Servicii de consultanță și expertiză în vederea dezvoltării instituționale strategice a Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, în cadrul proiectului „Consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”, cod SIPOCA 56, finanțat din fonduri nerambursabile, de către Autoritatea de Management pentru POCA

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

Contractul presupune ca Prestatorul:
- pe baza rezultatelor și bunelor practici identificate în urma derulării subactivităților 5.2 și 5.3 din cadrul proiectului ”Consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”, puse la dispoziție de către Beneficiar, elaborează și diseminează bune practici la nivel național cu privire la spețele identificate în practică, modul de soluționare a acestora și dificultățile întâlnite pe parcursul soluționării;
- efectuează eventualele completări și clarificări solicitate de autoritatea contractantă cu privire documentele elaborate;
- asigură serviciile de imprimare a documentelor necesare;
- distribuie documentele imprimate reprezentând selecția de bune practici către beneficiarii finali;
- este responsabil pentru depozitarea în siguranță a materialelor imprimate. Lista cu beneficiarii selecției de bune practici va fi agreată de prestator împreună cu beneficiarul.
Resurse implicate:
Minimum 2 experți non-cheie care trebuie să îndeplinească următoarele cerințe minimale:
Experți non-cheie:
- Studii universitare de licență în domeniul dreptului, economic, științe politice sau administrație publică, finalizate cu diplomă, demonstrate prin diplomă de licență sau echivalent;
- Experiență generală: minimum 3 ani experiență generală în specialitatea studiilor de licență, dovedită prin carte de muncă/contract individual de muncă/adeverință sau echivalent;
- Experiență specifică: autor/co-autor a cel puțin 2 rapoarte/studii/analize, acceptate de către beneficiar, în materia dreptului penal sau procesual penal, în materia măsurilor asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal și/sau executare silită în materie penală ori civilă, dovedită prin contract de prestări servicii/adeverință sau echivalent.
Rezultatele care trebuie obținute în urma prestării serviciilor de prestator: un document care să conțină o selecție de bune practici rezultate din dezbaterile privind cazuri practice în materia identificării, confiscării și valorificării bunurilor provenite din infracțiuni.
Toate documentele elaborate și utilizate de către prestator în executarea acestui contract vor purta specificațiile privind vizibilitatea și identitatea vizuală, astfel cum sunt prevăzute în Manualul de Identitate Vizuală elaborat și publicat de către AM POCA, forma în vigoare la data predării livrabilului (disponibil aici http://poca.ro/implementare-proiecte/manual-de-identitate-vizuala-poca-2014-2020/).
Dimensiunile și formele materialelor trebuie să respecte modelele și recomandările AM POCA cuprinse în Manualul de identitate vizuală și anexele acestuia, forma aplicabilă la data realizării livrabilelor. În situația în care documentul elaborat de AM POCA va suferi modificări, acestea vor fi avute în vedere și respectate de prestator cu mențiunea ca modificările să fie elaborate și publicate anterior semnării contractului.
Serviciile ce urmează a fi prestate și livrabilele ce urmează a fi furnizate sunt descrise detaliat în caietul de sarcini.
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractanta în anunțul de participare și fișa de date a achiziției la secțiunea I.3 Comunicare din Fișa de date a achiziției, respectiv, cu cel târziu 21 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Termenul limită exprimat în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet la toate solicitările de clarificări, conform obligației prevăzute la art.160, alin. (2) și art.161, alin. (1) din Legea nr.98/2016, este cu cel puțin 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Răspunsurile la solicitările de clarificări se vor publica în SEAP la adresa www.e-licitatie.ro, fără a se dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările.

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-05-20. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-04-12.

Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-04-12 Anunţ de participare
2022-06-06 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-04-12)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii generale de consultanţă în management
Număr de referință: 36461480/6/2021
Scurtă descriere:
“Contractul presupune ca Prestatorul:”
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii generale de consultanţă în management 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Agenţie/birou naţional sau federal
Numele autorității contractante: Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
Adresa poștală: Strada: Regina Elisabeta, nr. 3
Cod poștal: 050741
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.anabi.just.ro 🌏
E-mail: achizitiipublice.anabi@just.ro 📧
Telefon: +40 0372573000 📞
Fax: +40 0372271435 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100140668 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-04-12 📅
Termen-limită de depunere: 2022-05-20 📅
Data publicării: 2022-04-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 075-202217
Număr JO-S: 75
Informații suplimentare

“Proiectul „Consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni” (cod SIPOCA 56, Cod SMIS 120082),...”    Arată mai mult
Sursa: OJS 2022/S 075-202217 (2022-04-12)
Anunt de atribuire (2022-06-06)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-06-06 📅
Data publicării: 2022-06-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 111-312641
Se referă la anunț: 2022/S 075-202217
Număr JO-S: 111
Sursa: OJS 2022/S 111-312641 (2022-06-06)