Achiziția de 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a respectivelor locomotive

Autoritatea pentru Reforma Feroviara

Autoritatea pentru Reformă Feroviară - A.R.F. intenționează să realizeze, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), achiziția de 16 locomotive electrice și servicii de mentenanță și reparații pentru locomotivele electrice. Locomotivele electrice vor fi utilizat pe rutele aflate sub contractele de servicii publice (CSP) atribuite în mod competitiv operatorilor de transport feroviar de călători în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1370/2007 și cu prevederile legislației din România.
Achiziția va consta în:
A) PRODUSE:
1) 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, conform cerințelor minimale specificate în Caietul de Sarcini (CS);
2) Alte dotări și accesorii, conform cerințelor specificate în CS.
B) SERVICII:
1) Mentenanță și reparații pentru o perioadă de 20 ani. Serviciile sunt necesare funcționarea respectivelor locomotive electrice , conform cerințelor specificate în CS;
2) Instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea locomotivelor electrice și aplicațiilor software;
3) Transportul, asigurarea, punerea în funcțiune, asistența tehnică în perioada de garanție.
Având în vedere prevederile art. 221, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016, actualizată, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, a art. 72, alin(1), lit. (a) din Directiva 2014/24/UE și concluziile studiului de fezabilitate în contractul de achiziție va fi prevăzută o CLAUZĂ de REVIZUIRE, posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani (20 ani +20 ani), conform cerințelor CS.
Suplimentarea cantitatilor achizitionate va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin incheierea unor acte adiționale la contractul de achiziție.
CLAUZA SUSPENSIVĂ:
Încheierea contractului de achiziție publica este condiționata de obținerea/ aprobarea finanțării achiziției de produse (LE) și servicii de mentenanță din fonduri de la bugetul de stat si/ sau fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibila doar în situația în care se respecta dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislației privind finanțele publice.
În cazul în care, indiferent de motive, obținerea/aprobarea finanțării achiziției de produse (LE) și servicii (mentenanță) din fonduri de la bugetul de stat și/sau fonduri europene nerambursabile nu se realizează, ARF va aplica prevederile art.212 alin.(1) lit.c) teza a II-a din Legea 98/2016, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziţie publică. ARF estimează ca va obține finanțarea necesara semnării contractului in semestrul al II-lea al anului 2022.
ARF precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare sau prin alocarea de fonduri din bugetul de stat conform mențiunilor de mai sus.
Perioada maximă pentru care operează clauza suspensivă este de 12 luni.
În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finanțare nu se va semna sau nu vor putea fi aprobate fonduri din bugetul de stat conform mențiunilor din prezenta secțiune, ARF își rezervă dreptul de a aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) din Legea 98/2016, actualizată. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă că ARF și/sau finanțatorul nu pot fi considerate răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă autoritatea contractantă și/sau finanțatorul au fost notificate asupra existenței unui asemenea prejudiciu.
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări, înainte de data limită de depunere a ofertelor: 20 zile.
AC va răspunde la solicitările de clarificări, până cel mai târziu, în cea de-a 11-a zi dinainte de data limită de depunere a ofertelor.

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-11-21. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-10-07.

Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-10-07 Anunţ de participare
2022-11-10 Informaţii suplimentare
2022-11-21 Informaţii suplimentare
2022-12-08 Informaţii suplimentare
2023-01-04 Informaţii suplimentare
2023-01-17 Informaţii suplimentare
2023-01-27 Informaţii suplimentare
2023-02-14 Informaţii suplimentare
2023-02-24 Informaţii suplimentare
2023-03-15 Informaţii suplimentare
2023-03-22 Informaţii suplimentare
Anunţ de participare (2022-10-07)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Material rulant
Număr de referință: 37314940_LE_2022_PNRR
Scurtă descriere:
“Autoritatea pentru Reformă Feroviară - A.R.F. intenționează să realizeze, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), achiziția de 16...”    Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Material rulant 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de reparare şi de întreţinere a materialului rulant 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: România 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Agenţie/birou naţional sau federal
Numele autorității contractante: Autoritatea pentru Reforma Feroviara
Adresa poștală: Strada: Bulevadrul Dinicu Golescu, nr. 38
Cod poștal: 012606
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.arf.gov.ro 🌏
E-mail: george.ilie@arf.gov.ro 📧
Telefon: +40 374808536 📞
Fax: +40 374808649 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100158025 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-10-07 📅
Termen-limită de depunere: 2022-11-21 📅
Data publicării: 2022-10-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 197-558599
Număr JO-S: 197
Informații suplimentare

“În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finanțare nu se va semna sau nu vor putea fi aprobate fonduri din bugetul de stat, autoritatea...”    Arată mai mult
Sursa: OJS 2022/S 197-558599 (2022-10-07)
Informaţii suplimentare (2022-11-10)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-10 📅
Termen-limită de depunere: 2022-12-06 📅
Data publicării: 2022-11-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 220-631708
Se referă la anunț: 2022/S 197-558599
Număr JO-S: 220
Sursa: OJS 2022/S 220-631708 (2022-11-10)
Informaţii suplimentare (2022-11-21)
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-21 📅
Termen-limită de depunere: 2022-12-21 📅
Data publicării: 2022-11-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 228-655691
Număr JO-S: 228
Sursa: OJS 2022/S 228-655691 (2022-11-21)
Informaţii suplimentare (2022-12-08)
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-12-08 📅
Termen-limită de depunere: 2023-01-18 📅
Data publicării: 2022-12-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 240-692670
Număr JO-S: 240
Sursa: OJS 2022/S 240-692670 (2022-12-08)
Informaţii suplimentare (2023-01-04)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-01-04 📅
Termen-limită de depunere: 2023-02-10 📅
Data publicării: 2023-01-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 006-012416
Număr JO-S: 6
Sursa: OJS 2023/S 006-012416 (2023-01-04)
Informaţii suplimentare (2023-01-17)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-01-17 📅
Data publicării: 2023-01-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 015-036130
Număr JO-S: 15
Sursa: OJS 2023/S 015-036130 (2023-01-17)
Informaţii suplimentare (2023-01-27)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-01-27 📅
Termen-limită de depunere: 2023-02-24 📅
Data publicării: 2023-02-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 023-063987
Număr JO-S: 23
Sursa: OJS 2023/S 023-063987 (2023-01-27)
Informaţii suplimentare (2023-02-14)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-14 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-03 📅
Data publicării: 2023-02-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 035-101152
Număr JO-S: 35
Sursa: OJS 2023/S 035-101152 (2023-02-14)
Informaţii suplimentare (2023-02-24)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-24 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-17 📅
Data publicării: 2023-03-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 043-127333
Număr JO-S: 43
Sursa: OJS 2023/S 043-127333 (2023-02-24)
Informaţii suplimentare (2023-03-15)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-15 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-27 📅
Data publicării: 2023-03-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 056-166611
Număr JO-S: 56
Sursa: OJS 2023/S 056-166611 (2023-03-15)
Informaţii suplimentare (2023-03-22)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-22 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-31 📅
Data publicării: 2023-03-27 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 061-180358
Număr JO-S: 61
Sursa: OJS 2023/S 061-180358 (2023-03-22)