Contract de SERVICII în vederea elaborării documentației tehnico-economice – etapa – Studiu de Fezabilitate – privind investiția: ”Drum de conectivitate (Drum nou de legătură la rețeaua primară) A1-Timişoara-Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil 2+2)”

Judetul Timis

Activitățile aferente prezentei documentații, vor fi realizate in conformitate cu prevederile caietului de sarcini, documentației tehnice postate in SEAP si a legislației in vigoare. Serviciile care fac obiectul prezentei proceduri, se vor realiza in maxim 16 luni de la data de începere, conform documentației de atribuire. Principalele tipuri de servicii aferente prezentului contract sunt: ETAPA 1: Elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF), tinand cont de aplicabilitatea in totalitate a legislatiei in vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.); Studiul de Fezabilitate va fi conform cu cerințele Comisiei Europene pentru finanțarea proiectului prin fonduri europene. Studiul de Fezabilitate va respecta conținutul cadru definit în HG 907/2016 2016 (ținând cont de prevederile Legii 50/1991) si va include dar nu se vor rezuma la acestea:  APLICABILITATEA LEGISLATIEI SI A REGLEMENTARILOR IN VIGOARE  ANALIZA MULTICRITERIALĂ DE TRASEU  STUDIUL DE TRAFIC  STUDII DE TEREN  Studiul geotehnic;  Studiul topografic detaliat – va fi prezentat cu viza OCPI Timiș;  Studii hidrologice și hidraulice detaliate, după caz;  Studiu de soluție (după caz: coexistență etc.);  Alte studii de specialitate solicitate de către emitenții avizelor/acordurilor (studiu arheologic, alte investigații de sol și materiale, ș.a.);  Servicii privind obținerea terenului necesar lucrărilor de interes public (studii privind ocuparea terenurilor):  Servicii și documentații topo-cadastrale obținere teren (exproprieri);  Rapoarte evaluator ANEVAR (evaluare bunuri expropriate);  Identificarea, relocarea și protejarea utilităților publice (dacă este cazul).  ACTIVITATI DE PROIECTARE  Lucrări de drum, intersectii, podete, lucrari de consolidare  Lucrări de poduri/pasaje, viaducte  Lucrari hidrotehnice  Siguranta circulatiei rutiere  Conectarea reţelei locale de drumuri  Planul de operare si întretinere  EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI - Studiu de impact de mediu, inclusiv Documentația de Analiză DNSH (“Do No Significant Harm”)  ANALIZA COST-BENEFICIU SI MODELUL FINANCIAR  AUTORIZATII, AVIZE SI ACORDURI - Elaborare documentații tehnice necesare obținere avize/acorduri/autorizații și obținere autorizații,avize și acorduri – la faza SF. ETAPA 2: Asistență tehnică din partea prestatorului oferită Autorități Contractante • Asistență tehnică la întocmirea documentației tehnice pentru achiziția proiectului tehnic și execuția lucrărilor: documentația tehnică (caiet de sarcini, formulare, anexe) pentru achiziția proiectului tehnic și execuția lucrărilor (conform procedurilor de achiziție ce va fi demarată ulterior de autoritatea contractantă) • Asistență tehnică: asistență de specialitate ca expert cooptat pe lângă Comisia de Evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire a serviciilor de proiectare tehnică și execuție lucrări (inclusiv răspuns la solicitările de clarificări pe durata de derulare a procedurii): - rapoartele de specialitate ale expertului/ experților cooptat/cooptați pe lângă Comisia de evaluare a ofertelor, în cadrul procedurii de atribuire; - răspunsurile la solicitările de clarificări cu privire la documentația de atribuire publicată în SEAP; Valoarea estimata de 2.507.018,00 lei fără TVA, nu cuprinde contravaloarea cheltuielilor diverse și neprevăzute, acestea nu vor face obiectul procedurii, nu intra in valoarea de ofertare. Autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificare /informații suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in condițiile in care solicitările se vor adresa cu cel puțin 22 zile înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificările depuse după acest termen nu vor mai fi luate in considerare.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-01-27. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-12-05.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2024-12-05 Anunţ de participare
