Contract de execuţie lucrări avand ca obiect „Realizare lucrari ramase de executat din cadrul obiectului - componenta infrastructura de apa si apa uzata din cadrul contractului 729/30.12.2013 – Realizarea rețelelor publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, precum și a drumurilor aferente Ansamblului de locuințe Henri Coandă, sector 1 – Lotul 2 ”
Contractul de achizitie publica va cuprinde execuția de lucrări privind finalizarea obiectivului de investiții și punerea acestuia în funcțiune, derulandu-se in acest sens, următoarele activități: • Lucrări de construcție pentru restul de executat; • Furnizarea și montarea utilajelor și echipamentelor tehnologice pentru restul de executat; • Testare și punere în funcțiune a rețelelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, așa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, (respectiv, inclusiv a rețelelor deja executate prin contractul nr. 729/2013); • Realizarea tuturor lucrărilor necesare pentru automatizarea și asigurarea integrării echipamentelor din câmp în SCADA local și capabilității de transmitere a datelor în SCADA existent la nivelul Operatorului infrastructurii de apă și apă uzată din Municipiul București (în prezent SC APA NOVA BUCUREȘTI SA), așa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, inclusiv pentru rețelele deja executate prin contractul nr. 729/2013; • Realizarea tuturor lucrărilor necesare pentru punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă și canalizare, respectiv pentru racordarea acestuia la sistemul de energie electrică, aşa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, inclusiv pentru reţelele deja executate prin contractul nr. 729/2013; • monitorizarea funcționării lucrărilor executate pe parcursul Perioadei de Notificare a Defectelor; • remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Notificare a Defectelor. respectand in totalitate prevederile Caietului de Sarcini, atasat la documentatia de atribuire. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este 23 zile, Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 13 - a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-12-20.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-11-14.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-11-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări de instalaţii de apă şi canalizare şi de conducte de evacuare
Număr de referință: 4267117/2022/7
Scurtă descriere:
Contractul de achizitie publica va cuprinde execuția de lucrări privind finalizarea obiectivului de investiții și punerea acestuia în funcțiune, derulandu-se in acest sens, următoarele activități:
• Lucrări de construcție pentru restul de executat;
• Furnizarea și montarea utilajelor și echipamentelor tehnologice pentru restul de executat;
• Testare și punere în funcțiune a rețelelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, așa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, (respectiv, inclusiv a rețelelor deja executate prin contractul nr. 729/2013);
• Realizarea tuturor lucrărilor necesare pentru automatizarea și asigurarea integrării echipamentelor din câmp în SCADA local și capabilității de transmitere a datelor în SCADA existent la nivelul Operatorului infrastructurii de apă și apă uzată din Municipiul București (în prezent SC APA NOVA BUCUREȘTI SA), așa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, inclusiv pentru rețelele deja executate prin contractul nr. 729/2013;
• Realizarea tuturor lucrărilor necesare pentru punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă și canalizare, respectiv pentru racordarea acestuia la sistemul de energie electrică, aşa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, inclusiv pentru reţelele deja executate prin contractul nr. 729/2013;
• monitorizarea funcționării lucrărilor executate pe parcursul Perioadei de Notificare a Defectelor;
• remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Notificare a Defectelor.
respectand in totalitate prevederile Caietului de Sarcini, atasat la documentatia de atribuire.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este 23 zile, Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 13 - a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Lucrări de instalaţii de apă şi canalizare şi de conducte de evacuare📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Agenţie/birou regional sau local
Numele autorității contractante: Municipiul bucuresti
Adresa poștală: Strada: Regina Elisabeta, nr. 47
Cod poștal: 050013
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.pmb.ro🌏
E-mail: directiaproceduri@pmb.ro📧
Telefon: +40 213055500📞
Fax: +40 0213055587 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100159713🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2022-11-14 📅
Termen-limită de depunere: 2022-12-20 📅
Data publicării: 2022-11-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 223-642383
Număr JO-S: 223
Informații suplimentare
