Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" S.A. prin Sucursala Regionala CF Iasi, in calitate de entitate contractanta, va achizitiona serviciul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România – studiu de fezabilitate” – SRCF Iasi (6 statii) de cale ferata: Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (oraș), in conformitate cu prevederile Legii nr. 99/2016 si a HG nr. 394/201, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru elaborarea studiului de fezabilitate, prestatorul va respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect „maturˮ, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2019-07-10.
Achiziția publică a fost publicată pe 2019-06-06.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2019-06-06) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Studiu de fezabilitate
Număr de referință: Cod unic de identificare obiect contract:11054529-2019- UO6.6.B.3.1
Scurtă descriere:
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" S.A. prin Sucursala Regionala CF Iasi, in calitate de entitate contractanta, va achizitiona serviciul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România – studiu de fezabilitate” – SRCF Iasi (6 statii) de cale ferata: Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (oraș), in conformitate cu prevederile Legii nr. 99/2016 si a HG nr. 394/201, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru elaborarea studiului de fezabilitate, prestatorul va respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect „maturˮ, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" S.A. prin Sucursala Regionala CF Iasi, in calitate de entitate contractanta, va achizitiona serviciul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România – studiu de fezabilitate” – SRCF Iasi (6 statii) de cale ferata: Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (oraș), in conformitate cu prevederile Legii nr. 99/2016 si a HG nr. 394/201, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru elaborarea studiului de fezabilitate, prestatorul va respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect „maturˮ, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Studiu de fezabilitate📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: România
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Serviciu de utilități publice
Numele autorității contractante: Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" S.A.
Adresa poștală: Prin Sucursala Regională CF Iaşi – Serviciu Achiziţii Publice, Piața Gării nr. 1
Cod poștal: 700090
Orașul poștal: Iaşi
Contact
Adresă internet: http://www.cfr.ro🌏
E-mail: ancaanca.harabagiu@cfr.ro📧
Telefon: +40 232273507📞
Fax: +40 232273507 📠
URL al documentelor: http://www.e-licitatie.ro🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2019-06-06 📅
Termen-limită de depunere: 2019-07-10 📅
Data publicării: 2019-06-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2019/S 110-270301
Număr JO-S: 110
Informații suplimentare
Sursa de finanțare va fi asigurată din cadrul Titlului de Cheltuială 58 Proiecte cu Finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020 – 58.03 Programe din Fondul de Coeziune (FC).
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată: 2 471 950 RON 💰
Scurtă descriere:
In conformitate cu prevederile caietului de sarcini, se vor intocmi conform HG nr. 907/2016, studiile de fezabilitate, separat pentru fiecare stație în parte, care vor conține, dar nu se vor limita la:
— Întocmirea planului de amplasament și a coridorului de expropiere (dacă este cazul),
— Transferarea dreptului de proprietate a imobilelor supuse exproprierii în numele Statului Român, dacă va fi cazul,
— Evaluarea Impactului asupra mediului, finalizat cu obținerea acordului de mediu, în conformitate cu legislația europeană și românească în vigoare, dacă este cazul,
— Elaborarea expertizelor pentru toate structurile existente care urmează să fie modernizate/reabilitate,
— Elaborarea auditului energetic pentru toate clădirile de călători aferente stațiilor CF,
— Elaborarea studiilor de teren complete (studiu topografic, studiu geotehnic, studiu hidrologic etc.),
— Întocmirea analizei cost beneficiu, a analizei de senzitivitate și a analizei de risc finală,
— Întocmirea documentelor necesare și obținerea în numele entității contractante a certificatelor de urbanism și a avizelor solicitate prin certificatele de urbanism, cât și a altor avize, acorduri, autorizaţii necesare în această fază de proiectare (studii de fezabilitate),

— Elaborarea documentelor necesare obținerii avizului ISU și a scenariilor la incendiu, dacă este cazul,
— Elaborarea documentelor pentru asigurarea tuturor utilităţilor necesare şi a sporurilor de putere și obţinerea în numele CNCF CFR S.A. – SRCF Iași, a tuturor acordurilor, avizelor de amplasament şi a avizelor tehnice de racordare necesare la această fază de proiectare (SF), (branşamente/posturi de transformare/reţele de alimentare apă, canal, energie electrică, gaze etc.),

