Servicii de audit pentru „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”, care vor viza in principal: — auditarea/verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, precum şi a sumelor solicitate spre rambursare de către achizitor în baza contractului de finanţare, în sensul că acestea reflectă imaginea reală („realitatea desfaşurării”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) şi eligibile; — auditarea/verificarea evidenţelor contabile aferente proiectului; — auditarea/verificarea procedurilor de achiziţii publice derulate de achizitor în cadrul proiectului; — întocmirea de catre auditor, anual, a unui raport privind constatarile factuale cu privire la „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”; — întocmirea de catre auditor a raportului final. Durata contractului este de 89 de luni: incepand de la data atribuirii contractului/emiterii ordinelor de incepere a serviciilor. Termenul-limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este: 21 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi inainte de termenul-limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2020-04-14.
Achiziția publică a fost publicată pe 2020-03-03.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2020-03-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de auditare financiară
Număr de referință: DA3041480/2019/12FE accesibila in SICAP, http://sicap-prod.e-licitatie.ro;
Scurtă descriere:
Servicii de audit pentru „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”, care vor viza in principal:
— auditarea/verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, precum şi a sumelor solicitate spre rambursare de către achizitor în baza contractului de finanţare, în sensul că acestea reflectă imaginea reală („realitatea desfaşurării”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) şi eligibile;
— auditarea/verificarea evidenţelor contabile aferente proiectului;
— auditarea/verificarea procedurilor de achiziţii publice derulate de achizitor în cadrul proiectului;
— întocmirea de catre auditor, anual, a unui raport privind constatarile factuale cu privire la „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”;
— întocmirea de catre auditor a raportului final.
Durata contractului este de 89 de luni: incepand de la data atribuirii contractului/emiterii ordinelor de incepere a serviciilor.
Termenul-limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este: 21 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractantă va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi inainte de termenul-limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2020-03-03 📅
Termen-limită de depunere: 2020-04-14 📅
Data publicării: 2020-03-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 047-112275
Număr JO-S: 47
Informații suplimentare
• Oferta câștigătoare este oferta clasată pe primul loc (punctajul cel mai mare). În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica.
• Potentialii Ofertanti, rezidenti in tarile Comunitatii Europene si tarile Spatiului Economic European (EEA), pot consulta site-ul web al Comisiei Europene - DG Crestere economica disponibile la urmatoarea adresa: http://ec.europa.eu/markt/ecertis/searchDocument.do pentru a identifica si compara documentele echivalente (daca sunt disponibile) solicitate de catre Entitatea Contractanta in Documentatia de atribuire.
• Toate raspunsurile la solicitarile de clarificari aferente documentatiei de atribuire vor fi publicate intr-un fisier electronic in SICAP atasat Anuntului de participare, la «Listă clarificari, notificări si decizii» la adresa de internet http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub.
• In cazul unei asocieri, persoana care a semnat oferta, autorizata sa angajeze ofertantul lider, trebuie confirmata prin inaintarea imputernicirilor semnate de toti reprezentantii cu drept de semnatura ai partenerilor.
• Criteriul de atribuire se va aplica numai ofertelor admisibile.
• Ofertantii din cadrul acestei proceduri inteleg ca Entitatea Contractanta nu poate fi considerata raspunzatoare pentru vreun prejudiciu in cazul anularii procedurii de atribuire indiferent de natura acestuia si indiferent daca Entitatea Contractanta a fost notificata asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Ofertantii din cadrul acestei proceduri accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
• Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcate in SICAP, operatorii economici trebuie sa detina un program specific, necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (poate fi descarcat de pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
• In ceea ce priveste modificarea contractului de achizitie publica, EC isi rezerva dreptul de a aplica prevederile in Legea 99/2016. Modificarea contractului in perioada de valabilitate, altfel decat in cazurile si conditiile prevazute in Legea 99/2016, se realizeaza prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, in conformitate cu dispozitiile legii.
Reguli de comunicare si transmitere a datelor:
• Solicitarile de clarificari referitorare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa in mod exclusiv in SICAP la Sectiunea Intrebari din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SICAP la Sectiunea „Listă clarificari, notificări si decizii” din cadrul anuntului de participare, cat si in Sectiunea Intrebari, Entitatea Contractanta urmand sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita in conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
• Entitatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet la orice solicitare de clarificari sau informatii suplimentare, in conformitate cu prevederile art. 172 alin.(2) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, în termenele precizate în prezenta Fișă de date la secțiunea II.1.4
• Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare in legatura cu oferta prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile in SICAP (Sectiunea “Intrebari”).
• Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul ... detalii pe www.e-licitatie.ro

