Servicii montare blocuri de măsură și protecție și servicii de realizare branșamente cu materialele conexe incluse, la nivelul județelor Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Prahova și Dâmbovița – etapa 2021-2023
Obiectul achiziţiei de prestare a serviciilor consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
─ racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
─ respectarea Ordinului nr. 160/3.9.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 59/2013;
─ Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2 500 metri si clienti casnici.
Demararea achiziției la nivelul celor 18 judete în vederea incheierii acordurilor-cadru are ca drept scop achizitionarea de servicii montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse, la nivelul judetelor Cluj, Bihor, Satu-Mare, Maramures, Salaj, Bistrita-Nasaud, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Braila, Buzau, Vrancea, Galati, Prahova și Dambovita, pentru o perioadă de trei ani (2021-2023), in conformitate cu obligatiile asumate prin prezentul acord-cadru si conform specificatiilor caietului de sarcini.
Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 24. Termenul-limita la care entitatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificare/informatii suplimentare este a 12-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor, prevazuta in anuntul de participare publicat in SEAP.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-05-31.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-04-23.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu:
“Servicii montare blocuri de măsură și protecție și servicii de realizare branșamente cu materialele conexe incluse, la nivelul județelor Cluj, Bihor, Satu...”
Titlu
Servicii montare blocuri de măsură și protecție și servicii de realizare branșamente cu materialele conexe incluse, la nivelul județelor Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Prahova și Dâmbovița – etapa 2021-2023
14476722/2021 servicii montare BPM si realizare bransamente
Obiectul achiziţiei de prestare a serviciilor consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
─ racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
─ respectarea Ordinului nr. 160/3.9.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 59/2013;
─ Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2 500 metri si clienti casnici.
Demararea achiziției la nivelul celor 18 judete în vederea incheierii acordurilor-cadru are ca drept scop achizitionarea de servicii montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse, la nivelul judetelor Cluj, Bihor, Satu-Mare, Maramures, Salaj, Bistrita-Nasaud, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Braila, Buzau, Vrancea, Galati, Prahova și Dambovita, pentru o perioadă de trei ani (2021-2023), in conformitate cu obligatiile asumate prin prezentul acord-cadru si conform specificatiilor caietului de sarcini.
Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 24. Termenul-limita la care entitatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificare/informatii suplimentare este a 12-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor, prevazuta in anuntul de participare publicat in SEAP.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: RON 448 168 309 💰
Informații despre loturi
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 18
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 18
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim1.875.974 RON si maxim 14.681.327 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 785, maxim 4.704
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 70, maxim 703
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 RON.
Arată mai mult Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire):
“─ Durata garanției, pentru serviciile de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente este de minim 5 ani de la data...”
Criteriul de calitate (denumire)
─ Durata garanției, pentru serviciile de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente este de minim 5 ani de la data receptiei serviciului de montare BMP sau realizare a bransamentului, impreuna cu produsele si materialele folosite de la data receptiei serviciului. ─ Oferta cu durata garanției serviciile de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente cu materialele conexe incluse, mai mică decât 5 ani va fi declarată neconformă. ─ Durata de garanție ofertata este de maxim 10 de ani. Pentru o durată de garanție minimă de 5 ani se acordă 0 puncte. Pentru o durată a garanției de 10 ani se acordă punctajul maxim de 20 puncte. Duratele de garanție mai mari decât 10 ani nu sunt bonificate cu mai mult de 20 puncte.
Arată mai mult
Criteriul de calitate (pondere): 20
Preț (pondere): 80
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 14 681 327 💰
Durata contractului, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziție
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Descriere
Durata: 24
2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: 16 Lot 16 – SR Galati - jud. Galati
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 16
Descriere
Locul de desfășurare: Galaţi🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Galati
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.619.988 RON si maxim 25.142.885 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 627, maxim 6.018
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 120, maxim 1.197
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 25 142 885 💰
3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 10 – SR Harghita - jud. Harghita
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 10
Descriere
Locul de desfășurare: Harghita🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Harghita
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 1.441.377 RON si maxim 8.186.770 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 384, maxim 2.183
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 53, maxim 533
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 2.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 8 186 770 💰
4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 8 – SR Brașov - jud. Brașov
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 8
Descriere
Locul de desfășurare: Braşov🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Braşov
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 6.641.184 RON si maxim 46.082.319 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.224, maxim 8.491
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 92, maxim 921
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 46 082 319 💰
5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 1 – SR Cluj- jud. Cluj
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 1
Descriere
Locul de desfășurare: Cluj🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Cluj
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 6.140.573 RON si maxim 44.971.207 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.125, maxim: 8.242
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru încheierea unui singur contract subsecvent: minim 92, maxim 916
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 RON.
Arată mai mult Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire):
“─ Durata garanției, pentru serviciile de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente este de minim 5 ani de la data...”
Criteriul de calitate (denumire)
─ Durata garanției, pentru serviciile de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente este de minim 5 ani de la data receptiei serviciului de montare BMP sau realizare a bransamentului, impreuna cu produsele si materialele folosite de la data receptiei serviciului. ─ Oferta cu durata garanției serviciile de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente cu materialele conexe incluse, mai mică decât 5 ani va fi declarată neconformă. ─ Durata de garanție solicitata este de maxim 10 de ani. Pentru o durată de garanție ofertata de minim 5 ani se acordă 0 puncte. Pentru o durată a garanției ofertata de 10 ani se acordă punctajul maxim de 20 puncte. Duratele de garanție mai mari decât 10 ani nu sunt bonificate cu mai mult de 20 puncte.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 44 971 207 💰
6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 13 – SR Braila - jud. Braila
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 13
Descriere
Locul de desfășurare: Brăila🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Braila
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 1.851.313 RON si maxim 14.649.229 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 434, maxim 3.437
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 70, maxim 704
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 14 649 229 💰
7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: 15 Lot 15 – SR Focsani - jud. Vrancea
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 15
Descriere
Locul de desfășurare: Vrancea🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Vrancea
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.059.628 RON si maxim 16.900.213 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 551, maxim 4.518
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 80, maxim 802
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 16 900 213 💰
8️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 17 – SR Ploiesti - jud. Prahova
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 17
Descriere
Locul de desfășurare: Prahova🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Prahova
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 5.137.665 RON si maxim 48.975.505 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.113, maxim 10.613
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 108, maxim 1.084
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 48 975 505 💰
9️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 6 – SR Bistrita- jud. Bistrita Nasaud
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 6
Descriere
Locul de desfășurare: Bistriţa-Năsăud🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Bistriţa-Năsăud
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.870.339,00 RON si maxim 17.711.578,00 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 723, maxim 4.462
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 76, maxim 756
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 17 711 578 💰
1️⃣0️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 2 – SR Oradea- jud. Bihor
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 2
Descriere
Locul de desfășurare: Bihor🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Bihor
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 6.395.490 RON si maxim 39.475.809 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.216, maxim 7.505
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 95, maxim 951
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 39 475 809 💰
1️⃣1️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 11 – SR Mureș - jud. Mureș
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 11
Descriere
Locul de desfășurare: Mureş🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Mureş
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 5.251.744 RON si maxim 29.591.632 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.065, maxim 6.003
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 61 maxim 609
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 29 591 632 💰
1️⃣2️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 9 – SR Covasna - jud. Covasna
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 9
Descriere
Locul de desfășurare: Covasna🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Covasna
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 1.187.506 RON si maxim 7.280.264 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 300, maxim 1.840
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 51, maxim 505
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de:2.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 7 280 264 💰
1️⃣3️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 3 – SR Satu Mare- jud. Satu Mare
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 3
Descriere
Locul de desfășurare: Satu Mare🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Satu Mare
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.753.744 RON si maxim 15.504.524 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.357, maxim 13.575
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 67, maxim 675
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 15 504 524 💰
1️⃣4️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 12 – SR Sibiu - jud. Sibiu
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 12
Descriere
Locul de desfășurare: Sibiu🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Sibiu
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 183/2020 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 4.137.440 RON si maxim 32.227.294 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 833, maxim 6.492
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 101, maxim 1.007
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 32 227 294 💰
1️⃣5️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 7 – SR Alba - jud. Alba
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 7
Descriere
Locul de desfășurare: Alba🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Alba
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 3.301.450 RON si maxim 22.626.156 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 657, maxim 4.500
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 99, maxim 994
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 22 626 156 💰
1️⃣6️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 4 – SR Baia Mare- jud. Maramures
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 4
Descriere
Locul de desfășurare: Maramureş🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Maramures
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 3.737.422,00 RON si maxim 20.086.669,00 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 875, maxim 4.704
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 70, maxim 703
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 RON.
