Servicii de consultanță în vederea elaborării unei propuneri de document strategic/politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului local – funcționar public care ocupă o funcţie publică de execuţie specifică (livrabil 1), precum și a unei analize privind nevoile de formare, carieră și statut ale personalului poliției locale (livrabil 2)

Agentia Nationala a Functionarilor Publici

Servicii de consultanță în vederea elaborării unei propuneri de document strategic/politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului local – funcționar public care ocupă o funcţie publică de execuţie specifică (livrabil 1), precum și a unei analize privind nevoile de formare, carieră și statut ale personalului poliției locale (livrabil 2) în cadrul implementării proiectului ”Consolidarea capacității instituționale a autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniu, în vederea creșterii calității serviciului public de poliție locală”, cod proiect 129988, SIPOCA 722, finanțat prin Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
Valoarea estimată fără TVA: 714.100 RON fără TVA
Prestatorul de servicii trebuie să furnizeze întregul suport necesar pentru activitățile corespunzătoare pentru:
Elaborarea analizei nevoilor de formare, carieră şi statut ale personalului poliţiei locale care va fi realizată pentru categoria de personal definită la art. 14 alin. (1), lit. a) şi b) din Legea nr. 155/2010, republicată
Elaborarea propunerii de document strategic/politica publica privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului local – funcționar public care ocupă o funcţie publică de execuţie specifică
Analiza cadrului legal, strategic şi instituţional naţional, aferent carierei profesionale/nevoilor de formare/statutului polițistului local - funcţionar public care ocupă o funcție publică specifică;
Analiza comparativă, la nivel european, a cadrului legal, instituțional și strategic aferent carierei/statutului/nevoilor de formare ale polițistului local – funcţionar public care ocupă o funcție publică specifică;
Analiză detaliată a carierei şi a statutului personalului prevăzut la art. 14 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 155/2010, republicată, opțiuni privind cariera și statutul polițistului local - funcționar public care ocupă o funcție publică specifică,
Elaborarea unei propuneri vizând fișa de post și cadrul de competente pentru polițistul local.
Conform Caietului de sarcini anexat.
Conform prevederilor art.160 și 161 din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare, solicitările de clarificări privind DA se vor transmite cel mai târziu cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, la adresa: http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub, în cadrul anunțului de participare aferent procedurii - secțiunea Solicitări de clarificare/ Întrebări/Comunicări.
Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor - 18.
Data limită de transmitere a răspunsului la clarificări: autoritatea contractantă va răspunde in mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/ informații suplimentare in a 11 - zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, în cadrul anunțului de participare aferent procedurii - secțiunea Solicitări de clarificare/ Întrebări/Comunicări.” Autoritatea contractantă nu va răspunde solicitărilor de clarificări făcute cu depășirea termenului stabilit mai sus și nici solicitărilor de clarificări/notificărilor ce nu sunt transmise prin intermediul SICAP. Autoritatea contractanta va posta răspunsurile însotite de întrebări în SEAP conform art. 160 alin.(3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2020-11-02. Achiziția publică a fost publicată pe 2020-09-18.

Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2020-09-18 Anunţ de participare
2021-03-30 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2020-09-18)
Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Numărul național de înregistrare: 12979825
Adresa poștală: Str. Mircea Vodă nr. 44, bl. M17, tronson III, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030669
Țara: România 🇷🇴
Persoana de contact: Elena Constantinescu
Telefon: +40 374112734 📞
E-mail: elena.constantinescu@anfp.gov.ro 📧
Fax: +40 374112734 📠
Regiune: Bucureşti 🏙️
URL: www.anfp.gov.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100103620 🌏

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu:
“Servicii de consultanță în vederea elaborării unei propuneri de document strategic/politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului...”    Arată mai mult
Produse/servicii: Servicii de realizare de studii 📦
Scurtă descriere:
“Servicii de consultanță în vederea elaborării unei propuneri de document strategic/politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului...”    Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: RON 714 100 💰