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de audit pentru „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”, care vor viza in principal:
— auditarea/verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, precum şi a sumelor solicitate spre rambursare de către achizitor în baza contractului de finanţare, în sensul că acestea reflectă imaginea reală („realitatea desfaşurării”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) şi eligibile;
— auditarea/verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, precum şi a sumelor solicitate spre rambursare de către achizitor în baza contractului de finanţare, în sensul că acestea reflectă imaginea reală („realitatea desfaşurării”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) şi eligibile;
— auditarea/verificarea procedurilor de achiziţii publice derulate de achizitor în cadrul proiectului;
— întocmirea de catre auditor, anual, a unui raport privind constatarile factuale cu privire la „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”;
— întocmirea de catre auditor a raportului final.
Durata contractului este de 89 de luni: incepand de la data atribuirii contractului/emiterii ordinelor de incepere a serviciilor.
Termenul-limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este: 21 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractantă va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi inainte de termenul-limita stabilit in anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.
Valoarea totală estimată: 590 135 RON 💰
Scurtă descriere:
• Auditarea/Verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, precum şi a sumelor solicitate spre rambursare de către Achizitor în baza contractului de finanţare, în sensul că acestea reflectă imaginea reală („realitatea desfaşurării”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) şi eligibile;

• Auditarea/Verificarea procedurilor de achiziţii publice derulate de Achizitor în cadrul proiectului
• Întocmirea de catre auditor, anual, a unui Raport privind Constatarile Factuale cu privire la Proiectul „Programul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020 ”;
• Întocmirea de catre auditor a raportului final.
Valoarea estimata: 590.135,00 RON fara TVA
Durata: 89 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect prioritar strategic privind Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), Axa Prioritara 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu in conditii de management eficiente al resurselor, Obiectivull strategic 3.2 Creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Aria de operare a AQUATIM S.A., jud. Timis
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta nr. 1:
Ofertantii unici, ofertantii asociati, tertii sustinatori si subcontractantii NU trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016.
Modalitate de indeplinire: Initial, se va completa DUAE de catre toti operatorii participanti la procedura (Ofertanti unici, ofertanti asociati, tertii sustinatori si subcontractantii), cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative actualizate, care probeaza indeplinirea celor asumate prin DUAE, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc din clasamentul intermediar, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Informatiile din documéntele justificative mentioante mentionate anterior trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestora.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Aceste documente justificative sunt:
a. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC /actul constitutiv;

b. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii acestora. Se vor prezenta certificate de atestare fiscala pentru toate punctele de lucru, sedii principale si secundare pentru care exista obligatii fiscale la momentul prezentarii.

c. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin (2) si art. 184 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
d. alte documente edificatoare, dupa caz.
Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare pentru demonstrarea faptului ca si-au îndeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor catre bugetul consolidat general, în conformitate cu cerintele din tara de origine sau din tara în care ofertantul/candidatul este stabilit, eliberate de autoritatile competente ale tarii de origine (cum ar fi certificate, caziere fiscale sau alte documente echivalente). Documentele in alta limba se vor prezenta insotite de traducerea autorizata a acestora in limba romana.

In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor prevazute sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 177, 178 si 180, persoanele juridice straine pot prezenta o declaratie pe propria raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative / judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens.

Note:
1. Orice operator economic aflat in oricare dintre situatiile prevazute la art. 177, 178 (1) si (2), si 180 (1) din Legea nr. 99/2016, care atrag excluderea din procedura de atribuire, poate furniza dovezi care sa arate ca masurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-si demonstra in concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere in conformitate cu prevederile art 184 din Legea nr.99/2016.

