Achiziție publică de dotări pe 3 loturi în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiul Toplița, județul Harghita”,cod smis 2014+:125368
Obiectul achiziției îl constituie achiziția de dotări pentru Sălile de sport și spațiu de joacă pe 3 loturi pentru obiectivul de investiții „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiul Toplița, județul Harghita” Produsele care vor fi furnizate trebuie să respecte specificațiile din fișele tehnice atașate prezentului caiet de sarcini. Specificațiile tehnice din cadrul fișelor tehnice sunt minimale și reprezintă condiție obligatorie, în cazul nerespectării acestora, ofertele vor fi declarate neconforme. În cadrul prezentei achiziții, produsele si materialele încorporate ce urmează a fi achiziționate trebuie să fie noi, nefolosite, de asemenea, vor fi oferite cele mai recente modele. Produsele și materialele încorporate ce urmează a fi achiziționate ar trebui să încorporeze cele mai recente îmbunătățiri în proiectare și materiale. Orice referire la standarde va fi însoțită de mențiunea “Sau echivalent”, fiind în sarcina ofertantului de a demonstra echivalența în cazul în care produsele furnizate sunt conforme cu un standard echivalent celui menționat în Caietul de sarcini. În derularea contractului, activitatea contractantului va fi condusă de următoarele principii: i. Contractantul acționează în interesul autorității/entității contractante pe durata furnizării produselor, în condițiile și cu limitele descrise în documentația aferentă prezentei proceduri de atribuire; ii. Contractantul acționează în sensul realizării obiectivelor prezentate pentru contract în ceea ce privește optimizarea folosirii resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor contractului. Numar zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor). Raspunsurile la solicitarile de clarificari cu privire la documentatia de atribuire vor fi publicate în SEAP, la Sectiunea” Documentatie, clarificari si decizii” din cadrul anuntului de participare. Autoritatea contractanta stabileste urmatoarul termen-limita in care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare: termenul limita este 11 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor precizata in anuntul de participare.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-07-23.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-06-13.
Anunţ de participare (2025-06-13) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achiziție publică de dotări pe 3 loturi în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiul Toplița, județul Harghita”,cod smis 2014+:125368
Număr de referință: PAAPD1456049
Scurtă descriere:
Obiectul achiziției îl constituie achiziția de dotări pentru Sălile de sport și spațiu de joacă pe 3 loturi pentru obiectivul de investiții „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiul Toplița, județul Harghita”
Produsele care vor fi furnizate trebuie să respecte specificațiile din fișele tehnice atașate prezentului caiet de sarcini. Specificațiile tehnice din cadrul fișelor tehnice sunt minimale și reprezintă condiție obligatorie, în cazul nerespectării acestora, ofertele vor fi declarate neconforme.
În cadrul prezentei achiziții, produsele si materialele încorporate ce urmează a fi achiziționate trebuie să fie noi, nefolosite, de asemenea, vor fi oferite cele mai recente modele. Produsele și materialele încorporate ce urmează a fi achiziționate ar trebui să încorporeze cele mai recente îmbunătățiri în proiectare și materiale.
Orice referire la standarde va fi însoțită de mențiunea “Sau echivalent”, fiind în sarcina ofertantului de a demonstra echivalența în cazul în care produsele furnizate sunt conforme cu un standard echivalent celui menționat în Caietul de sarcini.
În derularea contractului, activitatea contractantului va fi condusă de următoarele principii:
i. Contractantul acționează în interesul autorității/entității contractante pe durata furnizării produselor, în condițiile și cu limitele descrise în documentația aferentă prezentei proceduri de atribuire;
ii. Contractantul acționează în sensul realizării obiectivelor prezentate pentru contract în ceea ce privește optimizarea folosirii resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor contractului.
Numar zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor). Raspunsurile la solicitarile de clarificari cu privire la documentatia de atribuire vor fi publicate în SEAP, la Sectiunea” Documentatie, clarificari si decizii” din cadrul anuntului de participare. Autoritatea contractanta stabileste urmatoarul termen-limita in care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare: termenul limita este 11 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor precizata in anuntul de participare.

