În cadrul proiectului numit "Platformă Națională pentru Tehnologiile Semiconductorilor" (PNTS) - finanțat prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare - 2021-2027 (PoCIDIF) - este necesară achiziția de servicii de consultanță în management de proiect, în vederea implementării eficiente și conforme și în beneficiul tuturor partenerilor implicați. Achizitorul - și semnatarul contractului va fi INCD pentru Microtehnologie - IMT București (pe scurt, IMT București), care este liderul parteneriatului (LP) proiectului PNTS. Perioada de derulare a proiectului PNTS este de 5 ani: adică între 27.11.2024 - 26.11.2029. Activitățile de consultanță care fac obiectul contractului vor fi complementare celor desfășurate de echipa de implementare a Autorității Contractante, fără a dubla sau substitui atribuțiile acesteia, și vor fi corelate cu cerințele de monitorizare și raportare asumate de LP în relația cu Organismul Intermediar (OI) și cu Autoritatea de Management (AM) ale programului de finanțare. Proiectul PNTS (Cod SMIS: 304244) se desfășoară sub contractul de finanțare: nr. G 2024-85828/390008/27.11.2024, încheiat cu Ministerul Cercetării, Dezvoltării și Digitalizării - numit în prezent Ministerul Educației și Cercetării - în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru programul PoCIDIF 2021-2027. Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare solicitate de operatorii economici interesati: în a 11-a zi inainte de termenul limită stabilit în anunțul de participare pentru depunerea ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari, inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 18 zile.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-06-30.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-05-23.
Anunţ de participare (2025-05-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de Consultanță în Management de Proiect
Număr de referință: 2025/Anexa 34/1
Scurtă descriere:
În cadrul proiectului numit "Platformă Națională pentru Tehnologiile Semiconductorilor" (PNTS) - finanțat prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare - 2021-2027 (PoCIDIF) - este necesară achiziția de servicii de consultanță în management de proiect, în vederea implementării eficiente și conforme și în beneficiul tuturor partenerilor implicați.
Achizitorul - și semnatarul contractului va fi INCD pentru Microtehnologie - IMT București (pe scurt, IMT București), care este liderul parteneriatului (LP) proiectului PNTS. Perioada de derulare a proiectului PNTS este de 5 ani: adică între 27.11.2024 - 26.11.2029.
Activitățile de consultanță care fac obiectul contractului vor fi complementare celor desfășurate de echipa de implementare a Autorității Contractante, fără a dubla sau substitui atribuțiile acesteia, și vor fi corelate cu cerințele de monitorizare și raportare asumate de LP în relația cu Organismul Intermediar (OI) și cu Autoritatea de Management (AM) ale programului de finanțare.
Proiectul PNTS (Cod SMIS: 304244) se desfășoară sub contractul de finanțare: nr. G 2024-85828/390008/27.11.2024, încheiat cu Ministerul Cercetării, Dezvoltării și Digitalizării - numit în prezent Ministerul Educației și Cercetării - în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru programul PoCIDIF 2021-2027.
Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare solicitate de operatorii economici interesati: în a 11-a zi inainte de termenul limită stabilit în anunțul de participare pentru depunerea ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari, inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 18 zile.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii generale de consultanţă în management📦
Valoarea estimată fără TVA: 3 537 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
1 buc. - În cadrul proiectului PNTS, este necesară achiziția de servicii de consultanță în management de proiect, în vederea implementării eficiente și conforme și în beneficiul tuturor partenerilor implicați.
Obiectivul general al proiectului PNTS este: Revitalizarea ecosistemului național în domeniul tehnologiilor semiconductorilor, cu accent pe cercetare-dezvoltare, inovare și transfer tehnologic asociate lanțului valoric al semiconductorilor (LVS), care sa conducă la realizarea de produse și servicii inovative, cu impact economic și societal.

