Servicii de consultanță pentru întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe) și consultanță în management după obținerea finanțării
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, sectorul 6 al municipiului București intenţionează să atribuie un acord-cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii. Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inclusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-04-19.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-03-16.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-03-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii generale de consultanţă în management
Număr de referință: 4340730_2021
Scurtă descriere:
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, sectorul 6 al municipiului București intenţionează să atribuie un acord-cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inclusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii generale de consultanţă în management📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Sectorul 6 al Municipiului București
Adresa poștală: Splaiul Independenței nr. 200
Cod poștal: 060021
Orașul poștal: Bucureşti
Contact
Adresă internet: http://www.primarie6.ro🌏
E-mail: achizitii@primarie6.ro📧
Telefon: +40 372463382📞
Fax: +40 372463383 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100115839🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2021-03-16 📅
Termen-limită de depunere: 2021-04-19 📅
Data publicării: 2021-03-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 055-138127
Număr JO-S: 55
Informații suplimentare
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări in a-11-a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor
AC va răspunde la solicitările de clarificări, adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit. Orice solicitare de clarificări transmisă după data menționată la sectiunea1.3, va ... detalii pe www.e-licitatie.ro

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, sectorul 6 al municipiului București intenţionează să atribuie un acord-cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, sectorul 6 al municipiului București intenţionează să atribuie un acord-cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inclusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inclusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.
Valoarea totală estimată: 19 000 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Obiectivul prezentei proceduri este de a satisface cele două domenii principale privind finanțarea și implementarea unui proiect, respectiv:
a) Elaborare documentaţii necesare obţinerii fondurilor nerambursabile
Identificarea programului de finanţare, elaborarea propunerii de proiect, aşa cum este acesta dorit de beneficiar, prin care se întocmeşte documentaţia tehnică, în urma unui proces de analiză a oportunităţii şi fezabilităţii investiţiei. Documentaţia elaborată în cadrul acestei etape conţine cererea de finanţare, rezumatul proiectului, analiza cost beneficiu, calculul asistenţei nerambursabile şi alte asemenea documente.

b) Consultanţă în management de proiect
Serviciile de consultanţă pentru proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă sau din fonduri guvernamentale prezintă unele particularităţi notabile. Menirea consultantului în acest caz este de a identifica cele mai bune modalităţi de atingere a obiectivelor proiectului, în condiţiile respectării restricţiilor impuse de utilizarea unei finanţări nerambursabile. Consultanţa în domeniul fondurilor europene poate fi privită ca având un caracter relativ strict, în sensul că rolul consultantului este de a cunoaşte multitudinea de norme care se aplică acestor finanţări şi de a le aplica în cazul proiectului în lucru. În alte tipuri de misiuni de consultanţă se permite – şi uneori chiar se impune – o doză mult mai mare de creativitate din partea consultantului. Prin consultanţă în management în cadrul proiectelor cu finanţare europeană înţelegem acel tip de consultanţă menit să sprijine organizaţia care a iniţiat proiectul (solicitantul de finanţare) în procesul de conturare şi implementare a proiectului ce se doreşte a fi finanţat. Procesul de consultanţă se materializează prin identificarea şi selectarea surselor de finanţare potrivite, accesarea finanţărilor selectate şi implementarea propriu-zisă a proiectului. Inițiatorul poate opta pentru realizara unor activități specifice în cadrul proiectelor fără a apela la servicii de consultanță. În general aceste servicii constituie un domeniu distinct, cu delimitări clare, în cadrul serviciilor de consultanţă în management.

Durata: 24 luni
Informații suplimentare:
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări in a-11-a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor
AC va răspunde la solicitările de clarificări, adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit. Orice solicitare de clarificări transmisă după data menționată la sectiunea1.3, va ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Sectorul 6 al Municipiului Bucuresti
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinţa nr. 1 – Ofertanții, asociații, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. DUAE se va depune, după caz, și de către asociați, terți susținători și subcontractanți.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente pot fi:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

