Servciile ce vor fi realizate în baza acordului-cadru sunt următoarele: • Elaborarea documentațiilor de atribuire (obiectul contractutui/acordulut-cadru ce se dorește a fi încheiat fiind dat de autoritatea contractantă la momentul semnării contractului subsecvent și nefiind limitat la un anumit domeniu ci putând fi legat de orice obiect/necesitate o are autoritatea contractantă) • Asistență în revizuirea documentației de atribuire în conformitate cu observațiile formulate de echipa de verificatorii ANAP, cât și în situațiile emiterii de avize conform condiționate pe parcursul evaluarii ofertelor (dacă este cazul). • Asistență în solicitarea și derularea procedurii de concliere în relația cu ANAP (dacă este cazul). • Asistență în formularea răspunsurilor și în formularea de clarificări ce trebuie transmise operatorilor economici cu privire la docurnentația de atribuire. • Consultanță generală în desfașurarea procedurii de atribuire, inclusiv evaluarea ofertelor și participarea în calitate de expert/experți cooptați în comisiile de evaluare, atunci când solicită autoritatea contractantă. • Consultanță punctuală cu privire la interpretarea unei anumite prevederi a legislației în domeniul achizițiilor publice aferentă unei spețe cu care se confruntă autoritatea contractantă. • Asistență juridică în formularea punctului de vedere al autorității contractante ca urmare a depunerii unei contestații, fie pe calea admtrustrativ-jurisdicțională adresată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară adresată instanței de judecată, Tribunalului, sau a plangerii impotriva deciziilor CNSC/Tribunalului, depuse la Curtea de apel. • Asistență în formularea răspunsurilor pe care autoritatea contractanta trebuie să le dea în fața Curții de Conturi sau alte organisme cu atribuții de control.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-05-04.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-03-30.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-03-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor
Număr de referință: 4192545_2022_PAAPD1337706
Scurtă descriere:
Servciile ce vor fi realizate în baza acordului-cadru sunt următoarele:
• Elaborarea documentațiilor de atribuire (obiectul contractutui/acordulut-cadru ce se dorește a fi încheiat fiind dat de autoritatea contractantă la momentul semnării contractului subsecvent și nefiind limitat la un anumit domeniu ci putând fi legat de orice obiect/necesitate o are autoritatea contractantă)
• Asistență în revizuirea documentației de atribuire în conformitate cu observațiile formulate de echipa de verificatorii ANAP, cât și în situațiile emiterii de avize conform condiționate pe parcursul evaluarii ofertelor (dacă este cazul).
• Asistență în solicitarea și derularea procedurii de concliere în relația cu ANAP (dacă este cazul).
• Asistență în formularea răspunsurilor și în formularea de clarificări ce trebuie transmise operatorilor economici cu privire la docurnentația de atribuire.
• Consultanță generală în desfașurarea procedurii de atribuire, inclusiv evaluarea ofertelor și participarea în calitate de expert/experți cooptați în comisiile de evaluare, atunci când solicită autoritatea contractantă.
• Consultanță punctuală cu privire la interpretarea unei anumite prevederi a legislației în domeniul achizițiilor publice aferentă unei spețe cu care se confruntă autoritatea contractantă.
• Asistență juridică în formularea punctului de vedere al autorității contractante ca urmare a depunerii unei contestații, fie pe calea admtrustrativ-jurisdicțională adresată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară adresată instanței de judecată, Tribunalului, sau a plangerii impotriva deciziilor CNSC/Tribunalului, depuse la Curtea de apel.
• Asistență în formularea răspunsurilor pe care autoritatea contractanta trebuie să le dea în fața Curții de Conturi sau alte organisme cu atribuții de control.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Judetul ilfov - consiliul judetean