Locul principal sau locul de desfășurare: Strada Erou Iancu Nicolae, nr.126A, Voluntari, Ilfov
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: 🏙️
Durata: 54 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 35
Criteriul de calitate (denumire): Experiența deținută de expertul-cheie desemnat ca Manager de proiect/Lider de echipă
Criteriul de calitate (pondere): 25
Criteriul de calitate (denumire): Experiența deținută de experții-cheie desemnați ca Expert financiar-contabil
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Experiența deținută de experții-cheie desemnați ca Expert achiziții
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-06-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-06-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-06-30 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Se va utiliza plata electronică ✅ Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Ofertantii, tertii sustinatori, subcontractanții nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.59-60, art. 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE in conformitate cu art.193 alin.(1) din Legea 98/2016 de catre operatorii economici participanti/terțul susținător/subcontractant la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertanul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
1. certificate privind plata impozitelor, taxelor și a contributiilor la bugetul general consolidat și la bugetul local, valabile la momentul depunerii acestora;
2. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
3. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016;
4. alte documente edificatoare, după caz.
5. in cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Note:
Toate documentele solicitate vor fi depuse in SEAP si semnate cu semnatura electronica extinsa, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii.
Operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din Legea 98/2016 iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
Documentele emise in alta limba decat romana vor fi insotite de traducerea autorizata in limba romana.
Documentele vor fi valabile momentul depunerii.
DUAE aferent procedurii de atribuire va fi completat de operatorii economici direct în SEAP, după autentificare și înscrierea în procedură, ținând cont de calitatea în care aceștia participă la procedura de atribuire, respectiv de ofertant, asociere (lider/ofertant asociat), subcontractant, terț susținător
Persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, respectiv persoanele care au legătură cu procedura de atribuire sau pot influența procedura de atribuire sunt :
1. Miron Adrian DINESCU Director General
2. Octavian BUIU Director Științific
3 Andrei Avram Director Tehnic
4. Radu Cristian POPA Șef Laborator
5. Constantina SIMON Director Economic
6. Marilena OANCEA Birou achiziții
7. Stela CULIC Jurist

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: CERINȚA: Se vor prezenta documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic, respectiv Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în raza căruia este situat sediul ofertantului din care să rezulte cel puțin informațiile legate de: structura acționarilor și a reprezentanților legali, obiectul de activitate, modul de organizare și funcționare al operatorului economic, împrejurarea dacă societatea se află în stare de dizolvare, lichidare sau insolvență. Certificatul constatator trebuie să conțină date actuale/reale la momentul depunerii.
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC, iar ofertantul trebuie să fie autorizat să desfășoare activitățile aferente contractului de achiziție publică, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. În cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizația de funcționare sau alte documente echivalente din care să rezulte competența acestora de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract.
Operatorii economici nerezidenți (străini): vor prezenta documente echivalente care dovedesc o formă de înregistrare/ atestare ori apartenență din punct de vedere profesional în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că operatorul economic este adecvat constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii și că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract în corelare cu cerințele mai sus menționate și reglementările aplicabile în țara de origine/țara în care operatorul economic este stabilit.
Operatorul economic are obligaţia de a comunica datele de identificare a deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător, în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic ofertant terţ susţinător sau subcontractant la procedură este de societate pe acţiuni, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător.
Reprezentantul legal al operatorului economic depune o declaraţie pe propria răspundere cu privire la deţinătorii/beneficiarii reali ai acţiunilor la purtător, sub sancţiunile prevăzute de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. conf art. 53, alin. (2) – (3) din Legea 98/2016
Modalitate de îndeplinire:
Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European), urmând ca documentele justificative, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise în tara de rezidenta, sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Toate documentele solicitate vor fi depuse în SEAP si semnate cu semnatura electronica extinsa, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii.
În orice moment pe parcursul procesului de evaluare, Autoritatea Contractantă poate solicita oricăruia dintre Operatorii Economici implicați în această procedură să demonstreze cu documente justificative informațiile incluse în DUAE, dacă acest lucru este necesar pentru a se asigura buna desfășurare a procedurii.
Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita informații direct de la autoritățile competente în cazul în care există incertitudini în legătură cu îndeplinirea cerinței minime de calificare referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale inclusă în Anunțul de Participare.