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 20 086 669 💰
1️⃣7️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 14 – SR Buzau - jud. Buzau
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 14
Descriere
Locul de desfășurare: Buzău🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Buzau
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.180.664 RON si maxim 16.360.595 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 485, maxim 3.642
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 67, maxim 668
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 16 360 595 💰
1️⃣8️⃣ Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lot 18 – SR Targoviste - jud. Dambovita
Titlu
Numărul de identificare a lotului: 18
Descriere
Locul de desfășurare: Dâmboviţa🏙️
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Dambovita
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
— Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie,
— Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE,
— Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 3.438.768 RON si maxim 27.714.333 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 749, maxim 6.038
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 65, maxim 654
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată fără TVA: RON 27 714 333 💰
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“1. Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 177 din Legea 99/2016. Se va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de...”
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
1. Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 177 din Legea 99/2016. Se va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire.
Nota: se solicita atat ofertantului asociat, subcontractantului sau tertului sustinator.
2. Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art.178 din Legea 99/2016. Se va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire.
Nota: se solicita atat ofertantului asociat, subcontractantului sau tertului sustinator.
3. Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art.180 din Legea 99/2016. Se va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE din documentatia de atribuire.
Nota: se solicita atat ofertantului asociat, subcontractantului sau tertului sustinator
Nota cerinta 1,2, si 3: Documentele justificative care fac dovada neincadrarii in situatiile de excludere prevazute la art.177, 178, 180 din Legea 99/2016 urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, numai ofertantilor clasati pe primele 5 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor (ne referim la cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC /actul constitutiv; dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute de lege), respectiv certificate constatatoare privind LIPSA DATORIILOR RESTANTE cu plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat, (buget local, buget de stat, etc), LA MOMENTUL PREZENTARII ACESTORA, dupa caz documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizitiile sectoriale; alte documente edificatoare, dupa caz.
4. Declaratii conf art.73/Legea 99/2016, care vor fi prezentate de catre toti participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat,subcontractant si tert sustinator) odata cu depunerea DUAE.
Persoanele din cadrul Entitatii Contractante cu functii de decizie referitoare la organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt: Merdan Emil - Director General DEER SA, Fătăceanu Dora - Director Divizie Financiara, Suciu Mihaela - Director Divizia Dezvoltare Rețea, Rădulescu Monica - Director Operațiuni Achiziții, Meza Mihaela - Manager Dep. Zonal Monitorizare Investiții TN, Ungur Elisabette Mihaela - Manager Dep. Zonal Monitorizare Investiții TS, Tabarcea Mihaela - Manager Dep. Zonal Monitorizare Investiții MN, Margin Gabriel Adrian - Director Direcție Serviciul Clienți, Abrudan Luminița Andreea - Manager Departament Juridic TN, Alina Ursu - Șef Birou Prețuri, Tarife, Disciplină Contractuală TN, Mateas Dan - Manager Dep. Zonal Proiectare TN, Butca Marcel - Serviciu Proiectare TN Oradea - Specialist proiectare, Budisca Nicolae - Sef Serviciu Proiectare TN Oradea, Boldor Nicolae Constantin - Specialist Monitorizare Investiții TN, Timofte Daniela Ramona - Specialist Monitorizare Investiții TS, Ursu Dragos - Specialist Monitorizare Investiții MN, Meseșan Dorel Valer - Specialist Suport Tehnic - Dep. Sup. Tehnic Investiții TN, Bako Nicolae - Sef serv. Suport Tehnic-Dep. Sup. Tehnic Investiții TS, Neagu Simona Maria - Specialist Suport Tehnic-Dep. Sup. Tehnic Investiții MN, Sucala Ilie - Departament Inginerie si Standardizare Rețea TN, Dumitru Daniela - Departament Inginerie si Standardizare Rețea MN, Dragos Florian - Departament Inginerie si Standardizare Rețea TS, Bobeica Laurentiu - Departament Proiectare, Szekely Arpad-Departament Proiectare, Oltean Ioana Mihaiela - Manager Zonal Departament Achiziții și Logistică TN, Meșter Ovidiu Ioan - Sef Serviciul Achiziții Bunuri si Servicii TN, Mânzat-Rus Dan - Serviciul Achiziții Bunuri si Servicii TN, Dine Cristian - Serviciul Achiziții Bunuri si Servicii TN
Nota**: Ofertantii straini vor prezenta initial DUAE, urmand ca la solicitarea entitatii contractante, ofertantul strain clasat pe unul din primele 5 locuri in clasamentul intermediar sa prezinte documente doveditoare. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traduceri autorizate, in limba romana.
Cerinta 1.Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Modalitate de indeplinire: completare DUAE, urmand ca documentul justificativ, respectiv certificatul ONRC sau pentru ofertantii straini, document echivalent emis in tara de rezidenta, sa fie prezentat doar la solicitarea entitatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor de ofertantilor clasati pe primele 5 locuri.
Documentul justificativ se va prezenta în original/ copie legalizata/ copie "conform cu originalul", anexându-se si traducerea autorizata în limba româna).