2. Formularele si/sau documéntele solicitate mai sus, vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc, de fiecare membru al asocierii (in cazul unei asocieri) si, daca este cazul de catre subcontractant si de catre tertul sustinator.
3. Entitatea Contractanta va exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care are cunostinta ca si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotarâre judecatoreasca sau decizie administrativa având caracter definitiv si obligatoriu, in conformitate cu legea statului in care respectivul operator economic este infiintat.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
3. Entitatea Contractanta va exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care are cunostinta ca si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotarâre judecatoreasca sau decizie administrativa având caracter definitiv si obligatoriu, in conformitate cu legea statului in care respectivul operator economic este infiintat.
4. Entitatea Contractanta va exclude din procedura de atribuire un operator economic in cazul in care poate demonstra prin orice mijloace adecvate ca respectivul operator economic si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
4. Entitatea Contractanta va exclude din procedura de atribuire un operator economic in cazul in care poate demonstra prin orice mijloace adecvate ca respectivul operator economic si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat.
5. Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire daca, anterior deciziei de excludere, isi indeplineste obligatiile prin plata impozitelor, taxelor sau contributiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalitati de stingere a acestora sau beneficiaza, in conditiile legii, de esalonarea acestora ori de alte facilitati in vederea platii acestora, inclusiv, dupa caz, a eventualelor dobânzi ori penalitati de intârziere acumulate sau a amenzilor.

Cerinta nr. 2: Evitarea conflictului de interese
Ofertantii unici, ofertantii asociati, subcontractorii si tertii sustinatori NU trebuie sa se afle in niciuna din situatiile prevazute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
Persoanele cu functii de decizie din cadrul Entitatii Contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt prezentate in declaratia conducatorului Entitatii Contractante, parte a dosarului achizitiei publice si sunt urmatoarele:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Persoanele cu functii de decizie din cadrul Entitatii Contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt prezentate in declaratia conducatorului Entitatii Contractante, parte a dosarului achizitiei publice si sunt urmatoarele:
Dr. ing. Vlaicu Ilie – Director General; ec. Caltun Marioara – Director Economic; ing. Ghelsingher Nicolae –
Director Tehnic; ing. Stinean Gheoarghe – Director Productie-Dezvoltare; ing. Laichici Valentin-Florin –
Director Comercial; ing. Maier Laurentiu Florin – Șef UIP; ec. Benghia Ion – Șef Serviciu Achiziții Publice; cj. Ivanescu Alina Cristina – Consilier Juridic.
In situatia in care operatorul economic (ofertant unic / membru al asocierii / subcontractant / tert sustinator) se afla intr-una din situatiile prevazute de art. 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, acesta va fi exclus de la procedura de atribuire, oferta fiind respinsa.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
In situatia in care operatorul economic (ofertant unic / membru al asocierii / subcontractant / tert sustinator) se afla intr-una din situatiile prevazute de art. 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, acesta va fi exclus de la procedura de atribuire, oferta fiind respinsa.
Modalitatea de indeplinire: Toti participantii la procedura de atribuire (ofertant unic / ofertant asociat / subcontractant / terti sustinatori) vor completa DUAE cu informatiile aferente situatiei lor si vor prezenta impreuna cu DUAE Formular nr. 3 – Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 cu modificarile si completarile ulterioare. Formularul va fi transmis in mod obligatoriu impreuna cu DUAE, prin intermediul SICAP.

Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru ofertant/membri ai asocierii/subcontractant/tert sustinator) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea Entitatea Contractante, doar de ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, in urma aplicarii criteriului de atribuire ofertelor admisibile.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea Entitatea Contractante, doar de ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, in urma aplicarii criteriului de atribuire ofertelor admisibile.
Cerinta nr. 1: Inregistrare
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Modalitatea de indeplinire: se completeaza DUAE Partea IV "Criterii de selectie" sectiunea "Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie" de catre ofertant unic, ofertant asociat, subcontractant si tert sustinator, dupa caz.
Înainte de a fi declarat câstigator, la solicitarea Entitatii Contractante, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile, va prezenta documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin DUAE, dupa cum urmeaza:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Înainte de a fi declarat câstigator, la solicitarea Entitatii Contractante, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile, va prezenta documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin DUAE, dupa cum urmeaza:
1. Persoane juridice romane:
Documente de confirmare: Prezentarea certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial (ofertant, asociat, terti sustinatori, subcontractanti), din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate autorizate conform art. 15 din Legea nr. 359/2004 din care sa rezulte ca ofertantul are in domeniul de activitate, activitatile care fac obiectul prezentului contract.

