Autoritatea contractanta, va incheia acorduri-cadru pentru fiecare lot pentru 24 luni, cu max. 5 op ec, iar contractele subs vor fi încheiate și derulate de autoritățile beneficiare conform ANEXEI 3 atașată caietului de sarcini.De la data intrării în vigoare a prezentului contract până la data de 31.12.2022, prețul este ferm, contractele subsecvente se vor încheia fără reluarea competiției, cu ofertantul clasat pe primul loc; în situația în care primul ofertant nu își susține prețul sau refuză încheierea contractului subsecvent, acesta este obligat să demonstreze imposibilitatea îndeplinirii clauzelor contractuale, autoritatea furnizora având posibilitatea încheierii contractului cu următorul clasat, până la epuizarea clasamentului.În cazul în care forta majora nu se demonstreaza, operatorul economic care nu mai sustine/refuza semnarea contractului subsecvent, suporta diferenta de pret dintre acesta si urmatorul clasat cu care se incheie contractul subsecvent.Atribuirea contractelor subsecvente ulterioare, dupa data de 31.12.2022 se va face prin reluarea competiției, organizata la nivelul fiecarei autoritati contractante beneficiare.Obiectul reluării competiției este Prețul. Criteriul de atribuire pentru stabilirea operatorului economic căruia îi va fi atribuit contractul subsecvent este „prețul cel mai scăzut”, în baza prevederilor art. 187, alin. (3), lit. a) și alin. (3^1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.În cazurile prevăzute la art. 119 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă reia competiția pe baza acelorași termeni și condiții aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar și completate dacă este cazul cu alți termeni și condiții prevăzute în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru, și cu respectarea următoarelor reguli procedurale:a) pentru fiecare contract subsecvent care urmează a fi atribuit (cu exceptia primului) autoritatea contractantă beneficiara consultă în scris operatorii economici semnatari ai acordului-cadru respectiv;b)autoritatea contractantă beneficiară stabilește o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ținând seamă de elemente specifice, precum complexitatea obiectului contractului și timpul necesar pentru transmiterea ofertelor;c)ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă beneficiară.d)Operatorii economici au dreptul ca în procesul de reofertare să modifice elementul/elementele care fac obiectul reluării competiţiei numai în sensul îmbunătăţirii acestuia/acestora şi fără să afecteze celelalte elementele/condiţiile stabilite.e)În cazul în care, în urma reofertării, operatorul economic clasat pe primul loc în cadrul acordului cadru nu mai menține și nici nu imbunătățește pretul ofertat autoritatea contractantă beneficiară va incheia ctr subs cu operatorul economic clasat pe locul următor care va menține sau îmbunătății prețul ofertat din acordul cadru.f)in situatia in care nu se obtine nicio imbunatatire a elementelor/conditiilor care fac obiectul reluarii competitiei sau nu se sustine pretul din acordul cadru, devin aplicabile prevederile art. 110 alin. (7) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractanta avand obligatia de a atribui ctr ofertantului clasat pe primul loc in cadrul procedurii aplicate, prin luarea in considerare a conditiilor si elementelor prevazute in oferta initiala a acestuia actualizata.In cazul in care nici dupa actualizarea pretului nu poate sustine, se poate incheia contractul cu urmatorul clasat cu oferta actualizata. Prin urmare, dupa data de 31.12.2022, la reluarea competitiei se accepta actualizarea pretului lit. f). Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare: cu 10 zile inainte de termenul de depunere a ofertelor. Termenele in care autoritatea contractan... detalii pe www.e-licitatie.ro
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-10-05.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-09-01.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-09-01) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Produse de îngrijire personală
Număr de referință: 16
Scurtă descriere:
Autoritatea contractanta, va incheia acorduri-cadru pentru fiecare lot pentru 24 luni, cu max. 5 op ec, iar contractele subs vor fi încheiate și derulate de autoritățile beneficiare conform ANEXEI 3 atașată caietului de sarcini.De la data intrării în vigoare a prezentului contract până la data de 31.12.2022, prețul este ferm, contractele subsecvente se vor încheia fără reluarea competiției, cu ofertantul clasat pe primul loc; în situația în care primul ofertant nu își susține prețul sau refuză încheierea contractului subsecvent, acesta este obligat să demonstreze imposibilitatea îndeplinirii clauzelor contractuale, autoritatea furnizora având posibilitatea încheierii contractului cu următorul clasat, până la epuizarea clasamentului.În cazul în care forta majora nu se demonstreaza, operatorul economic care nu mai sustine/refuza semnarea contractului subsecvent, suporta diferenta de pret dintre acesta si urmatorul clasat cu care se incheie contractul subsecvent.Atribuirea contractelor subsecvente ulterioare, dupa data de 31.12.2022 se va face prin reluarea competiției, organizata la nivelul fiecarei autoritati contractante beneficiare.Obiectul reluării competiției este Prețul. Criteriul de atribuire pentru stabilirea operatorului economic căruia îi va fi atribuit contractul subsecvent este „prețul cel mai scăzut”, în baza prevederilor art. 187, alin. (3), lit. a) și alin. (3^1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.În cazurile prevăzute la art. 119 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă reia competiția pe baza acelorași termeni și condiții aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar și completate dacă este cazul cu alți termeni și condiții prevăzute în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru, și cu respectarea următoarelor reguli procedurale:a) pentru fiecare contract subsecvent care urmează a fi atribuit (cu exceptia primului) autoritatea contractantă beneficiara consultă în scris operatorii economici semnatari ai acordului-cadru respectiv;b)autoritatea contractantă beneficiară stabilește o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ținând seamă de elemente specifice, precum complexitatea obiectului contractului și timpul necesar pentru transmiterea ofertelor;c)ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă beneficiară.d)Operatorii economici au dreptul ca în procesul de reofertare să modifice elementul/elementele care fac obiectul reluării competiţiei numai în sensul îmbunătăţirii acestuia/acestora şi fără să afecteze celelalte elementele/condiţiile stabilite.e)În cazul în care, în urma reofertării, operatorul economic clasat pe primul loc în cadrul acordului cadru nu mai menține și nici nu imbunătățește pretul ofertat autoritatea contractantă beneficiară va incheia ctr subs cu operatorul economic clasat pe locul următor care va menține sau îmbunătății prețul ofertat din acordul cadru.f)in situatia in care nu se obtine nicio imbunatatire a elementelor/conditiilor care fac obiectul reluarii competitiei sau nu se sustine pretul din acordul cadru, devin aplicabile prevederile art. 110 alin. (7) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractanta avand obligatia de a atribui ctr ofertantului clasat pe primul loc in cadrul procedurii aplicate, prin luarea in considerare a conditiilor si elementelor prevazute in oferta initiala a acestuia actualizata.In cazul in care nici dupa actualizarea pretului nu poate sustine, se poate incheia contractul cu urmatorul clasat cu oferta actualizata.
Prin urmare, dupa data de 31.12.2022, la reluarea competitiei se accepta actualizarea pretului lit. f). Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare: cu 10 zile inainte de termenul de depunere a ofertelor. Termenele in care autoritatea contractan... detalii pe www.e-licitatie.ro

Referință Date
Data trimiterii: 2021-09-01 📅
Termen-limită de depunere: 2021-10-05 📅
Data publicării: 2021-09-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 172-448488
Număr JO-S: 172
Informații suplimentare
Conform art.129, alin.(3) din HG 395/2016.
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției

Valoarea totală estimată: 6 534 654 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 8
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 8
Informații despre loturi: Ofertantii pot depune oferte pentru unul, mai multe sau toate loturile.
