SERVICII DE SUPERVIZARE ÎN CADRUL PROIECTULUI „Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș”
Servicii de supervizare de înaltă calitate in cadrul proiectului „Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș, atat in timpul perioadei de executie a lucrarilor, cat si pe parcursul perioadei de garantie a lucrarilor (inclusive serviciile de urmărire a lucrărilor pe parcursul Perioadei de Garantie a Lucrarilor) şi pentru a se asigura că Antreprenorul execută lucrările în conformitate cu obligaţiile contractuale, în special în ceea ce priveşte durata, cantitatea, calitatea, costul lucrarilor. Consultantul va avea rolul de Supervizor conform prevederilor Condiţiilor generale şi specific pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice/europene, aprobate prin H.G. nr. 1/10.01.2018, cu modificarile si completarile ulterioare, din Contractul de execuţie lucrări. CONFORM CAIETULUI DE SARCINI ATASAT. Durata de implementare a serviciilor de supervizare va acoperi în totalitate durata execuţiei şi garanţiei lucrărilor din cadrul Contractului, luand in calcul si posibilele intarzieri aparute in implementarea acestuia (durata serviciilor pe perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 luni de la data de începere ce va fi precizata in Ordinului de începere şi Perioada de garanţie a lucrărilor – maxim 84 luni de la încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, perioada de garantie a lucarilor este factor de evaluare in cadrul procedurii de executie) NUMARUL DE ZILE PANA LA CARE SE POT SOLICITA CLARIFICARI INAINTE DE DATA LIMITA DE DEPUNERE A OFERTELOR ESTE DE 20 DE ZILE . AUTORITATEA CONTRACTANTA VA RASPUNDE IN MOD CLAR SI COMPLET TUTUROR SOLICITARILOR DE CLARIFICARI / INFORMATIILOR SUPLIMENTARE IN A 11-A ZI INAINTE DE TERMENUL LIMITA STABILIT PENTRU DEPUNEREA OFERTELOR. ORICE SOLICITARE DE CLARIFICARE TRANSMISA DUPA DATA MENTIONATA, VA PUNE AC IN IMPOSIBILITATEA DE A OFERI UN RASPUNS SI DREPT URMARE SE VA CONSIDERA TARDIVA. ORICE SOLICITARE DE CLARIFICARE TREBUIE TRANSMISA IN SEAP (www.e-licitatie.ro)
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-10-21.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-09-17.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2025-09-17) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: SERVICII DE SUPERVIZARE
ÎN CADRUL PROIECTULUI
„Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș”
Număr de referință: 4121927_2025_PAAPD1570450
Scurtă descriere:
Servicii de supervizare de înaltă calitate in cadrul proiectului „Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș, atat in timpul perioadei de executie a lucrarilor, cat si pe parcursul perioadei de garantie a lucrarilor (inclusive serviciile de urmărire a lucrărilor pe parcursul Perioadei de Garantie a Lucrarilor) şi pentru a se asigura că Antreprenorul execută lucrările în conformitate cu obligaţiile contractuale, în special în ceea ce priveşte durata, cantitatea, calitatea, costul lucrarilor. Consultantul va avea rolul de Supervizor conform prevederilor Condiţiilor generale şi specific pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice/europene, aprobate prin H.G. nr. 1/10.01.2018, cu modificarile si completarile ulterioare, din Contractul de execuţie lucrări.
CONFORM CAIETULUI DE SARCINI ATASAT.
Durata de implementare a serviciilor de supervizare va acoperi în totalitate durata execuţiei şi garanţiei lucrărilor din cadrul Contractului, luand in calcul si posibilele intarzieri aparute in implementarea acestuia (durata serviciilor pe perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 luni de la data de începere ce va fi
precizata in Ordinului de începere şi Perioada de garanţie a lucrărilor – maxim 84 luni de la încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, perioada de garantie a lucarilor este factor de evaluare in cadrul procedurii de executie)
NUMARUL DE ZILE PANA LA CARE SE POT SOLICITA CLARIFICARI INAINTE DE DATA LIMITA DE DEPUNERE A OFERTELOR ESTE DE 20 DE ZILE .
