Regenerare urbană Zona centrală – Piața „Mircea cel Bătrân”, strada Unirii și Zona „Trei Fântâni” din Municipiul Tulcea

Municipiul Tulcea

Procedura de atribuire se va realiza prin concursul de soluții organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Concursul de soluții are ca scop selectarea celei mai bune soluții pentru „Regenerare urbană zona centrală – Piața «Mircea cel Bătrân», str. Unirii și zona «Trei Fântâni»” în urma cărora se va încheia un contract de servicii prin negociere fără publicarea unui anunț de participare, în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 98/2016. Scopul acestui concurs este selecționarea celei mai bune soluții pentru regenerarea urbană a zonei centrale a orașului Tulcea, în vederea atribuirii contractului de proiectare în toate etapele necesare realizării investiției publice. Regenerarea urbană reprezintă un proces de amploare și de durată care necesită o abordare integrată, pluridisciplinară și desfășurată etapizat. Concursul de față constă în formularea unei soluții de amenajare a spațiului public ce ține cont de patrimoniul construit actual și de straturile pe care istoria le-a sedimentat aici. Participanții la concurs sunt instruiți prin documentația de atribuire să aibă în vedere toate necesitățile zonei studiate, respectiv locuire, administrație publică, restaurante, cafenele și cofetării, spații comerciale cu suprafață redusă, loisir și divertisment, cultură și civism etc., să le potențeze și să le situeze într-o platformă urbană pentru dezvoltarea coerentă ulterioară a întregii zone centrale a municipiului Tulcea. Spațiul urban propus pentru amenajare și refacere întărește legătura pietonală a orașului cu zona Pieței „Mircea cel Bătrân”, cartierele istorice adiacente și Faleza Dunării „Ivan Patzaichin”. Misiunile de proiectare aferente obiectivului de investiții sunt: 1. Concept definitiv/Anteproiect, ce reprezintă documentația de definitivare concept (ANTP); 2. Studiu de fezabilitate (SF); 3. Documentația pentru autorizarea executării lucrărilor (DTAC + DTOE); 4. Documentația tehnică de execuție (DT + DDE); 5. Asistența tehnică pe durata execuției și la recepția lucrărilor; 6. Documentația de mentenanță.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-07-18. Achiziția publică a fost publicată pe 2025-05-05.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2025-05-05 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2025-05-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Regenerare urbană Zona centrală – Piața „Mircea cel Bătrân”, strada Unirii și Zona „Trei Fântâni” din Municipiul Tulcea
Număr de referință: 4321429/2025/01
Scurtă descriere:
Procedura de atribuire se va realiza prin concursul de soluții organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Concursul de soluții are ca scop selectarea celei mai bune soluții pentru „Regenerare urbană zona centrală – Piața «Mircea cel Bătrân», str. Unirii și zona «Trei Fântâni»” în urma cărora se va încheia un contract de servicii prin negociere fără publicarea unui anunț de participare, în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 98/2016. Scopul acestui concurs este selecționarea celei mai bune soluții pentru regenerarea urbană a zonei centrale a orașului Tulcea, în vederea atribuirii contractului de proiectare în toate etapele necesare realizării investiției publice. Regenerarea urbană reprezintă un proces de amploare și de durată care necesită o abordare integrată, pluridisciplinară și desfășurată etapizat. Concursul de față constă în formularea unei soluții de amenajare a spațiului public ce ține cont de patrimoniul construit actual și de straturile pe care istoria le-a sedimentat aici. Participanții la concurs sunt instruiți prin documentația de atribuire să aibă în vedere toate necesitățile zonei studiate, respectiv locuire, administrație publică, restaurante, cafenele și cofetării, spații comerciale cu suprafață redusă, loisir și divertisment, cultură și civism etc., să le potențeze și să le situeze într-o platformă urbană pentru dezvoltarea coerentă ulterioară a întregii zone centrale a municipiului Tulcea. Spațiul urban propus pentru amenajare și refacere întărește legătura pietonală a orașului cu zona Pieței „Mircea cel Bătrân”, cartierele istorice adiacente și Faleza Dunării „Ivan Patzaichin”. Misiunile de proiectare aferente obiectivului de investiții sunt: 1. Concept definitiv/Anteproiect, ce reprezintă documentația de definitivare concept (ANTP); 2. Studiu de fezabilitate (SF); 3. Documentația pentru autorizarea executării lucrărilor (DTAC + DTOE); 4. Documentația tehnică de execuție (DT + DDE); 5. Asistența tehnică pe durata execuției și la recepția lucrărilor; 6. Documentația de mentenanță.
