Prin implementarea acestui proiect, se doresc servicii de dezvoltare pentru extinderea sistemului informatic specific activitatilor pe care le desfasoara APIA (SI-APIA), în directia gestionarii fondurilor europene si nationale destinate sprijinirii agriculturii, astfel încât acesta sa raspunda noilor cerinte care vor rezulta din modificarea procedurilor interne ale APIA si din modificarile legislative nationale si europene. În cadrul proiectului se achizitioneaza si servicii de asistenta pentru îndeplinirea sarcinilor de call center, mentenanta corectiva, suport tehnic (nivel 1, 2, 3 si 4), asistenta tehnica si administrare a subsistemelor informatice aferente. Activitatile specifice pe care le desfasoara APIA pentru gestionarea fondurilor europene si nationale pentru agricultura precum si Detalii privind atributiile principale ale APIA sunt prezentate in caietul de sarcini la capitolul „1.3.Descrierea cadrului existent”. Serviciile care se propun a fi achizitionate constau, pe de o parte, în realizarea de servicii de dezvoltare software pentru realizarea de noi functionalitati ale Sistemului IT sau de extindere a celor existente, iar pe de alta parte constau în prestarea de servicii cu caracter de regularitate, respectiv, servicii de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic, prestate în vederea rezolvarii eventualelor disfunctionalitati care pot apare în operarea sistemului, dupa cum urmeaza: — Servicii de dezvoltare software pentru realizarea unor functionalitati noi pentru modulele sistemului informatic al APIA; — Servicii de dezvoltare si actualizare a modulelor informatice existente, în vederea asigurarii suportului informatic necesar tranzitiei de la aplicarea schemei de plati unice pe suprafata (SAPS) la acordarea platilor în temeiul schemei de plata de baza (SPS-imbunatatita); — Servicii de dezvoltare software pentru realizarea noului sistem informatic în vederea implementarii schemei de plata de baza prevazuta în noua Politica Agricola Comuna (Schema de Plata Unica – SPS, îmbunatatita); — Servicii pentru dezvoltarea de functionalitati noi si actualizarea sistemului informatic SI-APIA în conformitate cu modificarile prevazute în noua Politica Agricola Comuna; — Servicii de suport si mentenanta corectiva pentru utilizarea sistemului informatic; — Servicii de administrare a sistemului informatic; — Servicii de instruire a utilizatorilor finali si respectiv a utilizatorilor cheie; — Servicii de asistenta tehnica în vederea utilizarii sistemului informatic. Descrierea detaliata a serviciilor care se solicita a fi realizate este prezentata în caietul de sarcini, la Capitolul 3.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2013-07-30.
Achiziția publică a fost publicată pe 2013-06-10.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2013-06-10) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii informatice profesionale
Cantitate sau domeniu:
Estimarea cantitatilor minime si maxime de servicii care ar putea fi solicitate pe întreaga perioada de derulare a acordului-cadru:1. Estimari ale cantitatilor minime care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru:(a) Servicii de dezvoltare (Servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire si asistenta tehnica, management de proiect): 567 zile om; (b) Servicii lunare de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic:— Servicii lunare de suport: 1 luna;— Servicii de mentenanta corectiva pentru functionalitatiile/modulele implementate in perioada iunie 2009-decembrie 2012: 1 luna;— Servicii de suport de nivel 2,3,4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului acord-cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 1 luna;2. Estimari ale cantitatilor maxime care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru:(a) Servicii de dezvoltare (Servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire si asistenta tehnica, management de proiect): 56 685 zile om(b) Servicii lunare de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic:— Servicii lunare de suport: 36 luni;— Servicii de mentenanta corectiva pentru functionalitatiile/modulele implementate in perioada iunie 2009-decembrie 2012: 29 luni;— Servicii de suport de nivel 2,3,4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului acord-cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 6 luni;Valoarea maxima estimata a acordului-cadru, fara TVA: 30.546.367 Euro, respectiv 132 299 370 RON, fara TVA.3. Estimari ale cantitatilor minime care pot face obiectul unui contract subsecvent:(a) Servicii de dezvoltare (Servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire si asistenta tehnica, management de proiect): 567 zile om;(b) Servicii lunare de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic:— Servicii lunare de suport: 1 luna;— Servicii de mentenanta corectiva pentru functionalitatiile/modulele implementate in perioada iunie 2009-decembrie 2012: 1 luna;— Servicii de suport de nivel 2,3,4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului Acord Cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 1 luna;4. Estimari ale cantitatilor maxime care pot face obiectul unui contract subsecvent:(a) Servicii de dezvoltare (Servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire si asistenta tehnica, management de proiect): 6 524 zile om;(b) Servicii de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic, lunare:— Servicii lunare de suport: 12 luni;— Servicii de mentenanta corectiva pentru functionalitatiile/modulele implementate in perioada iunie 2009-decembrie 2012: 12 luni;— Servicii de suport de nivel 2, 3, 4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului Acord Cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 6 luni;Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent 5 809 822 EURCantitatile minime si maxime ale serviciilor care vor fi achizitionate pe durata întregului acord-cadru si pe durata unui contract subsecvent sunt prezentate detaliat în Caietul de sarcini, Capitolele 4.1 si 6.2.— Autoritatea contractanta nu este obligata sa realizeze servicii pentru întreaga valoare estimata a acordului-cadru.— Calendarul estimativ de aplicare a procedurii de derulare a acordului-cadru: Se estimeaza ca acordul-cadru se va aplica si derula în perioada: mai 2013–mai 2016;— Durata acordului-cadru: 36 luni de la data semnarii primului contract subsecvent.— Calendarul estimativ de atribuire a contractelor subsecvente: se estimeaza ca se vor atribui un numar de 6 contracte subsecvente pe perioada de derulare a acordului-cadru, câte 2 contracte subsecvente pe an, conditionat de existenta fondurilor bugetare aprobate.30 546 367

