Servicii de supervizare a lucrărilor pentru obiectivul de investiţie„Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ 226A Tronsonul DN22/Tariverde – Cogealac și DJ 226B Tronsonul Cogealac – Grădina – Pantelimon – DN2A/Crucea ”
Obiectul contractului de achiziție publică îl reprezintă prestarea serviciilor de supervizare a lucrărilor pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ 226A Tronsonul DN22/Tariverde – Cogealac și DJ 226B Tronsonul Cogealac – Grădina – Pantelimon – DN2A/Crucea”, Cod SMIS 305544, în vederea împlementării cu succes a proiectului, din punct de vedere al parametrilor timp, cost, calitate și siguranță și în conformitate cu legislaţia, standardele şi reglementările tehnice în vigoare. Prestatorul va avea rolul și atribuţiile Dirigintelui de Şantier (conform Ordinului nr. 1496/2011 privind aprobarea Procedurii de autorizare a diriginţi lor de şantier, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare), precum şi rolul şi atribuţiile impuse de către Beneficiar. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, numai prin SICAP, cu 18 zile înainte de data limită de depunere stabilită pentru depunerea ofertelor, conform art. 160 alin. (1) și alin. (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorității contractante vor fi publicate în SICAP cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conform art. 161 alin.(2) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare sau la un alt termen decât cel stabilit
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-03-18.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-02-03.
Anunţ de participare (2025-02-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de supervizare a lucrărilor pentru obiectivul de investiţie„Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ 226A Tronsonul DN22/Tariverde – Cogealac și DJ 226B Tronsonul Cogealac – Grădina – Pantelimon – DN2A/Crucea ”
Număr de referință: 2981739_2024_PAAPD1475242
Scurtă descriere:
Obiectul contractului de achiziție publică îl reprezintă prestarea serviciilor de supervizare a lucrărilor pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ 226A Tronsonul DN22/Tariverde – Cogealac și DJ 226B Tronsonul Cogealac – Grădina – Pantelimon – DN2A/Crucea”, Cod SMIS 305544, în vederea împlementării cu succes a proiectului, din punct de vedere al parametrilor timp, cost, calitate și siguranță și în conformitate cu legislaţia, standardele şi reglementările tehnice în vigoare.
Prestatorul va avea rolul și atribuţiile Dirigintelui de Şantier (conform Ordinului nr. 1496/2011 privind aprobarea Procedurii de autorizare a diriginţi lor de şantier, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare), precum şi rolul şi atribuţiile impuse de către Beneficiar.
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, numai prin SICAP, cu 18 zile înainte de data limită de depunere stabilită pentru depunerea ofertelor, conform art. 160 alin. (1) și alin. (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorității contractante vor fi publicate în SICAP cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conform art. 161 alin.(2) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare sau la un alt termen decât cel stabilit

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de supraveghere a lucrărilor📦
Valoarea estimată fără TVA: 1107043.04 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Supervizarea lucrărilor de execuție pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ 226A Tronsonul DN22/Tariverde – Cogealac și DJ 226B Tronsonul Cogealac – Grădina – Pantelimon – DN2A/Crucea”, Cod SMIS 305544, în vederea împlementării cu succes a proiectului, din punct de vedere al parametrilor timp, cost, calitate și siguranță și în conformitate cu legislaţia, standardele şi reglementările tehnice în vigoare. Conform definiției din HG nr. 1/2018 și în contextul prezentului caiet de sarcini supervizorul este - operator economic, desemnat de către Beneficiar. Supervizorul are atribuțiile tehnice, financiare și contractuale stabilite în Condițiile Contractuale. Supervizorul este nominalizat în Acordul Contractual sau notificat Antreprenorului potrivit prevederilor clauzei 5 [Supervizorul și reprezentantul Supervizorului]. Supervizorul are în echipa sa diriginți de șantier autorizați, potrivit prevederilor Legii și orice alte persoane pentru îndeplinirea rolului său. Diriginții de șantier vor fi autorizați, conform prevederilor legale, pentru toate categoriile de lucrări prevăzute în proiect.
