CS3 – „Servicii de audit financiar pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii în perioada 2014-2020”
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, cod SMIS 2014 + 118679. Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre operatorul regional (OR) in cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile. Perioada de implementare a „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz. Entitatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari/informatii astfel: — cu 20 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite cu cel putin 27 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor; — cu 10 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite in intervalul 26-19 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la 19 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-03-24.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-02-05.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-02-05) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de auditare financiară
Număr de referință: 20330054_2021_PAAPD1160433
Scurtă descriere:
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, cod SMIS 2014 + 118679.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre operatorul regional (OR) in cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Perioada de implementare a „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Entitatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari/informatii astfel:
— cu 20 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite cu cel putin 27 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor;
— cu 10 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite in intervalul 26-19 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la 19 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Serviciu de utilități publice
Numele autorității contractante: Compania de Apă „Arieș” S.A.
Adresa poștală: Str. Axente Sever nr. 2
Cod poștal: 401078
Orașul poștal: Turda
Contact
Adresă internet: http://www.caaries.ro🌏
E-mail: office@caaries.ro📧
Telefon: +40 264311771📞
Fax: +40 264311772 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100112988🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2021-02-05 📅
Termen-limită de depunere: 2021-03-24 📅
Data publicării: 2021-02-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 028-070407
Număr JO-S: 28
Informații suplimentare
Sursele de finanțare sunt:
Fondurile europene nerambursabile - 85 %;
Bugetul national - 13 %;
Bugetul local - 2 %
Fond European: Fond de Coeziune; Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, cod SMIS 2014 + 118679.
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, cod SMIS 2014 + 118679.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre operatorul regional (OR) in cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre operatorul regional (OR) in cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Perioada de implementare a „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Entitatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificari/informatii astfel:
— cu 20 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite cu cel putin 27 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor;
— cu 10 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite in intervalul 26-19 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la 19 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 336461.12 RON 💰
Scurtă descriere:
Obiectivul angajamentului este asigurarea anuala a unui audit independent al Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679
Obiectul angajamentului il reprezinta verificarea cheltuielilor Cererilor de Rambursare (CR) – Cerere intermediara si/sau finala aferente Contractului de Finantare nr. 156/18.12.2017, realizarea procedurilor agreate cu privire la CR si emiterea de catre auditor a Rapoartelor Constatarilor Factuale, pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.

Perioada de implementare a “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Valoarea estimata: 336461,12 RON fara TVA
Durata: 42 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiect prioritar strategic privind Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), Axa Prioritara 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu in conditii de management eficiente al resurselor, Obiectivul specific 3.2 Creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei Tip de... detalii pe www.e-licitatie.ro
Informații suplimentare:
Sursele de finanțare sunt:
Fondurile europene nerambursabile - 85 %;
Bugetul national - 13 %;
Bugetul local - 2 %
Fond European: Fond de Coeziune; Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Aria de operare a COMPANIA DE APA "ARIES" S.A.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta nr. 1:
Ofertantii unici, ofertantii asociati, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016.
Modalitate de indeplinire:
Odată cu depunerea ofertei se va completa DUAE de către toti operatorii participanti la procedura (Ofertanti unici, ofertanti asociati, tertii sustinatori si subcontractantii), cu informatiile aferente situatiei lor.
Necompletarea DUAE până la data limită de depunere a ofertelor atrage respingerea ofertei depuse ca inacceptabilă (conform art. 143 alin (2) lit.b) din HG 394/2016).
Documentele justificative actualizate, care probeaza indeplinirea celor asumate prin DUAE, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc din clasamentul intermediar, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Informatiile din documéntele justificative mentionate anterior trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestora.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Aceste documente justificative sunt:
a. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC /actul constitutiv;

b. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii acestora. Se vor prezenta certificate de atestare fiscala pentru toate punctele de lucru, sedii principale si secundare pentru care exista obligatii fiscale la momentul prezentarii.

c. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin (2), art.180 alin.(2) si art. 184 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale.
d. alte documente edificatoare, dupa caz.
Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare pentru a demonstra că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016, în conformitate cu cerintele din tara de origine sau din tara în care ofertantul este stabilit, eliberate de autoritatile competente ale tarii de origine.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare pentru a demonstra că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016, în conformitate cu cerintele din tara de origine sau din tara în care ofertantul este stabilit, eliberate de autoritatile competente ale tarii de origine.
In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit ofertantulnu se emit documente de natura celor solicitate sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 177, 178 si 180, persoanele juridice straine pot prezenta o declaratie pe propria raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative / judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens.