AUTORITATEA CONTRACTANTA VA RASPUNDE IN MOD CLAR SI COMPLET TUTUROR SOLICITARILOR DE CLARIFICARI / INFORMATIILOR SUPLIMENTARE IN A 11-A ZI INAINTE DE TERMENUL LIMITA STABILIT PENTRU DEPUNEREA OFERTELOR.
ORICE SOLICITARE DE CLARIFICARE TRANSMISA DUPA DATA MENTIONATA, VA PUNE AC IN IMPOSIBILITATEA DE A OFERI UN RASPUNS SI DREPT URMARE SE VA CONSIDERA TARDIVA.
ORICE SOLICITARE DE CLARIFICARE TREBUIE TRANSMISA IN SEAP (www.e-licitatie.ro)

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de supraveghere a lucrărilor📦
Valoarea estimată fără TVA: 928152.82 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Servicii de supervizare de înaltă calitate in cadrul proiectului „Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș, atat in timpul perioadei de executie a lucrarilor, cat si pe parcursul perioadei de garantie a lucrarilor (inclusive serviciile de urmărire a lucrărilor pe parcursul Perioadei de Garantie a Lucrarilor) şi pentru a se asigura că Antreprenorul execută lucrările în conformitate cu obligaţiile contractuale, în special în ceea ce priveşte durata, cantitatea, calitatea, costul lucrarilor. Consultantul va avea rolul de Supervizor conform prevederilor Condiţiilor generale şi specific pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice/europene, aprobate prin H.G. nr. 1/10.01.2018, cu modificarile si completarile ulterioare, din Contractul de execuţie lucrări.
Conform caietului de sarcini.

Informații suplimentare:
Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș" cod Smis 335260, contract finanțare 196/11.04.2025.

Locul principal sau locul de desfășurare:
strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor, Municipiului Curtea de Argeș, Jud Arges
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Argeş
🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experienţa profesionala specifica a supervizorului, concretizată în nr. contracte/proiecte similare în care experţii au îndeplinit acelaşi tip de activităţi
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Abordarea propusă pentru derularea activităţilor contractului
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Indicarea responsabilităţilor experţilor, precum şi activităţile şi responsabilităţile care revin
fiecărui membru al asocierii (în cazul unei asocieri), inclusiv subcontractanţii pentru
implementarea contractului
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-10-21 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-10-21 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-10-21 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerință 1: Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitate de îndeplinire:
Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorii economici participanți (lider, asociat, subcontractant) la procedura de atribuire cu informații care confirmă îndeplinirea cerinței privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Conform art. 196 alin.(2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, ofertantul (lider, asociat, subcontractant) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
1. Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului sau alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la data prezentării acestuia.
Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării contractului, documentele depuse recunoscute de autoritățile române.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1:
Lista cu principalele servicii similare obiectului contractului, realizate în ultimii 3 ani, raportați la data limita de depunere a ofertelor.
Ofertanții vor trebui să demonstreze că în ultimii 3 ani calculați de la data limită de depunere a ofertelor au prestat și dus la bun sfârșit servicii similare de supervizare în domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau utilității în valoare cumulată de minim 900.000,00 lei fără TVA, conform prevederilor Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 art. 3 alin. (7), la nivelul a minim unui contract, maxim 3 contracte.
Prin servicii similare se inteleg servicii de supervizare/consultanta si/sau dirigentie de santier si/sau management de proiect pentru contracte cu obiect în domeniul infrastructurii rutier sau al unei infrastructuri similare sau superioare din punct de vedere al complexității și/sau utilității (lucrări de construcție nouă și/sau modernizare și/sau lucrări de reabilitare și/sau reparatii capitale de drumuri județene/ drumuri naționale/expres/autostrăzi).
Modalitate de îndeplinire:
Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, Ofertantul/Asocierea/ trebuie să utilizeze Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională în DUAE, rubrica "Pentru contractele de achiziție de servicii: prestarea de servicii de tipul specificat".