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de proiectare arhitecturală 📦
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Intervenția vizată prin acest concurs își propune reabilitarea legăturilor istorice și naturale ale orașului prin refacerea unui sistem de spații publice și crearea unei promenade urbane pe direcția Nord-Sud, reinstituind legături funcționale și expresive cu țesutul urban istoric adiacent și cu celelalte repere majore din structura orașului. Piața „Mircea cel Bătrân” reprezintă centrul social și administrativ al municipiului Tulcea, ușor accesibil de pe toți versanții orașului și direct conectat spațial și istoric la faleza Dunării. Concursul își propune o reamenajare contemporană de bună calitate a acestui spațiu în contextul regenerării urbane a centrului orașului și a întăririi legăturilor pietonale cu faleza Dunării, prin transformarea pietonală a străzii Unirii și refacerea zonei „Trei Fântâni”. Aceste obiective sunt rezultatul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru regenerarea zonei centrale, inițiat de Primăria Municipiului Tulcea și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 150 din 25.04.2024, document ce reglementează din punct de vedere urbanistic zona studiată. Totodată, prin realizarea acestui obiectiv, se creează oportunitatea dezvoltării zonei centrale a orașului și îmbunătățirea rețelei pietonale, refacerea conexiunilor cu zonele sale istorice și cu patrimoniul construit, punându-se în valoare specificitatea locului, diversitatea etnică și culturală a orașului, contribuind astfel la creșterea calității vieții tulcenilor și a bunăstării economice.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare:
Tulcea, Piața „Mircea cel Bătrân”, str. Unirii și zona „Trei Fântâni” și/sau sediul prestatorului
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Tulcea 🏙️
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): A. Satisfacerea necesităților funcționale Arhitectural-Urbanistic-Peisajere A1. Criteriul Funcțional
Criteriul de calitate (pondere): 25
Criteriul de calitate (denumire): A. Satisfacerea necesităților funcționale Arhitectural-Urbanistic-Peisajere A2. Criteriul ecologic și peisajer
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): A. Satisfacerea necesităților funcționale Arhitectural-Urbanistic-Peisajere A3. Criteriul de sustenabilitate și eficiență economică
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): A. Satisfacerea necesităților funcționale Arhitectural-Urbanistic-Peisajere A4. Criteriul financiar
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): B. Valoarea arhitectural-artistică adăugată intervenției propuse B1. Viziunea de dezvoltare și vocația civică a zonei urbane centrale
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): B. Valoarea arhitectural-artistică adăugată intervenției propuse B2. Regăsirea identității și atmosfera generală a amenajării
B. Valoarea arhitectural-artistică adăugată intervenției propuse B3. Calitatea și claritatea reprezentării
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-18 16:00:00.0000000 📅
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: engleză 🗣️
Condiții de ofertare
Orice contract de servicii care rezultă din concurs va fi atribuit unuia dintre câștigătorii concursului
Decizia juriului este obligatorie pentru achizitor
Membrii juriului:
Alexandru AXINTE
Ana Maria ZAHARIADE
Andreea – Catrinel MATACHE
+ încă 6
Barnabás Ede SZAKÁCS
Gustavo FIGUEIRA SERRANO
Irina POPESCU – CRIVEANU
Jӧrg MICHEL
Laura CRISTEA
Simion TĂNASE
Locul care primește premiul: 1
Informații suplimentare:
Plățile pentru premiile 2 și 3 și pentru mențiunile 1 și 2 se vor face conform punctelor 3.18.1., 3.18.2., 3.18.3. și 3.18.5 din Anexa nr. 2.1. Regulamentul concursului.