Documentele in alta limba se vor prezenta insotite de traducerea autorizata a acestora in limba romana.
Note:
1. Orice operator economic aflat in oricare dintre situatiile prevazute la art. 177, 178 (1) si (2), si 180 (1) din Legea nr. 99/2016, poate furniza dovezi care sa arate ca masurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-si demonstra in concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere in conformitate cu prevederile art 184 din Legea nr.99/2016.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
1. Orice operator economic aflat in oricare dintre situatiile prevazute la art. 177, 178 (1) si (2), si 180 (1) din Legea nr. 99/2016, poate furniza dovezi care sa arate ca masurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-si demonstra in concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere in conformitate cu prevederile art 184 din Legea nr.99/2016.
2. Formularele si/sau documéntele solicitate mai sus, vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc, de fiecare membru al asocierii (in cazul unei asocieri) si, daca este cazul de catre subcontractant si de catre tertul sustinator.
Cerinta nr. 2: Evitarea conflictului de interese
Ofertantii unici, ofertantii asociati, subcontractorii si tertii sustinatori nu trebuie sa se afle in niciuna din situatiile prevazute la art. 72, 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale actualizata.
Persoanele cu functii de decizie din cadrul Entitatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt prezentate in declaratia conducatorului entitatii contractante, parte a dosarului achizitiei publice si sunt urmatoarele:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Persoanele cu functii de decizie din cadrul Entitatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt prezentate in declaratia conducatorului entitatii contractante, parte a dosarului achizitiei publice si sunt urmatoarele:
1. Varga Petru - Membru Consiliul de Administratie
2. Sâsâeac Daiana-Ramona - Membru Consiliul de Administratie
3. Serestely Elemer - Membru Consiliul de Administratie
4. Fărcaș Traian - Membru Consiliul de Administratie
5. Pop Vasile – Cristian - Membru Consiliul de Administratie
6. Diță Mihai Serban - Membru Consiliul de Administratie
7. Goia Radu-Andrei - Membru Consiliul de Administratie
8. Bogdan Ionut Bobic – Director General
9. Bolog Simona-Sarmiza - Director Financiar
10. Sarb Maria Mihaiela - Sef UIP POIM/presedintele Comisiei de evaluare
11. Demeter Adrian Desideriu - Consilier Juridic/ membru comisie de evaluare
12. Sarbu Lidia -Ancuta - Ofiter Financiar/ membru comisie de evaluare
13. Groza Adriana-Coordonator contract/membru comisie de evaluare
14. Keresztesi Mihaela Oana-Coordonator contract/membru comisia de evaluare
17. Bria Liana-Cipriana-Coordonator contract/membru de rezerva comisie de evaluare.
Persoanele cu functii de decizie din cadrul Furnizorului de servicii de achiziție, Asocierea Ramboll South East Europe SRL – Ramboll Danmark A/S – FIP Consulting SRL, sunt: Silviu Stoica -Director general Ramboll South East Europe SRL, Ștefan Crăciun – Lider de echipă, Dănuț Gabriel Dima – Lider de echipă adjunct, Ib Allan Enevoldsen - Director general Consiliul executiv și membru al consiliului de administratie Ramboll Danmark A/S; Asger Knudsen -Director Consiliul Executiv Ramboll Danmark A/S; Søren Thomas Brøndum- Director Consiliul Executiv Ramboll Danmark A/S; Michael Thorndahl Simmelsgaard - Director Consiliul Executiv Ramboll Danmark A/S; Jesper Dalsgaard Jensen Director Consiliul Executiv Ramboll Danmark A/S; Peter Heymann Andersen - Consiliul Executiv Ramboll Danmark A/S; John Sørensen; Markku Olavi Moilanen Președinte Consiliului de Administrație Ramboll Danmark A/S; Marianne Sorensen Henriksen Ordruphojvej Vice-președinte Consiliu de Administrație Ramboll Danmark A/S;Stephen John Whitham Membru Consiliului de Administrație Ramboll Danmark A/S; Peter Gotlieb Dernert Membru Consiliului de Administrație Ramboll Danmark A/S - Michael Vestergard Juhl Membru Locțiitor Consiliului de Administrație Ramboll Danmark A/S; Andronic Radu Victor – Asociat si administrator FIP Consulting SRL Andronic Elena Mirabela - Asociat FIP Consulting SRL

In situatia in care operatorul economic (ofertant unic / membru al asocierii / subcontractant / tert sustinator) se afla intr-una din situatiile prevazute de art. 72, 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, acesta va fi exclus de la procedura de atribuire, oferta fiind respinsa, dacă situația nu poate fi inlăturată prin adoptarea unor măsuri mai putin severe.