2024-12-05 Anunţ de participare
2024-12-05 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2024-12-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Contract de SERVICII în vederea elaborării documentației tehnico-economice – etapa – Studiu de Fezabilitate – privind investiția: ”Drum de conectivitate (Drum nou de legătură la rețeaua primară) A1-Timişoara-Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil 2+2)”
Număr de referință: 4358029_2024_PAAPD1518740
Scurtă descriere:
Activitățile aferente prezentei documentații, vor fi realizate in conformitate cu prevederile caietului de sarcini, documentației tehnice postate in SEAP si a legislației in vigoare. Serviciile care fac obiectul prezentei proceduri, se vor realiza in maxim 16 luni de la data de începere, conform documentației de atribuire. Principalele tipuri de servicii aferente prezentului contract sunt: ETAPA 1: Elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF), tinand cont de aplicabilitatea in totalitate a legislatiei in vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.); Studiul de Fezabilitate va fi conform cu cerințele Comisiei Europene pentru finanțarea proiectului prin fonduri europene. Studiul de Fezabilitate va respecta conținutul cadru definit în HG 907/2016 2016 (ținând cont de prevederile Legii 50/1991) si va include dar nu se vor rezuma la acestea:  APLICABILITATEA LEGISLATIEI SI A REGLEMENTARILOR IN VIGOARE  ANALIZA MULTICRITERIALĂ DE TRASEU  STUDIUL DE TRAFIC  STUDII DE TEREN  Studiul geotehnic;  Studiul topografic detaliat – va fi prezentat cu viza OCPI Timiș;  Studii hidrologice și hidraulice detaliate, după caz;  Studiu de soluție (după caz: coexistență etc.);  Alte studii de specialitate solicitate de către emitenții avizelor/acordurilor (studiu arheologic, alte investigații de sol și materiale, ș.a.);  Servicii privind obținerea terenului necesar lucrărilor de interes public (studii privind ocuparea terenurilor):  Servicii și documentații topo-cadastrale obținere teren (exproprieri);  Rapoarte evaluator ANEVAR (evaluare bunuri expropriate);  Identificarea, relocarea și protejarea utilităților publice (dacă este cazul).  ACTIVITATI DE PROIECTARE  Lucrări de drum, intersectii, podete, lucrari de consolidare  Lucrări de poduri/pasaje, viaducte  Lucrari hidrotehnice  Siguranta circulatiei rutiere  Conectarea reţelei locale de drumuri  Planul de operare si întretinere  EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI - Studiu de impact de mediu, inclusiv Documentația de Analiză DNSH (“Do No Significant Harm”)  ANALIZA COST-BENEFICIU SI MODELUL FINANCIAR  AUTORIZATII, AVIZE SI ACORDURI - Elaborare documentații tehnice necesare obținere avize/acorduri/autorizații și obținere autorizații,avize și acorduri – la faza SF. ETAPA 2: Asistență tehnică din partea prestatorului oferită Autorități Contractante • Asistență tehnică la întocmirea documentației tehnice pentru achiziția proiectului tehnic și execuția lucrărilor: documentația tehnică (caiet de sarcini, formulare, anexe) pentru achiziția proiectului tehnic și execuția lucrărilor (conform procedurilor de achiziție ce va fi demarată ulterior de autoritatea contractantă) • Asistență tehnică: asistență de specialitate ca expert cooptat pe lângă Comisia de Evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire a serviciilor de proiectare tehnică și execuție lucrări (inclusiv răspuns la solicitările de clarificări pe durata de derulare a procedurii): - rapoartele de specialitate ale expertului/ experților cooptat/cooptați pe lângă Comisia de evaluare a ofertelor, în cadrul procedurii de atribuire; - răspunsurile la solicitările de clarificări cu privire la documentația de atribuire publicată în SEAP; Valoarea estimata de 2.507.018,00 lei fără TVA, nu cuprinde contravaloarea cheltuielilor diverse și neprevăzute, acestea nu vor face obiectul procedurii, nu intra in valoarea de ofertare. Autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificare /informații suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in condițiile in care solicitările se vor adresa cu cel puțin 22 zile înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificările depuse după acest termen nu vor mai fi luate in considerare.