Locul care primește premiul: 2
3
4
5
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Descrierea justificării procedurii:
Proiectele vor fi predate direct sau expediate prin curier la adresa: Biblioteca Județeană Panait Cerna, Etaj 2, Sala Irina Rosetti, Tulcea, Str. Isaccei nr.16A, Cod Poștal 820165, Județ Tulcea

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerința nr. 1 Neîncadrarea în situațiile de excludere conform prevederilor art.164,165,167 din Legea nr.98/2016. Municipiul Tulcea, (după ridicarea anonimatului, după semnarea Raportului Juriului și a anexelor sale) va exclude în orice moment al procedurii de atribuire a contractului de servicii, orice operator economic care se află în una din situațiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Legea nr.98/2016. Motivele de excludere vor fi aplicate şi în cazul asociaţilor/subcontractanţilor, după caz. Modalitatea de îndeplinire: Pentru păstrarea anonimatului concursului, nu se va completa DUAE/ESPD direct în SEAP, se va completa DUAE/ESPD în format editabil pus la dispoziție ca parte a documentației de concurs. Formularul DUAE va fi semnat și prezentat în limba engleză. Odată cu depunerea DUAE, dacă este cazul, se va prezenta în mod obligatoriu acordul de asociere și acordurile de subcontractare. Coautorii proiectului care nu reprezintă legal asociați/subcontractanți/participanți în procedură în calitate de entitate juridică nu vor completa formularul DUAE. Nota: Formularul DUAE/ESPD trebuie completat pentru fiecare ofertant/asociat/subcontractant, sub sancțiunea respingerii ofertei în urma deschiderii plicurilor secretizate, conform punctului 3.10.5 al Regulamentului pus la dispoziție ca parte a documentației de concurs. Documentele justificative vor fi depuse, la solicitarea Autorității Contractante doar de concurentul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire proiectelor admisibile și se vor prezenta în formă actualizată, conform prevederii art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016, respectiv: 1. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv, valabile la data prezentării acestora; 2. Cazierul fiscal al operatorului economic, valabil la data prezentării acestuia; 3. Certificat de atestare fiscală eliberat de Administraţia Finanţelor Publice privind achitarea către Bugetul Consolidat al Statului a obligaţiilor de plată, din care să reiasă că ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentării acestuia (formulare-tip eliberate de autorităţile competente din ţara în care ofertantul este rezident); 4. Certificat fiscal privind impozitele și taxele locale emis de autorităţile locale, din care să reiasă că ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentării acestuia pentru sediul principal (formulare-tip eliberate de autorităţile competente din ţara în care ofertantul este rezident); pentru fiecare punct de lucru/sediu secundar înscris în certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului teritorial, se va prezenta declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate; 5. După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016; 6. Alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara de origine sau în ţara în care ofertantul este stabilit. Cerința nr. 2 Evitarea conflictului de interese conform prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 98/2016. Modalitate de îndeplinire: Orice participant care a depus proiectul în mod individual sau în asociere/subcontractant nu trebuie să se afle în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 59 și art. 60 din Legea nr. 98/2016. Dacă un grup de operatori economici depune proiect comun, aceste cerințe trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii. Concurentul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire la finalizarea evaluării proiectelor, la solicitarea Autorității Contractante, va prezenta Declarația privind evitarea conflictului de interese. Autoritatea Contractantă comunică în cele ce urmează numele persoanelor cu funcție de decizie în cadrul Autorității Contractante: ILIE Ștefan - Primar, ȘINGHI George - Viceprimar, LUCA Andaluzia - Viceprimar, BIBU Nicolae-Florin - Administrator public, ANTONESCU Alina - Director executiv,CORSEI Niculina - Director executiv adjunct, IVAȘCU Fănica – Șef serviciu Buget Contabilitate, MIREA Gabriela – Expert CPF, BĂSĂU Nela-Mihaela – Expert CFP, BĂDILAȘ Florentina – Secretar General, IUSUF Leventh – Director, MATACHE Andreea -Catrinel – Arhitect Șef, CHICIUC Cristian Ionuț – Inspector,GAIDANUT Raluca – Şef Serviciu Achiziţii Publice, MARIN Oana – Consilier Achiziții Publice, BĂRBUȚĂ Monica – Consilier Achiziții Publice, BENGHEA Alina – Consilier Achiziții Publice, MITITELU-RĂILEANU Gabriela – Consilier Achiziții Publice.