Achiziţionarea de autospeciale compactoare de capacitate medie reprezintă o prioritate pentru Operatorul de salubritate, S.C. Eco-Sal S.A., având în vedere necesitatea gestionării deşeurilor municipale, ţinând cont de relieful, arhitectura medievală şi cea modernă, precum şi continua dezvoltare a oraşului. Avantajele oferite de autogunoierele compactoare medii (compacte, greutate redusă, uşor de condus şi manevrat), creează posibilitatea gestionării eficiente a deşeurilor în zonele urbane aglomerate, cu străzi şi poduri înguste, limitări de tonaj datorită construcţiilor medievale, unde accesul vehiculelor mari de colectare a deşeurilor este îngreunat sau chiar interzis.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2019-06-26.
Achiziția publică a fost publicată pe 2019-05-17.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2019-05-17) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Vehicule de compactare a deşeurilor menajere
Număr de referință: 67
Scurtă descriere:
Achiziţionarea de autospeciale compactoare de capacitate medie reprezintă o prioritate pentru Operatorul de salubritate, S.C. Eco-Sal S.A., având în vedere necesitatea gestionării deşeurilor municipale, ţinând cont de relieful, arhitectura medievală şi cea modernă, precum şi continua dezvoltare a oraşului. Avantajele oferite de autogunoierele compactoare medii (compacte, greutate redusă, uşor de condus şi manevrat), creează posibilitatea gestionării eficiente a deşeurilor în zonele urbane aglomerate, cu străzi şi poduri înguste, limitări de tonaj datorită construcţiilor medievale, unde accesul vehiculelor mari de colectare a deşeurilor este îngreunat sau chiar interzis.
Achiziţionarea de autospeciale compactoare de capacitate medie reprezintă o prioritate pentru Operatorul de salubritate, S.C. Eco-Sal S.A., având în vedere necesitatea gestionării deşeurilor municipale, ţinând cont de relieful, arhitectura medievală şi cea modernă, precum şi continua dezvoltare a oraşului. Avantajele oferite de autogunoierele compactoare medii (compacte, greutate redusă, uşor de condus şi manevrat), creează posibilitatea gestionării eficiente a deşeurilor în zonele urbane aglomerate, cu străzi şi poduri înguste, limitări de tonaj datorită construcţiilor medievale, unde accesul vehiculelor mari de colectare a deşeurilor este îngreunat sau chiar interzis.
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Vehicule de compactare a deşeurilor menajere📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Sibiu
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: S.C. Eco-Sal S.A.
Adresa poștală: Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 13
Cod poștal: 551041
Orașul poștal: Mediaș
Contact
Adresă internet: http://www.eco-sal.ro🌏
E-mail: ecosal2009@gmail.com📧
Telefon: +40 374075464📞
Fax: +40 269448226 📠
URL al documentelor: http://www.e-licitatie.ro🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2019-05-17 📅
Termen-limită de depunere: 2019-06-26 📅
Data publicării: 2019-05-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2019/S 097-234062
Număr JO-S: 97
Informații suplimentare
— Solicitarile de clarificari se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la secţiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”, din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate tot in SEAP la sectiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”, din cadrul anunţului de participare,
— Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar, complet si fara ambiguitati, cat mai repede posibil, la orice solicitare de clarificari, intr-o perioada care nu trebuie sa depaseasca 3 zile lucratoare de la primirea unei astfel de solicitari din partea operatorului economic, cu conditia transmiterii solicitarii de clarificari in timp util de catre operatorii economici.
In ceea ce priveste transmiterea ulterioara datei de depunere a ofertelor a solicitarilor de clarificari/comunicarilor, comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare in legatura cu oferta, prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (sectiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”). Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (sectiunea „Clarificari” — „Lista de clarificari, notificari si decizii”), in format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsă, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica.
Nota. Oferta, documentele de calificare si DUAE se vor depune in format electronic in S.E.A.P., pe www.e-licitatie.ro semnate de persoane imputernicite ale operatorului economic, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor.
Toate documentele vor fi scanate, semnate cu semnatura electronica extinsă si se vor incarca electronic in S.E.A.P., pe site-ul www.e-licitatie.ro în sectiunile corespunzătoare.
Oferta, însotită de opisul documentelor, va fi numerotata de la prima la ultima pagina, pe aceasta din urma fiind trecuta mentiunea „Ultima pagina”.
In cazul documentelor emise de institutii/organisme oficiale abilitate în acest sens, documentele respective trebuie sa fie semnate si parafate conform prevederilor legale. Acestea se depun semnate electronic in SEAP.
Orice operator economic are dreptul de a modifica sau de a retrage oferta depusă numai înainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, prin reincarcarea documentelor in SEAP, după caz.
In cazul in care operatorul economic doreste sa opereze modificari in oferta deja depusa, acesta are obligatia de a asigura primirea si inregistrarea modificarilor respective de catre S.E.A.P. pana la data limita pentru depunerea ofertelor.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată: 1 650 000 RON 💰
Scurtă descriere:
In vederea modernizarii parcului auto existent, precum si pentru cresterea eficientei de colectare si transport a deseurilor municipale, datorita scaderii timpului de interventie necesar colectarii deseurilor, a reducerii consumului de combustibil pe cursa/transport si posibilitatea de efectuare a unor curse/trasee multiple, se justifica ca fiind necesara si oportuna achizitionarea unor autospeciale compactoare moderne, care sa corespunda din punct de vedere tehnic si functional ultimelor cerinte in domeniul colectarii si transportarii deseurilor.

