponderea pentru care a fost responsabil în execuția contractului.Nota1, Notă 2, Notă 3: conform document "Secțiunea II - Instrucțiuni pentru ofertanți", pct.11."Experiența similară în furnizarea de produse similare".

Autoritatea contractantă apelează în cadrul DUAE generat la indicația globală pentru toate criteriile de selecție (Partea IV: Criterii de selecție). Astfel, în cadrul formularului DUAE, Partea IV. Criterii de selecție din cadrul DUAE, operatorul economic va răspunde la o singură întrebare, și anume dacă sunt îndeplinite toate criteriile impuse, acesta va putea să răspundă prin răspuns afirmativ (alegere opțiune - Da) sau negativ (alegere opțiune - Nu). Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței, vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:- certificat/certificate/document/documente emise sau contrasemnate de către o autoritate sau de către clientul beneficiar, din care să reiasă următoarele informații:• numărul și data contractului invocat drept experiență similară,• furnizarea de produse similare;• valoarea produselor furnizate– în euro fără tva;• perioada furnizării;• beneficiari indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați;• ponderea pentru care a fost responsabil în execuția contractului.În cazul în care ofertantul este susținut de un terț susținător, DUAE completat de ofertant va include și informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte, precum și celelalte aspecte solicitate prin formatul standard al DUAE.Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate.Odată cu depunerea DUAE se prezintă angajamentul terțului susținător (model orientativ Formularul nr. 13) împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora. Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă, faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin identificarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziție publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.Subcontractanții pe a căror capacități ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare și selecție sunt considerați și terți susținători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în același timp, și angajamentul ferm. Autoritatea contractantă va lua în considerare această susținere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentației de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:a) terțul/terții susținător pot dovedi că dețin resursele invocate ca element de susținere a ofertantului;b) ofertantul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităților ce acordă susținerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terțul susținător nu este declarat subcontractant.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-09-13 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-06-13 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Garanția produsului
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 90
PENTRU RESPECTAREA REGULAMENTULUI (UE) EUROPEAN DE PROTECȚIE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL nr.679/27.04.2016, DOCUMENTELE SEMNATE SE GĂSESC LA DOSARUL ACHIZIȚIEI.
1. În situația în care două sau mai multe oferte obțin același punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul, clasamentul se va stabili in ordinea descrescătoare a clasamentului refăcut prin luarea în considerare a punctajului obținut de ofertele respective pentru factorii de evaluare având ponderile cele mai mari (de la mare la mic, prin urmărirea ordinii în care aceștia sunt precizați în documentația de atribuire).

În cazul în care prin aplicarea acestui sistem vor rezulta în continuare două sau mai multe oferte care se clasează pe poziția 1, Universitatea Maritimă va reface clasamentul luând considerare ceilalți factori de evaluare cu ponderi egale (urmărind ordinea precizării acestora în documentația de atribuire). Acest sistem urmează să fie aplicat ori de câte ori este necesar până la realizarea departajării ofertelor pe poziții distincte în clasament, luându-se în considerare punctajul obținut pentru factorul de evaluare subsecvent (următorul factor de evaluare conform celor sus-menționate). Ofertele câștigătoare vor fi declarate cele care se clasează pe prima poziție din clasamentul refăcut potrivit acestor reguli. În situația în care prin aplicarea acestui sistem se ajunge la epuizarea factorilor de evaluare ai propunerii tehnice fără însă să se fi obținut o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, Universitatea Maritimă din Constanța va stabili clasamentul final în funcție de ordinea descrescătoare a punctajului obținut pentru factorul de evaluare "prețul ofertei". În eventualitatea în care nici prin aplicarea acestui sistem nu se va ajunge la o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, Universitatea Maritimă din Constanța va recurge la solicitarea transmiterii de către operatorii economici de documente care conțin noi preturi (re-ofertare de preț). Ulterior, în cazul în care vor continua să subziste situații de natura celor anterior menționate se va reaplica sistemul explicitat în cadrul prezentei note asigurându-se parcurgerea tuturor pașilor stabiliți, până la momentul în care se va realiza o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament.

2. Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli:
Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate în SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizării fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnătura electronică).
Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea ”Întrebări” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Secțiunea ”Documentație, clarificări și decizii” din cadrul anunțului de participare simplificat.

Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (https://www.e-licitatie.ro:8881/pub) ca operator economic conform prevederilor art.5 alin.(1) din H.G. nr.395/2016 și vor transmite solicitările având în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute la art.160-161 din Legea nr.98/2016 precum și cele de la art. 103 (2) din HG 395/2016. Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legătură cu oferta prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SEAP (Secțiunea “Întrebări”).

Operatorii economici interesați vor completa DUAE conform Ghidului de utilizare DUAE disponibil în contul SICAP: www.e-licitatie.ro:8881/su/home - Informații DUAE - Ghid utilizare DUAE.
Comisia de evaluare va analiza DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin Fișa de date a achiziției.
Comisia de evaluare va analiza și verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.
Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea “Întrebări”), în format electronic, semnate cu semnătura electronică, conform Legii nr. 455/2001.

Operatorii economici vor respecta modelul de contract de furnizare.
Autoritatea Contractantă informează fiecare ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce privește rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziție publică, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui contractul, ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective.

3. Prezumția de legalitate și autenticitate a documentelor prezentate: ofertantul își asumă răspunderea exclusivă pentru legalitatea și autenticitatea tuturor documentelor prezentate în original, copie si/ sau copie „conformă cu originalul” în vederea participării la procedură. În acest scop, analizarea de către comisia de evaluare a documentelor prezentate de ofertanți nu angajează din partea acesteia nici o răspundere sau obligație fată de acceptarea respectivelor documente ca fiind autentice sau legale si nu înlătură răspunderea exclusivă a ofertantului sub acest aspect. În acest sens, operatorii economici care, fie nu prezintă sau prezintă informații parțiale cu privire la propria lor situație privind incidenta motivelor de excludere sau îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție sau care se fac vinovați de declarații false în conținutul informațiilor transmise la solicitarea autorității contractante vor fi respinși, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor/ consecințelor legale incidente.

Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Art. 8, litera a) din Legea 101/2016, modificata si completata ulterior.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Universitatea Maritima din Constanta - Oficiul juridic
Adresa poștală: Str. Mircea cel Batran nr. 104, judetul Constanta
Orașul poștal: Constanta
Cod poștal: 900592
Fax: +40 241617260 📠
Adresă internet: www.cmu-edu.eu🌏
Sursa: OJS 2023/S 093-285638 (2023-05-10)
Anunt de atribuire (2023-07-24) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 123 735 EUR 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-07-24 📅
Data publicării: 2023-07-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 144-458766
Se referă la anunț: 2023/S 093-285638
Număr JO-S: 144
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-07-21 📅
Nume: VAISALA France SAS
Numărul național de înregistrare: FR48452972649
Adresa poștală: Strada Tech Park, René razel, Nr. 6A
Orașul poștal: Saclay
Cod poștal: 91400
Țara: Franța 🇫🇷
Telefon: +33 0604532851📞
E-mail: julieth.martinez@vaisala.com📧
Adresă internet: https://www.vaisala.com/fr🌏
Valoarea totală a achiziției: 123 735 EUR 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 144-458766 (2023-07-24)