Valoarea totală a achiziției: 30 546 367 💰
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii informatice profesionale📦
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura
Adresa poștală: Bd. Carol I nr. 17, sector 2
Cod poștal: 030161
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.apia.org.ro🌏
E-mail: dumitra.mihaila@apia.org.ro📧
Telefon: +40 213054835 /+40 213054976📞
Fax: +40 213054835 / +40 213150305 📠
Referință Date
Data trimiterii: 2013-06-10 📅
Termen-limită de depunere: 2013-07-30 📅
Data publicării: 2013-06-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 113-193173
Număr JO-S: 113
Informații suplimentare
1. Oferta care va fi declarata castigatoare este oferta care obtine cel mai mare punctaj total (Ptotal). In cazul in care doua sau mai multe oferte obtin acelasi cel mai mare punctaj total Ptotal, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic va fi oferta cu cel mai mare punctaj tehnic.
2. Ofertantii vor indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala.
3. Alte informatii privind acordul-cadru:
— acordul-cadru reprezinta întelegerea scrisa intervenita între autoritatea contractanta si operatorul economic, al carui scop este stabilirea elementelor/conditiilor esentiale care vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite într-o perioada data, în mod special în ceea ce priveste pretul si, dupa caz, cantitatile avute în vedere.
— Acordul-cadru nu reprezinta baza legala pentru angajarea fondurilor publice. În baza acordului-cadru se vor atribui contracte subsecvente care constituie temei legal pentru plata, în functie de necesitatile autoritatii contractante. Atribuirea contractelor subsecvente se va face în functie de necesitatile autoritatii contractante pe toata perioada de valabilitate a acordului-cadru, conditionat de existenta creditelor bugetare aprobate.
— Contractele subsecvente se vor atribui numai cu respectarea conditiilor tehnice si financiare din acordul-cadru.
— Operatorul economic caruia autoritatea contractanta îi transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent si care nu are capacitatea de a raspunde acestei solicitari din propria culpa, va suferi consecintele prevazute în acordul-cadru pentru neîndeplinirea obligatiilor în sarcina sa.
— Un expert poate fi nominalizat pentru o singura pozitie in cadrul ofertei.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Frecvența atribuirii contractelor:
Se estimeaza ca se vor atribui un numar de 6 contracte subsecvente pe perioada de derulare a acordului-cadru, câte 2 contracte subsecvente pe an, conditionat de existenta fondurilor bugetare aprobate.
Scurtă descriere:
Prin implementarea acestui proiect, se doresc servicii de dezvoltare pentru extinderea sistemului informatic specific activitatilor pe care le desfasoara APIA (SI-APIA), în directia gestionarii fondurilor europene si nationale destinate sprijinirii agriculturii, astfel încât acesta sa raspunda noilor cerinte care vor rezulta din modificarea procedurilor interne ale APIA si din modificarile legislative nationale si europene.

În cadrul proiectului se achizitioneaza si servicii de asistenta pentru îndeplinirea sarcinilor de call center, mentenanta corectiva, suport tehnic (nivel 1, 2, 3 si 4), asistenta tehnica si administrare a subsistemelor informatice aferente.
Activitatile specifice pe care le desfasoara APIA pentru gestionarea fondurilor europene si nationale pentru agricultura precum si Detalii privind atributiile principale ale APIA sunt prezentate in caietul de sarcini la capitolul „1.3.Descrierea cadrului existent”.

Serviciile care se propun a fi achizitionate constau, pe de o parte, în realizarea de servicii de dezvoltare software pentru realizarea de noi functionalitati ale Sistemului IT sau de extindere a celor existente, iar pe de alta parte constau în prestarea de servicii cu caracter de regularitate, respectiv, servicii de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic, prestate în vederea rezolvarii eventualelor disfunctionalitati care pot apare în operarea sistemului, dupa cum urmeaza:

— Servicii de dezvoltare software pentru realizarea unor functionalitati noi pentru modulele sistemului informatic al APIA;
— Servicii de dezvoltare si actualizare a modulelor informatice existente, în vederea asigurarii suportului informatic necesar tranzitiei de la aplicarea schemei de plati unice pe suprafata (SAPS) la acordarea platilor în temeiul schemei de plata de baza (SPS-imbunatatita);

— Servicii de dezvoltare software pentru realizarea noului sistem informatic în vederea implementarii schemei de plata de baza prevazuta în noua Politica Agricola Comuna (Schema de Plata Unica – SPS, îmbunatatita);
— Servicii pentru dezvoltarea de functionalitati noi si actualizarea sistemului informatic SI-APIA în conformitate cu modificarile prevazute în noua Politica Agricola Comuna;
— Servicii de suport si mentenanta corectiva pentru utilizarea sistemului informatic;
— Servicii de administrare a sistemului informatic;
— Servicii de instruire a utilizatorilor finali si respectiv a utilizatorilor cheie;
— Servicii de asistenta tehnica în vederea utilizarii sistemului informatic.
Descrierea detaliata a serviciilor care se solicita a fi realizate este prezentata în caietul de sarcini, la Capitolul 3.
Cantitate sau domeniu:
Estimarea cantitatilor minime si maxime de servicii care ar putea fi solicitate pe întreaga perioada de derulare a acordului-cadru:
1. Estimari ale cantitatilor minime care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru:
(a) Servicii de dezvoltare (Servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire si asistenta tehnica, management de proiect): 567 zile om;
(b) Servicii lunare de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic:
— Servicii lunare de suport: 1 luna;
— Servicii de mentenanta corectiva pentru functionalitatiile/modulele implementate in perioada iunie 2009-decembrie 2012: 1 luna;
— Servicii de suport de nivel 2,3,4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului acord-cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 1 luna;
2. Estimari ale cantitatilor maxime care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru:
(a) Servicii de dezvoltare (Servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire si asistenta tehnica, management de proiect): 56 685 zile om
— Servicii lunare de suport: 36 luni;
— Servicii de mentenanta corectiva pentru functionalitatiile/modulele implementate in perioada iunie 2009-decembrie 2012: 29 luni;
— Servicii de suport de nivel 2,3,4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului acord-cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 6 luni;
Valoarea maxima estimata a acordului-cadru, fara TVA: 30.546.367 Euro, respectiv 132 299 370 RON, fara TVA.
3. Estimari ale cantitatilor minime care pot face obiectul unui contract subsecvent:
— Servicii de suport de nivel 2,3,4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului Acord Cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 1 luna;
4. Estimari ale cantitatilor maxime care pot face obiectul unui contract subsecvent:
(a) Servicii de dezvoltare (Servicii de analiza, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire si asistenta tehnica, management de proiect): 6 524 zile om;
(b) Servicii de suport tehnic, mentenanta corectiva si administrare pentru sistemul informatic, lunare:
— Servicii lunare de suport: 12 luni;
— Servicii de mentenanta corectiva pentru functionalitatiile/modulele implementate in perioada iunie 2009-decembrie 2012: 12 luni;
— Servicii de suport de nivel 2, 3, 4 pentru functionalitatiile implementate ca parte a noului Acord Cadru, dupa expirarea perioadei de garantie: 6 luni;
Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent 5 809 822 EUR
Cantitatile minime si maxime ale serviciilor care vor fi achizitionate pe durata întregului acord-cadru si pe durata unui contract subsecvent sunt prezentate detaliat în Caietul de sarcini, Capitolele 4.1 si 6.2.
— Autoritatea contractanta nu este obligata sa realizeze servicii pentru întreaga valoare estimata a acordului-cadru.
— Calendarul estimativ de aplicare a procedurii de derulare a acordului-cadru: Se estimeaza ca acordul-cadru se va aplica si derula în perioada: mai 2013–mai 2016;
— Durata acordului-cadru: 36 luni de la data semnarii primului contract subsecvent.
— Calendarul estimativ de atribuire a contractelor subsecvente: se estimeaza ca se vor atribui un numar de 6 contracte subsecvente pe perioada de derulare a acordului-cadru, câte 2 contracte subsecvente pe an, conditionat de existenta fondurilor bugetare aprobate.

