AUTOSPECIALA 6x6 - reluare

Unitatea Militara 02133

Contract multianual de achiziție publică de furnizare de produse, conform Specificație tehnică anexată. Autoritatea contractantă va răspune în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11- a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Numărul de zile până la care se pot cere clarificări înainte de data limită de depunerea ofertelor/ candidaturilor: 18. Solicitările de clarificări vor fi transmise pe SEAP. Specificația tehnică anexată face parte integrantă din documentaţia de atribuire şi constituie ansamblul cerinţelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică.
În cadrul acestei proceduri Unitatea Militară 02133 Constanţa îndeplineşte rolul de Autoritate Contractantă, respectiv Achizitor în cadrul Contractului.
Pentru îndeplinirea scopului Documentaţiei de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din aceasta şi nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menţionată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menţionată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului procedurii. Aceste condiţii sunt comune pentru toate secţiunile Documentației de atribuire.
Clarificările ulterioare de pe SEAP, respectiv modificările şi completările apărute în urma acestora vor face parte integrantă din prezenta Documentație de atribuire.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-10-12. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-09-06.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-09-06 Anunţ de participare
2022-10-19 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-09-06)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Autovehicule cu utilizare specială
Număr de referință: 13749875_2022_PAAPD1344242
Scurtă descriere:
Contract multianual de achiziție publică de furnizare de produse, conform Specificație tehnică anexată. Autoritatea contractantă va răspune în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11- a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Numărul de zile până la care se pot cere clarificări înainte de data limită de depunerea ofertelor/ candidaturilor: 18. Solicitările de clarificări vor fi transmise pe SEAP. Specificația tehnică anexată face parte integrantă din documentaţia de atribuire şi constituie ansamblul cerinţelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică. În cadrul acestei proceduri Unitatea Militară 02133 Constanţa îndeplineşte rolul de Autoritate Contractantă, respectiv Achizitor în cadrul Contractului. Pentru îndeplinirea scopului Documentaţiei de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din aceasta şi nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menţionată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menţionată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului procedurii. Aceste condiţii sunt comune pentru toate secţiunile Documentației de atribuire. Clarificările ulterioare de pe SEAP, respectiv modificările şi completările apărute în urma acestora vor face parte integrantă din prezenta Documentație de atribuire.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Autovehicule cu utilizare specială 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Constanţa 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: UNITATEA MILITARA 02133
Adresa poștală: Strada: Fulgerului, nr. 1
Cod poștal: 900218
Orașul poștal: Constanta
Contact
Adresă internet: http://www.dhmfn.ro 🌏
E-mail: bogdan.grama@dhmfn.ro 📧
Telefon: +40 241651040 📞
Fax: +40 0241513065 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100155345 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-06 📅
Termen-limită de depunere: 2022-10-12 📅
Data publicării: 2022-09-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 174-489944
Număr JO-S: 174
Informații suplimentare
Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate pe SEAP operatorii economici trebuie să aibă un program necesar vizualizării fișierelor semnate electronic. Ofertantul va elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. În cazul în care în scopul verificării documentelor de calificare, a conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, autoritatea contractantă solicită prezentarea anumitor documente, acestea trebuie transmise în SEAP în format electronic. În perioada de evaluare ofertanții vor urmări solicitările de clarificări în cadrul directorului Întrebări și vor răspunde prin completarea spațiului creat, respectiv prin atașarea documentelor solicitate. Autoritatea contractantă va transmite răspunsurile la solicitările de clarificări numai prin intermediul SEAP. Comunicarea privind rezultatele procedurii va fi realizată în SEAP și prin fax sau e-mail. Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesaţi este accesarea următorului link: www.e-licitatie.ro În documentaţia de atribuire se prezintă proiectul de contract de achiziție publică de furnizare de produse şi cuprinde implicit clauzele contractuale ce sunt parte din documentaţia de atribuire. Clarificările ulterioare de pe SEAP, respectiv modificările şi completările apărute în urma acestora vor face parte integrantă din prezentul Documentație de atribuire. Pe perioada derulării Contractului, Contractantul este responsabil pentru realizarea activităţilor în conformitate cu documentaţia tehnică şi implementarea celor mai bune practici, în conformitate cu regulile şi regulamentele existente la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene. În realizarea activităţilor sale în cadrul Contractului Contractantul trebuie să aibă în vedere: - informaţiile aplicabile realizării proiectării şi a lucrărilor în general, aşa cum sunt descrise în Documentația de atribuire, precum şi în legislaţia aplicabilă; - regulile aplicabile în mod specific realizării de produselor care fac obiectul contractului ce va rezulta din prezenta procedură de atribuire. Prin depunerea unei Oferte ca răspuns la cerinţele din prezentul Caiet de sarcini se prezumă că Contractantul are cunoştinţe şi are în vedere toate reglementările aplicabile şi că le-a luat în considerare la momentul depunerii Ofertei sale pentru atribuirea Contractului. În cazul în care, pe parcursul derulării Contractului, intervin schimbări legislative de natură să influenţeze activitatea Contractantului în raport cu cerinţele stabilite prin prezentul caiet de sarcini, Contractantul are obligaţia de a informa Autoritatea contractantă cu privire la consecinţele asupra activităţilor sale care fac obiectul Contractului şi de a-şi adapta activitatea de la data intrării în vigoare şi în condiţiile prevîzute de schimbările legislative. În cazul în care o astfel de situaţie este aplicabilă trebuie precizat în Contract mecanismul de soluţionare a unor astfel de situaţii. În cazul în care vreuna din regulile generale sau specifice nu mai sunt în vigoare sau au fost modificate conform legii la data depunerii Ofertei, se consideră că regula respectivă este automat înlocuită de noile prevederi în vigoare conform legii şi că Ofertantul/Contractantul are cunoştinţă de aceste schimbări şi le-a avut în vedere la depunerea Ofertei sale în baza acestui Caiet de sarcini. Contractantul va fi deplin responsabil pentru subcontractanţii acestuia, chiar şi în situaţia în care au fost prealabil agreaţi cu Autoritatea contractantă, urmând să răspundă faţă de Autoritatea contractantă pentru orice nerespectare sau omisiune a respectării oricăror prevederi legale şi normative aplicabile. Ofertantul devenit Contractant are obligaţia de a respecta în executarea Contractului, obligaţiile aplicabile în domeniul mediului, social şi al muncii instituite prin dreptul Uniunii, prin dreptul naţional, prin acorduri colective sau prin dispoziţiile internaţionale de drept în domeniul mediului, social şi al muncii enumerate în anexa X la Directiva nr. 2014/24, respectiv: i. Convenţia nr. 87 a OIM privind libertatea de asociere şi protecţia dreptului de organizare; ii. Convenţia nr. 98 a OIM privind dreptul de organizare şi negociere colectivă; iii. Convenţia nr. 138 a OIM privind vârsta minimă de încadrare în muncă; iv. Convenţia nr. 111 a OIM privind discriminarea (ocuparea forţei de muncă şi profesie); v. Convenţia nr. 100 a OIM privind egalitatea remuneraţiei; etc.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contract multianual de achiziție publică de furnizare de produse, conform Specificație tehnică anexată. Autoritatea contractantă va răspune în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11- a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Numărul de zile până la care se pot cere clarificări înainte de data limită de depunerea ofertelor/ candidaturilor: 18. Solicitările de clarificări vor fi transmise pe SEAP. Specificația tehnică anexată face parte integrantă din documentaţia de atribuire şi constituie ansamblul cerinţelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică.
Arată mai mult
În cadrul acestei proceduri Unitatea Militară 02133 Constanţa îndeplineşte rolul de Autoritate Contractantă, respectiv Achizitor în cadrul Contractului.
Pentru îndeplinirea scopului Documentaţiei de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din aceasta şi nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menţionată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menţionată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului procedurii. Aceste condiţii sunt comune pentru toate secţiunile Documentației de atribuire.
Arată mai mult
Clarificările ulterioare de pe SEAP, respectiv modificările şi completările apărute în urma acestora vor face parte integrantă din prezenta Documentație de atribuire.
Valoarea totală estimată: 850 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Unitatea Militară 02133 Constanţa intenţionează derularea unei proceduri de achiziţie publică în vederea atribuirii prin licitație deschisă a unui Contract multianual de furnizare de produse – AUTOSPECIALĂ 6x6
Durata: 16 luni
Informații suplimentare:
Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate pe SEAP operatorii economici trebuie să aibă un program necesar vizualizării fișierelor semnate electronic.
