„Furnizarea unui ponton de acostare, inclusiv dotări”, în cadrul proiectului „Facilități de acostare pentru nave mici și ambarcațiuni în municipiul Tulcea – zona faleză”
„Furnizarea unui ponton de acostare, inclusiv dotari”, in cadrul proiectului „Facilitati de acostare pentru nave mici si ambarcatiuni in municipiul Tulcea – zona faleza”, finanțat prin Programul Operațional Pescuit și Afaceri Maritime, conform specificatiilor caietului de sarcini, prin care se va crea si asigura facilități de acostare cu titlu gratuit pentru comunitățile locale, a comunităților din Delta Dunarii, a turiștilor precum și a operatorilor economici. Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 19 zile. În masura în care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2019-09-09.
Achiziția publică a fost publicată pe 2019-07-30.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2019-07-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Structuri plutitoare
Număr de referință: 4321607_2019_PAAPD1090437
Scurtă descriere:
„Furnizarea unui ponton de acostare, inclusiv dotari”, in cadrul proiectului „Facilitati de acostare pentru nave mici si ambarcatiuni in municipiul Tulcea – zona faleza”, finanțat prin Programul Operațional Pescuit și Afaceri Maritime, conform specificatiilor caietului de sarcini, prin care se va crea si asigura facilități de acostare cu titlu gratuit pentru comunitățile locale, a comunităților din Delta Dunarii, a turiștilor precum și a operatorilor economici.
Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 19 zile.
În masura în care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Județul Tulcea
Adresa poștală: Str. Păcii nr. 20
Cod poștal: 820033
Orașul poștal: Tulcea
Contact
Adresă internet: http://www.cjtulcea.ro🌏
E-mail: teodora.zaharencu@cjtulcea.ro📧
Telefon: +40 240502236📞
Fax: +40 240516538 📠
URL al documentelor: http://www.e-licitatie.ro🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2019-07-30 📅
Termen-limită de depunere: 2019-09-09 📅
Data publicării: 2019-08-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2019/S 148-363906
Număr JO-S: 148
Informații suplimentare
Membrii comisiei de evaluare.
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
„Furnizarea unui ponton de acostare, inclusiv dotari”, in cadrul proiectului „Facilitati de acostare pentru nave mici si ambarcatiuni in municipiul Tulcea – zona faleza”, finanțat prin Programul Operațional Pescuit și Afaceri Maritime, conform specificatiilor caietului de sarcini, prin care se va crea si asigura facilități de acostare cu titlu gratuit pentru comunitățile locale, a comunităților din Delta Dunarii, a turiștilor precum și a operatorilor economici.
„Furnizarea unui ponton de acostare, inclusiv dotari”, in cadrul proiectului „Facilitati de acostare pentru nave mici si ambarcatiuni in municipiul Tulcea – zona faleza”, finanțat prin Programul Operațional Pescuit și Afaceri Maritime, conform specificatiilor caietului de sarcini, prin care se va crea si asigura facilități de acostare cu titlu gratuit pentru comunitățile locale, a comunităților din Delta Dunarii, a turiștilor precum și a operatorilor economici.
Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 19 zile.
În masura în care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
În masura în care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate în termenul prevazut în anuntul de participare, autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 2114399.04 RON 💰
Durata: 12 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime - POPAM
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Cheiul de pe faleza municipiului Tulcea.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Motive de excludere a ofertantului:
Ofertanții/ofertantii asociati/terții susținători/subcontractanții participanți la procedură nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, art. 165 și art. 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
A.1. Ofertantul va face dovada ca nu se incadreaza la situatiile prevazute de art. 164, art. 165, art. 167 din Legea 98/2016, privind achizitiile publice.
Ofertantii, ofertanti asociati, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Se va prezenta distinct Documentul Unic de Achizitie European (DUAE), in conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire (lider, asociati, tertii sustinatori si subcontractantii) completat cu informatiile aferente situatiei lor si semnat corespunzator cu semnatura electronica.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Un operator economic care participă pe cont…
… propriu și care nu se bazează pe capacitățile altor entități pentru a îndeplini criteriile de calificare, trebuie să completeze un singur DUAE.
… propriu, dar se bazează pe capacitățile uneia sau mai multor altor entități trebuie să se asigure că autoritatea/entitatea contractantă primește propriul său DUAE împreună cu un DUAE separat care cuprinde informațiile relevante pentru fiecare dintre entitățile pe care se bazează.
În cazul în care grupurile de operatori economici, inclusiv asociațiile temporare, participă împreună la procedura de achiziții publice, trebuie prezentat cate un DUAE separat care să cuprindă informațiile solicitate în părțile II-V pentru fiecare dintre operatorii economici participanți.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În cazul în care grupurile de operatori economici, inclusiv asociațiile temporare, participă împreună la procedura de achiziții publice, trebuie prezentat cate un DUAE separat care să cuprindă informațiile solicitate în părțile II-V pentru fiecare dintre operatorii economici participanți.
1) Declaratia prin care ofertantul certifica faptul ca nu se incadreaza la prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016.
Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, in conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, cu informatiile aferente situatiei acestuia;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, in conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, cu informatiile aferente situatiei acestuia;
2) Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016.
Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator,subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, in conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, cu informatiile aferente situatiei acestuia;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator,subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire, in conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, cu informatiile aferente situatiei acestuia;
3) Declaratia privind neîncadrarea la prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016.
