Serviciile supuse achiziției sunt necesare extinderii Subsistemului de Măsurare Inteligent (SMI1) implementat de către S.C. Delgaz Grid S.A. asa cum rezulta din caietul de sarcini si anexele sale. Prin activitatea de planificare si dezvoltare a sistemului actual, consumatorii beneficiază de creşterea serviciilor prestate prin: identificarea şi remedierea în timp util a defecţiunilor; reducerea timpilor alocaţi identificării locurilor unde există căderi de tensiune cu impact direct asupra calităţii serviciului prestat; citirea de la distanţa a contoarelor şi facturarea cu o mai mare acurateţe; precizie la citirea contorului; corectitudine la înregistrarea consumului; securitate în transmiterea datelor privind consumul; eliminarea estimărilor de consum energie electrică; monitorizare şi intervenţie rapidă în cazul eventualelor defecţiuni tehnice; clientul va avea o imagine mai clară asupra consumului real în tot acest timp. Imbunatatirea calitatii energiei electrice livrate consumatorilor si incadrarea in parametrii de calitate (nivel de tensiune, numar si durata distributie, aprobat cu Ordinul 28/2007 al ANRE. Clarificarile sau informatiile suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire vor fi transmise cu 20 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor, iar raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, in conformitate cu art. 173 din Legea 99/2016.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-04-21.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-03-13.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-03-13) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de instalare a echipamentului electric
Număr de referință: RO10976687/5009/ 2021
Scurtă descriere:
Serviciile supuse achiziției sunt necesare extinderii Subsistemului de Măsurare Inteligent (SMI1) implementat de către S.C. Delgaz Grid S.A. asa cum rezulta din caietul de sarcini si anexele sale.
Prin activitatea de planificare si dezvoltare a sistemului actual, consumatorii beneficiază de creşterea serviciilor prestate prin: identificarea şi remedierea în timp util a defecţiunilor; reducerea timpilor alocaţi identificării locurilor unde există căderi de tensiune cu impact direct asupra calităţii serviciului prestat; citirea de la distanţa a contoarelor şi facturarea cu o mai mare acurateţe; precizie la citirea contorului; corectitudine la înregistrarea consumului; securitate în transmiterea datelor privind consumul; eliminarea estimărilor de consum energie electrică; monitorizare şi intervenţie rapidă în cazul eventualelor defecţiuni tehnice; clientul va avea o imagine mai clară asupra consumului real în tot acest timp. Imbunatatirea calitatii energiei electrice livrate consumatorilor si incadrarea in parametrii de calitate (nivel de tensiune, numar si durata distributie, aprobat cu Ordinul 28/2007 al ANRE.
Clarificarile sau informatiile suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire vor fi transmise cu 20 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor, iar raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, in conformitate cu art. 173 din Legea 99/2016.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de instalare a echipamentului electric📦
Cod CPV suplimentar: Instalaţii de joasă tensiune📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Mureş
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2021-03-13 📅
Termen-limită de depunere: 2021-04-21 📅
Data publicării: 2021-03-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 054-135045
Număr JO-S: 54
Informații suplimentare
Comisia de evaluare.
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Serviciile supuse achiziției sunt necesare extinderii Subsistemului de Măsurare Inteligent (SMI1) implementat de către S.C. Delgaz Grid S.A. asa cum rezulta din caietul de sarcini si anexele sale.
Prin activitatea de planificare si dezvoltare a sistemului actual, consumatorii beneficiază de creşterea serviciilor prestate prin: identificarea şi remedierea în timp util a defecţiunilor; reducerea timpilor alocaţi identificării locurilor unde există căderi de tensiune cu impact direct asupra calităţii serviciului prestat; citirea de la distanţa a contoarelor şi facturarea cu o mai mare acurateţe; precizie la citirea contorului; corectitudine la înregistrarea consumului; securitate în transmiterea datelor privind consumul; eliminarea estimărilor de consum energie electrică; monitorizare şi intervenţie rapidă în cazul eventualelor defecţiuni tehnice; clientul va avea o imagine mai clară asupra consumului real în tot acest timp. Imbunatatirea calitatii energiei electrice livrate consumatorilor si incadrarea in parametrii de calitate (nivel de tensiune, numar si durata distributie, aprobat cu Ordinul 28/2007 al ANRE.
Prin activitatea de planificare si dezvoltare a sistemului actual, consumatorii beneficiază de creşterea serviciilor prestate prin: identificarea şi remedierea în timp util a defecţiunilor; reducerea timpilor alocaţi identificării locurilor unde există căderi de tensiune cu impact direct asupra calităţii serviciului prestat; citirea de la distanţa a contoarelor şi facturarea cu o mai mare acurateţe; precizie la citirea contorului; corectitudine la înregistrarea consumului; securitate în transmiterea datelor privind consumul; eliminarea estimărilor de consum energie electrică; monitorizare şi intervenţie rapidă în cazul eventualelor defecţiuni tehnice; clientul va avea o imagine mai clară asupra consumului real în tot acest timp. Imbunatatirea calitatii energiei electrice livrate consumatorilor si incadrarea in parametrii de calitate (nivel de tensiune, numar si durata distributie, aprobat cu Ordinul 28/2007 al ANRE.
Clarificarile sau informatiile suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire vor fi transmise cu 20 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor, iar raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, in conformitate cu art. 173 din Legea 99/2016.
Clarificarile sau informatiile suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire vor fi transmise cu 20 de zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor, iar raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, in conformitate cu art. 173 din Legea 99/2016.
Valoarea totală estimată: 9612997.5 RON 💰
Scurtă descriere:
Cantitatea minima a celui mai mare contract subsecvent: 57 473 bucati.
Cantitatea maxima a celui mai mare contract subsecvent: 76 643 bucati.
Cantitatea minima a acordului-cadru: 143 300 bucati.
Cantitatea maxima a acordului-cadru: 204 715 bucati.
Valoarea minima a celui mai mare contract subsecvent: 2 776 861,50 RON fara TVA.
Valoarea maxima a celui mai mare contract subsecvent: 3 544 100,00 RON fara TVA.
Valoarea minima a acordului-cadru: 6 728 872,50 RON fara TVA.
Valoarea maxima a acordului-cadru: 9 612 997,50 RON fara TVA.
Durata: 24 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Raza de activitate a Delgaz Grid S.A. (judete: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui).
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta nr. 1. Ofertantul, asociații, terții susținători si subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 177, 178, 180 din Legea nr. 99/2016.
Modalitate de indeplinire: se va completa DUAE în conformitate cu art. 202 alin. (1) din Legea 99/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, de catre ofertantii clasati pe primele 3 (trei) locuri dupa aplicarea criteriului de atribuire.
Aceste documente pot fi:
— certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), inclusiv pentru sediile secundare/punctele de lucru asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC. Certificatele trebuie să fie valabile la data prezentarii acestora;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

— cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv. Cazierele trebuie să fie valabile la data prezentarii acestora;

— după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale;
— alte documente edificatoare, după caz.
In cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/asociatii/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 177, 178, 180, entitatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.

Cerinta nr. 2. Operatorii economici nu trebuie sa se afle in situatiile prevazute la art. 73 (evitarea conflictului de interese) din Legea nr. 99/2016. Acest formular se va depune de catre operatorii economici, asociatii, terții susținători și subcontractanții impreuna cu formularul DUAE.

Pentru aceasta, toti operatorii economici vor completa si depune „Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale – Formular 3”.
Persoanele ce detin functii de decizie in cadrul entitatii contractante definite conform art. 76 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 sunt:
— Ferenc Csulak, director general;
— Anca Liana Evoiu, director general adjunct;
— Mihaela Loredana Cazacu, director general adjunct;
— Petre Stoian, director general adjunct.
Persoane care aproba/semneaza documente emise in legatura cu prezenta procedura de achizitie sunt:
— Maria Fisca, sef Birou retea 1;
— Cornelia Chanaa-Buna, responsabil de categorie globala;
— Angela Vasile, expert consilier juridic;
— Codruța Schwartz, director Departament achizitii retea;
— Flavius Marcus, director Divizie achizitii si logistica;
— Alin Urcan, specialist consilier juridic;
— Oana Butilca, analist suport achizitii;
— Ungur Ioan Danut, sef Birou masura electricitate;
— Balauta Sorin, expert tehnologia sistemelor de măsurare EE si GN;
— Manea Florin Marius, sef Serviciul management masura.
Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinator/subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv în care se va materializa sustinerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau acordul de asociere, dupa caz.
Ofertantii, terții susținători si subcontractanții ce depun oferta trebuie sa dovedească o forma de înregistrare in condițiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasă ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru, in conformitate cu art. 186 din Legea nr. 99/ 2016.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Ofertantii, terții susținători si subcontractanții ce depun oferta trebuie sa dovedească o forma de înregistrare in condițiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasă ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru, in conformitate cu art. 186 din Legea nr. 99/ 2016.
— Pentru persoanele juridice romane: se solicita certificatul constatator emis de Registrul Comertului de pe langa tribunalul teritorial din care sa rezulte domeniul de activitate principal/secundar, codurile CAEN aferente acestora;
— Pentru persoanele juridice straine: se solicita documentele care dovedesc o forma de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident si certificatul de rezidenta fiscala valabil pe perioada anului calendaristic in curs.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
— Pentru persoanele juridice straine: se solicita documentele care dovedesc o forma de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident si certificatul de rezidenta fiscala valabil pe perioada anului calendaristic in curs.
Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau în cazul operatorilor economici persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea entității contractante, de catre ofertantii clasati pe primele 3 (trei) locuri, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile [conf. art. 205 alin. (2) din Legea 99/2016].