Durata: 36 luni
Număr de referință: 2052/28.5.2013.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Serviciile vor fi prestate la sediul autoritatii contractante si la sediul prestatorului.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Declaratie privind eligibilitatea. Se va completa si prezenta Formularul F02 – Declaratie de eligibilitate, din Sectiunea Formulare. Încadrarea în situatia prevazuta la art. 180 din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, atrage dupa sine excluderea ofertantului din procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie publica. Declaratia va fi prezentata, dupa caz, de fiecare ofertant/ofertant asociat în parte si de catre fiecare tert sustinator în parte.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

2. Certificat fiscal eliberat de Compartimentul Impozite si Taxe Locale al unitatii administrativ teritoriale de pe raza careia societatea are sediul social. Din Certificatul fiscal trebuie sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente în luna anterioara celei în care se depun ofertele. Certificatul va fi prezentat în original, copie legalizata sau copie certificata, pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila. Documentul va fi prezentat, dupa caz, de fiecare ofertant/ofertant asociat în parte.

3. Certificat fiscal eliberat de organul de administrare fiscala al unitatii administrativ teritoriale de pe raza careia societatea are sediul social. Din Certificatul fiscal trebuie sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente în luna anterioara celei în care se depun ofertele. Certificatul va fi prezentat în original, copie legalizata sau copie certificata, pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila. Documentul va fi prezentat, dupa caz, de fiecare ofertant/ofertant asociat în parte.

4. Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 181 din OUG 34/2006. Se va completa si prezenta Formularul F03 din sectiunea formulare. Declaratia va fi prezentata, dupa caz, de fiecare ofertant/ofertant asociat în parte în parte. Tertul sustinator va completa declaratia în conformitate cu formularul F031 pentru tertul sustinator din sectiunea formulare.

5. Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta. Se va completa si prezenta Certificatul de participare la licitatie cu oferta independenta, în conformitate cu modelul prevazut în Formularul F06 din Sectiunea III. Documentul va fi prezentat, dupa caz, de fiecare ofertant/ofertant asociat în parte.

6. Declaratie privind neîncadrarea în prevederile art. 691 din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Se va completa si prezenta Formularul F07 în conformitate cu modelul prevazut in Sectiunea Formulare. Formularul va fi completat de catre participantul la procedura, indiferent de calitatea în care participa (ofertant/ofertant asociat, subcontractant, tert sustinator). Persoanele care detin functii de decizie în cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Gheorghe Dorel Benu, Melinda Kerekes, Aurel Pana, Cornelia Lazarescu, Elena Mierlea, Nicolae Horumba, Adriana Chirea, Ungureanu (Marinescu) Felicia, Alexandru Constantinescu, Florentin Constantin, Valeriu Popescu, Traian Crainic, George Zlotea, Alexandru Stancu, Cristina Gavrila, Dumitra Mihaila, Elena Deaconu, Oana Enciu, Adrian Hiru, Roxana Pândaru.

Declaratia va fi prezentata, dupa caz, de fiecare ofertant/ofertant asociat, tert sustinator si de fiecare subcontractant în parte.
7. Declaratie privind calitatea de participant la procedura. Se va completa Declaratia privind calitatea de participant la procedura Formular F11. Declaratia va fi prezentata, dupa caz, de fiecare ofertant/ofertant asociat in parte.
Nota: Cu exceptia impozitelor si taxelor pentru care s-au acordat înlesniri la plata de catre organele competente si în masura în care s-au respectat conditiile impuse la acordarea acestora, autoritatea contractanta va exclude ofertantul care înregistreaza datorii la bugetul consolidat precum si la cel local (indiferent de cuantumul acestora).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nota: Cu exceptia impozitelor si taxelor pentru care s-au acordat înlesniri la plata de catre organele competente si în masura în care s-au respectat conditiile impuse la acordarea acestora, autoritatea contractanta va exclude ofertantul care înregistreaza datorii la bugetul consolidat precum si la cel local (indiferent de cuantumul acestora).
Nota Pentru persoanele juridice straine:
a. Operatorul economic are obligatia de a prezenta certificate constatatoare privind îndeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale, în masura în care astfel de documente sunt emise în tara de origine sau în tara de rezidenta.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
a. Operatorul economic are obligatia de a prezenta certificate constatatoare privind îndeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale, în masura în care astfel de documente sunt emise în tara de origine sau în tara de rezidenta.
b. Operatorul economic va prezenta documente edificatoare (certificate, caziere judiciare, alte documente echivalente) prin care sa dovedeasca ca si-a îndeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor catre buget.
c. Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna. 1. Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial. Certificatul constatator:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
c. Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna. 1. Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial. Certificatul constatator:
— informatiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie valabile/reale la data limita de depunere a ofertelor;
— din cuprinsul acestuia trebuie sa reiasa ca ofertantul are incluse în obiectul de activitate principal sau secundar activitati similare cu cele solicitate în cadrul acestei proceduri de achizitie publica;
Documentul solicitat trebuie sa fie prezentat de catre fiecare ofertant/ofertant asociat în parte pentru partea din contract pe care o realizeaza.
Certificatul va fi prezentat în original, copie legalizata sau copie certificata, pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila. Înainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc sa prezinte certificatul constatator în original/copie legalizata pentru conformitate.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Certificatul va fi prezentat în original, copie legalizata sau copie certificata, pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila. Înainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc sa prezinte certificatul constatator în original/copie legalizata pentru conformitate.
Nota: Pentru persoanele juridice straine: Persoanele juridice straine vor prezenta documente edificatoare care sa dovedeasca o forma de înregistrare ca persoana juridica sau de înregistrare/atestare, în conformitate cu prevederile legale din tara în care ofertantul este rezident. Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata si legalizata în limba româna.