Municipiul București implementează COMPONENTA INFRASTRUCTURĂ DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN CADRUL CONTRACTULUI NR. 729/30.12.2013 - REALIZAREA REȚELELOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE, ILUMINAT PUBLIC, PRECUM ȘI A DRUMURILOR AFERENTE ANSAMBLULUI DE LOCUINȚE HENRI COANDĂ, SECTOR 1 - LOT 2 - inclus în proiectul „EXTINDEREA ȘI REABILITAREA INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN ZONELE GHIDIGENI, OLTENIȚEI, CHEILE TURZII ȘI HENRI COANDĂ DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI” cod SMIS 133441 pentru care este in derulare contractul de finantare nr.299/2019 semnat cu Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contractul de achizitie publica va cuprinde execuția de lucrări privind finalizarea obiectivului de investiții și punerea acestuia în funcțiune, derulandu-se in acest sens, următoarele activități:
• Lucrări de construcție pentru restul de executat;
• Furnizarea și montarea utilajelor și echipamentelor tehnologice pentru restul de executat;
• Testare și punere în funcțiune a rețelelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, așa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, (respectiv, inclusiv a rețelelor deja executate prin contractul nr. 729/2013);
• Testare și punere în funcțiune a rețelelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, așa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, (respectiv, inclusiv a rețelelor deja executate prin contractul nr. 729/2013);
• Realizarea tuturor lucrărilor necesare pentru…
… automatizarea și asigurarea integrării echipamentelor din câmp în SCADA local și capabilității de transmitere a datelor în SCADA existent la nivelul Operatorului infrastructurii de apă și apă uzată din Municipiul București (în prezent SC APA NOVA BUCUREȘTI SA), așa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, inclusiv pentru rețelele deja executate prin contractul nr. 729/2013;
… punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă și canalizare, respectiv pentru racordarea acestuia la sistemul de energie electrică, aşa cum sunt detaliate în proiectul tehnic pentru întreg lotul II, inclusiv pentru reţelele deja executate prin contractul nr. 729/2013;
• monitorizarea funcționării lucrărilor executate pe parcursul Perioadei de Notificare a Defectelor;
• remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Notificare a Defectelor.
respectand in totalitate prevederile Caietului de Sarcini, atasat la documentatia de atribuire.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este 23 zile, Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 13 - a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este 23 zile, Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari in a 13 - a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP.
Valoarea totală estimată: 30 979 004 RON 💰
Scurtă descriere:
Contractul de achizitie publica va cuprinde execuția de lucrări în cartierul Henri Coanda, lot 2, Voluntari, jud. Ilfov, pentru urmatoarele tipuri de lucrări:
- bazin retenție central - cămin aval – echipare:1 buc
- bazin retenție central - cămin amonte – echipare:1 buc
- separator hidrocarburi 350l/s: 1 buc
- separator hidrocarburi 650l/s: 2 buc
- gură de vărsare valea saulei: 1 buc
Durata: 12 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Contract de finantare nr.299/2019 semnat cu Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene.
Informații suplimentare:
Municipiul București implementează COMPONENTA INFRASTRUCTURĂ DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN CADRUL CONTRACTULUI NR. 729/30.12.2013 - REALIZAREA REȚELELOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE, ILUMINAT PUBLIC, PRECUM ȘI A DRUMURILOR AFERENTE ANSAMBLULUI DE LOCUINȚE HENRI COANDĂ, SECTOR 1 - LOT 2 - inclus în proiectul „EXTINDEREA ȘI REABILITAREA INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN ZONELE GHIDIGENI, OLTENIȚEI, CHEILE TURZII ȘI HENRI COANDĂ DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI” cod SMIS 133441 pentru care este in derulare contractul de finantare nr.299/2019 semnat cu Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene.
Municipiul București implementează COMPONENTA INFRASTRUCTURĂ DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN CADRUL CONTRACTULUI NR. 729/30.12.2013 - REALIZAREA REȚELELOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE, ILUMINAT PUBLIC, PRECUM ȘI A DRUMURILOR AFERENTE ANSAMBLULUI DE LOCUINȚE HENRI COANDĂ, SECTOR 1 - LOT 2 - inclus în proiectul „EXTINDEREA ȘI REABILITAREA INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN ZONELE GHIDIGENI, OLTENIȚEI, CHEILE TURZII ȘI HENRI COANDĂ DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI” cod SMIS 133441 pentru care este in derulare contractul de finantare nr.299/2019 semnat cu Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Bucuresti
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința nr.1 : Neincadrarea in situatiile de excludere conform prevederilor art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice. Daca un grup de operatori economici depune oferta comuna, aceaste cerinte trebuie indeplinite de fiecare membru al asocierii.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sunt:

• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.); Operatorul economic trebuie să prezinte certificate valabile la momentul prezentării.

• cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;

• după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.
Pentru persoanele juridice straine - în cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.

Nota: Operatorul economic prezinta pentru sediul principal documente din care sa reiasa neincadrarea in prevederile art.165. din Legea 98, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru o decl pe prop rasp privind indeplin oblig de plata a impozitelor, taxelor sau contrib la bugetul general consolid.

Cerința nr.2 : Inexistenta conflictului de interese conform prevederilor art. 59-60 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice.Orice operator economic care a depus oferta in mod individual sau in asociere/subcontractant/ tert sustinator, nu trebuie sa se afle in niciuna dintre situatiile prevazute de art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016. Persoanele ce detin funcții de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:

Nicusor DAN - PRIMAR GENERAL al Municipiului Bucuresti,
Emanuela JUGUREANU- DIRECTOR GENERAL Directia Generala Economica,
Ion Florea - Director Executiv - Directia Financiar Contabilitate,
Tinel Sperantiu TICU - Director General – Directia Generala Achizitii Publice,
Adrian IORDACHE - Director Executiv - Directia Juridic,
Floriana - Isabela POPESCU- DIRECTOR GENERAL Directia Generala Management Proiecte cu Finantare Externa,
Catalina GUSAVAN- DIRECTOR EXECUTIV Directia Servicii Integrate.
Modalitatea de indeplinire: Se va completa DUAE in conformitate cu art.193 alin.(1) din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice. Declaratia privind neincadrarea in prevederile art.59 si 60 din Legea nr.98/2016 (Formular nr.18 din Sectiunea Formulare ), se va prezenta de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire. In cazul in care oferta clasata pe primul loc este depusa de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta documentele mentionate mai sus pentru a demonstra indeplinirea cerintelor. Documentele justificative trebuie depuse si de ofertantul asociat/subcontractant/tert sustinator.

NOTA : Autoritatea accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate.

Cerinta 1: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.

Modalitatea de îndeplinire: In vederea demonstrarii indeplinirii criteriului de capacitate de exercitare a activitatii profesionale, ofertantul unic/ofertantul asociat/tertul sustinator/subcontractantul va completa DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea A "Capacitatea de a corespunde cerintelor" - subsectiunea "Inscrierea in Registrul Comertului". Ofertanul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va prezenta, anterior atribuirii contractului,la solicitarea Autoritatii Contractante, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial in integralitate, din care sa rezulte ca activitatea principala/ secundara pe care o desfasoara conform codificarii CAEN corespunde obiectului contractului. De asemenea, in Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial trebuie sa se regaseasca si urmatoarele informatii: datele de identificare ale operatorului economic, actionarii/ asociatii, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administratie, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare.

Nota 1: Pentru persoanele juridice straine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o forma de inregistrare in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, din care sa reiasa informatiile solicitate de catreAutoritatea Contractanta.

Nota 2: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie in concordanta cu partea din contract pe care o va realiza.

Nota 3: In situatia in care ofertantul beneficiaza de sustinere din partea unor terti sau in situatia in care subcontracteaza parti din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator si pentru tertii sustinatori/subcontractantii declarati in DUAE.