Se va prezenta distinct Documentul Unic de Achizitie European (DUAE), in conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire (lider, asociati, tertii sustinatori si subcontractantii) completat cu informatiile aferente situatiei lor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Se va prezenta distinct Documentul Unic de Achizitie European (DUAE), in conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire (lider, asociati, tertii sustinatori si subcontractantii) completat cu informatiile aferente situatiei lor.
Modalitate de indeplinire:
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintelor: se va prezenta Documentul Unic de Achizitie European (DUAE) in conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.
Documentul DUAE se va configura in SEAP, acesta este disponibil în format electronic in SEAP, la anuntul de participare publicat la prezenta procedura de atribuire in lista de fisiere care compun documentatia de atribuire.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, actualizate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe locul I, dupa aplicarea criteriului de atribuire, constand in:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, actualizate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe locul I, dupa aplicarea criteriului de atribuire, constand in:
(a) certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor taxelor locale si a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.), din care sa reiasa ca ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentarii sau valoarea acestor datorii se incadreaza in pragurile valori [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
(a) certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor taxelor locale si a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.), din care sa reiasa ca ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentarii sau valoarea acestor datorii se incadreaza in pragurile valori [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Situația economică și financiară:
Cifra de afaceri medie anuala. Declararea cifrei de afaceri medie generale anuala pentru ultimele 3 exercitii financiare disponibile (2016, 2017, 2018), in functie de data infiintarii sau inceperii activitatii operatorului economic, conform prevederilor art. 175 alin. (1) alin. (2) lit. a) si art. 177 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Cifra de afaceri medie generala anuala pentru ultimele 3 exercitii financiare disponibile (2016, 2017, 2018) nu trebuie să fie mai mica de 4 228 000 RON.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Initial, operatorul economic (lider, asociat) va completa in formularul DUAE cifra medie de afaceri totala pe ultimii 3 ani (2018, 2017, 2016). Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului, conform art. 193 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă corespunzator celor din formularul DUAE din documentatia de atribuire. Odata cu depunerea ofertei, pana la termenul limita de depunere a ofertei, ofertantul trebuie sa prezinte DUAE tert sustinator si angajamentul tertului sustinator,daca este cazul, (impreuna cu documente anexe la angajament,transmise acestora de catre tert/tertii sustinator), din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora) și acordul de asociere, daca este cazul. Documentele indicate in cadrul angajamentului ferm din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul sustinator asigura îndeplinirea obligatiilor asumate prin angajament vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului, la solicitarea autoritatii contractante. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin DUAE care vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intocmit dupa aplicarea criteriului de atribuire, constau in: situatiile financiare (bilanturi) sau extrase din situatiile financiare, rapoarte de audit financiar întocmite de entitati specializate sau balante de verificare asumate de operatorul economic în cazul în care publicarea situatiilor financiare este prevazuta de legislatia tarii în care este stabilit operatorul economic sau alte documente echivalente sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE. Pentru calculul echivalenței euro/altă valută se va avea în vedere cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an în parte. Capacitatea economica si financiara a operatorului economic poate fi sustinuta în conformitate cu art. 182, 183 si 184 din Legea nr. 98/2016. In acest caz se va prezenta DUAE completat de ofertant în care se vor include informatiile cu privire la existenta unei sustineri de terta parte, inclusiv masurile avute în vedere de acesta pentru a accesa în orice moment resursele necesare, la care se ataseaza DUAE si angajamentul ferm al tertului sustinator/angajamentele ferme ale tertilor sustinatori din care trebuie sa rezulte modul efectiv în care tertul/tertii sustinatori vor asigura îndeplinirea angajamentului. Prin angajamentul ferm, tertul/tertii confirma faptul ca va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va/vor interveni concret pentru a duce la îndeplinire respectivele obligatii pentru care a acordat sustinerea, fie prin indicarea resurselor financiare pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Conform prevederilor art. 184 din Legea 98/2016, prin angajamentul ferm, tertii se vor angaja ca vor raspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publica. Raspunderea solidara a tertului sustinator se va angaja sub conditia neîndeplinirii de catre acesta a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament. AC va respinge tertul sustinator propus daca acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadreaza printre motivele de excludere si va solicita ofertantului o singura data – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert, cu respectarea principiului tratamentul egal. egal. În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE. Odata cu DUAE se va depune si acordul de asociere.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat. Ofertantul (operator economic individual sau asociere de operatori economici) va face dovada că a efectuat în mod corespunzător livrări de produse similare cu cel ce face obiectul contractului, respectiv produse echivalente, structuri plutitoare, în ultimii 5 (cinci) ani, în valoare de minim 2 114 399,00 RON, reprezentând valoarea calculată cumulativ din cadrul unui sau cel mult 3 (trei) contracte (de furnizare si/sau construcție structuri plutitoare). Livrare de produs efectuată în mod corespunzător înseamnă produs livrat de ofertant și recepționat de beneficiar. Ultimii 5 ani se raporteaza la termenul limita de depunere a ofertelor cu aplicarea corespunzatoare a Instructiunii ANAP nr. 2/2017 [art. 13 alin. (1) lit. b) si alin. (2)]. Prin sintagma livrari de produse efectuate in mod corespunzator se înțelege:

(a) produse livrate si recepționate, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
In vederea îndeplinirii cerintei, ofertantul/ofertantul asociat/tertul sustinator va completa DUAE partea IV „Criteriile de selectie”, sectiunea C „Capacitatea tehnica si profesionala”– livrari de produse de tipul specificat. In vederea îndeplinirii cerintei, ofertantul/ofertantul asociat/tertul sustinator va completa DUAE cu urmatoarele informatii:

— numarul si data contractului invocat drept experienta similara,
— beneficiarul/beneficiarii, indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau clienti privati,
— data si numarul documentului de receptie,
— perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare a livrarilor de produse similare) in care s-au efectuat livrarile,
— valoarea produsului/produselor livrate, in perioada solicitata (ultimii 5 ani) de catre respectivul operator economic participant la procedura,
— procentul și valoarea livrarilor de produse similare realizate din contract în calitate de subcontractant sau asociat, dacă este cazul.
Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea autoritatii contractante documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similară prin care se confirma ca in ultimii 5 ani a livrat produse similare.Aceste documente pot fi, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă:

— copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit,
— certificate de predare-primire,
— recomandări; procese-verbale de recepție,
— certificări de bună execuție/livrare; certificari de livrari duse la bun sfarsit,
— certificate constatatoare sau orice tip de document emis sau contrasemnat de o autoritate/entitate sau de catre clientul beneficiar.
Aceste documente vor fi prezentate si de catre ofertantul asociat, in situatia in care resursele acestuia au fost luate in considerare pentru îndeplinirea cerintei.
Nota 1: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. In aceasta situatie,si ofertantul asociat va completa DUAE – partea IV „Criteriile de selectie”, sectiunea C „Capacitatea tehnica si profesionala”.

Nota 2: In vederea îndeplinirii cerintei, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/unor tert/terti. In acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea 98/2016 si ale art. 48 din HG 395/2016.
Nota 3: Tertul sustinator va completa DUAE — partea IV „Criteriile de selectie”- sectiunea C „Capacitatea tehnica si profesionala”.
Nota 4: In cazul in care beneficiaza de sustinere din partea unui teri, ofertantul va prezenta:
— angajamentul ferm privind sustinerea capacitatii tehnice acordata de tertul sustinator, in conformitate cu Formularul nr. 3. Angajamentul ferm va fi incarcat in mod obligatoriu in SEAP impreuna cu DUAE si cu oferta si va fi semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii,

— documentele indicate in cadrul angajamentului ferm din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul sustinator asigura îndeplinirea obligatiilor asumate prin angajament, fara a se limita la:
—— copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit,
—— certificate de predare-primire,
—— recomandări,
—— procese-verbale de recepție,
—— certificări de bună execuție/livrare,
—— certificate constatatoare sau orice tip de document emis sau contrasemnat de o autoritate/entitate sau de catre clientul beneficiar), vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului, la solicitarea autoritatii contractante.