— Întocmirea devizului General, conform HG nr. 907/2016, pentru întreg obiectivul – cele 6 stații CF de pe raza SRCF Iași și pentru fiecare stație CF,
— Întocmirea graficelor de derulare a serviciilor.
Durata: 16 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiecte cu Finantare din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020. Proiectul „Modernizarea / reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Informații suplimentare:
Sursa de finanțare va fi asigurată din cadrul Titlului de Cheltuială 58 Proiecte cu Finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020 – 58.03 Programe din Fondul de Coeziune (FC).
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Raza de activitate a Sucursalei Regionala CF Iasi, in statiile Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (oraș).
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Raspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participa la procedura vor fi completate in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant.
Pentru cazurile in care ofertantul este o asociere de operatori economici sau are subcontractanti sau terti sustinatori, fiecare operator economic se va autentifica in sistem si va accesa procedura de atribuire in vederea completarii DUAE in calitatea in care a fost inclus in respectiva procedura (asociat, subcontractant, tert sustinator).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Este necesar ca toti cei care trebuie sa raspunda la DUAE sa fie inregistrati ca utilizatori ai sistemului.
La procedura de atribuire se inscrie si depune oferta unul dintre membrii asocierii sau operatorul economic care participa cu oferta individuala iar ceilalti participanti completeaza direct in sistem doar DUAE.
Cerinţa 1- Entitatea contractantă va exclude din procedura ofertantul care se află în una sau mai multe din situaţiile prevăzute la art. 177 din Legea 99/2016.
Corespondent DUAE– Motive de excludere –A - Motive referitoare la condamnări penale
INFORMATII SI FORMALITATI NECESARE PENTRU EVALUAREA RESPECTARII CERINTELOR MENTIONATE
— Se va completa initial DUAE ca primă dovadă a neîncadrării în situatiile de excludere si a îndeplinirii cerintelor de capacitate, urmand ca ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile să prezinte documente justificative actualizate doar la solicitarea entitatii contractante, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
— Se va completa initial DUAE ca primă dovadă a neîncadrării în situatiile de excludere si a îndeplinirii cerintelor de capacitate, urmand ca ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile să prezinte documente justificative actualizate doar la solicitarea entitatii contractante, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE.
MODALITATI DE INDEPLINIRE
— Ofertanţii vor prezenta caziere judiciare ale operatorilor economici şi ale membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, sau alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara de origine sau în ţara în care ofertantul/candidatul este stabilit, din care sa reiasă că ofertantul nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute la art. 177 din Legea nr. 99/2016,

— După caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 184 din Legea 99/2016 privind achizitiile publice,
— Alte documente edificatoare, după caz.
Cerinţa 2- Entitatea contractantă va exclude din procedură ofertantul care se afla în una sau mai multe din situaţiile prevăzute la art.178 din Legea nr.99/2016.
Corespondent DUAE– Motive de excludere –B – Motive legate de plata impozitelor sau a contribuţiilor la asigurările sociale.
— ofertantii vor depune
Cazier fiscal pentru operatorul economic
Si
Certificat de atestare fiscala din care sa rezulte lipsa datoriilor restante cu privire la plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), la momentul depunerii acestora.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Certificat de atestare fiscala din care sa rezulte lipsa datoriilor restante cu privire la plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), la momentul depunerii acestora.
Dovada achitării taxelor se va face prin prezentarea formularelor tip emise de organismele competente privind îndeplinirea obligaţiilor de plată.
— după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizitiile publice,
— Alte documente edificatoare, dupa caz
Ofertanţii străini vor prezenta documente edificatoare, eliberate de autorităţi competente din ţara în care aceştia sunt rezide... detalii pe www.e-licitatie.ro
Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractare Cerinta 2 Informaţii privind subcontractarea În cazul în care ofertantul utilizează capacitătile subcontractantului/ subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti, completat si semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre acestia. Dacă este aplicabil, ofertantii includ informatiile cu privire la subcontractanti în DUAE avand obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze, precum si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi. Subcontractantul raspunde pentru executarea unei parti din contractul de achizitie publica sau pentru executarea defectuoasa a acestuia, numai în fata contractantului. Daca un ofertant subcontracteaza o parte/parti din contract si este declarat câstigator al procedurii de atribuire, va depune la încheierea contractului cu entitatea contractanta, contractul în original, încheiat între ofertant si subcontractant, care se constituie anexa la contractul de achizitie publica (art. 232 alin. 5 din Legea 99/2016). Introducerea unor noi subcontractanţi după atribuirea contractului se poate face numai cu acordul entităţii contractante si cu conditia ca schimbarea acestora să nu reprezinte o modificare substanţială a contractului sectorial, în condiţiile art. 235-241 din Legea 99/2016. Nota: 1. Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor referitoare la experienţa similara, conf art 55 alin (1) din HG 394/2016, va fi considerat si tert sustinator si va executa efectiv lucrarile în legătură cu care sunt necesare respectivele calificări.(art 196 alin(2) din Legea 99/2016).

Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Cerinta 1 Experienta similara Ofertantul va prezenta ca dovada experienţei necesare pentru executarea contractului o listă a principalelor servicii similare cu obiectul procedurii, prestate în ultimii 5 ani; lista va conţine numar/ data contract, denumire,valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, din care sa rezulte ca a prestat: - servicii de natura sau complexitate similare cu obiectul procedurii, în valoare cumulata de cel putin 2.400.000 RON (fără TVA), îndeplinirea acestui nivel valoric urmând a fi demonstrată prin valoarea serviciilor similare, realizate în cadrul unuia sau mai multor contracte. NOTA: Prin servicii de natura sau complexitate similare cu obiectul procedurii se înţelege servicii de elaborare documentaţii tehnico-economice în domeniul infrastructurii feroviare care să includă elemente de infrastructură şi suprastructură de cale ferată (se exclud metroul și tramvaiul), elemente de construcții civile (clădiri și alte construcții din stații și de pe traseu, peroane/rampe, copertine, pasaje pietonale/ pasarele pietonale) și instalații specifice (linie de contact/ CED/ BLA), finalizate în ultimii 5 ani cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați. Ultimii 5 ani se calculează până la data limita de depunere a ofertelor stabilită iniţial (prin anunţul de participare). In cazul in care, ulterior iniţierii procedurii entitatea contractantă va decala aceasta data, limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Ofertantii vor prezenta pentru fiecare subcontractant: - Dacă este aplicabil, ofertantii includ informatiile cu privire la subcontractanti în DUAE, -În cazul în care ofertantul utilizează capacitătile subcontractantului/ subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile privind capacitatea, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti, completat si semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre acestia, -Subcontractantii precizează în DUAE informatiile solicitate la Sectiunea III.1.1a) precum si pe cele aferente criteriilor privind capacitatea pe care le îndeplinesc mentionând numărul si data contractului/acordului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare. -Dacă prin subcontractant nu se îndeplinesc criteriile privind capacitatea, atunci subcontractantul va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere si a formei de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si ca obiectul contractului are corespondenta in activitatea subcontractantului, pentru partea din contract pe care o va realiza. Ofertantii odata cu depunerea DUAE vor prezenta si acordul de subcontractare, urmand ca daca va fi declarat câstigator al procedurii de atribuire sa depuna la încheierea contractului cu entitatea contractanta, contractul în original, încheiat între ofertant si subcontractant, care se constituie anexa la contractul de achizitie publica. Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm.(art 55 alin (1) HG 394/2016) -Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerintelor de calificare prin subcontractanti prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea entitatii contractante. Operatorul economic, pentru subcontractantii propusi, va transmite documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acestia urmează să le îndeplinească efectiv, la solicitarea entitatii contractante. (art 187 din Legea 99/2016). - Formular 3A - Declaratia privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 va fi completata de toti participantii ofertant / ofertant asociat/ terţ sustinător/ subcontractant propus se va depune odata cu DUAE Formularul 23- Acord de subcontractare, se va depune odata cu DUAE

