Furnizare doua avioane de scoala

Aeroclubul Romaniei

Furnizare doua avioane de scoala. Aeronavele se vor livra in termen de 15 luni de la incheierea contractului. În situația în care Achizitorului i se aprobă creditul de angajament, plata se va face în baza facturii și a procesului verbal de recepție a produselor livrate fără obiecțiuni, în termen de maxim 30 de zile de la înregistrarea facturii la sediul achizitorului, dar nu mai târziu de ultima zi bancara a anului 2023.
Având in vedere faptul ca achizitorul va achita prețul contractului prin credit de angajament, achizitorul va achita prețul doar după aprobarea creditului bugetar cu această destinație, iar sumele vor fi alocate efectiv pentru îndeplinirea contractului. Prin semnarea contractului, Furnizorul accepta în mod expres si irevocabil posibilitatea ca executarea contractului sa nu aibă loc in situația in care creditul de angajament cu aceasta destinație nu va fi aprobat, iar sumele nu vor fi alocate efectiv pentru ducerea la îndeplinire a contractului. In aceasta situație, contractul va putea fi denunțat unilateral de către Achizitor cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, fără a datora daune, despăgubiri sau penalități de orice natura Furnizorului ori subcontractanților acestuia.
În situația în care achizitorul nu va emite această informare și nu va obține sumele de bani necesare achitării prețului contractului, furnizorul acceptă în mod expres și irevocabil că achizitorul are dreptul sa denunțe unilateral contractul cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, fără a datora daune, despăgubiri sau penalitati de orice natura Furnizorului ori subcontractanţilor acestuia.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-08-12. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-07-07.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-07-07 Anunţ de participare
2022-10-19 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-07-07)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Aeronave pilotate
Număr de referință: 4266944_2022_PAAPD1358285
Scurtă descriere:
Furnizare doua avioane de scoala. Aeronavele se vor livra in termen de 15 luni de la incheierea contractului. În situația în care Achizitorului i se aprobă creditul de angajament, plata se va face în baza facturii și a procesului verbal de recepție a produselor livrate fără obiecțiuni, în termen de maxim 30 de zile de la înregistrarea facturii la sediul achizitorului, dar nu mai târziu de ultima zi bancara a anului 2023. Având in vedere faptul ca achizitorul va achita prețul contractului prin credit de angajament, achizitorul va achita prețul doar după aprobarea creditului bugetar cu această destinație, iar sumele vor fi alocate efectiv pentru îndeplinirea contractului. Prin semnarea contractului, Furnizorul accepta în mod expres si irevocabil posibilitatea ca executarea contractului sa nu aibă loc in situația in care creditul de angajament cu aceasta destinație nu va fi aprobat, iar sumele nu vor fi alocate efectiv pentru ducerea la îndeplinire a contractului. In aceasta situație, contractul va putea fi denunțat unilateral de către Achizitor cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, fără a datora daune, despăgubiri sau penalități de orice natura Furnizorului ori subcontractanților acestuia. În situația în care achizitorul nu va emite această informare și nu va obține sumele de bani necesare achitării prețului contractului, furnizorul acceptă în mod expres și irevocabil că achizitorul are dreptul sa denunțe unilateral contractul cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, fără a datora daune, despăgubiri sau penalitati de orice natura Furnizorului ori subcontractanţilor acestuia. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Aeronave pilotate 📦
Cod CPV suplimentar: Aeronave pilotate 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti-Ilfov 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Aeroclubul romaniei
Adresa poștală: Strada: Lascăr Catargiu, nr. 54
Cod poștal: 010673
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.aeroclubulromaniei.ro 🌏
E-mail: achizitii@aeroclubulromaniei.ro 📧
Telefon: +40 213123619 📞
Fax: +40 213123619 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100150874 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-07-07 📅
Termen-limită de depunere: 2022-08-12 📅
Data publicării: 2022-07-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 132-375545
Număr JO-S: 132
Informații suplimentare
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Furnizare doua avioane de scoala. Aeronavele se vor livra in termen de 15 luni de la incheierea contractului. În situația în care Achizitorului i se aprobă creditul de angajament, plata se va face în baza facturii și a procesului verbal de recepție a produselor livrate fără obiecțiuni, în termen de maxim 30 de zile de la înregistrarea facturii la sediul achizitorului, dar nu mai târziu de ultima zi bancara a anului 2023.
Arată mai mult
Având in vedere faptul ca achizitorul va achita prețul contractului prin credit de angajament, achizitorul va achita prețul doar după aprobarea creditului bugetar cu această destinație, iar sumele vor fi alocate efectiv pentru îndeplinirea contractului. Prin semnarea contractului, Furnizorul accepta în mod expres si irevocabil posibilitatea ca executarea contractului sa nu aibă loc in situația in care creditul de angajament cu aceasta destinație nu va fi aprobat, iar sumele nu vor fi alocate efectiv pentru ducerea la îndeplinire a contractului. In aceasta situație, contractul va putea fi denunțat unilateral de către Achizitor cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, fără a datora daune, despăgubiri sau penalități de orice natura Furnizorului ori subcontractanților acestuia.
Arată mai mult
În situația în care achizitorul nu va emite această informare și nu va obține sumele de bani necesare achitării prețului contractului, furnizorul acceptă în mod expres și irevocabil că achizitorul are dreptul sa denunțe unilateral contractul cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, fără a datora daune, despăgubiri sau penalitati de orice natura Furnizorului ori subcontractanţilor acestuia.
Arată mai mult
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor
Valoarea totală estimată: 1 774 000 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 2
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 2
Denumirea lotului: Furnizare avion scoala si antrenament
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Aeroclubul României dorește achiziționarea unui avion nou pentru pregătirea elevilor și a piloților în cadrul zborurilor de școală si antrenament, cu caracteristicile solicitate in caietul de sarcini. Aeronava trebuie livrata in termen de 15 luni de la data semnarii contractului, dar nu mai tarziu de 15 decembrie 2023,