1) Persoanele juridice romane
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării;
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
• dupa caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
• alte documente edificatoare, după caz.
2) Persoanele juridice străine
1. Pentru persoanele juridice străine se aplică prevederile art. 168 din Lege; persoanele juridice străine pot prezenta o declarație pe propria răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competențe în acest sens pentru situațiile descrise în art. 166, 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Nota: Cerința trebuie îndeplinită și de asociati, terți susținători și subcontractanți în situația în care aceștia există.
Atenționări speciale:
În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare membru al asocierii are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței prin prezentarea documentelor justificative, la solicitarea autorității contractante, în situația în care este operatorul economic clasat pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare membru al asocierii are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței prin prezentarea documentelor justificative, la solicitarea autorității contractante, în situația în care este operatorul economic clasat pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor
Se vor depune, odata cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, sau acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru respingerea ofertei.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Se vor depune, odata cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, sau acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru respingerea ofertei.
DUAE va fi configurat de către autoritatea contractantă direct în SEAP la definirea documentației de atribuire. Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
DUAE va fi configurat de către autoritatea contractantă direct în SEAP la definirea documentației de atribuire. Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant.
Încadrarea în situaţiile prevăzute la art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea acordului cadru.
Cerinţa nr. 2 – Ofertanții, asociații, terții sustinatori și subcontractanții nu trebuie să se regasească în situațiile prevăzute la art. 59 si art. 60 (evitarea conflictului de interese) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Cerinţa nr. 2 – Ofertanții, asociații, terții sustinatori și subcontractanții nu trebuie să se regasească în situațiile prevăzute la art. 59 si art. 60 (evitarea conflictului de interese) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.
Modalitatea de indeplinire. Declarația pe propria răspundere privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 59- 60 SE VA PREZENTA ODATĂ CU DEPUNEREA DUAE, de către toți operatorii economici (Ofertanți, asociați, terți susținători și subcontractanți). Persoanele cu funcție de decizie în cadrul autorității contractante sunt: Ciprian Ciucu - Primar, Gâdiuță Alexandru – Valeriu – Viceprimar, Ștefan Mihaela-Ana-Maria – Viceprimar, Moldovan Paul Cristian – Administrator public, Spiridon Demirel - Secretar, Manolache Doru - Director General Direcția Generală Economică, Gheorghe Iulian - Director General Directia Investitii, Bejinariu Constantin – Sef serviciu - Serviciul de Planificare a Investițiilor, Caprinciu Mirela - Sef Serviciu Juridic si Contencios Administrativ, Solomon Violeta Viorica - Șef Serviciu Managementul Proiectelor, Iscoviciu Lucian - Șef Serviciu Derulari Contracte, Bălan Florica - Șef Serviciul Achizitii Publice, Leca Iuliana – Director Executiv – Direcția Fonduri Externe.

Cerința 1: Operatorii economici care depun ofertă trebuie să facă dovada unei forme de înregistrare în conditiile legii, că este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul ca are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru.

Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii: Se va completa Documentul Unic de Achizitie Publica (DUAE) de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor, conform art.193, alin.(1) din Legea nr.98/2016, sub sancțiunea prevederilor art.137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr.395/2016.

Nota: DUAE trebuie completat si depus de urmatoarele categorii de operatori economici: ofertanti, ofertanti asociati (in cazul asocierilor), subcontractantii propusi (pentru partea din contract pe care o vor indeplini), terti sustinatori (daca e cazul).

La solicitarea autoritatii contractante se vor prezenta ca documente justificative, doar de catre ofertantii clasati pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, urmatoarele:
A) Persoanele juridice romane
1) Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe raza căruia este situat sediul ofertantului. Din certificatul constatator/extrasul de registru prezentat trebuie saă rezulte:
a) obiectul de activitate al ofertantului; obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in CAEN din certificatul constatator emis de ONRC;
b) starea ofertantului;
c) persoanele care reprezintă ofertantul în relația cu tețtii.
Informațiile cuprinse în acest document, trebuie să fie reale/actuale la data prezentării.
Nota: Se permite dovedirea capacității de exercitare a activității profesionale și prin prezentarea certificatului constatator emis de catre ONRC în formă electronică, prin intermediul serviciului online InfoCert, având încorporată, atașată sau logic asociată semnatura electronică extinsă.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nota: Se permite dovedirea capacității de exercitare a activității profesionale și prin prezentarea certificatului constatator emis de catre ONRC în formă electronică, prin intermediul serviciului online InfoCert, având încorporată, atașată sau logic asociată semnatura electronică extinsă.
B) Persoanele juridice străine
Ofertantul va prezenta documente edificatoare, traduse în limba română de către un traducator autorizat, reale/actuale la data prezentării,care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană fizică /juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenență din punct de vedere profesional și în care să se menționeze persoanele care reprezintă entitatea în relațiile cu terții, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident. De asemenea, documentele prezentate trebuie să dovedească faptul că obiectul său de activitate include activități de tipul celor care fac obiectul achiziției publice și să conțină informații cu privire la starea ofertantului.