Activităţile prestate vor fi în conformitate cu cerinţele prezentului caiet de sarcini, a prevederilor legale aflate în vigoare în domeniul construcţiilor şi a supravegherii execuţiei lucrărilor de construcţii

Locul principal sau locul de desfășurare: Județul Constanța
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Constanţa
🏙️
Durata: 63 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): 2.Experienţa personalului cheie) – Pec
a. Coordonator de echipă/leader de echipă/ manager de proiect – 1 persoană = 8 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 8
Criteriul de calitate (denumire): 2.Experienţa personalului cheie – Pec
b. Diriginţii de şantier - 2 persoane = 12 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 12
Criteriul de calitate (denumire): 2.Experienţa personalului cheie – Pec
c. Inginer cantitati – 1 persoană = 6 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 6
Criteriul de calitate (denumire): 3. Componenta tehnică
Organizarea şi metodologia (Metodologie de lucru) (Pom)
Criteriul de calitate (pondere): 34
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-03-18 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-03-18 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare a ofertelor
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-03-18 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare a ofertelor
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerința nr. 1 Ofertanții și după caz, ofertanții asociați, terții susținători, subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, art.165, art.167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei:
Se va completa DUAE integrat în SEAP, în conformitate cu art. 193 alin.(1) din Legea nr.98/2016, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (inclusiv eventualii asociaţi, terți și subcontractanți) cu informațiile aferente situației lor.
La solicitarea autorității contractante, operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta documente justificative actualizate, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, precum și orice document considerat edificator din acest punct de vedere, în țara de origine sau în țara în care ofertantul este stabilit.
Aceste documente pot fi:
• certificate privind plata impozitelor, taxelor și a contribuţiilor la bugetul general consolidat și la bugetul local valabile la momentul depunerii acestora; pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC;
• după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin.(2), art. 171 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice;
• alte documente edificatoare, după caz.
Notă: În cazul ofertanților care sunt persoane juridice străine se vor prezenta certificate/ documente echivalente care să fie valabile la momentul prezentării.
Operatorii economici nerezidenți (străini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare pentru demonstrarea faptului că și-au îndeplinit obligațiile de plată restante a impozitelor, taxelor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu legislația din țara de rezidență, eliberate de autoritățile competente ale țării de origine (cum ar fi certificate, caziere fiscale sau alte documente echivalente), precum și certificatul de rezidență fiscală (evitarea dublei impuneri) valabil pentru anul calendaristic în curs, însoţite de traducerea autorizată în limba română.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/ terțul susținător/ subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus, sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Note: În cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea cerinței se demonstrează de fiecare operator economic în parte.
Cerința nr. 2 Evitarea conflictului de interese
Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul declarat NU trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 60 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Pt demonst. neîncadrării în prev. art.59-61 din lg. 98/2016, ofertanții vor completa formularul DUAE în SEAP. Prin completarea DUAE, ofertantul declară pe propria răspundere, completând cu DA sau NU la rubrica aferentă de la cap. III, lit. C (rubrică în care operatorul economic are obligaţia să declare dacă se află sau nu se află într-una din situaţiile generatoare de conflict de interese astfel cum au fost definite prin Legea achizițiilor publice). , dacă se află/nu se află în conflict de interese care decurge din participarea la procedura.Inform. in temeiul art. 63 alin. (1) din lg 98/2016,persoanele ce dețin funcții de decizie în cadrul AC se regăsesc menționate la Cap."VI.3 Informatii suplimentare"

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerința nr. 1
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea de exercitare a activității profesionale ce face obiectul contractului de achiziție publică, respectiv există corespondență între obiectul principal al contractului și activitatea economică înscrisă în documentul de constituire al operatorului economic sub formă de cod CAEN (NACE), principal sau secundar
Modalitate prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
Operatorii economici participanţi vor completa DUAE integrat în SEAP, în mod corespunzător de fiecare entitate participantă (după caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarat), în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Note:
1. În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordanţă cu partea din contract pe care o va realiza.
2. În situația în care ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontractează părți din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator și pentru terții susținători/ subcontractanții declarați în DUAE.
Operatorii economici nerezidenți (străini): vor prezenta documente echivalente care dovedesc o formă de înregistrare/autorizare ori apartenență din punct de vedere profesional în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situaţiile de anulare a constituirii și că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul prezentului contract, în corelare cu cerințele mai sus menționate și reglementările aplicabile în țara de origine/ țara în care operatorul economic este stabilit, însoțite de traducere autorizată în limba română.