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de consultanţă în arhitectură 📦
Valoarea estimată fără TVA: 2 507 018 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Informații suplimentare:
Proiectul este prevăzut în lista proiectelor eligibile din PT 2021-2027, conform Anexa nr.14 la Ghid. Contractul aferent prezentei proceduri va fi incheiat doar daca se va incheia contractul de finantare. Studiul de fezabilitate va fi finanțat în cadrul Apelului PT/81/PT_P2/OP3/RSO3.1/PT_A2 – Îmbunătățirea conectivității secundare rutiere – Proiecte de investiție situate pe reţeaua TEN-T (proiecte noi de investiție, fazate, de sprijin), în parteneriat cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. / Departament Obtinere Finantari
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud Timis, drum legatura retea primara A1-Timisoara-Aeroport Traian Vuia
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Timiş 🏙️
Durata: 16 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experiența deținută de COORDONATORUL DE PROIECT - ȘEF ECHIPĂ DE PROIECTARE SAU ECHIVALENT
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Experiența deținută de SPECIALIST/INGINER DRUMURI și PODURI sau echivalent
Experiența deținută de SPECIALIST GEOTEHNICĂ ȘI FUNDAȚII sau echivalent
Experiența deținută de SPECIALIST TOPOGRAF sau echivalent
Criteriul de calitate (pondere): 9
Criteriul de calitate (denumire): . Experiența deținută de SPECIALIST ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI sau echivalent
Criteriul de calitate (pondere): 6
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-01-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-01-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere):
Membrii comisiei de evaluare, persoane imputernicite ANAP(dupa caz) si alte persoane interesate.
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2025-01-27 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare:
Membrii comisiei de evaluare, persoane imputernicite ANAP(dupa caz) si alte persoane interesate.
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Consiliul Județean va exclude în orice moment al procedurii de atribuire a contractului, orice operator economic care se află în una din situațiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. Motivele de excludere vor fi aplicate și în cazul asociațiilor/subcontractanților/terților susținători, după caz. Modalitatea de îndeplinire: Sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabila, fiecare operator economic participant la procedura de atribuire, (ofertant, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător, după caz), va prezenta odată cu oferta, DUAE completat cu informațiile aferente situației lor. Se vor prezenta angajamentul ferm al terțului susținător însoțit de documente din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa susținerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau acordul de asociere. Documentele justificative trebuie sa fie valabile la data prezentării, acestea putând fi: 1. certifi. constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/pct de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate.; 2. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC /actul constitutiv sau orice alte documente considerate edificatoare din acest punct de vedere (în țara de origine sau în țara în care ofertantul este stabilit); 3.dupa caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.166 alin. (2), art.167 alin. (2), art.171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; 4.alte documente edificatoare, după caz. Ofertanții declarați câștigători ai procedurilor de achiziții publice sunt obligați să pună la dispoziția autorităților contractante informații cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din proiect. Odată cu documentele suport/dovezile aferente informațiilor din DUAE depuse ofertantul va prezenta documentul care conține informațiile cu privire la beneficiarul real a fondurilor alocate , respectiv: a) pentru ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC.; b) pentru ofertantul/ofertanții declarat(i) câștigător(i) are/au în structura acționariatului entități juridice străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertant o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice străine (cel puțin numele, prenumele si data nașterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările si modificările ulterioare. c) pentru ofertanții străini, înregistrați în afara României, aceștia vor depune documente justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului, însoțit de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizați, în condițiile legii. d) pentru ofertanții de tipul asociațiilor si fundațiilor, autoritatea contractantă colectează de la aceștia un extras de la Ministerul Justiției (Registrul Național ONG) privind beneficiarii reali ai asociației/fundației; în cazul în care asociația/fundația este o entitate străină sau are beneficiari reali persoane străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertanți o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal/președinte, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice (cel puțin numele, prenumele si data nașterii), în conformitate cu L 129/2019, cu completările si modificările ulterioare.Nota: Autoritatea contractantă, conform prevederilor L 98/2016, va accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul nu se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la art. 164,165 şi 167, orice doc considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau orice alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă.Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.Doc. solicitate se vor prezenta în limba romana/limba în care au fost emise însoțite de traducerea in limba romana, după caz.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din tara de rezidenta, din care să reiasă ca operatorul economic (ofertant/ofertant asociat), este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situațiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Totodată are obligația de a pune la dispoziția autorităților contractante informații cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din proiect, conform legislației in vigoare. Modalitate de îndeplinire: Se va prezenta DUAE completat in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv Certificatul constatator ONRC/documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmează a fi prezentate, doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Informațiile cuprinse in certificat/documentul echivalent, trebuie sa fie reale, valabile la data prezentării acestuia si totodată pe lângă faptul ca trebuie sa demonstreze ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul contractului, trebuie sa rezulte care este beneficiarul real al fondurilor alocate din proiect, conform legislației in vigoare. În cazul unei oferte comune depusa de mai mulți operatori economici, documentele solicitate se vor prezenta de către fiecare operator economic semnatar al acordului de asociere, pentru partea de contract pe care o realizează. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, sau in situația in care ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza, respectiv terții susținători declarați in DUAE. Documentele solicitate se vor prezenta în limba romana/ limba în care au fost emise însoțite de traducere in limba romana, după caz.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Experiența similara:: Ofertantul va prezenta lista serviciilor prestate în cel mult ultimii 3 ani (raportat la data limită de depunere a ofertelor), care să conţină valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urma sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar (procese verbale de recepţie/recomandări/ certificate constatatoareorice documente doveditoare emise de beneficiarul investitiei/ etc) care cuprind menţiuni referitoare la beneficiari, valoare, perioada şi dacă acestea au fost effectuate/prestate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi au fost duse la bun sfârşit. Valoare experienței similare sa fie de minim 2.200.000 lei fără TVA, reprezentând valoarea calculată cumulativ din cadrul unui sau cel mult 3 contracte. Serviciile considerate similare obiectului contractului din punct de vedere al complexităţii şi utilităţii, sunt servicii de elaborare si/sau revizuire si/sau actualizare si/sau completare de Studii de Fezabilitate si/sau Proiecte tehnice pentru lucrari de constructie noua si/sau modernizare si/ sau largire aferente drumurilor nationale si/ sau drumurilor expres si/sau autostrazilor si/sau drumurilor judetene si/sau strazilor urbane, din cele 3(trei) contracte, cel putin unul sa fi aiba in componenta cel putin un pasaj rutier suprateran și/sau un pasaj rutier subteran. Pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară se va prezenta, ca dovada preliminară, DUAE completat în conformitate cu prevederile art.193 din Legea 98/2016. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: - numărul și data contractului invocat drept experiență similară; - beneficiarul acestuia și datele sale de contact; - data și numărul documentului de recepție, - precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, împreuna cu valoarea acestora, fără TVA. În categoria certificatelor de bună execuție intră următoarele documente: procesele-verbale la terminarea lucrărilor sau procesele-verbale de recepție finală sau procese-verbale de recepție/ /recomandări/certificate constatatoare sau alte documente echivalente conținând informațiile solicitate pentru demonstrarea experienței similare. Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar și vor trebui să indice: 1. obiectul serviciilor, astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară, beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi; 2. perioada, mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) în care s-a executat contractul; 3. să precizeze dacă serviciile au fost prestate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit; 4. valoarea serviciilor în lei fără TVA-ponderea pe activitățile pentru care ofertantul a fost responsabil în cadrul contractului/contractelor, împreună cu valoarea acestora, fără T.V.A. În cazul unei oferte comune, experiența similară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, caz în care în formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații privind asociații, care au obligația de a prezenta, formularul DUAE completat cu datele proprii și modul concret de îndeplinire a cerinței, la care se va atașa Acordul de asociere și declarația asociatului/asociaților, privind neîncadrarea în prevederile art.60 din Legea nr.98/2016. În cazul în care ofertantul beneficiază de susținerea unuia, sau mai multor terți susținători, capacitatea acestuia/acestora va fi cumulată, după caz, cu cea a ofertantului pentru îndeplinirea cerinței, caz în care în formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații concrete cu privire la existența unei susțineri de terță parte, inclusiv măsurile avute în vedere de acesta, pentru a accesa în orice moment resursele necesare. Se atașează DUAE completat de către fiecare terț susținător (după caz), angajamentul ferm al terțului susținător/angajamentele ferme ale terților susținători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora și declarația/declarațiile terțului/terților susținători, privind neîncadrarea în prevederile art.60 din Legea nr.98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE (ex.: procese verbale de recepție/recomandări/certificate constatatoare, etc), vor fi prezentate doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Modalitate de îndeplinire: Se va prezenta DUAE completat în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea 98/2016. La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informații: - numărul și data contractului invocat drept experiență similară; - beneficiarul acestuia și datele sale de contact; - data și numărul documentului de recepție, - precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, împreuna cu valoarea acestora, fără TVA. In cazul unei oferte comune, experiența similara se demonstrează prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, caz in care in formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații privind asociații, care au obligația de a prezenta, formularul DUAE completat cu datele proprii, la care se va atașa Acordul de asociere. In cazul in care ofertantul beneficiază de susținerea unuia, sau mai multor terți susținători, capacitatea acestuia/acestora va fi cumulata, după caz, cu cea a ofertantului pentru îndeplinirea cerinței, caz in care in formularul DUAE completat de ofertant se vor include informatii concrete cu privire la existenta unei sustineri de terta parte, inclusiv masurile avute in vedere de acesta, pent
Arată mai mult
Dotare tehnica: Operatorii economici care depun oferta trebuie sa facă dovada ca dispun de utilaje/echipamente minime necesare pentru prestarea serviciilor aferente prezentului contract. In cadrul listei trebuie sa facă dovada ca deține minim 2 echipamente de foraj mecanizate cu adancime de forare minima de 50 m (dotarea proprie/chirie/leasing/etc. In cadrul listei nu se vor cuprinde toate echipamentele ce le detine ofertantul, autoritatea contractanta solicita doar echipamentele minime necesare serviciilor ce fac obiectul procedurii. În cazul unei oferte comune, cerința cu privire la utlajele/echipamentele solicitate se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, caz în care în formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații privind asociații, care au obligația de a prezenta, formularul DUAE completat cu datele proprii și modul concret de îndeplinire a cerinței, la care se va atașa Acordul de asociere. În cazul în care ofertantul beneficiază de susținerea unuia, sau mai multor terți susținători, capacitatea acestuia/acestora va fi cumulată, după caz, cu cea a ofertantului pentru îndeplinirea cerinței, caz în care în formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații concrete cu privire la existența unei susțineri de terță parte, inclusiv măsurile avute în vedere de acesta, pentru a accesa în orice moment resursele necesare. Se atașează DUAE completat de către fiecare terț susținător (după caz), angajamentul ferm al terțului susținător/angajamentele ferme ale terților susținători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, vor fi prezentate doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Modalitate de îndeplinire: - Sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabila, fiecare operator economic participant la procedura de atribuire, (ofertant, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător, după caz), va prezenta odată cu oferta, DUAE completat cu informațiile aferente situației lor. - Documentele justificative respectiv taloane/facturi/contracte închiriere/alte documente care demonstrează forma de deținere /acces la aceste echipamente/utilaje in derularea contractului, vor fi prezentate, doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Cerința poate fi îndeplinita integral de ofertant sau si prin asociat/i, subcontractanții si/sau terți susținători. Documentele solicitate se vor prezenta în limba romana/ limba în care au fost emise însoțite de traducere in limba romana, după caz.