Situația economică și financiară:
Indicator financiarLichiditatea generală pe fiecare din ultimele 3 (trei) exerciții financiare (2019, 2020, 2021), trebuie să fie cel puțin egală cu 1.
Specificati cifra de afaceri medie anualaMedia cifrei de afaceri anuale pe ultimele 3 (trei) exercitii financiare (2019, 2020, 2021) trebuie sa fie cel putin egala cu 35.000.000,00 lei.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Formula de calcul:
Lichiditatea generala LG = Active curente/Datorii curente
• Active curente = stocuri + creanțe (adică clienți neîncasați) + disponibilități bănești în conturi bancare și casierie
• Datorii curente = datorii pe termen scurt către furnizori, salariați, bănci și datorii fiscale, etc.
Autoritatea contractanta a solicitat cerința în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.Se va completa DUAE cu rezultatul indicatorului din analiza financiară a societăţii. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinţei vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteruiului de atribuire, întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, după cum urmează: bilanţuri contabile sau extrase de bilanţ, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul lichidităţii solicitate.

Se va completa DUAE in conformitate cu prevederile art 193 alin (1) din Legea nr.98/2016. Operatorii economici care depun oferta in asociere vor prezenta cate un DUAE pentru fiecare dintre membrii asocierii. Dacă o asociere de operatori economici prezinta o ofertă comună, nivelul cifrei de afaceri solicitat se calculează prin cumul. Operatorii economici care se bazeaza pe capacitatile tertilor sustinatori, vor prezenta un DUAE propriu si cate un DUAE separat pentru fiecare dintre entitatile pe care se bazeaza. Se vor prezenta de catre toti ofertantii o data cu depunerea DUAE, daca este cazul si angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora), acordul de asociere si acordul de subcontractare. Inainte de a fi declarat castigator, ofertantul clasat pe primul loc va prezenta: - Bilantul contabil /extrase de bilant / raport financiar/ raport al cenzorilor/ raport de audit financiar/ declaratii sau extrase bancare etc. operatorul economic avand latitudinea sa aleaga documentele ce vor fi prezentate in sustinerea indeplinirii cerintei. Ofertantii pentru care anul financiar nu este an calendaristic vor depune documente aferente ultimilor 3 ani financiari. Ofertantii nerezidenti vor prezenta traducerea autorizata in limba romana a documentelor solicitate mai sus. Daca, din motive obiective, justificate corespunzator, operatorul economic nu are posibilitatea de a prezenta documentele solicitate, acesta are dreptul de a-si demonstra situatia economica si financiara si prin prezentarea altor documente care sa reflecte o imagine fidela a situatiei economice si financiare si care sa demonstreze îndeplinirea cerintelor minime solicitate. In cazul in care Ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre o alta persoana (conform art. 182 din Legea nr.98/2016), atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective odata cu prezentarea DUAE, prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele financiare invocate, impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Autoritatea contractanta respinge tertul sustinator propus daca acesta nu indeplineste cerintele de calificare privind capacitatea, sau se incadreaza printre motivele de excludere si solicita ofertantului o singura data inlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert.Tertul/ terti ce asigura sustinerea economica financiara nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art.164, 165 si 167 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru transformarea din Euro în Lei se va utiliza cursul mediu pentru anul 2019: 1 euro = 4.7452 lei; 2020: 1 euro = 4.8371 lei; 2021: 1 euro = 4.9204 lei. Dacă situațiile financiare sunt întocmite în altă monedă decât euro, conversia în Ron se va face prin Euro, luând în considerare (pentru fiecare conversie în parte) cursul mediu de referință publicat de Banca Naţională a României pentru anul respectiv.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat
Ofertanții trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani pentru lucrări, calculați până la data termenului limită de depunere a ofertelor, menționat în anunțul de participare, a executat în conformitate cu normele profesionale în domeniu și a dus la bun sfârșit lucrări „relevante/similare” (de o complexitate comparabilă sau superioară) cu cele ce fac obiectul contractului de achiziție publica, în baza unuia sau a mai multor contracte.
Prin lucrări ”relevante/similare” A.C. a definit execuția de lucrări de:
- lucrări de construire/reabilitare/modernizare/extindere rețele de conducte pentru apă brută/ apă potabila/apă uzată/apă pluvială ce a presupus și execuția de stații de pompare/stații de preepurare/separatoare de hidrocarburi, rețele însumând lungimea de minim 500 m, având diametrul de minim 600 mm, utilizând inclusiv tehnologii fără săpătură deschisă.
Notă: Prin sintagma ”lucrări duse la bun sfârșit”, se intelege:
a) lucrari recepționate pe obiecte/ sectoare, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului sau echivalent
sau
b) lucrări recepționate însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor sau echivalent
sau
c) lucrari recepționate însoțite de proces-verbal de recepție finală sau echivalent.
Notă: expresia „sau echivalent” se referă la documente care atestă recepționarea lucrărilor pe obiecte/ sectoare funcționale, recepționarea lucrărilor la terminare/recepționarea lucrărilor la finalul perioadei de garanție, în conformitate cu legislația specifică aplicabilă contractului/țării în care au fost executate și recepționate lucrările.
Ofertantul poate invoca pentru dovedirea experienței similare partea de contract executată în perioada de referința solicitată de A.C. în documentația de atribuire, cu condiția ca lucrările prezentate să fie duse la bun sfârșit.