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Mobilier şcolar📦
Valoarea estimată fără TVA: 735 926 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 3
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 3
1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Lot 1 – Dotări săli de sport: Șc. Sf. Ilie și Șc. Andrei Șaguna
Descrierea achiziției publice:
Achiziția de dotări în conformitate cu caietul de sarcini și fișelor tehnice pentru obiectivul de investiții „Îmbunătățirea calității viețiilocuitorilor din municipiul Toplița, județul Harghita” - dotarea sălilor de sport a școlilor gimnaziale „Sf. Ilie” și „Andrei Șaguna” respectiv:
1 Bancă de gimnastică buc 16 FTh nr.1
2 Bancă de gimnastică buc 16 FTh nr.2
3 Ladă de gimnastică buc 2 FTh nr.3
4 Capră de gimnastică buc 2 FTh nr.4
5 Spalier buc 16 FTh nr.5
6 Trambulină semielastică buc 2 FTh nr.6
7 Saltea de gimnastică buc 20 FTh nr.7
8 Panou baschet de perete buc 8 FTh nr.8
9 Poartă hadbal rabatabilă buc 4 FTh nr.9
10 Stâlpi de volei și fileu buc 2 FTh nr.10
11 Masă birou buc 4 FTh nr.11
12 Scaun cu spătar buc 8 FTh nr.12
13 Bancă vestiar buc 22 FTh nr.13
14 Dulap pentru vestiar cu 3 uși buc 58 FTh nr.14
15 Panou baschet rabatabil buc 4 FTh nr.15
16 Tabelă scor multifuncțională buc 2 FTh nr.16
Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din strada Călimani nr.5
Școala Gimnazială „Sf. Ilie” din strada Ștefan cel Mare nr.21
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Harghita
🏙️
Durata: 1 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Durata de livrare
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Garanție tehnică a bunurilor suplimentara ofertată
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Lot 2 – Dotări - Amenajare spațiu de joacă pentru copii
Descrierea achiziției publice:
Achiziția de dotări în conformitate cu caietul de sarcini și fișelor tehnice pentru obiectivul de investiții „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiul Toplița, județul Harghita” - dotarea locului de joacă, respectiv:
1 Figurine cu arc diverse modele buc 6 FTh nr.1
2 Leagăn cu două sezuturi protecție baby buc 3 FTh nr.2
3 Leagăn cu două sezuturi buc 8 FTh nr.3
4 Complex de joacă cu tobogan vârsta 1-4 ani buc 1 FTh nr.4
5 Complex de joacă cu tobogan vârstă 2-6 ani buc 2 FTh nr.5
6 Complex de joacă cu tobogan vârstă 6-12 ani buc 3 FTh nr.6
7 Ansamblu de cățărat tip 1 buc 2 FTh nr.7
8 Ansamblu de cățărat tip 2 buc 2 FTh nr.8
9 Ansamblu joacă copii 01 buc 1 FTh nr.9
10 Ansamblu joacă copii 02 buc 1 FTh nr.10
11 Ansamblu joacă copii 03 buc 1 FTh nr.11
12 Ansamblu joacă copii 04 buc 1 FTh nr.12
13 Bănci modulare fără spătar buc 15 FTh nr.13
14 Coșuri de gunoi buc 20 FTh nr.14
15 Jardinieră din beton buc 10 FTh nr.15
16 Aparat fitness exterior pentru brațe, abdomen și picioare buc 2 FTh nr.16
17 Aparat fitness pentru picioare (pendul) buc 2 FTh nr.17
18 Aparat fitness pentru picioare buc 2 FTh nr.18
19 Aparat firness pentru abdomen buc 2 FTh nr.19
20 Aparat fitness pentru abdomen tip canotaj buc 2 FTh nr.20
21 Aparat fitness pentru brațe buc 2 FTh nr.21
22 Aparat fitness pentru brațe, talie și trunchi buc 2 FTh nr.22
23 Aparat firness bicicletă eliptică buc 2 FTh nr.23
24 Dale de protecție din cauciuc mp 15 FTh nr.24

Produse/servicii: Mobilier urban📦
Produse/servicii suplimentare: Echipament pentru parcuri şi terenuri de joacă📦
Locul principal sau locul de desfășurare: Loc de Joacă pentru copii: Strada Sportivilor, nr.43
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Lot 3 – Dotare spațiu de joacă - Stâlpi de Iuminat fotovoltaic
Descrierea achiziției publice:
Achiziția de dotări în conformitate cu caietul de sarcini și fișelor tehnice pentru obiectivul de investiții „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiul Toplița, județul Harghita” respectiv:
1. Stâlp de iluminat public fotovoltaic - buc 36 - FTh nr.1

Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-07-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-07-23 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: 1. Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art 164, 165, 167 din Legea nr 98/ 2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrate indeplinirea cerintei: se va complete DUAE de catre toti operatorii economici participant la procedura de atribuire, cu informatiile aferente situatiei lor.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Aceste documente pot fi:
a. Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidate (buget local, buget de stat etc) la momentul prezentarii;
b. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
d. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2),art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
d. alte documente edificatoare, dupa caz.