Denumirea lotului: Lot 6 – Sampon
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA 140.400,00 buc ; MAXIMA 561.600,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA 17.550,00 buc ; MAXIMA 70.200,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 831 168 RON 💰
Durata: 24 luni
Denumirea lotului: Lot 7 – Hartie igienica
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA 561.600,00 buc ; MAXIMA 1.685.880,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA70.200,00 buc ; MAXIMA 210.735,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 758 646 RON 💰
Denumirea lotului: Lot 8 – Pieptan
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA 23.400,00 buc ; MAXIMA 96.072,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA 2.925,00 buc ; MAXIMA 12.009,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 52839.60 RON 💰
Denumirea lotului: Lot 3 – Crema de ras
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA 140.400,00 buc ; MAXIMA 562.680,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA 17.550,00 buc ; MAXIMA 70.335,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 866527.20 RON 💰
Denumirea lotului: Lot 5 – Sapun toaleta
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA 280.800,00 buc ; MAXIMA 1.124.280,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA 35.100,00 buc ; MAXIMA 140.535,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 1 349 136 RON 💰
Denumirea lotului: Lot 2 –Pasta de dinti
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA280.800,00 buc ; MAXIMA 1.124.280,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA 35.100,00 buc ;MAXIMA 140.535,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 1 911 276 RON 💰
Denumirea lotului: LOT 1 – Periuta de dinti
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA 93.600,00 buc ;MAXIMA 281.880,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA 11.700,00 buc ;MAXIMA 35.235,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 191678.40 RON 💰
Denumirea lotului: Lot 4 – Aparat de ras de unica folosinta
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
CANTITATE ACORD-CADRU: MINIMA 280.800,00 buc ; MAXIMA 1.124.280,00 buc
CANTITATE CONTRACT SUBSECVENT: MINIMA35.100,00 buc ; MAXIMA 140.535,00 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 573382.80 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Sediul unităților penitenciare beneficiare conform anexei 3…
… a caietul de sarcini.
… la caietul de sarcini.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
III.1.1 a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului:
Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate:
1. Cerinta: Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art.59-60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea de indeplinire: - se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar ofertantilor clasati pe primele 5 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

- odata cu DUAE se va posta si Formularul 1.
2. Cerinta: Certificate privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat( buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii;
Solicitat – Cerinta obligatorie
Modalitatea de indeplinire: Se va prezenta DUAE, completandu-se sectiunile aferente cerintelor solicitate.
Pentru persoane juridice/fizice romane se vor prezenta documente justificative, respectiv certificatele care confirma plata taxelor si impozitelor la bugetul general consolidat si bugetul local, iar pentru persoane juridice/fizice straine, se vor prezenta documente edificatoare eliberate de autoritati competente din tara de rezidenta, prin care sa dovedeasca indeplinirea datoriilor restante de plata a impozitelor catre bugetul de stat si bugetul local, in conformitate cu legislatia din tara de rezidenta la momentul depunerii acestor documente. Documentele mentionate mai sus se vor prezenta de catre ofertantii clasati pe primele 5 locuri la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor.

1. Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinator) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
2. Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente : angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, a acordului de subcontractare si/sau a acordului de asociere, dupa caz.
Nota 1: Documentele solicitate ofertantantilori clasati pe primele 5 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor pentru demonstrarea celor asumate prin completarea DUAE pot fi: a) certificate privind lipsa datoriilor RESTANTE cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul solicitarii; b) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, dupa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; c) dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; d) alte documente edificatoare, dupa caz.

Nota 2: Documentele emise in alta limba decat romana vor fi insotite de traducerea autorizata in limba romana.
Tertul care sustine capacitatea tehnica si profesionala/economica sau financiara a operatorului economic participant la procedura precum si subcontractantul au obligatia de a prezenta documentele enumerate mai sus.
Documentele vor fi valabile la data solicitării acestora de către autoritatea contractantă.
Nota 3: Odată cu DUAE se va depune Formularul 1 cât și împuternicire în sensul prezentarii dovezii calitattii de reprezentant( persoana indica in Formularul DUAE să reprezinte operatorul economic)
Nota 4: Împreună cu DUAE se va depune si Formularul A (declaratie/acord) privind acceptul/ refuzul de prelucrare a datelor cu caracter personal a asociatilor/administratorilor etc. conform Legii 190/2018. Nedepunerea ( Neacceptarea ) prelucrării datelor este conditie eliminatorie.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nota 4: Împreună cu DUAE se va depune si Formularul A (declaratie/acord) privind acceptul/ refuzul de prelucrare a datelor cu caracter personal a asociatilor/administratorilor etc. conform Legii 190/2018. Nedepunerea ( Neacceptarea ) prelucrării datelor este conditie eliminatorie.