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerința nr. 1 Înregistrarea în Registrul Comerțului. Concurenții care depun proiectul trebuie să dovedească o formă de înregistrare din ţara de rezidenţă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum şi să dovedească faptul că are capacitarea profesională de a realiza activităţile care formează obiectul contractului. Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească că au capacitatea de exercitare a activității profesionale în ceea ce privește realizarea activităților care fac obiectul contractului atribuit prin prezenta procedură. Modalitatea de îndeplinire: În conformitate cu art. 193 din Legea nr. 98/2016, se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertant unic)/fiecare membru al asocierii/subcontractanți (dacă este cazul), cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative vor fi depuse, la solicitarea Autorității Contractante, doar de către concurentul clasat pe primul loc în clasament după aplicarea criteriului de atribuire proiectelor admisibile și se vor prezenta în forma actualizată, conform prevederilor art.196 alin. (2) din Legea nr.98/2016, respectiv: 1. Pentru persoanele juridice române: Certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul teritorial din care să rezulte: denumirea completă, sediul social și punctul/punctele de lucru, persoanele autorizate (administratori/ persoane împuternicite), domeniul de activitate principal/domeniile de activitate secundare autorizat(e) al(e) ofertantului și corespondența acestora cu obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondența în codul/codurile CAEN autorizate din certificatul constatator prezentat de ofertant. Informațiile cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale/ actuale/valide la data limită de depunere a soluțiilor. 2. Pentru persoanele juridice straine: Documente edificatoare care să dovedească o forma de înregistrare/atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu legislația din țara de rezidență a operatorului economic și se vor prezenta în original/copie legalizată; și în cazul persoanelor fizice/juridice străine, obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în domeniul/domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate, iar informațiile conținute în acestea trebuie să fie reale/actuale/valide la data limită de depunere a soluțiilor. Documentele se vor prezenta în original sau copie legalizată sau copie lizibilă cu mențiunea “conform cu originalul” cu semnătura şi ştampila concurentului. Cerința nr. 2 Concurenții pot fi birouri individuale de arhitectură, asocieri constituite de birouri individuale de arhitectură sau alte forme legale de exercitare a profesiei de arhitect sau urbanist, potrivit legislației naționale a statului de proveniență sau persoane juridice (societăți comerciale de proiectare) din România sau din alte țări, fie individual sau în asociere. În cazul unei asocieri, liderul acesteia va înscrie proiectul în concurs. Concurenții persoane juridice vor avea obligatoriu ca asociat sau angajat un arhitect cu drept de semnătură, membru al Ordinului Arhitecților din România sau al unei organizații similare din țara sa, care exercită legal profesia de arhitect potrivit legislației naționale a statului de proveniență. Modalitatea de îndeplinire: Arhitectul va fi atestat de Ordinul Arhitecților din România, cu drept de semnătură conform Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, cu completările și modificările ulterioare sau echivalent. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, doar la solicitarea Autorităţii Contractante, concurentului aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Acestea pot fi: adeverință OAR, certificat sau orice document echivalent emis în țara de rezidență, din care să rezulte apartenența la OAR sau o organizație profesională relevantă echivalentă. În conformitate cu dispozițiile art. 193 din Legea nr. 98/2016, se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce indică înscrierea în Registrul Comerțului. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerințelor asumate de participanți prin completarea formularului DUAE vor fi depuse, la solicitarea Autorității Contractante, doar de către concurentul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire proiectelor admisibile. În acest sens, pentru dovada înscrierii în Registrul Comerțului se va prezenta certificat constatator, iar pentru arhitectul cu drept de semnătură se va depune dovada că este membru al Ordinului Arhitecților din România sau al unei organizații similare din țara sa, care exercită legal profesia de arhitect potrivit legislației naționale a statului de proveniență.