În orice moment pe parcursul procesului de evaluare, Autoritatea Contractantă poate solicita oricăruia dintre Operatorii Economici implicați în această procedură să demonstreze cu documente justificative informațiile incluse în DUAE (răspuns), dacă acest lucru este necesar pentru a se asigura buna desfășurare a procedurii.
În cazul participării la procedură cu ofertă comună cerințele pot fi îndeplinite în condițiile art. 51 din H.G. nr. 395/2016.
Subcontractantul, terțul susținător trebuie sa respecte cerinta de calificare și va prezenta documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat.
Ofertantul trebuie sa demonstreze ca a prestat in ultimii 3 ani calculați pana la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor servicii similare in valoare cumulată de minim: 2.000.000 lei, fără TVA la nivelul a maxim 4 (patru) contracte.
Prin servicii similare se intelege: consultanță/asistență tehnică în management de proiect.
Ultimii 3 ani pentru care se vor prezenta informațiile cu privire la experiența similară se vor calcula retroactiv, de la data-limită a depunerii ofertelor, prevazută în anunțul de participare publicat, iar în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Instructiunea Presedintelui ANAP nr. 2/2017, dacă se decalează termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzator (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea formularului DUAE vor fi prezentate la finalizarea evaluarii ofertelor la solicitarea autoritatii contractante doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire.
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt următoarele fără a se limita la:
- Se vor prezenta copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit/ documente constatatoare/procese verbale de recepţie /certificate/alte documente. Aceste documente trebuie emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar.
Documentele/Certificările respective vor indica beneficiarii, indiferent daca aceştia sunt autorităţi contractante sau clienti privaţi.
Daca ofertantul a avut calitatea de subcontractant, se vor prezenta informatii si/sau documente din care sa reiasa partea din contract pe care a executat-o.
Aceste documente vor fi prezentate și de către ofertantul asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței.
Documentele redactate în altă limbă decât limba română, vor fi prezentate însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Valorile contractelor vor fi prezentate în lei exclusiv TVA. Pentru o evaluare unitară, echivalenţa leu/valută se va calcula potrivit cursului de schimb mediu anual comunicat de BNR.
Autoritatea contractantă are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al produselor/serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienţă similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant.
Aceste documente vor fi prezentate pentru fiecare asociat in parte, daca resursele acestuia sunt luate in considerare pentru indeplinirea cerintei.
Tertii susținători vor avea in vedere art. 182-185 din Legea 98/2016
Subcontractanții vor avea in vedere art. 172 alin 4 din legea nr. 98/2016. ”Autoritatea contractantă nu poate stabili cerinţe de participare pentru subcontractanţii propuşi de ofertant /candidat în ofertă sau solicitarea de participare, dar ia în considerare capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens”.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Se vor prezenta documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic, respectiv Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în raza căruia este situat sediul ofertantului din care să rezulte cel puțin informațiile legate de: structura acționarilor și a reprezentanților legali, obiectul de activitate, modul de organizare și funcționare al operatorului economic, împrejurarea dacă societatea se află în stare de dizolvare, lichidare sau insolvență. Certificatul constatator trebuie să conțină date actuale/reale la momentul depunerii.
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC, iar ofertantul trebuie să fie autorizat să desfășoare activitățile aferente contractului de achiziție publică, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. În cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizația de funcționare sau alte documente echivalente din care să rezulte competența acestora de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract.
Operatorii economici nerezidenți (străini): vor prezenta documente echivalente care dovedesc o formă de înregistrare/ atestare ori apartenență din punct de vedere profesional în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că operatorul economic este adecvat constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii și că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract în corelare cu cerințele mai sus menționate și reglementările aplicabile în țara de origine/țara în care operatorul economic este stabilit.
Operatorul economic are obligaţia de a comunica datele de identificare a deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător, în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic ofertant terţ susţinător sau subcontractant la procedură este de societate pe acţiuni, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător.