2. Persoane juridice straine:
Documente de confirmare:
• Documente echivalente emise in tara de rezidenta a operatorului economic care dovedesc o forma de inregistrare/ atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic si din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate (se va verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do)
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
• Documente echivalente emise in tara de rezidenta a operatorului economic care dovedesc o forma de inregistrare/ atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic si din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate (se va verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do)
• Prezentarea Certificatului de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) sau o declaratie valabila pentru anul calendaristic in curs.
1. Informatiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestora, in urma solicitării entitatii contractante.
2. Documentele vor fi prezentate (la momentul solicitarii de catre Entitatea Contractanta) scanate dupa original, sau dupa copii legalizate sau copii „conform cu originalul”, insotite de traducerea autorizata in limba romana.
Cerinta 2: Autorizare CAFR
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca ca sunt autorizati de catre Camera Auditorilor Financiari din România („CAFR”), autorizatia fiind valabila la data prezentarii ei, potrivit art. 3 si art. 5 din OUG nr. 75/1999 republicata, privind auditul financiar si potrivit art. 37 din ROF al CAFR aprobat prin Hotararea nr. 2/2018 si potrivit Hotărârii nr. 38/2013 pentru aprobarea noilor modele de certificat de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, persoană fizică, și a... detalii pe www.e-licitatie.ro

Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anuala Cerinta nr. 1: Cifra de afaceri Media Cifrei de afaceri anuale globale (la nivelul Ofertantului), din ultimii 3 ani (2016, 2017, 2018) trebuie fie de minim 590.000,00 RON. In cazul în care mai multi operatori economici participa în comun la procedura de atribuire, indeplinirea criteriilor privind situatia economica si financiara se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Fiecare operator economic (ofertant unic / ofertant asociat / tert sustinator) va prezenta DUAE.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de catre ofertantul unic / membru al asocierii /tert sustinator – dupa caz. Initial, ofertanti vor completa Partea IV "Criterii de selectie" sectiunea "Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie" din DUAE precizand ca indeplinesc toate criteriile de calificare. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea informatiilor in DUAE: • bilanturile contabile sau extrase de bilant pentru anii 2016, 2017 si 2018, inregistrate la organele competente • sau raport al cenzorilor sau raport de Audit financiar daca este cazul; • sau orice alte documente echivalente acestora in tara de origine a ofertantului, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea EC doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Documentele solicitate mai sus vor fi insotite si de Formular nr. 19 (centralizare informații privind cifra de afaceri și documente justificative prezentate). Capacitatea economica si financiara a operatorului economic poate fi sustinuta in conformitate cu art. 196 din Legea 99/2016, cu modificari si completari ulterioare. In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre o alta persoana, atunci ofertantul are obligatia de a dovedi EC ca a luat toate masurile necesare pentru a avea acces in orice moment la resursele necesare, prezentand un angajament ferm in acest sens din partea tertului. Prin angajamentul ferm – Formular nr. 4, terțul/terții va/vor confirma faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va/vor interveni concret pentru a duce la îndeplinire respectivele obligații pentru care a acordat susținerea, fie prin indicarea resurselor financiare pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Odata cu depunerea DUAE se va prezenta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre terti/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora). Odata cu angajamentul de sustinere, ofertantul are obligatia sa prezinte documente transmise acestuia de catre tert/tertii sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv de indeplinire prin care tertul/tertii sustinator(i) va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. In conformitate cu art.198 din Legea nr.99/2016 prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament. Note: 1. In cazul unei asocieri documentele solicitate mai sus, vor fi prezentate de catre fiecare membru al asocierii. DUAE va fi completat corespunzator de fiecare membru al asocierii. 2. Pentru situatiile financiare exprimate in alte monede decat lei, se va folosi pentru conversie rata medie anuala de schimb lei / valuta, comunicata de catre BNR (http://www.bnr.ro) pentru fiecare an in parte. 3. Pentru operatorii economici nerezidenti, în masura în care publicarea bilanturilor contabile nu este prevazuta de legislatia tarii de origine/tarii în care este stabilit operatorul economic, atunci acesta va prezenta alte documente edificatoare care sa reflecte o imagine fidela a situatiei economice si financiare a operatorului economic. 4. Documentele se vor prezenta scanate dupa copii lizibile, conforme cu originalul si însotite de traducere autorizata in limba romana. 5. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traducerea autorizata in limba romana.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Cerinta 1: Experienta similara Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa faca dovada experientei similare, respectiv sa dovedeasca faptul ca au prestat si dus la bun sfarsit in ultimii 3 ani, servicii de audit financiar pentru contracte / proiecte similare sau superioare din punctul de vedere al complexităţii şi/sau scopului, in valoare cumulata de cel putin 590.000 RON fara TVA, realizate la nivelul a maxim 3 (trei) contracte. Se va prezenta doar valoarea pentru partea prestata de operatorul economic in cazul in care a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant. Note: 1 Prin sintagma „servicii duse la bun sfarsit” se intelege: a. servicii receptionate partial, cu conditia ca specificul activitatilor ce reprezinta experienta similara sa permita elaborarea unui livrabil care sa poata fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; b. servicii receptionate la sfarsitul prestarii, sfarsitul prestarii nepresupunand expirarea perioadei de garantie, 2 Sintagma ”similare sau superioare din punctul de vedere al complexităţii şi/sau scopului” face referire la complexitatea contractelor / proiectelor auditate si anume: audit financiar extern în domeniul accesării finanţărilor nerambursabile sau similare acestora, cum ar fi proiecte finantate prin programe internationale fonduri EU/fonduri BERD/fonduri BM/ altele. 3 Perioada ultimilor 3 ani, pentru care se solicita demonstrarea experientei similare, se defineste prin raportare la data termenului limita de depunere a ofertelor, prevazut initial in Anuntul de participare. In cazul decalarii termenului limita de depunere a ofertelor, perioada celor 3 ani se prelungeste cu numarul de zile corespunzatoare numarului de zile de prelungire a termenului limita de depunere a ofertelor prevazut initial in Anuntul de participare. 4 Pentru contractele a caror valoare este exprimata in alte monede decat lei se va folosi pentru conversie rata medie anuala de schimb lei/valuta comunicata de catre Banca Nationala a Romaniei pentru anul respectiv (http://www.bnr.ro). 5 In cazul in care oferta este depusa de un grup de operatori economici, cerinta privind experienta similara se poate indeplini prin cumul, iar documentele solicitate care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate de cei care indeplinesc aceasta cerinta.

Proportia de subcontractare Cerinta 2 Fara a i se diminua raspunderea in ceea ce priveste modul de indeplinire a viitorului contract de achizitie sectoriala, conform art. 187 din Legea 99/2016 ofertantul are dreptul de a include in propunerea tehnica posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv. Ofertantul va preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze si datele de identificare ale subcontractantilor propusi. Ofertantul va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la subcontractanti. Subcontractantul/subcontractantii propusi nu trebuie sa se afle in niciuna din situatiile prevazute de art. 73, 177, 178 si 180 din Legea 99/2016 actualizata, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. In cazul subcontractarii, ofertantul va preciza sarcinile fizice si valorice care revin partilor in cadrul ofertei tehnice si financiare.