Modalitatea de indeplinire:
Toti participantii la procedura de atribuire (ofertant unic / ofertant asociat / subcontractant / terti sustinatori) vor completa DUAE cu informatiile aferente situatiei lor si vor prezenta Formularul nr.8 -Declarație pe propria raspundere privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 72, 73 din Legea nr. 99 din 2016 privind achizitiile sectoriale.

Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea Entitatii Contractante, doar de ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, in urma aplicarii criteriului de atribuire ofertelor admisibile.

1. Se vor depune odata cu DUAE si urmatoarele documente (dupa caz): acord de asociere (Formularul 4), acord de subcontractare (Formularul 5), angajamentul ferm al tertului sutinator (Formularul 6, Formularul 7)
2. Formularele si/sau documentele solicitate mai sus, vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc, de fiecare membru al asocierii (in cazul unei asocieri), si, daca e cazul, de catre subcontractant si de catre tertul sustinator.
3. Nedepunerea odata cu oferta, a angajamentului ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv în care se va materializa sustinerea acestuia, sau dupa caz, a acordului de subcontractare si/sau a acordului de asociere, constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor de forma cuprinse in sectiunile DUAE, atat ale ofertantului cat si ale subcontractantului/tertului sustinator, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire.

4. Orice operator economic aflat in oricare dintre situatiile prevazute la art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care sa arate ca masurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-si demonstra in concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere in conformitate cu prevederile art 184 din legea 99/2016.

5. In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor solicitate sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 177, 178 şi 180, se va accepta o declaraţie pe propria răspundere / o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.

