Supervizare pentru proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea Portului Sulina, Perimetrul I – Zona Liberă”

Regia Autonoma Administratia Zonei Libere Sulina

Domeniul de aplicare al contractului îl reprezintă supervizarea proiectării și a lucrărilor din cadrul proiectului: „Modernizarea Portului Sulina, Perimetrul I – Zona Libera”, inclusiv tot restul echipamentelor necesare, utilaje mobile şi containere, incluzând toate structurile provizorii necesare pentru desfăşurarea şantierului, în conformitate cu amenajarea teritorială şi condiţiile de construire, proiectarea și construcţia făcându-se pe baza studiului de fezabilitate aprobat.
În cadrul studiului au rezultat următoarele lucrări principale necesare a se realiza în cadrul proiectului:
— elaborarea documentațiilor tehnice;
— obținerea tuturor avizelor/acordurilor/permiselor necesare obținerii autorizației de construire. La elaborarea documentațiilor, contractantul va respecta conținutul cadru prevăzut de legislația în vigoare și solicitările instituțiilor abilitate pentru emiterea avizelor/acordurilor și autorizațiilor;
— execuția lucrărilor de modernizare, reabilitare, dezvoltare ale Portului Sulina, conform caietului de sarcini si proiectului aprobat pentru executie;
— perioada de notificare a defectelor.
Termenul pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 15 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde o singura data tuturor solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor [conf. art. 161 alin. (1) din Legea 98/2016].

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-02-04. Achiziția publică a fost publicată pe 2020-12-29.

Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2020-12-29 Anunţ de participare
2021-01-23 Informaţii suplimentare
2022-11-10 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2020-12-29)
Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Sulina
Numărul național de înregistrare: 3053425
Adresa poștală: Str. I nr. 202
Orașul poștal: Sulina
Cod poștal: 825400
Țara: România 🇷🇴
Persoana de contact: Cristina Chivu
Telefon: +40 787710631 📞
E-mail: office@azlsulina.ro 📧
Fax: +40 240543650 📠
Regiune: Tulcea 🏙️
URL: www.azlsulina.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100110431 🌏

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu:
“Supervizare pentru proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea Portului Sulina, Perimetrul I – Zona Liberă” 3053425_2020_PAAPD1153021”
Produse/servicii: Servicii de supraveghere a lucrărilor 📦
Scurtă descriere:
“Domeniul de aplicare al contractului îl reprezintă supervizarea proiectării și a lucrărilor din cadrul proiectului: „Modernizarea Portului Sulina,...”    Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: RON 4 495 120 💰

1️⃣
Locul de desfășurare: Tulcea 🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Port azl sulina
Descrierea achiziției publice:
“Sulina este un oras si un port liber in judetul Tulcea, Dobrogea, la extremitatea estica a Romaniei, in Delta Dunarii, in punctul de varsare al bratului...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire):
“Resursele (umane şi materiale) şi realizarile corespunzatoare fiecarei activitati - (P Resurse)”
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Abordarea propusa pentru implementarea contractului - (P Abordare)
Criteriul de calitate (denumire):
“Experienta profesionala experti cheie – Diriginte de șantier retele exterioare de alimetare cu apa – E (4)”
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire):
“Experienta profesionala experti cheie: Diriginte de șantier constructii hidrotehnice - E (2)”
Criteriul de calitate (denumire):
“Experienta profesionala experti cheie – Diriginte de șantier retele de alimentare cu energie electrica – E (3)”
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesionala experti cheie - Manager de Proiect – E (1)
Preț (pondere): 55
Durata contractului, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziție
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Descriere
Durata: 66
Domeniul de aplicare al achiziției
Informații despre fondurile Uniunii Europene:
“Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, POIM (cod proiect 135336) Cod apel: POIM/643/2/4/Creșterea volumului de mărfuri tranzitate prin...”    Arată mai mult
Descriere
Informații suplimentare: A fost semnat un Contract de finantare.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“Cerinta 1: Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terțul susținător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în situatiile prevăzute de...”    Arată mai mult
Situația economică și financiară
Criterii de selecție prevăzute în documentele de achiziție
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii...”    Arată mai mult
Condiții de participare
Condiții de participare (capacitate tehnică și profesională):
“In vederea îndeplinirii cerinței, ofertantul/ofertantul asociat/terțul susținător va completa DUAE - "Criterii de selecție" - Secțiunea C "Capacitatea...”    Arată mai mult

