Servicii monitorizare, evaluare și compatibilizare pentru evaluarea implementării unor activități ale proiectului -CRED

Ministerul Educației

Evaluarea proiectului CRED are rolul de a produce dovezi referitoare la măsura în care acest proiect a contribuit la consolidarea la procesul de implementare a reformei curriculumului centrat pe formarea de competențe în raport cu obiectivele pe care și le-a propus. În acest sens, evaluarea va urmări procesul de implementare a proiectului CRED, precum și rezultatele/produse obținute în cadrul acestui proiect. Din perspectiva politicilor educaționale, rezultatele acestei evaluări sunt importante pentru a oferi ME o imagine realistă asupra valorii adăugate de măsurile avansate de proiectului CRED din perspectiva implementării curriculumului centrat pe formarea de competențe, cu accent pe asigurarea accesului la o educație de calitate a copiilor proveniți din zone socio-economice dezavantajate.
Evaluarea externă se va realiza în etapa finală a implementării proiectului CRED și va avea în vedere următoarele obiective:
• evaluarea relevanței, eficienței, eficacității, impactului și sustenabilității activităților implementate și a rezultatelor obținute în cadrul proiectului CRED (se vor avea în vedere doar acele rezultate care fac obiectul evaluării, cf. 2.2 Activități incluse în procesul de evaluare) în raport cu obiectivele propuse;
• evaluarea întregului proces de implementare a proiectului CRED, identificarea dificultățile și riscurile interne/externe apărute pe parcursul implementării și formularea de concluzii și recomandări fundamentate pe evidențe asupra aspectelor care au funcționat și a celor care nu au funcționat în perspectiva continuării procesului de implementare a schimbării curriculare în învățământul preuniversitar din România;
• formularea de lecții învățate fundamentate pe dovezi și formularea de recomandări de îmbunătățire pentru consolidarea sustenabilității proiectului.
Termenul limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informații suplimentare in legătura cu documentația de atribuire este: 18 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări : in a 11-zi înainte de termenul limita stabilit in Anunțul de participare pentru depunerea ofertelor, în măsura în care sunt transmise în termenul precizat.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-02-27. Achiziția publică a fost publicată pe 2023-01-20.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2023-01-20 Anunţ de participare
2023-02-24 Informaţii suplimentare
2023-03-02 Informaţii suplimentare
2023-06-16 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2023-01-20)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de realizare de studii
Număr de referință: Poziția 3 din PAAP nr. 6310/CRED/29.09.2022
Scurtă descriere:
Evaluarea proiectului CRED are rolul de a produce dovezi referitoare la măsura în care acest proiect a contribuit la consolidarea la procesul de implementare a reformei curriculumului centrat pe formarea de competențe în raport cu obiectivele pe care și le-a propus. În acest sens, evaluarea va urmări procesul de implementare a proiectului CRED, precum și rezultatele/produse obținute în cadrul acestui proiect. Din perspectiva politicilor educaționale, rezultatele acestei evaluări sunt importante pentru a oferi ME o imagine realistă asupra valorii adăugate de măsurile avansate de proiectului CRED din perspectiva implementării curriculumului centrat pe formarea de competențe, cu accent pe asigurarea accesului la o educație de calitate a copiilor proveniți din zone socio-economice dezavantajate. Evaluarea externă se va realiza în etapa finală a implementării proiectului CRED și va avea în vedere următoarele obiective: • evaluarea relevanței, eficienței, eficacității, impactului și sustenabilității activităților implementate și a rezultatelor obținute în cadrul proiectului CRED (se vor avea în vedere doar acele rezultate care fac obiectul evaluării, cf. 2.2 Activități incluse în procesul de evaluare) în raport cu obiectivele propuse; • evaluarea întregului proces de implementare a proiectului CRED, identificarea dificultățile și riscurile interne/externe apărute pe parcursul implementării și formularea de concluzii și recomandări fundamentate pe evidențe asupra aspectelor care au funcționat și a celor care nu au funcționat în perspectiva continuării procesului de implementare a schimbării curriculare în învățământul preuniversitar din România; • formularea de lecții învățate fundamentate pe dovezi și formularea de recomandări de îmbunătățire pentru consolidarea sustenabilității proiectului. Termenul limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informații suplimentare in legătura cu documentația de atribuire este: 18 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări : in a 11-zi înainte de termenul limita stabilit in Anunțul de participare pentru depunerea ofertelor, în măsura în care sunt transmise în termenul precizat.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de realizare de studii 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Ministerul educatiei