6. Documentele vor conține date reale, actuale și valabile la momentul prezentarii. In cazul in care documentele solicitate nu sunt emise in limba romana se va prezenta si traducerea autorizata in limba romana.
Cerinta nr. 1: Inregistrare
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si ca ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si ca ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anuala Cerinta nr. 1: Cifra de afaceri Media Cifrei de afaceri anuale globale (la nivelul Ofertantului), din ultimii 3 ani (2017, 2018, 2019) trebuie fie de minim 330.000,00 RON. Tert sustinator In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre unul sau mai multi terti, atunci ofertantul are obligatia de a dovedi entitatii contractante ca a luat toate masurile necesare pentru a avea acces in orice moment la resursele necesare, prezentand un angajament in acest sens din partea tertului/tertilor. Odata cu angajamentul de sustinere, ofertantul are obligatia sa prezinte documente transmise acestuia de catre tert/tertii sustinatori, din care sa rezulte modul de indeplinire prin care tertul/tertii sustinator(i) va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Fiecare tert sustinator va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la capacitatea economica si financiara. Tertul sustinator nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 72, 73, 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. Subcontractantii pe a caror capacitati ofertantul se bazeaza pentru demonstrarea indeplinirii anumitor criterii de calificare si selectie sunt considerati si terti sustinatori, caz in care se solicita prezentarea Angajamentului ferm (Formularul 6, respectiv anexa la Formularul 6), odata cu prezentarea DUAE. Tertul sustinator va raspunde în solidar cu ofertantul, în mod neconditionat, fata de autoritatea contractanta pentru neexecutarea oricarei obligatii asumate de ofertant, în baza contractului sectorial, si pentru care acesta din urma a primit sustinerea economica si financiara conform prezentului angajament, renuntând în acest sens, definitiv si irevocabil, la invocarea beneficiului de diviziune si discutiune.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Cerinta nr.1-Se va completa DUAE de catre operatorii economici (ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator) participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea informatiilor in DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea Entității contractante doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Se vor prezenta: • Situatiile financiare pentru anii 2017, 2018 si 2019, vizate si inregistrate de organele competente sau orice document edificator din care sa rezulte cifra de afaceri (ex bilanturile contabile sau extrase de bilant pentru anii 2017, 2018 si 2019, inregistrate la organele competente sau raport al cenzorilor sau raport de audit financiar daca este cazul sau orice alte documente echivalente acestora in tara de origine a ofertantului). Nota: In cazul unei asocieri, documentele solicitate mai sus, vor fi prezentate de catre fiecare membru al asocierii. DUAE va fi completat corespunzator de fiecare membru al asocierii. De asemenea, ofertantul va incarca in mod obligatoriu in SEAP, impreuna cu DUAE si cu oferta, Formularul 4 - Acord de Asociere. In cazul in care un grup de operatori economici depun oferta comuna, atunci indeplinirea indicatorului "cifra de afaceri” se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Pentru conversia în RON, daca situatiile financiare sunt întocmite în alta moneda, se va lua în considerare cursul mediu de referinta publicat de Banca Centrala Europeana pentru anul respectiv. Pentru tert sustinator-Operatorul economic (tertul/ tertii sustinatori) va completa DUAE. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre terti/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora), respectiv: Formularul 6 – Angajament ferm privind sustinerea economica si financiara a ofertantului/grupului de operatori economici; Anexa la Formularul 6 - Declaratie tert sustinator economic si financiar, prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele financiare invocate. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmeaza a fi prezentate sunt: Situatiile financiare pentru anii 2017, 2018 si 2019, vizate si inregistrate de organele competente sau orice document edificator din care sa rezulte cifra de afaceri (ex bilanturile contabile sau extrase de bilant pentru anii 2017, 2018 si 2019, inregistrate la organele competente sau raport al cenzorilor sau raport de audit financiar daca este cazul sau orice alte documente echivalente acestora in tara de origine a ofertantului). Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Nedepunerea odata cu oferta, a angajamentului ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor de forma cuprinse in sectiunile DUAE, atat ale ofertantului cat si ale tertului sustinator, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Cerinta 1: Experienta similara Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa faca dovada experientei similare, respectiv sa dovedeasca faptul ca au prestat si dus la bun sfarsit in ultimii 3 ani, servicii de audit financiar pentru contracte / proiecte similare sau superioare din punctul de vedere al complexităţii şi/sau scopului, in valoare cumulata de cel putin 330.000,00 RON fara TVA, realizate la nivelul a maxim 3 (trei) contracte. Se va prezenta doar valoarea pentru partea prestata de operatorul economic in cazul in care a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant. Note: 1 Prin sintagma „servicii duse la bun sfarsit” se intelege: a. servicii receptionate partial, cu conditia ca specificul activitatilor ce reprezinta experienta similara sa permita elaborarea unui livrabil care sa poata fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; b. servicii receptionate la sfarsitul prestarii, sfarsitul prestarii nepresupunand expirarea perioadei de garantie, 2 Sintagma”similare sau superioare din punctul de vedere al complexităţii şi/sau scopului” face referire la complexitatea contractelor / proiectelor auditate si anume: audit financiar extern în domeniul accesării finanţărilor nerambursabile sau similare acestora, cum ar fi proiecte finantate prin programe internationale fonduri EU/fonduri BERD/fonduri BM/ altele. 3 Numarul de ani solicitati in vederea demonstrarii experientei similare se vor calcula prin raportare la data limita de depunere a ofertelor. Modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventualele decalari ale termenului limita initial. 4 Pentru contractele a caror valoare este exprimata in alte monede decat lei se va folosi pentru conversie rata medie anuala de schimb lei/valuta comunicata de catre Banca Nationala a Romaniei pentru anul respectiv (http://www.bnr.ro). 5 In cazul in care oferta este depusa de un grup de operatori economici, cerinta privind experienta similara se poate indeplini prin cumul iar documentele solicitate care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate de cei care indeplinesc aceasta cerinta. Cerinta nr. 3. Informatii privind asocierea operatorilor economici Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alti operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporara constituite în scopul participarii la procedura de atribuire, în conditiile prevazute de prezenta Lege 99/2016, operatorii economici nefiind obligati sa adopte sau sa constituie o anumita forma juridica pentru depunerea ofertei. Cerinta nr. 4 – Tert sustinator privind capacitatea tehnica si/sau profesionala a operatorului economic Capacitatea tehnica si/sau profesionala a operatorului economic poate fi sustinuta in conformitate cu art. 196 din Legea 99/2016, cu modificari si completari ulterioare. In cazul in care ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si/sau profesionala invocand si sustinerea acordata de catre unul sau mai multi terti, atunci ofertantul are obligatia de a dovedi entitatii contractante ca a luat toate masurile necesare pentru a avea acces in orice moment la resursele necesare, prezentand un angajament in acest sens din partea tertului/tertilor. Odata cu angajamentul de sustinere, ofertantul are obligatia sa prezinte documente transmise acestuia de catre tert/tertii sustinatori, din care sa rezulte modul de indeplinire prin care tertul/tertii sustinator(i) va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Fiecare tert sustinator va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la capacitatea tehnica si/sau profesionala. Tertul sustinator nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 72, 73, 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire.Pentru detalierea cerintei, a se vedea fisierul denumit Instructiuni pentru ofertanti.