Ofertantii vor prezenta: Corespondent DUAE – Criterii de selectie – C- Capacitatea tehnică şi profesională Se va completa initial DUAE ca primă dovadă a neîncadrării în situatiile de excludere si a îndeplinirii cerintelor de capacitate, urmand ca ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile sa faca dovada îndeplinirii cerintei privind experienta similară, prin prezentarea Formularului 5 pentru fiecare dintre contractele prezentate ca experientă similară completat initial in DUAE, insotit de documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul beneficiar prin care sa probeze îndeplinirea cerintei, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativa: - copii ale unor parti relevante ale contractelor prezentate ca experienta similara - certificate de predare-primire; - recomandare din partea beneficiarilor; - certificări de bună executie; - documente constatatoare - procesul-verbal de receptie finală / procesul-verbal de receptie la terminarea serviciului/ proces verbal pe obiect. Din documentele prezentate trebuie sa reiasă: beneficiarul, cantitatea (indicatori tehnici ce caracterizează obiectul lucrarii), valoarea, perioada (inclusiv data încheierii contractului) si locul prestarii serviciilor precum si sa rezulte că a serviciile au fost finalizate în ultimii 5 ani, au fost efectuate la un standard de calitate corespunzător si au fost duse la bun sfarsit, în conformitate cu normele legale în domeniu. Nota: 1.La nivelul DUAE trebuie precizate cel putin urmatoarele informatii: numărul si data contractului invocat drept experientă similară, valoarea acestuia (fara TVA), beneficiarul, data si numărul documentului de receptie, precum si ponderea valorica si activitătile pentru care a fost responsabil. Entitatea contractanta are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienta similara, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. 2. Atunci cand operatorul economic invoca susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la experienta similara, atunci terţul va presta efectiv serviciile în legătură cu care sunt necesare respectivele calificări. (Legea 99/2016 art.196 alin.2), situatie in care acesta devine subantreprenor si va respecta prevederile din Sect.III.1.3.a) Capacitatea tehnică si/sau profesională - Cerinta 2. Contractele la care fac referinta documentele prezentate trebuie sa acopere categoriile de servicii solicitate. Ofertantul va face conversia valorilor la cursul lei/alta monedă mediu comunicat de BNR pentru anul respectiv. Pentru alte monede se va utiliza cursul mediu BNR aferent fiecarui an în parte.

Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinta 2 Informaţii privind asocierea Mai multi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna, fara a fi obligati sa isi legalizeze din punct de vedere formal asocierea. Asocierea va fi legalizata numai în cazul în care oferta comuna este declarata câstigatoare. Fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE în care vor include informatiile cu privire la modul de îndeplinire a cerintelor de capacitatea tehnică şi profesională proportional cu cota de implicare în executarea viitorului contract (art.37 alin 3 din HG 394/2016). Cerinta 2 din cadrul criteriilor referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale şi/sau cerinţelor de executare a contractului la care s-a solicitat prezentarea unor autorizaţii specifice se consideră îndeplinite in cazul operatorilor economici ce participă în comun la procedura de atribuire, dacă aceştia demonstrează că dispun de respectivele resurse autorizate şi/sau dacă unul dintre membrii asocierii deţine autorizaţia solicitată, după caz, cu condiţia ca respectivul membru să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizaţia respectivă. (art. 58 alin 1 din HG 394/2016) Modalitatea de indeplinire Ofertantii vor prezenta pentru fiecare asociat: - se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii asociati, completat si semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre acestia, ca primă dovadă a neîncadrării în situatiile de excludere si a îndeplinirii cerintelor de capacitate, urmand ca la solicitarea entitatii contractante doar ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile sa prezinte documente justificative ale asociatilor care probează îndeplinirea criteriilor de calificare. -ofertantii odata cu depunerea DUAE vor prezenta si acordul de asociere, Formularul 22 –Acord de asociere,conf.Notificare nr.256/08.12.2016 ANAP, se va depune odata cu DUAE - Formular 3A - Declaratia privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 va fi completata de toti participantii ofertant / ofertant asociat/ terţ sustinător/ subcontractant propus se va depune odata cu DUAE
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Cerinta 1- Informatii privind tertul/tertii sustinator Cap. tehnică şi prof. a ofertantului poate fi susţinută pentru îndeplinirea contr. de către unul sau mai mulţi terţi, în cond. prev. de art.196 din Lg. 99/2016. Cand ofertantul îsi demonstreaza cap. tehnica si profesională invocând sustinerea unui/unor terţ/terţi, are obligaţia de a dovedi entităţii contr. că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament în acest sens din partea terţului/terţilor. Cand op. ec. invoca susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor ref. la experienţa similara, atunci terţul va desfăşura efectiv lucrarile în legătură cu care sunt necesare respectivele calificări.(art 196 alin(2) din Legea 99/2016), situatie in care acesta devine subantreprenor si va respecta prevederile din Sect.III.1.3.a) Capacitatea tehnică si/sau profesională-Cerinta 2 Op. ec. şi terţul/terţii susţinător/susţinători vor răspunde în mod solidar pentru executarea contr. sectorial. Terţul/terţii care asigură susţinerea în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor ref. la capacitatea tehnica si profesionala vor demonstra ca îndeplineşte/îndeplinesc cerintele solicitate mai sus ofertantilor, şi nu se încadrează în motivele de excludere prev la art. 177, 178 şi 180 din Lg. 99/2016. Notă: 1. Daca ofertantul/ grupul de operatori isi dem. indeplinirea cerintei minime privind capacitatea tehnica si/sau profesionala invocand sustinerea acordata de catre unul sau mai mulţi susţinători, cerinţa va fi îndeplinită prin cumularea capacitatii tehnice si/sau profesionale a terţului/terţilor cu cea a ofertantului/ grupului de operatori, după caz, cu precizarea ca sustinerea va fi acordata asocierii si nu unuia dintre asociati.(art 199 Legea 99/2016). 2.Doc./contr./procesele verbale de rec. prezentate din partea tertului, vor trebui sa indeplineasca aceleasi cerinte solicitate mai sus ofertantilor. 3. Cand un ofertant invoca sustinerea unui/unor terti pentru o parte/parti din contr. si este declarat câstigator al proc. de atrib., va depune la încheierea contr.cu entitatea contractanta,in original,Angajamentul de sustinere, care se constituie anexa la contr. de achiz. publica. Modalitatea de indeplinire: Ofert. vor prezenta pentru fiecare terţ/terţi: - Se va completa initial DUAE de ofert. în care se vor include inf.ref. la existenta unei sustineri de terta parte, la care se atasează: - DUAE si angajamentul ferm completate si semnate în mod corespunzător de tertul sustinător; se va prezenta si o Declaratie care să ateste ca op. ec. are obligaţia să furnizeze, la cerere şi fără întârziere, doc. justificative respective. Art 202 alin(4)Lg. 99/2016. - Formularul 26, angajament de sustinere, se va depune odata cu DUAE; - anexe la respectivul angaj., conf. art. 196 alin (4) din Lg. 99/2016, resp. doc. transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere. In cadrul acestor doc., conf art 57 alin (1)- HG 394/2016 se va include actul încheiat cu terţul/terţii susţinător/susţinători, care trebuie să garanteze materializarea aspectelor ce fac obiectul angajamentului ferm. Prin actul încheiat între ofertant si terţul/terţii susţinător(i) părtile vor stabili si dreptul Achiz. la orice drept la despăgubire si/sau pretentie la daune pe care le-ar putea avea Executantul împotriva tertului/tertilor sustinător(i) pentru nerespectarea obligatiilor asumate prin angajamentul ferm de sustinere. (art.57 alin 2- HG 394/2016). - Formular 3A -Decl. privind neîncadrarea în sit. prev. la art. 73 din Lg. nr. 99/2016 va fi completata de toti participantii ofertant / ofertant asociat/ terţ sustinător/ subcontractant propus odata cu depunerea DUAE

Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Garanţia pentru participare este de: 24.700,00 RON şi este irevocabilă. Perioada de valabilitate a garanţiei de participare este de minim 4 luni, de la data limită de depunere a ofertelor.
Garantia de participare se va depune conform Sect. IV.4.3 pct. 9 si poate fi constituita in lei, cursul de referinta calculat pentru plata acesteia fiind cel stabilit de Banca Nationala a Romaniei la data publicarii anuntului de participare in SEAP.
Modul de constituire a garantiei de participare - in conformitate cu prevederile art. 42 din HG nr. 394/2016, prin una dintre urmatoarele forme:
— prin virament bancar (ordin de plata) în contul Sucursalei Regionale CF Iaşi nr.
RO20BTRLRONCRT0P88856701, deschis la banca Transilvania, Sucursala Iaşi, CUI 15670513,
Sau
— printr-un instrument de garantare emis de o instituţie de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condiţiile legii. (Formularul 1A din Sectiunea III – Formulare).
Instrumentul de garantare se transmite în SEAP împreună cu oferta şi celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a ofertelor, şi trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.

Restituirea garantiei de participare se va face conform prevederilor art. 44 din HG nr. 394/2016.
În cazul depunerii de oferte în asociere, garanţia de participare trebuie constituită în numele asocierii şi să menţioneze că acoperă în mod solidar toţi membrii grupului de operatori economici.
Garanţia de buna executie se exprima procentual si reprezinta 10 % din pretul contractului fara TVA, se constituie in lei şi este irevocabilă. Garanţia de bună execuţie se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituţie de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condiţiile legii, şi devine anexă la contract.

Dacă părţile convin, garanţia de bună execuţie se va constitui prin retineri succesive din sumele datorate pentru facturile partiale, până la concurenţa sumei stabilite drept garanţie de bună execuţie. conf art. 46, alin (3) HG 394/2016. Contractantul are obligatia de a deschide la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia un cont de disponibil distinct la dispozitia entitatii contractante. Suma initiala care se depune de către contractant în contul de disponibil astfel deschis nu trebuie să fie mai mică de 0,5 % din preţul fără TVA al contractului.

În situatia executării garantiei de bună executie, partial sau total, contractantul are obligatia de a reîntregi garantia în cauză raportat la restul rămas de executat.
În cazul suplimentării valorii contractului pe parcursul executarii acestuia, contractantul are obligatia de a completa garantia în corelatie cu noua valoare.
Restituirea garanţiei de bună execuţie se va face conform prevederilor art. 48 alin. (3) lit.a) din HG 394/2016.
Garantia de buna executie se va constitui în perioada de valabilitate a ofertei în termen de 5 zile lucratoare de la data semnarii contractului de ambele parti. Entitatea contractanta are dreptul de a emite pretentii asupra garantiei de buna executie cu respectarea art.47 din HG nr.394/2016.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66 din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016.
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2019-11-10 📅
Data deschiderii ofertelor: 2019-07-10 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Conform anexei la instructiuni catre ofertanti.
Criteriul de calitate (pondere): 60
Preț (pondere): 40
Autoritatea contractantă Identitate
Numărul național de înregistrare: RO 11054529
Contact
Punct de contact: Anca Mirela Harabagiu
Adresă internet: www.cfr.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro🌏
Documente URL: www.e-licitatie.ro🌏
URL-ul instrumentului de achiziție: www.e-licitatie.ro🌏
URL al documentelor: www.e-licitatie.ro🌏
Referință Informații suplimentare
A) Ref. la modificarea contractului:
Părțile contr. au dreptul, pe durata îndeplinirii contr., de a conveni modificarea clauzelor Contr. prin act adiţional fără a afecta caracterul general al contr., în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contr., cu respectarea legislației în vigoare.

Modif. aduse Contr. fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, aferente opțiunilor de revizuire cuprinse în clauzele contr. se fac prin Act Adițional cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contr., de a conveni modif. clauzelor contr. fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, în condițiile prevăzute la art. 237, art. 238, art. 240 alineat (1) b) alineat 2 coroborat cu alineat 3 și art. 241 din Legea nr. 99/2016.