Reprezentantul legal al operatorului economic depune o declaraţie pe propria răspundere cu privire la deţinătorii/beneficiarii reali ai acţiunilor la purtător, sub sancţiunile prevăzute de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. conf art. 53, alin. (2) – (3) din Legea 98/2016
Modalitate de îndeplinire:
Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European), urmând ca documentele justificative, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise în tara de rezidenta, sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Toate documentele solicitate vor fi depuse în SEAP si semnate cu semnatura electronica extinsa, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii.
În orice moment pe parcursul procesului de evaluare, Autoritatea Contractantă poate solicita oricăruia dintre Operatorii Economici implicați în această procedură să demonstreze cu documente justificative informațiile incluse în DUAE, dacă acest lucru este necesar pentru a se asigura buna desfășurare a procedurii.
Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a solicita informații direct de la autoritățile competente în cazul în care există incertitudini în legătură cu îndeplinirea cerinței minime de calificare referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale inclusă în Anunțul de Participare.
În orice moment pe parcursul procesului de evaluare, Autoritatea Contractantă poate solicita oricăruia dintre Operatorii Economici implicați în această procedură să demonstreze cu documente justificative informațiile incluse în DUAE (răspuns), dacă acest lucru este necesar pentru a se asigura buna desfășurare a procedurii.
În cazul participării la procedură cu ofertă comună cerințele pot fi îndeplinite în condițiile art. 51 din H.G. nr. 395/2016.
Subcontractantul, terțul susținător trebuie sa respecte cerinta de calificare și va prezenta documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic.
Ofertantul are obligația de a preciza în oferta sa partea/partile contractului pe care intenționează să le subcontracteze, precum și proporția estimată (valoarea sau procentul). În acest scop, ofertantul va completa și va depune odată cu oferta Formularul nr. 8. Necompletarea acestui formular va fi interpretată ca intenție de realizare integrală a contractului prin forțe proprii.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Din Proiectul PNTS (Cod SMIS: 304244) contractul de finanțare: nr. G 2024-85828/390008/27.11.2024, încheiat cu Ministerul Cercetării, Dezvoltării și Digitalizării - numit în prezent Ministerul Educației și Cercetării - în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru programul PoCIDIF 2021-2027.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
Din Proiectul PNTS (Cod SMIS: 304244) contractul de finanțare: nr. G 2024-85828/390008/27.11.2024, încheiat cu Ministerul Cercetării, Dezvoltării și Digitalizării - numit în prezent Ministerul Educației și Cercetării - în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru programul PoCIDIF 2021-2027.
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: I.N.C.D. pentru Microtehnologie - I.M.T Bucuresti
Numărul național de înregistrare: RO1154
Adresa poștală: Strada: Erou Iancu Nicolae, nr. 126A
Cod poștal: 077190
Orașul poștal: Voluntari
Regiune: 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Marilena Oancea
E-mail: marilena.oancea@imt.ro📧
Telefon: +40 212690770📞
URL: https://www.imt.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Educație
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100196046🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
Invocarea susținerii unui terț/unor terți
Operatorul economic are dreptul, dacă este cazul, să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau a criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională (experiența similară), indiferent de natura relaţiilor juridice existente între operatorul economic şi terţul/terţii respectiv/respectivi. cu respectarea art. 182-185 din legea 98/2016.
Raspunsurile la clarificări
Termenele in care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare solicitate de operatorii economici interesati: în a 11-a zi inainte de termenul limită stabilit în anunțul de participare pentru depunerea ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari, inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 18 zile.
Conform prevederilor art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, oferta este considerată inacceptabilă în cazul în care ofertantul nu completează DUAE în conformitate cu cerințele stabilite de autoritatea contractantă.
Autoritatea contractantă poate solicita ofertanților să depună toate sau o parte dintre documentele justificative ca dovadă a informațiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfășurării procedurii de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii.
Operatorul economic depune oferta, DUAE, documentele de calificare și solicitările de clarificare numai prin mijloace electronice atunci când participă la o procedură de atribuire care se desfășoară prin intermediul SEAP.