Numele persoanelor ce detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: Catalin Gheorghe- pentru Director; Bogdan Rusu-Director adjunct; Lucian Badalau - contabil șef; Andreea Mateescu- responsabil viza CFPP; Ionel Cristian Chitu - consilier juridic; Cristian SDÎRNĂ - șef serviciul achiziții; Roxana Socoteanu - ofițer achizitii.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Numele persoanelor ce detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: Catalin Gheorghe- pentru Director; Bogdan Rusu-Director adjunct; Lucian Badalau - contabil șef; Andreea Mateescu- responsabil viza CFPP; Ionel Cristian Chitu - consilier juridic; Cristian SDÎRNĂ - șef serviciul achiziții; Roxana Socoteanu - ofițer achizitii.
Nu exista furnizor de servicii auxiliare .
Cerinta: Persoane juridice/fizice romane/straine - Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Solicitat – Cerinta obligatorie
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Cerinta: Persoane juridice/fizice romane/straine - Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Solicitat – Cerinta obligatorie
Modalitatea de indeplinire: - Se va prezenta DUAE, completandu-se sectiunile conform cerintelor solicitate, urmand ca documentul justificativ, respectiv certificatul ONRC sau pentru ofertantii straini, document echivalent emise in tara de rezidenta, sa fie prezentat doar la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre operatorii economici clasati pe primele 5 locuri.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalitatea de indeplinire: - Se va prezenta DUAE, completandu-se sectiunile conform cerintelor solicitate, urmand ca documentul justificativ, respectiv certificatul ONRC sau pentru ofertantii straini, document echivalent emise in tara de rezidenta, sa fie prezentat doar la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre operatorii economici clasati pe primele 5 locuri.
- prezentarea Certificatului Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Ministerul Justitiei din care sa rezulte informatii de identificare, sediul social, administratori, domenii de activitate, durata societatii, asociati, capital social, puncte de lucru.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- prezentarea Certificatului Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Ministerul Justitiei din care sa rezulte informatii de identificare, sediul social, administratori, domenii de activitate, durata societatii, asociati, capital social, puncte de lucru.
Documentele mentionate mai sus se vor prezenta de catre ofertantii clasati pe primele 5 locuri la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor. Documentele vor fi valabile la data solicitării acestora de către autoritatea contractantă.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele mentionate mai sus se vor prezenta de catre ofertantii clasati pe primele 5 locuri la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor. Documentele vor fi valabile la data solicitării acestora de către autoritatea contractantă.
Se va depune on–line.