Proportia de subcontractare Cerinta nr. 2 Proportia de subcontractare Informatii privind partea/partile din contract pe care operatorul economic urmeaza sa le subcontracteze Ofertantul are dreptul sa subcontracteze o parte/parti din contract. Ofertantul va preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze si datele de identificare ale subcontractantilor propusi. Ofertantul va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la subcontractanti. Subcontractantul/subcontractantii propusi nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 72,73, 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. În cazul în care are intentia sa subcontracteze parte/parti din contract, ofertantul are obligatia de a cuprinde în oferta sa denumirea subcontractantilor (daca subcontractantii sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei) si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract care urmeaza a fi îndeplinite de catre acestia, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. Raspunderea contractantului în ceea ce priveste modul de îndeplinire a contractului de achizitie nu este diminuata în cazul în care o parte/parti din contract sunt îndeplinite de subcontractanti. Resursele materiale si umane ale subcontractantilor declarati se vor lua în considerare daca se vor prezenta documente relevante pentru partea lor de implicare în contractul care urmeaza sa fie îndeplinit.

Cerinta nr.1-Se va completa DUAE de catre operatorii economici ofertant/candidat, asociat, terţ susţinător şi subcontractant, după caz, participanti la procedura cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate la solicitarea Entitatii Contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea informatiilor in DUAE, fara a se limita la, enumerarea nefiind cumulativa, sunt: •extrase relevante ale contractului; si/sau •documente / certificate (de ex.: procesul-verbal de receptie / procesul-verbal de receptie la terminarea serviciilor, certificate de predare-primire, recomandari, certificari de buna executie, certificate constatatoare) emise sau contrasemnate de beneficiari care sa ateste faptul ca serviciile au fost presate în conformitate cu normele legale în domeniu si ca au fost duse la bun sfârsit; si/sau •alte documente din care sa reiasa: -numarul si data contractului invocat drept experienta similara; -beneficiarul acestuia si datele sale de contact; -tipul de servicii prestate de catre operatorul economic; -valoarea serviciilor (fara TVA) prestate de catre operatorul economic; -perioada prestarii serviciilor (inclusiv data încheierii contractului); In cazul unei asocieri, fiecare asociat va completa DUAE cu informaţii relevante. DUAE va fi completat corespunzator de fiecare membru al asocierii. De asemenea, ofertantul va incarca in mod obligatoriu in SEAP, impreuna cu DUAE si cu oferta, Formularul 4 - Acord de Asociere. In cazul in care un grup de operatori economici depun oferta comuna, atunci indeplinirea indicatorului "Experienta similara” se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Ofertantii care trebuie sa efectueze conversia altor monede, vor lua în considerare cursul mediu de referinta publicat de Banca Centrala Europeana pentru anul respectiv. Cerinta nr.3-Ofertantul/ofertantul asociat va completa informatiile corespunzatoare din documentul DUAE conform situatiei lor. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta: Acord de asociere (Formularul 4) si Imputernicire semnare oferta (Formularul 3). Documentele justificative care probeaza cele asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, acolo unde este cazul, la solicitarea Entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Nedepunerea odată cu oferta a acordului de asociere constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse in sectiunile DUAE. In cazul in care acordul/rile de asociere este/sunt incheiat/e in alta limba decat limba romana, se va prezenta copie dupa acorduri si traducere autorizata in limba romana dupa acestea. In cazul in care exista incertitudini sau neclaritati in ceea ce priveste anumite documente prezentate, Entitatea Contractanta are dreptul de a solicita detalii, precizari sau confirmari suplimentare atat de la ofertantul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informatii în acest sens. Contractele incheiate intre liderul asocierii si asociati vor deveni anexe la contractul incheiat intre Entitatea Contractanta si acesta. Cerinta nr.4-Operatorul economic (tertul/ tertii sustinatori) va completa informatiile corespunzatoare din documentul DUAE. Odata cu depunerea DUAE se va prezinta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre terti/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora).Pentru detaliere, a se vedea fisierul denumit Instructiuni pentru ofertanti.

Se va completa DUAE de catre operatorii economici ofertant/candidat, asociat, terţ susţinător şi subcontractant, după caz, participanti la procedura cu informatiile aferente situatiei lor. Odata cu DUAE se va prezenta si acordul de subcontractare (Formularul nr. 5), dupa caz, acordurile de subcontractare vor fi încheiate în conditii similare cu cele prevazute in contractul principal si vor include cel putin urmatoarele informatii: denumirea si datele de identificare ale subcontractanului, specializarea acestuia, serviciile care urmeaza a fi prestate de catre subcontractant si cota pe care o reprezintă valoarea serviciilor ce vor fi prestate de catre subcontractant din prețul ofertat. Documentele justificative care probeaza cele asumate in DUAE vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul intermediar in urma aplicarii criteriului de atribuire ofertelor admisibile. Nedepunerea odată cu oferta a acordului de subcontractare, constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor de forma cuprinse in sectiunile DUAE, atat ale ofertantului cat si ale subcontractantului, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire. In cazul in care exista incertitudini sau neclaritati in ceea ce priveste anumite documente prezentate, Entitatea contractanta are dreptul de a solicita detalii, precizari sau confirmari suplimentare atat de la ofertantul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informatii in acest sens. Note: 1. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traducerea autorizata in limba romana. 2. Contractele incheiate cu Subcontractanti vor deveni anexe la contractul incheiat intre Entitatea Contractanta si acesta. Acestea trebuie sa contina cel putin urmatoarele elemente: numele/denumirea completa, datele de contact, reprezentantii legali ai subcontractantului, activitatile ce urmeaza a fi subcontractate, procentul din valoarea contractului la care se ridica partea/partile subcontractate, optiunea privind realizarea platilor direct catre subcontractant. Se vor respecta prevederile art. 232 alin. (4) si (5) din Legea nr.99/2016. Entitatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant

Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Ofertantul va constitui o garantie pentru participare, in conformitate cu prevederile art.41 si 42 din HG 394/2016, în cuantum de 3.300,00 RON prin virament bancar în contul entitatii contractante, RO 93 BTRL 05101202A7261701, Banca Transilvania Turda, cod fiscal RO 20330054, sau printr-un instrument de garantare emis de o institutie de credit din Romania sau din alt stat sau de o societate de asigurari, in conditiile legii.

Perioada de valabilitate a garantiei de participare: 3 luni de la data limita de depunere a ofertelor.
Pentru constituirea garantiei sub forma unui instrument de garantare, ofertantul va respecta Formular nr.1 din sectiunea modele de Formulare. Daca aceasta garantie este emisa de catre o societate de asigurari în baza unei polite de asigurare, atunci aceasta Polita, Clauzele de Garantare aferente precum si Contractul de Asigurare nu vor modifica caracterul irevocabil al garantiei si plata neconditionata asa cum este specificat în Formularul nr.1.

In cazul depunerii de oferte in asociere, garantia trebuie constituita in numele asocierii si sa mentioneze ca acopera in mod solidar toti membrii grupului de operatori economici.
Garantia emisa in alta limba decat romana va fi insotita de traducerea autorizata în limba româna.
Pentru o garantie de participare depusa in alta moneda decat lei, echivalenta se va face la cursul BNR din data publicarii anuntului de participare in SICAP.
Ofertantii care depun oferte vor incarca obligatoriu in SICAP dovada constituirii garantiei, scanata, semnata cu semnatura electronica extinsa, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor, conform art.42 alin.(7), din HG 394/2016. Ofertele care nu sunt insotite de garantia de participare vor fi respinse cu respectarea dispozitiile art.138 alin.(3) din HG 394/2016.

Cuantumul garantiei de buna executie (GBE) este de 10 % din valoarea fara TVA a contractului si se poate constitui conform art. 45 si art. 46 din HG 394/2016 prin virament ba... detalii pe www.e-licitatie.ro
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-06-24 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-03-24 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Se va contabiliza experienta profesionala specifica a expertilor principali prin numarul de contracte de experienta similara specifica prezentate în mod complet de fiecare ofertant pentru fiecare expert principal.
Criteriul de calitate (pondere): 60
Preț (pondere): 40
Ofertantii au obligatia de a analiza cu atentie Documentatia de Atribuire si sa pregateasca oferta conform tuturor instructiunilor, formularelor, prevederilor contractuale si specificatiile tehnice continute in aceasta Documentatie.
Mentionam faptul ca pentru vizualizarea Documentatiei de Atribuire incarcate in SICAP, operatorii economici, trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic, acest program fiind disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica.

Un operator economic poate participa la procedura numai daca este inregistrat in SICAP.
Corespondenta si toate documentele depuse de operatorii economici vor fi in limba romana, sau insotite de traducere autorizata in limba romana.
Documentatia de Atribuire se posteaza integral în cadrul anuntului de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro.
Solicitarile de clarificari ale potentialilor ofertanti se vor adresa in mod exclusiv in SICAP la Sectiunea ”Intrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice.
Raspunsurile la solicitarile de clarificari se vor posta in termen legal la rubrica de "Lista clarificari, notificari si decizii" a anuntului de participare publicat pe site –ul www.e-licitatie.ro.
Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare privind ofertele depuse, in SICAP la Sectiunea “Intrebari”. Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SICAP (Sectiunea “Intrebari”), integral, in sectiunea corespunzatoare respectivei solicitari, sub forma unuia sau a mai multor documente/fisiere distincte semnate cu semnatura electronica extinsa valida, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul semnarii ofertei in conformitate cu prevederile legale referitoare la semnatura electronica.