Cerinta 2. Operatorii economici participanti (ofertantul, sau asociatii/subcontractatii acestuia) ce depun oferta trebuie sa detina pentru executie:
─ cate un atestat minim de tip C1A (proiectare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV ÷ 20 kV, posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 kV, stații de medie tensiune, precum și partea electrică de medie tensiune a stațiilor de înaltă tensiune);
─ cate un atestat minim și de tip C2A (executare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensuni nominale de 0,4 kV ÷ 20 kV, posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 kV, stații de medie tensiune, precum și partea electrică de medie tensiune a stațiilor de înaltă tensiune);
Aceste atestate trebuie sa fie obținute conform ordinului ANRE nr. 45/2016, (1) „activitățile de proiectare, executare și verificare a instalațiilor electrice se realizează de către operatori economici care dețin un atestat emis în condițiile prezentului regulament, potrivit competențelor acordate de tipul de atestat pe care îl dețin, cu respectarea prevederilor legii și ale reglementărilor în vigoare”, trebuie să fie valabile la momentul prezentarii acestora și trebuie menținute pe toată durata derulării Acordului Cadru
Modalitate de indeplinire:
Operatorii economici participanti la procedura de atribuire vor completa DUAE cu informatiile aferente situatiei lor, urmând ca atestatele sa fie prezentate la solicitarea entitatii contractante, doar de către ofertantii clasati pe primele 5 locuri in clasamentul intocmit la finalizarea evaluaţii ofertelor.
In cazul in care operatorii economici care participa in comun la procedura de atribuire subcontracteaza o parte din contractul sectorial de prestări servicii care urmeaza sa fie atribuit, cerinţa se considera îndeplinita daca subcontractantul nominalizat deţine aceste atestari solicitate cu condita ca acesta sa execute partea din contract pentru care este solicitata autorizaţia respectiva.
In cazul in care o asociere de operatori economici depun o oferta comuna, criteriile de calificare referitoare la capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, trebuie demonstrata de fiecare asociat in parte pentru partea din contract pe care o va realiza, conform art. 67 din Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.
Operatorii economici nerezidenți (străini): vor prezenta documentele conform celor prevazute in Ordinul nr. 45 din 7 septembrie 2016 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, Articolul 4 aliniatul (1)... "Operatorul economic, persoană juridică străină, înregistrată într-un stat membru UE/SEE/Elveţia, are dreptul de a presta servicii transfrontaliere, pentru realizarea de lucrări de proiectare, executare şi verificare instalaţii electrice în România, dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: a), b), c)....e), aliniatul (2) si aliniatul (3)
.
Arată mai mult Situația economică și financiară
Criterii de selecție prevăzute în documentele de achiziție
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9 Proportia de subcontractare Informatii privind subcontractantii, asociatii si tertul sustinator: În...”
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9 Proportia de subcontractare Informatii privind subcontractantii, asociatii si tertul sustinator: În cazul în care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract se va prezenta Acordul de subcontractare in vederea participarii la procedura de achizitie, conform modelului din sectiunea Formulare. Ofertantul va specifica: numele societatii subcontractante (daca este cazul), partile din contract indeplinite de subcontractanti (daca este cazul). Acordul de subcontractare se va prezenta odata cu depunerea DUAE. DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. In cazul asocierii cnf. art. 66/L99_2016: odata cu DUAE se va prezenta acordul de asociere in vederea participarii la procedura de achizitie. În cazul ofertei comune se solicita legalizarea asociatiei la încheierea contractului. DUAE include si informatiile solicitate cu privire la asociati. În cazul în care operatorul economic demonstreaza îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si profesionala invocând sustinerea unui tert: In conformitate cu art. 55 HG 394/ 2016 operatorul economic va prezenta odata cu depunera DUAE angajamentul tertului sustinator pe toata durata de executie a contractului (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise ofertantului de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora). Angajamentul ferm prezentat de ofertantii clasati pe primele 5 locuri face parte integranta din contractul de achizitie publica. DUAE include informatiile cu privire la tertul sustinator. Operatorii economici participani la procedura de atribuire vor completa DUAE cu informatiile aferente situatiei lor. DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti/asociati/terti sustinatori.
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9 Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Lista principalelor servicii prestate in ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor), conţinând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent daca aceştia din urma sunt entităţi contractante sau clienţi privaţi, din care sa rezulte ca a prestat la nivelul unui sau mai multor contracte, servicii similare cu obiectul contractului (servicii de racordare la rețele electrice de distribuție si/sau lucrari in instalatii electrice de distributie), a căror valoare cumulata sa fie egala sau mai mare cu urmatoarele valori, impartite pe LOT-uri: Lot 1 – SR Cluj- județul Cluj = 5.000.000 RON, Lot 2 – SR Oradea- judetul Bihor = 5.000.000 RON, Lot 3 – SR Satu Mare- judetul Satu Mare = 3.000.000 RON, Lot 4 – SR Baia Mare- judetul Maramures = 3.000.000 RON, Lot 5 – SR Zalau- judetul Salaj = 3.000.000 RON, Lot 6 – SR Bistrita- judetul Bistrita Nasaud = 3.000.000 RON, Lot 7 – SR Alba- județul Alba = 5.000.000 RON, Lot 8 – SR Brașov- judetul Brașov = 5.000.000 RON, Lot 9 – SR Covasna- judetul Covasna = 2.000.000 RON, Lot 10 – SR Harghita - judetul Harghita = 2.000.000 RON, Lot 11 – SR Mureș- judetul Mureș = 3.000.000 RON, Lot 12 – SR Sibiu- judetul Sibiu = 5.000.000 RON, Lot 13 – SR Braila- județul Braila = 3.000.000 RON, Lot 14 – SR Buzau- judetul Buzau = 3.000.000 RON, Lot 15 – SR Focsani- judetul Vrancea = 3.000.000 RON, Lot 16 – SR Galati - judetul Galati = 5.000.000 RON, Lot 17 – SR Ploiesti- judetul Prahova = 5.000.000 RON, Lot 18 – SR Targoviste- judetul Dambovita = 3.000.000 lei
Arată mai mult Condiții de participare
Condiții de participare (capacitate tehnică și profesională):
“Operatorii economici participanti la procedura de atribuire vor completa DUAE cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care...”