B) Inf. generale:
1.Un op. ec. poate participa la procedura numai daca este inregistrat in SEAP.
2. Orice comunicare, solicitare, informare, notificare şi altele asemenea, trebuie transmise în scris, prin mijloace electronice (prin intermediul SEAP), si doar ca excepţie, prin alte mijloace decât cele electronice. Corespondenta si toate doc. depuse de op. Ec. vor fi in limba romana, sau insotite de traducere autorizata in limba romana.

3. Doc. de atribuire se posteaza integral în cadrul anuntului de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro.
4. Solicit. de clarif. ale potentialilor ofertanti se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la sectiunile dedicate ale anuntului de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro- Formularul 24 din Sect. Formulare, cu respectarea termenului - limita stabilit de entit. Contr. in anuntul de participare.

5. Raspunsurile la solicit. de clarif. se vor posta in termen legal la sectiunile dedicate ale anuntului de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro.
6. Dupa data limita de depunere a ofertelor, Comisia de evaluare va transmite solicit. de clarif. privind ofertele depuse, in SEAP la Sectiunea ”SOLICITARI DE CLARIFICARE/INTREBARI/COMUNICARI” a anuntului de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro. Op. ec. vor transmite raspunsurile la clarif. si eventualele doc. solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP, integral in sectiunea corespunzatoare respectivei solicitari, sub forma unuia sau a mai multor doc./fisiere distincte semnate cu semnatura electronica.

7. Evaluarea ofertelor se va realiza prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în doc. de atribuire.
Oferta caştigatoare va fi cea clasata primul loc in clasamentul ofertelor stabilit prin ordonarea descrescătoare a punctajelor obtinute.
Daca, dupa aplicarea criteriului de atribuire, două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere, cel mai mare punctaj obtinut la subfactorul de evaluare cu ponderea maxima in cadrul factorului de evaluare „Componenta tehnica – P3.Experienta profesionala a personalului desemnat pentru executarea contractului (experti principali propusi) pentru realizarea activ. in cadrul contr.

In cazul in care egalitatea se menţine, entit. contractantă va departaja oferta castigatoare dupa punctajul cel mai mare obtinut la pretul ofertei.
Daca egalitatea se menţine, entitatea contractantă va solicita noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Limba care guverneaza contr. este limba romana. Toate comunicarile intre Op. ec. si entit. Contr. vor fi in limba romana.
— Pentru vizualizarea doc. de atribuire disponibile pe SEAP, trebuie utilizata o aplicatie care permite deschiderea si verificarea oricarui tip de document semnat electronic, indiferent de furnizorul certificatului si aplicatiei cu care au fost semnate doc., in conditiile respectarii Legii 455/2001 privind semnatura electronica.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute în Legea nr. 101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Oficiul Juridic al Sucursalei Regionala CF Iaşi
Adresa poștală: Piața Gării nr. 1
Orașul poștal: Iaşi
Cod poștal: 700090
Telefon: +40 232215600📞
Fax: +40 232215602 📠
Adresă internet: www.cfr.ro🌏
Sursa: OJS 2019/S 110-270301 (2019-06-06)
Informaţii suplimentare (2019-06-10) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" – S.A. prin Sucursala Regionala CF Iasi in calitate de entitate contractanta va achizitiona serviciul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România – Studiu de fezabilitate” – S.R.C.F. Iasi (6 statii) de cale ferata: Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (oraș), in conformitate cu prevederile Legii nr. 99/2016 si a H.G. nr. 394/201, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, prestatorul va respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect „maturˮ, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene [...] detalii pe www.e-licitatie.ro

Tip de document: Informaţii suplimentare
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Compania Națională de Căi Ferate „CFR" – S.A.
Adresa poștală: Piața Gării nr. 1 – prin Sucursala Regională CF Iaşi – Serviciu Achiziţii Publice
Orașul poștal: Iași
Referință Date
Data trimiterii: 2019-06-10 📅
Data publicării: 2019-06-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2019/S 111-273921
Se referă la anunț: 2019/S 110-270301
Număr JO-S: 111
Sursa: OJS 2019/S 111-273921 (2019-06-10)
Informaţii suplimentare (2019-06-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Număr de referință: Cod unic de identificare obiect contract: 11054529-2019-UO6.6.B.3.1
Scurtă descriere:
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. prin Sucursala Regionala C.F. Iasi, in calitate de entitate contractanta, va achizitiona serviciul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România – studiu de fezabilitate” – S.R.C.F. Iasi (6 statii) de cale ferata: Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (oraș), in conformitate cu prevederile Legii nr. 99/2016 si a HG nr. 394/201, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru elaborarea studiului de fezabilitate, prestatorul va respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect „matur”, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene [...] detalii pe www.e-licitatie.ro