Informațiile cuprinse în certificatul constatator emis de ONRC sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, TREBUIE SĂ FIE VALABILE/REALE LA MOMENTUL PREZENTĂRII ACESTORA.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat: Cerinta 1. Experienta similara in servicii
Ofertantul trebuie să demonstreze că a dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, servicii similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, în cadrul a maximum 3 contracte, în valoare cumulata de minim 1.000.000,00 lei, fără TVA.
Prin servicii similare/comparabile cu cele ce fac obiectul prezentei proceduri se inteleg servicii de supervizare/ supraveghere a lucrărilor (dirigenție de șantier), pentru lucrări de construcție nouă și/sau lărgire și/sau modernizare și/sau consolidare și/sau reabilitare în domeniul infrastructurii de transport rutier, respectiv drumuri (drumuri nationale/autostrazi/ drumuri expres/drumuri județene/ drumuri comunale).
Notă: Conform Instructiunii ANAP nr. 2/2017 ultimii 3 ani vor fi calculați prin raportare la data-limită de depunere a ofertelor stabilită de autoritatea contractantă în anunţul de participare (dacă se decalează termenul-limită stabilit pentru depunerea ofertelor publicându-se în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării prestării de servicii similare în intervalul de timp nou rezultat).
Prin „servicii duse la bun sfârșit” se înțeleg:
- servicii recepționate parțial, cu condiția ca acestea să fi putut fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent;
- servicii recepționate la sfârșitul prestării.
Pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei, cursul de referință care va fi avut în vedere pentru calculul echivalenței este cursul mediu anual în lei/valută comunicat de Banca Națională a României.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei:
Se va completa DUAE integrat în SEAP de către ofertanți cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante.
În DUAE se vor înscrie cel puțin următoarele informații necesare pentru a verifica modul de îndeplinire a criteriului:
- numărul și data contractului invocat drept experiență similară,
- obiectul contractelor, astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară,
- beneficiarul contractului invocat, indiferent dacă acesta este autoritate contractantă sau client privat,
- valoarea în lei, fără TVA,
- perioada, mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) în care s-a executat contractul,
- data şi numărul proceselor verbale de recepție predare-primire/certificărilor de bună execuție/ certificatelor constatatoare/ recomandări, sau altor documente echivalente emise de autoritățile contractate, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică, conform celor declarate în DUAE integrat in SEAP , fără a se limita la acestea.
- în cazul în care contractul a fost executat într-o formă de asociere, ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA.
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate numai de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Documentele relevante care se vor prezenta, raportat la prevederile Instrctiunii ANAP cu nr. 2/2017, in vederea sustinerii experientei similare sunt, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă:
-Copii dupa parti relevante ale contractelor;
-certificate de predare-primire;
-Procese verbale de receptie;
-certificari de buna executie;
-certificate constatatoare;
-Recomandări din partea beneficiarilor, sau orice alte documente care să ateste faptul că ofertantul a executat lucrările similare și că acestea au fost recepționate în perioada de referință (ultimii 5 ani), sau orice alte documente echivalente emise sau contrasemnate de o autoritate/ entitate sau de clientul beneficiar privat, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică, conform celor declarate în DUAE.
Pentru conversia din alte valute se va aplica cursul mediu anual leu/valuta comunicat de BNR din anul în care a fost încheiat contractul invocat ca experiență similară.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Proporția de subcontractare: Ofertantul va preciza partea/părţile din contract pe care intenţionează să o/le subcontracteze şi datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi.
În cazul în care ofertantul/candidatul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, va completa în cadrul DUAE:
a) categoriile de lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi;
b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare.
Subcontractanţii propuşi în ofertă sau implicaţi/declaraţi ulterior semnării contractului trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca ofertanţii, în domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire.
Subcontractanţii nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.164, art.165 şi art.167 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare.

În DUAE completat de ofertant se vor include şi informaţiile solicitate cu privire la subcontractanţi:

În conformitate cu prevederile art. 193 alin.(3), în cazul în care ofertantul utilizează capacităţile subcontractantului/ subcontractanţilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va completa DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanţi, completat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceştia.
Ofertantul va încărca în mod obligatoriu în SEAP, împreună cu completarea DUAE și cu oferta și Acordul de de subcontractare, în conformitate cu modelul prezentat în secțiunea Formulare, Documentul va fi semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.
