Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
1. Operatorul economic participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (candidat cu oferta individuală, asociat, subcontractant, terț susținător, nu trebuie să se regasească în situațiile prevăzute la art. 164, art.165, art.167 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea preliminară a cerinței: se va completa DUAE în format editabil pus la dispoziția operatorilor economici în cadrul documentației de atribuire de către ofertanți, cu informaţiile aferente situaţiei lor.DUAE va fi prezentat împreună cu solicitarea de participare, la adresa și până la data și ora-limită de depunere a acestora, prevăzute în anunțul de participare.Anexat DUAE se va prezenta și acordul de asociere (daca este cazul). Nedepunerea DUAE odată cu solicitarea de participare (inclusiv pentru asociat, subcontractant/terț susținător dacă este cazul) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
În cazul în care ofertantul are subcontractanți, ori beneficiază de susținerea unui terț, anexat la DUAE, se va prezenta acordul de subcontractare, respectiv acordul de susținere, în care se vor menționa categoriile de servicii din contract pe care intenționează să le subcontracteze precum și procentul sau valoarea aferentă activităților indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanți, ori modul efectiv prin care se va materializa susținerea terțului. Odată cu angajamentul de susţinere, candidatul are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează a fi prezentate numai la solicitarea autorităţii contractante, doar ofertantilor clasati pe primele 4 locuri în clasamentul intermediar (inclusiv pentru eventualii asociați/ subcontractanți/ terți susținători) – etapa I a procedurii.
Aceste documente pot fi :
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării. Operatorul economic va prezenta documente(certificatele)pentru sediul principal, iar pentru sediile scundare/ punctele de lucru o declaratie pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate.;
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv, aflate in valabilitate la momentul prezentării;
• după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
• alte documente edificatoare, după caz.
Nota:
În situația în care documentele menționate mai sus nu se emit in țara de origine sau în țara în care este stabilit candidatul unic/ asociat/ subcontractantului/ tertul sustinator, sau aceste documente nu vizează toate situațiile prevazute la art. 164, 165 și 167 din Legea 98/2016, candidatul unic/ asociat/ subcontractantului/ tertul sustinator, va prezenta fie o declarație pe propria raspundere, fie, dacă in țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria raspundere, o declarație autentică dată in fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. Documentele emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.
2. Candidații, eventualii subcontractanți/ terți susținători nu trebuie să se regasească în situațiile prevăzute la art. 58-63 din Legea nr. 98/2016
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea preliminară a cerinței: candidații (inclusiv eventualii asociați/ subcontractanți/ terț susținător) vor completa la nivelul DUAE, informaţiile aferente situaţiei lor precum și Formularul pus la dispoziție de autoritatea contractantă în Sectiunea ”Formulare”. Formularul se va prezenta odată cu DUAE.
Persoanele din cadrul autorităţii contractante cu funcţie de decizie referitoare la organizarea, derularea şi finalizarea prezentei proceduri de atribuire, conform prevederilor art. 58-63, din Legea nr. 98/2016:
1. Cseke Attila, Ministru
2. Surdu Daniel George, Secretar de Stat
3. Răcuci Claudiu Vasile, Secretar de Stat
4. Țole Marin, Secretar de Stat
5. Matuz Adrian Zsolt, Secretar de Stat
6. Tănase Neculai, Secretar de Stat
7. Baciu Andrei, Subsecretar de Stat
8. Haiduc Ioan Cristian, Subsecretar de Stat
9. Mona Mihaela Dumitru, Secretar General
10. Banța Victor, Secretar General Adjunct
11. Rusnac Melania, Director general, Direcția generala management financiar, resurse umane si administrativ;
12. Uretean Remus-Gabriel, Director general, Direcția generala achiziții ;
13. Radu Luiza Nicoleta, Șef AM POR
14. Elena Crângașu, Șef serviciu, Serviciul gestionare program, Directia generala programul operational regional
15. Țigău Bogdan, Șef serviciu, Serviciul asistenta tehnica, Directia generala programul operational regional
16. Voicu Gina Adela, Șef serviciu, Serviciul autorizare proiecte, Directia autorizare proiecte, Directia generala programul operational regional
17. Alistar Lucian, Șef serviciu, Serviciul verificare achiziții publice, Directia autorizare proiecte, Directia generala Programul Operational Regional
18. Băicoianu Lucia-Ioana, Director, Directia monitorizare proiecte, Directia generala programul operational regional
19. Nicolaescu Daniel Valentin, Șef serviciu, Serviciul monitorizare proiecte, Directia monitorizare proiecte, Directia generala programul operational regional
20. Voicu Daniel, Șef serviciu, Serviciul plati si contabilitate, Directia management financiar, Directia generala programul operational regional
21. Stoica Roxana, Șef serviciu, Serviciul recuperare creante, Directia management financiar, Directia generala programul operational regional
22. Paraschivescu Nicoleta, Șef birou, Biroul Control Financiar Preventiv Programe, Directia management financiar, Directia generala programul operational regional
23. Gherguț Mihaela-Tamara, Șef serviciu, Serviciul nereguli si monitorizare audit, Directia generala programul operational regional
24. Munteanu Ioana, Șef serviciu, Serviciul constatare nereguli și antifraudă, Directia generala programul operational regional
25. Carmen Lazăr - Șef serviciu, Serviciul licitații şi procedurii simplificate, Direcția generala achiziții;
26. Ralea Adela, Șef serviciu, Serviciul achiziții, Direcția generala achiziții;
Operatorii economici care participă la procedură trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență. Operatorul economic trebuie să dovedească faptul că este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea preliminară a cerinței: operatorii economici (inclusiv eventualii asociați/ subcontractanți) vor completa completa DUAE în format editabil pus la dispoziția operatorilor economici în cadrul documentației de către operatorii economici participanți la procedură cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă ; DUAE va fi prezentat împreună cu solicitarea de participare, la adresa și până la data și ora limită de depunere a acestora, prevăzute în anunțul de participare. Nedepunerea DUAE odată cu solicitarea de participare (inclusiv pentru asociat, subcontractant, dacă este cazul) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Documentele justificative urmează a fi prezentate numai la solicitarea autorităţii contractante, doar candidaților clasati pe primele 4 locuri în clasamentul intermediar (inclusiv pentru eventualii asociați/ subcontractanți) -etapa I a procedurii. Aceste documente pot fi, după caz: certificat constatator emis de către Oficiul Registrului Comerțului sau in cazul operatorilor economici persoane fizice sau juridice străine, documente echivalente emise in ţara de rezidenţă. Informaţiile cuprinse in Certificatul constatator să fie reale/actuale la data prezentării; obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de O.N.R.C. sau de instituțiile abilitate în cazul ofertanților străini-dacă este cazul .În situaţia în care vor fi executate părţi din contract de către subcontractanţi, dovada înregistrării şi corespondenţa activităţilor principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziţiei se va prezenta obligatoriu şi de către subcontractanţi, pentru partea din contract pe care o vor realiza. În cazul candidaților de altă naționalitate decât cea română, documentele vor fi transmise în limba de origine, însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.