Achiziția serviciilor de consultanță pentru evaluarea contribuției PoAT 2021 – 2027 la implementarea măsurilor de creștere a capacității administrative cuprinse în Foaia națională de parcurs

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Obiectul contractului constă în prestarea serviciilor pentru evaluarea contributiei PoAT 2021-2027 la implementarea masurilor de creștere a capacității administrative cuprinse în Foaia națională de parcurs, din cadrul proiectului “Implementarea Planului de Evaluare a PoAT 2021 – 2027”, cod SMIS 328298, constând în activitățile descrise în Anexa nr. 1- Caiet de sarcini, la prezentul contract. Obiectivul general al contractului este de a evalua, în principal, coerența, eficacitatea și eficiența utilizării resurselor în cadrul Programului Asistență Tehnică 2021-2027 alocate pentru susținerea măsurilor de consolidare a capacității administrative cuprinse în Foaia națională de parcurs. Contractul are următoarele obiective specifice: - să măsoare stadiul implementării măsurilor de consolidare a capacității administrative cuprinse în Foaia națională de parcurs susținute din Prioritatea 2 a PoAT 2021 – 2027; - să stabilească în ce măsură resursele PoAT 2021 – 2027 alocate susținerii măsurilor de consolidare a capacității administrative cuprinse în Foaia națională de parcurs sunt utilizate în mod coerent, eficace și eficient; - să propună modalități de îmbunătățire a utilizării acestor resurse pe parcursul perioadei de implementare a PoAT 2021 – 2027, cât și în perioada post 2027. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 20 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in cea de-a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-08-07. Achiziția publică a fost publicată pe 2025-07-03.

Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2025-07-03 Anunţ de participare
2025-07-03 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2025-07-03)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achiziția serviciilor de consultanță pentru evaluarea contribuției PoAT 2021 – 2027 la implementarea măsurilor de creștere a capacității administrative cuprinse în Foaia națională de parcurs
Număr de referință: 38918422/2025/5
Scurtă descriere:
“Obiectul contractului constă în prestarea serviciilor pentru evaluarea contributiei PoAT 2021-2027 la implementarea masurilor de creștere a capacității...”    Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de consultanţă în domeniul evaluării 📦
Valoarea estimată fără TVA: 206144.91 RON 💰
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Obiectul contractului constă în prestarea serviciilor pentru evaluarea contributiei PoAT 2021-2027 la implementarea masurilor de creștere a capacității...”    Arată mai mult
Informații suplimentare:
“Implementarea Planului de Evaluare a PoAT 2021 – 2027-cod SMIS 328298”
Produse/servicii suplimentare: Servicii de elaborare de studii 📦
Produse/servicii suplimentare: Servicii de cercetare economică 📦
Locul principal sau locul de desfășurare:
“Bucuresti”
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 6 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Calitatea abordării metodologice
Criteriul de calitate (pondere): 36
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională a experților propuși pentru prestarea serviciilor
Criteriul de calitate (pondere): 24
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-08-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-08-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: 1. Ofertanții, terții susținători si subcontractanții nu trebuie sa se regăsească in...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii economici ce depun ofertă (ofertantul individual/ofertantul...”    Arată mai mult
Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Alte cerințe economice sau financiare: Nu este cazul”
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Ofertantul (operator economic sau membrii asocierii împreună) a...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Proporția de subcontractare: Informatii privind asociații/sub-contractanții/ terții susținători (daca este cazul). Ofertantii vor declara subcontractantii...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Certificate emise de organisme independente cu privire la sistemele sau standardele de management de mediu: NU ESTE CAZUL”
Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
“Cifră de afaceri medie anuală: Media cifrei de afaceri globala a ofertantului (operator economic sau membrii grupului de operatori economici împreună) pe...”    Arată mai mult
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii, iar operatorii...”    Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
“Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016”

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
Numărul național de înregistrare: 38918422
Adresa poștală: Strada: Mendeleev D.I., nr. 36-38
Cod poștal: 010366
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii@mfe.gov.ro 📧
Telefon: +40 372838800 📞
URL: https://www.mfe.gov.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100197624 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Informații suplimentare

“Durata contractului este de la data semnării acestuia de către ambele părți, până la 31.12.2025.. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de...”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Conform prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor...”    Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 126-435439 (2025-07-03)
Anunţ de participare (2025-07-03)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 206144.91 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-08-13 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-08-13 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Operatorii economici ce depun ofertă (ofertantul individual/ofertantul asociat/subcontractantul propus/terţul susţinător) trebuie să dovedească o formă de...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Nu este cazul”
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Ofertantul (operator economic sau membrii asocierii împreună) a prestat, în ultimii 3 ani împliniți până la termenul limită pentru depunerea ofertelor, cel...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Informatii privind asociații/sub-contractanții/ terții susținători (daca este cazul). Ofertantii vor declara subcontractantii pentru prestarea de servicii...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“NU ESTE CAZUL”
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Media cifrei de afaceri globala a ofertantului (operator economic sau membrii grupului de operatori economici împreună) pe ultimii 3 ani (2022,2023,2024)...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii, iar operatorii economici străini trebuie să...”    Arată mai mult

Informații complementare
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
Numărul național de înregistrare: 38918422_3
Adresa poștală: Strada: Mendeleev D.I., nr. 36-38
Cod poștal: 010366
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii@mfe.gov.ro 📧
Telefon: +40 372838800 📞
URL: https://www.mfe.gov.ro 🌏

Modificări
Valoare nouă
Text:
“IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data”
Text:
“Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de”
Text:
“Data deschiderii”
Alte informații suplimentare

“Autoritatea contractantă prelungește termenul pentru depunerea ofertelor cu 6 zile, respectiv până la data de 13.08.2025, ora 15.00, în conformitate cu...”    Arată mai mult
Sursa: OJS 2025/S 145-501580 (2025-07-03)