La solicitarea autorității contractante, doar ofertantul clasat pe locul I, în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va prezenta documente relevante referitoare la capacitatea tehnică a subcontractanților propuși cu privire la partea/părțile din contract pe care aceștia urmează să o/le îndeplinească efectiv. Răspunderea contractantului în ceea ce privește modul de îndeplinire a contractului nu este diminuată în cazul în care o parte/părți din acesta sunt îndeplinite de subcontractanți.

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea de exercitare a activității profesionale ce face obiectul contractului de achiziție publică, respectiv există corespondență între obiectul principal al contractului și activitatea economică înscrisă în documentul de constituire al operatorului economic sub formă de cod CAEN (NACE), principal sau secundar. Modalitate prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Operatorii economici participanţi vor completa DUAE integrat în SEAP, în mod corespunzător de fiecare entitate participantă (după caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarat), în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Note:
1. În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordanţă cu partea din contract pe care o va realiza.
2. În situația în care ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontractează părți din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator și pentru terții susținători/ subcontractanții declarați în DUAE.
Operatorii economici nerezidenți (străini): vor prezenta documente echivalente care dovedesc o formă de înregistrare/autorizare ori apartenență din punct de vedere profesional în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situaţiile de anulare a constituirii și că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul prezentului contract, în corelare cu cerințele mai sus menționate și reglementările aplicabile în țara de origine/ țara în care operatorul economic este stabilit, însoțite de traducere autorizată în limba română. Informațiile cuprinse în certificatul constatator emis de ONRC sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, TREBUIE SĂ FIE VALABILE/REALE LA MOMENTUL PREZENTĂRII ACESTORA.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Consiliul judetean constanta
Numărul național de înregistrare: 2981739
Adresa poștală: Strada: Tomis, nr. 51
Cod poștal: 900725
Orașul poștal: Constanta
Regiune: Constanţa
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Ciprian Lucian Calut
E-mail: licitatii@cjc.ro📧
Telefon: +40 241488413📞
Fax: +40 0241488411 📠
URL: https://www.cjc.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100190680🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
1. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare simplificat, specificatiilor tehnice sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/ prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
2. Autoritatea contractanta publica urmatoarele informatii in temeiul art. 63 alin.1 din legea nr.98/2016 - persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante sunt: Florin Mitroi - Preşedinte Consiliul Judetean Constanta, Răzvan Filipescu- Vicepreşedinte Consiliul Judetean Constanta, Daniela Șerban -Administrator public, Geafar Nesrin-Secretar General al judeţului, Virginia Voicu- Director General al Direcției Generale de Administrație Publică și Juridică, Țuțui Emilia-Georgeta-Director General DGEF, Georgescu Elena-Director General- Direcția Generală de Proiecte, Victoria-Ivonne Saghiu- Director General Adjunct al Direcției Generale de Proiecte, Martin Oana Aurora-Director Executiv-Direcţia de Dezvoltare Judeţeană şi Coordonarea Instituţiilor de Sănătate, Sport şi Învăţământ, Voitinovici Diana Roxana- Director General Adjunct- Direcţia Generală Tehnică Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Bîrcă Alexandru Gabriel-Arhitect Şef- DGTUAT, Blacioti Georgeta-Şef Serviciu Financiar, DGEF, Bănică Marian-Şef Serviciu-Serviciul Promovare Proiecte Europene- DGP, Caterinici Monica Cristina- Director Executiv–Direcția de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate, Caluţ Ciprian Lucian- Şef Serviciu-Serviciul Achiziţii Publice-DGEF, Cîrciu Veronica- Şef Serviciu-Serviciul Buget-DGEF, Carmen Comănici- Șef Serviciu – Serviciul Resurse Umane, Salarizare, Direcţia Generală Economico-Financiară, Istrate Gabriela-Șef Serviciu – Serviciul Turism, Promovare Turistică și Coordonarea Centrului de Excelență în Turism, Orozan Florentina Lăcrămioara- Şef Serviciu-Serviciul Protecţia Mediului-Direcţia Generală de Proiecte, Morariu Raluca Florentina- Şef Serviciu-Serviciul Management Proiecte-DGP, Ragalie Dănuț- Şef Serviciu-Serviciul Monitorizare Investitii Proiecte, Avizare, Gheorghiu Cristian-Şef Serviciu-Serviciul Investiţii- DGTUAT, Voicu Silvia-Şef Serviciu-Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat -DGADPP-Autoritatea Jud.de Transport, Ionescu Adrian Victor-Şef Serviciu-Serviciul Autoritatea Judeţeană de Transport-Direcţia Generală Administrarea Domeniului Public şi Privat-Autoritatea Jud. de Transport, Bucur Gheorghe- Sef Serviciu–Serviciul Juridic și Contencios–DGAPJ, Labeş Raluca Andreea- Şef Serviciu – Serviciul Administraţie Publică, Relaţii Internaţionale, Arhivă şi ONG-uri–DGAPJ, Pedestru Carmen Luminiţa Adriana- Şef Birou-Biroul Pavilion Expoziţional-DGADPP-Autoritatea Jud.de Transport.