Proportia de subcontractare
INFORMATII PRIVIND SUBCONTRACTANTII - daca este cazul.
In conf cu prev. art. 55 alin. (1) din Lnr.98/2016, A.C. solicit. ofertant/candidat să precizeze în ofertă ori în solicit. de participare: a) categ. de servicii/lucrări din ctr. pe care intenționează să le subcontracteze, precum și procent sau val. aferentă activităților indicate în ofertă ca fiind realiz. de către subcontractanți; și b) datele de identific. ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la moment. depunerii ofertei sau a solicit. de particip.

Certificate emise de organisme independente cu privire la…
… standardele de asigurare a calitatii
Ofertantul trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management al calității în conformitate cu SR EN ISO 9001 sau echivalent.
… sistemele sau standardele de management de mediu
Ofertantul trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management de mediu în conformit. cu SR EN ISO 14001 sau echivalent.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Ptr.indep.cerinței se va prezenta ca dovadă preliminara ,DUAE completat în conf. cu prevederile art.193(1) dinL98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt, fără a se limita la:
pentru contractele de lucrări: extrase relevante ale contractului/ documente/certificate ( ex. procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și/sau procesul-verbal de recepție finală, certificate de predare-primire, recomandări, certificări de bună execuție, certificate constatatoare) care să ateste faptul că lucrările au fost executate in conform. cu normele profesionale și legale in domeniu și că au fost duse la bun sfârșit și/sau alte documente din care sa reiasă: beneficiarul, cantitatea (indicatori tehnici ce caracterizează obiectul lucrării), perioada (inclusiv data încheierii contractului) și care să ateste faptul că lucrările similare au fost executate și duse la bun sfârșit în conform. cu normele legale și profesionale în domeniu. Nr. de ani solicitați în vederea demonstrării experienței similare se vor calcula prin raport. la data limită de depun. a ofertelor.
Avand in vedere nr. limitat de caractere pt. Sectiunea ˝Capacit. tehnica si /sau profesionala˝ pus la dispozitie in SEAP, se va citi mod. de indeplin. pt. "INFORMATII PRIVIND ASOCIEREA - daca este cazul" in cadrul Sectiunii IV.3 - INFORMATII SUPLIMENTARE".
Avand in vedere nr. limitat de caractere pt. Sectiunea ˝Capacit. tehnica si /sau profesionala˝ pus la dispozitie in SEAP, se va citi mod. de indeplin. pt. "INFORMATII PRIVIND TERTII SUSTINATORI -daca este cazul" in cadrul Sectiunii IV.3 - INFORMATII SUPLIMENTARE".
În caz. în care A.C., este nevoită, indiferent de motive, să procedeze la decalarea termenului-limită stabilit pentru dep. ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operat. care au prezent. dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat. În situația în care ofertantul a fost înființat sau și-a început activitatea economică de mai puțin de 5 (cinci ani)ani, se va lua în consid. prezent. inform. corespunzătoare perioadei efective de activitate.