In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din acordul-cadru pe care o vor realiza.

Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anuala. Operatorul economic va furniza informatii privind media cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani. Valoarea medie a cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani (2017; 2018; 2019) trebuie sa fie de minimum: 1 060 000,00 RON. Cursul mediu de referinta la care se face echivalenta leu/alta valuta stabilit de BNR aferent fiecarui an.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
In vederea indeplinirii cerintei, ofertantul/ofertantul asociat/tertul sustinator va completa DUAE – partea IV „Criteriile de selectie” – sectiunea B „Capacitatea economica si financiara”, conform Notificarii nr. 240/2016 referitoare la ghidul de utilizare DUAE si a notificarilor ANAP privind DUAE integrat. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, de catre operatorii economici clasati pe primele trei locuri, in urma aplicarii criteriului de atribuire si a caror oferta a fost declarata admisibila, avand in vedere ca se doreste incheierea unui acord-cadru cu un numar de maximum trei operatori economici – conf. art. 205 alin. (2) din Legea 99/2016. Documentele care pot fi depuse pentru sustinerea cifrei de afaceri – conf. art. 190 alin. (1) din Legea 99/2016:

(a) declaraţii sau extrase bancare corespunzătoare;
(b) prezentarea situaţiilor financiare sau a extraselor din situaţiile financiare, în cazul în care publicarea situaţiilor financiare este prevăzută de legislaţia ţării în care este stabilit operatorul economic;
(c) o declaraţie privind cifra totală de afaceri a operatorului economic, pentru cel mult ultimele trei exerciţii financiare disponibile, în funcţie de data înfiinţării sau începerii activităţii operatorului economic, în măsura în care informaţiile privind cifrele de afaceri sunt disponibile.

Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, atunci capacitatea economica si financiara se demonstreaza prin cumularea resurselor tuturor membrilor grupului. In cazul in care ofertantul isi demonstreaza capacitatea economica si financiara invocand sustinerea unui/unor tert/terti, odata cu depunerea DUAE, ofertantul va prezenta angajamentul tertului/tertilor sustinator/i (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestuia de catre tert/tertii sustinator/i, din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora). La data depunerii ofertei, tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor prezenta DUAE, conform art. 202 alin. (2) din Legea 99/2016, completand sectiunile aferente cerintelor pentru care tertul/tertii sustinator/sustinatori asigura sustinerea capacitatii economice si financiare si sectiunile relevante astfel incat sa reiasa ca tertul/tertii nu se afla in situatiile care determina excluderea din procedura, conform prevederilor art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt solicitate doar ofertantilor clasati pe primele trei locuri in urma aplicarii criteriului de atribuire si a caror oferta a fost declarata admisibila, avand in vedere ca se doreste incheierea unui acord-cadru cu un numar de maximum trei operatori economici – conf. art. 205 alin. (2) din Legea 99/2016.

Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractare. Informatii privind subcontractantii (daca este cazul) – conf. art. 192 lit. k) din Legea 99/2016: in cazul in care ofertantul/asocierea apeleaza la subcontractanti, se solicita completarea DUAE, in conformitate cu Notificarea nr. 240/2016 si notificarile ANAP privind DUAE integrat.