Situația economică și financiară:
Cifra medie anuala de afaceri. Se va prezenta cifra medie de afaceri globala realizata în ultimii 3 ani.
— Se solicita ca cifra medie de afaceri globala realizata în ultimii 3 ani sa fie egala sau mai mare decât valoarea de 10 000 000 EUR.
Pentru echivalenta se va avea în vedere cursul mediu anual lei/valuta comunicat de BNR pentru fiecare din cei 3 ani luati în considerare.
Nota: Nivelul minim solicitat al cifrei de afaceri poate fi îndeplinit, prin cumul, de întreg grupul de ofertanti/ofertanti asociati. În cazul în care ofertantul este sustinut financiar de catre un tert, nivelul minim solicitat trebuie sa fie îndeplinit în întregime de catre un singur sustinator.

Ca documente doveditoare se vor prezenta bilanturile contabile a ultimilor 3 ani vizate si înregistrate de organele competente (copie stampilata, semnata si cu mentiunea „conform cu originalul” pe fiecare pagina), sau orice alte documente disponibile si relevante ale operatorilor economici din care sa reiasa îndeplinirea cerintei de calificare”.

— Se va completa si prezenta Formularul F04 din sectiunea Formulare;
— Documentele solicitate trebuie sa fie prezentate de catre fiecare ofertant/ofertant asociat sau tert sustinator, dupa caz, în parte;
— Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa si prezenta Formularul F04 din sectiunea Formulare, precum si celelalte documente precizate în coloana din partea stânga.
Capacitatea tehnică și profesională:
Cerinta nr. 1. Experienta similara.
Se solicita ca ofertantul sa faca dovada ca a prestat în ultimii 3 ani (calculati pâna la data limita de depunere a ofertelor), servicii similare cu cele care fac obiectul prezentului contract, respectiv, se solicita prezentarea unei liste, conform Formular F05, cu principalele servicii similare prestate în ultimii 3 ani, care sa contina valori, perioade de prestare, beneficiari, din care sa rezulte prestarea de servicii similare prestate în ultimii 3 ani.

Cerinta nr. 1 – Continuare 1. Dovedirea experientei similare se poate face prin prezentarea a maxim 3 contracte prestate în ultimii 3 ani, a caror valoare cumulata sa fie de minim 4 000 000 EUR fara TVA, prin care ofertantul sa demonstreze ca are experienta în realizarea de:

(1) servicii de dezvoltare, actualizare sau extindere a unui sistem informatic centralizat de gestiune a subventiilor sau creditelor (administrare, control, plata) pentru parcele de teren agricol
(2) servicii de modelare, transformare si informatizare a proceselor interne ale beneficiarului, bazate pe fluxuri de lucru, in scopul gestiunii de fonduri;
(3) servicii de suport tehnic (nivel 1, 2, 3 si 4) pentru un sistem informatic ce deserveste utilizatori distribuiti la nivel national, ce respecta un nivel de calitate si performanta prestabilit (SLA), bazat pe tehnologii similare cu cele ale sistemului existent la APIA (baza de date relationala, server de aplicatie bazat pe platforma Java sau echivalent, tehnologie GIS, sisteme de operare LINUX sau echivalent)

Pentru echivalenta se va avea în vedere cursul mediu euro/lei/alte valute comunicat de BNR pentru anul în care a fost încheiat contractul respectiv.
Se solicita:
Pentru fiecare contract similar prezentat, ofertantul trebuie sa prezinte certificate/documente doveditoare emise sau contrasemnate de o autoritate contractanta ori de catre un client privat/beneficiar, prin care sa faca dovada indeplinirii cerintei privind experienta similara solicitata.

Cerinta nr. 1 – Continuare 2. Nota:
Pentru îndeplinirea cerintei privind experienta similara se accepta:
— fie prezentarea de certificate/documente doveditoare aferente unui…
… singur contract prestat in ultimii 3 ani cu o valoare de cel putin 4 000 000 EUR, fara TVA prin care sa dovedeasca experienta similara solicitata;
… nr de maxim 3 contracte distincte, prestate in ultimii 3 ani, prin care sa dovedeasca experienta similara solicitata, la modul câte un contract pentru fiecare subcerinta ((1), (2), (3)) si cu conditia ca în ansamblu sa fie acoperite toate cerintele stabilite, a caror valoare cumulata sa fie de cel putin 4 000 000 EUR, fara TVA
— fie prin prezentarea unui nr maxim de 3 contracte prestate in ultimii 3 ani, prin care sa dovedeasca experienta similara solicitata în orice alta combinatie a serviciilor prestate in cadrul celor maxim 3 contracte prezentate pentru dovedirea experientei similare solicitate si cu conditia ca în ansamblu sa fie acoperite toate cerintele stabilite a caror valoare cumulata sa fie de cel putin 4 000 000 EUR, fara TVA;

Cerinta nr. 1 – Continuare 3.
Pentru fiecare contract mentionat in Formularul F05, ofertantul va completa Formularul 10 – Fisa de experienta similara
Pentru fiecare contract ofertantul va prezenta certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul privat beneficiar cum ar fi copii ale partilor relevante ale contractelor/recomandari/alte documente doveditoare emise sau contrasemnate de o autoritate contractanta ori de catre un client privat/beneficiar care sa confirme indeplinirea cerintelor solicitate si care sa contina date referitoare la: beneficiarul contractului, tipul activitatilor prestate/bunurilor livrate, perioada in care s-a realizat contractul.