Initial, se va completa DUAE Partea IV "Criterii de selectie" sectiunea "Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie"de catre ofertant unic / ofertant…
… asociat, subcontractant si tert sustinator – dupa caz. Operatorul economic va prezenta odata cu oferta Acordul de asociere (Formular nr. 10) si Împuternicirea privind autorizarea semnarii ofertei (Formular nr. 11). Capacitatea tehnica si/sau profesionala a ofertantului poate fi sustinuta in conformitate cu art.196 din Legea 99/2016, cu modificari si completari ulterioare.Fiecare tert sustinator va completa si prezenta DUAE. Tertul/tertii sustinatori nu trebuie sa se afle in situatiile prevazute de art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. De asemenea tertul/tertii sustinatori/sustinator nu trebuie sa se afle in situatiile prevazute prevazute de art. 73 din Legea99/2016.Odata cu depunerea DUAE se va prezenta angajamentul tertului, respectiv Formular nr. 5 – Angajament ferm privind sustinerea tehnica a ofertantului/grupului de operatori economici. Prin angajamentul ferm, terțul/terții va confirma faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin indicarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Impreuna cu angajamentul de sustinere, ofertantul are obligatia sa prezinte documente transmise acestuia de catre tert/tertii sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator(i) va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate la solicitarea Entitatii Contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea informatiilor in DUAE, fara a se limita la, enumerarea nefiind cumulativa, sunt: • extrase relevante ale contractului; si/sau • documente / certificate (de ex.: procesul-verbal de receptie / procesul-verbal de receptie la terminarea serviciilor, certificate de predare-primire, recomandari, certificari de buna executie, certificate constatatoare) emise sau contrasemnate de beneficiari care sa ateste faptul ca serviciile au fost presate în conformitate cu normele legale în domeniu si ca au fost duse la bun sfârsit; si/sau • alte documente din care sa reiasa: - numarul si data contractului invocat drept experienta similara; - beneficiarul acestuia si datele sale de contact; - tipul de servicii prestate de catre operatorul economic; - valoarea serviciilor (fara TVA) prestate de catre operatorul economic; - perioada prestarii serviciilor (inclusiv data încheierii contractului); - numarul si data documentului de receptie. Pentru o evidenţiere mai clară a informațiilor prezentate în documentele justificative menționate mai sus, ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, caruia i se vor solicita documentele justificative in sustinerea DUAE, va completa si Formular nr. 18 care reprezinta centralizarea informațiilor privind îndeplinirea cerințelor de experiența similară. Formularul va fi completat pentru fiecare contract prezentat pentru demonstrarea cerințelor de experiență similară și va fi însoțit de toate documentele justificative solicitate mai sus. In cazul unei asocieri, formularele si documentele solicitate mai sus, vor fi prezentate de catre fiecare membru al asocierii. DUAE va fi completat corespunzator de fiecare membru al asocierii.
… asociat/ subcontractant – după caz. Pentru fiecare subcontractant se vor completa sectiunile relevante astfel incat sa reiasa ca nu se afla in situatiile prevazute la art. 73, art. 177, art. 178 si art. 180 din Legea nr. 99/2016. Operatorul economic va prezenta odata cu Oferta, DUAE si acordul preliminar de subcontractare (Formular nr. 9), dupa caz. Acordurile preliminare de subcontractare vor fi încheiate în conditii similare cu cele prevazute in contractul principal si vor include cel putin urmatoarele informatii: denumirea si datele de identificare ale subcontractanului, specializarea acesuia, serviciile care urmeaza a fi prestare de catre subcontractant si valoarea serviciilor ce vor fi prestate de catre subcontractant (lei fara TVA). Documentele justificative care probeaza cele asumate in DUAE vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul intermediar in urma aplicarii criteriului de atribuire ofertelor admisibile. Note: 1. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traducerea autorizata in limba romana. 2. In cazul în care exista incertitudini sau neclaritati in ceea ce priveste anumite documente prezentate, Entitatea Contractanta are dreptul de a solicita detalii, precizari sau confirmari suplimentare atat de la ofertantul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informatii în acest sens. 3. Contractele incheiate intre liderul asocierii si Subcontractanti vor deveni anexe la contractul incheiat intre Entitatea Contractanta si acesta. Se vor respecta prevederile art. 232 alin. (4) si (5) din Legea nr.99/2016. 4. Entitatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Ofertantul va constitui o garantie pentru participare, in conformitate cu preved. art.41 si 42 din HG 394/2016, în cuantum de 5.900,00 RON prin virament bancar în contul entitatii contractante – RO63BRDE360SV07245353600 BRD Timisoara, sau printr-un instrument de garantare emis de o institutie de credit din Romania sau din alt stat sau de o societate de asigurari, in conditiile legii.