Adresa poștală: Strada: ERNEST JUVARA , nr. 3-5
Cod poștal: 010446
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.cjilfov.ro🌏
E-mail: cjilfov@cjilfov.ro📧
Telefon: +40 2127534/2125693📞
Fax: +40 2127534/2125699 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100139919🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2022-03-30 📅
Termen-limită de depunere: 2022-05-04 📅
Data publicării: 2022-04-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 066-174749
Număr JO-S: 66
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servciile ce vor fi realizate în baza acordului-cadru sunt următoarele:
• Elaborarea documentațiilor de atribuire (obiectul contractutui/acordulut-cadru ce se dorește a fi încheiat fiind dat de autoritatea contractantă la momentul semnării contractului subsecvent și nefiind limitat la un anumit domeniu ci putând fi legat de orice obiect/necesitate o are autoritatea contractantă)
• Elaborarea documentațiilor de atribuire (obiectul contractutui/acordulut-cadru ce se dorește a fi încheiat fiind dat de autoritatea contractantă la momentul semnării contractului subsecvent și nefiind limitat la un anumit domeniu ci putând fi legat de orice obiect/necesitate o are autoritatea contractantă)
• Asistență în revizuirea documentației de atribuire în conformitate cu observațiile formulate de echipa de verificatorii ANAP, cât și în situațiile emiterii de avize conform condiționate pe parcursul evaluarii ofertelor (dacă este cazul).
• Asistență în solicitarea și derularea procedurii de concliere în relația cu ANAP (dacă este cazul).
• Asistență în formularea răspunsurilor și în formularea de clarificări ce trebuie transmise operatorilor economici cu privire la docurnentația de atribuire.
• Consultanță generală în desfașurarea procedurii de atribuire, inclusiv evaluarea ofertelor și participarea în calitate de expert/experți cooptați în comisiile de evaluare, atunci când solicită autoritatea contractantă.
• Consultanță punctuală cu privire la interpretarea unei anumite prevederi a legislației în domeniul achizițiilor publice aferentă unei spețe cu care se confruntă autoritatea contractantă.
• Asistență juridică în formularea punctului de vedere al autorității contractante ca urmare a depunerii unei contestații, fie pe calea admtrustrativ-jurisdicțională adresată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară adresată instanței de judecată, Tribunalului, sau a plangerii impotriva deciziilor CNSC/Tribunalului, depuse la Curtea de apel.
• Asistență juridică în formularea punctului de vedere al autorității contractante ca urmare a depunerii unei contestații, fie pe calea admtrustrativ-jurisdicțională adresată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară adresată instanței de judecată, Tribunalului, sau a plangerii impotriva deciziilor CNSC/Tribunalului, depuse la Curtea de apel.
• Asistență în formularea răspunsurilor pe care autoritatea contractanta trebuie să le dea în fața Curții de Conturi sau alte organisme cu atribuții de control.
Valoarea totală estimată: 6 400 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Valoarea totala estimata in lei fara TVA = Intervalul între 320.000,00 lei – 6.400.000,00 lei
Valoarea estimată a acordului cadru: min: 320.000,00 lei, max: 6.400.000,00 lei
Valoarea estimată a unui contract subsecvent: min: 80.000,00 lei, max: 1.520.000,00 lei
Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent: 1.520.000,00 lei
Cantitati estimate ale unui contract subsecvent: min: 1 procedura, max: 19 proceduri
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt primite cu cel putin 20 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor acestor solicitări de clarificare în a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Prin urmare, recomandam operatorilor economici sa manifeste un comportament diligent si să formuleze eventualele solicitari de clarificare cu celeritate