În caz în care ofertantul va subcontracta o parte din ctr, ofertant. are obligatia de a completa DUAE. De asemenea, fiecare subcontractant va completa un formular DUAE, separat. In caz in care ofertant. va subcontracta o parte din ctr, ofertant. va prezent odata cu depunerea DUAE, acordul de subcontractare. De asemenea, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile anterior atribuirii contractului, la solicitarea A.C., va prezenta, daca este cazul, documente relevante referitoare la capacitatea tehnica a subcontractantilor propusi cu privire la partea/partile din contract pe care acestia urmeaza sa o/le indeplineasca efectiv. A.C. are obligatia de a solicita, ulterior atribuirii ctr, la incheierea acestuia, prezentarea contractului/contractelor incheiate intre contractant si subcontractantul/subcontractantii nominalizat/nominalizati in oferta, astfel incat activitatile ce revin acestuia/acestora, precum si sumele aferente prestatiilor, sa fie cuprinse in ctr de achizitie publica. Raspunderea contractantului în ceea ce priveste modul de îndeplinire a contractului nu este diminuata în cazul în care o parte/ parti din acesta sunt îndeplinite de subcontractanti. Contractele incheiate intre liderul asocierii si subcontractanti vor deveni anexe la contractul incheiat intre AC si acesta. Se vor respecta prevederile art. 218 alin. (4) si (5) din Legea nr.98/2016. Conform art. 193 din L98/2016, se va completa si prezenta DUAE pentru fiecare operator economic participant la procedura (nominalizat la nivelul unei oferte) cu informatiile specifice situatiei sale. Se va completa si prezenta DUAE separat pentru fiecare subcontractant nominalizat la nivelul ofertei. Subcontractantul/subcontractantii va/ vor completa DUAE cu informatiile aferente situatiei lor, in conditiile art. 193, alin (3) din L98/2016. Odata cu depunerea DUAE, se va prezenta Acordul de subcontractare. Documentele justificative, actualizate la data prezentarii, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea AC, in conformitate cu art 196 alin (2) din L98/2016, de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul rezultat in urma aplicarii criteriului de atribuire ofertelor declarate admisibile.

Pt îndeplin cerinței ofert. va prezent, ca dov. prelimin, DUAE complet în conf cu prev art. 193 alin. (1) din L.nr. 98/2016. Doc. justificative care prob. îndeplinir. celor asumat prin complet DUAE urmează a fi prezent, la solicit A.C., doar de ofertant clasat pe primul loc în urma aplicăr criter de atrib asupra ofert admisibil. Ofert. va prezent dovada implement sistem de managem al calității conf SR EN ISO 9001/echiv, prin prezent unor certific valab. la data prezent acestora, emis de organism independ. sau alte probe/dov. care confirm asigurar. unui nivel corespunzăt al calității pt caz. în care op econom. nu are acces la un certific de calitat astfel cum a fost solicitat ori nu are posibilit de a-l obține în term stabilit. Ofertantul va prezenta un certificat valid sau alte documente echivalente, care atestă că acesta are implementat un sistem de management al calității pentru activități de execuție în domeniul Lucrări de construcție a proiectelor utilitare pentru fluide. În cazul unei asocieri, cerința privind sistem. de management al calității trebuie să fie îndeplin. de fiecare asociat pt partea din ctr. pe care urmeaza să o îndeplineasca.