Perioada de valabilitate a garantiei de participare: 6 luni de la data limita de depunere a ofertelor.
Pentru constituirea garantiei sub forma unui instrument de garantare, ofertantul va respecta Formular nr.1 din sectiunea modele de Formulare a Documentatiei de Atribuire. Daca aceasta garantie este emisa de catre o societate de asigurari în baza unei polite de asigurare, atunci aceasta Polita, Clauzele de Garantare aferente precum si Contractul de Asigurare nu vor modifica caracterul irevocabil al garantiei si plata neconditionata asa cum este specificat în Formularul nr.1.

In cazul depunerii de oferte in asociere, garantia trebuie constituita in numele asocierii si sa mentioneze ca acopera in mod solidar toti membrii grupului de operatori economici.
Garantia emisa in alta limba decat romana va fi insotita de traducerea autorizata în limba româna.
Pentru o garantie de participare depusa in alta moneda decat lei, echivalenta se va face la cursul BNR din data publicarii anuntului de participare in SICAP.
Ofertantii care depun oferte vor incarca obligatoriu in SICAP dovada constituirii garantiei, scanata, semnata cu semnatura electronica extinsa, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor, conform art.42 alin.(7), din HG 394/2016. Ofertele care nu sunt insotite de garantia de participare vor fi respinse cu respectarea dispozitiile art.138 pct.(3) din HG 394/2016.