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,2,3,4,5,6,7,8Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatCerinta: Pentru calificare, autoritatea contractanta solicita dovada principalelor livrari efectuate in ultimii 3 ani până la data limită de depunere a ofertelor, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați. Solicitat – Cerinta obligatorie. Ofertantul va prezenta o lista a principalelor livrari de produse efectuate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati, în valoare cumulată, la nivelul unui contract sau mai multor contracte, de cel puțin, in conformitate cu art 180 alin (1) din Legea 98/2016 si art 107 alin (2) lit f din HG 395/2016. Cerinta se raporteaza la valoarea celui mai mare contract subsecvent pentru fiecare lot in parte, astfel:Lot 1 –Periuta de dinti 23.959,80 - leiLot 2 – Pasta de dinti – 238.909,50 leiLot 3 – Crema de ras – 108.315,90 leiLot 4 – Aparat de ras de unica folosinta – 71.672,85 leiLot 5 – Sapun toaleta – 168.642,00 leiLot 6 – Sampon –103.896,00 leiLot 7 – Hartie igienica – 94.830,75 lei Lot 8 – Pieptan – 6.604,95 leiPrin produse de tipul specificat (similare) se face referire la produse din gama produselor destinante igienei persoanelor private de libertate, utilizate in acelasi scop ca produsele care fac obiectul prezentei proceduri, fiind permise si livrari de produse similare sau superioare din aceeasi gama.Conform art 180 alin (1) din Legea 98/2016 si art 107 alin (2) lit f din HG 395/2016La nivelul unui contract sau mai multeIn cazul în care operatorul economic va depune ofertă pentru mai multe loturi, cerinta se va evalua raportându-se la lotul cu valoarea cea mai mare valoarea a contractului subsecvent la care participa.Solicitat – Cerinta obligatorie.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE, urmand ca documentele justificative, respectiv certificate/documente constatatoare/similare emise de catre o autoritate sau clientul beneficiar, să fie prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante de operatorii economici clasati pe primele 5 locuri , in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. SE ACCEPTA DOAR DOCUMENTE CONSTATATOARE/CERTIFICATE/ PROCESE VERBALE/Documente SIMILARE care sa ateste indeplinirea livrarilor/contractelor care se regasesc in cele declarate in DUAE. Nota: In cazul in care mai multi operatori economici participa in comun la procedura de atribuire, indeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractanta solicita ca acestia sa raspunda in mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica/acordului-cadru.Ultimii 3 ani pentru care se vor prezenta informațiile cu privire la experiența similară se vor calcula retroactiv, de la data-limită a depunerii ofertelor, prevazută în anunțul de participare publicat, iar în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Instructiunea Presedintelui ANAP nr. 2/2017, dacă se decalează termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzator (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. Cursul RON/altă valută va fi cursul mediu anual anunțat de BNR pentru fiecare an în parte.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 5
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-02-05 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-10-05 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Conform art.129, alin.(3) din HG 395/2016.
Referință Informații suplimentare
Calendarul estimat pentru publicarea anunțurilor ulterioare:
Achizitia se organizeaza din 2 in 2 ani pentru o perioada de 24 de luni. Astfel, achizitia urmatoare se va realiza peste 24 de luni de la incheierea prezentului acord-cadru.
Toate documentele depuse în SICAP (oferta, solicitari de clarificari etc.) vor fi scanate si vor fi semnate cu semnatura electronica. Oferta incarcata in SICAP fara semnatura digitala va fi declarata inacceptabila si descalificata in conditiile art.137 alin.2 lit j. din HG 395/2016. Ofertantul îsi asuma raspunderea exclusiva pentru legalitatea si autenticitatea tuturor documentelor prezentate in vederea participarii la procedura. Documentele justificative aferente ce atesta indeplinirea criteriilor de calificare vor fi prezentate conform legii 98/2016 de catre operatorul economic a carui oferte s-a clasat pe primele 5 locuri in urma evaluarii pentru fiecare lot in parte. Daca la evaluarea propunerii financiare a procedurii de atribuire, doua sau mai multe oferte din cei 5 clasati se claseaza pe acelasi loc, avand preturi egale, atunci autoritatea contractanta va decide daca va solicita clarificari prin intermediul SICAP, in vederea încarcarii electronice de catre operatorii economici, de documente care contin preturi noi. ( inclusiv preturi unitare cu mai multe zecimale).