La nivelul DUAE ofertantul va preciza următoarele:
•obiectul contractului/înțelegerii/proiectului/exercițiului cu Beneficiarul serveciilor;
•numărul și data contractului/contractelor invocate drept experiență;
•data de început și data de sfârșit a prestării serviciilor invocate ca experiență similară;
•valoarea (pentru conversie din altă monedă în moneda în care este exprimată cerința minimă, se va utiliza cursul de schimb mediu anual publicat de Banca Centrală Europeană la http://www.ecb.int pentru anul inclus în câmpul „dată de sfârșit” în DUAE;
•beneficiarul/beneficiarii;
•numărul și data documentului/documentelor justificative pentru a proba îndeplinirea celor declarate prin DUAE (prezentarea de certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar, recomandare sau proces verbal de recepție sau alte documente edificatoare).
La solicitarea expresă a Autorității Contractante și în aplicarea prevederilor art. 196 din Legea 98/2016, transmisă ca urmare a finalizării procesului de evaluare și întocmirea clasamentului intermediar al ofertelor admisibile pe baza aplicării criteriului de atribuire, ofertantul aflat pe primul loc va demonstra îndeplinirea cerinței minime privind experiența similară, prin prezentarea de documente care să probeze toate afirmațiile incluse în DUAE la rubrica "Pentru contractele de achiziție de servicii: prestarea de servicii de tipul specificat".
Documentele suport, nominalizate de către Ofertant în DUAE, ce vor fi prezentate de ofertantul aflat pe primul loc la finalizarea procesului de evaluare includ, fără a se limita la (enumerarea nefiind cumulativă):
-copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;
-recomandări;
-procese verbale de recepție la terminarea serviciilor;
-procese verbale de recepție finală;
-certificate constatatoare;
-certificate de acceptare sau alte dovezi nominalizate de către Ofertant în DUAE ca document suport pentru informațiile incluse în DUAE în legătură cu demonstrarea experienței similare și pe care Operatorul Economic Ofertant le propune Autorității Contractante ca fiind adecvate pentru a dovedi nivelul solicitat al experienței similare.
Notă 1: Pentru contractele încheiate în valută, valoarea contractelor se va calcula la cursul mediu anual lei/valută pe ultimii 3 ani,
calculați prin raportare la data limită de depunere a ofertelor, curs comunicat de BNR.
Notă 2: Cursul mediu anual în lei/valută comunicat de Banca Naţională a României pentru fiecare an în parte.
Notă 3: Prin servicii duse la bun sfârșit se înțelege:
•Servicii recepționate, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale si tehnice aplicabile;
•servicii recepționate însoțite de proces verbal la terminarea serviciilor;
**) ultimii 3 ani se raportează la termenul limita de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13, alin.1, lit. b.).
Perioada de referință, respectiv ultimii 5 ani, va fi întotdeauna calculată în sens invers pornind de la data comunicată în anunțul de participare (publicat la inițierea procedurii) ca fiind termenul limită de depunere a Ofertei iar în cazul în care termenul de depunere al ofertelor se va decala prin publicarea unei erate, se va extinde în mod corespunzător și perioada aferentă experienței similare..
Notă 4: Pentru persoanele juridice/fizice străine se vor prezenta documente echivalente, emise in conformitate cu legislația aplicabila in tara de rezidenta care vor fi traduse în limba română.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Modalitatea de indeplinire:
Cerința
Autoritatea contractantă solicită ofertantului să precizeze partea sau părțile (servicii) din contract pe care intenționează să o/le subcontracteze, procentul aferent activităților indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanți,
precum și datele de identificare ale subcontractanților propuși, conform art. 55 alin. (1) lit. a) și b).
Ofertații vor preciza, în cadrul propriului D.U.A.E, toți subcontractanții propuși, iar, pentru fiecare subcontractant, cel puțin
următoarele aspecte:
numele/denumirea subcontractantului;
partea sau părțile (categoriile de lucrări/servicii) din contract pe care intenționează să o/le subcontracteze;
procentul aferent activităților indicate în ofertă ca fiind realizate de către respectivul subcontractant.