Notă:
În cazul unei oferte comune fiecare participant la asociere trebuie să prezinte documentele justificative solicitate conform art. 196 din Legea nr. 98/2016 din care să rezulte îndeplinirea criteriilor de calificare privind capacitatea de exercitare a activității profesionale pentru partea din contract pe care o realizează.

Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anuala Ofertantul trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri globale pentru ultimele 3 exerciții financiare încheiate, respectiv respectiv 2018,2019, 2020 de cel puțin 2.500.000 RON.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Completarea DUAE în conformitate cu prev. art. 193 alin. 1 din Legea 98/2016. Se va completa in DUAE media cifrei de afaceri globale pentru ultimele 3 exerciții financiare încheiate, respectiv 2018,2019, 2020. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Documente justificative: declaraţii sau extrase bancare corespunzătoare; prezentarea situațiilor financiare sau a extraselor din situațile financiare, în cazul în care publicarea situațiilor financiare este prevazută de legislația țării în care este stabilit operatorul economic. În cazul în care, din motive obiective şi justificate, operatorul economic nu este în măsură să prezinte una sau mai multe dintre informaţiile şi documentele solicitate, operatorul economic este autorizat să facă dovada situaţiei sale economice şi financiare prin orice alt document pe care autoritatea contractantă îl consideră adecvat. Note: 1) Pentru conversia în LEI, daca situațiile financiare sunt întocmite în altă monedă, se va lua în considerare cursul mediu anual lei/altă valută comunicat de Banca Națională a României pentru fiecare an în parte. 2) In situația în care ofertantul a fost înființat sau si-a început activitatea economică de mai puțin de 3 ani, se solicită prezentarea datelor privind cifra de afaceri, corespunzator perioadei efective de activitate. 3) Documentele se vor depune în copie lizibilă cu mențiunea "conform cu originalul" cu semnătura și ștampila ofertantului. 4) Ofertanții străini vor putea prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență, în copie lizibilă cu mențiunea,,conform cu originalul’’, însoțite de traducere autorizată. Informații privind terții susținători (dacă este cazul): 1. Operatorul economic are dreptul să invoce susținerea unui/unor terț/terți în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de calificare referitoare la capacitatea economică și financiară, indiferent de natura relațiilor juridice existente între operatorul economic și terțul/terții respectiv/respectivi. 2. Fiecare terț susținător va completa DUAE din care trebuie să rezulte că nu se află în situațiile de excludere prevăzute la art 164, 165 si 167 din Lege precum și faptul ca îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea economică și financiară pentru care acordă susținerea. În situația în care autoritatea contractantă identifică o situație de excludere, în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 183 alin 1 din Lege, va solicita, o singură dată, înlocuirea terțului în cauză. 3. Până la data limită stabilită pentru depunerea solicitărilor de participare terțul susținător/terții susținători va/vor completa și prezenta odată cu DUAE angajamentul ferm în conformitate cu Formularul Angajament ferm al terțului susținător în ce privește îndeplinirea criteriului de capacitate economică și financiară; acesta va fi însoțit de documente din care să rezulte modul efectiv prin care terțul susținator/terții susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere. 4. În cazul în care un operator economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea economică și financiară invocând susținerea unui/unor terț/terți, operatorul economic și terțul/terții susținător/susținători vor răspunde în mod solidar pentru executarea contractului.