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute la art. 8, alin.1, lit.a) din L. 101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compartimentul juridic
Adresa poștală: str. Sabarului, nr.1
Orașul poștal: Jilava
Cod poștal: 077120
Telefon: +40 214570155📞
E-mail: juridic.bagr@anp.gov.ro📧
Fax: +40 214570155 📠
Adresă internet: http://anp.gov.ro/baza-aprovizionare-gospodarire-reparatii/🌏
Sursa: OJS 2021/S 172-448488 (2021-09-01)
Anunt de atribuire (2021-12-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2021-12-15 📅
Data publicării: 2021-12-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 246-649687
Se referă la anunț: 2021/S 172-448488
Număr JO-S: 246
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-12-07 📅
Nume: Klaus Distribution
Numărul național de înregistrare: RO 14154620
Adresa poștală: Strada Odessa, Nr. 11
Orașul poștal: Sibiu
Cod poștal: 550129
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 721223626📞
E-mail: remus.nica@klausdistribution.ro📧
Țara: Sibiu
🏙️
Nume: Sc arasinvest group srl
Numărul național de înregistrare: RO29348691
Adresa poștală: Strada CONSTANTIN BRANCUSI, Nr. 56
Orașul poștal: Satu Mare
Cod poștal: 440183
Telefon: +40 749966062📞
E-mail: arasinvestgroup@gmail.com📧
Țara: Satu Mare
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 831 168 RON 💰
1 855 062 RON 💰
42271.68 RON 💰
517168.80 RON 💰
838393.20 RON 💰
Nume: Turkrom
Numărul național de înregistrare: RO6572370
Adresa poștală: Strada Calea Munteniei , Nr. DN2
Orașul poștal: Focsani
Cod poștal: 620172
Telefon: +40 237212396📞
E-mail: turkrom@turkrom.ro📧
Țara: Vrancea
🏙️
Adresă internet: www.turkrom.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 837588.60 RON 💰
129664.80 RON 💰
741787.20 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
3
Sursa: OJS 2021/S 246-649687 (2021-12-15)
Anunt de atribuire (2022-01-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-01-28 📅
Data publicării: 2022-02-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 023-057384
Număr JO-S: 23
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-12-23 📅
Adresă internet: www.bagr.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 968.50 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 292 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 140 RON 💰
1 043 RON 💰
884 RON 💰
2 145 RON 💰
5 610 RON 💰
952 RON 💰
2 278 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 438 RON 💰
2 409 RON 💰
949 RON 💰
447 RON 💰
51 RON 💰
60 RON 💰
511 RON 💰
190 RON 💰
136 RON 💰
266 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 401.50 RON 💰
2 533 RON 💰
34 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 023-057384 (2022-01-28)
Anunt de atribuire (2022-04-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-29 📅
Data publicării: 2022-05-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 087-235907
Număr JO-S: 87
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-01-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 3294.60 RON 💰
1 606 RON 💰
380 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 1117.50 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 536 RON 💰
730 RON 💰
1 650 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-31 📅
Valoarea totală a achiziției: 494 RON 💰
170 RON 💰
204 RON 💰
986 RON 💰
1072.50 RON 💰
209 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 320 RON 💰
596 RON 💰
1 788 RON 💰
372.50 RON 💰
240 RON 💰
1 095 RON 💰
1 460 RON 💰
1 700 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 560 RON 💰
6 765 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 1564.50 RON 💰
2 607 RON 💰
1 815 RON 💰
912 RON 💰
547.50 RON 💰
300 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 1204.50 RON 💰
476 RON 💰
1 533 RON 💰
825 RON 💰
894 RON 💰
420 RON 💰
285 RON 💰
1237.50 RON 💰
292 RON 💰
510 RON 💰
1 022 RON 💰
1 190 RON 💰
80 RON 💰
2 235 RON 💰
1 168 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 236 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 520 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 425 RON 💰
854.10 RON 💰
494.40 RON 💰
390 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-04 📅
2022-02-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 3 300 RON 💰
2 190 RON 💰
2 980 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 3 570 RON 💰
1 836 RON 💰
4 470 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 640 RON 💰
4 290 RON 💰
665 RON 💰
2 475 RON 💰
1 752 RON 💰
6 570 RON 💰
1 768 RON 💰
2 380 RON 💰
340 RON 💰
260 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 244.80 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-09 📅
2022-01-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 6 600 RON 💰
3 874 RON 💰
608 RON 💰
3 139 RON 💰
9 240 RON 💰
2 336 RON 💰
3 285 RON 💰
2 128 RON 💰
456 RON 💰
570 RON 💰
819 939 RON 💰
950 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 1567.50 RON 💰
3 060 RON 💰
1 440 RON 💰
3 066 RON 💰
304 RON 💰
1930.50 RON 💰
418 RON 💰
5 440 RON 💰
800 RON 💰