Numele autorității contractante: Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A.
Adresa poștală: Prin Sucursala Regională CF Iaşi – Serviciu Achiziții Publice, Piața Gării nr. 1
Referință Date
Data trimiterii: 2019-06-28 📅
Termen-limită de depunere: 2019-07-22 📅
Data publicării: 2019-07-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2019/S 125-307097
Număr JO-S: 125
Sursa: OJS 2019/S 125-307097 (2019-06-28)
Anunt de atribuire (2019-10-02) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 471 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2019-10-02 📅
Data publicării: 2019-10-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2019/S 193-470169
Număr JO-S: 193
Informații suplimentare
Sursa de finanțare va fi asigurată din cadrul Titlului de Cheltuială 58 Proiecte cu Finanțare din fonduri externe nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020 – 58.03 Programe din Fondul de Coeziune (FC).
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
— întocmirea planului de amplasament și a coridorului de expropiere (dacă este cazul),
— transferarea dreptului de proprietate a imobilelor supuse exproprierii în numele statului român, dacă va fi cazul,
— evaluarea Impactului asupra mediului, finalizat cu obținerea acordului de mediu, în conformitate cu legislația europeană și românească în vigoare, dacă este cazul,
— elaborarea expertizelor pentru toate structurile existente care urmează să fie modernizate/reabilitate,
— elaborarea auditului energetic pentru toate clădirile de călători aferente stațiilor C.F.,
— elaborarea studiilor de teren complete (studiu topografic, studiu geotehnic, studiu hidrologic etc.),
— întocmirea analizei cost beneficiu, a analizei de senzitivitate și a analizei de risc finală,
— întocmirea documentelor necesare și obținerea în numele entității contractante a certificatelor de urbanism și a avizelor solicitate prin certificatele de urbanism, cât și a altor avize, acorduri, autorizaţii necesare în această fază de proiectare (studii de fezabilitate),

— elaborarea documentelor necesare obținerii avizului ISU și a scenariilor la incendiu, dacă este cazul,
— elaborarea documentelor pentru asigurarea tuturor utilităţilor necesare şi a sporurilor de putere și obţinerea în numele C.N.C.F. „CFR” S.A. – SRCF Iași, a tuturor acordurilor, avizelor de amplasament şi a avizelor tehnice de racordare necesare la această fază de proiectare (SF),(branşamente/posturi de transformare/reţele de alimentare apă, canal, energie electrică, gaze etc.),

— întocmirea devizului general, conform HG nr. 907/2016, pentru întreg obiectivul – cele 6 stații C.F. de pe raza S.R.C.F. Iași și pentru fiecare stație CF,
— întocmirea graficelor de derulare a serviciilor.
Informații suplimentare:
Sursa de finanțare va fi asigurată din cadrul Titlului de Cheltuială 58 Proiecte cu Finanțare din fonduri externe nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020 – 58.03 Programe din Fondul de Coeziune (FC).
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Raza de activitate a Sucursalei Regionala C.F. Iasi, in statiile Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (oraș).
Procedura Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2019-10-02 📅
Nume: Baicons Impex S.R.L.
Numărul național de înregistrare: 14316683
Adresa poștală: Str. Zambilelor nr. 6, sector 2
Orașul poștal: București
Cod poștal: 023783
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 212426798📞
E-mail: office@baicons.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: http://www.baicons.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 471 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresă internet: www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Oficiul Juridic al Sucursalei Regională C.F. Iaşi
Orașul poștal: Iași
Sursa: OJS 2019/S 193-470169 (2019-10-02)