Nota 5: Pentru contractele exprimate în euro se va folosi pentru conversie rata medie anuală de schimb comunicată de către Banca Națională a României (BNR) pe site-ul www.bnr.ro pentru anul în care respectivul contract a fost semnat.(exemplu: anul 2013: 1 EUR = 4,4190 RON etc.).

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2020-07-09 📅
Data deschiderii ofertelor: 2019-09-09 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Durata serviciilor postgaranție
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 90
Autoritatea contractantă Identitate
Numărul național de înregistrare: 4321607
Contact
Punct de contact: Teodora Zaharencu
Adresă internet: www.cjtulcea.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro🌏
Documente URL: www.e-licitatie.ro🌏
URL al documentelor: www.e-licitatie.ro🌏
Referință Informații suplimentare
Ofertantii vor specifica în cuprinsul prop. tehn. si financiare informatiile pe care le considera confidentiale si care nu pot fi dezvaluite tertilor mentionând motivele ptr. care aceste inform. tb. sa fie confidentiale. Se va completa DUAE configurat in SEAP, la documentatia de atribuire din cadrul prezentului anunt. Prezumtia de legalitate si autenticitate a documentelor prezentate:ofertantul îsi asuma raspunderea exclusiva pentru legalitatea si autenticitatea tuturor documentelor prezentate în original si/sau copie în vederea participarii la procedura. Analizarea document prezent de ofertanti de catre comisia de evaluare nu angajeaza din partea acesteia nicio raspundere sau obligatie fata de acceptarea acestora ca fiind autentice sau legale si nu înlatura raspunderea exclusiva a ofertant sub acest aspect. Document vor fi semnate electronic. Document justificative, actualizate, care probeaza indeplinirea celor asumate in DUAE, urmeaza a fi prezent la solicit AC, doar de catre ofertant clasat pe loc I in clasament intermediar intocmit la finaliz evaluarii ofertelor.

Nu se accepta oferte alternative. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcate in SEAP,operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatura electronica). Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcate in SEAP, operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatura electronica). Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la sectiunea „Intrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice,iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP la sectiunea „Documentatie, clarificari si decizii” din cadrul anuntului de participar simplificat. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentatia de atribuire, operatorii economici se vor inregistra in SEAP(www.elicitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor legale si vor transmite solicitarile avand in vedere termenele de raspuns ale AC prevazute la art. 160-161 din Legea nr. 98/2016. Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor:comisia de evaluare va transmite solicit. de clarificare in legatura cu oferta prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile in SEAP (sectiunea „Intrebari”).Comisia de evaluare va analiza DUAE in corelatie cu cerintele stabilite prin fisa de date a achizitiei. Comisia de evaluare va analiza si verifica fiecare oferta din punct de vedere al elementelor tehnice propuse,iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica. In urma finalizarii fiecareia dintre fazele de verificare prevazute mai sus autoritatea contractanta va introduce in SEAP rezultatul dupa ca, admis/respins, conforma/neconforma, inacceptabila/neadecvata,si va deschide in SEAP sesiunea pentru prezentarea document. suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc in clasament intermed intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire la fiecare lot in parte, acordand un termen de raspuns. Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (sectiunea „Intrebari”), in format electronic, semnate cu semnatura electronica, conform Legii 455/2001.

În cazul în care 2 sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare si oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Legea nr. 101 din 19.5.2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Consiliul Județean Tulcea – Serviciul Contencios și Asistență Juridică
Adresa poștală: Str. Păcii nr. 20
Orașul poștal: Tulcea
Cod poștal: 820033
Telefon: +40 240502217📞
E-mail: asla.miela@cjtulcea.ro📧
Adresă internet: http://www.cjtulcea.ro🌏
Sursa: OJS 2019/S 148-363906 (2019-07-30)
Anunt de atribuire (2020-02-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 090 370 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2020-02-14 📅
Data publicării: 2020-02-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 034-079730
Se referă la anunț: 2019/S 148-363906
Număr JO-S: 34
Obiect Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Cheiul de pe faleaza mun. Tulcea.
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2020-02-14 📅
Nume: Complex Delta S.R.L.
Numărul național de înregistrare: 2361176
Adresa poștală: Str. Isaccei nr. 2
Orașul poștal: Tulcea
Cod poștal: 820169
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 240514720📞
E-mail: rezervari@hoteldelta.eu📧
Țara: Tulcea
🏙️
Adresă internet: www.hoteldelta.eu🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 090 370 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Informații complementare Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Consiliul Județean Tulcea – Serviciul contencios și asistență juridică
Sursa: OJS 2020/S 034-079730 (2020-02-14)