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2021-02-04 15:00 📅
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Oferta trebuie să fie valabilă până la: 2021-08-04 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2021-02-04 15:00 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP.
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere):
“PICU ALINA, CHIVU CRISTINA, TAIVAN FLORENTINA, BUJENITA COSTICA, CHIRILOV DANIELA, FLORENTINA COSTACHE, VOVEC DANIELA”

Informații complementare
Informații suplimentare

“Termenul până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legatură cu documentația de...”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 787710631 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 240543650 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare: 10 zile, Conform art.8 al Legii nr.101/2016 cu modificarile si completarile in vigoare.”    Arată mai mult
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: RA Administrația Zonei Libere Sulina
Adresa poștală: Str. I nr. 202
Orașul poștal: Sulina
Cod poștal: 825400
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 787710631 📞
E-mail: office@azlsulina.ro 📧
URL: http://www.azlsulina.ro 🌏
Sursa: OJS 2020/S 255-641389 (2020-12-29)
Informaţii suplimentare (2021-01-23)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu:
“Supervizare pentru proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea Portului Sulina, perimetrul I – zona liberă” 3053425_2020_PAAPD1153021”
Scurtă descriere:
“Domeniul de aplicare al contractului îl reprezintă supervizarea proiectării și a lucrărilor din cadrul proiectului: „Modernizarea Portului Sulina,...”    Arată mai mult

Informații complementare
Referința inițială a anunțului
Numărul comunicării în JO S: 2020/S 255-641389

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: IV.2.2)
Locul textului care urmează să fie modificat: Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare
Valoarea veche
Data: 2021-02-04 📅
Valoare nouă
Data: 2021-02-15 📅
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: IV.2.7)
Locul textului care urmează să fie modificat: Condiții de deschidere a ofertelor
Valoarea veche
Data: 2021-02-04 📅
Valoare nouă
Data: 2021-02-15 📅
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: IV.2.6)
Locul textului care urmează să fie modificat: Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să își mențină oferta
Valoarea veche
Data: 2021-08-04 📅
Valoare nouă
Data: 2021-08-15 📅
Sursa: OJS 2021/S 019-043253 (2021-01-23)
Anunt de atribuire (2022-11-10)
Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Regia autonoma administratia zonei libere sulina
Adresa poștală: Strada: a- I-a, nr. 202
Persoana de contact: Cristina chivu

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu:
“SUPERVIZARE PENTRU PROIECTARE SI EXECUTIE LUCRARI IN CADRUL PROIECTULUI MODERNIZAREA PORTULUI SULINA, PERIMETRUL I - ZONA LIBERA 3053425_2020_PAAPD1153021”
Scurtă descriere:
“Domeniul de aplicare al Contractului îl reprezintă supervizarea proiectării și a lucrărilor din cadrul proiectului: „Modernizarea Portului Sulina,...”    Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): RON 3 054 000 💰
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Sulina este un oras si un port liber in judetul Tulcea, Dobrogea, la extremitatea estica a Romaniei, in Delta Dunarii, in punctul de varsare al bratului...”    Arată mai mult
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Diriginte de șantier retele exterioare de alimetare cu apa – E (4)
Criteriul de calitate (denumire): Diriginte de șantier constructii hidrotehnice - E (2)
Criteriul de calitate (denumire): Diriginte de șantier retele de alimentare cu energie electrica – E (3)
Criteriul de calitate (denumire): Manager de Proiect – E (1)

Procedura
Informații administrative
Publicație anterioară referitoare la această procedură: 2020/S 255-641389

Atribuirea contractului

1️⃣
Numărul contractului: 4481/07.11.2022
Titlu:
“SERVICII DE SUPERVIZARE PENTRU PROIECTAREA SI SUPERVIZAREA LUCRARILOR DIN CADRUL PROIECTULUI "MODERNIZAREA PORTULUI SULINA, PERIMETRUL I - ZONA LIBERA"”
Data încheierii contractului: 2022-11-07 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 4
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 4
Numele și adresa contractantului
Nume: Consult vest
Numărul național de înregistrare: RO 18261920
Adresa poștală: Strada sat Taratel, Nr. 252
Orașul poștal: Brad
Cod poștal: 335200
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 0749202505 📞
E-mail: consultvest@yahoo.com 📧
Regiune: Hunedoara 🏙️
Contractantul este un IMM
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 4 495 120 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 054 000 💰

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Ra administratia zonei libere sulina
Adresa poștală: str. I, nr. 202
Telefon: +40 0787710631 📞
Sursa: OJS 2022/S 220-632963 (2022-11-10)