Condiții de participare (capacitate tehnică și profesională)
Operatorii economici participanti la procedura de atribuire vor completa DUAE cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante doar de catre de ofertantii clasati pe primele 5 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situatiei lor, pentru fiecare lot ofertat, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor entităților contractante. Asociatul / asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informațiile solicitate. La nivelul DUAE trebuie precizate de catre ofertanti informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia si datele sale de contact, data și numărul documentului de recepție, precum si ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil, impreuna cu valoarea acestora, fara TVA. Indeplinirea cerintei se probeaza prin orice tip de document emis sau contrasemnat de o autoritate/entitate sau de clientul beneficiar privat. În cazul în care operatorul economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacitățile altor entități, invocând, după caz, susținerea unui terț, DUAE, impreuna cu angajamentul de sustinere, trebuie sa fie completat separat si de catre tertul/tertii sustinator(i). DUAE prezentat de tertul/tertii sustinator(i) va include toate informatiile mentionate la alin. (1) lit. a), precum si informatiile de la alin. (1) lit. b) si c) care prezinta relevanta pentru sustinerea acordata in cadrul procedurii de atribuire respective., conform art. 202 (2) din Legea 99/2016. Precizari: numarul de ani solicitati in vederea demonstrarii experientei similare se vor calcula prin raportare la data limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă poate solicita ofertanţilor să depună toate sau o parte dintre documentele justificative ca dovadă a informaţiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfăşurării unei proceduri de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a procedurii.
Arată mai mult
Depozite și garanții solicitate:
“Ofertantul trebuie sa constituie garantia de participare in cuantum de:
Lot 1 – SR Cluj=25.000 lei
Lot 2 – SR Oradea=25.000 RON;
Lot 3 – SR Satu Mare=15.000...”
Depozite și garanții solicitate
Ofertantul trebuie sa constituie garantia de participare in cuantum de:
Lot 1 – SR Cluj=25.000 lei
Lot 2 – SR Oradea=25.000 RON;
Lot 3 – SR Satu Mare=15.000 lei
Lot 4 – SR Baia Mare =15.000 lei
Lot 5 – SR Zalau=15.000 lei
Lot 6 – SR Bistrita=15.000 lei
Lot 7 – SR Alba=25.000 lei
Lot 8 – SR Brașov=25.000 lei
Lot 9 – SR Covasna=10.000 lei
Lot 10 – SR Harghita=10.000 lei
Lot 11 – SR Mureș=15.000 lei
Lot 12 – SR Sibiu=25.000 lei
Lot 13 – SR Braila=15.000 lei
Lot 14 – SR Buzau=15.000 lei
Lot 15 – SR Focsani=15.000 lei
Lot 16 – SR Galati=25.000 lei
Lot 17 – SR Ploiesti =25.000 lei
Lot 18 – SR Targoviste =15.000 lei
1.Garantia se va constitui prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o institutie de credit din Romania sau din alt stat sau de o societate de asigurari, in conditiile legii, trebuie să fie irevocabilă, să fie constituită în suma și pe toata durata de valabilitate a ofertei, conform celor prevăzute în documentația de atribuire. Contul de constituire a garantiei de participare este RO07 BTRL 0130 1202 8915 30XX, deschis la Banca Transilvania Suc. Cluj-Napoca. 2.Documentul de garantare se transmite în SEAP, semnat cu semnătură electronică, împreună cu oferta, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor si trebuie să prevadă faptul că se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a entității contractante. 3. Conf. art.43, alin.(1), lit a),b),c) din HG nr.394/2016, Entitatea contractanta are obligatia de a retine garantia de participare, atunci cand ofertantul se afla in oricare dintre urmaroarele situatii: a) isi retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia; c) oferta sa fiind stabilita castigatoare, refuza sa semneze contractul sectorial in perioada de valabilitate a ofertei. 4. Restituirea garantiei de participare se face conform art. 44 din HG nr. 394/2016.
Garantia de buna executie este 10 % din pretul contractului fara TVA.
Mod de constituire a garantiei de buna... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Descriere
Numărul maxim preconizat de participanți la acordul-cadru: 5
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2021-05-31
15:00 📅
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Oferta trebuie să fie valabilă până la: 2021-12-01 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2021-05-31
15:00 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP.
Informații complementare Informații suplimentare
“1. Modul de atribuire al mai multor loturi: Un ofertant care oferteaza mai multe loturi, dar indeplineste cerintele minime privind resursele profesionale...”
1. Modul de atribuire al mai multor loturi: Un ofertant care oferteaza mai multe loturi, dar indeplineste cerintele minime privind resursele profesionale si/sau cerintele minime privind resursele tehnice cumulat pentru mai putine loturi decat a ofertat, acestuia i se vor atribui un numar total de loturi doar pentru cate indeplineste cerintele minime de resurse profesionale/tehnice, fara a putea fi folosite aceleasi resurse profesionale/tehnice la mai multe loturi;
Departajarea intre loturile care vor fi atribuite aceluiasi ofertant, limitat ca si numar de loturi atribuite la maximul indeplinit de cerintele minime de resurse profesionale/tehnice se face astfel:
— ofertantului clasat pe locul 1 la mai multe loturi fata de cele pentru care indeplineste cerintele minime de resurse profesionale/tehnice cumulat, atribuirea se va realiza pentru lotul/loturile cu valoare cea mai mare (in ordine descrescatoare a acestora),
— daca departajarea dupa alineatul precedent nu este suficienta, atribuirea se face dupa punctajul cel mai mare dintre loturile castigate.
2. Ofertantul nu are dreptul de a retrage oferta sau/si documentele care o insotesc, în perioada de valabilitate a acesteia, sub sanctiunea pierderii garantiei de participare constituita.
3. Insusirea clauzelor obligatorii a contractului este conditie de acceptare a ofertei. Pentru clauzele specifice ale modelului de Acord cadru/contract subsecvent, se pot depune amendamente inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor conform termenelor specificate in Sectiunea II.1.4 din prezenta Documentatie de atribuire. Amendamentele depuse ulterior deschiderii ofertelor nu vor mai fi luate in considerare.
4. Raspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participa la procedura vor fi completate in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant.
5. Solicitarile de clarificari ale potentialilor ofertanti se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la Sectiunea ”Intrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP, la Sectiunea ”Documentatie si Clarificari” din cadrul anuntului de participare, entitatea contractanta urmand sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita in conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor.
6. În cazul în care 2 sau mai mulți Ofertanți vor avea punctaje finale egale, se vor aplica regulile de departajare mai jos prezentate, în mod
Succesiv, până la departajarea respectivilor Ofertanți.
Regula de departajare nr. 1 - În cazul în care, în urma calculului punctajului final, cel puțin doi Ofertanți întrunesc acelasi punctaj final, entitatea contractanta va stabili ierarhia in functie de oferta care are punctajul tehnic cel mai mare.
Regula de departajare nr. 2 - În cazul în care aplicarea Regulii de departajare nr. 1 nu conduce la stabilirea ierarhiei ofertelor, entitatea contractanta va stabili ierarhia dupa factorul pret, iar in cazul in care si preturile vor fi egale, pentru departajare, entitatea contractanta (prin intermediul SEAP la Sectiunea “Intrebari”) va solicita reofertarea, prin prezentarea unei noi propuneri financiare. Noua propunere financiara va fi depusa doar si numai in urma solicitarii entitatii contractante. Daca solicitarea de reofertare nu va fi postata in timp util, oferta depusa initial de acesta va fi considerata oferta finala.
Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare privind ofertele depuse, in SEAP la Sectiunea “Intrebari”. Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (Sectiunea “Intrebari”), integral in sectiunea corespunzatoare respectivei solicitari, sub forma unuia sau a mai multor documente/fisiere
Arată mai mult Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
URL: www.cnsc.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Art .8 din Legea 101/2016-10 zile incepand cu ziua urmatoare luarii la cunostiinta despre un act al autoritatii contractante considerat nelegal. Data luarii...”
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Art .8 din Legea 101/2016-10 zile incepand cu ziua urmatoare luarii la cunostiinta despre un act al autoritatii contractante considerat nelegal. Data luarii la cunostinta este data publicarii doc. de atribuire in SEAP.
Arată mai mult Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Departamentul achiziții și logistică
Adresa poștală: Str. Ilie Măcelaru nr. 28A
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400380
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 264205435📞
E-mail: mihaiela.oltean@distributie-energie.ro📧
Fax: +40 264205425 📠
URL: www.edtn.ro🌏
Sursa: OJS 2021/S 082-212744 (2021-04-23)
Anunt de atribuire (2022-04-08) Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Distributie Energie Electrica Romania SA
Adresa poștală: Strada: Ilie Macelaru, nr. 28A, Sector: -, Judet: Cluj
Persoana de contact: Ioana mihaiela oltean
Telefon: +40 0264205435📞
E-mail: mariana.corneanu@distributie-energie.ro📧
Fax: +40 0264205425 📠
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu:
“Servicii montare blocuri de măsură și protecție, si servicii de realizare bransamente cu materialele conexe incluse, la nivelul județelor Cluj, Bihor, Satu...”
Titlu
Servicii montare blocuri de măsură și protecție, si servicii de realizare bransamente cu materialele conexe incluse, la nivelul județelor Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramures, Salaj, Bistrita-Nasaud, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Braila, Buzau, Vrancea, Galati, Prahova și Dambovita – etapa 2021 -2023
14476722/2021 servicii montare BPM si realizare bransamente
Arată mai mult
Scurtă descriere:
“Obiectul achiziţiei de prestare a serviciilor, consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare...”
Scurtă descriere
Obiectul achiziţiei de prestare a serviciilor, consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
─ Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
─ Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 59/2013;
─ Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri si clienti casnici.
Demararea achiziției la nivelul celor 18 judete în vederea incheierii Acordurilor Cadru are ca drept scop achizitionarea de servicii montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse, la nivelul judetelor Cluj, Bihor, Satu-Mare, Maramures, Salaj, Bistrita-Nasaud, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Braila, Buzau, Vrancea, Galati, Prahova și Dambovita, pentru o perioadă de 3 ani (2021-2023), in conformitate cu obligatiile asumate prin prezentul Acord Cadru si conform specificatiilor Caietului de sarcini.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 24. Termenul limita la care entitatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificare/informatiilor suplimentare este a 12-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, prevazuta in anuntul de participare publicat in SEAP
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): RON 380380033.54 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅ Descriere
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Sălaj
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici .
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim1.875.974 lei si maxim 14.681.327 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 785, maxim 4.704
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 70, maxim 703
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei.
Arată mai mult Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire):
“Durata garanției serviciillor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente cu materialele conexe incluse” Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: 16 Lot 16 – SR Galati - jud. Galati
Descriere
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Galati
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.619.988 lei si maxim 25.142.885 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 627, maxim 6.018
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 120, maxim 1.197
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Harghita
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 1.441.377 lei si maxim 8.186.770 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 384, maxim 2.183
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 53, maxim 533
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 2.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Braşov
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 6.641.184 lei si maxim 46.082.319 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.224, maxim 8.491
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 92, maxim 921
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Braila
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 1.851.313 lei si maxim 14.649.229 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 434, maxim 3.437
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 70, maxim 704
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: 15 Lot 15 – SR Focsani - jud. Vrancea
Descriere
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Vrancea
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici .
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.059.628 lei si maxim 16.900.213 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 551, maxim 4.518
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 80, maxim 802
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Cluj
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 6.140.573 lei si maxim 44.971.207 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.125, maxim: 8.242
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru încheierea unui singur contract subsecvent: minim 92, maxim 916
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Bistriţa-Năsăud
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.870.339,00 lei si maxim 17.711.578,00 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 723, maxim 4.462
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 76, maxim 756
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Bihor
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 6.395.490 lei si maxim 39.475.809 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.216, maxim 7.505
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 95, maxim 951
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Mureş
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 5.251.744 lei si maxim 29.591.632 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.065, maxim 6.003
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 61 maxim 609
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Covasna
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 1.187.506 lei si maxim 7.280.264 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 300, maxim 1.840
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 51, maxim 505
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de:2.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Satu Mare
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.753.744 lei si maxim 15.504.524 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.357, maxim 13.575
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 67, maxim 675
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Sibiu
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 183/2020 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 4.137.440 lei si maxim 32.227.294 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 833, maxim 6.492
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 101, maxim 1.007
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Prahova
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici .
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 5.137.665 lei si maxim 48.975.505 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 1.113, maxim 10.613
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 108, maxim 1.084
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Maramures
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 3.737.422,00 lei si maxim 20.086.669,00 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 875, maxim 4.704
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 70, maxim 703
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Buzau
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 2.180.664 lei si maxim 16.360.595 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 485, maxim 3.642
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 67, maxim 668
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Dambovita
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici .
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 3.438.768 lei si maxim 27.714.333 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 749, maxim 6.038
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 65, maxim 654
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 3.000.000 lei
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: jud. Alba
Descrierea achiziției publice:
“Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu...”
Descrierea achiziției publice
Prestarea acestor servicii consta în realizare serviciilor de montare blocuri de măsură și protecție si servicii de realizare bransamente electrice cu materialele conexe incluse respectiv:
- Racordarea noilor utilizatori la reteaua electrica de distributie;
- Respectarea Ordinului nr. 160/03.09.2020 pentru modificarea si completarea regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, denumit în continuare ANRE;
- Ordin ANRE nr. 17/2021 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri și clienți casnici.
Valoarea estimata a acordului cadru este: minim 3.301.450 lei si maxim 22.626.156 lei
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru acordul cadru: minim 657, maxim 4.500
Cantitati estimate de servicii (buc.) pentru incheierea unui singur contract subsecvent: minim 99, maxim 994
Valoarea maxima posibila pentru un contract subsecvent este de: 5.000.000 lei.