Pt. îndeplinirea cerinței ofertantul va prezenta, ca dovadă preliminară, DUAE completat de către ofertant cu informații relevante conf art. 193-195 din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin complet. DUAE, urmează a fi prezentate, la solicit A.C., doar de către ofertantul clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Ofertant. va prezenta dovada implementării sistem de management de mediu conf SR EN ISO 14001/echiv, prin prezent. unor certificate valabile la data prezentării acestora, emise de organisme independ sau alte probe/dovezi care confirm asig unui nivel corespunzător al standard de mediu pt caz în care op. economic nu are acces la un certificat de mediu astfel cum a fost solicit ori nu are posibilit de a-l obține în term stabilit. Ofertantul va prezenta un certificat valid sau alte documente echivalente, care atestă că acesta are implementat un sistem de management al calității pentru activități de execuție în domeniul Lucrări de construcție a proiectelor utilitare pentru fluide. În caz unei asocieri, cerința privind sistem de management de mediu trebuie sa fie îndeplinită de fiecare asociat pt partea din contract, pe care urmează să o îndeplinească.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-08-20 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-12-20 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică
Criteriul de calitate (pondere): 40
Preț (pondere): 60
In completarea cerintelor Sectiunii III.1.3.a) Capacitatea tehnică si/sau profesionala se va citi: INFORMATII PRIVIND ASOCIEREA - daca este cazul.
Mai multi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna, fara a fi obligati sa adopte sau sa constituie o anumita forma juridica pentru depunerea ofertei. Toti membrii asocierii au obligatia de a completa DUAE cu toate informatiile solicitate de autoritatea contractanta in documentatia de atribuire. Capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor asocierii, iar autoritatea contractanta solicita ca acestia sa raspunda in mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica. Asociatul/asociatii nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 164, 165, 167 din legea 98/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. De asemenea, asociatul/asociatii nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016. Daca oferta este declarata câstigatoare, operatorii economici asociati participanti la procedura de atribuire, vor prezenta achizitorului inainte de semnarea contractului acordul de asociere autentificat. Oferta trebuie sa cuprinda acordul de asociere în care sa se mentioneze ca toti asociatii îsi asuma raspunderea solidara pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asocierii este împuternicit sa se oblige si sa primeasca instructiuni de la si în numele tuturor asociatilor, individual si colectiv, si ca liderul asocierii este responsabil pentru îndeplinirea contractului. Acordul de asociere va purta obligatoriu nr. de inregistrare, va fi stamplilat si semnat. Se va completa „Acord de asociere" din Sectiunea Formulare. Conform art. 193 din Legea nr. 98/2016, se va completa si prezenta DUAE pentru fiecare operator economic participant la procedura (nominalizat la nivelul unei oferte) cu informatiile specifice situatiei sale. Odata cu depunerea DUAE, daca este cazul, se va prezenta in mod obligatoriu Acordul de asociere si Imputernicirea privind autorizarea semnarii ofertei (Formularul nr. 3). Note: 1. In cazul in care exista incertitudini sau neclaritati in ceea ce priveste anumite documente prezentate, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita detalii, precizari sau confirmari suplimentare atat de la ofertantul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informatii in acest sens. 2. Toti membrii asocierii vor asuma raspunderea colectiva si solidara pentru indeplinirea contractului. 3. Liderul asocierii este raspunzator in nume propriu si in numele Asocierii pentru indeplinirea contractului. 4. Contractele incheiate intre liderul asocierii si membrii asocierii vor deveni anexe la contractul incheiat intre autoritatea contractanta si acesta.

Modalitatea de indeplinire: Operatorii economici asociati participanti la procedura de atribuire vor demonstra indeplinirea cerintelor prin completarea si prezentarea DUAE cu informatiile aferente situatiei lor. Operatorul economic va prezenta odata cu oferta Acordul de asociere si Imputernicirea. Acordul de asociere va fi prezentat intr-un singur exemplar si va fi semnat si stampilat, de reprezentantul legal al fiecarui operator economic membru al asocierii (in conformitate cu modelul pus la dispozitie). În cazul unei Asocieri, Împuternicirea scrisă din partea fiecărui membru al Asocierii, inclusiv a Liderului pentru aceeași persoană/aceleași persoane prin care aceasta este autorizată/acestea sunt autorizate în calitate de semnatar/semnatari al/ai ofertei să implice ofertantul (în calitate de Asociere) în procedura de atribuire. La transmiterea ofertei în SEAP, separarea informațiilor tehnice de cele financiare și încărcarea lor în rubricile special dedicate este obligatorie.Inainte de incheierea contractului,ofertantului declarat castigator, in conditiile in care acesta este o asociere, i se va solicita sa prezinte Acordul de asociere autentificat, in conformitate cu prevederile art. 54 alin (2) din Legea nr.98/2016.