Nota: Cerinta privind experienta similara poate fi îndeplinita, prin cumul, de întreg grupul de ofertanti/ofertanti asociati. În cazul în care ofertantul este sustinut financiar de catre un tert, cerinta privind experienta similara trebuie sa fie îndeplinita în întregime de catre un singur sustinator.
Nota: Cerinta privind experienta similara poate fi îndeplinita, prin cumul, de întreg grupul de ofertanti/ofertanti asociati. În cazul în care ofertantul este sustinut financiar de catre un tert, cerinta privind experienta similara trebuie sa fie îndeplinita în întregime de catre un singur sustinator.
— Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna.
Cerinta nr. 2
1. Declaratie privind personalul responsabil pentru indeplinirea contractului – Formular 12 in original, semnat si stampilat, în care se va prezenta nominal persoanele necesare pentru îndeplinirea contractului si Pozitia propusa in cadrul contractului pentru fiecare dintre acestea.

2. Pentru fiecare specialist solicitat mai jos se vor prezenta urmatoarele documente:
(a) Curriculum vitae (CV) conform Formularului 13 ptr fiecare expert cheie solicitat.
(b) Copii ale diplomelor de studii si ale certificatelor profesionale obtinute si mentionate in CV, relevante pentru proiectul in cauza;
(c) Declaratie de disponibilitate, conform Formularului – 13A, semnata in original – numai pentru expertii care nu sunt angajati ai ofertantului sau ai subcontractantului, conform legii.
(d) Copii cu mentiunea „conform cu originalul” ale diplomelor, certificatelor, actelor doveditoare ale competentelor relevante si experientei generale mentionate in Formularul 13 – CV.
(e) Un expert poate fi nominalizat pentru o singura pozitie din cele identificate mai jos.
3. Ofertantului clasat pe primul loc i se va solicita, ca pentru fiecare persoana propusa pentru implementarea contractului, sa prezinte documentele care atesta experienta specifica relevanta prezentata in CV.
Documentele doveditoare se vor prezenta in copie „conform cu originalul”. Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna.

Nota: Cerinta privind resursele umane poate fi îndeplinita, prin cumul, de întreg grupul de ofertanti/ofertanti asociati/tert sustinator. Resursele declarate de subcontractori se vor lua în considerare pentru partea lor de implicare în contract.
Se solicita ca ofertantul sa asigure cel putin urmatoarele categorii de personal, care sa îndeplineasca cerintele de calificare precizate în cele ce urmeaza:
Cerinta nr. 2 – Continuare 1
2.1. Director de proiect – 1 persoana
— Absolvent studii superioare finalizate cu diploma de licenta;
— Competente privind managementul de proiect dovedite prin certificare recunoscuta la nivel national/international (de tipul PMP sau echivalent);
— Competente privind managementul riscurilor, dovedite prin certificare recunoscuta la nivel national/international (de tipul M_o_R sau echivalent);
— Experienta specifica de minim 3 ani in calitate de Manager de proiect.
2.2. Coordonator tehnic subsistem software – 3 persoane
— Cunostinte privind o metodologie de dezvoltare software, recunoscuta la nivel national/international, dovedite prin certificare in domeniu;
— Cunostinte in management de proiect dovedite prin diploma de absolvire curs/certificare;
— Experienta specifica de minim 3 ani in calitate de Coordonator tehnic.
Cerinta nr. 2 – Continuare 2
2.3. Expert arhitect subsistem software – 2 persoane
— Competente in domeniul arhitecturilor de tip Enterprise, dovedite prin certificare recunoscuta la nivel national/international (de tipul Togaf sau echivalent);
— Experienta in cel putin un contract de dezvoltare/actualizarea sau extinderea a unui sistem informatic integrat, in care expertul a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv participarea la definirea arhitecturii unui sistem software/arhitectura de integrare a componentelor sistemului informatic integrat.

2.4. Expert programator baze de date – 2 persoane
— Competente in tehnologii de dezvoltare de baze de date, dovedite prin prezentarea certificare de tip Oracle PL/SQL Developer Certified sau echivalent;
— Competente privind implementarea bazelor de date, dovedite prin prezentarea certificare de tip Oracle Implementation Specialist sau echivalent;
— Experienta in cel putin un contract care a avut ca obiect dezvoltarea/actualizarea sau extinderea unui sistem integrat de aplicatii software;
Cerinta nr. 2 – Continuare 3
2.5. Dezvoltator software – 18 persoane
— Competente privind dezvoltarea de software dovedite prin certificare in domeniu;
— Experienta in cel putin un contract în care expertul a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv dezvoltare software (cod) si testare unitara aferente dezvoltarii/actualizarii sau extinderii unui SII (Sistem Informatic Integrat).

2.6. Expert coordonare echipa analiza – 2 persoane
— Competente privind analiza de business în contextul sistemelor informatice, dovedite prin certificare de tip CBAP sau echivalent;
— Experienta in cel putin un contract de implementare/dezvoltare de sistem informatic integrat, in care expertul a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv analiza de business si functionala aferente dezvoltarii/actualizarii sau extinderii unui SII (Sistem Informatic Integrat).

Cerinta nr. 2 – Continuare 4
2.7. Expert Analist de business – 8 persoane
— Absolvent studii superioare finalizate cu diploma de licenta
— Cunostinte privind analiza de business dovedite prin diploma curs/certificare in domeniu;
— Competente privind instruire/formare, dovedite prin certificare de tip CNFPA sau echivalent;
— Experienta in cel putin un contract de dezvoltare/actualizare de aplicatii software/sisteme informatice integrate in domeniul agriculturii si/sau dezvoltarii rurale si care implementeaza proceduri si procese interne ale beneficiarului/clientului.
2.8. Expert consultant implementare si suport tehnic – 6 persoane
— Experienta in calitate de consultant implementare si suport tehnic in cel putin un contract, in care expertul a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv activitati de asistenta si suport tehnic aferente dezvoltarii/actualizarii sau extinderii unui SII (Sistem Informatic Integrat).

Cerinta nr. 2 – Continuare 5
2.9. Expert GIS/LPIS – 1 persoana
— Absolvent studii superioare in domeniul geodezie/cadastru/cartografie finalizate cu diploma de licenta;
— Minim 5 ani de experienta generala;
— Experienta in cel putin un contract de implementare GIS/LPIS, in care a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv analiza spatiala a datelor din baza de date LPIS, controlul calitatii bazei de date geospatiale, administrare straturi GIS.