Ofertantul va elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire.
În cazul în care în scopul verificării documentelor de calificare, a conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, autoritatea contractantă solicită prezentarea anumitor documente, acestea trebuie transmise în SEAP în format electronic.
Arată mai mult
În perioada de evaluare ofertanții vor urmări solicitările de clarificări în cadrul directorului Întrebări și vor răspunde prin completarea spațiului creat, respectiv prin atașarea documentelor solicitate.
Autoritatea contractantă va transmite răspunsurile la solicitările de clarificări numai prin intermediul SEAP.
Comunicarea privind rezultatele procedurii va fi realizată în SEAP și prin fax sau e-mail.
Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesaţi este accesarea următorului link: www.e-licitatie.ro
În documentaţia de atribuire se prezintă proiectul de contract de achiziție publică de furnizare de produse şi cuprinde implicit clauzele contractuale ce sunt parte din documentaţia de atribuire.
Clarificările ulterioare de pe SEAP, respectiv modificările şi completările apărute în urma acestora vor face parte integrantă din prezentul Documentație de atribuire.
Pe perioada derulării Contractului, Contractantul este responsabil pentru realizarea activităţilor în conformitate cu documentaţia tehnică şi implementarea celor mai bune practici, în conformitate cu regulile şi regulamentele existente la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene.
Arată mai mult
În realizarea activităţilor sale în cadrul Contractului Contractantul trebuie să aibă în vedere:
- informaţiile aplicabile realizării proiectării şi a lucrărilor în general, aşa cum sunt descrise în Documentația de atribuire, precum şi în legislaţia aplicabilă;
- regulile aplicabile în mod specific realizării de produselor care fac obiectul contractului ce va rezulta din prezenta procedură de atribuire.
Prin depunerea unei Oferte ca răspuns la cerinţele din prezentul Caiet de sarcini se prezumă că Contractantul are cunoştinţe şi are în vedere toate reglementările aplicabile şi că le-a luat în considerare la momentul depunerii Ofertei sale pentru atribuirea Contractului.
Arată mai mult
În cazul în care, pe parcursul derulării Contractului, intervin schimbări legislative de natură să influenţeze activitatea Contractantului în raport cu cerinţele stabilite prin prezentul caiet de sarcini, Contractantul are obligaţia de a informa Autoritatea contractantă cu privire la consecinţele asupra activităţilor sale care fac obiectul Contractului şi de a-şi adapta activitatea de la data intrării în vigoare şi în condiţiile prevîzute de schimbările legislative. În cazul în care o astfel de situaţie este aplicabilă trebuie precizat în Contract mecanismul de soluţionare a unor astfel de situaţii.
Arată mai mult
În cazul în care vreuna din regulile generale sau specifice nu mai sunt în vigoare sau au fost modificate conform legii la data depunerii Ofertei, se consideră că regula respectivă este automat înlocuită de noile prevederi în vigoare conform legii şi că Ofertantul/Contractantul are cunoştinţă de aceste schimbări şi le-a avut în vedere la depunerea Ofertei sale în baza acestui Caiet de sarcini.
Arată mai mult
Contractantul va fi deplin responsabil pentru subcontractanţii acestuia, chiar şi în situaţia în care au fost prealabil agreaţi cu Autoritatea contractantă, urmând să răspundă faţă de Autoritatea contractantă pentru orice nerespectare sau omisiune a respectării oricăror prevederi legale şi normative aplicabile.
Arată mai mult
Ofertantul devenit Contractant are obligaţia de a respecta în executarea Contractului, obligaţiile aplicabile în domeniul mediului, social şi al muncii instituite prin dreptul Uniunii, prin dreptul naţional, prin acorduri colective sau prin dispoziţiile internaţionale de drept în domeniul mediului, social şi al muncii enumerate în anexa X la Directiva nr. 2014/24, respectiv:
Arată mai mult
i. Convenţia nr. 87 a OIM privind libertatea de asociere şi protecţia dreptului de organizare;
ii. Convenţia nr. 98 a OIM privind dreptul de organizare şi negociere colectivă;
iii. Convenţia nr. 138 a OIM privind vârsta minimă de încadrare în muncă;
iv. Convenţia nr. 111 a OIM privind discriminarea (ocuparea forţei de muncă şi profesie);
v. Convenţia nr. 100 a OIM privind egalitatea remuneraţiei; etc.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: sediul U.M. 02133 Constanța

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința nr.1.