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertantul/ofertanții trebuie sa facă dovada ca a prestat în ultimii 3 ani*, calculați până la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, în cadrul unuia sau mai multor contracte, servicii similare celor care fac obiectul procedurii de atribuire a căror valoare cumulată să fie de minimum 2.500.000 RON fără TVA. Pentru îndeplinirea nivelului valoric minim al experienței similare se acceptă: -fie prezentarea a cel puțin un contract care să acopere, prin obiectul său serviciile indicate, -fie prezentarea mai multor contracte distincte, în orice combinație a obiectelor acestora (indiferent de modul de structurare al obiectului/valoarea respectivelor contracte), cu condiția ca prin aceste contracte să fie acoperite în ansamblu toate tipurile de servicii indicate, iar valoarea cumulată a acestora să indeplineasca valoarea solicitată a experienței similare. Prin servicii similare se înțeleg servicii care să fi presupus realizarea cel puțin a următoarelor tipuri de activități/componente principale: 1. Activități specifice aferente serviciilor de consultanță pentru elaborarea fișelor de proiect, scrierea și depunerea cererilor de finanțare • Identificarea programului de finanțare și verificarea condiţiilor de eligibilitate al proiectului şi a cheltuielilor în conformitate cu prevederile Ghidurilor de finanțare; • Pregătirea fişelor de proiect şi elaborarea cererilor de finanţare; • Asistența la depunerea dosarului de finanțare în termenul și condițiile impuse de Autoritățilea finanțatore; • Suport în etapa de evaluare a cererilor de finanțare şi formularea răspunsurilor la clarificări; • Suport în etapa precontractuală, până la semnarea contractului de finanţare 2. Activități specifice aferente serviciilor de consultanță în implementare • Pregatirea activităților de demarare a proiectului și asigurarea conformității activităților conform calendarului de desfășurare a acestora; • Elaborarea și/sau urmărirea aplicării procedurilor de atribuire și derularea contractelor încheiate în cadrul proiectului; • Managementul proiectului în faza de implementare (cuprinde consultanța financiară, tehnică, în domeniul achizițiilor publice, instituțională juridică); • Pregătirea și depunerea în termen a rapoartelor de progres, notificărilor, solicitări de acte adiționale la contractele de finanțare (dacă este cazul); • Pregătirea cererilor de prefinanțare/ plată/rambursare. *Notă: Ultimii 3 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzatoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13). Inf privind terții susținători (dacă este cazul): 1. Op ec are dreptul să invoce susținerea unui/unor terț/terți în ceea ce privește îndeplinirea crt de calificare referitoare la capacit tehn și prof, indiferent de natura relațiilor juridice existente între op ec și terțul/terții respectiv/respectivi. 2. Fiecare terț susținător va completa DUAE din care trebuie să rezulte că nu se află în situațiile de excludere prevăzute la art 164, 165 si 167 din Lege precum și faptul ca îndeplinește cerințele de calificare privind capaci tehnică și prof pentru care acordă susținerea. În situația în care a.c. identifică o situație de excludere, în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 183 alin 1 din Lege, va solicita, o singură dată, înlocuirea terțului în cauză. 3. Până la data limită stabilită pt depunerea solicit de particip terțul susținător/terții susținători va/vor completa și prezenta odată cu DUAE angajam ferm în conf cu Formularul Angajament ferm al terțului susținător în ce privește îndeplinirea crt de capacit tehnică și profesională; acesta va fi însoțit de doc din care să rezulte modul efectiv prin care terțul susținator/terții susținători va/vor asigura îndepl propriului angajam de susținere. 4. În cazul în care un op ec demonstrează îndepl crt referitoare la la capacit tehni și prof invocând susținerea unui/unor terț/terți, op ec și terțul/terții susținător/susținători vor răspunde în mod solidar pt exec ctr.