1. Entitatea contractantă solicită ofertantului să precizeze în ofertă partea/părtile din contract pe care urmează să le subcontracteze; procentul de subcontractare si datele de identificare ale subcontractantilor propusi (conf art. 68 din Legea 99/2016);

2. Entitatea contractantă va verifica inexistenta unei situatii de excludere prevăzute la art. 177, 178 si 180 în legătură cu subcontractantii propusi [conf. art. 183 alin. (1) din Legea 99/2016];
3. În cazul în care este identificată o situatie de excludere, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozitiilor art. 184 din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă va solicita ofertantului o singură dată să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că se află în această situatie [conf. art. 183 alin. (2) din Legea 99/2016];

4. Entitatea contractantă nu stabileste cerinte de participare pentru subcontractantii propusi de ofertant în ofertă sau solicitarea de participare, dar ia în considerare capacitatea tehnică si profesională a subcontractantilor propusi pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens [conf. art. 185 alin. (4) din Legea 99/2016];

5. În cazul în care operatorul economic intentionează să subcontracteze o parte/părti din contract, DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti.
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat. Experienta similara – conf. art. 192 lit. b) din Legea 99/2016. Prin experienta similara se intelege experienta similara de o complexitate comparabila cu obiectul prezentei achizitii. Ofertantii vor face dovada ca au prestat servicii similare cu cele solicitate prin caietul de sarcini nr. 7002/2.2.2021 si prin specificatiile tehnice [ST002_Specificatie tehnica pentru bloc de masura si protectie monofazat (BMPM), ST003_Specificatie tehnica pentru bloc de masura si protectie trifazat (BMPT), ST004_Specificatie tehnica pentru firida de distributie, cotorizare si protectie, ST040_A2_Specificatie tehnica pentru cleme sir pentru conductor, ST064_Specificatie tehnica pentru cleme circuite secundare, ST070_Specificatie tehnica pentru sisteme de inchidere echipamente, ST161_A4_Specificatie tehnica pentru cabluri de joasa tensiune, ST185_A2_Specificatie tehnica pentru cutie de masurare, ST299_A3_Specificatie tehnica contoare de energie electrica pentru sistemul „Smart metering -PLC”, ST302_Specificatie tehnica pentru intrerupatoare automate de joasa tensiune pentru protectia la suprasarcina si la scurt-circuit, ST319_A1_Specificatie tehnica contoare de energie electrică inteligente ce utilizeaza protocol G3-PLC, ST319_A1_Specificatie tehnica concentratoare de date pentru SMI ce utilizeaza protocolul G3-PLC], respectiv servicii de inlocuire contoare, prin prezentarea unei liste cu servicii similare prestate în ultimii trei ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati, la nivelul unui sau mai multor contracte, pana la data-limita de depunere a ofertelor, in valoare cumulata de minimum: 700 000,00 RON, fara TVA. Prestarile de servicii similare efectuate în mod corespunzator înseamna servicii prestate de ofertanti si receptionate de beneficiarul acestora, în conformitate cu obligatiile asumate de ofertant prin contract. Nu vor fi luate in considerare prestari de servicii similare, cu mai mult de trei ani, anteriori datei-limita de depunere a ofertelor. Perioada de referinta – respectiv ultimii 3 (trei) ani – va fi calculata în sens invers pornind de la data-limita de depunere a ofertelor comunicata în anuntul de participare (publicat la initierea procedurii) ca fiind termenul-limita de depunere a ofertelor. Daca, din diverse motive se decaleaza termenul de depunere a ofertelor, atunci se va extinde corespunzator (cu zilele de decalare) si perioada aferentă experientei similare. Prestarea serviciilor se confirma prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul beneficiar. Se va lua in considerare valoarea contractului efectiv prestata si confirmata prin depunerea de documente justificative.

Nota: pentru calculul valorii contractelor în alta valuta, se va lua in considerare cursul leu/alta valuta mediu anual practicat de BNR pentru anul respectiv.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE, in conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016 si notificarile ANAP privind DUAE integrat, de catre subcontractantii participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Se solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu depunerea DUAE, sa prezinte si acordul de subcontractare – din care sa rezulte: partea/părțile din contract pe care urmează sa le subcontracteze; procentul de subcontractare; datele de identificare ale subcontractanților propuși, daca aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei [conf. art. 68 alin. (1) din Legea 99/2016]. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE (inclusiv informatii si documente relevante referitoare la capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor propusi, cu privire la partea/partile din contract pe care acestia urmeaza sa le indeplineasca efectiv) urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea entitatii contractante, de catre operatorii economici clasati pe primele trei locuri, in urma aplicarii criteriului de atribuire si a caror oferta a fost declarata admisibila, avand in vedere ca se doreste incheierea unui acord-cadru cu un numar de maximum trei operatori economici – conf. art. 205 alin. (2) din Legea 99/2016.