În cazul ofertanţilor (persoane fizice sau juridice) de altă naţionalitate decât cea română, documentele vor fi transmise în limba în care au fost emise, însoţite de traducere autorizata a acestora în limba română.
In situatia in care doua sau mai multe oferte clasate pe primul loc au punctaje egale, se va solicita ofertantilor o noua propunere financiara, caz in care contractul va fi atribuit ofertantului a carei noua propunere financiara are pretul cel mai scazut si obtine cel mai mare punctaj total.

In vederea completarii de catre operatorii economici interesati a DUAE, se va avea în vedere si Notificarea ANAP din data de 08.04.2019 privind utilizarea DUAE în procedurile desfășurate exclusiv prin mijloace electronice, respectiv Notificarea ANAP din data de 02.07.2019 privind utilizarea DUAE integrat in SEAP.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Persoana vatamata poate sesiza CNSC în conditiile Legii 101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compania de Apă „Arieș” S.A.
Adresa poștală: Str. Axente Sever nr. 2
Orașul poștal: Turda
Cod poștal: 401078
Telefon: +40 264/311771/109📞
E-mail: office@caaries.ro📧
Fax: +40 0264/311772 📠
Adresă internet: www.caaries.ro🌏
Sursa: OJS 2021/S 028-070407 (2021-02-05)
Informaţii suplimentare (2021-02-12) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2021-02-12 📅
Data publicării: 2021-02-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 033-083575
Se referă la anunț: 2021/S 028-070407
Număr JO-S: 33
Informații suplimentare
In conformitate cu prevederile deciziei Companiei de Apa „Aries” S.A. nr. 1086/3.2.2021, incepand cu data de 3.2.2021, delegarea atributiilor de serviciu si preluarea prerogativelor functiei de director financiar vor fi atribuite doamnei Bolog Simona Sarmiza, avand functia de sef Serviciu financiar-contabil. Astfel ca, in cadrul sectiunii: III.1.1) „Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale”, cerinta nr. 2 – „Evitarea conflictului de interese”, in loc de: „9. Bolog Simona-Sarmiza – director financiar”, se va citi: „9. Bolog Simona-Sarmiza – sef Serviciu financiar-contabil”.

Sursa: OJS 2021/S 033-083575 (2021-02-12)
Anunt de atribuire (2021-10-25) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre Operatorul Regional (OR) in Cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Perioada de implementare a “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Entitatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari / informatiilor astfel:
- cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite cu cel putin 27 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor
- cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite in intervalul 26 - 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.