Proportia de subcontractare Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși (dacă este cazul).
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa și depune DUAE, cu următoarele informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia și datele sale de contact, activitățile derulate în cadrul contractului, perioada de derulare, valoarea acestora în lei fără TVA, data și numărul documentului de recepție, precum și orice alte informații relevante care fac dovada preliminară a îndeplinirii cerinței. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasati pe primele 3 locuri, în clasamentul intermediar, după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, conform prevederilor art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016. Documentele justificative, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt: - contractele de prestari servicii însoțite de cel puțin unul din următoarele documente: o certificate/documente emise sau contrasemnate de beneficiarii serviciilor din care să rezulte tipul serviciilor prestate, perioada în care s-au prestat si beneficiarii; o Recomandari; o Procese verbale de recepție/acceptanță; o Documente constatatoare. NOTE: 1) În situaţia în care ofertantul a avut calitatea de subcontractant/asociat se vor prezenta documente relevante din care să reiasă calitatea de subcontractant/asociat, cu indicarea părţii de contract îndeplinite de acesta şi a valorii serviciilor prestate aferente fără TVA. (Se va lua în considerare doar valoarea aferentă părții din contract pe care subcontractantul a îndeplinit-o) 2) In situația în care oferantul a obținut calitatea de subcontractant, într-un contract atribuit de către o autoritate contractantă altui operator economic, ulterior atribuirii contractului respeciv, este imperios necesară prezentarea acordului autorității contractante pentru subcontractarea anumitor părți din contractul inițial. Autoritatea contractantă își rezervă dreptul legal de a verifica informațiile direct la beneficiarii finali ai contractelor prezentate. În caz de asociere, documentele şi modul de prezentare solicitate vor fi prezentate de fiecare asociat în parte, iar cerinţa minimă se va considera îndeplinită în mod cumulativ. Nota 1: Daca se vor prezenta ca experiența similară contracte care au ca obiect prestarea mai multor tipuri de servicii, atunci ofertantul are obligația să evidențieze și să dovedească în mod clar în documentele reprezentând acceptanța/recepția serviciilor, care sunt activitățile de natură a îndeplini solicitările autorității contractante. Nota 2: Pentru contractele exprimate în euro se va folosi pentru conversie cursul de schimb valutar publicat de Banca Nationala a României (www.bnr.ro) valabil la data publicarii Anunțului de Participare în SEAP Nota 3: Operatorii economici nerezidenți (străini): vor prezenta copii ale documentelor însoțite de traducerea autorizată a acestora în limba română.

Fiecare subcontractant propus va completa DUAE din care trebuie să rezulte că nu se află în situațiile de excludere prevăzute la art 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016. În situația în care autoritatea contractantă identifică o situație de excludere, în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 170 alin. 1 din Legea nr 98/2016, va solicita, o singură dată, înlocuirea subcontractantului în cauză. Înainte de a lua o decizie de excludere întemeiată pe existența unor situații prevăzute la art. 164 si 167 din Legea nr. 98/2016, Autoritatea Contractantă va aplica dispozițiile art. 171 alin. 1-3 din Legea nr 98/2016. Operatorii economici aflați în această situație vor depune acordul de subcontractare; acesta va conține, pe langă alte clauze considerate necesare de către părți, clauzele obligatorii din Formularul nr. 5, secțiunea Formulare.

Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-08-19 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-04-19 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experienţă specifică în domeniul gestionării financiare a finanţărilor nerambursabile externe (elaborare analize cost-beneficiu, cash-flow şi altele), dovedită prin participarea în proiecte europene/ contracte cu finanţare nerambursabilă externă Prin proiect european/contract cu finanţare nerambursabilă externă se înţelege orice proiect sau contract care a presupus prestarea de servicii de consultanţă/ asistenţă tehnică în domeniul accesării finanţărilor nerambursabile sau similare acestora, cum ar fi evaluarea proiectelor sau a cererilor de finanţare, asistenţă tehnică privind elaborarea cererilor de finanţare, consultanţă în implementarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile sau similare acestora, activităţi similare în calitate de membru în echipele de implementare ale proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile sau echivalente.
Criteriul de calitate (pondere): 2
Criteriul de calitate (denumire): Experienţă specifică în accesarea de finanţări nerambursabile externe, dovedită prin participarea în serv. similare cu obiectul contr, cum ar fi serv. de consult și asist tehnică în domeniul accesării finanţărilor neramburs sau similare acestora, cum ar fi asistenţă tehnică în elab Ghidului pentru programele aferente implementării fondurilor neramburs, asistenţă tehn privind elab cererilor de finanţare, asistenţă tehnică în eval cererilor de ramburs şi altele. Prin proiect european/ctr. cu finanţare neramburs externă se înţelege orice proiect sau ctr care a presupus prestarea de serv. de consult/ asist teh în domeniul accesării finanţărilor neramburs sau similare acestora, cum ar fi eval proiectelor sau a cererilor de finanţare, asist teh privind elab cererilor de finanţare, consult în implement proiectelor finanţate din fonduri neramburs sau similare acestora, activităţi similare în calit de membru echipele de implement ale proiectelor finanţate din fonduri neramburs sau echivalente
Demonstrarea unei abordări şi a unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităţilor şi obţinerea rezultatelor în cadrul Contractului
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica - Experienţă specifică în management de proiect, dovedită prin participarea în proiecte europene/ contracte cu finanţare nerambursabilă externă Prin proiect european/contract cu finanţare nerambursabilă externă se înţelege orice proiect sau contract care a presupus prestarea de servicii de consultanţă/ asistenţă tehnică în domeniul accesării finanţărilor nerambursabile sau similare acestora, cum ar fi evaluarea proiectelor sau a cererilor de finanţare, asistenţă tehnică privind elaborarea cererilor de finanţare, consultanţă în implementarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile sau similare acestora, activităţi similare în calitate de membru în echipele de implementare ale proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile sau echivalente.
Criteriul de calitate (pondere): 4
Criteriul de calitate (denumire): Experienţă specifică în domeniul gestionării proiectelor tehnice şi de investiţii Prin proiect european/contract cu finanţare nerambursabilă externă se înţelege orice proiect sau contract care a presupus prestarea de servicii de consultanţă/ asistenţă tehnică în domeniul accesării finanţărilor nerambursabile sau similare acestora, cum ar fi evaluarea proiectelor sau a cererilor de finanţare, asistenţă tehnică privind elaborarea cererilor de finanţare, consultanţă în implementarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile sau similare acestora, activităţi similare în calitate de membru în echipele de implementare ale proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile sau echivalente.
Preț (pondere): 50
1.Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al continutului, pe toata perioada de valabilitate stabilita de catre Autoritatea Contractanta si asumata de ofertant.
2. Clasamentul ofertelor se stabileste prin ordonarea descrescatoare a punctajelor respective
Nota:În cazul în care, după aplicarea criteriului de atribuire se stabileşte clasamentul ofertelor prin ordonarea descrescătoare a punctajelor respective, oferta câştigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj.- În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Daca și în acest caz două sau mai multe oferte admisibile, obțin punctaje egale, oferta clasată pe un loc superior va fi cea care are prețul cel mai scăzut. În cazul în care și prețul va fi identic, se va solicita ofertanților reofertarea prețului, oferta cu prețul cel mai mic fiind clasată pe un loc superior.

Comisia de evaluare a ofertelor întocmește clasamentul final al ofertelor în ordinea descrescătoare a punctajelor totale obținute, iar cele 3 oferte câștigătoare vor fi ofertele admisibile în ordinea decrescătoare a punctajului, ale căror propuneri tehnică și financiară vor raspunde tuturor cerințelor minime obligatorii solicitate prin documentația de atribuire și vor obține cel mai mare punctaj.

3.Propunerea de acord - cadru si propunerea de contract subsecvent va trebui sa aiba mentiunea “Am citit si suntem de acord fara rezerve cu termenii si conditiile contractuale prevazute în Sectiunea “draft Acord-cadru" si "draft Contract subsecvent ” din documentatia de atribuire si consimtim ca, în cazul în care oferta noastra este stabilita ca fiind câstigatoare sa semnam Acordul cadu si contractele subsecvente publica în conformitate cu prevederile din documentatia de atribuire”. Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificari cu privire la continutul documentatiei de atribuire si implicit si cu privire la clauzele contractuale obligatorii (ce sunt parte a documentatiei de atribuire).

Astfel, daca un operator economic considera ca anumite clauze ii sunt in defavoare, poate solicita autorității contractante clarificari, inclusiv modificarea lor, astfel incat daca aceste clauze vor fi amendate/modificate ele sa fie aduse la cunostinta tuturor operatorilor economici interesati, inainte de data limita de depunere a ofertelor. Propunerile de Amendamente la clauzele contractuale pot fi prezentate si odata cu depunerea ofertei urmand ca autoritatea contractanta sa aplice corespunzator prevederile art.137 alin.(3), lit.b) din HG 395/2016. Astfel, potrivit art.137 alin.(3), lit.b) din HG nr. 395/2016 oferta este considerata neconforma in situatia in care contine propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractanta în cadrul documentatiei de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urma, iar ofertantul, desi a fost informat cu privire la respectiva situatie, nu accepta renuntarea la clauzele respective.