Informatii privind experienta similara se vor completa si in DUAE – partea IV „Criteriile de selectie” – sectiunea C „Capacitatea tehnica si profesionala”, conform Notificarii nr. 240/2016 referitoare la ghidul de utilizare DUAE, unde se vor preciza informatii referitoare la: obiectul contractului, numarul si data contractelor invocate ca experienta similara, valoarea contractelor, data de inceput si data de sfarsit, beneficiarul serviciilor, data si numarul documentului de receptie, precum si ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, de catre operatorii economici clasati pe primele trei locuri, in urma aplicarii criteriului de atribuire si a caror oferta a fost declarata admisibila, avand in vedere ca se doreste incheierea unui acord-cadru cu un numar de maximum trei operatori economici – conf. art. 205 alin. (2) din Legea 99/2016. Ofertantul trebuie sa demonstreze ca a prestat servicii similare in cuantumul cerut. Documentele prin care operatorii economici pot indeplini cerinta privind experienta similara sunt urmatoarele, fara a se limita la, enumerarea nefiind cumulativa: copii ale unor parti relevante ale contractelor pe care le-au indeplinit; recomandari, procese-verbale de receptie, certificari de buna executie, certificate constatatoare, alte documente din care sa rezulte prestarile de servicii in cuantumul solicitat.

Nota: in cazul in care ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala invocând si sustinerea acordata de catre o alta persoana, conform art. 196 din Legea 99/2016, atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele tehnice si profesionale invocate, tinand cont de prevederile art. 57 din HG 394/2016. Persoana ce asigura sustinerea tehnica si profesionala nu trebuie sa se afle in situatia care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 177 din Legea 99/2016, art. 178 din Legea nr. 99/2016 si art. 180 din Legea nr. 99/2016.

Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Garantia de participare (GP) se va constitui conf. prev. art. 42 din HG nr. 394/2016 si va fi constituita in cuantum de: 17 700,00 RON. Garantia de participare (GP) se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii. GP trebuie să respecte prevederile art. 42 din HG 394/2016, sa fie irevocabilă, să fie constituită în suma si pt. perioada de valabilitate prevăzute în doc. de atribuire. Perioada de valabilitate a GPL trebuie sa fie de opt luni de la data-limita de depunere a ofertelor. Instrumentul de garantare sau ordinul de virament se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor in sectiunea documente de calificare. Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata GP se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a entitatii contractante, pe baza declarației acesteia cu privire la culpa persoanei garantate. În cazul viramentului bancar, plata se va realiza în contul RO11BRDE270SV27540412700 deschis la BRD Targu Mures. Nu se accepta fila cec sau depunere de numerar la caseria unitatii. Incadrarea in prev. art. 43 alin. (1) din HGR nr. 394/2016 da dreptul entitatii contractante de a retine GP. GP va fi încărcata în SEAP, semnata cu semnătură electronică, până la data-limită de depunere a ofertelor impreuna cu DUAE in sectiunea „Documente de calificare”.

Conform art. 138 alin. (3) din HG 394/2016 si in condiţiile art. 228 alin. (4) din lege, comisia de evaluare solicită clarificări, în termen de o zi lucrătoare de la data-limită de depunere a ofertelor, privind eventualele neconcordanţe referitoare la îndeplinirea condiţiilor de formă a GP, precum şi la cuantumul sau valabilitatea acesteia, acordând ofertantului un termen de trei zile pt. a răspunde la solicitari.

Operatorul economic are obligatia de a constitui o […] detalii pe www.e-licitatie.ro
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66 din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016.
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-12-21 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-04-21 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Informații suplimentare: Comisia de evaluare.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică
Criteriul de calitate (pondere): 5
Preț (pondere): 95
Se va încheia un acord-cadru cu maximum trei operatori economici, pentru: „Servicii de instalare contoare inteligente si echipamente pentru sistemul SMART-PLC”, cu o durata de 24 de luni calendaristice, cu operatorii economici care indeplinesc cerintele de calificare si cerintele din caietul de sarcini/specificatia tehnica si anexele acestuia.

Daca doi sau mai multi ofertanti vor obtine acelasi punctaj, se va solicita ofertantilor transmiterea unei noi oferte, în vederea departajarii ofertelor, iar AC-ul va fi atribuit conform criteriului de atribuire din documentantia de atribuire. Contractele subsecvente de prestare „Servicii de instalare contoare inteligente si echipamente pentru sistemul SMART-PLC” se vor incheia prin reluarea competitiei in SEAP intre semnatarii acordului-cadru.