Procedura Informații administrative
Publicație anterioară referitoare la această procedură: 2021/S 082-212744
Atribuirea contractului
1️⃣
Numărul de identificare a lotului: 7
Informații privind neremunerarea
Nu s-a primit nicio ofertă sau cerere de participare sau toate au fost respinse
2️⃣
Numărul de identificare a lotului: 3
3️⃣
Numărul de identificare a lotului: 5
4️⃣
Numărul contractului: 754
Numărul de identificare a lotului: 15
Titlu: 15 Lot 15 – SR Focsani - jud. Vrancea
Data încheierii contractului: 2022-02-28 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Contractul a fost atribuit unui grup de operatori economici ✅ Numele și adresa contractantului
Nume: Sc el marp company srl
Numărul național de înregistrare: 26963225
Adresa poștală: Strada MACULUI, Nr. 19
Orașul poștal: Iasi
Cod poștal: 800175
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 0236423200📞
E-mail: licitatiielmarp@gmail.com📧
Regiune: Galaţi🏙️
Contractantul este un IMM ✅
Nume: Electric light
Numărul național de înregistrare: RO 19537863
Adresa poștală: Strada PRINCIPALA, Nr. 111
Orașul poștal: Vartescoiu
Cod poștal: 627405
Telefon: +40 740193344📞
E-mail: electriclight2006@yahoo.com📧
Regiune: Vrancea🏙️
URL: www.electric-light.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 16 900 213 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 14 172 960 💰
5️⃣
Numărul contractului: 718
Numărul de identificare a lotului: 6
Titlu: Lot 6 – SR Bistrita- jud. Bistrita Nasaud
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 5
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 5
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 5
Numele și adresa contractantului
Nume: Electro-ursa servcom s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 7782958
Adresa poștală: Strada B-DUL INDEPENDENTEI, Nr. 4
Orașul poștal: Bistrita
Cod poștal: 420170
Telefon: +40 263/236034/0722397179📞
E-mail: electro.ursa@gmail.com📧
Fax: +40 263/236034 📠
Regiune: Bistriţa-Năsăud🏙️
Nume: Electroconstructia elco bistrita
Numărul național de înregistrare: 3536144
Adresa poștală: Strada ZEFIRULUI, Nr. 11
Cod poștal: 420135
Telefon: +40 724222123📞
E-mail: tehnic1@elcobistrita.ro📧
Fax: +40 263-234499 📠
URL: www.elcobistrita.ro🌏
Nume: Electro mat prompt s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 22222415
Adresa poștală: Strada PRINCIPALA, Nr. 480
Orașul poștal: Oncesti
Cod poștal: 437037
Telefon: +40 766225309📞
E-mail: electromatprompt@yahoo.com📧
Fax: +40 262348466 📠
Regiune: Maramureş🏙️
URL: www.domeniu.ro🌏
Nume: S.C. Electro-Aparataj S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 14977103
Adresa poștală: Strada 1 DECEMBRIE 1918 , Nr. 6
Orașul poștal: Beclean
Cod poștal: 425100
Telefon: +40 740146656📞
E-mail: electroaparataj@yahoo.com📧 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 17 711 578 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 18999999.97 💰
6️⃣
Numărul contractului: 745
Numărul de identificare a lotului: 12
Titlu: Lot 12 – SR Sibiu - jud. Sibiu
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 6
Numele și adresa contractantului
Nume: Adrem invest
Numărul național de înregistrare: RO 3020924
Adresa poștală: Strada Alexandrina, Nr. 20-22
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 014206
Telefon: +40 212335920/21📞
E-mail: angelica.panduru@adrem.ro📧
Fax: +40 212335982 📠
Regiune: Bucureşti🏙️
URL: www.adrem.ro🌏
Contractantul este un IMM
Nume: Electro-con impex
Numărul național de înregistrare: RO 15673447
Adresa poștală: Strada Calea Surii Mari , Nr. 35
Orașul poștal: Sibiu
Cod poștal: 550089
Telefon: +40 269227303📞
E-mail: contact@electrocon.ro📧
Fax: +40 269227303 📠
Regiune: Sibiu🏙️
Nume: Electric serv s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 18173764
Adresa poștală: Strada CALEA SURII MICI, Nr. 39
Cod poștal: 55751
Telefon: +40 269/230985📞
E-mail: gabi.electricserv@gmail.com📧
Fax: +40 269/230985 📠 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 32 227 294 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 32224919.14 💰
7️⃣
Numărul contractului: 753
Numărul de identificare a lotului: 14
Titlu: Lot 14 – SR Buzau - jud. Buzau
Numele și adresa contractantului
Adresa poștală: Strada Elena Doamna, Nr. 20-22
Cod poștal: 700398
Regiune: Iaşi🏙️ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 16 360 595 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 14 232 757 💰
8️⃣
Numărul contractului: 761
Numărul de identificare a lotului: 18
Titlu: Lot 18 – SR Targoviste - jud. Dambovita
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 7
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 6
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 7
Numele și adresa contractantului
Nume: Potential cons
Numărul național de înregistrare: RO 8928505
Adresa poștală: Strada , Nr.
Orașul poștal: Targoviste
Cod poștal: 130017
Telefon: +40 0245611384📞
E-mail: potcons@gmail.com📧
Fax: +40 0245212872 📠
Regiune: Dâmboviţa🏙️
Nume: Amiras c&l impex s.r.l
Numărul național de înregistrare: RO 917713
Adresa poștală: Strada Constantin Brâncoveanu, Nr. 66
Cod poștal: 130120
Telefon: +40 245215813📞
E-mail: office@amiras.ro📧
Fax: +40 245215813 📠
URL: http://www.amiras.ro🌏
Nume: Sical
Numărul național de înregistrare: 17365460
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 358
Orașul poștal: Ocnita
Cod poștal: 137340
Telefon: +40 722295144📞
E-mail: licitatie.sical@gmail.com📧
Nume: Bubu cons s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 17050658
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 491
Orașul poștal: Manesti
Telefon: +40 245677094📞
E-mail: bubu.cons@yahoo.ro📧
Fax: +40 245677094 📠 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 27 714 333 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26883189.48 💰
9️⃣
Numărul contractului: 742
Numărul de identificare a lotului: 11
Titlu: Lot 11 – SR Mureș - jud. Mureș
Numele și adresa contractantului
Nume: Telecomponenti romania
Numărul național de înregistrare: RO14330629
Adresa poștală: Strada Glădiţei, Nr. 42, Sector: 4
Cod poștal: 041211
Telefon: +40 213233822📞
E-mail: info@telecomponentiromania.com📧
Fax: +40 213233822 📠
URL: http://www.telecomponentiromania.com/1024.html🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 29 591 632 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 321 463 💰
Informații despre subcontractare
Contractul este susceptibil de a fi subcontractat
Proporție (%): 30
Scurtă descriere a părții din contract care urmează să fie subcontractată:
“Servicii montare blocuri de măsură şi protecţie, si servicii de realizare bransamente cu materialele conexe incluse, in cota procentuala, conform cu cele...”