Ofertanții, terții susținători (daca este cazul) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire:
Odată cu oferta, operatorii economici participanți au obligația să completeze și să prezinte:
- DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 – inclusiv pentru asociați/terți susținători (dacă este cazul);
- angajamentul ferm al terțului suținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, dacă este cazul;
- acordul de asociere, dacă este cazul;
Documentele justificative care fac dovada îndeplinirii celor asumate în DUAE se vor prezenta la solicitarea autorității contractante doar de către ofertanţii clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt:
Arată mai mult
- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, se va prezenta o declaratie pe propria raspundere;
Arată mai mult
- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Arată mai mult
- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- alte documente edificatoare, după caz.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/asociatul/terțul susținător (daca este cazul) nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
Cerința nr.2.
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: VATU Nicolae – comandant, PERA Romel – locțiitor al comandantului, POPA Ramona – consilier juridic; CIOBĂNUC Ionuț – contabil şef; Comisia de evaluare: preşedinte GAVRILĂ Valentin, membri: CONSTANTIN Valentin, PAHONCEA Alexandru, IONESCU Cătălin, SPÂNU Raluca Andreea. Membri de rezerva: CHIRILĂ Iosif, CONDREA Daniel, MILITARU Lavinia Maria.
Arată mai mult
Personalul Autorităţii contractante are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Arată mai mult
Operatorul economic ofertant/asociatul/terțul susținător (daca este cazul) va depune declarația privind conflictul de interese, conform art.60 din Legea 98/2016 – Formularul nr. 1.
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului multianual de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru asociați/terți susținători/subcontractanți care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Arată mai mult
Se va completa DUAE de către operatorii economici/asociați/terți susținători/subcontractanți participanți la procedura de atribuire a contractului multianual de achiziție publică cu informațiile aferente situației lor, informații solicitate de către autoritatea contractantă referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Arată mai mult
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC din care să rezulte obiectul de activitate al operatorului economic, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.
În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
În cazul unui grup de operatori economici care depun oferta comună, fiecare membru din grup trebuie să dovedească că pentru partea din contract pe care o realizează are corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.
În cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine se vor prezenta documentele edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartemență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident, însoțite de o traducere autorizată a acestora în limba română. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate.
Arată mai mult
Informațiile cuprinse în aceste documente trebuie să fie reale/actuale la data prezentării acestora.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatOfertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani, număr de ani care va fi calculat prin raportare la data limită de depunere a ofertelor, stabilită inițial, chiar dacă ulterior inițierii procedurii autoritatea contractantă va decala această dată, au îndeplinit contracte similare în valoare cumulată de cel puțin 850.000,00 lei la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin contracte similare se înțelege de furnizare de autovehicule. Pentru echivalenţă se va ţine cont de cursul mediu anual lei/altă valută comunicat de BNR pentru fiecare an în parte. Pentru anul 2022 se va lua în considerare cursul de referinţă comunicat de BNR din ziua publicării anunţului de participare.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de către operatorii economici/asociați/terți susținători/subcontractanți participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contracte executate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante. Asociații/terții susținători/subcontractanții vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informațiile solicitate. Odată cu DUAE ofertanții vor depune acordul de asociere, subcontractare și/sau angajament. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, tipul/categoriile de produse, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: - procesul-verbal de recepție sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul livrărilor;- recomandări care precizează dacă contractele au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit;- alte documente echivalente.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-01-12 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-10-12 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: membrii comisiei de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Garantia tehnica
Criteriul de calitate (pondere): 15
Preț (pondere): 85

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: R 13749875
Contact
Punct de contact: Bogdan Grama
Adresă internet: www.dhmfn.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100155345 🌏

Referință
Informații suplimentare
Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate pe SEAP operatorii economici trebuie să aibă un program necesar vizualizării fișierelor semnate electronic.
Ofertantul va elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire.
În cazul în care în scopul verificării documentelor de calificare, a conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, autoritatea contractantă solicită prezentarea anumitor documente, acestea trebuie transmise în SEAP în format electronic.
Arată mai mult
În perioada de evaluare ofertanții vor urmări solicitările de clarificări în cadrul directorului Întrebări și vor răspunde prin completarea spațiului creat, respectiv prin atașarea documentelor solicitate.