Documentul DUAE va fi completat in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant (ofertant individual, asociat, subcontractant, tert sustinator). Un operator economic care participa pe cont propriu si care nu se bazeaza pe capacitatile altor entitati pentru a indeplini criteriile de selectie, trebuie sa completeze un singur DUAE. Un operator economic care participa pe cont propriu, dar se bazeaza pe capacitatile uneia sau mai multor entitati trebuie sa se asigure ca entitatea contractanta primeste propriul sau DUAE impreuna cu un DUAE separat care cuprinde informatiile relevante pentru fiecare dintre entitatile pe care se bazeaza.

Informatii privind asociatii (daca este cazul) – conf. art. 199 din Legea 99/2016: in cazul in care un grup de operatori economici se asociaza pentru a depune o oferta comuna, acestia trebuie sa indeplineasca individual cerintele privind eligibilitatea si inregistrarea si prin cumul, cerintele privind capacitatea tehnica si/sau profesionala, precum si cele privind situatia economica si financiara. Toate cerintele care nu se refera la capacitatea tehnica si/sau profesionala si capacitatea economica si financiara trebuie indeplinite individual de catre fiecare asociat. Asocierea poate beneficia de sustinerea unui tert in ceea ce priveste indeplinirea criteriilor referitoare la situatia economica si financiara si/sau la capacitatea tehnica si profesionala. Ofertantul, in cazul in care este format dintr-o asociatie la care participa mai multi operatori economici, va semna o declaratie prin care se obliga ca in cazul in care oferta sa este declarata castigatoare va legaliza asocierea, iar contractul de asociere legalizat va fi prezentat entitatii contractante, inainte de data semnarii acordului-cadru.

Modalitatea de indeplinire: se va completa DUAE conform Notificarii nr. 240/2016 referitoare la ghidul de utilizare DUAE. Se solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu depunerea DUAE, sa prezinte si acordul de asociere. Documentele justificative care probeaza informatiile completate si asumate prin DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, de catre operatorii economici clasati pe primele trei locuri, in urma aplicariicriteriului de atribuire si a caror oferta a fost declarata admisibila, avand in vedere ca se doreste incheierea unui acord-cadru cu un numar de maximum trei operatori economici – conf. art. 205 alin. (2) din Legea 99/2016.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Departamentul juridic din cadrul Delgaz Grid S.A.
Adresa poștală: Bulevardul Pandurilor nr. 42, etaj IV
Orașul poștal: Târgu Mureș
Cod poștal: 540554
Telefon: +40 365403769📞
E-mail: angela.vasile@delgaz-grid.ro📧
Adresă internet: www.delgaz-grid.ro🌏
Sursa: OJS 2021/S 054-135045 (2021-03-13)
Informaţii suplimentare (2021-04-15) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2021-04-15 📅
Termen-limită de depunere: 2021-04-28 📅
Data publicării: 2021-04-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 076-195701
Se referă la anunț: 2021/S 054-135045
Număr JO-S: 76
Informații suplimentare
Se completeaza lista persoanelor care aproba/semneaza documente emise in legatura cu prezenta procedura de achizitie prevazute in sectiunea III.1.1) „Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale”, Cerinta nr. 2 „Informații referitoare la conflictul de interese”, din anuntul de participare, cu urmatoarele persoane, în conformitate cu art. 132 din HG nr. 394/2016:
1. Gabriela Pasarica – sef Birou retea 2;
2. Irina Calin – responsabil categorie globala;
3. Alexandra Cartu – analist suport achizitii.
Celelalte precizari/solicitari din cadrul sectiunii III.1.1) „Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale”, raman
neschimbate si se vor aplica corespunzator.

Sursa: OJS 2021/S 076-195701 (2021-04-15)
Informaţii suplimentare (2021-04-19) Referință Date
Data trimiterii: 2021-04-19 📅
Termen-limită de depunere: 2021-05-05 📅
Data publicării: 2021-04-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 079-204485
Număr JO-S: 79
Sursa: OJS 2021/S 079-204485 (2021-04-19)
Anunt de atribuire (2021-09-17) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Serviciile supuse achiziției sunt necesare extinderii Subsistemului de Măsurare Inteligent (SMI1) implementat de către S.C DELGAZ GRID S.A asa cum rezulta din caietul de sarcini si anexele sale.
Prin activitatea de planificare si dezvoltare a sistemului actual, consumatorii beneficiază de creşterea serviciilor prestate prin: identificarea şi remedierea în timp util a defecţiunilor; reducerea timpilor alocaţi identificării locurilor unde există căderi de tensiune cu impact direct asupra calităţii serviciului prestat; citirea de la distanţa a contoarelor şi facturarea cu o mai mare acurateţe; precizie la citirea contorului; corectitudine la înregistrarea consumului; securitate în transmiterea datelor privind consumul; eliminarea estimărilor de consum energie electrică; monitorizare şi intervenţie rapidă în cazul eventualelor defecţiuni tehnice; clientul va avea o imagine mai clară asupra consumului real în tot acest timp. Imbunatatirea calitatii energiei electrice livrate consumatorilor si incadrarea in parametrii de calitate (nivel de tensiune, numar si durata distributie, aprobat cu Ordinul 28/2007 al ANRE);
Clarificarile sau informatiile suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire vor fi transmise cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, iar raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor in conformitate cu art. 173 din Legea 99/ 2016.

Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Delgaz grid s.a.
Adresa poștală: Strada: Pandurilor, nr. 42
Orașul poștal: Targu Mures
Referință Date
Data trimiterii: 2021-09-17 📅
Data publicării: 2021-09-22 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 184-480089
Număr JO-S: 184
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Serviciile supuse achiziției sunt necesare extinderii Subsistemului de Măsurare Inteligent (SMI1) implementat de către S.C DELGAZ GRID S.A asa cum rezulta din caietul de sarcini si anexele sale.
Prin activitatea de planificare si dezvoltare a sistemului actual, consumatorii beneficiază de creşterea serviciilor prestate prin: identificarea şi remedierea în timp util a defecţiunilor; reducerea timpilor alocaţi identificării locurilor unde există căderi de tensiune cu impact direct asupra calităţii serviciului prestat; citirea de la distanţa a contoarelor şi facturarea cu o mai mare acurateţe; precizie la citirea contorului; corectitudine la înregistrarea consumului; securitate în transmiterea datelor privind consumul; eliminarea estimărilor de consum energie electrică; monitorizare şi intervenţie rapidă în cazul eventualelor defecţiuni tehnice; clientul va avea o imagine mai clară asupra consumului real în tot acest timp. Imbunatatirea calitatii energiei electrice livrate consumatorilor si incadrarea in parametrii de calitate (nivel de tensiune, numar si durata distributie, aprobat cu Ordinul 28/2007 al ANRE);
Prin activitatea de planificare si dezvoltare a sistemului actual, consumatorii beneficiază de creşterea serviciilor prestate prin: identificarea şi remedierea în timp util a defecţiunilor; reducerea timpilor alocaţi identificării locurilor unde există căderi de tensiune cu impact direct asupra calităţii serviciului prestat; citirea de la distanţa a contoarelor şi facturarea cu o mai mare acurateţe; precizie la citirea contorului; corectitudine la înregistrarea consumului; securitate în transmiterea datelor privind consumul; eliminarea estimărilor de consum energie electrică; monitorizare şi intervenţie rapidă în cazul eventualelor defecţiuni tehnice; clientul va avea o imagine mai clară asupra consumului real în tot acest timp. Imbunatatirea calitatii energiei electrice livrate consumatorilor si incadrarea in parametrii de calitate (nivel de tensiune, numar si durata distributie, aprobat cu Ordinul 28/2007 al ANRE);
Clarificarile sau informatiile suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire vor fi transmise cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, iar raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor in conformitate cu art. 173 din Legea 99/ 2016.
Clarificarile sau informatiile suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire vor fi transmise cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, iar raspunsul entitatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor in conformitate cu art. 173 din Legea 99/ 2016.
Cantitatea minima a celui mai mare contract subsecvent: 57,473 bucati;
Cantitatea maxima a celui mai mare contract subsecvent: 76,643 bucati;
Cantitatea minima a acordului cadru: 143,300 bucati;
Cantitatea maxima a acordului cadru: 204,715 bucati;
Valoarea minima a celui mai mare contract subsecvent: 2.776.861,50 lei fara TVA;
Valoarea maxima a celui mai mare contract subsecvent: 3.544.100,00 lei fara TVA;
Valoarea minima a acordului cadru: 6.728.872,50 lei fara TVA;
Valoarea maxima a acordului cadru: 9.612.997,50 lei fara TVA.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Raza de activitate a Delgaz Grid SA (Judete: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui)
Procedura Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-09-15 📅
Nume: Andrem strategy
Numărul național de înregistrare: RO33167545
Adresa poștală: Strada Tineretului, Nr. 45, Sector: 4
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 040349
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 728878704📞
E-mail: dorina.nan@servelectro.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.andrem-strategy.ro🌏
Nume: Adrem invest
Numărul național de înregistrare: RO 3020924
Adresa poștală: Strada Alexandrina, Nr. 20-22
Cod poștal: 014206
Telefon: +40 212335920/21📞
E-mail: angelica.panduru@adrem.ro📧
Adresă internet: www.adrem.ro🌏 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Departamentul Juridic din cadrul DELGAZ GRID S.A.
Adresa poștală: Bulevardul Pandurilor nr.42, Etaj IV
Orașul poștal: Targu Mures
Sursa: OJS 2021/S 184-480089 (2021-09-17)