Pentru persoanele juridice straine - in cazul în care în tara de origine sau în tara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor prevazute la art. 168, alin. (1) sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167, autoritatea contractanta accepta o declaratie pe propria raspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data în fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente în acest sens.
2. Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii trebuie sa respecte Regulile de evitare a conflictului de interese prevazute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Se va prezenta o Declaratie de neincadrare in prevederile art. 60. Declaratia se va prezenta odata cu DUAE, de catre toti participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant si tert sustinator). In cazul in care ofertantul se incadreaza in oricare din situatiile prevazute la art. 59 din legea nr. 98/ 2016 oferta acestuia va fi respinsa ca inacceptabila.
Persoanele cu functie de decizie in cadrul AC in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii sunt: Buzilă Victor-Sebastian - Primar, Bodor Attila Bela - Viceprimar, Ciobanu Mihai Iulian - Secretar general UAT
Echipa de implementare: Responsabil achizitii proiect– Urzica Dumitru, Puscas Andrea - manager proiect, Ciubucă Maria Magdolna - responsabil financiar,Kalapacs Zsolt - responsabil tehnic , Negrea Ana-Maria - asistent manager.
Consilieri locali: -, - Balasz Zoltan, - Baico Zsigmond, - Chelemen Ioan Andrei, - Coman Ionel, - Dobrean Olga-Ana - Macarie Olimpiu Marius, - Man Călin Constantin, - Manolache Ludovic, - Mare Gabriela Laura, - Papai Carol-Robert, - Pop Adriana, - Preda Constantin-Cătălin, -Șuteu Alina-Andreea, -Vasilache Virgil, - Vizitiu George-Alexandru, - Vodă Marc Ioan Andrei.
Persoanele cu putere de reprezentare din partea furnizorului de servicii auxiliare: Consultant – Vasilică ȚUGUI
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, ca este legal constituit si ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii si ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Se va completa DUAE. In urma solicitarii autoritatii contractante adresate ofertantului clasat pe locul I in clasamentul intermediar, acesta va prezenta documentul justificativ, astfel:
1. Certificatul constatator emis de ONRC, din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic; Datele/informatiile precizate in acest document sa fie reale/actualela momentul prezentarii. Obiectul de activitate al operatorului economic (obiectul contractului) trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Ofertantul va prezenta certificatul scanat in SICAP.
In cazul persoanelor juridice straine se solicita prezentarea de documente care dovedesc o forma de inregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic. (se va verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do); prezentarea Certificatului de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) valabil pentru anul calendaristic in curs.
Pentru persoanele juridice romane documentele se vor depune în SEAP, semnate cu semnătura electronică extinsă, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, ceea ce le va conferi calitatea de DOCUMENTE ORIGINALE, conform prevederilor art. 123 alin. (3) din H.G. nr.395/2016 actualizată, excepție făcând documentele cu regim special, a căror valabilitate este condiționată de prezentarea în această forma (a se vedea art.123 alin. (4) din H.G. nr.395/2016 actualizată) iar pentru persoanele juridice straine documentele se vor depune în SEAP, semnate cu semnătura electronică extinsă, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, ceea ce le va conferi calitatea de DOCUMENTE ORIGINALE, conform prevederilor art. 123 alin. (3) din H.G. nr.395/2016 actualizată, excepție făcând documentele cu regim special, a căror valabilitate este condiționată de prezentarea în această forma (a se vedea art.123 alin. (4) din H.G. nr.395/2016 actualizată) si care vor fi insotite de traducere efectuata de o persoana atestata conform legii nr. 178/1997

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de bunuri: executarea de livrări de tipul specificat: Experienta similara in livrari de produse - Ofertantul trebuie sa faca dovada ca în ultimii 3 ani de la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor a livrat, la nivelul unui contract sau mai multe contracte, produse similare de natura si complexitate similara/comparabila sau superioara cu produsele care fac obiectul contractului in valoare/valoarea cumulata de cel putin:
- Pentru Lot 1 - Dotări săli de sport – 189.556,00 lei fara TVA.