Adresa poștală: Strada: Gen. Berthelot , nr. 28-30
Cod poștal: 010168
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.edu.ro 🌏
E-mail: bogdan.constantin@edu.gov.ro 📧
Telefon: +40 725056805 📞
Fax: +40 0213120140 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100161892 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-01-20 📅
Termen-limită de depunere: 2023-02-27 📅
Data publicării: 2023-01-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 018-051334
Număr JO-S: 18
Informații suplimentare
Garanția de participare: Garanția de participare va fi de 1% din valoarea estimată a contractului fără TVA, respectiv 10.815,12 lei fără TVA. Conform articolului 35 alin. 3) lit. b din HG 395/2016, garanția de participare va avea o valabilitate de 90 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor. Operatorii economici pot constitui garanția de participare în oricare din variantele precizate la articolul 36 din HG 395/2016. Garanția de participare trebuie să fie irevocabilă, necondiționată și se constituie prin: a)virament bancar; b)instrumente de garantare emise în condițiile legii, astfel: (i) scrisori de garanție emise de instituții de credit bancare sau de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat; (ii) scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achizițiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA și respectiv pentru achizițiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA; (iii) asigurări de garanții emise: – fie de societăți de asigurare care dețin autorizații de funcționare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene și/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, după caz; – fie de societăți de asigurare din state terțe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; c)prin depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei; Instrumentul de garantare se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor, și trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. Contul garanției de participare este RO96TREZ7005005XXX000182, CUI 13729380. Garanția de bună execuție: Ofertantul declarat câștigător se obligă să constituie garanția de bună execuție în cuantum de 10% din valoarea contractului fără TVA, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăși 15 zile de la data semnării contractului de achiziție publică. Modul de constituire a garanției de bună execuție a contractului, conform prevederilor art. 40 alin. (1) din HG nr. 395/2016: prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii, astfel: a) virament bancar; b) instrumente de garantare emise în condițiile legii, astfel: i) scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit din România sau din alt stat; ii) scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achizițiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA și respectiv pentru achizițiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA; iii) asigurare de garanții emisă: – fie de societăți de asigurare care dețin autorizații de funcționare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene și/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, după caz; – fie de societăți de asigurare din state terțe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; c) rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, conform art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. În acest ultim caz, suma inițială pe care o va depune contractantul în contul deschis la dispoziția autorității contractante va fi de 1% din prețul contractului, fără TVA. Garanția constituită devine anexă la contract. Autoritatea contractantă va elibera/ restitui garanția de buna execuție conform prevederilor art. 42 din H.G. nr. 395/2016. d) combinarea a două sau mai multe dintre modalitățile de constituire prevăzute la lit. a)-c). Eliberarea/restituirea garanției de bună execuție se va realiza în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către contractant a obligațiilor asumate prin contract dacă nu a fost ridicat, până la acea dată, pretenții asupra ei, conform dispozițiilor art. 42 alin. (1) din HG nr.395/2016.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Evaluarea proiectului CRED are rolul de a produce dovezi referitoare la măsura în care acest proiect a contribuit la consolidarea la procesul de implementare a reformei curriculumului centrat pe formarea de competențe în raport cu obiectivele pe care și le-a propus. În acest sens, evaluarea va urmări procesul de implementare a proiectului CRED, precum și rezultatele/produse obținute în cadrul acestui proiect. Din perspectiva politicilor educaționale, rezultatele acestei evaluări sunt importante pentru a oferi ME o imagine realistă asupra valorii adăugate de măsurile avansate de proiectului CRED din perspectiva implementării curriculumului centrat pe formarea de competențe, cu accent pe asigurarea accesului la o educație de calitate a copiilor proveniți din zone socio-economice dezavantajate.