Cerinţele tehnice precum şi modalitatea de furnizare produselor sunt prezentate în caietul de sarcini anexat la prezenta documentatie.
Achiziţionarea a 4 (patru) bucati autospeciale compactoare de capacitate medie (10 m³), reprezintă o prioritate pentru operatorul de salubritate S.C. Eco-Sal S.A., având în vedere necesitatea gestionării deşeurilor municipale, ţinând cont de relieful, arhitectura medievală şi cea modernă, precum şi continua dezvoltare a oraşului. Avantajele oferite de autogunoierele compactoare medii (compacte, greutate redusă, uşor de condus şi manevrat), creează posibilitatea gestionării eficiente a deşeurilor în zonele urbane aglomerate, cu străzi şi poduri înguste, limitări de tonaj datorită construcţiilor medievale, unde accesul vehiculelor mari de colectare a deşeurilor este îngreunat sau chiar interzis.

Durata: 28 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
S.C. Eco-Sal S.A., Aleea Comandor Dimitrie Moraru, nr. 13, municipiul Medias, judetul Sibiu.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Aceste documente pot fi
(a) Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) restante la momentul prezentarii acestora,
(b) Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice,
(c) Alte documente edificatoare, dupa caz.
Documentele se vor atasa în original, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”.
In cazul documentelor emise intr-o alta limba decat cea romana, acestea vor fi insotite de traducerea autorizata în limba româna, în original.
Instructiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la adresa www.e-licitatie.ro
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii vor prezenta o declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016. Declaratia se va prezenta odata cu DUAE de catre toti participantii la procedura (ofertant, asociat, subcontractant si tert sustinator).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii vor prezenta o declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016. Declaratia se va prezenta odata cu DUAE de catre toti participantii la procedura (ofertant, asociat, subcontractant si tert sustinator).
Certificat de atestare fiscala pentru persoane juridice privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local, din care sa reiasa lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor si contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii. Certificatele de atestare fiscala emise de organele competente se vor prezenta in original/copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”. Certificatele de atestare fiscala emise de organele competente se vor prezenta in original/copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”, din care sa reiasa lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor si contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii.

Ofertantii straini vor prezenta orice documente edificatoare eliberate de autoritatile competente din tara in care acestia sunt rezidenti, prin care sa dovedeasca lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor si contributiilor la bugetul general consolidat (bugetul local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii.