Scurtă descriere a părții din contract care urmează să fie subcontractată
Servicii montare blocuri de măsură şi protecţie, si servicii de realizare bransamente cu materialele conexe incluse, in cota procentuala, conform cu cele prestate de contractant
1️⃣0️⃣
Numărul contractului: 749
Numărul de identificare a lotului: 13
Titlu: Lot 13 – SR Braila - jud. Braila
Numele și adresa contractantului
Nume: Esra s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 1348462
Adresa poștală: Strada Ipătescu Ana, Nr. 78
Orașul poștal: Ploiesti
Cod poștal: 100337
Telefon: +40 244515685📞
E-mail: esra_ro@yahoo.com📧
Fax: +40 244510530 📠
Regiune: Prahova🏙️
Nume: S.c. vim engineering srl
Numărul național de înregistrare: RO18493424
Adresa poștală: Strada tecuci, Nr. 156d
Orașul poștal: Galati
Cod poștal: 800657
Telefon: +40 0751037044📞
E-mail: office@vim-engineering.ro📧
Fax: +40 0236438391 📠
URL: www.vim-engineering.ro🌏
Nume: Tripol sistem construct
Numărul național de înregistrare: RO40637380
Adresa poștală: Strada Averescu, mareşal, Nr. 3
Orașul poștal: Buzau
Cod poștal: 120257
Telefon: +40 338401377📞
E-mail: contact@tripolsistem.ro📧
Regiune: Buzău🏙️
URL: www.tripolsistem.ro🌏
Nume: Electroconstructia elecon
Numărul național de înregistrare: RO 3582957
Adresa poștală: Strada Zizinului, Nr. 100A
Orașul poștal: Brasov
Cod poștal: 500407
Telefon: +40 0268332123📞
E-mail: maria.dragoi@eleconbv.ro📧
Fax: +40 0268330190 📠
Regiune: Braşov🏙️
URL: www.eleconbv.ro🌏
Nume: Uniel serv s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 6392442
Adresa poștală: Strada Calea Calarasilor, Nr. 210
Orașul poștal: Braila
Cod poștal: 6100
Telefon: +40 239682117📞
E-mail: office.unielserv@gmail.com📧
Fax: +40 239682117 📠
Regiune: Brăila🏙️ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 14649229.40 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 13291322.47 💰
Informații despre subcontractare
Proporție (%): 40
Scurtă descriere a părții din contract care urmează să fie subcontractată:
“Descriere succinta a partii din contract care urmeaza sa fie subcontractata: Servicii de montare blocuri de măsură și protecție, si servicii de realizare...”
Scurtă descriere a părții din contract care urmează să fie subcontractată
Descriere succinta a partii din contract care urmeaza sa fie subcontractata: Servicii de montare blocuri de măsură și protecție, si servicii de realizare branșamente cu materialele conexe incluse, identice cu cele ale prestatorului, conform cota procentuala
1️⃣1️⃣
Numărul contractului: 739
Numărul de identificare a lotului: 10
Titlu: Lot 10 – SR Harghita - jud. Harghita
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 4
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 4
Numele și adresa contractantului
Nume: Electro line srl
Numărul național de înregistrare: 18158543
Adresa poștală: Strada Capsunilor, Nr. 1
Orașul poștal: Toplita
Cod poștal: 535700
Telefon: +40 740262179📞
E-mail: electrolinesrl@yahoo.com📧
Regiune: Harghita🏙️ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 8186769.70 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 8 126 794 💰
Informații despre subcontractare
Scurtă descriere a părții din contract care urmează să fie subcontractată:
“Servicii de montare blocuri de măsură și protecție, si servicii de realizare branșamente cu materialele conexe incluse identice cu cele ale prestatorului,...”
Scurtă descriere a părții din contract care urmează să fie subcontractată
Servicii de montare blocuri de măsură și protecție, si servicii de realizare branșamente cu materialele conexe incluse identice cu cele ale prestatorului, in cota procentuala stabilita prin acordul de subcontractare
1️⃣2️⃣
Numărul contractului: 756
Numărul de identificare a lotului: 16
Titlu: 16 Lot 16 – SR Galati - jud. Galati
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 7
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 25142885.34 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 22 564 463 💰
1️⃣3️⃣
Numărul contractului: 730
Numărul de identificare a lotului: 2
Titlu: Lot 2 – SR Oradea- jud. Bihor
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 39 475 809 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 43 288 000 💰
1️⃣4️⃣
Numărul contractului: 728
Numărul de identificare a lotului: 1
Titlu: Lot 1 – SR Cluj- jud. Cluj
Numele și adresa contractantului
Nume: Walhalla invest prodcomimpex srl
Numărul național de înregistrare: RO 9706035
Adresa poștală: Strada Plevnei, Nr. 57
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400394
Telefon: +40 264415195📞
E-mail: walhallainvest@yahoo.com📧
Fax: +40 372875940 📠
Regiune: Cluj🏙️ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 971 207 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 44789146.59 💰
1️⃣5️⃣
Numărul contractului: 720
Numărul de identificare a lotului: 4
Titlu: Lot 4 – SR Baia Mare- jud. Maramures
Numele și adresa contractantului
Nume: Pro-electro-cons
Numărul național de înregistrare: RO 21631160
Adresa poștală: Strada Făgăraşului, Nr. 20
Orașul poștal: Resita
Cod poștal: 320210
Telefon: +40 255213763📞
E-mail: office@proelectrocons.ro📧
Fax: +40 255213762 📠
Regiune: Caraş-Severin🏙️
URL: www.proelectrocons.ro🌏
Nume: Comp sgs electrogrup
Numărul național de înregistrare: RO 21766168
Adresa poștală: Strada Cerbului, Nr. 11
Orașul poștal: Baia Mare
Cod poștal: 430325
Telefon: +40 747500979📞
E-mail: sgs.electrogrup@gmail.com📧
Fax: +40 362809917 📠
Nume: Electromara
Numărul național de înregistrare: RO 14176938
Adresa poștală: Strada Oltului, Nr. 15
Cod poștal: 430344
Telefon: +40 262211254📞
E-mail: electromarabm@gmail.com📧
Fax: +40 262211254 📠
Nume: Elewatul serv s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 9858440
Adresa poștală: Strada Fabricii, Nr. 29A
Cod poștal: 430203
Telefon: +40 262215231📞
E-mail: elewatul@yahoo.com📧
Fax: +40 262215231 📠 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 20 086 669 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 19860482.74 💰
1️⃣6️⃣
Numărul contractului: 758
Numărul de identificare a lotului: 17
Titlu: Lot 17 – SR Ploiesti - jud. Prahova
Numele și adresa contractantului
Nume: Sc marok energy srl
Numărul național de înregistrare: 32597650
Adresa poștală: Strada Prelungirea Ghencea, Nr. 45
Orașul poștal: Bragadiru
Cod poștal: 061713
Telefon: +40 727314060📞
E-mail: stefan.marciu@yahoo.com📧
Regiune: 🏙️ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48975505.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 46398920.70 💰
1️⃣7️⃣
Numărul contractului: 737
Numărul de identificare a lotului: 9
Titlu: Lot 9 – SR Covasna - jud. Covasna
Numele și adresa contractantului
Nume: Pro conel impex
Numărul național de înregistrare: RO 16213960
Adresa poștală: Strada Mihai Viteazul, Nr. 7
Cod poștal: 500174
Telefon: +40 268423102📞
E-mail: proconel2004@gmail.com📧
Fax: +40 268423102 📠 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7280263.92 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6407519.18 💰
1️⃣8️⃣
Numărul contractului: 735
Numărul de identificare a lotului: 8
Titlu: Lot 8 – SR Brașov - jud. Brașov
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 46082319.03 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 42818096.27 💰
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Departamentul Achizitii si Logistica
Adresa poștală: str. Ilie Macelaru nr. 28A
Sursa: OJS 2022/S 073-196901 (2022-04-08)
Anunt de atribuire (2023-01-19) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): RON 380380033.54 💰
Atribuirea contractului
Numărul contractului: 901
Numele și adresa contractantului
URL: www.walhallainvest.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44789146.59 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 000 000 💰
Numărul contractului: 958
Numele și adresa contractantului
URL: www.esra.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 43054200.94 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 000 000 💰
Numărul contractului: 902
Data încheierii contractului: 2022-02-25 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 43 288 000 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 000 000 💰