Durata: 48 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Serviciile solicitate se vor presta la sediul autorității contractante
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
NOTĂ GENERALĂ: Potrivit art. 193 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă acceptă la momentul depunerii ofertelor DUAE (Document Unic de Achiziție European), ca dovadă preliminară, în locul documentelor solicitate în vederea demonstrării tuturor cerințelor de calificare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Documentul Unic de Achiziții Europene (DUAE) aferent procedurii de atribuire va fi configurat de către autoritatea contractantă direct în SEAP la definirea documentației de atribuire, în secțiunea „Criterii DUAE”, conform criteriilor de calificare și selecție stabilite.

DUAE aferent procedurii de atribuire va fi completat de către operatorii economici direct în SEAP, după autentificare, ținând cont de calitatea în care aceștia participă la prezenta procedură de atribuire, respectiv de ofertant unic / asociere (lider / ofertant asociat) / subcontractant / terț susținător (conform Ghidului de utilizare DUAE ofertant publicat de către Agenția pentru Agenda Digitală a României).

Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantilor clasati pe primele trei locuri, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documente justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare asumate prin DUAE.

Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantii clasati pe primele trei locuri în clasamentul intermediar întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire.

Autoritatea contractantă exclude un operator economic în orice moment al procedurii de atribuire în care ia la cunoștință că operatorul economic se află, având în vedere acțiunile sau inacțiunile săvârșite înainte sau în cursul procedurii, în una dintre situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167, de natură să atragă excluderea din procedura de atribuire.

Documentele prezentate în altă limbă decât limba română vor fi însoțite doar de traducerea autorizată.
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerințelor:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele trei poziții, în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire, astfel:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele trei poziții, în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire, astfel:
Cerința nr. 1
Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv – în vederea demonstrării neîncadrării în prevederile art.164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv – în vederea demonstrării neîncadrării în prevederile art.164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Cerința nr. 2
Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante - conform prevederilor art.165 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
- Certificatul privind impozitele și taxele locale eliberat de Directia de Impozite și Taxe Locale, valabil la momentul prezentării.
- Certificatul de atestare fiscală eliberat de Administratia Finanțelor Publice pentru obligațiile de plată către buget, valabil la momentul prezentării.
NOTA 1
Persoanele juridice/fizice străine, ce doresc a participa la procedură, vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, valabile la momentul prezentării.
NOTA 2
Certificatul privind impozitele și taxele locale se va prezenta pentru sediul principal, valabil la momentul prezentării.
Pentru sediile secundare/punctele de lucru va fi prezentată o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
După caz, se vor prezenta documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
După caz, se vor prezenta documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Cerința nr. 3
Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul declarat nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Modalitate de îndeplinire: Până la data limită de depunere a ofertelor se va prezenta D.U.A.E. conținând Declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalitate de îndeplinire: Până la data limită de depunere a ofertelor se va prezenta D.U.A.E. conținând Declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Cerința nr. 4
Declarație conform art. 58 privind neîncadrarea în prevederile art. 60, lit. d) şi e) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Modalitate de îndeplinire: Declarație pe proprie răspundere, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al ofertantului - Formularul nr. 4, se prezintă odată cu DUAE (Documentul Unic de Achiziție European) completat.
Nota: Acest formular trebuie prezentat de ofertant/ofertantul asociat/terțul susținător, subcontractant, după caz.
În acest sens, ofertantul, ofertantul asociat, terțul susținător și subcontractantul nu trebuie să se afle în conflict de interese cu următoarele persoane cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante:
1. THUMA HUBERT PETRU ȘTEFAN - Președinte - Consiliul Județean Ilfov
2. RĂDULESCU ȘTEFAN - Vicepreședinte - Consiliul Județean Ilfov
50. IDITA ANAMARIA - RAMONA - Șef Serviciu Lucrări Publice–funcție publică locală
51. COȘBUC SORINA ELENA - Director Executiv - Direcția Comunicare și Mass Media
52. DUMITRACHE IOANA - MIRABELA - Șef Birou - Biroul Coordonare Administrație Publică Locală.
Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaMedia cifrei de afaceri globală a ofertantului din ultimii trei ani (2019, 2020 și 2021) să fie cel puțin egală cu 1.500.000,00 lei fara T.V.A.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
- Pentru ofertantii rezidenti si nerezidenti: (in cazul in care publicarea acestor bilanturi este prevazuta de legislatia tarii in care este stabilit ofertantul nerezident) bilanturile contabile pe anii 2019, 2020 și 2021/ extrase de bilant / raport de audit / raport al cenzorilor, dupa caz, sau orice alte documente echivalente.Din aceste documente trebuie sa rezulte marimea cifrei de afaceri anuale medii.În cazul asocierii mai multor ofertanti, cerinta privind capacitatea financiara a ofertantului poate să fie îndeplinita prin cumul, de grupul de asociati.În conformitate cu prevederile art.182 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 si prevederile art. 48 alin (1) din H.G. nr. 395/2016 capacitatea economică şi financiară a ofertantului poate fi sustinută, pentru îndeplinirea contractului si de o altă persoană (tert/terti sustinatori). În cazul în care ofertantul isi demonstrează situatia economica si financiară invocand si sustinerea acordată de către o alta persoana, atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispozitia ofertantului resursele financiare invocate. Potrivit art. 183 din Legea nr. 98/2016, persoana care asigură sustinerea financiară nu trebuie să se afle în situatia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art. 165 si art.167 din Legea nr. 98/2016. Angajamentul ferm trebuie să reprezinte un instrument juridic care să asigure dreptul autoritătii contractante de a solicita, în mod legitim, îndeplinirea anumitor obligatii de către persoana sustinătoare, potrivit art. 182 alin. (3) din Legea 98/2016 si art. 48 din H.G. 395/2016 . Angajament privind susţinerea financiara a cifrei de afaceri, Formularul nr. 5, se prezinta odata cu DUAE.Angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora) se prezinta odata cu DUAE.Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente vor fi solicitate doar ofertanților clasați pe primele trei poziții în clasamentul intermediar, intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.Nota 1: Pentru operatorii economici care nu au avut activitate în unul sau mai mulţi din anii solicitati: 2019, 2020 sau 2021, cifra de afaceri se va lua în considerare în mod corespunzător.Nota 2: În cazul unei asocieri, această cerinţă se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor asocierii.

Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractareDeclarații privind partea/părțile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanți și specializarea acestora.Ofertanții trebuie să completeze DUAE (Documentul Unic de Achiziție European). Ofertanții ale căror oferte au fost declarate câștigătoare, au obligația de a prezenta contractul / contractele încheiate cu subcontractantul / subcontractanții nominalizați în ofertă, înainte de semnarea contractului de achiziție publică. Subcontractanții declarați în ofertă nu pot fi schimbați pe parcursul derulării contractului decât cu acordul Autorității contractante.

Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatOfertantul va face dovada ca în ultimii trei ani raportati la termenul limita de depunere a ofertelor a prestat servicii similare în valoare cumulata de minim 1.500.000,00 lei, la nivelul unuia sau maxim 3 contracte.Prin servicii similare se înteleg serivicii privind asistență de specialitate pentru întreg procesul de atribuire a unui contract de furnizare produse/prestări servicii/execuție lucrări.

Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatiiCertificate emise de organisme independente cu privire la standard de asigurare a calității.Ofertanții vor demonstra implementarea unui sistem de management al calității conform SR EN ISO 9001 pentru activitatea principală a acordului cadru sau ECHIVALENT sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității pentru cazurile în care operatorii nu au avut acces la un certificate de calitate astfel cum au fost solicitate ori nu au avut posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.