Arată mai mult
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Municipiul Tulcea
Numărul național de înregistrare: 4321429
Adresa poștală: Strada: Păcii, nr. 20
Cod poștal: 820033
Orașul poștal: Tulcea
Regiune: Tulcea 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Oana MARIN
E-mail: achizitii@primariatulcea.ro 📧
Telefon: +40 240511440 📞
Fax: +40 240517736 📠
URL: https://www.primariatulcea.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/dc-notice/v2/view/100004220 🌏
Justificarea faptului că depunerea electronică nu este posibilă: Includerea unui model fizic
Depunere electronică: Nu este permisă

Informații complementare
Informații suplimentare
Vizitarea amplasamentului: Autoritatea Contractantă organizează în data anunțată în calendarul concursului, punctul 3.17 din Regulamentul concursului o vizită la amplasament, în conformitate cu punctul 3.5. din Regulamentul concursului. Costurile și organizarea călătoriei spre amplasament cad în seama participanților. A se vedea punctul 3.5 din Regulamentul de concurs. Mijloacele oficiale de corespondență cu ofertanții sunt precizate în Anexa nr. 2.1. Regulamentul concursului (subpunctele 1.6.1. și 3.2., 3.5., 3.8). Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Nota 1: Informaţii privind asociații, dacă este cazul - se va completa de către fiecare membru al asociației câte un formular DUAE. În cazul unei asocieri, cerința minimă se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În cazul în care proiectul comun depus de o asociație de operatori economici este declarat câștigător, actul de asocierea va fi depus în original sau copie legalizată, actul încheiat fiind prezentat Autorității Contractante. Acordul de asociere trebuie să fie în concordanță cu oferta și se va constitui ca anexă la contractul de achiziție publică. Neprezentarea în cadrul documentelor a datelor/ informațiilor/specificațiilor solicitate, în cazul asocierii, va conduce la declararea proiectului ca fiind inacceptabil. La prezentarea acordului de asociere, operatorii economici au obligația de a se asigura de corectitudinea datelor furnizate și de calitatea de reprezentant legal sau împuternicit, pe bază de mandat prezentat în cadrul documentației de ofertă, a tuturor semnatarilor documentului, orice inadvertențe înregistrate între datele de identificare ale liderului și membrilor asocierii și reprezentanții legali/ împuterniciții acestora putând fi de natură să conducă la respingerea ofertei. Modalitate de îndeplinire: Ofertantul va completa în Documentul European de Achiziție Unic (DUAE) informațiile aferente situației lui. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi depuse odată cu oferta și DUAE, prezentându-se urmatoarele: -Acordul de asociere, în original sau copie legalizată, Acordul de asociere trebuie să prevadă clar atât partea procentuală din contract pe care o va realiza fiecare asociat cât și activitățile pe care le va realiza fiecare asociat; -Împuternicire pentru reprezentare la procedură, în original sau copie legalizată. Ofertele (documentele) depuse de participanții care sunt parteneri într-o asociere trebuie să respecte/prevadă cel puțin următoarele: a) toate informațiile solicitate pentru fiecare partener din cadrul asocierii, precum și partea de contract îndeplinită de fiecare asociat (valoric și procent din valoarea contractului), inclusiv resursele tehnice și umane certificate/atestate/autorizații solicitate în documentația de concurs, pentru partea de implicare a respectivului asociat); b) oferta trebuie să fie semnată într-un mod care obligă legal toți partenerii; c) unul din membrii asocierii trebuie numit ca partener conducător lider de asociație) - responsabil de contract și această numire trebuie să fie confirmată printr-o împuternicire scrisă semnată de fiecare partener în parte; d) oferta trebuie să includă un acord de asociere prin care să se stipuleze că toți partenerii sunt responsabili în mod legal, uniți și individual, pentru realizarea contractului, că partenerul conducător va fi autorizat să primească și să transmită instrucțiuni în numele fiecăruia și tuturor partenerilor. Toți partenerii din cadrul asocierii trebuie să rămână în această formă asociativă pe toată durata de derulare a contractului, răspunzând în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică. Se va completa (după caz) formularul model privind asocierea – din secțiunea Formulare, cu precizarea că modelul pus de către achizitor la dispoziția participanților în cadrul documentației de concurs este un model minimal, participanții având libertatea de a-l dezvolta și particulariza, astfel încât acesta să corespundă înțelegerii dintre părți. Nota 2: Proporția de subcontractare În cazul în care anumite părţi din contractul de servicii se vor realiza de către unul sau mai mulţi subcontractanţi, ofertantul