Posibilii ofertanti vor prezenta o declaratie privind evitarea conflictului de interese si neincadrarea in situatiile prevazute la art. 59 din Legea nr. 98/2016 pentru persoanele care detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante:
— Vassi George Dan — director general,
— Seicean Bogdan — director general adjunct,
— Predoiu Daniela — director economic,
— Pex Ovidiu — sef serviciu dezvoltare,
— Medeşan Florin — şef departament operare,
— Szasz Francisc — sef serviciu Tehnic,
— Sixoi Cassiana — şef C.P.P.V.D.,
— Bălan Ionel — şef centru logistic,
— Găban Nicolae — şef serviciu administrativ,
— Muntean Vasile — şef punct de lucru Dumbrăveni,
— Mărgineanu Mircea — şef punct de lucru Copşa Mică.
Certificat constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului de pe langa instanta competenta, din care sa rezulte adresa actuala si obiectul de activitate al societatii (cod CAEN) — corespunzator obiectului contractului. Cer [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Certificat constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului de pe langa instanta competenta, din care sa rezulte adresa actuala si obiectul de activitate al societatii (cod CAEN) — corespunzator obiectului contractului. Cer [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat.
1) Experienţa similară. Lista principalelor livrări de produse in ultimii 3 ani (calculati de la data limita de depunere a ofertelor). Conform art. 179 lit. b) din Legea nr. 98/2016 ofertantii vor face dovada ca au livrat produse similare în ultimii 3 ani (calculati de la data limita de depunere a ofertelor). Prin produse similare se inteleg acele produse care se utilizeaza ca si material antiderapant pentru deszapezirea cailor publice. Pentru a fi luate in considerare certificarile, in vederea dovedirii experientei similare, vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Intra in categoria documentelor reprezentand certificari de buna executie documentele: procese-verbale de receptie sau recomandari, documente constatatoare sau alte documente similare, in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara. Ofertantii vor face dovada ca au furnizat în ultimii 3 ani produse similare (autospeciale compactoare) la nivelul a maxim 2 (doua) contracte, cu o cantitate contractată de minim 2 bucati autospeciale compactoare [conform art. 179 lit. b) din Legea 98/2016]. Contractul similar se va prezenta doar insotit de unul dintre documentele prezentate mai sus, individual, el nefacand dovada ca acesta a fost dus la bun sfarsit. Ca si conditie ad validitatem, sub sanctiunea considerarii cerintei ca neindeplinita, documentele reprezentand certificari de buna executie vor avea numar de inregistrare si semnatura emitentului, lipsa acestora fiind vicii de forma care lipsesc documentele de forta probanta. Se va completa DUAE, iar ulterior ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar obtinut in urma evaluarii ofertelor va prezenta documentele solicitate de autoritatea contractanta. Pentru fiecare contract nominalizat în DUAE se vor ataşa documente suport relevante (certificate/documente emise sau contrasemnate de autorităţile contractante sau clienţii privaţi, cum ar fi procese-verbale de recepţie, recomandări sau orice alte documente edificatoare echivalente care să ateste livrarea produselor), în oricare din formele copie legalizată/copie lizibilă, cu menţiunea „conform cu originalul”.

Proportia de subcontractare.
2) Subcontractarea. Ofertantul va indica in oferta sa denumirea subcontractantului/subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract ce vor fi subcontractate, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. In cazul in care, ofertantul subcontracteaza o parte/parti din contract, odata cu depunerea formularului DUAE, fiecare subcntractant va prezenta si acordul/acordurile de subcontractare (pana la data limita de depunere a ofertei). Fiecare subcontractant va completa si depune formularul DUAE si acordul/acordurile de subcontractare (pana la data limita de depunere a ofertei);

3) Terti sustinatori. Persoana care asigura sustinerea ofertantului/candidatului nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art. 165, art. 167 si art. 60 din Legea nr. 98/2016. In situatia in care sustinerea unui tert vizeaza resurse netransferabile, angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie sa garanteze autoritatii contractante indeplinirea obligatiilor asumate prin acesta, in situatia in care contractantul intampina dificultati pe parcursul derularii contractului, scop in care tertul sustinator va depune documente din care sa rezulte propria experienta similara. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta si angajamentul terțului susținător (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora). Fiecare tert sustinator va completa si depune formularul DUAE si angajamentul ferm privind sustinerea acordata (pana la data limita de depunere a ofertei);

4) Asocierea. Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alti operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporara, constituite în scopul participarii la procedura de atribuire, subcontractant propus sau tert sustinator, în conditiile prevazute de prezenta Legea nr. 98/2016. Ofertantul va indica in oferta sa denumirea asociatului/asociatilor si datele de contact ale acestora, contribuția financiară/tehnică/profesională a fiecărei parti la îndeplinirea contractului. In cazul in care există o asociere, odata cu depunerea formularului DUAE, fiecare membru al asocierii va prezenta si acordul/acordurile de asociere (pana la data limita de depunere a ofertei). Fiecare asociat va completa si depune formularul DUAE si acordul/acordurile de asociere (pana la data limita de depunere a ofertei).