1732.50 RON 💰
1722.80 RON 💰
5882.25 RON 💰
3024.70 RON 💰
2533.10 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 558 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 871.65 RON 💰
3 129 RON 💰
459 RON 💰
200 RON 💰
3 689 RON 💰
1 710 RON 💰
612 RON 💰
803 RON 💰
1862.50 RON 💰
4 380 RON 💰
2 920 RON 💰
3 650 RON 💰
1 800 RON 💰
114 RON 💰
2 993 RON 💰
1200.80 RON 💰
120 RON 💰
544 RON 💰
1 320 RON 💰
990 RON 💰
444.60 RON 💰
76.50 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 000 RON 💰
3 504 RON 💰
442 RON 💰
1 520 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-04-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 230 RON 💰
2 890 RON 💰
272 RON 💰
1 140 RON 💰
6 258 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 2175.40 RON 💰
2 040 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-09 📅
2022-03-14 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 125 RON 💰
1 870 RON 💰
282 RON 💰
160 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 254 RON 💰
440 RON 💰
2458.50 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-29 📅
Valoarea totală a achiziției: 3 960 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 522 RON 💰
600 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-01 📅
Valoarea totală a achiziției: 824.90 RON 💰
2 384 RON 💰
1 632 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 745 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 3 576 RON 💰
1 672 RON 💰
400 RON 💰
584 RON 💰
2 117 RON 💰
876 RON 💰
2 805 RON 💰
1 490 RON 💰
1642.50 RON 💰
328.50 RON 💰
5 445 RON 💰
3248.20 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 360 RON 💰
228 RON 💰
5 215 RON 💰
640 RON 💰
3 740 RON 💰
646 RON 💰
1 314 RON 💰
1 341 RON 💰
1 020 RON 💰
7301.50 RON 💰
187 RON 💰
7 260 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-17 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
8
Sursa: OJS 2022/S 087-235907 (2022-04-29)
Anunt de atribuire (2022-07-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-07-29 📅
Data publicării: 2022-08-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 148-423411
Număr JO-S: 148
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-07-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 102504.70 RON 💰
19202.02 RON 💰
24162.60 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 17
12
Sursa: OJS 2022/S 148-423411 (2022-07-29)
Anunt de atribuire (2022-10-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-10-28 📅
Data publicării: 2022-11-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 211-607227
Număr JO-S: 211
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-10-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 137979.39 RON 💰
40541.40 RON 💰
7116.25 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 211-607227 (2022-10-28)
Anunt de atribuire (2023-01-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-01-30 📅
Data publicării: 2023-02-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 025-073123
Număr JO-S: 25
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-01-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 0.01 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-01-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 150162.44 RON 💰
8284.09 RON 💰
29 980 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 10
Sursa: OJS 2023/S 025-073123 (2023-01-30)
Anunt de atribuire (2023-02-07) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-02-07 📅
Data publicării: 2023-02-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 030-086920
Număr JO-S: 30
Sursa: OJS 2023/S 030-086920 (2023-02-07)
Anunt de atribuire (2023-04-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-04-28 📅
Data publicării: 2023-05-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 086-263508
Număr JO-S: 86
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-04-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 13218.32 RON 💰
65766.94 RON 💰
341069.20 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6
Sursa: OJS 2023/S 086-263508 (2023-04-28)
Anunt de atribuire (2023-07-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-07-28 📅
Data publicării: 2023-08-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 147-469441
Număr JO-S: 147
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-07-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 45666.50 RON 💰
180781.26 RON 💰
38 463 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 15
Sursa: OJS 2023/S 147-469441 (2023-07-28)
Anunt de atribuire (2023-10-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 5793104.28 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-10-30 📅
Data publicării: 2023-11-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 212-668476
Număr JO-S: 212
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-10-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 145590.56 RON 💰
22090.69 RON 💰
5017.68 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 212-668476 (2023-10-30)