Arată mai mult
Subcontractare: In cazul în care ofertantul intenționează să subcontracteze parțial contractul, DUAE include informațiile solicitate cu privire la subcontractanți, activitățile pe care le vor realiza aceștia si procentul aferent acestor activități, raportat la valoarea contractului, iar subcontractantul/subcontractanții nominalizat/i de către ofertant, are/au obligația de a completa DUAE cu datele proprii. Se va prezenta DUAE completat de fiecare subcontractant (daca este cazul), in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Neprezentarea acestuia odată cu oferta atrage după sine respingerea ofertei ca inacceptabila (temei art. 137, alin.(2), litera k) din HG 395/2016). Se va prezenta acordul de subcontractare. Modalitate de îndeplinire: Se va prezenta DUAE completat in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Neprezentarea acestuia odată cu oferta atrage după sine respingerea ofertei ca inacceptabila (temei art. 137, alin.(2), litera k) din HG 395/2016). Se va prezenta acordul de subcontractare . Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează a fi prezentate, doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. De asemenea, la încheierea contractului de achiziție publica/acordului-cadru, la solicitarea autorității contractante, se va prezenta contractul/contractele încheiat/e între ofertant şi subcontractant/subcontractanții nominalizați în ofertă, in concordanta cu oferta. Contractul/contractele de subcontractare se vor constitui in anexe ale contractului.
Arată mai mult
Condiții de participare
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Judetul timis
Numărul național de înregistrare: 4358029
Adresa poștală: Strada: Revolutiei 1989, nr. 17
Cod poștal: 300034
Orașul poștal: Timisoara
Regiune: Timiş 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Georgeta Prisecaru
E-mail: s.achizitii.publice@cjtimis.ro 📧
Telefon: +40 256406362 📞
Fax: +40 256406301 📠
URL: https://www.cjtimis.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100187583 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
1.Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. 2. In cadrul documentelor atasate anuntului de participare publicat in SEAP, DUAE este configurat direct in SEAP si pus la dispozitia operatorilor economici interesati. Operatorii economici participanti vor completa in SEAP in mod direct, in acest document informatiile/ raspunsurile aferente incadrarii/neincadrarii in motivele de excludere, respectiv indeplinirii criteriilor de calificare solicitate de catre autoritatea contractanta, tinand cont de calitatea in care acestia participa la procedura de atribuire, respectiv ofertant, ofertant asociat, subcontractant, tert sustinator, dupa caz. 3. Pentru vizualizarea documentelor atasate, operatorii economici trebuie sa detina un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic. 4.Operatorii economici au dreptul de a transmite oferta (DUAE completat, Propunerea tehnica, Propunerea financiara, documentul doveditor privind constituirea garantiei de participare si, daca este cazul, acordurile de asociere si/sau subcontractare ), numai în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa si numai pana la data si ora limita stabilita pentru depunerea ofertelor in anuntul de participare. 5.Solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP in cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, autoritatea contractanta urmând sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari, sau informatii suplimentare în legatura cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limita precizat de autoritatea contractanta la sectiunea II.1.4 a prezentului document, respectiv nu mai tarziu de 22 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificarile depuse dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare. Conform art.160-161 din Legea 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in masura in care acestea vor fi adresate in termenul prevazut in anuntul de participare . Raspunsul consolidat la clarificarile solicitate, va fi publicat în SEAP in cadrul anuntului de participare. 6.În cazul în care autoritatea contractanta solicita prezentarea anumitor clarificari/completari în scopul verificarii conformitatii ofertei cu cerintele impuse, atat solicitarea, cat si raspunsul ofertantului se transmit în SEAP doar în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa. In situatia in care raspunsul ofertantului este postat in SEAP fara semnatura electronica extinsa, oferta sa va fi asimilata prevederilor art.137 alin.(2) lit.j din HG 395/2016, fiind respinsa ca inacceptabila. 7. Punctajul total al fiecarei oferte se va obține prin însumarea punctajelor tuturor factorilor de evaluare: P oferta = P1 + P2 + P3 + P4+P5+P6 Ca dovadă a calității lucrărilor, în cadrul ofertei tehnice vor fi depuse documentele necesare evaluării, conform celor impuse în documentația de atribuire/caietul de sarcini. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. Ordinea de importanță a ponderilor este: pentru factorii de evaluare care au pondere de 15% importanța descrescătoare este: managerul de proiect, urmat de s[ecialistul drumuri si apoi cel de poduri. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul sa solicite noi propuneri financiare, si oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. 8. Autoritatea contractanta publica următoarele informații in temeiul art. 63 alin.(1) din Legea 98/2016: - persoane cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt: - Alfred – Robert SIMONIS – președintele CJT - Alexandru Adrian IOVESCU–Vicepreședinte al CJT - Alin-Augustin-Florin POPOVICIU - Vicepresedinte al CJT - Radu-Adrian PAU - Administrator Public - Ioan- Dănuţ ARDELEAN – Secretar al Județului Timis - Marcel MARCU – Director Direcția Buget, Finanțe - Loredana Theodora PALALAU – arhitect sef - Mihai Ștefan CRISTA - șef serviciu - Ioana –Nicoleta PĂDUREANU - Șef Serv Financiar Contabilitate - Adina MORARIU - Consilier Juridic – Aurica ZAMFIROIU - Director Direcția de Dezvoltare Sustenabila si Investiții - Coamin UNGUREANU – Sef Serviciul managementul proiectelor si strategii; - Ninel LUPU - Șef serviciul investiții - Ramona RUJAN - consilier Serviciul managementul proiectelor si strategii - Florin IGNATONI - consilier Serviciul de Investitii -persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire: Comisia de evaluare: TITULARI: Președinte: Corina Valerica RADU - Consilier Serviciul de Achiziții Publice Membrii: Florin IGNATONI - consilier Serviciul de Investitii Ramona RUJAN - consilier Serviciul managementul proiectelor si strategii Darius POPOVICI – consilier Serviciul Administrare,urmarire si executie drumuri Livia CAZAMIR – consilier Serviciul infrastructura edilitara, mobilitate urbana si mediu; REZERVE: Președinte: Georgeta PRISECARU – Șef Serviciu de Achiziții Publice. Claudia OȚOIU - consilier Serviciul de investiții Simina – Silvana SUCIU – consilier Serviciul Managementul Proiectelor și strategii 9.Contractul aferent prezentei proceduri va fi incheiat doar daca se va incheia contractul de finantare. Studiul de fezabilitate va fi finanțat în cadrul Apelului PT/81/PT_P2/OP3/RSO3.1/PT_A2 – Îmbunătățirea conectivității secundare rutiere – Proiecte de investiție situate pe reţeaua TEN-T (proiecte noi de investiție, fazate, de sprijin), în parteneriat cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. / Departament Obtinere Finantari. Proiectul este prevăzut în lista proiectelor eligibile din PT 2021-2027, conform Anexa nr.14 la Ghid
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40213104641 📞
Fax: +40213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenul de depunere al contestatiei: in conformitate cu art.8 din legea 101/2016, cu modificările și completările ulterioare
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 238-748069 (2024-12-05)
Anunţ de participare (2024-12-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 2 507 018 RON 💰

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-01-05 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Experiența similara:: Ofertantul va prezenta lista serviciilor prestate în cel mult ultimii 3 ani (raportat la data limită de depunere a ofertelor), care să conţină valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urma sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar (procese verbale de recepţie/recomandări/ certificate constatatoareorice documente doveditoare emise de beneficiarul investitiei/ etc) care cuprind menţiuni referitoare la beneficiari, valoare, perioada şi dacă acestea au fost effectuate/prestate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi au fost duse la bun sfârşit. Valoare experienței similare sa fie de minim 2.200.000 lei fără TVA, reprezentând valoarea calculată cumulativ din cadrul unui sau cel mult 3 contracte. Serviciile considerate similare obiectului contractului din punct de vedere al complexităţii şi utilităţii, sunt servicii de elaborare si/sau revizuire si/sau actualizare si/sau completare de Studii de Fezabilitate si/sau DALI si/sau Proiecte tehnice pentru lucrari de constructie noua si/sau modernizare si/ sau largire aferente drumurilor nationale si/ sau drumurilor expres si/sau autostrazilor si/sau drumurilor judetene si/sau strazilor urbane, din cele 3(trei) contracte, cel putin unul sa fi aiba in componenta cel putin un pasaj rutier suprateran și/sau un pasaj rutier subteran. Pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară se va prezenta, ca dovada preliminară, DUAE completat în conformitate cu prevederile art.193 din Legea 98/2016. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: - numărul și data contractului invocat drept experiență similară; - beneficiarul acestuia și datele sale de contact; - data și numărul documentului de recepție, - precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, împreuna cu valoarea acestora, fără TVA. În categoria certificatelor de bună execuție intră următoarele documente: procesele-verbale la terminarea lucrărilor sau procesele-verbale de recepție finală sau procese-verbale de recepție/ /recomandări/certificate constatatoare sau alte documente echivalente conținând informațiile solicitate pentru demonstrarea experienței similare. Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar și vor trebui să indice: 1. obiectul serviciilor, astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară, beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi; 2. perioada, mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) în care s-a executat contractul; 3. să precizeze dacă serviciile au fost prestate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit; 4. valoarea serviciilor în lei fără TVA-ponderea pe activitățile pentru care ofertantul a fost responsabil în cadrul contractului/contractelor, împreună cu valoarea acestora, fără T.V.A. În cazul unei oferte comune, experiența similară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, caz în care în formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații privind asociații, care au obligația de a prezenta, formularul DUAE completat cu datele proprii și modul concret de îndeplinire a cerinței, la care se va atașa Acordul de asociere și declarația asociatului/asociaților, privind neîncadrarea în prevederile art.60 din Legea nr.98/2016. În cazul în care ofertantul beneficiază de susținerea unuia, sau mai multor terți susținători, capacitatea acestuia/acestora va fi cumulată, după caz, cu cea a ofertantului pentru îndeplinirea cerinței, caz în care în formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații concrete cu privire la existența unei susțineri de terță parte, inclusiv măsurile avute în vedere de acesta, pentru a accesa în orice moment resursele necesare. Se atașează DUAE completat de către fiecare terț susținător (după caz), angajamentul ferm al terțului susținător/angajamentele ferme ale terților susținători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora și declarația/declarațiile terțului/terților susținători, privind neîncadrarea în prevederile art.60 din Legea nr.98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE (ex.: procese verbale de recepție/recomandări/certificate constatatoare, etc), vor fi prezentate doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Modalitate de îndeplinire: Se va prezenta DUAE completat în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea 98/2016. La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informații: - numărul și data contractului invocat drept experiență similară; - beneficiarul acestuia și datele sale de contact; - data și numărul documentului de recepție, - precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, împreuna cu valoarea acestora, fără TVA. In cazul unei oferte comune, experiența similara se demonstrează prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, caz in care in formularul DUAE completat de ofertant se vor include informații privind asociații, care au obligația de a prezenta, formularul DUAE completat cu datele proprii, la care se va atașa Acordul de asociere. In cazul in care ofertantul beneficiază de susținerea unuia, sau mai multor terți susținători, capacitatea acestuia/acestora va fi cumulata, după caz, cu cea a ofertantului pentru îndeplinirea cerinței, caz in care in formularul DUAE completat de ofertant se vor include informatii concrete cu privire la existenta unei sustineri de terta parte, inclusiv masurile avute in vedere de acesta, pent
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Algoritm de calcul la "Experiența deținută de SPECIALIST TOPOGRAF sau echivalent"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-01-10 📅
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Alte informații suplimentare
A fost extinsa cerinta privind experianta similara a ofertantilor si respectiv s-a corectat experienta specialistului topograf.
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: a850bc99-708a-4ad0-806d-d92880179100-01
Sursa: OJS 2025/S 008-019806 (2024-12-05)
Anunţ de participare (2024-12-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 2 507 018 RON 💰

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Descriere factor evaluare la "Experiența deținută de COORDONATORUL DE PROIECT - ȘEF ECHIPĂ DE PROIECTARE SAU ECHIVALENT"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-01-15 📅
Valoare nouă
Text:
Algoritm de calcul la "Experiența deținută de COORDONATORUL DE PROIECT - ȘEF ECHIPĂ DE PROIECTARE SAU ECHIVALENT"
Alte informații suplimentare
Lamuriri cu privire la experienta coordonatorului de proiect/sef proiect si cu privire la modul de punctare.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: a850bc99-708a-4ad0-806d-d92880179100-01
Sursa: OJS 2025/S 011-030444 (2024-12-05)