Arată mai mult
Evaluarea externă se va realiza în etapa finală a implementării proiectului CRED și va avea în vedere următoarele obiective:
• evaluarea relevanței, eficienței, eficacității, impactului și sustenabilității activităților implementate și a rezultatelor obținute în cadrul proiectului CRED (se vor avea în vedere doar acele rezultate care fac obiectul evaluării, cf. 2.2 Activități incluse în procesul de evaluare) în raport cu obiectivele propuse;
Arată mai mult
• evaluarea întregului proces de implementare a proiectului CRED, identificarea dificultățile și riscurile interne/externe apărute pe parcursul implementării și formularea de concluzii și recomandări fundamentate pe evidențe asupra aspectelor care au funcționat și a celor care nu au funcționat în perspectiva continuării procesului de implementare a schimbării curriculare în învățământul preuniversitar din România;
Arată mai mult
• formularea de lecții învățate fundamentate pe dovezi și formularea de recomandări de îmbunătățire pentru consolidarea sustenabilității proiectului.
Termenul limita pana la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informații suplimentare in legătura cu documentația de atribuire este: 18 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări : in a 11-zi înainte de termenul limita stabilit in Anunțul de participare pentru depunerea ofertelor, în măsura în care sunt transmise în termenul precizat.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 1081512.6 RON 💰
Durata: 4 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți” – CRED- POCU/254/6/20/118327”
Informații suplimentare:
Garanția de participare:
Garanția de participare va fi de 1% din valoarea estimată a contractului fără TVA, respectiv 10.815,12 lei fără TVA.
Conform articolului 35 alin. 3) lit. b din HG 395/2016, garanția de participare va avea o valabilitate de 90 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor. Operatorii economici pot constitui garanția de participare în oricare din variantele precizate la articolul 36 din HG 395/2016. Garanția de participare trebuie să fie irevocabilă, necondiționată și se constituie prin:
Arată mai mult
a)virament bancar;
b)instrumente de garantare emise în condițiile legii, astfel:
(i) scrisori de garanție emise de instituții de credit bancare sau de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achizițiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA și respectiv pentru achizițiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
Arată mai mult
(iii) asigurări de garanții emise:
– fie de societăți de asigurare care dețin autorizații de funcționare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene și/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, după caz;
– fie de societăți de asigurare din state terțe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
c)prin depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei;
Instrumentul de garantare se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor, și trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
Arată mai mult
Contul garanției de participare este RO96TREZ7005005XXX000182, CUI 13729380.
Garanția de bună execuție:
Ofertantul declarat câștigător se obligă să constituie garanția de bună execuție în cuantum de 10% din valoarea contractului fără TVA, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăși 15 zile de la data semnării contractului de achiziție publică.
Arată mai mult
Modul de constituire a garanției de bună execuție a contractului, conform prevederilor art. 40 alin. (1) din HG nr. 395/2016: prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii, astfel:
a) virament bancar;
b) instrumente de garantare emise în condițiile legii, astfel:
i) scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit din România sau din alt stat;
ii) scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achizițiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA și respectiv pentru achizițiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
Arată mai mult
iii) asigurare de garanții emisă:
c) rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, conform art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. În acest ultim caz, suma inițială pe care o va depune contractantul în contul deschis la dispoziția autorității contractante va fi de 1% din prețul contractului, fără TVA. Garanția constituită devine anexă la contract. Autoritatea contractantă va elibera/ restitui garanția de buna execuție conform prevederilor art. 42 din H.G. nr. 395/2016.
Arată mai mult
d) combinarea a două sau mai multe dintre modalitățile de constituire prevăzute la lit. a)-c).