Anunt de atribuire (2022-04-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 3598847.20 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-08 📅
Data publicării: 2022-04-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 073-196877
Număr JO-S: 73
Procedura Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de garantie ofertat
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-03-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 3598847.20 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 073-196877 (2022-04-08)
Anunt de atribuire (2022-09-01) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4384213.09 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-09-01 📅
Data publicării: 2022-09-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 171-485853
Număr JO-S: 171
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 4384213.09 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 171-485853 (2022-09-01)
Anunt de atribuire (2023-04-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 7490406.29 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-04-26 📅
Data publicării: 2023-04-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 084-256085
Număr JO-S: 84
Informații suplimentare
Se va încheia un acord cadru cu maxim 3 operatori economici, pentru: ,,Servicii de instalare contoare inteligente si echipamente pentru sistemul SMART -PLC” , cu o durata de 24 de luni calendaristice, cu operatorii economici care indeplinesc cerintele de calificare si cerintele din caietul de sarcini/specificatia tehnica si anexele acestuia.
Daca doi sau mai multi ofertanti vor obtine acelasi punctaj, se va solicita ofertantilor transmiterea unei noi oferte, în vederea departajarii ofertelor, iar AC-ul va fi atribuit conform criteriului de atribuire din documentantia de atribuire. Contractele subsecvente de prestare Servicii de instalare contoare inteligente si echipamente pentru sistemul SMART -PLC, se vor incheia prin reluarea competitiei in SEAP intre semnatarii acordului cadru.
Documentul DUAE va fi completat in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant (ofertant individual, asociat, subcontractant, tert sustinator). Un operator economic care participa pe cont propriu si care nu se bazeaza pe capacitatile altor entitati pentru a indeplini criteriile de selectie, trebuie sa completeze un singur DUAE. Un operator economic care participa pe cont propriu, dar se bazeaza pe capacitatile uneia sau mai multor entitati trebuie sa se asigure ca entitatea contractanta primeste propriul sau DUAE impreuna cu un DUAE separat care cuprinde informatiile relevante pentru fiecare dintre entitatile pe care se bazeaza.
Informatii privind asociatii (daca este cazul) – conf art. 199 din Legea 99/2016:
In cazul in care un grup de operatori economici se asociaza pentru a depune o oferta comuna, acestia trebuie sa indeplineasca individual cerintele privind eligibilitatea si inregistrarea si, prin cumul, cerintele privind capacitatea tehnica si/sau profesionala, precum si cele privind situatia economica si financiara. Toate cerintele care nu se refera la capacitatea tehnica si/sau profesionala, si capacitatea economica si financiara, trebuie indeplinite individual de catre fiecare asociat. Asocierea, poate beneficia de sustinerea unui tert in ceea ce priveste indeplinirea criteriilor referitoare la situatia economica si financiara si/sau la capacitatea tehnica si profesionala. Ofertantul, in cazul in care este format dintr-o asociatie la care participa mai multi operatori economici, va semna o declaratie prin care se obliga ca in cazul in care oferta sa este declarata castigatoare va legaliza asocierea, iar contractul de asociere legalizat va fi prezentat entitatii contractante, inainte de data semnarii acordului cadru.
Modalitatea de indeplinire:
Se va completa DUAE conform Notificarii nr. 240/2016 referitoare la Ghidul de utilizare DUAE. Se solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu depunerea DUAE, sa prezinte si Acordul de asociere. Documentele justificative care probeaza informatiile completate si asumate prin DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, operatorilor economici clasati pe primele 3 locuri, in urma aplicariicriteriului de atribuire, si a caror oferta a fost declarata admisibila, avand in vedere ca se doreste incheierea unui acord cadru cu un numar de maxim 3 operatori economici– conf art. 205 alin. (2) din Legea 99/2016.

Data încheierii contractului: 2023-04-26 📅
Adresa poștală: Strada EMANOIL PORUMBARU , Nr. 93-95, Sector: 1
Valoarea totală a achiziției: 7490406.29 RON 💰
Referință