Neprezentarea instrumentelor de garantare pana la data limita de depunere a ofertelor va conduce la respingerea ofertelor respective, ca inacceptabile conform art.143 alin.(2) lit... detalii pe www.e-licitatie.ro
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2020-10-14 📅
Data deschiderii ofertelor: 2020-04-14 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 90
• Oferta câștigătoare este oferta clasată pe primul loc (punctajul cel mai mare). În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica.
• Oferta câștigătoare este oferta clasată pe primul loc (punctajul cel mai mare). În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica.
• Potentialii Ofertanti, rezidenti in tarile Comunitatii Europene si tarile Spatiului Economic European (EEA), pot consulta site-ul web al Comisiei Europene - DG Crestere economica disponibile la urmatoarea adresa: http://ec.europa.eu/markt/ecertis/searchDocument.do pentru a identifica si compara documentele echivalente (daca sunt disponibile) solicitate de catre Entitatea Contractanta in Documentatia de atribuire.
• Potentialii Ofertanti, rezidenti in tarile Comunitatii Europene si tarile Spatiului Economic European (EEA), pot consulta site-ul web al Comisiei Europene - DG Crestere economica disponibile la urmatoarea adresa: http://ec.europa.eu/markt/ecertis/searchDocument.do pentru a identifica si compara documentele echivalente (daca sunt disponibile) solicitate de catre Entitatea Contractanta in Documentatia de atribuire.
• Toate raspunsurile la solicitarile de clarificari aferente documentatiei de atribuire vor fi publicate intr-un fisier electronic in SICAP atasat Anuntului de participare, la «Listă clarificari, notificări si decizii» la adresa de internet http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub.
• Toate raspunsurile la solicitarile de clarificari aferente documentatiei de atribuire vor fi publicate intr-un fisier electronic in SICAP atasat Anuntului de participare, la «Listă clarificari, notificări si decizii» la adresa de internet http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub.
• In cazul unei asocieri, persoana care a semnat oferta, autorizata sa angajeze ofertantul lider, trebuie confirmata prin inaintarea imputernicirilor semnate de toti reprezentantii cu drept de semnatura ai partenerilor.
• Criteriul de atribuire se va aplica numai ofertelor admisibile.
• Ofertantii din cadrul acestei proceduri inteleg ca Entitatea Contractanta nu poate fi considerata raspunzatoare pentru vreun prejudiciu in cazul anularii procedurii de atribuire indiferent de natura acestuia si indiferent daca Entitatea Contractanta a fost notificata asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Ofertantii din cadrul acestei proceduri accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
• Ofertantii din cadrul acestei proceduri inteleg ca Entitatea Contractanta nu poate fi considerata raspunzatoare pentru vreun prejudiciu in cazul anularii procedurii de atribuire indiferent de natura acestuia si indiferent daca Entitatea Contractanta a fost notificata asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Ofertantii din cadrul acestei proceduri accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
• Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcate in SICAP, operatorii economici trebuie sa detina un program specific, necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (poate fi descarcat de pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
• Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcate in SICAP, operatorii economici trebuie sa detina un program specific, necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (poate fi descarcat de pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
• In ceea ce priveste modificarea contractului de achizitie publica, EC isi rezerva dreptul de a aplica prevederile in Legea 99/2016. Modificarea contractului in perioada de valabilitate, altfel decat in cazurile si conditiile prevazute in Legea 99/2016, se realizeaza prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, in conformitate cu dispozitiile legii.
• In ceea ce priveste modificarea contractului de achizitie publica, EC isi rezerva dreptul de a aplica prevederile in Legea 99/2016. Modificarea contractului in perioada de valabilitate, altfel decat in cazurile si conditiile prevazute in Legea 99/2016, se realizeaza prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, in conformitate cu dispozitiile legii.
Reguli de comunicare si transmitere a datelor:
• Solicitarile de clarificari referitorare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa in mod exclusiv in SICAP la Sectiunea Intrebari din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SICAP la Sectiunea „Listă clarificari, notificări si decizii” din cadrul anuntului de participare, cat si in Sectiunea Intrebari, Entitatea Contractanta urmand sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita in conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
• Solicitarile de clarificari referitorare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa in mod exclusiv in SICAP la Sectiunea Intrebari din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SICAP la Sectiunea „Listă clarificari, notificări si decizii” din cadrul anuntului de participare, cat si in Sectiunea Intrebari, Entitatea Contractanta urmand sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita in conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
• Entitatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet la orice solicitare de clarificari sau informatii suplimentare, in conformitate cu prevederile art. 172 alin.(2) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, în termenele precizate în prezenta Fișă de date la secțiunea II.1.4
• Entitatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet la orice solicitare de clarificari sau informatii suplimentare, in conformitate cu prevederile art. 172 alin.(2) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, în termenele precizate în prezenta Fișă de date la secțiunea II.1.4
• Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare in legatura cu oferta prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile in SICAP (Sectiunea “Intrebari”).
• Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Persoana vatamata poate sesiza C.N.S.C. în conditiile Legii 101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Aquatim S.A. – Compartimentul juridic
Adresa poștală: Str. Gheorghe Lazăr nr. 11A
Orașul poștal: Timișoara
Cod poștal: 300081
Telefon: +40 256200262📞
Adresă internet: www.aquatim.ro🌏
Sursa: OJS 2020/S 047-112275 (2020-03-03)
Anunt de atribuire (2020-09-09) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de audit pentru „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”, care vor viza in principal:
• Auditarea/Verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, precum şi a sumelor solicitate spre rambursare de către Achizitor în baza contractului de finanţare, în sensul că acestea reflectă imaginea reală („realitatea desfaşurării”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) şi eligibile;
• Auditarea/Verificarea evidenţelor contabile aferente proiectului;
• Auditarea/Verificarea procedurilor de achiziţii publice derulate de Achizitor în cadrul proiectului
• Întocmirea de catre auditor, anual, a unui Raport privind Constatarile Factuale cu privire la „ Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”;
• Întocmirea de catre auditor a raportului final.
Durata contractului este de 89 de luni: incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor.
Termenul limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este: 21 de zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Entiatea Contractantă va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit in Anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.

Valoarea totală a achiziției: 505 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Referință Date
Data trimiterii: 2020-09-09 📅
Data publicării: 2020-09-14 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 178-430924
Se referă la anunț: 2020/S 047-112275
Număr JO-S: 178
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
• Întocmirea de catre auditor, anual, a unui Raport privind Constatarile Factuale cu privire la „ Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apa si Apa Uzata in judetul Timis in perioada 2014-2020”;
Durata contractului este de 89 de luni: incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor.
Termenul limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este: 21 de zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Entiatea Contractantă va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit in Anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2020-09-03 📅
Nume: BDO Audit
Numărul național de înregistrare: RO6546223
Adresa poștală: Strada Învingătorilor, Nr. 24, Sector: 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030922
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213199476📞
E-mail: office@bdo.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.bdo.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 505 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Sursa: OJS 2020/S 178-430924 (2020-09-09)