Eliberarea/restituirea garanției de bună execuție se va realiza în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către contractant a obligațiilor asumate prin contract dacă nu a fost ridicat, până la acea dată, pretenții asupra ei, conform dispozițiilor art. 42 alin. (1) din HG nr.395/2016.
Arată mai mult
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: București

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Operatorul economic participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (ofertant cu ofertă individuală, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător, nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute de art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Arată mai mult
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea preliminară a cerinței: se va completa DUAE de către ofertanți, cu informațiile aferente situației lor.
Cerința este aplicabilă inclusiv pentru eventualii asociați/subcontractanți/terți susținători. Astfel, dacă este cazul, ofertanții vor prezenta câte un DUAE distinct, completat de fiecare dintre eventualii asociați/subcontractanți/terți susținători, cu informațiile aferente situației lor, precum și acordul de subcontractare/acordul de asociere/angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia.
Arată mai mult
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar (inclusiv pentru eventualii asociați/subcontractanți/terți susținători) întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Aceste documente justificative pot fi:
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) actualizate la momentul prezentării;
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Arată mai mult
• după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
• alte documente edificatoare, după caz.
Nota nr.1
Dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a taxelor, impozitelor și contribuțiilor se va face la nivelul societății/companiei. Dovada îndeplinirii obligațiilor de plata a impozitelor si taxelor locale, se va realiza pentru sediul social.
(2) Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, îşi îndeplineşte obligaţiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalităţi de stingere a acestora sau beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor.
Arată mai mult
(3) Pentru respectarea prevederilor alin. (2), în etapa prevăzută la art. 196 alin. (2), operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
Arată mai mult
Nota nr.2
Ofertele depuse de operatorii economici care figurează cu datorii restante vor fi excluse, în conformitate cu prevederile art.165 alin.(1) din Legea nr.98/2016, cu excepția situațiilor prevăzute la art.165 alin. (3) si art.166 alin.(2) din același act normativ.
Arată mai mult
Nota nr.3
În situația în care documentele menționate mai sus nu se emit în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul unic/ofertantul asociat/subcontractantul/terțul susținător, sau aceste documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, ofertantul unic/ofertantul asociat/subcontractantul/terțul susținător, va prezenta fie o declarație pe propria răspundere, fie, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
Operatorul economic participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (ofertant cu ofertă individuală, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător), nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016. Persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante definite conform a articolului 21, alin. 5 si 6 din HG nr. 395/2016 în ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Cristescu Bogdan - Secretar de stat; Merima Carmen PETROVICI – Manager de Proiect; Mazilescu Roxana Luminița -responsabil financiar: Furdi Alina Luminița – responsabil financiar: Constantin Bogdan Lucian – responsabil achiziții
Arată mai mult
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea preliminară a cerinței: ofertanții (inclusiv eventualii asociați/subcontractanți/terți susținători) vor completa la nivelul DUAE, informațiile aferente situației lor precum și Formularul pus la dispoziție de autoritatea contractantă în secțiunea “Formulare”. Formularul se va prezenta odată cu DUAE.
Arată mai mult
Operatorul economic participant la procedură, indiferent de calitatea acestuia (ofertant cu ofertă individuală, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător), trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență. Operatorul economic trebuie să dovedească faptul că este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea preliminară a cerinței: ofertanții (inclusiv eventualii asociați/subcontractanți) vor completa la nivelul DUAE, informațiile aferente situației lor. Documentele justificative urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar (inclusiv pentru eventualii asociați/subcontractanți), la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente pot fi, după caz: certificat constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator să fie reale/actuale la data prezentării.
Arată mai mult
Alte informații minimale ce trebuie să se regăsească în documentul constatator sunt:
- date de identificare legale (denumire, sediu, cod unic de înregistrare);
- activitățile principale și secundare;
- reprezentanții legali.