Valoarea totală a achiziției: 336 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Compania de apa "aries" s.a.
Adresa poștală: Strada: Axente Sever, nr. 2
Referință Date
Data trimiterii: 2021-10-25 📅
Data publicării: 2021-10-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 211-557159
Număr JO-S: 211
Informații suplimentare
Sursele de finanțare sunt:
Fondurile europene nerambursabile - 85%;
Bugetul national - 13%;
Bugetul local - 2%
Fond European: Fond de Coeziune; Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre Operatorul Regional (OR) in Cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre Operatorul Regional (OR) in Cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Entitatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari / informatiilor astfel:
- cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite cu cel putin 27 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor
- cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite in intervalul 26 - 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Valoarea estimata: 336461,12 lei fara TVA
Informații suplimentare:
Fondurile europene nerambursabile - 85%;
Bugetul national - 13%;
Bugetul local - 2%
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-10-20 📅
Nume: Agentia de Audit Financiar AFIL SRL
Numărul național de înregistrare: RO 17267607
Adresa poștală: I.C.Bratianu, nr.1
Orașul poștal: Botosani
Cod poștal: 710319
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 231516006📞
E-mail: afil.office@gmail.com📧
Țara: Botoşani
🏙️
Adresă internet: www.auditbt.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 336 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Autoritatea contractantă Contact
Punct de contact: Sarb maria mihaiela
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 401078
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compania de apa "aries" s.a.
Adresa poștală: strada Axente Sever, nr. 2
Sursa: OJS 2021/S 211-557159 (2021-10-25)
Anunt de atribuire (2024-10-24) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: CS3 – „SERVICII DE AUDIT FINANCIAR PENTRU PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APĂ UZATĂ DIN REGIUNEA TURDA – CÂMPIA TURZII ÎN PERIOADA 2014-2020”
Număr de referință: 20330054_2021_PAAPD1160433
Scurtă descriere:
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre Operatorul Regional (OR) in Cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Perioada de implementare a “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Entitatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari / informatiilor astfel:
- cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite cu cel putin 27 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor
- cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite in intervalul 26 - 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Contractul ce urmeaza a fi atribuit are ca obiect achizitionarea serviciilor de audit financiar (respectiv, auditarea tuturor activitatilor proiectului mentionat, a inregistrarilor si a conturilor acestuia, conform legislatiei in vigoare si cerintelor finantatorului) pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.
Furnizorul serviciilor de audit financiar va executa proceduri specifice agreate cu privire la verificarea cheltuielilor contractului de finantare nerambursabila finantat in cadrul POIM 2014-2020. Furnizorul serviciilor de audit financiar verifica faptul ca sumele solicitate spre rambursare de catre Operatorul Regional (OR) in Cererile de rambursare pentru actiunile finantate in cadrul contractului de finantare s-au efectuat („realitatea desfasurarii”), sunt legale („legalitatea”), exacte („exactitate”) si eligibile.
Perioada de implementare a “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Entitatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari / informatiilor astfel:
- cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite cu cel putin 27 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor
- cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pentru solicitarile de clarificare primite in intervalul 26 - 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la 19 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de auditare financiară📦
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 336 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectivul angajamentului este asigurarea anuala a unui audit independent al Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679
Obiectul angajamentului il reprezinta verificarea cheltuielilor Cererilor de Rambursare (CR) – Cerere intermediara si/sau finala aferente Contractului de Finantare nr. 156/18.12.2017, realizarea procedurilor agreate cu privire la CR si emiterea de catre auditor a Rapoartelor Constatarilor Factuale, pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.
Perioada de implementare a “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Valoarea estimata: 336461,12 lei fara TVA
Obiectivul angajamentului este asigurarea anuala a unui audit independent al Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679
Obiectul angajamentului il reprezinta verificarea cheltuielilor Cererilor de Rambursare (CR) – Cerere intermediara si/sau finala aferente Contractului de Finantare nr. 156/18.12.2017, realizarea procedurilor agreate cu privire la CR si emiterea de catre auditor a Rapoartelor Constatarilor Factuale, pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020, Cod SMIS 2014 + 118679.
Perioada de implementare a “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda-Campia Turzii, in perioada 2014-2020” se estimeaza a fi pana la 31.12.2023, dar se poate prelungi, dupa caz.
Valoarea estimata: 336461,12 lei fara TVA
Informații suplimentare:
Sursele de finanțare sunt:
Fondurile europene nerambursabile - 85%;
Bugetul national - 13%;
Bugetul local - 2%
Fond European: Fond de Coeziune; Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020
Produse/servicii suplimentare: Servicii de contabilitate, servicii de audit şi servicii fiscale📦
Locul principal sau locul de desfășurare: Aria de operare a COMPANIA DE APA "ARIES" S.A.
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Cluj
🏙️ Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Atribuirea contractului
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 17511
Data încheierii contractului: 2021-10-20 📅
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 336 000 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1064919/CIF: RO 17267607
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000 Numele și adresa contractantului
Nume: Agentia de Audit Financiar AFIL SRL
Numărul național de înregistrare: RO 17267607
Adresa poștală: I.C.Bratianu, nr.1
Cod poștal: 710319
Orașul poștal: Botosani
Regiune: Botoşani
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: afil.office@gmail.com📧
Telefon: 0744629242📞
Fax: +40 231516006 📠
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Compania de apa "aries" s.a.
Numărul național de înregistrare: RO 20330054
Adresa poștală: Strada: Axente Sever, nr. 2
Cod poștal: 401078
Orașul poștal: Turda
Regiune: Cluj
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Sarb maria mihaiela
E-mail: office@caaries.ro📧
Telefon: +40 264311771📞
Fax: +40 264311772 📠
URL: https://www.caaries.ro🌏
Informații complementare Revizuirea organismului
Numărul național de înregistrare: 20329980
Regiune: Bucureşti
🏙️
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Numărul național de înregistrare: 20330054
Regiune: Cluj
🏙️
Telefon: +40264311771📞
Fax: +40264311772 📠
URL: https://www.caaries.ro🌏
Modificări Alte informații suplimentare
Modificari nesubstantiale Modificarile, indiferent de valoarea lor, nu sunt substantiale (modificarea nu extinde/reduce in mod considerabil aria de acoperire/obiectul contractului de achizitie publica/sectorial/acord cadru)
Principalul motiv al modificării: Modificări care nu sunt substanțiale.
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: CON-0001
Valoare nouă
Text:
Act aditional nr. 1/15.10.2024.
Partile au convenit incheierea actului aditional, dupa cum urmeaza:
Articolul 1-Se modifică modalitatea de constituire a Garantiei de Bună Execuție, din "rețineri succesive din sumele datorate", în "instrument de garantare emis in forma stabilită in Documentația de atribuire", conform art. 12.2 din contract.
Articolul 2- Toate celelalte prevederi ale contractului nr. 17511 din 20.10.2021, rămân în vigoare.