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
1) Experienţa similară. Lista principalelor livrări de produse in ultimii 3 ani (calculati de la data limita de depunere a ofertelor). Conform art. 179 lit. b) din Legea nr. 98/2016 ofertantii vor face dovada ca au livrat produse similare în ultimii 3 ani (calculati de la data limita de depunere a ofertelor). Prin produse similare se inteleg acele produse care se utilizeaza ca si material antiderapant pentru deszapezirea cailor publice. Pentru a fi luate in considerare certificarile, in vederea dovedirii experientei similare, vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Intra in categoria documentelor reprezentand certificari de buna executie documentele: procese-verbale de receptie sau recomandari, documente constatatoare sau alte documente similare, in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara. Ofertantii vor face dovada ca au furnizat în ultimii 3 ani produse similare (autospeciale compactoare) la nivelul a maxim 2 (doua) contracte, cu o cantitate contractată de minim 2 bucati autospeciale compactoare [conform art. 179 lit. b) din Legea 98/2016]. Contractul similar se va prezenta doar insotit de unul dintre documentele prezentate mai sus, individual, el nefacand dovada ca acesta a fost dus la bun sfarsit. Ca si conditie ad validitatem, sub sanctiunea considerarii cerintei ca neindeplinita, documentele reprezentand certificari de buna executie vor avea numar de inregistrare si semnatura emitentului, lipsa acestora fiind vicii de forma care lipsesc documentele de forta probanta. Se va completa DUAE, iar ulterior ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar obtinut in urma evaluarii ofertelor va prezenta documentele solicitate de autoritatea contractanta. Pentru fiecare contract nominalizat în DUAE se vor ataşa documente suport relevante (certificate/documente emise sau contrasemnate de autorităţile contractante sau clienţii privaţi, cum ar fi procese-verbale de recepţie, recomandări sau orice alte documente edificatoare echivalente care să ateste livrarea produselor), în oricare din formele copie legalizată/copie lizibilă, cu menţiunea „conform cu originalul”. Atentie. Toate documentele/ofertele depuse pe SEAP vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa;

2) Subcontractarea. Ofertantul va indica in oferta sa denumirea subcontractantului/subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract ce vor fi subcontractate, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. In cazul in care, ofertantul subcontracteaza o parte/parti din contract, odata cu depunerea formularului DUAE, fiecare subcntractant va prezenta si acordul/acordurile de subcontractare (pana la data limita de depunere a ofertei). Fiecare subcontractant va completa si depune formularul DUAE si acordul/acordurile de subcontractare (pana la data limita de depunere a ofertei). Atentie. Toate documentele/ofertele depuse pe SEAP vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa;

3) Terti sustinatori. Persoana care asigura sustinerea ofertantului/candidatului nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art. 165, art. 167 si art. 60 din Legea nr. 98/2016. In situatia in care sustinerea unui tert vizeaza resurse netransferabile, angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie sa garanteze autoritatii contractante indeplinirea obligatiilor asumate prin acesta, in situatia in care contractantul intampina dificultati pe parcursul derularii contractului, scop in care tertul sustinator va depune documente din care sa rezulte propria experienta similara. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta si angajamentul terțului susținător (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora). Fiecare tert sustinator va completa si depune formularul DUAE si angajamentul ferm privind sustinerea acordata (pana la data limita de depunere a ofertei). Atentie. Toate documentele/ofertele depuse pe SEAP vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa;