Autoritatea contractantă va transmite răspunsurile la solicitările de clarificări numai prin intermediul SEAP.
Comunicarea privind rezultatele procedurii va fi realizată în SEAP și prin fax sau e-mail.
Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesaţi este accesarea următorului link: www.e-licitatie.ro
În documentaţia de atribuire se prezintă proiectul de contract de achiziție publică de furnizare de produse şi cuprinde implicit clauzele contractuale ce sunt parte din documentaţia de atribuire.
Clarificările ulterioare de pe SEAP, respectiv modificările şi completările apărute în urma acestora vor face parte integrantă din prezentul Documentație de atribuire.
Pe perioada derulării Contractului, Contractantul este responsabil pentru realizarea activităţilor în conformitate cu documentaţia tehnică şi implementarea celor mai bune practici, în conformitate cu regulile şi regulamentele existente la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene.
Arată mai mult
În realizarea activităţilor sale în cadrul Contractului Contractantul trebuie să aibă în vedere:
- informaţiile aplicabile realizării proiectării şi a lucrărilor în general, aşa cum sunt descrise în Documentația de atribuire, precum şi în legislaţia aplicabilă;
- regulile aplicabile în mod specific realizării de produselor care fac obiectul contractului ce va rezulta din prezenta procedură de atribuire.
Prin depunerea unei Oferte ca răspuns la cerinţele din prezentul Caiet de sarcini se prezumă că Contractantul are cunoştinţe şi are în vedere toate reglementările aplicabile şi că le-a luat în considerare la momentul depunerii Ofertei sale pentru atribuirea Contractului.
Arată mai mult
În cazul în care, pe parcursul derulării Contractului, intervin schimbări legislative de natură să influenţeze activitatea Contractantului în raport cu cerinţele stabilite prin prezentul caiet de sarcini, Contractantul are obligaţia de a informa Autoritatea contractantă cu privire la consecinţele asupra activităţilor sale care fac obiectul Contractului şi de a-şi adapta activitatea de la data intrării în vigoare şi în condiţiile prevîzute de schimbările legislative. În cazul în care o astfel de situaţie este aplicabilă trebuie precizat în Contract mecanismul de soluţionare a unor astfel de situaţii.
Arată mai mult
În cazul în care vreuna din regulile generale sau specifice nu mai sunt în vigoare sau au fost modificate conform legii la data depunerii Ofertei, se consideră că regula respectivă este automat înlocuită de noile prevederi în vigoare conform legii şi că Ofertantul/Contractantul are cunoştinţă de aceste schimbări şi le-a avut în vedere la depunerea Ofertei sale în baza acestui Caiet de sarcini.
Arată mai mult
Contractantul va fi deplin responsabil pentru subcontractanţii acestuia, chiar şi în situaţia în care au fost prealabil agreaţi cu Autoritatea contractantă, urmând să răspundă faţă de Autoritatea contractantă pentru orice nerespectare sau omisiune a respectării oricăror prevederi legale şi normative aplicabile.
Arată mai mult
Ofertantul devenit Contractant are obligaţia de a respecta în executarea Contractului, obligaţiile aplicabile în domeniul mediului, social şi al muncii instituite prin dreptul Uniunii, prin dreptul naţional, prin acorduri colective sau prin dispoziţiile internaţionale de drept în domeniul mediului, social şi al muncii enumerate în anexa X la Directiva nr. 2014/24, respectiv:
Arată mai mult
i. Convenţia nr. 87 a OIM privind libertatea de asociere şi protecţia dreptului de organizare;
ii. Convenţia nr. 98 a OIM privind dreptul de organizare şi negociere colectivă;
iii. Convenţia nr. 138 a OIM privind vârsta minimă de încadrare în muncă;
iv. Convenţia nr. 111 a OIM privind discriminarea (ocuparea forţei de muncă şi profesie);
v. Convenţia nr. 100 a OIM privind egalitatea remuneraţiei; etc.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2022/S 174-489944 (2022-09-06)
Anunt de atribuire (2022-10-19)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-10-19 📅
Data publicării: 2022-10-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 205-584584
Se referă la anunț: 2022/S 174-489944
Număr JO-S: 205
Sursa: OJS 2022/S 205-584584 (2022-10-19)