1️⃣
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Bucureşti, Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, bl. M17, tronson III, sector 3.
Descrierea achiziției publice:
“Prestatorul de servicii trebuie să furnizeze întregul suport necesar pentru activitățile corespunzătoare pentru: — elaborarea analizei nevoilor de formare,...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): 3. Calificarea și experiența personalului.
Criteriul de calitate (pondere): 24
Criteriul de calitate (denumire):
“2.4. Încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităților propuse (plan de activități/graficul Gantt).”
Criteriul de calitate (pondere): 6
Criteriul de calitate (denumire):
“2.3. Metodologia de elaborare a analizei nevoilor de formare, carieră şi statut ale personalului poliţiei locale care va fi realizată pentru categoria de...”    Arată mai mult
Criteriul de calitate (pondere): 12
Criteriul de calitate (denumire):
“2.2. Metodologia de elaborare a propunerii de politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului local – funcționar public care ocupă...”    Arată mai mult
Criteriul de calitate (denumire):
“Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului-abordarea propusă pentru implementarea contractului.”
Preț (pondere): 40
Durata contractului, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziție
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Descriere
Durata: 7
Domeniul de aplicare al achiziției
Informații despre fondurile Uniunii Europene:
“„Consolidarea capacității instituționale a autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniu, în vederea creșterii calității serviciului...”    Arată mai mult
Descriere
Informații suplimentare:
“Punctajul total pentru oferta tehnică se obţine după formula: Pt(n) = P2.1+ P2.2 + P2.3+ P2.4 + P3, unde Pt(n) este punctajul total pentru oferta tehnică...”    Arată mai mult

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“Ofertanții (membrii asocierii, dacă este cazul), terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la...”    Arată mai mult
Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Specificati cifra de afaceri medie anuala. Ofertantul (operator economic individual sau asociere de operatori economici) trebuie să dovedească o medie a...”    Arată mai mult
Condiții de participare

“Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de...”    Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat. Se va prezenta lista principalelor servicii prestate în cursul unei...”    Arată mai mult
Condiții de participare
Condiții de participare (capacitate tehnică și profesională):
“Completare DUAE, urmând ca documentele justificative, să fie prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe locul I...”    Arată mai mult
Informații despre personalul responsabil cu executarea contractului
Obligația de a indica numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2020-11-02 15:00 📅
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Oferta trebuie să fie valabilă până la: 2021-04-02 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2020-11-02 15:00 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP.
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Membrii comisiei de evaluare.

Informații complementare
Informații suplimentare

“DUAE se va completa de catre operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor (inclusiv pentru asociați/...”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare: 10 zile – conform art. 8 din Legea nr. 101/2006.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Adresa poștală: Bulevardul Mircea Vodă nr. 44, bl. M17, tronson III, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030669
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 374112734 📞
E-mail: elena.constantinescu@anfp.gov.ro 📧
Fax: +40 374112734 📠
URL: www.anfp.gov.ro 🌏
Sursa: OJS 2020/S 185-446811 (2020-09-18)
Anunt de atribuire (2021-03-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
“Servicii de consultanță în vederea elaborării unei propuneri de document strategic/politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului...”    Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): RON 506613.45 💰
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): 3. Calificarea și experiența personalului
Criteriul de calitate (denumire):
“2.4. Încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităților propuse (plan de activități/graficul Gantt)”
Criteriul de calitate (denumire):
“2.3. Metodologia de elaborare a analizei nevoilor de formare, carieră şi statut ale personalului poliţiei locale care va fi realizată pentru categoria de...”    Arată mai mult
Criteriul de calitate (denumire):
“2.2. Metodologia de elaborare a propunerii de politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului local – funcționar public care ocupă...”    Arată mai mult
Criteriul de calitate (denumire):
“Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului – abordarea propusă pentru implementarea contractului”
Descriere
Informații suplimentare:
“Punctajul total pentru oferta tehnică se obţine după formula: Pt(n) = P2.1+ P2.2 +P2.3+ P2.4+P3, unde Pt(n) este punctajul total pentru oferta tehnică...”    Arată mai mult

Procedura
Informații administrative
Publicație anterioară referitoare la această procedură: 2020/S 185-446811

Atribuirea contractului

1️⃣
Numărul contractului: 12310/23.03.2021/ACZ473/C/23.03.2021/O
Titlu:
“Servicii de consultanță în vederea elaborării unei propuneri de document strategic/politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului...”    Arată mai mult
Data încheierii contractului: 2021-03-23 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Numele și adresa contractantului
Nume: S.C. ACZ Consulting S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO24669615
Adresa poștală: Str. Henri Coandă nr. 23A
Orașul poștal: Craiova
Cod poștal: 200514
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 351442044 📞
E-mail: office@aczconsulting.ro 📧
Fax: +40 351442044 📠
Regiune: Dolj 🏙️
URL: www.aczconsulting.ro 🌏
Contractantul este un IMM
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 714 100 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 506613.45 💰

Informații complementare
Revizuirea organismului
Orașul poștal: București
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Orașul poștal: București
Sursa: OJS 2021/S 065-167597 (2021-03-30)