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 887 000 RON 💰
Durata: 16 luni
Informații suplimentare:
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Arată mai mult
Numărul lotului: 1
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Avionul, pregătit pentru zbor, va fi livrat la un Aerodrom al Aeroclubului Romaniei, menţionat de autoritatea contractanta.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care se demonstreaza indeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele jutificative care probeaza indeplinirea cerintelor, asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Aceste documente pot fi:
Arată mai mult
- Certificatele constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat, valabile la momentul prezentarii
- Cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
Arată mai mult
Operatorii economici participanti la procedura, pot prezenta documente prin care sa demonstreze ca pot beneficia de derogarile prevazute la art. 166, al. (2), art. 167, al. (2), art. 171, din Legea 98/ 2016 privind achizitiile publice, sau alte documente edificatoare, dupa caz.
Arată mai mult
2. Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 59 din Legea nr. 98/ 2016 privind achizitiile publice Persoanele cu functii de decizie ale autoritatii contractante : Director General George Rotaru, Director General Adjunct Marina Iana, Director Economic Gabriela Nicola, Director Zbor Teodor Munteanu, Director Tehnic Marin Opriceana. Persoanele fizice sau juridice care participa direct in procesul de verificare/evaluare a ofertelor nu au dreptul de a fi ofertanti, ofertanti asociati sau subcontractanti, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. Se va completa DUAE.
Arată mai mult
Daca exista incertitudini referitoare la situatia personala a unui operator economic, autoritatea contractanta poate solicita informatii directe de la autoritatile competente.
Autoritatea contractanta are obligatia de a exclude din procedura orice ofertant care se afla in oricare din situatiile prevazute la art. 59-60, 164, 165, 167 din Legea 98/2016.
1.În conformitate cu prevederile art. 173 din Legea nr. 98/2016, se solicita documente edificatoare privind obiectul de activitate al operatorului economic. Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare, in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca opertorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a presta serviciile ce fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent în codul CAEN autorizat din Certificatul Constatator, potrivit dispozitiilor art. 15 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la înregistrarea în Registrul Comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, înregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, cu modificarile si completarile ulterioare.
Arată mai mult
Se va completa DUAE de catre ofertanti cu informatiile aferente situatiilor lor. Documentele jutificative, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate la solicitarea autoritatii contractante, de ofertantul clasa pe locul I in clasamentul intermediar de evaluare a ofertelor.
Arată mai mult
Pentru persoanele juridice/fizice straine-documente care dovedesc o forma de organizare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional. Documentele vor fi prezentate in traducere autorizata.
Daca exista incertitudini referitoare la situatia personala a unui operator economic, autoritatea contractanta poate solicita informatii direct de la autoritatile competente.
2. Ofertantul trebuie sa dețină Certificat de autorizare ca producător sau distribuitor de produse aeronautice civile emis de Autoritatea Aeronautica Civila Romana sau echivalent.
Situația economică și financiară:
Loturile: 1,2Specificati cifra de afaceri medie anualaPentru ca riscul neîndeplinirii contractului, din cauza lipsei capacităţii financiare a contractantului, să fie redus, se impun cerinţe minime privind capacitatea economică şi financiară a operatorilor economici, care prezintă relevanţă în raport cu valoarea, natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit, astfel:In conformitate cu art. 175, al. 2), lit. a, Legea 98/2016, autoritatea contractanta a stabilit ca media cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani financiari (2019, 2020, 2021) a ofertantului trebuie să fie de cel puţin 887.000 lei pentru fiecare lot.Pentru ofertantii straini, cursul de schimb lei alta valuta va fi cel stabilit de BNR in data publicarii anuntului de participare.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE, conf. art. 193, al. 1, din Legea 98/2016.Documentele justificative care sustin cifra de afaceri, se vor prezenta de către ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, la solicitarea autorităţii contractante. Aceste documente pot fi: declaraţii sau extrase bancare corespunzătoare sau, acolo unde este cazul, dovada asigurării de risc profesional, prezentarea situaţiilor financiare sau a extraselor din situaţiile financiare (cum ar fi bilantul/ bilantul prescurtat) sau orice alte documente din care sa reiasa cifra de afaceri pe ultimii 3 ani.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,2Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatOfertantul va prezenta lista principalelor livrări de produse din ultimii 3 ani, din care să reiasă livrarea de produse similare obiectului contractului, a căror valoare cumulată sa fie de minim 887.000 lei, in cadrul unuia sau a mai multor contracte, pentru fiecare lot.Prin livrarea de produse similiare obiectului contractului, autoritatea contractanta se refera la: livrarea de avioane, planoare, parasute, inclusiv componente ale acestora – motoare, elici, etc
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE. Documentele justificative care sustin experienta similara, se vor prezenta de catre ofertantul aflat pe locul intai in clasamentul intermediar de evaluare a ofertelor, la solicitare autoritatii contractante. Acestea pot fi: documente constatatoare, procese verbale de receptie sau recomandai, certificate/ documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul beneficiar, etc, care sa confirme ca livrarile au fost executate in termenii contractuali.Echivalenta lei/ alta valută va fi calculata la cursul Bancii Nationale Române din data publicării anuntului de participare in SEAP.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-09-12 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-08-12 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare a ofertelor
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Sarcina utilă totală
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Garanția produsului
Preț (pondere): 80