4) Asocierea. Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alti operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporara, constituite în scopul participarii la procedura de atribuire, subcontractant propus sau tert sustinator, în conditiile prevazute de prezenta Legea nr. 98/2016. Ofertantul va indica in oferta sa denumirea asociatului/asociatilor si datele de contact ale acestora, contribuția financiară/tehnică/profesională a fiecărei parti la îndeplinirea contractului. In cazul in care există o asociere, odata cu depunerea formularului DUAE, fiecare membru al asocierii va prezenta si acordul/acordurile de asociere (pana la data limita de depunere a ofertei). Fiecare asociat va completa si depune formularul DUAE si acordul/acordurile de asociere (pana la data limita de depunere a ofertei). Atentie. Toate documentele/ofertele depuse pe SEAP vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2019-09-26 📅
Data deschiderii ofertelor: 2019-06-26 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Autoritatea contractantă Identitate
Numărul național de înregistrare: RO 24898139
Alt tip de autoritate contractantă: Servicii de salubrizare
Contact
Punct de contact: Bianca Aurora Preda
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro🌏
Documente URL: www.e-licitatie.ro🌏
URL al documentelor: www.e-licitatie.ro🌏
Referință Informații suplimentare
— Solicitarile de clarificari se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la secţiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”, din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate tot in SEAP la sectiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”, din cadrul anunţului de participare,
— Solicitarile de clarificari se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la secţiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”, din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate tot in SEAP la sectiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”, din cadrul anunţului de participare,
— Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar, complet si fara ambiguitati, cat mai repede posibil, la orice solicitare de clarificari, intr-o perioada care nu trebuie sa depaseasca 3 zile lucratoare de la primirea unei astfel de solicitari din partea operatorului economic, cu conditia transmiterii solicitarii de clarificari in timp util de catre operatorii economici.
— Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar, complet si fara ambiguitati, cat mai repede posibil, la orice solicitare de clarificari, intr-o perioada care nu trebuie sa depaseasca 3 zile lucratoare de la primirea unei astfel de solicitari din partea operatorului economic, cu conditia transmiterii solicitarii de clarificari in timp util de catre operatorii economici.
In ceea ce priveste transmiterea ulterioara datei de depunere a ofertelor a solicitarilor de clarificari/comunicarilor, comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare in legatura cu oferta, prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (sectiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”). Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (sectiunea „Clarificari” — „Lista de clarificari, notificari si decizii”), in format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsă, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica.
In ceea ce priveste transmiterea ulterioara datei de depunere a ofertelor a solicitarilor de clarificari/comunicarilor, comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare in legatura cu oferta, prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (sectiunea „Clarificari” „Lista de clarificari, notificari si decizii”). Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (sectiunea „Clarificari” — „Lista de clarificari, notificari si decizii”), in format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsă, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica.
Nota. Oferta, documentele de calificare si DUAE se vor depune in format electronic in S.E.A.P., pe www.e-licitatie.ro semnate de persoane imputernicite ale operatorului economic, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor.
Toate documentele vor fi scanate, semnate cu semnatura electronica extinsă si se vor incarca electronic in S.E.A.P., pe site-ul www.e-licitatie.ro în sectiunile corespunzătoare.
Oferta, însotită de opisul documentelor, va fi numerotata de la prima la ultima pagina, pe aceasta din urma fiind trecuta mentiunea „Ultima pagina”.
In cazul documentelor emise de institutii/organisme oficiale abilitate în acest sens, documentele respective trebuie sa fie semnate si parafate conform prevederilor legale. Acestea se depun semnate electronic in SEAP.
Orice operator economic are dreptul de a modifica sau de a retrage oferta depusă numai înainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, prin reincarcarea documentelor in SEAP, după caz.
In cazul in care operatorul economic doreste sa opereze modificari in oferta deja depusa, acesta are obligatia de a asigura primirea si inregistrarea modificarilor respective de catre S.E.A.P. pana la data limita pentru depunerea ofertelor.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Sursa: OJS 2019/S 097-234062 (2019-05-17)
Anunt de atribuire (2019-08-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Achiziţionarea de autospeciale compactoare de capacitate medie reprezintă o prioritate pentru operatorul de salubritate S.C. Eco-Sal S.A., având în vedere necesitatea gestionării deşeurilor municipale, ţinând cont de relieful, arhitectura medievală şi cea modernă, precum şi continua dezvoltare a oraşului. Avantajele oferite de autogunoierele compactoare medii (compacte, greutate redusă, uşor de condus şi manevrat), creează posibilitatea gestionării eficiente a deşeurilor în zonele urbane aglomerate, cu străzi şi poduri înguste, limitări de tonaj datorită construcţiilor medievale, unde accesul vehiculelor mari de colectare a deşeurilor este îngreunat sau chiar interzis.

Valoarea totală a achiziției: 1 650 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2019-08-27 📅
Data publicării: 2019-08-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2019/S 167-408352
Se referă la anunț: 2019/S 097-234062
Număr JO-S: 167
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Cerinţele tehnice, precum şi modalitatea de furnizare produselor sunt prezentate în caietul de sarcini anexat la prezenta documentatie.
Achiziţionarea a 4 (patru) buc. autospeciale compactoare de capacitate medie (10 m
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
S.C. Eco-Sal S.A., Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 13, municipiul Medias, judetul Sibiu.
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2019-07-24 📅
Nume: Grădinariu Import Export S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 5348490
Adresa poștală: Str. Chiciurei nr. 47, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 031872
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213441489📞
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.gradinariu.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 1 650 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresă internet: www.cnsc.ro🌏
Sursa: OJS 2019/S 167-408352 (2019-08-27)