Acordul/acordurile de subcontractare se vor prezenta odată cu DUAE (Documentul Unic de Achiziție European).
În situația subcontractării, DUAE (Documentul Unic de Achiziție European) va include și informații privind categoriile de servicii / lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi, conform prevederilor art. 55 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și va avea anexat acordul de subcontractare.
Subcontractanții pe ale căror capacități se bazează ofertantul, trebuie să completeze DUAE separat.
Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele trei locuri în clasamentul intermediar întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire.
De asemenea, ofertantul va preciza pentru partea/părțile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanți, informaţii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a acestora, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv, conform art. 174 alin. (1) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Ofertantul/terțul susținător va prezenta, ca dovadă preliminară DUAE completat cu informații relevante care să demonstreze realizarea plafoanelor valorice/cantitative, respectiv:
- numărul, data și denumirea contractului invocat drept experiență similară;
- beneficiarul acestuia și datele sale de contact;
- data și numărul documentului de recepție;
- activitățile pentru care a fost responsabil și ponderea acestora, dacă este cazul;
- valoarea acestora fără T.V.A.
Documentele justificative care probează îndeplinirea experienței similare asumate prin completarea DUAE ce urmează a fi prezentate, se vor solicita de către autoritatea contractantă, numai ofertantilor clasati pe primele trei locuri în clasamentul intermediar întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire.
Se va susține îndeplinirea cerințelor prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de beneficiar ori de către clientul privat beneficiar, respectiv procese verbale de recepție/parti relevante ale contractului de servicii din care sa reiasa toate elementele necesare pentru confirmarea indeplinirii cerintei privind experienta similara;
În cazul în care ofertantul își demonstrează experiența similară invocând susținerea de către o alta persoană, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea prin prezentarea unui angajament ferm (Formular nr. 6 și Anexa nr. 1 la acesta), al persoanei respective. Persoana care asigură îndeplinirea cerinței nu trebuie să se afle în situațiile prevăzute la art. 164, art. 165 si art. 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările si completările ulterioare.
Angajamentul terțului susținător (împreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora) se prezintă odată cu DUAE.
Documentele justificative care probează cele asumate în angajamente vor fi solicitate doar ofertantilor clasati pe primele trei locuri în clasamentul intermediar întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire. Pentru susținerea celor menționate în DUAE, în vederea demonstrării experienței similare, ofertantilor clasati pe primele trei locuri li se va solicita prezentarea certificărilor de bună execuție, conform prevederilor art. 179 lit. b) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Echivalenta lei/valută se va efectua la cursul mediu anual comunicat de BNR, pentru fiecare an în parte.
Nota 1: Pentru operatorii economici care nu au avut activitate în unul sau mai mulţi din ultimii trei ani raportati la termenul limita de depunere a ofertelor, experiența similară se va lua în considerare în mod corespunzător.
Nota 2: În cazul unei asocieri, această cerinţă se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor asocierii.

Ofertantul/ofertantul asociat va completa DUAE.
Înainte de atribuire contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă va solicita ofertantilor clasati pe primele trei locuri după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documentele justificative prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerințele stabilite prin D.U.A.E. și prin documentația de atribuire.
Ofertantii clasati pe primele trei locuri în clasamentul intermediar după aplicarea criteriului de atribuire, vor prezenta certificat/e emis/e de organisme independente care atestă respectarea standardelor de asigurare a calitații, respectiv SR EN ISO 9001 sau ECHIVALENT.

Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-11-04 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-05-04 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experiența Profesională
Criteriul de calitate (pondere): 8
6
Preț (pondere): 80
Conform modificarilor legislative, la sectiunea II.3 Ajustarea pretului contractului, se renunta la precizarea: „Preţurile unitare din oferta financiară ce stau la baza prezentului Acord Cadru se ajustează începând cu al doilea an al Acordului-Cadru. ”

Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Procedura de atribuire se desfășoară online, astfel încât corespondența cu potențialii ofertanți va avea loc prin intermediul SEAP-ului, la invitația de participare atașându-se atât eventualele solicitări de clarificări, cât și răspunsurile ofertanților.

Având în vedere că autoritatea contractantă va semna acordul-cadru cu operatorii economici situați pe locul I, II, III, după caz, modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel:
În cazul în care există două sau mai multe oferte clasate pe primul loc, cu același preț, autoritatea contractantă va solicita ofertanților respectivi o nouă propunere financiară sub formă de clarificări de documente în SEAP, care vor conține noi prețuri. În cazul în care vor exista două sau mai multe oferte clasate pe locul doi cu același preț, se va solicita ofertanților respectivi, sub forma de clarificări de documente în SEAP, o nouă propunere financiară, fără a fi afectat ofertantul clasat pe primul loc. Acordul cadru va fi perfectat cu primii 3 (trei) ofertanți din clasamentul final. În vederea completării DUAE de către operatorii economici interesați se va accesa link-ul: https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/espd/filter.