Numărul contractului: 965
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 10916629.14 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 000 000 💰
Numărul contractului: 964
Numele și adresa contractantului
URL: www.elmarp.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 14 232 757 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 000 000 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 13291322.47 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 000 000 💰
Numărul contractului: 2372
Data încheierii contractului: 2022-02-18 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 26 321 463 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 000 000 💰
Numărul contractului: 1311
Data încheierii contractului: 2022-03-18 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7010647.17 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 000 000 💰
Numărul contractului: 95684
Data încheierii contractului: 2022-05-02 📅
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 6 227 023 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 2 000 000 💰
Numărul contractului: 777
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 39 196 170 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 000 000 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 16 900 213 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 14 172 960 💰
Numele și adresa contractantului
URL: www.eap.com.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 17 711 578 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 18999999.97 💰
Numele și adresa contractantului
URL: www.electricserv.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 32 227 294 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 32224919.14 💰
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 16 360 595 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 14 232 757 💰
Numele și adresa contractantului
URL: www.potentialcons.blogspot.com🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 27 714 333 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26883189.48 💰
1️⃣9️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 8186769.70 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 8 126 794 💰
2️⃣0️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 29 591 632 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 26 321 463 💰
2️⃣1️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 46082319.03 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 42818096.27 💰
2️⃣2️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 14649229.40 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 13291322.47 💰
2️⃣3️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 25142885.34 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 22 564 463 💰
2️⃣4️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 39 475 809 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 43 288 000 💰
2️⃣5️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 44 971 207 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 44789146.59 💰
2️⃣6️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 20 086 669 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 19860482.74 💰
2️⃣7️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 48975505.20 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 46398920.70 💰
2️⃣8️⃣ Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 7280263.92 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 6407519.18 💰
2️⃣9️⃣
Numărul contractului: 966
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 21 235 494 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 5 000 000 💰
3️⃣0️⃣
Numărul contractului: 970
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 15870601.90 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 000 000 💰
3️⃣1️⃣
Numărul contractului: 923
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 16 409 042 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 000 000 💰
3️⃣2️⃣
Numărul contractului: 920
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală estimată a contractului/lotului: RON 19 117 050 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: RON 3 000 000 💰
Informații complementare Informații suplimentare
“1. Modul de atribuire al mai multor loturi: Un ofertant care oferteaza mai multe loturi, dar indeplineste cerintele minime privind resursele profesionale...”
1. Modul de atribuire al mai multor loturi: Un ofertant care oferteaza mai multe loturi, dar indeplineste cerintele minime privind resursele profesionale si/sau cerintele minime privind resursele tehnice cumulat pentru mai putine loturi decat a ofertat, acestuia i se vor atribui un numar total de loturi doar pentru cate indeplineste cerintele minime de resurse profesionale/tehnice, fara a putea fi folosite aceleasi resurse profesionale/tehnice la mai multe loturi;
Departajarea intre loturile care vor fi atribuite aceluiasi ofertant, limitat ca si numar de loturi atribuite la maximul indeplinit de cerintele minime de resurse profesionale/tehnice se face astfel:
- ofertantului clasat pe locul 1 la mai multe loturi fata de cele pentru care indeplineste cerintele minime de resurse profesionale/tehnice cumulat, atribuirea se va realiza pentru lotul/loturile cu valoare cea mai mare (in ordine descrescatoare a acestora).
- daca departajarea dupa alineatul precedent nu este suficienta, atribuirea se face dupa punctajul cel mai mare dintre loturile castigate.
2. Ofertantul nu are dreptul de a retrage oferta sau/si documentele care o insotesc, în perioada de valabilitate a acesteia, sub sanctiunea pierderii garantiei de participare constituita.
3. Insusirea clauzelor obligatorii a contractului este conditie de acceptare a ofertei. Pentru clauzele specifice ale modelului de Acord cadru/contract subsecvent, se pot depune amendamente inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor conform termenelor specificate in Sectiunea II.1.4 din prezenta Documentatie de atribuire. Amendamentele depuse ulterior deschiderii ofertelor nu vor mai fi luate in considerare.
4. Raspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participa la procedura vor fi completate in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant.
5. Solicitarile de clarificari ale potentialilor ofertanti se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la Sectiunea ”Intrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP, la Sectiunea ”Documentatie si Clarificari” din cadrul anuntului de participare, entitatea contractanta urmand sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita in conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor.
6. În cazul în care 2 sau mai mulți Ofertanți vor avea punctaje finale egale, se vor aplica regulile de departajare mai jos prezentate, în mod
succesiv, până la departajarea respectivilor Ofertanți.
Regula de departajare nr. 1 - În cazul în care, în urma calculului punctajului final, cel puțin doi Ofertanți întrunesc acelasi punctaj final, entitatea contractanta va stabili ierarhia in functie de oferta care are punctajul tehnic cel mai mare.
Regula de departajare nr. 2 - În cazul în care aplicarea Regulii de departajare nr. 1 nu conduce la stabilirea ierarhiei ofertelor, entitatea contractanta va stabili ierarhia dupa factorul pret, iar in cazul in care si preturile vor fi egale, pentru departajare, entitatea contractanta (prin intermediul SEAP la Sectiunea “Intrebari”) va solicita reofertarea, prin prezentarea unei noi propuneri financiare. Noua propunere financiara va fi depusa doar si numai in urma solicitarii entitatii contractante. Daca solicitarea de reofertare nu va fi postata in timp util, oferta depusa initial de acesta va fi considerata oferta finala.
Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare privind ofertele depuse, in SEAP la Sectiunea “Intrebari”. Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (Sectiunea “Intrebari”), integral in sectiunea corespunzatoare respectivei solicitari, sub forma unuia sau a mai multor documente/fisiere
Arată mai mult
Sursa: OJS 2023/S 017-046482 (2023-01-19)