Consilieri judeţeni: Theodor-Ionuț Babă, Enache Bucovală, Ionel Bucur, Stere Bușu, Mihai Butnaru, Stelică Caprinciu, Cristina-Elena Ciobanu, Dana-Mariana Constantinescu, Petre Enciu, Andreea Gheorghe, Stelian Gima, Alexandru Grăniceru, Andrei Gurgu, Stere Guteanu, Iulian – Sorin Istrate, Marinela Gela Ivașcu, Gilda-Valentina Lazăr, Dumitru Daniel Learciu, Marinel Liță, Ana – Maria Malciu, Sorin Cristian Mateescu, Mirea Cristian, Andra – Diana Morar, Adnan Mustafa, George Niță, Claudiu-Iorga Palaz, Cornelia Pîndichi, Ioan – Alexandru Picu, Alexandru Pintilie, Liviu Popa, Maria Saioc, Marius Stamate, Daniela Stan, Marian Surdu.
3.Conform art 57 alin.4 din Legea nr.98/2016, actualizata, "Operatorii economici indică și dovedesc în cuprinsul ofertei informațiile din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost sunt confidenfidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informațiile indicate de operatorii economici din propunereatehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)."
4.Solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentație de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea „Clarificări”. Prin urmare, pentru transmiterea solicitărilor de clarificări în legatură cu Documentația de atribuire operatorii economici trebuie să se înregistreze în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art. 5 din H.G. nr. 395/2016; Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare, semnate cu semnatură electronică extinsă, numai prin SEAP/SICAP, autoritatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare sau alt termen decât cel stabilit.
Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legatură cu oferta prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP acordând în acest sens un termen de raspuns, de regula, de minimum o zi lucratoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea comisiei de evaluare. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP, în format electronic, semnate cu semnatură electronică extinsă.
5.Ofertantii vor prezenta o declaratie de consimtamant privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform dispoziţiilor „REGULAMENTULUI (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), conform Formular nr. 9 din Sect. Formulare.
6.Prezumtia de legalitate si autenticitate a documentelor prezentate: ofertantul isi asuma raspunderea exclusiva pentru legalitatea si autenticitatea tuturor documentelor prezentate in copie in vederea participarii la procedura. In acest scop, analizarea de catre comisia de evaluare a documentelor prezentate de ofertanti nu angajeaza din partea acesteia nicio raspundere sau obligatie fata de acceptarea respectivelor documente ca fiind autentice sau legale si nu inlatura raspunderea exclusiva a ofertantului sub acest aspect.
Ofertantii/Ofertantii asociati/subcontractantii/tertii sustinatori vor completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice coroborat cu Notificarea ANAP nr. 1/2021 cu privire la posibilitatea de completare a DUAE conferită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Juridic, Consiliul Județean Constanța
Numărul național de înregistrare: 2981739_3
Adresa poștală: Bd. Tomis, nr. 51, Constanța, jud.Constanța
Cod poștal: 900725
Orașul poștal: Constanta
Regiune: Constanţa
🏙️
E-mail: serviciuljuridic@cjc.ro📧
Telefon: +40 241488461📞
URL: https://www.cjc.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conditiile de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute in Legea 101/2016 cu modificarile si completarile ulterioare. Termenul de depunere al contestatiei: 10 zile, incepand cu ziua urmatoare luarii la cunostinta despre actul autoritatii contractante considerat nelegal.
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Conditiile de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute in Legea 101/2016 cu modificarile si completarile ulterioare. Termenul de depunere al contestatiei: 10 zile, incepand cu ziua urmatoare luarii la cunostinta despre actul autoritatii contractante considerat nelegal.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 025-077680 (2025-02-03)