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4266944
Alt tip de autoritate contractantă: institutie publica
Contact
Punct de contact: George Rotaru
Adresă internet: www.aeroclubulromaniei.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100150874 🌏

Referință
Informații suplimentare
DUAE se va accesa conform "Notificare privind utilizarea DUAE în procedurile desfășurate exclusiv prin mijloace electronice, din data de 08/04/2019"- ANAP
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform art.8 lit.a) din Legea nr.101/2016 privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor
Sursa: OJS 2022/S 132-375545 (2022-07-07)
Anunt de atribuire (2022-10-19)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 773 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-10-19 📅
Data publicării: 2022-10-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 205-584454
Se referă la anunț: 2022/S 132-375545
Număr JO-S: 205

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-27 📅
Nume: Cruiser aviation ultra light s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 43726695
Adresa poștală: Strada bucuresti-ploiesti, Nr. 19-21
Orașul poștal: Bucuresti
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 744918217 📞
E-mail: gabriel@cruiseraviation.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.cruiseraviation.ro 🌏
Nume: Cruiser Aviation
Numărul național de înregistrare: RO39767581
Adresa poștală: Strada Bucureşti-Ploieşti, Nr. 19-21, Sector: 1
Cod poștal: 013682
Telefon: +40 722500163 📞
E-mail: tower@cruiseraviation.ro 📧
Valoarea totală a achiziției: 1 773 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Sursa: OJS 2022/S 205-584454 (2022-10-19)