In completarea cerintelor Sectiunii III.1.3.a) Capacitatea tehnică si/sau profesionala se va citi: INFORMATII PRIVIND TERTII SUSTINATORI - daca este cazul.
In vederea indeplinirii cerintei, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/ unor tert/ terti. In acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/ 2016 si ale art. 48 din HG nr. 395/ 2016. -In cazul in care beneficiaza de sustinere din partea unui tert, ofertantul va prezenta odata cu depunerea DUAE si angajamentul tertului sustinator impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise de catre tert/terti sustinatori din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente vor fi solicitate de autoritatea contractanta doar ofertantului declarat castigator. Angajamentul ferm privind sustinerea capacitatii tehnice acordata de tertul sustinator, in conformitate cu Formularul 6 din Sectiunea Formulare. -Tertul/ terti ce asigura sustinerea capacitatii tehnice nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art.164, 165 si 167 din Legea nr.98/2016.

Modalitatea de indeplinire: In cazul in care beneficiaza de sustinere din partea unui tert, ofertantul va prezenta odata cu depunerea DUAE si angajamentul tertului sustinator impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise de catre tert/terti sustinatori din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente vor fi solicitate de autoritatea contractanta doar ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire. NOTA: În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul, în conformitate cu art. 193 alin. (2) din Legea 98/2016, actualizata.

DESEMNAREA OFERTEI CASTIGATOARE
AC are oblig de a stabili oferta câstigatoare pe baza criteriului de atribuire precizat in Documentatia de Atribuire, respectiv "cel mai bun raport calitate-pret". Evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare oferta in parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică, în conformitate cu prevederile art.139 alin.(3) din H.G. nr.395/2016. Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documente justificative actualizate prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE. În situatia în care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstreaza în mod corespunzator îndeplinirea integrala a tuturor criteriilor de calificare, autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe locul urmator sa depuna toate documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse în DUAE, în scopul verificarii îndeplinirii criteriilor de calificare. AC atribuie contractul ofertantului clasat pe locul urmator, daca acesta îndeplineste toate criteriile de calificare prevazute în anuntul de participare si/sau în fisa de date a achizitiei.Solicitarile de clarificari se vor adresa in limba romana, prin intermediul SEAP, in Sectiunea ”Intrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in limba romana, in SEAP la Sectiunea din cadrul anuntului de participare. Comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare in legatura cu oferta, in limba romana, prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile in SEAP. Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor, prin intermediul SEAP (Sectiunea “Intrebari”), integral in sectiunea corespunzatoare respectivei solicitari, in format electronic, sub forma unuia sau a mai multor documente/fisiere distincte semnate cu semnatura electronica conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica.Toate documentele/inscrisurile referitoare la procedura de atribuire, transmise de catre ofertanti (oferta, documente de calificare, solicitari de clarificari, raspunsuri la solicitarile de clarificari) vor fi redactate in limba romana sau vor fi prezentate insotite de traducerea autorizata in limba romana.

”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Eventualele contestatii se pot depune la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor si vor fi solutionate potrivit Legii nr.101/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Directia Generala Achizitii Publice
Adresa poștală: B-dul Regina Elisabeta nr.47, sector 5.
Cod poștal: 050013
Adresă internet: www.pmb.ro🌏
Sursa: OJS 2022/S 223-642383 (2022-11-14)
Anunt de atribuire (2023-05-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 31044897.57 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-05-08 📅
Data publicării: 2023-05-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 092-280880
Se referă la anunț: 2022/S 223-642383
Număr JO-S: 92
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-04-28 📅
Nume: Sicor
Numărul național de înregistrare: 1583360
Adresa poștală: Strada Bld Unirii, Nr. 45, Sector: 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 70000
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213227309📞
E-mail: adrian.panaitescu@sicor.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.sicor.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 31044897.57 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 092-280880 (2023-05-08)