4. Accesarea DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați / implicați în procedură se realizează conform Notificării ANAP din 08.04.2019.
5. Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art.5 alin. (1) din H.G. nr.395/2016 și vor transmite solicitările având în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute la art.160-161 din Legea nr.98/2016.

6. Eventualele răspunsuri la clarificări se vor atașa la anunțul d... detalii pe www.e-licitatie.ro
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Eventualele contestații se pot depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța competentă și vor fi soluționate potrivit Legii nr. 101/2016. Termenul de depunere al contestației: în conformitate cu Legea nr. 101/2016
Sursa: OJS 2021/S 055-138127 (2021-03-16)
Informaţii suplimentare (2021-03-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de Guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, sectorul 6 al municipiului București intenţionează să atribuie un acord cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inlusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.

Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2021-03-29 📅
Termen-limită de depunere: 2021-04-27 📅
Data publicării: 2021-04-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 065-168327
Se referă la anunț: 2021/S 055-138127
Număr JO-S: 65
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de Guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, sectorul 6 al municipiului București intenţionează să atribuie un acord cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de Guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, sectorul 6 al municipiului București intenţionează să atribuie un acord cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inlusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inlusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.
Sursa: OJS 2021/S 065-168327 (2021-03-29)
Informaţii suplimentare (2021-04-20) Referință Date
Data trimiterii: 2021-04-20 📅
Termen-limită de depunere: 2021-05-05 📅
Data publicării: 2021-04-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 079-203760
Număr JO-S: 79
Sursa: OJS 2021/S 079-203760 (2021-04-20)
Anunt de atribuire (2022-05-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de Guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, Sectorul 6 al Municipiului București intenţionează să atribuie un acord cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inlusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.
Având în vedere următoarele oportunităţi: fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile oferite de Guvernul României, alte fonduri nerambursabile, disponibilitatea de capitaluri private, Sectorul 6 al Municipiului București intenţionează să atribuie un acord cadru de consultanță pentru obţinerea de finanţare prin fonduri nerambursabile şi asigurarea cofinanţării din surse proprii sau atrase în vederea implementării proiectelor de investiţii.
Serviciile de consultanță sunt necesare pentru realizarea proiectelor, inlusiv întocmire cereri de finanțare în vederea obţinerii de finanţări din surse atrase (fonduri europene, fonduri guvernamentale, parteneriate publice-private, alte finanţări interne sau externe), iar după obținerea finanțării sunt necesare servicii de consultanță în management.
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
Adresa poștală: Strada: Splaiul Independentei, nr. 200
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Telefon: +40 0372463382📞
Fax: +40 0372463383 📠
Referință Date
Data trimiterii: 2022-05-03 📅
Data publicării: 2022-05-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 089-244300
Număr JO-S: 89
Informații suplimentare
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări in a-11-a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor
AC va răspunde la solicitările de clarificări, adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit. Orice solicitare de clarificări transmisă după data menționată la sectiunea1.3, va pune AC în imposibilitatea de a oferi un răspuns în termenul menționat, astfel orice solicitare de clarificări transmisă în afara termenelor menționate se va considera tardivă.
Se pot atribui mai multe contracte subsecvente în paralel (respectiv derularea lor să se suprapună). În ordinea clasamentului rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire și în ordinea descrescatoare a punctajului total obținut se emite nota de comandă pentru încheierea contractului subsecvent ofertantului clasat pe primul loc până la atingerea valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent și/sau a refuzului acestuia. În cazul în care ofertantul clasat pe primul loc are semnate și în desfășurare contracte subsecvente cu o valoare egală cu valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent și/sau se află sub acest plafon dar refuză(nu este necesară motivarea refuzului) semnarea unui nou subsecvent, se emite nota de comandă ofertantului clasat pe locul 2. În cazul în care ofertantul clasat pe locul 2 are semnate și în desfășurare contracte subsecvente cu o valoare egală cu valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent și/sau se află sub acest plafon dar refuză (nu este necesară motivarea refuzului) semnarea unui nou subsecvent, se emite nota de comandă ofertantului clasat pe locul 3.