Documentele constatatoare trebuie să ateste că obiectul contractului are corespondență în activitatea ofertantului/ ofertantului asociat/ subcontractantului, pentru partea din contract pe care o realizează. Din documentul de înregistrare trebuie să reiasă că ofertanții dețin cod CAEN aferent procedurii de atribuire. Notă: documentele emise într-o altă limbă decât limba română vor fi prezentate însoțite de traducerile autorizate în limba română. În cazul asocierii unui grup de operatori economici în scopul depunerii unei oferte comune, cerința trebuie să fie îndeplinită de fiecare asociat în parte, proporțional cu cota de implicare în executarea viitorului contract de achiziție publică, respectiv proporțional cu cota procentuală și/sau descrierea activității pe care urmează să o realizeze în executarea viitorului contract, astfel cum rezultă din acordul de asociere. În cazul subcontractanților cerința trebuie să fie îndeplinită prin raportare la activitatea asociată rolului operatorului economic în procedură.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatPentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatCerința nr. 1Precizarea părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze.Cerința nr. 2 - informații subcontractanțiSe vor completa informații privind subcontractanții.Ofertantul are obligația, potrivit art. 150 alin. (2) din H.G. 395/2016, de a cuprinde în oferta sa denumirea subcontractanților şi datele de contact ale acestora, partea/ părțile din contract care urmează a fi îndeplinite de către aceștia, valoarea la care se ridică partea/ părțile respective, precum și acordul subcontractanților cu privire la aceste aspecte. Autoritatea contractanta va verifica existenta unei situații de excludere prevăzute la art. 164, 165 și 167 în legătură cu subcontractanții propuși. În cazul în care este identificată o situație de excludere, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 171 din Legea nr. 98/ 2016, autoritatea contractantă va solicita ofertantului, o singură dată, să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, ca se află în această situație. Noii subcontractanți au obligația de a prezenta o declarație pe propria răspundere prin care își asumă respectarea prevederilor caietului de sarcini și a propunerii tehnice depuse de către contractant la ofertă, aferentă activității supuse subcontractării.Cerința nr. 3 - Informații privind asociații:În cazul Asocierii, se va completa “Informații privind asocierea”. Se vor depune și următoarele documente: a) Acord de asociere semnat și stampilat de către toți asociații, în care să se menționeze ca toți asociații își asuma răspunderea colectivă și solidară pentru îndeplinirea contractului, iar liderul asociației este împuternicit să acționeze în numele tuturor asociaților. Înțelegerea trebuie să stipuleze, de asemenea, că toți asociații sunt obligați să rămână în asociere pe întreaga durată a contractului.b) O declarație semnată și stampilata de toți asociații, prin care se obliga ca în cazul în care oferta este declarata câștigătoare, vor legaliza asocierea, iar contractul de asociere legalizat va fi prezentat Autorității Contractante înainte de data semnării contractului.Cerința nr.4-Experiență similarăExperiența similara: Lista principalelor prestări de servicii în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați din care sa reiasă ca Ofertantul a prestat servicii similare in valoare cumulata echivalentă cu valoarea estimată fără TVA la nivelul a cel puțin a unui contract sau mai multe contracte, după cum urmează: minim 1 contract – mai multe contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât 1.081.512,60 lei. Prin experiență similară se înțelege prestarea unor servicii de evaluare a unor programe/proiecte din domeniul educației, pentru nivelul preuniversitar de învățământ, care să aibă o componentă dedicată curriculumului și/sau formării profesionale continue a cadrelor didactice care lucrează în învățământul primar sau secundar.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Cerința nr.1Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către fiecare subcontractant iar documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, numai de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.Cerința nr.2Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE. Documentele justificative din care să rezulte modul efectiv prin care subcontractanții asigură îndeplinirea obligațiilor asumate, se vor solicita ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, la solicitarea autorității contractante. Acordul de subcontractare se va depune odată cu DUAE.Cerința nr.3Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către fiecare asociat în parte iar documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, numai de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.Acordul de asociere se va depune odată cu DUAE.Cerința nr.4Modalitatea de îndeplinire: Ofertanții (inclusiv eventualii asociați/subcontractanți/terți susținători) vor completa la nivelul DUAE, informațiile aferente situației lor.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-05-27 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-02-27 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experiența specifică a experților cheie - Responsabil de contract/ Liderul echipei