Odată cu depunea ofertei se va prezenta și acordul de subcontractare, semnat de ambele părți (ofertant și subcontractant),
completat conform formularului pus de dispoziție de autoritatea contractantă.
Autoritatea contractantă va verifica, în legătură cu subcontractanții propuși, incidența situațiilor de excludere prevăzute la art. 164,
165 și 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care este identificată o situație de excludere, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 171 din Legea nr.
98/2016, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă va solicita ofertantului, o singură dată, să înlocuiască un
subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că se află într-o situație de excludere, conform art. 170 alin
(2) din
Legea nr. 98/2016.
CONTINUAREA SE REGASESTE IN DOCUMENTUL INSTRUCTIUNI CATRE OFERTANTI

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Implementarea unui sistem al calitatii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent.
Modalitatea de indeplinire:
Implementarea unui sistem al calitatii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent.
Cerinta:
Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii
Ofertantul trebuie sa faca dovada implementarii sistemului de management al calitatii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent in raport cu domeniul in care se incadreaza activitatea principala ce face obiectul contractului, valabil la data prezentarii.
Modalitatea de indeplinire:
In vederea indeplinirii cerintei ofertantul/ofertantul asociat va completa DUAE - "Criteriile de selectie" - Sectiunea D "Sisteme de asigurare a calitatii si standarde de management de mediu".
Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea
Autoritatii Contractante, certificari specifice acordate de organisme independente, respectiv SR EN ISO 9001 sau echivalent sau orice alte probe sau dovezi, in masura in care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzator al calitatii, echivalent cu cel solicitat prin documentatia de atribuire, pentru fiecare asociat in parte, daca este cazul.
Nota 1: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza individual de catre fiecare membru in parte, pentru partea de contract pe care o realizeaza. In aceasta situatie, si ofertantul asociat va completa DUAE - "Criteriile de selectie" - Sectiunea D "Sisteme de asigurare a calitatii si standarde de management de mediu".
Nota 2: Cerinta privind certificarea SR EN ISO 9001 sau echivalent nu poate fi indeplinita prin intermediul unei alte persoane (tert sustinator).
Nota 3: In cazul in care operatorul economic demonstreaza ca nu are acces la un certificat de calitate ori nu a avut posibilitatea de a-l obtine pana la momentul prezentarii documentelor, din motive care nu ii sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, in masura in care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzator al calitatii, echivalent cu cel solicitat prin documentatia de atribuire.

Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitate de îndeplinire:
Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorii economici participanți (lider, asociat, subcontractant) la procedura de atribuire cu informații care confirmă îndeplinirea cerinței privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Conform art. 196 alin.(2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, ofertantul (lider, asociat, subcontractant) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
1. Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului sau alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la data prezentării acestuia.
Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării contractului, documentele depuse recunoscute de autoritățile române.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitate de îndeplinire:
Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorii economici participanți (lider, asociat, subcontractant) la procedura de atribuire cu informații care confirmă îndeplinirea cerinței privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Conform art. 196 alin.(2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, ofertantul (lider, asociat, subcontractant) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
1. Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului sau alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la data prezentării acestuia.
Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării contractului, documentele depuse recunoscute de autoritățile române.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
cod Smis 335260, contract finanțare 196/11.04.2025 - Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș"
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
cod Smis 335260, contract finanțare 196/11.04.2025 - Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest - Centru (strada Rîmnicu Vîlcea - Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș"
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 6
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Motive referitoare la situația operatorului economic
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Operatorii economici (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care depun ofertă, trebuie să facă dovada că nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Modalitate de îndeplinire:
Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care confirmă că acesta nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Încadrarea în una din situațiile prevăzute la art. 59-60, 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Conform art. 196, alin. (2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
1.1.Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor la bugetul local și bugetul de stat, cu privire la plata impozitelor și taxelor pentru sediul principal pentru care există obligații de plată și a contribuțiilor la bugetul general consolidat. Certificatele trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și vor atesta „lipsa datoriilor restante”.
