Pentru indeplinirea obligatiei referitoare la modul de transmitere a DUAE de catre operatorii economici participanti la procedurile de atribuire, prevazuta la art. 60 alin. (1) si (4), art. 69 alin. (1) si (3), art. 123 alin. (2) si (3) din H.G. nr. 395/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, acestia vor completa direct in SEAP, in sectiunea dedicata a procedurii, DUAE-ul deja configurat de autoritatea contractanta. DUAE, astfel completat, va putea fi vizualizat si analizat de catre autoritatea contractanta in sectiunea dedicata acestuia. De asemenea, raspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participa la procedura vor fi completate in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre fiecare participant. Pentru cazurile in care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile in care ofertantul are subcontractanti sau terti sustinatori, fiecare operator economic se va autentifica in sistem si va accesa procedura de atribuire in vederea completarii DUAE in calitatea in care a fost inclus in respectiva procedura (asociat, subcontractant, tert sustinator).Este necesar ca toti cei care trebuie sa raspunda la DUAE sa fie inregistrati ca utilizatori ai sistemului.Detalii cu privire la intocmirea DUAE veti regasi, dupa autentificarea in sistem, in sectiunea „Informatii DUAE” – Ghid de completare DUAE.