2.10. Responsabil de calitate – 1 persoana;
— Cunostinte privind testarea, dovedite prin diploma curs/certificare in domeniu;
— Cunostinte privind managementul calitatii, dovedite prin diploma curs/certificare in domeniul Sistemelor de Management al Calitatii conform standardului ISO 9001 sau echivalent
— Experienta in cel putin un contract in care a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv control calitate si organizare testare software pentru sisteme informatice.
Cerinta nr. 2 – Continuare 6
2.11. Specialist testare – 8 persoane
— Competente privind testarea sistemelor informatice, dovedite prin certificare de tip ISTQB sau echivalent;
— Experienta intr-un contract in care expertul a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv activitati de testare pentru sistem informatic.
2.12. Experti instruire – 3 persoane
— Experienta in cel putin un contract in care expertul a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv activitati de instruire utilizatori
Cerinta nr. 2 – Continuare 7
2.13. Analist GIS/LPIS – 2 persoane
— Cunostinte privind conceptele geodatabase si crearea/gestionarea datelor geospatiale dovedite prin diploma curs/certificare in domeniu;
— Cunostinte privind utilizarea instrumentelor de analiza GIS, dovedite prin diploma curs/certificare in domeniu;
— Experienta in cel putin un contract in care s-au realizat/actualizat functionalitatile unui sistem GIS/LPIS integrat in cadrul unui sistem informatic, in care a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata.
2.14. Expert administrare sistem – 2 persoane
— Cunostinte privind sisteme de operare de tip Linux, dovedite prin diplome curs/certificari in domeniu;
— Experienta in cel putin un contract care a vizat dezvoltarea/implementarea unui sistem informatic integrat.
Cerinta nr. 2 – Continuare 8
2.15. Expert administrare si optimizare baze de date – 2 persoane
— Competente privind administrarea bazelor de date pe tehnologia descrisa in caietul de sarcini dovedite prin certificare de tip Oracle Database Administrator Certified Professional, sau echivalent;
— Competente privind optimizarea performantei bazelor de date pe tehnologia descrisa in caietul de sarcini dovedite prin certificare de tip Oracle Database Performance Tuning, sau echivalent;
— Competente privind implementarea bazei de date, dovedite prin certificare de tip Oracle Exadata Certified Implementation Specialist, sau echivalent;
— Experienta in cel putin un contract in care expertul a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv activitati de analiza si optimizare a bazei de date, indexare si partitionare.
2.16. Dezvoltator de rapoarte – 2 persoane
— Cunostinte privind dezvoltarea de rapoarte software dovedite prin diplome curs/certificare in domeniu;
— Experienta in cel putin un contract in care a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv dezvoltarea de rapoarte software.
Cerinta nr. 2 – Continuare 9
2.17. Manager de proiect/Responsabil subsistem software – 3 persoane
— Cunostinte in domeniul managementului de proiect dovedite prin diploma curs/certificare recunoscuta la nivel national/international;
2.18. Coordonator echipa Call Center – 1 persoana
— Competente privind managementul serviciilor IT, dovedita prin certificare de tip ITIL Foundation V3 sau echivalent;
— Experienta în cel putin un contract in care s-au prestat servicii de tip Help Desk (Call Center), in care a avut responsabilitati similare celor solicitate pentru proiectul de fata, respectiv coordonare servicii de Call Center.
Cerinta nr. 3
Informatii privind subcontractantii (dupa caz).
— Daca este cazul, se va prezenta lista cuprinzând subcontractantii (completare formular D din sectiunea formulare).
Ofertantul declarat câstigator va prezenta, la momentul semnarii contractului de servicii, contractele de subcontractare încheiate cu subcontractantii declarati în oferta.
Cerinta nr. 4
Informatii privind asociatii (dupa caz).
— Daca este cazul, se va prezenta lista asociatilor si se va completa formularul F14.
Ofertantul declarat câstigator va prezenta, la momentul semnarii contractului de servicii, contractul (conventia) de asociere, care se întocmeste în conformitate cu formularul F17.
Cerinta nr. 1
Se solicita certificarea dupa unul din standardele seriei ISO 9001 sau echivalent. Certificarea trebuie sa fie valabila la data limita de depunere a ofertelor.
Nu se accepta operatori economici in curs de certificare, cu exceptia celor care au raportul de audit finalizat si urmeaza doar a primi documentul de certificare.
Documentul solicitat trebuie sa fie prezentat de catre fiecare ofertant/ofertant asociat în parte pentru partea de contract pe care o realizeaza.
Documentul se va prezenta în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna.
Documentul se va prezenta în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul Documentele emise în alta limba decât limba româna vor fi prezentate în original sau copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa si prezenta Formularul F05 din sectiunea Formulare, precum si celelalte documente precizate în coloana din partea stânga.
Conform solicitarilor din cerinta. Formularele…
… 12, 13 si 13A se gasesc in sectiunea formulare.
… 13 si 13A se gasesc in sectiunea formulare.
In conformitate cu precizarile din coloana din partea stanga.
Se va prezenta certificatul ISO 9001 sau echivalent, valabil la data limita de depunere a ofertelor conform celor precizate în coloana din stanga.
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Cuantum: 1 500 000 RON, (sau alte valute, la echivalenta lei/alte valute afisata de BNR la data publicarii Anuntului de participare) valabilitate: 90 de zile de la data limita de depunere a ofertelor. Se constituie prin oricare din formele si in conditiile prevazute la art. 86 din HG 925/2006. Scrisoarea de garantie se va prezenta conform formularului F09 din sectiunea formulare. Garantia trebuie sa fie irevocabila. Este de preferat ca scrisoarea de garantie sa fie emisa de catre o banca din România, sau cu corespondent în România. Daca scrisoarea de garantie este emisa de o banca din strainatate, se va prezenta originalul acesteia, însotit de traducerea autorizata si legalizata. Se poate constitui si prin Virament bancar, caz în care dovada achitarii garantiei se va face prin prezentarea Ordinului de Plata, cu conditia confirmarii acestuia de catre banca pâna la data si ora deschiderii ofertelor. Contul în lei în care va fi virata suma este RO29TREZ7005005XXX001097, deschis la Trezoreria Bucuresti, cod fiscal APIA 16517187, respectiv in euro în contul, RO30RNCB0082044182690010, deschis la Banca Comerciala Romana.

Daca ofertantul depune o contestatie si Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor respinge contestatia ca nefondata, autoritatea contractanta va retine contestatorului din garantia de participare în raport cu valoarea estimata a contractului suma 12 662,99 RON.