1.2.O declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul local, pentru sediile secundare/punctele de lucru.
1.3.O declarație pe propria răspundere (dată de lider, asociat, subcontractant, terț susținător), privind beneficiarii reali ai fondurilor, în înțelesul art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, al art. 41 din Legea nr. 129/11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, conform Formular propriu, însoțită de orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente (de exemplu: Extras Registru Beneficiari Reali, alt document oficial emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, etc.), prin care să dovedească faptul că informațiile privind beneficiarii real ai persoanei juridice sunt păstrate într-un registru central din țara în care aceștia sunt rezidenți, de exemplu un registru comercial, un registru al societăților, astfel cum sunt menționate la articolul 3 din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), sau un registru public.
Ofertanții străini vor depune formulare tip sau orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente din țara în care acesta sunt rezidenți, prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plată a impozitelor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu legislația din țara de rezidență.
După caz, se vor depune documente care demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea nr. 98/2016.
1.4. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
Ofertanții străini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, în conformitate cu legislația din țara de rezidență.
Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data prezentarii/depunerii acestora și se vor depune în SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, art.165 și art.167, autoritatea contractanta are obligația de a accepta o declarație pe propria răspundere sau, dacă în tara respectiva nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Evitarea conflictului de interese
Operatorii economici (ofertant individual, ofertant asociat, subcontractant, tert sustinator) trebuie sa respecte prevederile legale privind conflictul de interese, respectiv nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 60 din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulteriaore
Persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt:
a) PANȚURESCU Constantin – Primar;
b)MARINA Ionuț-Bogdănel - Viceprimar
c) ZARIOIU Isabel- Janina – Secretar General UAT;
d) FRUJINOIU Anca Vasilica – Director Executiv;
e) GREAVU Gheorghe -Sef Serviciu Dezvoltare Locala
f) GÎLCĂ Claudia-Gabriela -Expert
g) FLORESCU Roxana Maria- Inspector;
h) COȘA Delia Carmen -Inspector
i) POPESCU Florina – Consilier Achiziții;
j) LIBERTATU Larisa-Mihaela -consilier
k) GÎLCĂ Alexandru Ion -Inspector
l) VASILE Alexandru Ovidiu - Inspector
CONTINUARE SE REGASESTE IN INSTRUCTIUNI CATRE OFERTANTI

Modalitatea de departajare
În conformitate cu art 139/HG 395/2016 în cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preţ" evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire.
Clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea descrescătoare a punctajelor respective, oferta câştigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de
fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Municipiul curtea de arges
Numărul național de înregistrare: 4121927_3
Adresa poștală: Bulevardul Basarabilor, nr. 99
Cod poștal: 115300
Orașul poștal: Curtea de Arges
Regiune: Argeş
🏙️
E-mail: primariacurteadearges@yahoo.com📧
Telefon: +40 24872103📞
URL: https://www.primariacurteadearges.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare: Termenele de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute la art. 8 alineat (1) litera a) din Legea nr.101/2016
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 179-610486 (2025-09-17)
Anunt de atribuire (2026-04-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 928152.82 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 800633.68 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 918 300 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 760 000 💰
Atribuirea contractului
Se atribuie un contract/lot ✅
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 36507
Data încheierii contractului: 2026-04-15 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 1
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 918 300 💰
Cea mai mică ofertă: 760 000 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 800633.68 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1166433/CIF: 34395614
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000 Numele și adresa contractantului
Nume: Rdm consulting & construction
Numărul național de înregistrare: 34395614
Adresa poștală: 1
Cod poștal: 040231
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: rdm.consalting@gmail.com📧
Telefon: +40 728105723📞
URL: https://www.rdm.ro🌏
Dimensiunea operatorului economic: Mică
Sursa: OJS 2026/S 080-281621 (2026-04-23)