Documentele prevăzute mai sus se semnează cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, reprezentând documente originale.
Documentele emise în altă limbă decât limba româna vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de autoritatea contractantă şi asumată de ofertant.
Autoritatea contractantă are obligația de a solicita prelungirea valabilității ofertelor, precum şi, după caz, a garanției de participare, în situații excepționale care impun o astfel de prelungire.
Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă.
Punctajul se calculeaza cu doua zecimale.
- Oferta câstigatoare va fi oferta care va obtine punctajul total cel mai mare în baza criteriilor de atribuire.
- În caz de egalitate a punctajelor obtinute de ofertanti, contractul va fi atribuit ofertantului a carui propunere financiara depusa are pretul cel mai scazut.
- În cazul în care si în aceasta situatie se pastreaza egalitatea, contractul va fi atribuit ofertantului care a obtinut punctajul cel mai mare pentru factorul de evaluare ” 2.1 Experiența deținută de expertul-cheie desemnat ca Manager de contract/Lider de echipă” sau – în cazul în care egalitatea inca persista - contractul va fi atribuit ofertantului care a obtinut punctajul cel mai mare pentru factorul de evaluare ” 2.2 Experiența deținută de experții-cheie desemnați ca Expert financiar-contabil”
- In cazul extrem in care pe primul loc se vor situa doua sau mai multe oferte cu acelasi punctaj atât pentru total cât si pentru fiecare dintre factorii utilizati în evaluare, in vederea departajarii ofertelor, se va solicita respectivilor ofertanti prezentarea unei noi propuneri financiare, caz in care contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut.
• Orice revizuire a prețului contractului se realizează numai în măsura în care partea interesată demonstrează fără echivoc că prețul existent în Contract la momentul formulării cererii de revizuire nu reflectă în mod corect costurile pe baza cărora s-a fundamentat prețul respectiv.
• Prețul aferent prestării serviciilor care fac obiectul Contractului nu se ajustează în primele 24 luni, perioadă determinată începând cu data încheierii Contractului (data de referință).
• Începând cu sfârșitul acestei perioade, ajustarea prețului Contractului se realizează anual prin revizuirea transelor trimestriale, potrivit formulei de ajustare de la secțiunea II.4.1)
• Dovada privind nivelul IPC_r_t este în sarcina Contractantului; în lipsa acesteia sau în cazul în care documentul transmis conține erori și/sau omisiuni, revizuirea prețului se realizează numai după transmiterea documentului conform. Dovada se face prin prezentarea raportului emis gratuit de platforma dedicată a Institutului Național de Statistică, din care să rezulte data cererii/raportului, luna de referință, luna curentă și valoarea IPC_r_t.
• Dacă valoarea IPC_r_t este subunitară (mai mică de 100%), revizuirea prețurilor unitare nu se realizează.
• Formula de revizuire prevăzută se utilizează la fiecare transa trimestriala de plata, pe durata de derulare a contractului rămasă după încheierea actului adițional de revizuire a prețului, inclusiv pe parcursul unor eventuale prelungiri ale duratei contractului din motive care nu sunt determinate de culpa Contractantului.