are obligaţia de a prezenta partea/părţile din contract pe care urmează să le subcontracteze. Ofertantul trebuie să precizeze, dacă este cazul, proporția de subcontractare (să declare intenția de a subcontracta părți din contract, sub formă de procentaj). Modalitate de îndeplinire Autoritatea Contractantă solicită participantului să precizeze în ofertă partea/părţile din contract pe care urmează să o/le subcontracteze şi datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi. Autoritatea Contractanta solicită participantului să precizeze în ofertă, în conformitate cu art. 150 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 și art. 219 coroborat cu art. 220 din Legea nr. 98/2016, numele, datele de contact şi reprezentanţii legali pentru: -subcontractanţii săi implicaţi în prestarea contractului de servicii, -subcontractanţii subcontractanţilor contractantului sau subcontractanţii aflaţi pe niveluri subsecvente ale lanţului de subcontractare. Autoritatea Contractantă va verifica inexistenţa unei situaţii de excludere prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016, în legătură cu subcontractanţii propuşi. În cazul în care este identificată o situaţie de excludere, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 171 din Legea nr. 98/2016, Autoritatea Contractantă va solicita ofertantului o singură dată să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că se află în această situaţie. În cazul în care ofertantul sau operatorii economici care participă în comun la procedura de atribuire subcontractează o parte din contractul de achiziţie publică care urmează să fie atribuit, cerinţa referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale constând în prezentarea unei/unor autorizații specifice se consideră îndeplinită dacă subcontractantul nominalizat deţine autorizaţia solicitată prin documentaţia de concurs, cu condiţia ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizaţia respectivă. Autoritatea Contractantă nu stabileste cerinţe de participare pentru subcontractanţii propuşi de ofertant în ofertă, dar ia în considerare capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens. Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita ofertantului să transmită informaţii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv. În cazul în care din informaţiile şi documentele prezentate nu rezultă că subcontractantul propus are capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/ părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv, autoritatea contractantă va respinge subcontractantul propus şi va solicita ofertantului o singură dată înlocuirea acestuia şi prezentarea unui alt subcontractant care să aibă capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv. În cazul în care operatorul economic intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţiile solicitate cu privire la subcontractanţi. În cazul în care ofertantul declară subcontractanți, acesta va trebui să prezinte odată cu DUAE și acordul de subcontractare. Ofertanții vor avea în vedere faptul că acordul de subcontractare pus la dispoziție de către achizitor în cadrul documentației de concurs - secțiunea Formulare este un model minimal, sens în care ofertanții au libertatea de a dezvolta și particulariza clauzele acordului, astfel încât acesta să corespundă înțelegerii dintre părți. Atunci când un subcontractant îşi exprimă opţiunea de a fi plătit direct, acordul de subcontractare va conține clauze în acest sens, astfel încât Autoritatea Contractantă să poată stabili în cadrul contractului de achiziţie publică reglementările contractuale obligatorii ce prevăd transferul de drept al obligaţiilor de plată către subcontractant/ subcontractanţi pentru partea/părţile din contract aferentă/aferente acestuia/acestora, în momentul în care a fost confirmată îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de subcontractare. Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/subcontractant) conform art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă. Nedepunerea acordului de subcontractare la data ofertării cu subcontractanți poate conduce la respingerea ofertei ca inacceptabilă în condițiile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, respectiv pentru neîndeplinirea condițiilor de formă. Documentele justificative care probează cele asumate prin acordul de subcontractare vor fi prezentate, la solicitarea Autorității Contractante, doar de căte concurentul clasat pe primul loc, în urma aplicării criteriului de atribuire. În cazul în care concurentul câştigător va subcontracta o parte sau anumite părţi din contract, înainte de semnarea contractului se vor prezenta contractele încheiate între acesta şi subcontractanţii nominalizaţi în ofertă.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2025/S 088-294628 (2025-05-05)