Contractele subsecvente vor fi atribuite fără reluarea competiției în SEAP. Achizitorul se obligă să încheie contractele subsecvente cu promitentul-executant situat pe primul loc în clasamentul final. În cazul în care promitentul-executant situat pe primul loc în clasamentul final comunică incapacitatea de semnare a contractului subsecvent, pe bază de documente justificative, achizitorul se va adresa promitentului-executant situat pe locul 2 (doi) în clasamentul final. În cazul în care și acesta comunică incapacitatea de a semna contractual subsecvent, de asemenea, pe bază de documente justificative, autoritatea contractanta se va adresa promitentului-executant situat pe locul 3 (trei) în clasamentul final.

În cazul în care va fi necesară, modificarea acordurilor cadru se poate face numai în condițiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Reguli de comunicare şi transmitere a datelor:
Solicitările de clarificări se vor transmite în mod exclusiv în SEAP, la Secțiunea ≪Întrebări≫ din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar răspunsurile vor fi publicate în SEAP la Secțiunea «Documentație şi clarificări» din cadrul anunțului de participare.

Autoritatea contractanta va răspunde în mod clar, complet şi fără ambiguități la clarificările solicitate, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor, comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificari în legătura cu oferta prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SEAP (Secțiunea ≪Întrebări≫). Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări şi eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea ≪Întrebări≫) în format electronic semnate cu semnatură electronică extinsă, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.

Fără a aduce atingere prevederilor Legii nr. 82/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, operatorul economic va preciza, motivat, în oferta depusă acele informații cuprinse în propunerea tehnică și în propunerea financiară considerate a fi confidențiale, clasificate, protejate de un drept de proprietate intelectuală în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea acestor informații ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală.

Informatii privind asociatii (daca este cazul)
NOTA 1: Ofertantul, în cazul în care este format dintr-o asociere la care participă mai mulți operatori economici, va prezenta acordul de asociere odata cu DUAE. În cazul în care oferta sa este declarată câștigătoare, acesta va prezenta Contractul de asociere Beneficiarului, înainte de semnarea contractului.

NOTA 2: Un asociat trebuie nominalizat lider al asocierii și trebuie confirmat prin depunerea scrisorilor de împuternicire semnate de persoanele cu drept de semnătură din partea tuturor asociaților individuali din cadrul asocierii (Formular nr. 3).
NOTA 3: Oferta trebuie să cuprindă un acord sau o scrisoare preliminară de asociere în care să se menționeze ca toți asociații își asuma răspunderea solidară pentru prestare contractului, ca liderul asociației este împuternicit și se obligă să primească instrucțiuni de la și în numele tuturor asociaților, individual și colectiv, și ca lider al asocierii este responsabil pentru execuția contractului, inclusiv plățile. Înțelegerea trebuie să stipuleze de asemenea ca toți asociații din Asociere/Consorțiu sunt obligați să rămână pe întreaga durată a contractului.

NOTA 4: Atunci când un grup de operatori economici depune ofertă comună, capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
NOTA 5: Pentru a evita posibile situatii litigioase intre membrii asocierii datorate intarzierilor care pot surveni pe fluxul de numerar prin transferurile suplimentare care trebuie realizate de la un asociat la altul (in cazul în care facturile ar urma sa se plateasca numai catre liderul asocierii), situatiile de plata care emana din partea asocierii vor fi insotite de doua sau mai multe facturi (in loc de o singura factura care sa emane de la liderul asocierii) care vor fi emise de catre fiecare membru al asocierii în parte, corespunzand cotei de participare a fiecarui asociat in cadrul asocierii si care va fi aplicata la valoarea situatiei de plata astfel intocmite. In acest din urma caz, autoritatea contractanta va realiza platile in cadrul contractului in mod individual catre fiecare asociat in parte, fara ca un astfel de act sa impieteze raspunderea solidara a asociatilor, asa cum este precizat mai sus.