ALTE INFORMATII

- În cazul în care si în aceasta situatie se pastreaza egalitatea, contractul va fi atribuit ofertantului care a obtinut punctajul cel mai mare pentru factorul de evaluare ” 2.1 Experiența deținută de expertul-cheie desemnat ca Manager de proiect/Lider de echipă” sau – în cazul în care egalitatea inca persista - contractul va fi atribuit ofertantului care a obtinut punctajul cel mai mare pentru factorul de evaluare ” 2.2 Experiența deținută de experții-cheie desemnați ca Expert financiar-contabil”

Procedura se desfasoara intr o singura etapa
Gar. trebuie să fie irevocabilă si neconditionata. Instrumentele de garantare prevăzute la art. 154 alin. (4) lit. b) din Lege se transmite în SEAP (si in original daca valabilitatea/aplicare sa este conditionata), oferta şi celelalte doc.cel mai târziu la data şi ora-limită de dep. a of., şi trebuie să prevada că plata GP se va executa necondiţionat respectiv la prima cerere a autorității contractante, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.Viramentul bancar in favoarea AC se poate efectua in contul RO03 RNCB 0073 0027 5989 0001 deschis la BCR, iar instrumentul de garantare va fi încărcat în SEAP, semnat cu semnătură electronică, până la data limită de depunere a ofertelor.Se mentioneaza faptul ca echivalenta pentru o garantie de participare depusa in alta moneda se va face la cursul BNR din data anterioara datei limita de depunere a ofertelor cu 3 zile.În cazul participării în comun la procedura de atribuire, garanția de participare trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici. Garantia se retine in conformitatea cu art.37din HG 395/2016. Restituirea gar. se va face cf. Art 154^1 din Legea 98/2016.Modelul instrumentului de garantare se regăsește in sectiunea Form. – Form. nr. 1

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104641 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: INCD pentru Microtehnologie - IMT București
Numărul național de înregistrare: RO1154_3
Adresa poștală: Str.Erou Iancu Nicolae, nr.126A
Cod poștal: 077190
Orașul poștal: Voluntari
Regiune: 🏙️
E-mail: stela.culic@imt.ro📧
Telefon: 0745999762📞
Fax: +40 212690772 📠
URL: www.imt.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Eventualele contestații se pot depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor; acestea vor fi soluționate potrivit Legii nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare. Termenul de depunere a contestației: în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016.
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Eventualele contestații se pot depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor; acestea vor fi soluționate potrivit Legii nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare. Termenul de depunere a contestației: în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 100-337387 (2025-05-23)
Anunţ de participare (2025-05-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 3 537 000 RON 💰
Criterii de atribuire
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (pondere): 12
Criteriul de calitate (denumire): Experiența deținută de primul expert-cheie desemnat ca Expert financiar-contabil - 7%
Experiența deținută de al doilea expert-cheie desemnat ca Expert financiar-contabil-7%
Experiența deținută de primul expert-cheie desemnat ca Expert achiziții-7%
Experiența deținută de al doilea expert-cheie desemnat ca Expert achiziții -7%
Criteriul de calitate (pondere): 28
Criteriul de calitate (denumire): Demonstrarea unei abordări și a unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor în cadrul Contractului
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-06-12 15:00:00.0000000 📅
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text: Pondere la "Pretul ofertei"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de ✅
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-06-17 📅
Valoare nouă
Text:
Pondere la "Experiența deținută de expertul-cheie desemnat ca Manager de proiect/Lider de echipă"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial La fel ca: Textul care trebuie corectat în anunțul inițial Valoare nouă
Algoritm de calcul la "Experiența deținută de expertul-cheie desemnat ca Manager de proiect/Lider de echipă"
Denumire factor evaluare la "Experiența deținută de primul expert-cheie desemnat ca Expert financiar-contabil - 7%
Experiența deținută de al doilea expert-cheie desemnat ca Expert financiar-contabil-7%
Experiența deținută de primul expert-cheie desemnat ca Expert achiziții-7%
Experiența deținută de al doilea expert-cheie desemnat ca Expert achiziții -7%"

Descriere factor evaluare la "Experiența deținută de primul expert-cheie desemnat ca Expert financiar-contabil - 7%

Pondere la "Experiența deținută de primul expert-cheie desemnat ca Expert financiar-contabil - 7%

Algoritm de calcul la "Experiența deținută de primul expert-cheie desemnat ca Expert financiar-contabil - 7%

Denumire factor evaluare la "Demonstrarea unei abordări și a unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor în cadrul Contractului"
Descriere factor evaluare la "Demonstrarea unei abordări și a unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor în cadrul Contractului"
Algoritm de calcul la "Demonstrarea unei abordări și a unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor în cadrul Contractului"
Alte informații suplimentare
conform aviz
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 150cb5d7-ff43-4d42-999a-7a4621360011-01
Sursa: OJS 2025/S 116-397702 (2025-05-23)