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-02-24 📅
Nume: Top management ing srl
Numărul național de înregistrare: RO25827950
Adresa poștală: Strada DINU LIPATTI, Nr. 3
Orașul poștal: Constanta
Cod poștal: 900366
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 768139999📞
E-mail: topmanagementing@yahoo.com📧
Țara: Constanţa
🏙️
Nume: TEAMPRO Strategy Consulting
Numărul național de înregistrare: 30854447
Adresa poștală: Strada Onciu Dimitrie, Nr. 18, Sector: 2
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 024054
Telefon: +40 735673568📞
E-mail: office@teampro.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Nume: Dars research
Numărul național de înregistrare: 37570434
Adresa poștală: Strada Mihăilescu Vintilă, Nr. 21, Sector: 6
Cod poștal: 060395
Telefon: +40 0723335141📞
E-mail: dana.strugariu@gmail.com📧
Nume: Embryo projects
Numărul național de înregistrare: RO 30291009
Adresa poștală: Strada Chitilei, Nr. 176
Cod poștal: 012403
Telefon: +40 0742048687📞
E-mail: mhancu@embryo-projects.com📧 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 19
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Sursa: OJS 2022/S 089-244300 (2022-05-03)
Anunt de atribuire (2022-05-09) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 179791.40 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-05-09 📅
Data publicării: 2022-05-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 093-256192
Număr JO-S: 93
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-04-07 📅
Adresă internet: www.darsresearch.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 179791.40 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 093-256192 (2022-05-09)
Anunt de atribuire (2022-05-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 48428.66 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-05-31 📅
Data publicării: 2022-06-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 107-301144
Număr JO-S: 107
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-05-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 48428.66 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 107-301144 (2022-05-31)
Anunt de atribuire (2023-01-13) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 111231.01 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-01-13 📅
Data publicării: 2023-01-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 013-035471
Număr JO-S: 13
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-10-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 111231.01 RON 💰
439408.25 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-07-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 161 000 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-29 📅
Valoarea totală a achiziției: 8 549 316 RON 💰
440977.67 RON 💰
Referință Informații suplimentare
3.Propunerea de acord - cadru si propunerea de contract subsecvent va trebui sa aiba mentiunea “Am citit si suntem de acord fara rezerve cu termenii si conditiile contractuale prevazute în Sectiunea “draft Acord-cadru" si "draft Contract subsecvent ” din documentatia de atribuire si consimtim ca, în cazul în care oferta noastra este stabilita ca fiind câstigatoare sa semnam Acordul cadu si contractele subsecvente publica în conformitate cu prevederile din documentatia de atribuire”. Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificari cu privire la continutul documentatiei de atribuire si implicit si cu privire la clauzele contractuale obligatorii (ce sunt parte a documentatiei de atribuire).
3.Propunerea de acord - cadru si propunerea de contract subsecvent va trebui sa aiba mentiunea “Am citit si suntem de acord fara rezerve cu termenii si conditiile contractuale prevazute în Sectiunea “draft Acord-cadru" si "draft Contract subsecvent ” din documentatia de atribuire si consimtim ca, în cazul în care oferta noastra este stabilita ca fiind câstigatoare sa semnam Acordul cadu si contractele subsecvente publica în conformitate cu prevederile din documentatia de atribuire”. Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificari cu privire la continutul documentatiei de atribuire si implicit si cu privire la clauzele contractuale obligatorii (ce sunt parte a documentatiei de atribuire).
6. Eventualele răspunsuri la clarificări se vor atașa la anunțul de participare . Aceste răspunsuri vor face parte din documentația de atribuire și este obligatoriu ca la elaborarea ofertei să fie avute în vedere.
Sursa: OJS 2023/S 013-035471 (2023-01-13)
Anunt de atribuire (2023-07-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 111231.01 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-07-31 📅
Data publicării: 2023-08-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 149-471472
Număr JO-S: 149
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 541322.08 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-07-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 160407.80 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-04-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 542419.32 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 149-471472 (2023-07-31)