Prin produse similare de natura si complexitate similara/comparabila sau superioara cu produsele care fac obiectul contractului/lotului se intelege furnizare de:- Dotări săli de sport - orice fel de dotări pentru săli de sport, indiferent de materialul din care este fabricat;
- Pentru Lot 2 - dotari spațiu de joacă pentru copii – 427.570,00 lei fara TVA.
Prin produse similare de natura si complexitate similara/comparabila sau superioara cu produsele care fac obiectul contractului/lotului se intelege furnizare de: dotari spațiu de joacă pentru copii - orice fel de echipamente sau dotari de tipul mobilierului urban, echipamente/complexe de joacă
- Pentru Lot 3 – Dotare spațiu de joacă - Stâlpi de Iuminat fotovoltaic– 110.000 lei fără TVA
Prin produse similare de natura si complexitate similara/comparabila sau superioara cu produsele care fac obiectul contractului/lotului se intelege furnizare de:- Dotare spațiu de joacă - Stâlpi de Iuminat – orice fel stâlpi de iluminat stradal/ornamentali.
Se va prezenta initial DUAE in conformitate cu prevederile art 193 alin. 1 din Legea 98/2016, iar documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate in DUAE urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire.
Operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile, face dovada indeplinirii cerintei privind experienta similara, prin inscrisuri reprezentand certificari/ documente constatatoare pentru acele livrari de bunuri pe care ofertantul considera ca autoritatea contractanta trebuie sa le ia in considerare pentru evaluarea indeplinirii cerintei privind experienta similara. Nivelul minim impus privind experiența similară se raportează la valoarea minima estimată a contractului subsecvent care se anticipează ca va fi atribuit.
Modalitate prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi:
-numărul și data contractului/contractelor invocat/invocate drept experiență similară;
-tipul/categoriile de bunuri livrate;
-calitatea in care a participat la contract (ofertant unic, asociat sau subcontractant);
-data si numarul documentului de receptie;
- valoarea lucrarilor similare exprimata in lei fara TVA;
-data de incepere si data de incheiere a contractului;
-denumirea completa a beneficiarului lucrarii.
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, sau în cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise în tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, lasolicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor
Nota: Persoanele juridice straine vor prezenta certificatele/documentele edificatoare in copie lizibila insotite de traducere in limba romana.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Proporția de subcontractare: Mai multi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna, fara a fi obligati sa isi legalizeze din punct de vedere formal asocierea. Daca oferta comuna este declarata castigatoare, inainte de semnarea contractului asocierea va fi legalizata in conformitate cu prevederile Legii nr.98/2016. Fara a i se diminua raspunderea in ceea ce priveste modul de indeplinire a viitorului contract de achizitie publica, conform art. 174 din Legea nr.98/2016, ofertantul are dreptul de a include in propunerea tehnica posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv. In cazul incare autoritatea contractanta solicita, ofertantul are obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi. Subcontractantul nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 164, 165 si art.167 din Legea nr.98/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire.În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia. Completare DUAE. Se va complecta DUAE pentru fiecare din subcontractant.
Acordul de asociere se va prezenta odata cu DUAE. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajament/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire.

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Conform condiții de finantare aferente POR 2014-2020 AXA 13 Spijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii Mecanismul decontărilor prin Programul POR, acceptând decontarea facturilor în acest sistem
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare: conform art.8, alin.1, lit.a) din Legea 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 113-387711 (2025-06-13)