Dovada constituirii garantiei de participare trebuie sa fie prezentata cel mai tarziu la data si ora stabilite pentru deschiderea ofertelor. 10 % din valoarea fara TVA a fiecarui contract subsecvent. Garantia de buna executie se va constitui în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din HG nr. 925/2006. Daca garantia se constituie sub forma de Scrisoare de garantie bancara, aceasta se va prezenta conform formularului F18 din sectiunea formulare. Indiferent de instrumentul de garantare utilizat, garantia de buna executie se va constitui în maxim 5 zile de la data semnarii contractului. Este de preferat ca scrisoarea de garantie/instrumentul de garantare sa fie emisa/emis de catre o banca din România, sau cu corespondent în România. Daca scrisoarea de garantie/instrumentul de garantare este emisa in alta limba, se va prezenta insotita de traducere legalizata.

Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Fonduri nationale, bugetul de stat.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
Asociere conform art. 44 din OUG nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numele și calificările profesionale ale personalului ✅
Procedura
Durata acordului-cadru în ani: 3
Perioadă de valabilitate a ofertei: 90 zile
Data deschiderii ofertelor: 2013-07-30 📅
Locul deschiderii: Sediul autoritatii contractante din Bd. Carol I nr. 17, sector 2, Bucuresti.
Locul: Sediul autoritatii contractante din Bd. Carol I nr. 17, sector 2, Bucuresti.
Informații despre persoanele autorizate și procedura de deschidere:
Reprezentantii ofertantilor, pe baza de imputernicire scrisa si acte de identitate.
Criterii de atribuire
Criteriul: 1. Pretul ofertei. (50)
2. CT1 – Integrare componente de sistem. (20)
3. CT2 – Capacitate call-center. (20)
4. CT3 – Durata totala de implementare a cerintelor care ar putea face obiectul unui contract subsecvent detaliate in caietul de sarcini la capitolele 6.2.1, 6.2.2 si 6.2.3 (in zile calendaristice). (10)
Limbi
Limbă: română 🗣️
Referință Identificatori
Număr de referință atribuit de autoritatea contractantă: 2052/28.5.2013.
Informații suplimentare
1. Oferta care va fi declarata castigatoare este oferta care obtine cel mai mare punctaj total (Ptotal). In cazul in care doua sau mai multe oferte obtin acelasi cel mai mare punctaj total Ptotal, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic va fi oferta cu cel mai mare punctaj tehnic.
1. Oferta care va fi declarata castigatoare este oferta care obtine cel mai mare punctaj total (Ptotal). In cazul in care doua sau mai multe oferte obtin acelasi cel mai mare punctaj total Ptotal, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic va fi oferta cu cel mai mare punctaj tehnic.
2. Ofertantii vor indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala.
3. Alte informatii privind acordul-cadru:
— acordul-cadru reprezinta întelegerea scrisa intervenita între autoritatea contractanta si operatorul economic, al carui scop este stabilirea elementelor/conditiilor esentiale care vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite într-o perioada data, în mod special în ceea ce priveste pretul si, dupa caz, cantitatile avute în vedere.
— acordul-cadru reprezinta întelegerea scrisa intervenita între autoritatea contractanta si operatorul economic, al carui scop este stabilirea elementelor/conditiilor esentiale care vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite într-o perioada data, în mod special în ceea ce priveste pretul si, dupa caz, cantitatile avute în vedere.
— Acordul-cadru nu reprezinta baza legala pentru angajarea fondurilor publice. În baza acordului-cadru se vor atribui contracte subsecvente care constituie temei legal pentru plata, în functie de necesitatile autoritatii contractante. Atribuirea contractelor subsecvente se va face în functie de necesitatile autoritatii contractante pe toata perioada de valabilitate a acordului-cadru, conditionat de existenta creditelor bugetare aprobate.
— Acordul-cadru nu reprezinta baza legala pentru angajarea fondurilor publice. În baza acordului-cadru se vor atribui contracte subsecvente care constituie temei legal pentru plata, în functie de necesitatile autoritatii contractante. Atribuirea contractelor subsecvente se va face în functie de necesitatile autoritatii contractante pe toata perioada de valabilitate a acordului-cadru, conditionat de existenta creditelor bugetare aprobate.
— Contractele subsecvente se vor atribui numai cu respectarea conditiilor tehnice si financiare din acordul-cadru.
— Operatorul economic caruia autoritatea contractanta îi transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent si care nu are capacitatea de a raspunde acestei solicitari din propria culpa, va suferi consecintele prevazute în acordul-cadru pentru neîndeplinirea obligatiilor în sarcina sa.
— Operatorul economic caruia autoritatea contractanta îi transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent si care nu are capacitatea de a raspunde acestei solicitari din propria culpa, va suferi consecintele prevazute în acordul-cadru pentru neîndeplinirea obligatiilor în sarcina sa.
— Un expert poate fi nominalizat pentru o singura pozitie in cadrul ofertei.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
10 zile începând cu ziua urmatoare luarii la cunostinta, despre un act al autoritatii contractante considerat nelegal, în conformitate cu prevederile art. 256 2) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura
Adresa poștală: Bd. Carol I nr. 17, sector 2
Cod poștal: 030161
Telefon: +40 213054975 / +40 213054976📞
Adresă internet: www.apia.org.ro🌏
Fax: +40 213150305 📠
Sursa: OJS 2013/S 113-193173 (2013-06-10)
Informaţii suplimentare (2013-06-20) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2013-06-20 📅
Data publicării: 2013-06-22 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 120-205454
Se referă la anunț: 2013/S 113-193173
Număr JO-S: 120
Sursa: OJS 2013/S 120-205454 (2013-06-20)
Informaţii suplimentare (2013-07-09) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-09 📅
Data publicării: 2013-07-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 134-232325
Număr JO-S: 134
Sursa: OJS 2013/S 134-232325 (2013-07-09)
Informaţii suplimentare (2013-07-15) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-15 📅
Data publicării: 2013-07-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 137-238122
Număr JO-S: 137
Sursa: OJS 2013/S 137-238122 (2013-07-15)
Informaţii suplimentare (2013-07-17) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-17 📅
Data publicării: 2013-07-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 139-241623
Număr JO-S: 139
Sursa: OJS 2013/S 139-241623 (2013-07-17)
Informaţii suplimentare (2013-07-18) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-18 📅