Criteriul de calitate (pondere): 9
Criteriul de calitate (denumire): Propunerea tehnică - Resursele (umane și materiale) şi realizările corespunzătoare fiecărei activități
Propunerea tehnică - Abordarea propusă pentru implementarea contractului
Criteriul de calitate (pondere): 18
Criteriul de calitate (denumire): Propunerea tehnică - Înțelegerea obiectivelor
Experiența specifică a experților cheie - Expert în dezvoltarea de resurse educaționale deschise
Criteriul de calitate (pondere): 3
Criteriul de calitate (denumire): Experiența specifică a experților cheie - Expert în incluziune educațională
Experiența specifică a experților cheie - Expert dezvoltare profesională continuă a cadrelor didactice
Experiența specifică a experților cheie - Expert curriculum
Experiența specifică a experților cheie - Expert în cercetare
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 13729380
Contact
Punct de contact: Bogdan lucian constantin
Adresă internet: www.edu.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100161892 🌏

Referință
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult
Conform art. 53 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, “orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alți operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară în scopul participării la procedura de atribuire”. Fără a i se diminua răspunderea în ceea ce privește modul de îndeplinire a viitorului contract, ofertantul are dreptul să invoce suportul unor terți dovedind susținerea de care beneficiază prin prezentarea unui angajament ferm prin care se confirmă faptul că acesta va pune la dispoziția ofertantului resursele invocate (resursele tehnice și resursele financiare).
Arată mai mult
Ofertantul va elabora oferta în concordanță cu prevederile documentației de atribuire și va indica motivat în cuprinsul acesteia care informații din propunerea tehnică și/sau propunerea financiară sunt confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. Clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea descrescătoare a punctajelor obținute, oferta câștigătoare va fi cea de pe primul loc, respectiv cea cu punctajul cel mai mare. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractanta va departaja ofertanții în funcție de prețul ofertat, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are prețul cel mai scăzut.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Termenul de depunere al contestatiei: in conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2023/S 018-051334 (2023-01-20)
Informaţii suplimentare (2023-02-24)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-24 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-06 📅
Data publicării: 2023-03-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 043-125911
Se referă la anunț: 2023/S 018-051334
Număr JO-S: 43
Sursa: OJS 2023/S 043-125911 (2023-02-24)
Informaţii suplimentare (2023-03-02)
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-02 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-13 📅
Data publicării: 2023-03-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 047-139261
Număr JO-S: 47
Sursa: OJS 2023/S 047-139261 (2023-03-02)
Anunt de atribuire (2023-06-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 934 800 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-06-16 📅
Data publicării: 2023-06-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 118-371501
Număr JO-S: 118

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-06-15 📅
Nume: Horváth & Partners Management Consulting SRL
Numărul național de înregistrare: RO 18140155
Adresa poștală: Strada Pangratti Ermil, ing., Nr. 30A, Sector: 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 011884
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 316201888 📞
E-mail: abogdan@horvath-partners.com 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.horvath-partners.com 🌏
Nume: Universitatea din bucuresti
Numărul național de înregistrare: 4505502
Adresa poștală: Strada Panduri, Nr. 90, Sector: 5
Cod poștal: 050663
Telefon: +40 213054620 📞
E-mail: contact@achizitii.unibuc.ro 📧
Adresă internet: www.unibuc.ro 🌏
Nume: Universitatea de Vest din Timisoara
Numărul național de înregistrare: RO23641900
Adresa poștală: Strada Bd. Vasile Parvan , Nr. 4
Orașul poștal: Timisoara
Cod poștal: 300223
Telefon: +40 256592325 📞
E-mail: monica.brihan@e-uvt.ro 📧
Țara: Timiş 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 934 800 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 118-371501 (2023-06-16)