În cazul participarii la procedura cu oferta comuna, cerintele privind capacitatea economica, tehnica si/sau profesionala pot fi indeplinite prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului (asocierii). Cerintele de calificare privind capacitatea de exercitare a activitatii profesionale vor fi indeplinite de fiecare asociat in parte, in conformitate cu partea/partile din contract pe care acestia o vor executa conform acordului de asociere prezentat. Acordurile de asociere vor fi prezentate odată cu DUAE.

Informații cu privire la terții susținători (dacă este cazul):
Operatorul economic are dreptul să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi profesională, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între operatorul economic şi terţul/terţii respectiv/respectivi, in conditiile legii.

Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor prezenta D.U.A.E. completat în cadrul procedurii, în mod corespunzător de fiecare entitate participantă în parte (ofertant, ofertant asociat, tert susținător) în care se vor include informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte la care se atașează angajamentul ferm al terțului susținător/ angajamentele ferme ale terților susținători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care terțul/ terții susținători va/vor asigura îndeplinirea angajamentului, conform prevederilor art. 182 alin (2) din Legea nr. 98/2016.

În conformitate cu art.182, alin. (1) si (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, capacitatea tehnică și profesională a ofertantului poate fi susținută, pentru îndeplinirea contractului, de către unul sau mai mulți terți susținători. În cazul în care ofertantul își demonstrează capacitatea tehnică și profesională invocând și susținerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, indiferent de natura relațiilor juridice existente între operatorul economic și persoana respectivă atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al terțului/terților, prin care aceasta confirmă faptul ca va pune la dispoziția ofertantului resursele tehnice și profesionale invocate, potrivit alin (3).

Persoana care asigură susținerea tehnică și profesională nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, 165 si 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Angajamentul terțului susținător (împreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora) se prezintă odată cu DUAE.

Documentele justificative care probează cele asumate în angajamente/acorduri vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de catre ofertanții clasati pe primele trei locuri în urma aplicării criteriului de atribuire.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Județul ilfov - consiliul județean
Adresa poștală: Strada Ernest Juvara nr. 3-5, Sector 6
Cod poștal: 060104
Telefon: +40 212127534/ 2125693📞
E-mail: serv_investitii@cjilfov.ro📧
Fax: +40 212127534/ 2125699 📠
Adresă internet: http://cjilfov.ro/🌏
Sursa: OJS 2022/S 066-174749 (2022-03-30)
Informaţii suplimentare (2022-04-21) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2022-04-21 📅
Termen-limită de depunere: 2022-05-09 📅
Data publicării: 2022-04-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 081-219244
Se referă la anunț: 2022/S 066-174749
Număr JO-S: 81
Sursa: OJS 2022/S 081-219244 (2022-04-21)
Anunt de atribuire (2022-08-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 6 360 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2022-08-29 📅
Data publicării: 2022-09-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 169-478762
Număr JO-S: 169
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-08-12 📅
Nume: Procurement advisors
Numărul național de înregistrare: RO37643935
Adresa poștală: Strada Pipera, Nr. 9, Sector: 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 014252
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 755078032📞
E-mail: ali_mihai@yahoo.com📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Nume: Sc construct moara vlasiei srl
Numărul național de înregistrare: RO14839208
Adresa poștală: Strada Sos.Unirii, Nr. 67
Orașul poștal: Moara Vlasiei
Cod poștal: 077130
Telefon: +40 743026605📞
E-mail: asocobeanu@yahoo.com📧
Țara: 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 6 360 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Sursa: OJS 2022/S 169-478762 (2022-08-29)
Anunt de atribuire (2022-09-05) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 6 360 000 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-09-05 📅
Data publicării: 2022-09-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 174-492436
Număr JO-S: 174
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-08-29 📅
Adresă internet: www.cjilfov.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 159 000 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 174-492436 (2022-09-05)
Anunt de atribuire (2022-09-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 6 360 000 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-09-29 📅
Data publicării: 2022-10-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 191-541622
Număr JO-S: 191
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 155 025 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 191-541622 (2022-09-29)