Data publicării: 2013-07-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 141-245594
Număr JO-S: 141
Sursa: OJS 2013/S 141-245594 (2013-07-18)
Informaţii suplimentare (2013-07-19) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-19 📅
Data publicării: 2013-07-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 142-247326
Număr JO-S: 142
Sursa: OJS 2013/S 142-247326 (2013-07-19)
Informaţii suplimentare (2013-07-22) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-22 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 142-247330
Sursa: OJS 2013/S 142-247330 (2013-07-22)
Informaţii suplimentare (2013-07-23) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-23 📅
Termen-limită de depunere: 2013-08-06 📅
Data publicării: 2013-07-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 143-249058
Număr JO-S: 143
Sursa: OJS 2013/S 143-249058 (2013-07-23)
Informaţii suplimentare (2013-07-24) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-24 📅
Data publicării: 2013-07-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 144-250498
Număr JO-S: 144
Sursa: OJS 2013/S 144-250498 (2013-07-24)
Informaţii suplimentare (2013-07-25) Referință Date
Data trimiterii: 2013-07-25 📅
Data publicării: 2013-07-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 146-253919
Număr JO-S: 146
Sursa: OJS 2013/S 146-253919 (2013-07-25)
Informaţii suplimentare (2013-08-05) Referință Date
Data trimiterii: 2013-08-05 📅
Termen-limită de depunere: 2013-08-24 📅
Data publicării: 2013-08-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 153-266658
Număr JO-S: 153
Sursa: OJS 2013/S 153-266658 (2013-08-05)
Informaţii suplimentare (2013-08-14) Referință Date
Data trimiterii: 2013-08-14 📅
Termen-limită de depunere: 2013-08-28 📅
Data publicării: 2013-08-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2013/S 159-277878
Număr JO-S: 159
Sursa: OJS 2013/S 159-277878 (2013-08-14)
Anunt de atribuire (2014-02-01) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 28 884 500 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Agentia de Plati si Interventie Pentru Agricultura
Contact
Telefon: +40 213054835 / 213054976📞
Fax: +40 213054835 / 213150305 📠
Referință Date
Data trimiterii: 2014-02-01 📅
Data publicării: 2014-02-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2014/S 024-038283
Număr JO-S: 24
Informații suplimentare
1. Oferta care va fi declarata castigatoare este oferta care obtine cel mai mare punctaj total (Ptotal). In cazul in care doua sau mai multe oferte obtin acelasi cel mai mare punctaj total Ptotal, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic va fi oferta cu cel mai mare punctaj tehnic.
2. Ofertantii vor indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala.
3. Alte informatii privind acordul-cadru:
— Acordul-cadru reprezinta întelegerea scrisa intervenita între autoritatea contractanta si operatorul economic, al carui scop este stabilirea elementelor/conditiilor esentiale care vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite într-o perioada data, în mod special în ceea ce priveste pretul si, dupa caz, cantitatile avute în vedere.
— Acordul-cadru nu reprezinta baza legala pentru angajarea fondurilor publice.
În baza acordului-cadru se vor atribui contracte subsecvente care constituie temei legal pentru plata, în functie de necesitatile autoritatii contractante.
Atribuirea contractelor subsecvente se va face în functie de necesitatile autoritatii contractante pe toata perioada de valabilitate a acordului-cadru, conditionat de existenta creditelor bugetare aprobate.
— Contractele subsecvente se vor atribui numai cu respectarea conditiilor tehnice si financiare din acordul-cadru.
— Operatorul economic caruia autoritatea contractanta îi transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent si care nu are capacitatea de a raspunde acestei solicitari din propria culpa, va suferi consecintele prevazute în acordul-cadru pentru neîndeplinirea obligatiilor în sarcina sa.
— Un expert poate fi nominalizat pentru o singura pozitie in cadrul ofertei.
1. Oferta care va fi declarata castigatoare este oferta care obtine cel mai mare punctaj total (Ptotal). In cazul in care doua sau mai multe oferte obtin acelasi cel mai mare punctaj total Ptotal, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic va fi oferta cu cel mai mare punctaj tehnic.
2. Ofertantii vor indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala.
3. Alte informatii privind acordul-cadru:
— Acordul-cadru reprezinta întelegerea scrisa intervenita între autoritatea contractanta si operatorul economic, al carui scop este stabilirea elementelor/conditiilor esentiale care vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite într-o perioada data, în mod special în ceea ce priveste pretul si, dupa caz, cantitatile avute în vedere.
— Acordul-cadru nu reprezinta baza legala pentru angajarea fondurilor publice.
În baza acordului-cadru se vor atribui contracte subsecvente care constituie temei legal pentru plata, în functie de necesitatile autoritatii contractante.
Atribuirea contractelor subsecvente se va face în functie de necesitatile autoritatii contractante pe toata perioada de valabilitate a acordului-cadru, conditionat de existenta creditelor bugetare aprobate.
— Contractele subsecvente se vor atribui numai cu respectarea conditiilor tehnice si financiare din acordul-cadru.
— Operatorul economic caruia autoritatea contractanta îi transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent si care nu are capacitatea de a raspunde acestei solicitari din propria culpa, va suferi consecintele prevazute în acordul-cadru pentru neîndeplinirea obligatiilor în sarcina sa.
— Un expert poate fi nominalizat pentru o singura pozitie in cadrul ofertei.
Procedura Criterii de atribuire
Criteriul: 1. Pretul ofertei (50)
2. CT1 - Integrare componente de sistem (20)
3. CT2 - Capacitate call-center (20)
4. CT3 - Durata totala de implementare a cerintelor care ar putea face obiectul unui contract subsecvent detaliate in caietul de sarcini la capitolele 6.2.1, 6.2.2 si 6.2.3 (in zile calendaristice) (10)
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2013-12-18 📅
Nume: Asociatia formata din SC Siveco Romania SA si SC Teamnet International SA
Adresa poștală: Soseaua Bucuresti Ploiesti nr. 73-78, Complex Victoria Park, Bucuresti C4/Str. Mihai Bravu nr. 10, jud. Prahova, Ploiesti
Orașul poștal: Bucuresti/Ploiesti
Cod poștal: 013685
Țara: România 🇷🇴 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Informații complementare Revizuirea organismului
Fax: +40 213104642 / 218900745 📠 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Telefon: +40 213054975 / 213054976📞
Sursa: OJS 2014/S 024-038283 (2014-02-01)